Acasă Blog Pagina 4636

Strada Gustav Kollar din Schei se închide pentru o lună

0

Începând de azi se închide circulaţia pe strada Gustav Kollar, a anunţat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea. Pentru punerea în siguranță a străzii, prin montarea de prefabricate și sprijinire maluri, circulația pe strada Gustav Kollar va fi închisă, între numerele 13-15. Restricţia este valabilă timp de o lună, până la data de 11 decembrie. Accesul riveranilor se va face dinspre str. Nisipului, pentru cei care locuiesc până la nr. 13, și dinspre drumul de Poiană, pentru cei care locuiesc de la nr. 15 în sus.

Turism 4.0: Hub de Inovare în Turism la Braşov

0

l Hubul pentru Inovare în Turism își propune să fie un spațiu dedicat celor care vor să inoveze și să lanseze noi servicii sau produse care să susțină relansarea sectorului turismului

Compania de consultanță Iceberg și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov (AMB) au lansat la Brașov Hubul pentru Inovare în Turism (HIT). HIT își propune să fie un spațiu dedicat celor care vor sa inoveze și să lanseze noi servicii sau produse care să susțină relansarea sectorului turismului după provocările din 2020. Hub-ul va facilita networkingul, cooperarea, colaborarea, generare de idei, crearea de soluții și va oferi spațiu de lucru pentru startup-uri și inovatori din sectorul turismului (în măsura în care utilizarea spațiului va fi permisă de evoluția pandemiei). HIT va face parte din ecosistemul de inovare al Centrului de Inovare Digitală FIT, structură în cadrul căreia cele două organizații inițiatoare sunt membri. 

Hub-ul se află pe str. Michael Weiss

Spațiul Hub-ului este localizat în centrul istoric al Brașovului, pe strada Michael Weiss nr. 31 și are o suprafață de aproximativ 200 mp. Este dotat cu spatii de lucru cu o capacitate de 12 posturi de lucru în condiții normale, spațiu pentru evenimente cu o capacitate de 50 de participanți, spatii administrative și de socializare. Spațiul a fost pus la dispoziție de AMB, în timp ce mobilarea a fost făcută de Iceberg. În cadrul HIT vor putea fi desfășurate diverse evenimente și programe dedicate susțineri antreprenoriatului din domeniul turismului și din sectoarele conexe, cu este, de exemplu cel alimentar.

Program de accelerare a startup-urilor de inovaţie în turism

Cu aceasta ocazie HIT Brașov lansează și primul program de accelerare pentru startup-uri și inovații în sectorul turismului. Având un calendar de 12 săptămâni, programul își propune să susțină în perioada 07.12.2020 – 12.03.2020 startup-uri și inovatori, care propun produse și servicii ce răspund provocărilor actuale din cele două sectoare prin mentoring, training și acces la piață și investitori. Beneficiarii finali ai acestei inițiative vor fi atât antreprenorii din domeniul turismului si din industria alimentară care sunt afectați de criza generată de coronavirus dar si turiștii ce vizitează Brașovul precum și locuitorii Zonei Metropolitane Brașov, în calitate de rezidenți ai unei destinații turistice.
„Turismul și industria alimentară sunt cele două sectoare cheie din economia Zonei Metropolitane Brașov care au avut de suferit în acest an. În mod evident ele vor trebui să se adapteze și să inoveze pentru a supraviețui și pentru a renaște, iar prin ceea ce ne propunem să facem la HIT, vrem să accelerăm acest proces. Sperăm ca în 2 ani, prin ceea ce vom genera în acest spațiu și prin acest program, aceste sectoare să fie mai dinamice și mai puternice decât erau înainte de pandemie” a declarat Dragos David, director AMB. „Problemele cu care se confruntă astăzi turismul și alimentația din Brașov pot fi transformate în oportunități. Ca oricare sector economic cu tradiție, cele două industrii aveau un modus operandi destul de conservator și acum avem șansa să ne folosim de această criză provocată de pandemie pentru a inova, a integra noile tehnologii și a lansa noi produse și servicii. Pe termen mediu și lung ne propunem să dezvoltăm la Brașov primele servicii și produse bazate pe conceptul de turism 4.0, în care datele digitale sunt utilizate pentru a îmbunătăți experiența turistică și pentru a crește valoarea adăugată a serviciilor.” a declarat, la rândul său Ionut Țața, CEO Iceberg.

Noi reguli în lupta cu COVID la Săcele

0

Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Săcele a luat o serie de măsuri care vor fi aplicate începând cu data de 10 noiembrie.
Astfel, din 10.11.2020 activitatea Centrului Multicultural și Educațional din Municipiul Săcele va fi suspendată pentru o perioadă de 30 de zile sau până la noi dispoziții. Aceeași măsură a fost luată și în ceea ce privește sălile de sport închise. Totodată, locurile de joacă rămân închise încă 30 de zile. Pe de altă parte, vor rămâne deschise terenurile de sport în aer liber, dar și Canionul 7 Scări.

Program special la Primărie

Tot din 10 noiembrie, programul de activitate al Primăriei Municipiului Săcele se va modifica în sensul decalării cu o oră, respectiv: 50% din personalul instituției își va începe activitatea la ora 08:00 și până la orele 16:00, restul de 50 % din personalul instituției urmând să înceapă programul de lucru la ora 09:00 și până la orele 17:00, această măsură urmând să fie stabilită printr-o reglementare internă ulterioară.

Cum vor circula autobuzele pe ruta Braşov – Săcele

Începând cu data de 10.11.2020 transportul în comun desfășurat de operatorul de transport Servicii Săcelene SRL se va realiza astfel:
1. Pe traseul Garaj –Poienelor Luni –Vineri:
– prima cursă la ora 5:00 din stația „Garaj” Săcele cu o frecvență de 15 minute până la ora 06:00
– între orele 06:00 – 08:00 autobuzele vor circula la un interval de 10 minute
– între orele 08:00 – 17:00 autobuzele vor circula la un interval de 15 minute
– între orele 17:00 – 21:00 autobuzele vor circula la un interval de 20 minute
– între orele 21:00 – 23:30 autobuzele vor circula la un interval de 30 minute
– între orele 24:00 – 05:00 autobuzele vor circula la un interval de 60 de minute
Sâmbăta – Programul de transport se va desfășura astfel:
– între orele 06:00 – 14:00 autobuzele vor circula la un interval de 15 minute
– între orele 14:00 – 19:00 autobuzele vor circula la un interval de 20 minute
– între orele 19:00-22:00 autobuzele vor circula la un interval de 30 minute
– între orele 22:00 – 05:00 autobuzele vor circula la un interval de 60 de minute
În zilele de sărbători legale în din timpul săptămânii se va circula după programul zilei de sâmbătă.
Duminica – Autobuzele vor circula:
– între orele 06:00 – 22:00 la un interval de 30 de minute
– între orele 22:00 – 05:00 la un interval de 60 de minute
Cursa de transport pe ruta „Garaj” – „Livada Poștei” Brașov se modifică în sensul suspendării cursei de ora 06:30 care va deveni cursa regulată în cadru programului de transport în vederea fluidizarii traficului.
Cursa de ora 07:00 se menține.

2. Pe traseul „Gârcini” – Poienelor cursele se vor desfășura după următorul program: 05:35; 05:50, 07:15; 09:20; 12:50; 14:05; 16:05; 17:30.
Sâmbăta și Duminică precum și în zilele de sărbători legale nu se va circula.

Licitaţia pentru 12 autobuze electrice articulate pentru Braşov

0

Flota RATBV va fi completată cu 12 autobuze electrice articulate, acestea fiind cumpărate printr-un proiect cu finanțare europeană, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, dezvoltării și Administrației, în parteneriat cu Primăria Brașov. Licitația pentru achiziția a 56 de autobuze, dintre care 12 pentru municipiul Brașov și 44 pentru municipiul Timișoara a fost lansată zilele trecute de minister, termenul de depunere a ofertelor fiind 15 decembrie 2020. Valoarea totală a contractului este de 184.500.000 lei, fără TVA, iar valoarea estimată pentru cele 12 vehicule este de  39.500.000 lei, fără TVA. Autobuzele electrice articulate vor avea o capaciatte de minim 130 de locuri dintre care 44 pe scaune, o autonomie de minim 84 de kilometri, în condiţii de consum maxim, cu instalaţiile de climatizare în funcţiune, podea joasă, care să permite accesul persoanelor cu deficienţe de mobilitate, panouri şi instalaţii de sonorizare pentru informarea călătorilor şi validatoare pentru cardurile de călătorie. Vehiculele vor fi dotate cu dispozitive internet Wi-Fi și mufe USB pentru încărcarea telefoanelor mobile. De asemenea, autobuzele vor putea funcționa la temperaturi între minus 25 de grade Celsius și plus 45 de grade Celsius şi vor avea o durată de exploatare de minim 15 ani, din care 8 ani fără a reparații capitale.

Acord politic la nivel european: 1.800 de miliarde de euro pentru relansarea economiei

0

l Parlamentul European a ajuns ieri la un acord, după negocieri lungi cu reprezentanţii Consiliul UE, privind Cadrul Financiar Multianual (MFF) 2021-2027 şi resursele financiare proprii

Parlamentul European a ajuns ieri la un acord, după negocieri lungi cu reprezentanţii Consiliului UE, privind Cadrul Financiar Multianual (MFF) 2021-2027 şi resursele financiare proprii, obţinând o suplimentare de 16 miliarde de euro la planul iniţial, care va însemna, printre altele, şi o triplare a bugetului alocat programului de sănătate la nivel european, precizează Alianţa USR-PLUS într-un comunicat de presă.

Planul de relansare economică post-COVID

În total, MFF şi Planul de relansare economică post-COVID, însumează peste 1.800 de miliarde de euro – bani care vor permite UE nu doar să îşi reclădească economia, ci şi să stabilească noi baze solide şi durabile pentru Acordul Verde European şi Agenda Digitală. Acest acord reprezintă un succes major pentru toţi cetăţenii europeni, confruntaţi cu actuala criză a sănătăţii, economică şi socială generată de pandemia de COVID-19. „Vreau să mulţumesc echipei noastre de negociatori care a reuşit să modifice liniile acordului cu Consiliul, din iulie, privitor la cerinţele Renew Europe. În anii care urmează, impactul cumulativ al bugetului european şi al planului de relansare economică va fi unul revoluţionar, cu efecte tangibile pentru toţi cetăţenii europeni, în special pentru generaţia tânără care se confruntă cu provocări considerabile. Cu o viziune comună foarte clară, acest acord va face posibilă nu numai relansarea, ci şi transformarea economiei noastre în jurul Acordului Verde şi al Agendei Digitale. Acordul prevede un nou început pentru resursele proprii, care va permite bugetului Uniunii să fie mai puţin dependent de contribuţiile naţionale, şi să transfere povara rambursării datoriilor către principalii poluatori, giganţii IT şi alţi actori care beneficiază de piaţa internă, dar care nu contribuie la ea în mod echitabil astăzi”, a declarat liderul Renew Europe Dacian Cioloş, conform sursei citate.

Punctele-cheie ale noului acord

Potrivit sursei menţionate, punctele-cheie ale noului acord sunt următoarele:
– Autonomia financiară a UE: un calendar cuprinzător pentru introducerea de noi resurse proprii, inclusiv o taxă pentru deşeurile din materiale plastice care va intra în vigoare din 2021, o taxă digitală, un mecanism de ajustare a frontierelor de carbon, veniturile de pe piaţa internă a carbonului până în 2023 şi o taxă pe tranzacţiile financiare (FTT) care urmează să fie introdusă până cel târziu în 2026;
– Investiţii suplimentare: bugetul prevăzut pentru o serie de programe UE importante, evidenţiate de Consiliu, va fi majorat semnificativ prin crearea de noi mecanisme, până la valoarea de 16 miliarde de euro. Programul de Sănătate UE se va tripla, programele de cercetare şi inovare se vor apropia de alocarea ambiţioasă de 3% din PIB, programul „Drepturi şi valori” va fi dublat, InvestEU, ERASMUS şi Frontex vor fi consolidate. Acest lucru va permite Uniunii să înveţe de pe urma pandemiei de COVID-19, sprijinindu-i mai bine pe profesioniştii noştri din sănătate, consolidându-şi acţiunile pentru a ne apăra mai bine valorile, pentru a ne sprijini tinerii, antreprenorii şi pentru a ne proteja mai bine graniţele;
– Climă şi biodiversitate: în concordanţă cu dorinţa Renew Europe pentru o tranziţie autentică în abordarea schimbărilor climatice, acordul asigură un angajament minim de 30% pentru cheltuielile climatice şi un nou obiectiv pentru cheltuielile privind biodiversitatea, ajungând la 10% începând cu 2026.

Mereu sub blitzuri: Mădălina Ghenea îl laudă pe Ronaldo

0

Cristiano Ronaldo a filmat de mai multe ori cu Mădălina Ghenea, fotomodelul român în vârstă de 32 de ani, care s-a stabilit în Italia. Ghenea, care a mai avut o relație cu un superjucător din Serie A, Mario Boriello, a fost întrebată despre cum s-a comportat portughezul. „Am filmat cu el o reclamă pentru un parfum și am rămas cu o impresie excelentă. Este un om de mare caracter, un familist convins. Dacă a încercat să-mi facă avansuri? Nu. Am stat patru ore cu Ronaldo, am filmat tot, iar apoi a plecat imediat. Un adevărat profesionist”, a declarat Mădălina Ghenea în presa italiană, în urmă cu doi ani.
În schimb, Marco Borriello (38 de ani) a dezvăluit de ce nu a mers relația cu actrița Mădălina Ghenea (32), cu care s-a iubit în urmă cu câțiva ani. În prezent, fostul fotbalist italian se iubește cu fotomodelul Sofia Resing, cu 10 ani mai tânără decât el, însă în urmă cu câțiva ani, acesta a format un cuplu cu Mădălina Ghenea. Idila lor s-a stins rapid, iar la aproximativ 7 ani de la acel moment, Marco a dezvăluit motivul. A fost foarte îndrăgostit de româncă şi a lăsat de înţeles că ea a fost cea care nu şi-a mai dorit relaţia.

Cristina Ich, cel mai bun influencer român pe anul 2020

0

Cristina Ich, 33 de ani, face senzație în social media: fostul model internațional a fost votată pe primul loc la categoria cel mai bun influencer român pe anul 2020. Iubita lui Alex Pițurcă va primi premiul „Romanian Social Media Star of 2020” în cadrul galei E! People’s Choice Awards. Ea le-a surclasat pe Alina Ceușan (locul 2) și pe Bianca Adam – Tequila (locul 3).
„Dacă îmi spunea cineva acum câțiva ani că urmează să câștig la un moment dat un premiu internațional și să fiu alegerea publicului, nu aș fi crezut niciodată. Deși, prin conținutul meu din online, îmi doresc să educ generații, să ambiționez și să ofer încredere de sine femeilor, am înțeles că și eu trebuie să lucrez la aceste aspecte, pentru că n-am avut destulă încredere să-mi imaginez că pot fi atât de apreciată și iubită”, a spus Cristina Ich, conform paginademedia.ro.
La această categorie au mai fost nominalizați Andra Gogan, Cristi Munteanu, Emil Rengle, Meme și Vlad Munteanu. Anul trecut premiul a fost câștigat de Adelina Pestrițu.

Mihaela Rădulescu: „Nu poți străluci dacă nu-ți bate inima tare pentru cineva“

0

La 51 de ani, Mihaela Rădulescu este o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Are o carieră de succes, un fiu cu care se mândrește și trăiește, departe de ochii curioșilor, o poveste de dragoste alături de parașutistul austriac Felix Baumgartner. Ea a dezvăluit cum reușește să facă față provocărilor și care sunt ingredientele unei vieți liniștite. Ea spune că este imposibil ca o persoană să strălucească dacă nu se simte împlinită și nu iubește cu intensitate: natura, oamenii și lucrurile simple! „Da, am și eu griji sau probleme, da, am și eu doruri sau dileme, dar am un pozitivism bine antrenat și cred cu tărie că nu poți arăta bine dacă nu ți-e bine. Nu poți străluci dacă nu-ți bate inima tare pentru cineva. Nu poți să ai fără să dai. Nu poți să fii iubit dacă nu știi cine ești și ce poți. Nu poți fi cel mai bun în meseria ta dacă nu continui să înveți, să te adaptezi. Nu poți să fii fericit dacă îți tot pui la îndoială capacitățile. Nu poți crește un copil fără să-l cunoști cel mai bine. Nu poți avea ce visezi dacă visul e încă pe hârtie, într-un sertar. Cam ăsta-i tot secretul, cred. Sau… adevărurile în care cred eu, de fapt”, a povestit diva de Monaco, pentru Viva!.

Cugetări

0

William Thackeray: „Ca regulă generală, nici un om în încurcătură nu e complet cinstit”

Calendar religios: 11 noiembrie

0

Ortodox
Sf. M. Mc. Mina; Sf. Mc. Victor, Vichentie şi Ştefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul
Greco-catolic
Sf. m. Mina, Victor, Vichentie şi Ştefanida; Sf. cuv. Teodor Studitul
Romano-catolic
Ss. Martin din Tours, ep. **; Marina, fc. m.; Fer. Alice, fc. m.