Acasă Blog Pagina 4607

Testele rapide pentru Covid nu pot fi vândute în farmacii

0

Testele rapide antigen pentru diagnosticarea COVID-19 nu pot fi vândute în farmaciile din România, deoarece sunt teste pentru uz profesional, iar „atât timp cât testele rapide nu sunt utilizate de către profesioniști, așa cum producătorul menționează în instrucțiunile de utilizare, rezultatele pot fi compromise”, potrivit Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Testele rapide vor putea fi comercializate în continuare online, deoarece nu există prevederi legale care să interzică această practică, dar Agenția Medicamentului recomandă ca ele să fie vândute în mediul online numai cu precizarea că sunt „doar pentru uz profesional”, informează Hotnews.

Singurul test rapid care detectează virusul COVID-19

Comisia Europeană adoptase miercuri o recomandare privind utilizarea testelor antigenice rapide pentru diagnosticarea COVID-19 și punea la dispoziție orientări privind modul de alegere a testelor antigenice rapide, situațiile în care sunt adecvate și cine ar trebui să le efectueze.
„Testul antigen este cel mai nou tip de testare şi, în acest moment, este singurul test rapid care detectează virusul COVID-19. Acest test detectează antigeni, respectiv partea de virus pe care sistemul nostru imunitar o recunoaşte.Testul antigen poate indica infecţia în faza acută a bolii. Acest lucru este valabil şi pentru persoanele fără simptome, dacă infecţia este activă. Testul este de uz profesional, ceea ce înseamnă că se recomandă ca prelevarea probei și interpretarea rezultatelor să se facă de către personal medical calificat”, arată Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Testele rapide nu sunt pentru autotestare, ci trebuie făcute de profesionişti

Agenția Națională a Medicamentului atrage atenția că în media au apărut recomandări pentru utilizarea individuală a acestor teste, făcute de către neprofesioniști, iar aceste teste nu sunt de autotestare.
„Testele rapide pentru autotestare au un alt regim de introducere pe piață, cu implicarea unui organism notificat care evaluează conformitatea acestor produse.”, avertizează Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

Încă un divorț în showbiz: Andrei Ștefănescu nu are noroc la neveste

0

O nouă despărțire neașteptată în showbiz-ul românesc. La numai 43 de ani, Andrei Ștefănescu trece prin al doilea divorț. Sylvia, prima soție, l-a înșelat, iar cu Antonia, frumoasa cu care avut o relație de 7 ani și o minune de copil, a stat însurat doar un an. Andrei Ștefănescu a anunțat ieri, într-o postare pe Facebook, că s-a despărțit de soția lui, Antonia. Artistul a precizat că divorțul s-a finalizat pe cale amiabilă la notar, în luna septembrie a acestui an. În continuare, Antonia și Andrei vor rămâne în relații bune pentru a îl crește pe băiețelul lor. Se pare că Andrei și Antonia s-au hotărât să fie în continuare la fel de prezenți în viața lui Ayan și au căzut de comun acord ca această schimbare să nu îl afecteze deloc. Cântărețul din trupa Alb Negru susține că lucrurile merg la fel de bine ca înainte, în pofida deciziei de a divorța. „Dragii noștri, după cum bine stiti, mereu am fost discreți cu evenimentele din familia noastră, lucru pe care l-am făcut si acum. Din respect pentru voi am hotărât că este momentul să vă informăm despre situația noastră, pentru a nu exista neînțelegeri.
După 7 ani de relatie, o poveste frumoasă de dragoste si o minune de copil, am ajuns la final, drumurile noastre s-au separat. Mai exact la mijlocul acestei veri am luat decizia de a ne despărți. În luna septembrie am finalizat divorțul la notar pe cale amiabilă si am căzut de acord asupra tuturor deciziilor care îl privesc pe Ayan și nu numai. Antonia și Ayan locuiesc în continuare în casa noastră, îi vizitez aproape zilnic și ne petrecem timpul împreună. (…) Chiar dacă nu vom mai parcurge viitorul mâna de mâna, o vom face umăr lângă umăr pentru binele si fericirea lui Ayan. Tocmai de aceea să nu va mire ca vom petrece mult timp împreună si că vom avea diferite activități împreună cu Ayan, familiile noastre si prietenii noștri. În viețile noastre se așterne liniștea, de aceea va rugăm sa respectati discreția cu care am parcurs lunile acestea”, a scris Andrei Stefanescu pe Facebook.
Andrei și Antonia s-au căsătorit în 2019, în mare secret la Sinaia. Artistul a mai fost căsătorit timp de trei ani cu Sylvia, despre care a declarat public că l-ar fi înșelat cu un alt bărbat.

Alexandra Stan face iar valuri

0

Cântăreața Alexandra Stan s-a afișat într-o ținută extem de provocatoare în fața fanilor săi de pe rețelele de socializare. Ea știe foarte bine cum să capteze imediat atenția celor care o urmăresc în mediul online. Artista mizează din plin pe atuurile fizice cu care a fost înzestrată de Mama-Natură. Cântăreața a postat, pe contul său de socializare, două fotografii în care apare îmbrăcată într-o rochie de culoare neagră, mulată și foarte crăpată în partea de jos, care a lăsat să se vadă că nu purta lenjerie intimă. Apariția Alexandrei Stan a adunat zeci de mii de like-uri și numeroase comentarii din partea internauților.

Primele fotografii cu iubita lui Alin Oprea

0

După ce a trecut printr-un divorț scandalos, care a pus căpăt unui mariaj de 22 de ani, Alin Oprea iubește din nou. Cântărețul a primit un mesaj de dragoste cu ocazia împlinirii a 49 ani, din partea iubitei mult mai tinere decât el, pe care o cheamă Medana. „Fără tine exist, dar nu trăiesc, pentru că tu eşti culoarea din viaţa mea, cea mai frumoasă şi puternic colorată. Şi da! Eşti culoarea vieţii mele. Aş putea creiona un peisaj superb din culorile curcubeului, însă fără tine nu ar fi decât ceva fad, fără viaţă. Tu eşti curcubeul inimii mele!Tu eşti soarele vieţii mele. Aş putea să creionez zâmbete, însă fără tine ele nu ar fi decât conturate cu un creion pe o foaie de hârtie. Zâmbetul tău este zâmbetul meu plin de bucurie! (…) Aş putea scrie numele tău pe albastrul cerului, însă fără tine alături ar fi acoperit de nori mulţi şi negri, pentru că numele tău e adânc înfipt în sufletul şi în inima mea”, i-a transmis Medana, prin intermediul click.ro. Alin și Medana locuiesc într-un apartament închiriat, din cauza faptului că fosta soție i-a blocat lui Alin accesul la toată agoniseala de-o viața. Alin i-a povestit fostei soții despre această relație, înainte de divorț.

Cugetări

0

Blaise Pascal: „Vrei ca oamenii să gândească lucruri bune despre tine? Nu te lăuda”

Calendar religios: 24 noiembrie

0

Ortodox
†) Sf. Mc. Clement, Ep. Romei şi Petru, Ep. Alexandriei.
Greco-catolic
†) Sf. papă m. Clement; Sf. Petru al Alexandriei.
Romano-catolic
†) Ss. Martiri din Vietnam **

S-a întâmplat la 24 noiembrie

0

1473: Ştefan cel Mare cucereşte Cetatea Dâmboviţei (Bucureştilor)
1912: Se naşte Victor Iliu, regizor şi actor român de film (d. 1968)
1920: Moare Alexandru Macedonski, poet român (n. 1854)
1927: Moare Ion I. C. Brătianu (Ionel Brătianu), politician român, prim-ministru al României (1909-1911, 1914-1919 şi 1922-1927), preşedinte al Partidului Naţional Liberal (n. 1864)
1941: Se naşte Emil Hossu, actor român de teatru şi film (d. 2012)
1954: Se naşte Emir Kusturica, regizor de film iugoslav
1989: În ciuda evenimentelor din ţările vecine, Nicolae Ceauşescu este reales, cu unanimitate de voturi, în funcţia de secretar general al PCR
1991: Moare Freddie Mercury, muzician britanic, liderul trupei de muzică rock Queen (n. 1946)

Rețeta zilei

0

Supă ţărănească cu boia

Ingrediente: 600 gr. cartofi, 300 gr. roşii, 2 cepe, 3 linguri unt, 1 1/2 pahar lapte, o lingură făină, o linguriţă boia de ardei, câteva fire de pătrunjel, 3 l apă.
Mod de preparare: Se prăjeşte ceapa tăiată mărunt. Când s-a rumenit se adaugă roşii curăţate şi tăiate mărunt. Se continuă prăjitul, adăugându-se o lingură de făină şi o linguriţă de boia de ardei. Se stinge totul cu 3 litri de apă fierbinte. Când supa a început să fiarbă, se adaugă cartofii tăiaţi în cuburi mici (sau fidea), se lasă să mai dea un clocot şi se adaugă 1 1/2 pahar lapte fierbinte. Se fierbe până când sunt gata cartofii. Se ia de pe foc şi se presară cu pătrunjel verde tăiat mărunt.

O carte pe zi

0

„Să ucizi o pasăre cântătoare“, de Harper Lee

Romanul publicat în 1960 este o capodoperă a literaturii americane, primind Premiul Pulitzer la scurtă vreme de la apariţia sa pe piaţă. A fost chiar plasat de bibliotecarii britanici înaintea Bibliei pe lista cu cele mai bune cărţi de citit în viaţă. Deşi impactul romanului a fost imens, scriitoarea a refuzat să-i facă vreodată publicitate şi nici nu a mai scris vreo altă carte.

Bancul zilei

0

Doi bărbaţi stau de vorbă.
– Eu sunt un om liniştit, n-aş omorî nici măcar un purice.
Apoi reflectează.
-Numai în caz de legitimă apărare.