Acasă Blog Pagina 4604

Viviana Sposub se pregătește să fie „mamă vitregă”

0

Viviana Sposub are o relație cu George Burcea de câteva luni, iar acum tânăra a vorbit la Ferma despre fetițele lui și ale Andreei Bălan. Artista ține foarte mult la Ella și Clara și crede că va fi o bună ,,mamă vitregă“. Actuala iubită a lui George Burcea a primit o pedeapsă la Ferma din partea Mihaelei Rădulescu, după ce nu a respectat regulile unei sarcini. Viviana Sposub a fost nevoită să vorbească 10 minute cu un buștean, ca și cum ar fi vorbit cu George Burcea. Printre altele, Viviana a spus: „Da, o să fiu mamă vitregă. Nu o să mă chinui eu să fac copii, am direct. Am două fetițe, sănătoase, frumoase. Doamne, să trăiască!“. Apropiații cred că Andreea Bălan nu va fi foarte încântată să audă că s-a vorbit despre fetele sale, mai ales că acum se ocupă singură de ele. Când s-a aflat că George Burcea divorțează de artistă, ea a impus o regulă: nicio iubită de-ale actorului nu va putea să le cunoască pe fetițe, decât după ce totul se va liniști și relația va fi serioasă și de lungă durată.

Pepe a aflat că Raluca l-a înșelat în Poiana Brașov

0

În urma unui document pe care Pepe l-a depus în instanță, reiese faptul că fosta lui soție l-ar fi înșelat. După ce în urmă cu doar câteva zile, Raluca a cerut o restricție împotriva cântărețului, acum, artistul vine și scoate la iveală alte lucruri mai puțin plăcute din căsnicia lor.
„Am fost informat de un jurnalist de investigație că deține probe despre soția mea cum că aceasta în data de 08-09 2020 a fost în compania unui alt bărbat pe nume … din … în Poiana Brașov în complexul …. și a altor persoane și m-a întrebat daca ăsta este adevăratul motiv al divorțului nostru, rugându-mă să dau detalii în acest sens. La auzul acestor informații am negat total cele spuse de jurnalist crezând că presa încearcă să găsească știri mondene”, se arată în documentul respectiv.
Ulterior, Pepe a descoperit să Raluca era apropiată de acel bărbat. Iar Raluca a recunoscut în ziua în care l-a acuzat pe Pepe de agresiune.
„…Am urcat în mașină, am salutat-o, am întrebat-o de fetiţe şi i-am explicat despre telefonul primit de la jurnalist, argumentându-i ca trebuie să ştiu adevărul ca să nu spun lucruri care pot să nu fie adevărate. Aceasta a devenit și mai agitată, iar la întrebarea mea dacă ea cunoaște o persoană pe nume …, a răspuns sec da. De la munte”. De asemenea, artistul recunoaște faptul că discuția a devenit tensionată în momentul în care a recunoscut că a fost la munte cu acel bărbat și un grup de prieteni. „Precizez faptul că, pe fondul acestor discuții soția mea m-a înjurat, m-a jignit, m-a scuipat, încercând prin acest comportament să mă provoace”.

Cugetări

0

Tudor Argezi: „Dezvaţă-te să respecţi faţada, până ce n-ai văzut interiorul”

Calendar religios: 25 noiembrie

0

Ortodox
†) Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie (Odovania Praznicului intrării în Biserică a Maicii Domnului).
Greco-catolic
†) Sf. m. Ecaterina din Sinai; Sf. m. Mercurie.
Romano-catolic
†) Sf. Ecaterina din Alexandria, fc. m. *

S-a întâmplat la 25 noiembrie

0

1715: Începutul domniilor fanariote în Ţara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat
1814: Se naşte Matei Millo, actor român (d. 1896)
1863: Se naşte Ion Cantacuzino, medic şi bacteriolog român (d. 1934)
1864: Este promulgată „Legea instrucţiunii publice”, ce avea să stea la baza învăţământului românesc modern
1885: Moare Grigore Alexandrescu, poet şi fabulist român (n. 1810)
1896: Se naşte George Vraca, actor român (d. 1964)
1959: Moare Gérard Philipe, actor francez (n. 1922)
1960: Se naşte John F. Kennedy Jr., fiul preşedintelui american John F. Kennedy (d. 1999)
1972: Moare Henri Coandă, inventator şi inginer, creatorul primului avion cu reacţie din lume (n. 1886)
1994: Moare Gheorghe Vitanidis, regizor român (n. 1929)

Rețeta zilei

0

Mămăligă cu ochiuri

Ingrediente: 1 1/2 litru lapte, 1/2 kg făină mălai, 4 linguri smântână, 4 linguri unt, 6 ouă
Mod de preparare: Se prepară o mămăliguţă cu lapte în loc de apa şi când este bine fiartă, se amestecă cu unt şi smântână. Se pune mămăliguţă într-o tavă unsă cu unt. Se fac cuiburi în mămăliguţă şi se sparge în fiecare cuib câte un ou. Se presară sare şi se pun bucăţele de unt. Se dă la cuptor până ce se încheagă albuşul. Se serveşte fierbinte.

O carte pe zi

0

„Călătorie într-un picior“, de Herta Muller

„Călătorie într-un picior“  este primul roman scris de Herta Müller după ce a părăsit România. A apărut la editura Humanitas Fiction, în colecția Seria de autor Herta Muller. Irene, protagonista de 35 de ani a acestui roman, îl cunoaşte la mare pe Franz, un tânăr turist german pe care îl găseşte beat într-o cârciumă şi îl ajută să ajungă la hotel. Așteptându-şi actele pentru emigrare, Irene stabileşte împreună cu Franz să se revadă amândoi în Germania, după ce ea va fi părăsit „cealaltă ţară“.

Bancul zilei

0

Un ţăran mergea cu căruţa şi începe să-i strige calului:
– Dii murgule, dii Ghiţă, dii surule, dii Marcele!!!
Un alt ţăran, îl întreabă:
– Ce mă, ai uitat cum îl cheamă pe calul tău?
– Nu mă, da’ vreau să-i dau impresia că lucrează în echipă.

Sfat Expres: Ce trebuie să ai neapărat în mașină

0

Codul Rutier stabileşte la articolul 8 că, pentru a fi condus pe drumurile publice, orice autovehicul trebuie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu.

Trusă medicală de prim ajutor
Trusele medicale pe care eşti obligat să le ai în maşină sînt reglementate de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 987/2007.
Ambalajul trusei sanitare auto trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii: să asigure o etanşeitate corespunzătoare, printr-un sistem de închidere ferm; să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor.
De asemenea, eticheta trusei trebuie să conţină denumirea produsului, denumirea şi adresa producatorului său.

Conţinutul minim al trusei sanitare auto:
1. Instrumentar: o foarfecă cu ambele vârfuri boante, cu lamă tăietoare pentru material textil tip postav gros de min. 2mm; un dispozitiv intermediar pentru respiraţie gură la gură cu valvă unidirecţională sau filtru.
2. Materiale sanitare: o rolă leucoplast; minim patru bucăţi de pansament rapid (plasture); cel puţin cinci pachete a câte 25 bucăţi de comprese de tifon sterile; faşă tifon – minim două bucăţi pentru fiecare dintre dimensiunile: 5cm X 4m şi 10 cm x 4 m; două bucăţi de bandaj nedeformabil; cel puţin două bucăţi de pansament steril absorbant de dimensiuni diferite; o faşă elastică; două perechi de mănuşi de unică folosinţă .
3. Alte materiale: cel puţin 6 ace de siguranţă; minim o folie de supravietuire izotermă care să aibă dimensiunile 2,10 m x 1,60 m; o broşură de instrucţiuni de prim ajutor, autorizată de MS; lista cu conţinutul trusei.

Triunghiurile reflectorizante
Aşa cum stabileşte Codul Rutier, eşti obligat să ai două astfel de produse în maşina, atunci când circuli pe drumurile publice. Triunghiurile reflectorizante pot fi comercializate legal dacă dispun de comunicare de omologare internaţională acordată de oricare dintre autorităţile administrative din ţările semnatare ale Acordului de la Geneva din 1958.
Un triunghi reflectorizant omologat internaţional poate fi recunoscut după marca de omologare, reprezentată de litera E şi codul ţării care a acordat omologarea încadrate într-un cerc, precum şi o serie de identificare.

Stingătoarele de incendiu
Extinctoarele sunt reglementate de Legea nr. 307/2006 privind apărărea împotriva incendiilor. Conform art.50 din acest act normativ, punerea pe piaţă a acestui tip de produs se face pe baza evaluării conformităţii faţă de reglementările Inspectoratului General al Corpului Pompierilor, pe baza Metodologiei de certificare a conformităţii aprobată prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. Stingătorul de incendiu pe care eşti obligat să îl ai în maşina trebuie să se afle în garanţie şi să aibă inscripţionat termenul de valabilitate.

Strigăt de disperare: Volei. Probleme mari la CSU Brașov. „Riscăm desființarea!“

3
Foto: Dan Potor

Autor: Adi MARICA

l Brașovul are din nou volei masculin în prima ligă după o pauză de 17 de ani, însă problemele financiare apasă tot mai greu pe echipa brașoveană

Brașovul a revenit în prima ligă a voleiului masculin românesc, după o lungă pauză de aproape 17 de ani. Avem din nou volei la Brașov doar datorită unor oameni inimoși, cu o pasiune pentru acest sport dusă la extrem. Totul în condiții greu de imaginat. CSU Brașov evoluează din acest sezon în Divizia A 1 de volei. Startul a fost unul dificil, cu trei înfrângeri din tot atâtea jocuri. Fără resurse financiare, umiliți de cei care administrează Sala Sporturilor, cu antrenorul care a renunțat la pregătirea echipei pentru că nu a fost plătit, jucătorii și managerul echipei, nu cedează!

Iulian Stoian: „E revoltător!“

Chiar dacă Clubul Sportiv Universitar sprijină financiar participarea echipei în campionat, problemele financiare apasă tot mai greu asupra formației brașovene. „Suntem o echipă de amatori, pentru că toți sportivii lucrează ziua iar seara vin la antrenamente.  Este foarte greu cu pregătirea mai ales în această perioadă în care ne confruntăm cu pandemia de coronavirus. Avem probleme mari și cu antrenamentele la Sala Sporturilor. Timp de o lună totul a fost ok, dar după meciul cu Craiova nu am mai fost lăsați să ne antrenăm, am fost scoși efectiv din sală! E revoltător! Totuși, suntem o echipă care joacă în prima ligă, suntem angrenați în competiție și ar trebui să se țină cont de acest lucru. Acum avem o poziție de antrenament la sală, seara de la ora 21.00“, a declarat managerul echipei brașovene, Iulian Stoian.

Antrenorul a renunțat!

Din cauza problemelor financiare, antrenorul Dan Banu a plecat de la echipă.„Săptămâna trecută, antrenorul Dan Banu a renunțat să mai antreneze echipa. Nu am găsit resurse financiare să-l plătim! E de înțeles decizia dânsului. E dureros, dar chiar nu avem soluții. De pregătirea echipei mă ocup eu, împreună cu un fost voleibalist. Acești băieți merită toată admirația pentru efortul pe care îl fac. Ne-am propus să readucem voleiul în Brașov acolo unde este locul. În acest moment, noi mai rezistăm doar datorită sprijinului oferit de câțiva sponsori“, a spus Stoian.

Foto: Dan Potor

„Ar fi păcat ca echipa să se desființeze!“

Oficialul echipei brașovene speră ca autoritățile locale să-și îndrepte atenția și către volei. „Vom participa și noi la dezbaterea organizată de primarul Allen Coliban despre sportul brașovean. Avem mare nevoie de sprijin ca această echipă să continue, pentru că altfel nu știu cum putem încheia acest campionat. Ar fi păcat ca echipa să se desființeze! Dacă nu vom reuși să terminăm sezonul, nu cred că Brașovul va mai avea, în viitorul apropiat, echipă în Divizia A “, a spus oficialul echipei brașovene de volei. Pentru CSU Brașov urmează turneul organizat la finalul acestei săptămâni la Brașov. Astfel, vineri seara, de la ora 19.00, CSU Brașov se va duela cu Unirea Dej. Sâmbătă, de la ora 16.00 este programat meciul dintre Unirea Dej și CSU Timișoara, iar duminică, în ultima zi a turneului, CSU Brașov va întâlni, de la ora 12.00, pe CSU Timișoara. Toate meciurile se vor disputa la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași“.