9.6 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4581

De azi, noi tarife pentru parcările publice

2

l Conform regulamentului, firma P&P SRL, care a concesionat acest serviciu pentru o perioadă de 10 ani, va percepe 3 lei/oră în zona 0, 2 lei/oră în Zona 1 şi 1,5 lei/oră, în zona 2 a oraşului

Începând de azi se aplică noile tarife pentru pentru cele 10.200 de locuri de parcare publice din municipiul Brașov, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov. Acesta a fost aprobat în 2017, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 282, care stabilește noi tarife, noi zone de tarifare și un nou program de funcționare. Riveranii care doresc să își parcheze în parcările din zonele în care locuiesc beneficiază de abonamente de valoare egală cu cele din parcările rezidențiale din acele zone.  

În zona zero, parcarea costă 3 lei/oră

Conform regulamentului, firma P&P SRL, care a concesionat acest serviciu pentru o perioadă de 10 ani va percepe 3 lei/oră în zona 0, 2 lei/oră în Zona 1 şi 1,5 lei/oră, în zona 2 a oraşului.  În cazul cetățenilor care locuiesc în zonele în care există parcări publice și doresc să aibă acces la aceste parcări, ei beneficiază de un tarif de parcare de riveran, egal cu cel din parcările rezidențiale. Firma care administrează parcările şi Municipalitatea precizează că pentru cetățenii care locuiesc în zona 0, autoturismul trebuie să fie înmatriculat la acea adresă și să fie pe numele solicitantului. De asemenea, pentru cetățenii care locuiesc în zonele 1 și 2, autoturismul fie este pe numele proprietarului, înmatriculat la adresa de domiciliu, fie, în cazul în care este proprietatea unei persoane juridice, persoana fizică prezintă un document din partea proprietarului autoturismului că are dreptul să îl utilizez în afara programului și să îl parcheze la domiciliu.

Riveranii plătesc abonamente anuale

Riveranii nu vor avea un loc rezervat pentru parcarea mașinii, dar, în cazul brașovenilor care locuiesc pe străzile incluse în zona 0, deținătorii abonamentului tip riveran pot parca pe oricare loc de parcare din această zonă. În cazul celor din zona 1 și 2, abonamentul de riveran se va elibera doar pentru strada pe care își are domiciliu. Tarifele percepute pentru riveriani sunt anuale şi pornesc de la 156 de lei pe an, în zona A, costă 144 de lei în zona B, 132 de lei în zona C şi 120 de lei în zona D. Persoanele care solicită abonament tip riverani, trebuie să se deplaseze la sediul P&P, pe strada Oltului nr. 2 (în spate la Magnolia), și să prezinte buletinul și talonul mașinii, în original. Plata se poate face cu cardul sau cu cash. După înregistrarea în sistem, în următorii ani, în cazul în care nu există modificări ale domiciliului sau ale datelor de identificare ale mașinii, riveranii vor putea solicita și plăti abonamentul prin plată electronică. 

Zonele de tarifare

Zona 0 – tarif 3 lei/oră
Str. Vlad Țepeș, Str. Nicolae Iorga (lângă SIF) & Biserică, parcarea dintre Primărie, Poștă & Parcul Eroilor, B-dul Eroilor – de la giratoriu până la Str. Vlad Țepeș, B-dul Eroilor – Hotel Capitol, Colegiul Unirea (de la Modarom la Str. N. Bălcescu + Prefectură), B-dul Eroilor – Cristiana, între Cercul Militar – fostul Cinema Astra, Biblioteca Județeană, B-dul Eroilor – Str. M. Sadoveanu, Str. Postăvarului, Str. Politehnicii, Str. N. Bălcescu, Str. Grigoraș Dinicu, Str. Poarta Șchei, Str. Cibinului, Șirul Gheorghe Dima, Șirul Mitropolit Andrei Șaguna, Aleea Tiberiu Brediceanu + Cimitirul Eroilor – Platou, Str. Gheorghe Băiulescu, Str. Castelului, Str. Lungă (de la N. Iorga – Str. De Mijloc), Str. Bisericii Române (Str. Lungă – Str. De mijloc – Str. Avram Iancu), Str. Colonel Ion Buzoianu, Str. Maior Cranța, Str. Alexandru Ioan Cuza, Str. Poiana Soarelui, Str. Poiana Ursului, Calea Poienii km 11 – km 11.5.

Zona 1 – tarif 2 lei/oră
Str. Prundului, Str. Băilor, Str. Lungă – Unitatea Militară, Str. De Mijloc, Str. Mihai Viteazul, Str. Nicopole, Str. Școlii, Str. Bisericii Române, Complex Bartolomeu, Calea Făgărașului, Gara Bartolomeu, Șos. Cristianului – Complex Brintex, Str. Memorandului, Str. Carierei, Str. Turnului, Str. Independenței, Str. 13 Decembrie, Str. Pavilioanelor CFR, Str. Hărmanului de la nr. 70A la nr. 74, B-dul Alexandru Vlahuță, Str. Tâmpei, B-dul Valea Cetății, Str. Someșului, Str. Molidului, Calea București nr. 53-63, Str. Traian, Str. Sf. Arhangheli, Str. Săcelelor, Str. Gen. Eremia Grigorescu, Str. Hermann Oberth, Str. Uranus, Str. Prelungirea Crinului, Str. Zizinului, Str. Carpaților, Str. Poienelor, Str. Berzei, Cantina Roman, Str. Zorilor, Str. Agrișelor, Str. Grădinarilor, Str. Castanilor, Str. Izvorul Rece, Str. Munteniei, Str. Olteniei, Str. Aurel Vlaicu, Str. 13 Decembrie, Str. Mircea cel Bătrân, Str. Pictor, Ștefan Luchian, B-dul Griviței, Str. Mihai Viteazul, Str. Sitei, Str. Dr. Alexandru Davila, Str. Lungă (de la Str. Carierei la Str. Crișan), Str. Ioan Socec, Str. Morii, Str. Basarabia, Str. Târnavei, Str. Zizinului, Str. Traian, B-dul Gării Parchete, B-dul 15 Noiembrie, Str. Mihail Kogălniceanu, B-dul Iuliu Maniu, Str. Lucian Blaga, Str. Nicolae Titulescu, Str. Zizinului, Str. Toamnei, B-dul Victoriei, B-dul Gării, Gara Brașov, Str. Prahova, Str. Crișana, Str. Dobrogea, Str. Moldovei, Str. Oașului, Str. Maramureș, Str. 9 Mai, Str. Transilvaniei.

Zona 2 – tarif 1,5 lei/oră

Str. Brazilor, Str. Paltinului, Str. Gorunului, Str. Prunului, Str. Lungă – lângă parc și pasaj, CF Str. Dimitrie Anghel, Calea Feldioarei – Remat – Unitatea Militară. 

Întâlnire diplomatică: Ambasadorul Franţei în România a ales Braşovul pentru prima sa vizită în țară

0

Ambasadorul Republicii Franceze în România, Excelența Sa doamna Laurence Auer, alături de care s-au aflat Pierre Lignot, consilier economic al ambasadei, col. Daniel Parpaillon, atașat militar al Franței în România, Ion Ciolacu, consulul onorific al Franței la Brașov, și Daniela Moașa, director al Alianței Franceze Brașov au avut ieri la Braşov o întrevedere cu autorităţile braşovene.

Întâlnirea a fost găzduită de prefectul Cătălin Văsii

Oaspeții au fost întâmpinați de prefectul Mihai Cătălin Văsii, de vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, și de primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, care le-au prezentat stadiul în care se află relaţiile de colaborare româno-franceze la Braşov. „Bine ați venit la Brașov, un județ în care relațiile economice și culturale cu Franța sunt foarte importante, dovadă fiind faptul că investițiile franceze se situează, ca pondere, pe locul al III-lea. De asemenea, avem privilegiul de ca la Brașov să funcționeze Consulatul Onorific al Franței. Nu în ultimul rând, vreau să menționez activitatea cultural-educativă deosebită a Alianței Franceze, una dintre organizațiile cu care comunitatea noastră se mândrește și care are în derulare un parteneriat cu trei unități de învățământ reprezentative pentru Brașov, unde s-au înființat clase de limbă franceză: Colegiile Naționale Andrei Șaguna, Dr. Ioan Meșotă și Unirea. Sunt în fața Dvs. împreună cu primarul municipiului Brașov și cu vicepreședintele Consiliului Județean pentru că formăm o echipă aflată în slujba comunității brașovene și toți ne dorim ca relațiile foarte bune ale Brașovului cu Franța să se dezvolte în continuare”, a spus prefectul Mihai Cătălin Văsii în cuvântul de întâmpinare.

Coliban: „Pe lângă partea economică am discutat de perspective de dezvoltare urbană”

 Primarul Allen Coliban spune că la această întrevedere au fost atinse mai multe subiecte, printre care şi cele care ţin de investiţiile franceze la Braşov. „Am avut o discuție amplă, împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean și cu domnul prefect, pe mai multe direcții. Una a fost direcția economică, foarte importantă, mai ales în perspectiva investiției de la Airbus, deschisă în prezența șefilor celor două state și care, în contextul acesta de pandemie, se confruntă cu câteva provocări la care va trebui cu toții să răspundem. Pe lângă partea economică, am discutat de perspective de dezvoltare urbană, perspective de dezvoltare pe zona turismului și pe educație, și există canale diplomatice și de comunicare deschise astfel încât să continuăm buna colaborare cu cele două state, dar și între municipiul Brașov și omologii francezi în următorii ani“, a declarat primarul Allen Coliban.
 
„Braşovul este un centru important al investiţiilor franceze, cu cele 166 de companii cu capital francez”

 Pentru ambasasorul Franţei la Bucureşti, aceasta este prima vizită pe care o face în municipiul Braşov, de la numirea sa, lucru subliniat şi de acesta. „Este prima vizită pe care o fac în afara Bucureștiului, deoarece sunt în România doar de o lună. Mă aflu aici, deoarece, într-adevăr, Brașovul este un centru important al investițiilor franceze în România, prin cele 166 de întreprinderi cu capital francez, care au peste 5.000 de angajați. Dar, la fel de important, este și un județ în care Franța are Consulat Onorific, precum și un vector de propagare a limbii și culturii franceze”, a spus E.S. doamna Laurence Auer. Cu ocazia întâlnirii de ieri s-a discutat, de asemenea, despre posibilitățile de colaborare în domenii precum gestionarea urbană, descentralizare, protecția mediului. Vizita delegației conduse de E.S. doamna Laurence Auer a continuat la companiile Airbus, Premium Aerotec și IAR, precum și la noul Club Francofon de Afaceri, Consulatul Onorific al Franței și Alianța Franceză.

Municipiul Brașov are cea mai ridicată rată de îmbolnăvire cu COVID din județ

0

Cu 6,68 de cazuri de infectare cu COVID la mia de locuitori în ultimele 14 zile, municipiul Brașov are cea mai mare rată de infectare din județ. Alte patru localități au avut ieri incidența peste 6- Hărman, Hoghiz, Sânpetru și Cristian. Alte cinci localități au incidența peste 5 îmbolnăviri la mia de locuitori.

466 de noi cazuri de COVID au fost înregistrate ieri la Brașov. Alți 146 de pacienți din Brașov au fost reconfirmați pozitiv la retestare. Rata de infectare pe județ a ajuns la 4,94.

Circulaţie întreruptă noaptea, pentru lucrări la reţelele de apă

0

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2020, circulația va fi blocată la intersecția străzilor Dorobanților și Karl Lehmann, pentru lucrări de reparație la rețeaua publică de alimentare cu apă și de canalizare. Circulaţia va fi oprită în intervalul orar 22.00 – 06.00, anunţă Compania Apa Braşov. În plus, accesul va fi blocat şi pe strada Dorobaților, de la numărul 12 până la intersecția cu strada Karl Lehmann, dar şi pe strada Karl Lehmann, între numerele 7 – 10 . Pentru șoferii care circulă în zonă, rutele alternative sunt pe străzile Matei Basarab și Mattis Teutsch. Compania Apa a făcut precizarea că fost ales acest interval orar și această dată, pentru desfășurarea lucrărilor, deoarece traficul diurn este aglomerat în zonă. Astfel, angajații Companiei vor lucra exact între orele în care circulația este interzisă, adică între 23.00 – 05.00, din cauza pandemiei. Lucrările vor presupune existența unor utilaje mari, care fac zgomot și praf pe timp de noapte. Ne cerem scuze tuturor locuitorilor din zonă pentru disconfortul creat!

Au trecut 33 de ani: Crosul „15 Noiembrie“ a fost anulat în acest an

0

l În acest an, noul coronavirus afectează și comemorarea zilei de 15 Noiembrie 87 când, cu doi ani înainte de căderea regimului Ceauşescu, pe străzile Brașovului muncitorii au strigat cu mult curaj „Jos Ceauşescu! Jos Dictatura!”

Asociaţia 15 Noiembrie 1987 a hotărât să anuleze ediţia din acest an a Crosului „15 Noiembrie”, prima întrerupere a evenimentului după 30 de ani. Reprezentanţii organizatorilor spun că decizia a fost luată din cauza pandemiei de COVID-19 însă evenimentul va fi reluat anul viitor. Pentru acest an, și împlinirea a 33 de ani de la Revolta muncitorească de la Braşov va fi  marcată cu discreție, spun reprezentanţii Asociaţiei. Astfel, duminică, 15 noiembrie 2020, la ora 11.30, va avea loc o depunere de coroane la Troița de la Spitalul Clinic de Urgență Brașov, fără a fi oficiat, însă, și serviciul religios. „Sugerăm tuturor entităților care doresc să participe la acest moment să desemneze câte un singur reprezentant, astfel încât să se poată respecta cu ușurință reglementările privind distanțarea socială”, a anunţat Marius Boeriu, reprezentantul Asociaţiei. De asemenea, tot duminică, după lăsarea întunericului, pe muntele Tâmpa și pe Cetățuia Brașov vor fi proiecții laser cu mesaje care să amintească de semnificația zilei de 15 Noiembrie 1987. „În viitorul apropiat, Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov își dorește să fie mai prezentă în viața cetății, motiv pentru care pregătim câteva proiecte ce se vor adresa brașovenilor și nu numai, în special generațiilor care vin din urmă și care vor avea șansa de a cunoaște mai multe aspecte legate de istoria acestui oraș, proiecte despre care vă vom comunica detalii de îndată ce vor prinde contur”, a mai spus Marius Boeriu, preşedintele Asociaţiei „15 Noiembrie 1987“.

„Jos Ceauşescu! Jos Dictatura!”

„Jos Ceauşescu! Jos Dictatura!”. Au fost primele lozinci anticomuniste care s-au auzit la Braşov, cu doi ani înainte de căderea regimului Ceauşescu. Pe data de 15 noiembrie 1987, muncitorii uzinei de autocamioane Steagu Roşu au ieşit în stradă pentru a protesta. Oamenii nu mai suportau foamea, frigul din case şi întunericul. În scurtă vreme, pe străzile Braşovului, în zi de vot, stegarilor revoltaţi li s-au alăturat alţi 10.000 de braşoveni. Toţi au strigat în centrul oraşului împotriva comuniştilor. Au dat foc portretului lui Ceauşescu şi au aruncat în stradă, pe ferestre, bunătăţile descoperite în depozitele cantinei judeţenei PCR. Zile în şir, apoi, zeci de muncitori, consideraţi capii revoltei, au fost anchetaţi şi torturaţi de Securitate. Și apoi judecați într-un simulacru de proces.

Sentință pentru cei 61 de inculpați

Unul dintre momentele cu grijă regizate de aparatul de partid a fost procesul manifestanților arestați în 15, 16 și 17 noiembrie. Ședința completului de judecată „s-a jucat“ în clubul întreprinderii brașovene. Sentința penală, purtând numărul 2823 din 3 decembrie 1987, de la Clubul Întreprinderii de Autocamioane Brașov îi trimite în judecată pe inculpați pentru „comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută și pedepsită de articolul 321 alineatul 2 din Codul penal“. Pedepsele cele mai mari au fost de trei ani închisoare, pentru patru dintre muncitorii care s-au ocupat de organizarea coloanelor de manifestanți:
„În numele legii hotărăște: în conformitate cu articolul 321, alineatul 2, din Codul Penal, condamnă la câte 3 ani de închisoare pe inculpații Geneti Aurică, Mutihac Florin, Duduc Gheorghe, Sommerauer Werner.
Condamnă la câte 2 ani și 6 luni de închisoare, pe inculpații: Ștefănoiu Ioan, Gyerkó Gheorghe, Broască Dumitru, Sbîrn Costică, Bordei Neculai, Zavela Cristian, Toma Lucian-Tudor, Mocanu Ovidiu, Cojocea Nicușor, Grădinaru Ioan, Dascălu Petrică, Brumă Ioan.
Condamnă la câte 2 ani de închisoare pe inculpații: Farcaș Iosif, Mureșan Vasile, Nicuțari Pavel, Anghel Daniel, Anghel Vasile, State Constantin, Duduc Radu, Gergely Andras, Ricu Marian, Cocan Constantin.
Condamnă la câte 2 ani de închisoare pe inculpații: Maniu Gavrilă, Tulai Florin, Ilie Ionel, Neculaescu Marius-Tibi, Vulpe Pavel-Cornel, Năstase Dumitru, Paraschiv Nicuță, Hossu Aurel, Macovei Mihai, Csomos Iosif-Ion, Zaharia Gheorghe, Pușcașu Enea.
Condamnă la câte un an și 6 luni de închisoare pe inculpații: Oprișan Gheorghe, Sevaciuc Mircea, Voinea Stan, Gergely Arpád, Tudose Eugen, Buceanu Aurel, Creangă Petru, Apetroaie Puiu, Huianu Puiu, Pintea Ciprian.
Condamnă la câte un an de închisoare pe inculpații Băhnăreanu Costică, Pricope Petru, Boeriu Petru Marius, Banciu Gheorghe, Haldan Gheorghe, Robotă Dumitru, Vieru Vasile, Vitos Ludovic.
Condamnă la câte 6 luni de închisoare, pe inculpații: Bencze Dénes, Micu Ștefan, Filichi Gavrilă, Năstase Ion, Iacob Dănuț“.

Cum a murit primul novembrist care a trecut prin beciurile Securităţii

Primul protestatar care a murit după ce a trecut prin beciurile Securităţii, după ce a strigat în stradă, în plină dictatură, „Jos comunismul“, a fost stegarul Vasile Vieru.
Vasile Vieru a ieşit în 15 noiembrie în stradă împreună cu ceilalţi stegari sătui de foame şi frig ca să strige ,,Jos comunismul“. A fost arestat la locul de muncă, în data de 17 noiembrie 1987, la ora 12.00. Cu o noapte înainte, a lăsat o scrisoare în care mărturisea numele celui care l-a trădat. După arestare, soţia lui, Angela Vieru, l-a căutat zile întregi la Miliţie. I se spunea că nimeni n-a auzit de el.
Era la Bucureşti în beciurile Securităţii. A venit acasă, în decembrie, cu o seară înaintea procesului de la Clubul Steagul Roşu. Afară îl supraveghea o maşină a Securităţii. A fost judecat, condamnat la un an de închisoare şi deportat la Bârlad. Vasile era deja foarte bolnav. „Nu mai putea să doarmă decât în fotoliu. Uneori îl găseam chircit pe covor, pentru că avea dureri îngrozitoare. Nu mai putea mânca decât lapte acru. Era mai tot timpul în spital. Vorbea tot mai puţin şi era îngrozitor de înspăimântat. I-a căzut părul, apoi dinţii. Corpul i s-a umplut de pete, iar picioarele erau atât de umflate, încât nu mai putea să încalţe decât papuci de casă. L-am întrebat ce s-a întâmplat în arestul din Bucureşti. Îmi spunea îngrozit să nu vorbesc niciodată despre asta“. Simptomele «bolii» au dovedit că, în arestul de la Bucureşti, Vasile Vieru a fost iradiat. În 5 septembrie ‘88 a murit, lăsând în urmă 5 copii. Copiii Vieru n-au primit pensie de urmaş până la Revoluţie. În 1995, Angela Vieru era încă şomeră. A plecat de atunci din ţară, împreună cu copiii ei. Vasile Vieru a fost primul mort din lista novembriştilor condamnaţi.

Aurică Geneti, primul pe lista „inculpaților“

Primul pe lista inculpaților trimiși în judecată acum 15 ani este Aurică Geneti. „Am pornit să manifestăm împotriva dictaturii, iar în fata Spitalului Judetean și în fata Prefecturii am strigat Jos Comunismul și Jos Ceausescu. Pe drum am cântat și Deșteaptă-te române”, își amintește Geneti. „Apoi, ca mulți dintre colegii mei, am suportat prigoana regimului comunist. Interogatoriile dure și bătăile crunte. Am fost deportat la Canal, iar familia a venit după mine. Copilul meu abia se născuse în 24 septembrie“. Geneti n-a regretat niciodată ca și-a riscat libertatea pentru Libertate.

Trei studenți, condamnați la 7 ani de închisoare

După pronunțarea sențintelor în procesul lotului „15 Noiembrie“, un grup de studenți de la Facultatea de Mecanică a Universității Brașov au vrut să arate că sunt alături de „acuzați“. Mihai Torjo, anul III AR, Marian Brâncoveanu, anul II MF și Marian Lupou, anul III MF, toți seraliști, muncitori la U.M. Tohan, au intrat noaptea în Corpul T. Ei au scris cu spray-uri cu vopsea pe pereți și pe tablourile lui Ceaușescu lozincile scandate în stradă. Securitatea i-a descoperit după câteva luni. Au fost batuți crunt, exmatriculați din faculate și condamnați la 7 ani de închisoare, pentru „propagandă ostilă”. Au prins amnistia din 26 ianuarie 1988. Până în ’89 cei trei au fost protagoniștii mai multor activități subversive. Au semnat, alături de Doina Cornea, Scrisoarea deschisă din 1988. După revoluție, au fost fondatori ai Sindicatului Liber din UM Tohan.

Prima întrunire a Rezistenței Române Anticomuniste

Asociația „15 Noiembrie 1987“ a organizat la Brașov, în septembrie 1990 prima întrunire a Rezistenței Române Anticomuniste. Printre invitați s-au numărat Ana Blandiana, Doina Cornea și Marian Munteanu, pe atunci liderul studenților și simbol al mișcării „Piața Universității“. Dar și o delegație a minerilor, condusă de Miron Cozma. În acele zile, Marian Munteanu și Miron Cozma și-au dat mâna, în semn de împăcare după proaspăt consumatele evenimente din 13-15 iunie. A doua întrunire a Rezistenței a avut loc un an mai târziu. La a treia întrunire a Rezistenței, din septembrie 2000, un grup de agitatori PRM strecurați în sala Clubului uzinei Roman SA le-au huiduit pe Doina Cornea și Ana Blandiana. Printre turbulenți, organizatorii au descoperit și un fost secretar PCR din uzină.

Din pledoaria reprezentantului Procuraturii Brașov, deși în dosar era consemnat că nici unul dintre inculpați nu are antecedente penale: „Faptele săvârșite de inculpați sunt deosebit de grave. La săvârșirea acestora au participat elemente certate cu legea. Faptele de huliganism săvârșite sunt incalificabile, unii dintre inculpați purtându-se ca niște adevărați vandali. Inculpații sunt huligani, frecvent consumatori de băuturi alcoolice, refractari, care nu au înteles ce li s-a dat de către societate în rezolvarea multor probleme de familie. Ceea ce au făcut ei este o gravă încălcare a normelor de conduită socială. Au indignat profund, prin atitudinea lor, opinia publică”.

Din manuscrisul transmis clandestin Forumului Mondial de Dumitru Mazilu, în decembrie 1987: „Prima măsură a autorităților a fost izolarea celorlalte colective muncitorești. Porțile uzinelor au fost închise. Cele mai drastice măsuri s-au luat la Tractorul, unde, cu săptămână în urmă, avuseseră loc două acțiuni de protest. La porțile acestor uzine au fost masate trupe de intervenție ale Securității. În al doilea rând, Securitatea locală a dispus filmarea oamenilor. A trimis două echipe care fuseseră instruite să vorbească în limbi străine, pentru a-i deruta pe muncitori. Una a fost însă descoperită. Aparatul i-a fost distrus, iar cei doi securiști au fost bătuți. O a doua echipă, instalată pe Modarom, a reușit să filmeze. Pe baza acestui film-capcană, muncitorii au fost identificați și arestați“.

O spune Comisia Europeană: Trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile deja mari în România

0

Trecerea la învăţământul online din cauza pandemiei de COVID-19 riscă să agraveze inegalităţile deja mari în România și este necesară asigurarea unei mai bune dotări a școlilor cu echipamente digitale, arată Comisia Europeană, care a publicat ieri Monitorul anual al educației și formării, ce analizează situația în statele membre UE, axându-se pe trecerea la învățământul la distanță.

Principalele concluzii în cazul României

S-au depus unele eforturi pentru îmbunătățirea calității educației și a îngrijirii preșcolarilor și pentru consolidarea formării inițiale a cadrelor didactice.
În pofida mai multor inițiative, este necesară îmbunătățirea competențelor digitale ale profesorilor, ale instructorilor și ale elevilor/studenților și este necesară asigurarea unei mai bune dotări a școlilor cu echipamente digitale.
Un procent ridicat de tineri au un nivel inadecvat în ceea ce privește competențele de bază.
Asigurarea educației și formării de calitate și relevante pentru piața muncii reprezintă în continuare o provocare majoră.
Contextul socio-economic afectează în mod semnificativ performanțele elevilor/studenților, limitând rolul pe care îl poate juca educația ca garant al egalității de șanse.
În pofida măsurilor de atenuare a impactului pe care îl are COVID-19 asupra educației, trecerea la învățământul la distanță riscă să agraveze inegalitățile deja mari.
„Sunt încântată de faptul că educația digitală este tema principală a Monitorului educației și formării din acest an, raportul emblematic al Comisiei privind educația în Europa. Considerăm că este necesar să aducem schimbări profunde în educația digitală și ne angajăm să sporim alfabetizarea digitală în Europa. Recent, Comisia a propus un pachet de inițiative, inclusiv noul Plan de acțiune pentru educația digitală 2021-2027, care va consolida contribuția educației și formării la redresarea UE în urma crizei provocate de coronavirus și va contribui la construirea unei Europe digitale și ecologice”, afirmă comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Disparități mari atât între țări, cât și în interiorul acestora

Conform sursei citate, în pofida investițiilor pe care statele membre le-au făcut în ultimii ani în infrastructura digitală dedicată educației și formării, persistă disparități mari atât între țări, cât și în interiorul acestora. Contrar opiniei larg răspândite conform căreia tinerii de astăzi reprezintă o generație de „nativi ai erei digitale”, rezultatele sondajului indică faptul că mulți dintre ei nu-și dezvoltă competențele digitale la un nivel suficient. În toate țările care au făcut obiectul analizei, peste 15 % din populația de elevi dispun de competențe digitale insuficiente. În plus, dovezile furnizate de OCDE indică faptul că profesorii din învățământul secundar inferior din țările UE beneficiază rareori de formare privind utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) pentru predare și că profesorii își exprimă nevoia puternică de dezvoltare profesională în utilizarea competențelor TIC pentru predare.
În evaluarea sa anuală a modului în care sistemele educaționale din Uniunea Europeană abordează principalele provocări în materie de educație, Comisia subliniază progresele înregistrate în reducerea părăsirii timpurii a școlii și creșterea participării în toate sectoarele educației, începând de la vârsta preșcolară și până la învățământul terțiar. Cu toate acestea, Monitorul evidențiază provocarea pe care o reprezintă asigurarea unor competențe de bază pentru toți tinerii.

Obiceiuri din bătrâni: Intrăm în Postul Crăciunului

0

l Postul Crăciunului este mai îngăduitor şi rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi pentru bucuria sărbătorii Naşterii Mântuitorului

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc şi ultimul din anul civil. Postul Crăciunului începe cu ziua de 15 noiembrie şi ţine până pe 24 decembrie inclusiv. Lăsata Secului are loc pe 14 noiembrie, însă, în anii în care această zi cade miercuri sau vineri, atunci se lasă sec pe 13 noiembrie, iar postul începe din 14. Durata Postului Crăciunului a fost stabilită în anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, ţinut sub preşedinţia patriarhului Luca Hrisoveghi. Postul de 40 de zile aminteşte de postul patriarhilor din Vechiul Testament, care aşteptau venirea lui Hristos. Este considerat a fi un post mai îngăduitor şi rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi pentru bucuria sărbătorii Naşterii Mântuitorului. În zilele premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului, creştinii nu au doar obligaţia de a se abţine de la mâncăruri „de dulce“, ci şi pe aceea de a face fapte bune şi a se ruga pentru a găsi împăcarea cu sine, pentru a ierta şi a fi iertat, pentru a reînvăţa iubirea faţă de aproapele.

De Lăsatul Secului se pune usturoi la uşi

Tradiţia îndeamnă ca, la Lăsatul Secului, creştinii să petreacă în familie. La masă se strâng rudele apropiate sau prietenii şi se desfată cu mâncăruri gustoase: ciorbă, fripturi, plăcinte şi vin. Lăsatul Secului se ţine ca apărare de boli, lovituri sau protejarea holdelor de grindină. La ţară, de Lăsatul Secului oamenii respectă obiceiuri şi practici magice ce fac parte dintr-un scenariu al morţii şi renaşterii timpului. De pildă, la Lăsatul Secului, uşile şi ferestrele caselor, dar şi porţile gospodăriilor, sunt unse cu usturoi, pentru ca spiritele rele să fie alungate. Uneori, relele se alungă şi prin zgomote şi împuşcături. Firimiturile rămase de la ospăţul Lăsatului Secului se aruncă la păsările sălbatice, pentru ca suratele lor de toate neamurile să nu strice recoltele viitoare. Vasele din casă în care s-au gătit bucatele de Lăsatul Secului se spală şi se lasă noaptea cu gura în jos, pentru a nu intra în ele spiritele rele. Un alt obicei se referea la prezicerea vremii după pieptul găinii tăiate pentru petrecerea de Lăsatul Secului. Astfel, dacă pieptul e gras, iarna va fi grea, iar dacă era subţire va fi uşoară şi vara plină de rod.

Un post cu multe dezlegări la peşte

Postul este o rânduială disciplinară a Bisericii, fiind fundamentat pe texte scripturistice şi patristice. El constă în înfrânarea totală sau parţială de la anumite alimente şi ispite fizice. O dovadă în acest sens o constituie şi faptul că postul se regăseşte în toate religiile lumii. Unul dintre cele mai importante de peste an este Postul Crăciunului. Are 40 de zile şi durează până la 24 decembrie, inclusiv. Semnificaţia Postului Naşterii Domnului are rădăcini în Vechiul Testament, patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David, petrecând timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, cereau iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales. Prin durata sa, Postul Naşterii Domnului ne aminteşte de cele 40 de zile de nevoinţă ale lui Moise de pe Muntele Sinai, înainte de a primi cele zece porunci scrise pe lespezile de piatră. Asemenea şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţesc sufletele şi trupurile pentru a-l primi pe Dumnezeu-Cuvântul, Iisus Hristos. Din punct de vedere al bucatelor, este un post cu multe dezlegări la peşte. Astfel, se mănâncă peşte şi preparate din peşte în aproape toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse între 21 noiembrie, sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, dar și 22, precum şi 15 decembrie inclusiv, dar şi de şi alte sărbători, cum ar fi 30 noiembrie, de Sf. Andrei, în 6 decembrie, de Sf. Nicolae, dar şi în dar și în 7, 12 și 13 decembrie. În schimb, în Ajunul Crăciunului se ţine post negru până seara.

De ce vorbim despre un post al bucuriei

În tradiţia populară, Postul Crăciunului este numit şi postul de fericire, pentru că prin el se anunţă Naşterea Mântuitorului. Este perioada unui ascetism vesel. Prefaţând momentul de maximă bucurie al Naşterii Domnului, zilele de post din noiembrie-decembrie sunt în contrast absolut cu cenuşiul de afară, cu frigul sau cu zilele prea scurte. Lectura unei duhovnicii vesele făcută acestei perioade se traduce, printre altele, în permisiunea de a mânca peşte în duminici şi într-o serie de alte mici pogorăminte. Avem de-a face aşadar cu un mod de pregătire seren tocmai pentru că întruparea în istorie a lui Iisus Hristos este un eveniment care aşază între paranteze toate regulile, regulamentele, legile şi rigorile. Exuberanţa acestei minuni pune practic pe plan secund tot restul. Asemenea celuilalt praznic împărătesc, Învierea, Naşterea merită totul. De dragul Naşterii şi al Învierii Domnului încercăm să fim mai buni, să iertăm pe cei pe care îi duşmănim şi să cerem la rândul nostru iertare. Slujbele bisericeşti care se ţin în această perioadă au o puternică încărcătură profetică, anunţă practic împlinirea a ceea ce şiruri lungi de profeţi şi drepţi au anunţat şi au sperat să se întâmple chiar în timpul vieţii lor.

Iertarea păcatelor

Este bine, spun sfinţii părinţi, ca măcar în fiecare post mare să ne spovedim şi să ne împărtăşim. Fiecare creştin trebuie să aibă un duhovnic, un preot înzestrat cu harul duhovniciei, care poate să lege şi să ne dezlege de păcate. Mărturisirea este taina care dăruieşte iertarea păcatelor celui care de bunăvoie şi le descoperă în faţa duhovnicului cu sinceritate. Spovedania ne ajută sufletul să se uşureze de povara pe care a avut-o până atunci. Dar spovedania trebuie să fie sinceră, clară, curată, completă, pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Doar astfel putem spera la vindecare sufletească şi la iertare. Atunci când descoperă credinţa în Iisus Hristos, omul primeşte puterea nădejdii şi, practic, poate învinge orice boală. Se spune că prin post şi rugăciune se pot trata atât suferinţele fizice cât şi cele morale şi se elimină şi cauzele care le-au generat. Un studiu efectuat într-o clinică americană arată că cei care credeau în puterea divină s-au vindecat mai repede decât cei care aveau o atitudine indiferentă faţă de Dumnezeu.

Grâu fiert cu fructe şi miere, în Ajunul Crăciunului

În ultima zi a postului, pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, se mănâncă numai seara şi numai grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte din făină, căci cu seminţe a ajunat Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilon, care au închipuit – mai înainte – Naşterea lui Hristos. În alte zone, se ţine post negru până la răsăritul Luceafărului de Seară, steaua care a vestit magilor Naşterea Lui Iisus Hristos.

„Binele face puţin zgomot şi zgomotul puţin bine“

Postul include şi o anumită atitudine lăuntrică, fiind în acest fel o sursă de sănătate şi echilibru, pe când celelalte forme de renunţare forţată la hrană sunt perturbatoare.
O vorbă de duh spune că „binele face puţin zgomot şi zgomotul puţin bine“. De aceea, în post este bine să vorbim mai puţin, să ne abţinem de la certuri, intrigi, bârfe, minciuni şi chiar rugăciunile să le spunem în gând şi în tăcere. Abţinerea de la mâncare este postul trupului, iar tăcerea este postul minţii, al sufletului.

„Nu vă lăudaţi că ţineţi post!“

Ieromonahul Laurenţiu Andreescu spune ce înseamnă să posteşti pentru venirea Domnului, dincolo de restricţia „nu ai voie să mănânci carne“. Chiar dacă nu mâncăm deloc carne, nu înseamnă că trebuie să mâncăm de post în exces. „Nu vă lăudaţi că ţineţi post!“ – este un alt îndemn al ieromonahului. „Dacă sunt invitat la o onomastică, nu spun la toată lumea că nu pot să mă servesc. Mănînc, acolo, o salată sau ceva de post, ce găsesc pe masă, şi atât“. Dar esenţa acestei perioade este de fapt spiritul. „Acum trebuie să te retragi în tine şi seara, înainte de culcare, să încerci să nu adormi în mânie şi ură”, ne sfătuieşte călugărul. Rugăciunea trebuie să însoţească postul alimentar, „pentru liniştea casei, a familiei, pentru morţi şi pentru duşmani. Degeaba ţii post dacă nu ai linişte în casă şi nu trăieşti în linişte cu cei din jur“ ne aminteşte părintele.

La secunda 0.55: Anna Lesko apare în videoclipul lui Jennifer Lopez

0

Anna Lesko a intrat în atenția celebrei Jennifer Lopez. Și acest lucru s-a întâmplat după ce vedeta internațională a lansat cea mai nouă piesă a ei, „PaTi”, alături de Maluma, iar fanii din întreaga lume au început să posteze dansuri și coregrafii pe Tik Tok. Filmulețele respective s-au viralizat iar staff-ul vedetei a realizat un filmuleț cu cele mai interesante momente, care ulterior a fost urcat pe canalul oficial de YouTube al lui Jlo.

Astfel că, printre cei care au inventat dansuri pe TikTok pe melodia lui Jennifer Lopez (51 de ani) a fost și Anna Lesko, fermiera din reality-show-ul „Ferma: orășeni versus săteni” (PRO TV), dansul ei devenind viral. Anna Lesko s-a filmat în bucătărie, în timp ce frământa aluat pentru pâine, dansând lasciv pe melodia „PaTi”. Filmulețul a ajuns nu numai pe TikTok-ul ei, dar și în atenția echipei lui Jennifer Lopez, Lesko fiind prima și singură vedetă din România care a avut șansa aceasta. Efectele s-au văzut imediat: numărul urmăritorilor de pe conturile sociale a crescut rapid. O puteți vedea pe Anna Lesko, la secunda 0.55 din videoclipul lui JLo.

Ștefan Bănică, deochiat de o concurentă

0

O concurentă le dă emoții mari juraților de la X Factor și nu neapărat datorită muzicii. Tânăra, elevă, și ursitoare la botezuri, e bănuită că ar fi reușit să îl deoache pe Ștefan Bănică. La scurt timp după o interacțiune bizară cu una dintre concurente, Ștefan Bănică a început să se simtă rău și a avut nevoie de o pauză. „L-a deochiat pe Ștefan, Roxana ursitoarea l-a vrăjit să nu îi meargă lui bine azi”, a spus Delia, în timp ce Loredana și Ristei au confirmat că și ei au simțit o energie negativă. „Da, eu m-am speriat puțin, am zis , apoi am încercat să îl descântăm și eu și Delia”, a mărturisit și Loredana. Cum au rezolvat jurații descântecul pentru a-și ajuta colegul, se vede în emisiune. In sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt.

Ioana Ginghină a primit inelul

0

Ioana Ginghină pare mai fericită ca oricând. Actrița și partenerul său au împlinit recent un an de relație și se pare că sunt la fel de îndrăgostiți ca în prima zi. Mai mult, vedeta și-a surprins fanii după ce le-a dezvăluit acestora faptul că a primit inelul de la iubitul său. Invitată într-o emisiune de televiziune, Ioana Ginghină a făcut public faptul că de ziua ei, partenerul său a surprins-o și i-a dăruit un inel. Ea a explicat că nu a fost vorba despre o cerere în căsătorie, ci un simplu cadou de ziua ei de care s-a bucurat enorm. „Am primit un inel, dar nu e ăla care trebuie. Nu a fost cu oferta, doar cadou așa, cadou de ziua mea. E unul pe auriu. Pentru mine căsătoria mi se pare importantă atunci când construiești alături de cineva, chiar dacă nu duce până într-un final, ai ceva. Ca să tragi la aceeași căruță trebuie să ai contractul ăla. De asta aș mai îmbrăca rochia de mireasă. Aș mai vrea, de ce nu?”, a spus Ioana Ginghină. Ea a mai aruncat o bombă și a recunoscut faptul că ar mai îmbrăca încă o dată rochia de mireasă. „Am vorbit despre căsătorie că probabil că acolo se vor duce lucrurile, dar nu poți nici să te grăbești, e și pandemia asta, nu poți să faci nuntă. Avem noaptea nunții în fiecare noapte. Vreau să mă duc de Sărbători și la părinții lui și la părinții mei. Ai noștri nu s-au cunoscut reciproc. M-a întrebat mama mea ce părere am de mama lui. Chiar e drăguță”, a adăugat ea.

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.