l Cine reușește să nu mănânce nimic în ajunul Bobotezei va fi sănătos și norocos tot anul
l În această zi nu ai voie să te cerți și nici să dai cu împrumut

Sărbătorile de iarnă se încheie cu trei zile de sărbătoare. Astăzi, 5 ianuarie, e Ajunul Bobotezei, zi de post negru, mâine, 6 ianuarie, e Boboteaza, iar joi, 7 ianuarie, îl prăznuim pe Sf. Ioan. Din bătrâni se spune că cine reușește să nu mănânce nimic în ziua de ajun al Bobotezei va fi sănătos și norocos tot anul. De obicei, Ajunul Bobotezei este cea mai geroasă zi a anului. Se zice că în această noapte viitorul poate fi citit în oglindă. În unele sate din Ardeal, dar și în Bucovina, se colindă. Tot acum, se fac și se prind farmecele și descântecele, se află ursitul, se fac prorociri ale timpului și belșugului din noul an.

Masa cu 12 feluri de bucate

Canoanele Bisericii învață că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate. Pe vremuri, la țară, în ajunul Bobotezei se pregătea o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat“ se așternea o față de masă, aleasă special pentru acest moment, iar sub fața de masă se punea fân sau otavă, iar pe fiecare colț câte un bulgăre de sare. Deasupra, se așezau douăsprezece feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale de post, găluște de cartofi, borș de fasole albă în care se fierb colțunași mici, umpluți cu ciuperci, ce au colțurile lipite în formă de urechiușe, borș de pește, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac sau alte dulciuri de post. Până la sosirea preotului cu Iordanul, nimeni nu se atingea de mâncare, iar imediat după sfințirea mesei parte din bucate erau adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli și pentru a fi bune de prăsilă“.

Ziua descântecelor

Ajunul Bobotezei era și un moment favorabil farmecelor, descântecelor și altor practici magice. Dimineața, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenușa din sobă și gunoiul din casă pentru a fi păstrate pînă în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice și a le proteja de gujulii“. Se credea că dacă, în dimineața ajunului de Bobotează, pomii erau încărcați cu promoroacă, aceștia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile. În ajunul Bobotezei erau interzise certurile în casă și nu se dădea nimic cu împrumut, nici măcar jăratic din focul din vatră. Tot în seara de ajun se săvârșeau practici de aflare a duratei vieții. Înainte de culcare, se luau cărbuni din vatră și se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea că primul care va muri din familie va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede. Tradiția mai spune că fetele de măritat e bine să ceară preotului care vine cu Botezul puțin busuioc pe care îl vor folosi apoi la unele practici de atras iubirea flacăilor.

Apa făcătoare de minuni

Agheasma Mare se face numai o dată pe an, Agheasma Mică, oricând este nevoie. Numai preotul are harul de a transforma apa obișnuită în apă sfințită. Ea are puteri tămăduitoare asupra bolnavilor. În fiecare dimineață, credincioșii trebuie să bea din apa sfințită, pe nemâncate, vreme de opt zile, până la 14 ianuarie – odovania praznicului. Trebuie rostită și o rugăciune. Agheasma Mare se păstrează în casă, putând fi consumată la necaz, în posturi și la marile sărbători ortodoxe. Se spune că mulți bolnavi care s-au stropit sau au băut Agheasmă Mare s-au tămăduit.

„Acesta este Fiul Meu cel iubit“

De Bobotează are loc prima Teofanie, adică arătarea Sfintei Treimi, de la venirea în lume, ca om, a Fiului lui Dumnezeu. În acea clipă, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt în chip de porumbel a stat deasupra Mântuitorului, iar glasul Tatălui Ceresc s-a auzit zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit“, iar Fiul primește botezul pocăinței de la Ioan, în Iordan. Sărbătorirea Botezului Domnului se mai numește, după un termen grecesc, și Epifanie, adică „Arătarea Domnului“. Se zice că în această zi, o dată cu sfințirea apei de către preot, sunt sfințite toate apele pământului. De aceea, femeile nu spală rufe în următoarele opt zile, până la sfârșitul praznicului. Sărbătoarea Botezului Domnului (sau Iordanul) este urmată de ziua cinstirii lui Ioan Botezătorul.

Rugăciune pentru Sfântul Ioan

Doamne, îți mulțumim pentru Ioan Botezătorul, mesagerul trimis de tine pentru a vesti venirea Mesiei. Ajută-ne să îi pregătim calea, acum când El vrea să intre în viețile noastre. Să îndepărtăm munții de mândrie și prejudecată, să facem drepte prin pocăință căile întortocheate de necinste și minciună.

Tradiții și superstiții în Ajun de Bobotează

l Cine va strănuta în ziua de Ajun de Bobotează va fi norocos în anul ce urmează
l Dacă în Ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, vor fi poame multe
l Dacă în Ajun de Bobotează picură din streașină atunci va fi o vară ploioasă
l Dacă Ajunul Bobotezei este unul ploios, atunci va fi un an ploios
l În direcția în care va stropi preotul cu busuiocul muiat în ageasmă, de acolo vor veni ploile de peste an
l Dacă în Ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu „Iordanul“ prin sate, îi va scârțâi zăpada sub picioare, atunci va fi un an bogat și rodnic.
l Ajunul Bobotezei este o zi prielnică și obiceiurilor păgâne: farmece, descântece, magii albe și negre
l Se spune că celor care postesc de Ajunul Bobotezei le merge bine tot anul
l Conform unor tradiții populare, de Ajun preotul nu trebuie apărat de câini, pentru că e rău de moarte
l De Ajun nu sunt admise certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut, nici măcar jăratec.
l În Ajunul Bobotezei, în ziua de Bobotează, De Sfântul Ioan Botezătorul și opt zile după aceea, nu se spală rufe, pentru că apele sunt sfințite.
l Superstiția cel mai des întâlnită este cea care spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inel un fir roșu de mătase și un fir de busuioc, pe care le pun sub pernă. Băiatul pe care-l vor visa va fi cel cu care se vor căsători.
l Se crede că fetele care cad pe gheață în Ajun de Bobotează să mărită în acel an

Ce trebuie să știți despre Aghiasma Mare

l Aghiasma Mare este apa sfântă pe care orice creștin trebuie să o aibă în casă și să o bea. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas numit și aghiasmatar, și e folosită de preot la o mulțime de slujbe. Cu această apă sfințită se stropesc persoanele și lucrurile. Se întrebuințează, de pildă la botezul copiilor, la rugăciunea pentru durerea de cap, la rânduiala de curățire a fântânii spurcate, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la vasul cel spurcat, la țarinele (holdele), viile și grădinile bântuite de lăcuste și gândaci, la Sfințirea crucii și a troiței, a clopotului, a vaselor și veșmintelor bisericești.
l Aghiasma Mare se folosește de asemenea la Sfințirea bisericii și a antimiselor, a Sfântului Mir și a altora. Fiecare creștin sau fiecare casă trebuie să ia din Aghiasma de la Bobotează și să o păstreze într-un vas curat și la loc de cinste. Se gustă din ea pe nemâncate și cu multă cuviință în zilele de ajunare și de post, sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales când nu ne împărtășim. Se obișnuiește ca credincioșii să bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile în șir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, adică până la 13 ianuarie. După aceea, ea se poate lua numai după Spovedanie. Îndeosebi cei opriți de la împărtășire se pot mângâia luând aghiasmă și apoi anaforă. Când ne împărtășim, Aghiasma se ia după împărtășire, fiind mai mică decât Sfânta împărtășanie, iar când luăm anaforă, Aghiasmă se ia înainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.
l Putem stropi cu Aghiasmă casa, curtea și grădina, vitele și chiar ogoarele și livezile noastre, pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gustăm din ea cu credință. Căci apa aceasta, având într-însadarul și puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoșind bolnavi, tămăduind răni, apărând de rele, de necazuri și de primejdii. Cuvântul „aghiasmă“ provine din grecescul „to aghiasma“ și însemna „sfințire“. În popor, prin aghiasmă se înțelege atât apă sfințită, cât și slujba propriu-zisă de sfințire a acesteia.