Acasă Blog Pagina 4528

Rețeta zilei

0

Compot de gutui aromat

Ingrediente: 1 kg gutui, 1/2 kg zah[r, 3 pahare apă, 1 bucăţică scorţişoară, 2-3 cuişoare
Mod de preparare: Se curţăţ gutuile de coajă şi sâmburi şi se taie felii de grosimea unui deget. Se pun în apă rece. În acest timp se fierbe zahărul cu apa şi scorţişoara. Când siropul este pe jumătate gata, se adaugă gutuile şi se lasă să fiarbă acoperit, la foc mic până se moaie. Mod de servire. Se serveşte rece.

O carte pe zi

0

„O viaţă măruntă“, de Hanya Yanagihara

„O viaţă măruntă“ este un roman de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei şi despre limitele rezistenţei umane. Patru absolvenţi ai unui mic colegiu din Massachusetts – debusolaţi, fără un ban în buzunar şi susţinuţi doar de prietenia şi ambiţia lor – se mută la New York pentru a-şi face o situaţie. De-a lungul anilor, relaţiile dintre ei se adâncesc şi se complică, însă provocarea cea mai mare pentru ei rămâne Jude, ajuns cu timpul un avocat extrem de talentat, însă din ce în ce mai instabil, cu mintea şi trupul însemnate de o copilarie cumplită, de o traumă pe care se teme că nu o va putea depăşi niciodată.

Bancul zilei

0

– Ce-i negru și fuge cu un sac în spate?
– Poate fi Moș Crăciun după ce a ieșit din horn, dar poliția vă sfătuiește totuși să trageți, preventiv, niște focuri de armă la picioare.

Sfat Expres: Trucuri în bucătărie

0

Coaja de lămâie stoarsă albeşte mâinile şi întăreşte unghiile. De câte ori folosiţi lămâi, nu uitaţi să vă frecaţi cu interiorul lor.
Castravetele potoleşte roşeaţa pielii. Puneţi câteva rondele proaspete pe locurile cu pricina şi lăsaţi-le să acţioneze 15 minute.
Spanacul vindecă pecinginea. Aplică-ţi pe locurile atinse o cataplasmă cu spanac crud, bine strivit cu pisalogul, sau piure de spanac dat o dată în clocot. Cataplasmele se pun de două ori pe zi, vreme de 10 minute, până la dispariţia pecinginei.
Cântarul de bucătărie trebuie să arate cantitatea exact.Ca să fim siguri că nu ne „fură” după ce punem mai întâi alimentul respectiv pe un taler şi-l cântărim, îl cântărim ulterior şi pe talerul celălalt.
Laptele afumat se trece repede în alt vas şi se acoperă cu o pânză umezită.
Măduva din osul de vită nu se mai risipeşte în supă dacă înainte de a o pune la fiert băgăm în ea (la ambele capete) câteva bobiţe mari de sare grunjoasă.
Cutia pentru cuburi de gheaţă nu se mai lipeşte de congelator dacă îi ungeţi fundul cu puţin untdelemn.
Salata de castraveţi devine mai gustoasă şi mai digerabilă dacă în sosul de untdelemn şi oţet se mai adaugă şi o linguriţă de muştar.
Mirosul de usturoi dispare dacă imediat după ce l-am măncat luăm în gură şi mestecăm încet o linguriţă de unt proaspăt sau margarină.
Salata verde rămâne proaspătă două zile dacă o tăiem deasupra coceanului şi o punem pe o farfurie cu apă.
Carnea friptă la grătar pe foc de lemne dobîndeşte un gust excelent dacă se presară peste cărbunii încinşi frunze de dafin, rozmarin, sau boabe mici de ienupăr.
Făina nu mai face cocoloaşe când o amestecam cu apă sau lapte dacă punem în compoziþie o priză de sare.
Omleta şi papara de ou sunt mult mai gustoase, dacă în uleiul încins în care urmează să fie prăjite se căleşte mai înainte o ceapă tocată mărunt.

(sursă: www.sfaturiutile.ro)

Salvatorul de vieți: Zărneșteanul Marian Badea, primul român campion balcanic la pompieri profesioniști, s-a pensionat!

0

l După 27 de ani de activitate în slujba oamenilor, plutonierul adjutant șef (r) Marian Badea, Șef GIS la Secția de Pompieri Zărnești, și-a încheiat ultima tură de serviciu

Într-o atmosferă încărcată de emoție și alături de camarazii cu care a trăit o viață și cu care a participat la sute de intervenții, Plutonier adjutant șef (r) Marian Badea (48 de ani), Șef GIS la Secția de Pompieri Zărnești, și-a încheiat, ieri, ultima tură de serviciu. Cu vocea gâtuită de emoție, Marian le-a mulțumit colegilor și le-a urat misiuni ușoare. Marian Badea este pompier cu state vechi, cu o vastă experiență, cu sute de intervenții la activ și multe vieți salvate.

Primul campion balcanic din România

Pe lângă activitatea de intervenție, a avut rezultate deosebite la competițiile sportive la care a participat. Astfel, a fost de trei ori campion național la Concursurile Profesionale ale Pompierilor; la Campionatul Balcanic al Pompierilor Profesioniști organizat la Salonic, Grecia, în 2001 a devenit primul campion balcanic din România la individual și cu echipa; a participat cu lotul reprezentativ al I.G.S.U. la Campionatul Mondial al Pompierilor Profesioniști organizat la Moscova, Rusia în 2002; a participat cu lotul reprezentativ al I.G.S.U. la Campionatul Balcanic al Pompierilor Profesioniști organizat la Plovdiv, Bulgaria în 2003 unde a obținut locul II pe echipe; a participat cu lotul reprezentativ al I.G.S.U. la Campionatul Balcanic al Pompierilor Profesioniști organizat la Kokaeli, Turcia în 2005 unde a obținut locul II cu echipa; a fost campion național la fotbal cu lotul reprezentativ al ISU Brașov. Marian Badea a jucat fotbal la Celuloza Zărnești, iar la seniori a evoluat ani buni la CFR Brașov.

Decorat de Ministrul de Interne al Germaniei

În anul 2017 a făcut parte din delegația inspectoratului aflată în vizită de lucru la pompieri germani și a fost decorat de Ministrul de Interne al Germaniei.

Eduard Novak, despre strategia de dezvoltare a sportului românesc

0

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat, pentru Agerpres, că se va inspira din ţări precum Ungaria, Slovenia şi Austria pentru realizarea unei strategii de dezvoltare a sportului românesc. „Eu sunt foarte optimist, sunt sigur că vom face lucruri mari. Va fi formată o comisie din specialişti. Sunt mai multe componente şi în primul rând vreau să avem această comisie. Probabil că vor fi şi oameni din exterior, specialişti care deja au făcut strategii, care au experienţă în strategie, oameni care lucrează în ministere şi au cunoştinţe şi pe finanţe şi pe sănătate. Îmi doresc un grup de vreo 10 persoane care să lucreze efectiv pe această strategie. Până acum am obţinut strategia din Ungaria. Vreau să ne documentăm şi să extrag mai multe informaţii din Slovenia, din Austria. Din comisie vor face parte oameni care chiar cu asta se ocupă, nu cred că sportivii vor putea da o imagine clară. În acest timp trebuie să facem o scanare a tot ceea ce se întâmplă în ţară, începând de la cluburi, activităţi, infrastructură, din care putem efectiv să construim ceva. Această scanare poate să dureze una două luni după care putem începe să clădim”, a declarat Novak, care a a precizat că îşi doreşte ca până la finalul anului să poată prezenta în Parlament această strategie prin care sportul să devină de interes naţional. El a afirmat că în acest moment sportul românesc este ca un vapor în derivă. „Eu pot spune acum că după două zile de consultări în cadrul MTS că tot ce avem este ca un vapor fără busolă. Ne îndreptăm aşa către nicăieri, fiecare face ce vrea, pe teren DJST-urile, cluburile sunt fiecare de capul lor, cer bani, dar trebuie să trasăm o direcţie. Toţi trebuie să intrăm în echipa asta, să ştim foarte clar ce îndatoriri are fiecare, ce responsabilităţi şi aşa mai departe. Să sperăm că putem să ajutăm tot ceea ce înseamnă copiii în şcoli, activitatea cluburilor, managementul cluburilor de stat, este o muncă extrem de mare, dar din 2022 trebuie să înceapă o reformă, pentru că altfel pierdem vremea. Eu cred că în 12 ani e timp să construieşti şi infrastructură şi aşa mai departe”, a mai spus Eduard Novak.

Are de încasat! Florin Dîrvăreanu a câștigat litigiul cu Cetate Râșnov la FRF

0

Autor: Adi MARICA

l Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF i-a dat câştig de cauză antrenorului Florin Dîrvăreanu în litigiul cu Olimpic Cetate Râșnov

Florin Dîrvăreanu, fostul antrenor al echipei Cetate Râșnov, a câștigat în primă instanță litigiul izbucnit în toamnă, când a fost demis după primele două etape ale acestui campionat. Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor a FRF a decis ca Olimpic Cetate Râșnov trebuie să -i plătească antrenorului drepturile salariale până la finalul contractului! Decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu recurs.  „DOSAR 335/CL/2020 – DÎRVĂREANU FLORIN SORINEL VS. CLUBUL SPORTIV OLIMPIC CETATE RÂŞNOV • Admite cererea reclamantului. • Constată încetarea raporturilor contractuale în temeiul art. 26.1 lit.c) din RSA din iniţiativa clubului, începând cu data de 17.12.2020. • Obligă clubul la plata drepturilor financiare restante, precum şi taxa de procedură. • Cu recurs în 5 zile de la comunicare. • Pronunţată astăzi, 17.12.2020.“, precizează FRF.

A apelat la sprijinul AFAN

Florin Dîrvăreanu a apelat la sprijinul AFAN pentru soluţionarea litigiului cu clubul. Cazul a ajuns la Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF, care i-a dat câştig de cauză antrenorului. „Florin Dîrvăreanu a câștigat la CNSL litigiul cu Cetate Râșnov. Clubul este obligat să-i plătească antrenorului plata integrală a contractului sau până când acesta își va găsi un nou angajament“, a precizat Emilian Hulubei, președintele AFAN.

Dîrvăreanu a fost demis la finalul lui septembrie

Startul slab al sezonului 2020-2021, în care Cetate Râșnov a fost eliminată din turul 1 al Cupei României, dar și cele două eșecuri din campionat, 1-2 cu ACS SR Brașov și 1-2 cu ACS Kids Tâmpa Brașov, au dus la demiterea antrenorului Florin Dîrvăreanu. Nu a fost o reziliere pe cale amiabilă a contractului, astfel că litigiul a ajuns pe masa comisiilor FRF. Șefii clubului Olimpic Cetate Râșnov au apelat la soluția Romeo Surdu. „Achiziție de excepție la CS Olimpic Cetate Râșnov. Fostul internațional, Romeo Surdu, a semnat cu echipa râșnoveană! Romeo Surdu este noul antrenor al echipei din Liga III-a de fotbal CS Olimpic Cetate Râșnov. Râșnoveanul,Romeo Surdu, a jucat la FC Brașov, Steaua București, Rapid București și CFR Cluj.
Născut la Râșnov, Romeo Surdu, are 36 de ani, a jucat și la echipa națională de fotbal. Aici a debutat în 2009, într-un meci amical împotriva Ungariei. Primul meci al lui Romeo Surdu pe banca echipei noastre va avea loc sâmbătă, 26 Septembrie de la ora 17:00, pe teren propriu contra echipei KSE Târgu Secuiesc.Bine ai venit și mult succes Romeo Surdu!”, era comunicatul clubului râșnovean prin care se anunța numirea lui Surdu. La finalul anului trecut, Romeo Surdu își anunța plecarea de la echipă. În acest moment, clubul râșnovean nu are antrenor, dar este obligat să-l plătească în continuare pe Dîrvăreanu!

Campionatul Național de volei pe zăpadă, la Azuga

0

Federația Română de Volei a anunțat că ediția din 2021 a Campionatului Național de Volei pe Zăpadă se va desfășura la Azuga, în perioada 4-7 februarie, atât la masculin, cât și la feminin.Înscrierile sunt gratuite și se pot realiza până la data de 29 ianuarie. Echipele vor fi compuse din patru jucători/jucătoare – trei titulari și o rezervă. Meciurile se dispută după sistemul „cel mai bun din trei seturi”, seturile jucându-se până la 15.
Aceasta reprezintă cea de-a doua ediție a Campionatelor Naționale de Volei pe Zăpadă, prima disputându-se în februarie 2020, tot la Azuga.

FRH. Se reiau competițiile la juniori!

0

l Campionatele de handbal la juniori sunt programate să înceapă săptămâna viitoare
l Prima categorie care va disputa jocuri oficiale fiind cea a junioarelor

Federația Română de Handbal (FRH) a anunțat începerea campionatelor de juniori, prima categorie care va disputa jocuri oficiale fiind cea a junioarelor I. Corona Braşov va fi reprezentată la toate categoriile de vârstă, de la junioare 1 până la junioare 3.
La junioare 1, alături de echipa brașoveană, în serie se mai regăsesc formaţiile CSS Dinamo Brașov, CSS Făgăraș, CSS Odorhei, Sepsi Sf. Gheorghe, primul turneu fiind programat în perioada 13-17 ianuarie la Rm. Vâlcea.

Seriile la J1:

Seria A
LPS Iași, LPS Roman, LPS Piatra Neamț, CSO Buhuși

Seria B
CSS Bacău, CSS Galați, CSM Galați, LPS Focșani

Seria C
CSS Slobozia, CSS 2 București, CSM București, CSS Ploiești

Seria D
CT Media București, LPS Pitești, Rapid București, Unirea Dobroești, CSU Știința București

Seria F
CSS Dinamo Brașov, CSS Făgăraș, CSS Odorhei, CSM Corona Brașov, Sepsi SIC Sf. Gheorghe

Seria E
Gr.Șc. Energetic Rm. Vâlcea, CSS Mediaș, LPS Slatina, Chimia Rm. Vâlcea, LPS Sebeș

Seria G
LPS Banatul Timișoara, CSS Drobeta Tr. Severin, CSS Craiova, LT Traian Vuia Reșița, HC Jimbolia

Seria H
CSS 2 Baia Mare, LPS Bistrița, Arena Tg. Mureș, CSS Viitorul Cluj, Marta Baia Mare, Tonic 2012 Oradea.
La junioare 2, CSM Corona Brasov se află în seria G, alături de CSS Făgăras, CSM VSK Csikszereda Miercurea Ciuc, CSM Făgăraș și ACS Sporting Ghimbav, în vreme ce la junioare 3, seria F este cea din care face Corona, alături de CSS Ploiesti, CSO Tricolorul Breaza, CSM Rîmnicu Sarat, HC Junior BB Buzau și HC Activ CSO Plopeni.

Marius Şumudică e lider în Turcia cu Gaziantep: „Este cea mai bună perioadă a carierei mele”

0

Gaziantep a urcat pe primul loc în Turcia, după victoria cu 2-0 în faţa lui Ankaragucu. Gaziantep (16 meciuri) a urcat de pe locul 5 pe locul 1 în clasament, cu 31 de puncte (golaveraj +13), la egalitate cu Beşiktaş (15), de pe locul 2 (golaveraj +12). Alanyaspor (16) şi Galatasaray (15) au câte 30 de puncte şi ocupă locurile 3-4, iar Fenerbahce (15) este pe locul 5, cu 29 de puncte. „Campionatul e un vis pentru noi. Vreau ca jucătorii să se bucure de acest moment. Pentru noi, primul loc acum e ca şi cum am fi câştigat campionatul. Este cea mai bună perioadă a carierei mele. Nu e important că am devenit lideri, ci că am adunat 31 de puncte. Azi, suntem lideri, dar adversarele joacă în curând. Vom fi pe locul al treilea sau al patrulea în curând, dar cele 31 de puncte sunt importante pentru noi”, a declarat Marius Şumudică, imediat după ce a devenit lider în Turcia. Imediat după victoria cu Ankaragucu, Marius Șumudică a fost filmat în timp ce dansa pe ritmurile de manele. „Era o melodie româneasca pe care au pus-o ei și nu am putut să mă abțin”, a spus antrenorul care a antrenat în trecut și pe FC Brașov.