Autor: Andra Odiru
Are 68 de ani și i-a trăit pe ultimii 20 într-o chilie ascunsă în masivul Postăvarul. Își duce zilele și se roagă într-o râpă, aproape de locul în care mii de schiori exersează zilnic cristiane și sărituri. Puțini dintre ei știu că, la doi pași de Poiana Doamnei, pădurea ascunde o poveste aparte despre credință și traiul în tihna sălbăticiei.

Chemarea credinței
„Sunt ieromonahul Onufrie Ioan, cu metania la Mănăstirea Cernica”. Așa se prezintă pustnicul din Postăvarul. S-a născut la Cluj. Părinții lui s-au cunoscut în timpul războiului. Iar chemarea credinței a simțit-o de mic copil. „Asta a fost chemarea mea. De mic, mama – care era rusoaică, mă ducea la biserică. Și aşa am simţit eu că trebuie să fac”, spune Onufrie.
A primit taina preoției la Mănăstirea Cernica. Starețul l-a trimis, după Revoluție, la o familie din zona Brașovului. Își amintește că a fost invitat la o excursie cu bicicletele, în masivul Postăvarul. A urcat până aproape de vârf și, de atunci, farmecul acestui munte i-a rămas în inimă. Aici, în Postăvarul, a venit atunci când a ales să ia calea pustniciei. „La început, un an am trăit și prin pădure, și la o stână, chiar și în Peștera Laptelui. Apoi, am găsit un fost refugiu, l-am mai reparat și m-am așezat acolo. Într-o zi, când eram plecat, a intrat ursul și a dărâmat o candelă, pe care o țineam aprinsă mereu. A ars tot și am rămas doar cu hainele de pe mine”, își amintește pustnicul.
Chilie construită cu propriile brațe
Încercarea incendiului nu l-a alungat departe de muntele lui drag. A căutat un loc mai bun, lângă un izvor din pădure și acolo și-a ridicat chilia. De 20 de ani trăiește la aproximativ 1.630 de metri altitudine, în versantul stâng al văii Lamba Mare. Puțini oameni îi mai calcă acum pragul. Îi primește în paraclisul pe care l-a construit în spatele chiliei sale. Acolo are un altar la care se roagă. Icoanele de pe pereți sunt dăruite de credincioșii care îi calcă pragul pentru spovedanie, în trecere sau pur și simplu pentru un sfat ori o vorbă bună. „Dimineaţa nu pot să fac Sfânta Liturghie singur, fac dimineaţa acatistul, seara Vecernia pe la 5-6. Pe urmă noaptea, vin iar sus pe la 12 şi atunci fac Miezonoptica cu Utrenia de la 12-1 până la 4-5″, spune ieromonahul Onufrie.
Pustnicul Postăvarului crește porumbei, găini. Trăiește din ce-i oferă pădurea și din proviziile pe care i le mai aduc credincioșii. Iar cei trei câini de pe lângă chilia lui sunt doar o parte din necuvântătoarele cu care-și împarte traiul. Un urs are bârlogul la nici un kilometru de chilia lui, iar Onufrie se bucură de fiecare vizită a vecinului său. „Nu mi-e frică de el. Animalele pădurii simt dragostea pentru sălbăticie, pentru ce e frumos, în jurul nostru. Trăim împreună”, spune Onufrie.

Un munte de credință
Pustnicul coboară de patru, poate cinci ori pe an în Brașov. A făcut-o ultima dată duminică, pe 7 martie. A fost la Biserica Sfântul Nicolae, pentru rânduiala din începutul postului. S-a întors cu un rucsac cu provizii, o plasă, amestecat printre schiorii de duminică, de pe pârtia Sulinar. Cu zece ani în urmă, proiectul extinderii domeniului schiabil a fost cât pe ce să-l alunge pe Onufrie din gâtuirea de sus a văii Lamba Mare. Pârtiile s-au extins de la 14 la 24 de kilometri, iar chilia lui apărea în acte pe lista construcțiilor ridicate fără autorizații. Lucrările de extindere a domeniului schiabil s-au încheiat, iar peste chilia ieromonahului Onufrie s-a așternut iar liniștea. Pe 12 iunie, în calendarul creștin ortodox e sărbătorit Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare. E momentul de peste an în care la chilia din Postăvarul urcă credincioșii care-l știu pe pustnic și obișnuiesc să-i fie aproape. „Anul trecut, am făcut sarmale aici, în chilie. Era pandemie, nu am putut întinde masă, dar am făcut pachete și le-am spus oamenilor să meargă fiecare în pădure, să-și aleagă după pofta inimii loc de masă. Da’ de unde, că tot aici s-au așezat. Au stat departe unul de altul, dar tot în jurul chiliei au rămas”, își amintește pustnicul.