8.5 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4356

Fostul șef de la Operațiuni Speciale, trimis în judecată

0

Autor: Andra Odiru

Comisarul șef Emanoil Mirică, fost șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov a fost trimis în judecată vineri, de Direcția Națională Anticorupție. Procurorii au probe că polițistul e vinovat pentru luare de mită, trafic de influență, divulgarea de informații secrete și compromiterea intereselor justiției. Ancheta a scos la iveală faptul că Mirică a primit mită inclusiv mâncare și lucrări stomatologice, pentru a-i divulga medicului Doru Bertea informații despre proceduri judiciare la care Brigada de Operațiuni Speciale asigura sprijin tehnic.

Un comisar acuzat

Patru acte materiale de luare de mită și cinci acte materiale de trafic de influență au probat procurorii Serviciului Teritorial Brașov, al DNA. Se adaugă, la rechizitoriu probe care îl încriminează pe comisarul șef  Mirică pentru compromiterea intereselor justiției și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității. În ce-l privește pe polițist, bănuielile anchetatorilor s-au născut în timp ce investigau modul în care mai multe spitale din Brașov și Harghita au atribuit firmei controlate de Doru Bertea contracte pentru cumpărarea de echipamente și produse medicale. În această anchetă, Brigada comisarului șef Mirică a primit de la procurorii anticorupție sarcina desfășurării unor măsuri de supraveghere operativă, începând cu data de 10 aprilie, a anului trecut. Timp de mai bine de jumătate de an – spun procorurii anticorupție, „Mirică Emanoil (…) a aflat cu exactitate aspectele cercetate și persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informații omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfășura în cauză. Pentru a conferi o anumită greutate celor transmise, ofițerul de poliție i-ar fi pus la dispoziție omului de afaceri un înscris ce conținea un rezumat fidel al unei încheieri de ședință, în care erau prezentate informațiile de mai sus”.

Circuitul informației

Procurorii au aflat, investigând loialitatea comisarului șef Mirică, faptul că informațiile primite de la polițist de Doru Bertea au ajuns la Cristian Popa, consilier local la Săcele. Iar rezultatul a fost că persoanele cercetate pentru fraudele de la spitale și-au schimbat modalittea de comunicare ­­și și-au luat măsuri pentru ca frauda să nu poată fi descoperită. Prețul „trădării” polițistului? „Pentru aceste „servicii”, dar și în schimbul promisiunii de a-și folosi influența pe care a pretins că o are pe lângă ofițeri de poliție și procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov, pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei și pentru a influența cursul acesteia în direcția unei soluții de clasare, inculpatul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite – bani, produse alimentare și intervenții stomatologice”, susțin procurorii DNA.
Comisarul șef Mirică a ajuns după gratii la începutul lunii decembrie, a anului trecut. Este trimis în judecată tot în stare de arest preventiv. Dosarul lui a fost „rupt” din investigația fraudelor de la spitalele din Brașov și Harghita. În același dosar, medicul Doru Bertea a fost trimis în judecată pentru patru acte materiale de dare de mită, cinci de cumpărare de influență și pentru favorizarea făptuitorului

Ochii și urechile anchetatorilor

Brigada de Operațiuni Speciale (BOS) Brașov este una din cele 14 structuri de acest gen din compunerea Direcției de Operațiuni Speciale, a Poliției Române. Lucrătorii Brigăzii sunt „ochii” și „urechile” investigațiilor judiciare. Asigură suport informativ, tactic-operational și tehnico-operativ specializat polițiștilor și procurorilor implicați în instrumentarea dosarelor penale. Polițiștii BOS participă la anchete în special în situații urgente sau cu grad ridicat de risc. Direcția de Operațiuni Speciale a fost înființată în 2005 și e una din instituțiile care poate pune în executare un mandat judecătoresc de supraveghere operativă. Brigăzile regionale ale Direcției sunt repartizate după principiul Curților de Apel.

Prejudiciu de aproape 1,7 milioane de lei

12 persoane au fost reținute, pe 3 decembrie 2020, în dosarul fraudelor de la spitale. Pe lângă comisarul șef Emanoil Mirică și medicul Doru Bertea, după gratii au ajuns fostul consilier județean Marius Kadas, medicul Ramona Ionescu – fost director al Spitalului de Boli Infecțioase, Cristian Popa – fost consilier local în Săcele, directorul spitalului din Odorheiu Secuiesc, funcționari ai acestor unități medicale și reprezentanți ai societăților implicate în lanțul de fraude.
Miza întregii afaceri era atribuirea frauduloasă a contractelor prin care Spitalul de Boli Infecțioase sau Spitalul Odorheiu Secuiesc au cumpărat la prețuri supraevaluate echipamente și produse medicale neconforme sau de care spitalele pur și simplu nu aveau nevoie . Vorbim, de exemplu, de robotul pentru dezinfecția cu ultraviolete, pe care Spitalul de Boli Infecțioase l-a cumpărat cu aproape 950 de mii de lei, în condițiile în care prețul de piață al echipamentului era de cel mult 380 de mii de lei. Mita oferită de medicul Bertea în acest caz, prin Marius Kadas și Cristian Popa a fost, potrivit DNA, de 25 de mii de euro. Anchetatorii au calculat că prejudiciul total adus spitalelor a fost de aproape 1,7 milioane de lei.

Marian Rasaliu: „Din postura de fost prefect, vă garantez că nu era nevoie de oameni în plus pe funcţiile de subprefect”

0

Autor: M.P.

Deputatul Marian Rasaliu a criticat deciziile Executivului de a crea posturi noi în prefecturi și de a nu încuraja industria românească, făcând referire la fabrica de camioane Roman S.A. „În contradicție cu ceea ce anunță premierul, și aici mă refer la austeritatea bugetară, cei de la guvernare au găsit de cuviință să își plătească datoriile față de susținători prin crearea de posturi bine plătite la stat. Mă refer aici la poziția de subprefect și la cea de secretar general. Din postura de fost prefect al județului Brașov, vă garantez că nu era nevoie de oameni în plus pe aceste funcții. Toate sporurile tăiate din Instituția Prefectului de către guvernanți sunt compensate de salariile celor doi proaspăt angajați.” a declarat Marian Rasaliu.
Fostul prefect, ajuns acum parlamentar, a atras atenția și asupra amendamentelor depuse de social-democrați, pentru Brașov, care nu au fost însă luate în seamă, din cauza „austerităţii”. Unul dintre acestea vizează Spitalul Regional, pentru care Rasaliu a cerut o suplimentare de 13 milioane de lei şi deblocarea urgenţă a proiectului. „Al doilea amendament este legat de finalizarea Aeroportului din Brașov, pentru care am solicitat 23 de milioane de lei, adică suma pe care Guvernul PSD, când era la conducerea țării, a acordat-o, cu titlu de sprijin, pentru începerea acestui proiect. Ca sursă de finanțare, menționez Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului.” a spus parlamentarul.

Vine valul 3 și în România? Beatrice Mahler, mesaj îngrijorător

0

l Tineri bolnavi

Epidemia de coronavirus cunoaște culmi îngrijorătoare în România. A crescut numărul pacienților tineri ce ajung la spital suferind de forme severe ale virusului și cu saturații mici de oxigen. Se pare că la un an de la începutul pandemiei, țara noastră încă se confruntă cu provocări grele.
Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a făcut un anunț îngrijorător cu privire la infectările cu noul coronavirus. Aceasta a explicat că numărul paturilor libere este unul extrem de mic, iar din ce în ce mai mulți tineri ajung la spital suferind de forme severe ale virusului.
„La Institutul Marius Nasta lucrurile s-au schimbat într-un mod negativ, aș putea spune, în ultimele trei zile. Numărul de internări de pacienți cu forme severe, mult mai tineri decât perioada noiembrie-decembrie, pacienți care ajung cu saturații scăzute la spital, este mare. Suntem aproape la numărul complet de paturi ocupate. În acest moment sunt trei paturi libere în secție și un singur pat în terapie intensivă, în condițiile în care de ieri s-a deschis și unitatea mobilă”, a declarat Beatrice Mahler la Digi24.

Direcția negativă luată de pandemie. Beatrice Mahler avertizează românii

Deși în ultima perioadă numărul pacienților COVID internați la terapie intensivă se menținea sub numărul de 1.000, românii sperând ca pandemia să fie domolită, duminică s-a depășit din nou acest prag îngrijorător. Cazurile sunt în creștere, iar unii specialiști deja vorbesc de un al treilea val ce ne poate lovi puternic.
„De aproximativ trei săptămâni lucrurile o luaseră într-o direcție bună, o scădere treptată a numărului de pacienți, însă în această săptămână și mai ales ultimele trei zile au însemnat o creștere a adresabilității către Institutul Marius Nasta a pacientului cu forme severe de COVID.”, a adăugat Beatrice Mahler. Intenția noastră de a reorganiza activitatea institutului, de a crea o secție de reabilitare pentru pacientul post-COVID, nu mai poate fi pusă în practică în acest moment. Cu siguranță trebuie să rămânem responsabili și să continuăm să aplicăm cu atenție măsurile pe care le cunoaștem deja.
E o îngrijorare permanentă, o teamă că vom ajunge din nou la momentul noiembrie – și sperăm să nu ajungem într-o situație mai grea decât cea pe care am lăsat-o în luna noiembrie, în care să nu avem locuri pentru pacienți, în care să solicităm transferuri pentru pacienții din terapie intensivă. E o situație pe care nu ne-o dorim, este o situație care va crește stresul și managementul acestor pacienți”, a spus aceasta.

Opinia cititorului: Dealul Melcilor, „incredibil de murdar”. Ce e de făcut ?

0

Autor: Profesor Doctor Teodora Voinescu

Simt o dezamăgire cumplită atunci când trebuie să scriu aceste rânduri, un gust amar al neputinței de a schimba mentalități și atitudini. Ar trebui să avem un oraș impecabil, curat, de asemenea, o natură frumoasă, îngrijită, curată! Și totuși, nu este asa, este eterna luptă de a determina pe cei needucați să nu arunce gunoiul în natură, să nu distrugă și să nu lase urme ale trecerii lor prin natură!
Azi, fiind duminică, am ieșit cu copiii la o plimbare pe Dealul Melcilor. Fiind un loc popular pentru brașoveni și ușor accesibil, pe Deal, de obicei, sunt gunoaie, mai ales la coborârea către strada Carpaților. Mă așteptam să fie murdar din nou, este aproape primăvară, oamenii simt nevoia să iasă la aer curat. Însă nu m-am așteptat să fie atât de murdar. Incredibil de murdar!

Gunoaie aruncate la tot pasul, vetre de foc, într-o zonă care este protejată prin lege. Tot dealul este împânzit de gunoaie, orice bucurie de a te plimba și relaxa în natură este anulată de priveliștea sumbră a ambalajelor, peturilor, sticlelor de alcool aruncate peste tot. În zonă cel mai probabil și-au făcut culcuș și oameni fără adăpost, dovadă fiind haine abandonate și încălțăminte în câteva locuri. Mai este oare sigur să ieși la o plimbare cu copiii în natură pe Dealul Melcilor?
Mai este oare sigur să ieși la o alergare solitară în natură? Referitor la această situație am trimis fotografii către instituțiile brașovene, dar implicarea acestora a fost nulă. Cert este că situația devine mai sumbră pe zi ce trece, gunoiul se adună, oamenii fără adăpost găsesc refugiu aici, distrug, și lasă mizerie. Este o imagine dezolantă a indolentei autorităților, a lipsei de educație și de spirit civic. Lipsa amenzilor și a controalelor în zonă este una dintre cauzele care au condus la această situație dezastruoasă. Cei care aruncă știu că pot face asta, că nu vor fi sancționați, că legea nu se aplică.

Reabilitarea DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheaşa s-a ieftinit cu peste 7 milioane de lei în urma licitaţiei

0

Drumul județean DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheașa – limită județului Harghita, pentru care este în desfăşurare un proiect de reabilitare, s-a „ieftinit”. Plenul consiliului judeţean a aprobat, în cea mai recentă şedinţă de plen, noii indicatori tehnico-economici ai investiţiei. Conform hotărârii aprobate de CJ, noua valoare a proiectului de reabilitare este de 66,129 milioane lei (TVA inclus). Din această sumă, 32,773 milioane reprezintă o finanţare obţinută de judeţul Braşov prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iar restul de 33,353 milioane reprezintă cofinanţarea Consiliului Judeţean. Valoarea aprobată vineri de CJ este cu aproximativ 7,5 milioane de lei mai mică faţă de cea pe care tot plenul Consiliului Judeţean a conturat-o în 2020, respectiv 73,578 milioane lei (TVA inclus), din care 32,773 finanţare PNDL şi 40,805, bugetul judeţului. Diferenţa de 7,451 milioane lei între cele două sume a fost făcută de licitaţia organizată anul trecut şi de ofertele venite din partea constructorilor.

Colinele Transilvaniei caută statutul oficial de destinație de ecoturism

0
Foto: https://www.facebook.com/colineletransilvaniei/

Autor: M.P.

Consiliul Județean Brașov semnează scrisoarea de susținere a parteneriatului pentru dezvoltarea și promovarea destinației de ecoturism Colinele Transilvaniei și a unității de management a acesteia. Managementul destinației de ecoturism Colinele Transilvaniei este asigurat de Asociația Mioritics, condusă de Mihai Dragomir. Parteneriatul cu Consiliul Județean Brașov are ca obiectiv dobândirea statutului oficial de destinație de ecoturism, emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția de Turism, prin promovarea valorilor culturale și naturale ale zonei Colinele Transilvaniei. Această zonă cuprinde suprafața ce coincide cu situl Natura 2000 Podișul Hârtibaciului – Sighișoara – Târnava Mare – Olt, cu teritorii aparținând de 44 de unități administrativ teritoriale. Destinația este delimitată la sud de malul drept al Oltului și drumul E68/DN1 Sibiu – Brașov, în vest de creasta deluroasă dintre Mihăileni și Vulpăr și de pâraiele Biertan, Moșna, Metișul și Zăvoiul, până la localitatea Șoarș pe Târnave, în est de aliniamentul deluros dintre localitățile Ungra și Rupea, pârâul Valea Mare, creasta dintre localitățile Dacia și Fișer, limita comunei Bunești, granițele județului Mureș cu Brașov și cu Harghita, în nord de malul stâng al Târnavei Mari.
Parteneriatul dintre CJ Brașov și Asociația Mioritics are în vedere și dezvoltarea infrastructurii și a produselor de turism în mod responsabil, prin crearea unei rețele de servicii de ecoturism de calitate la nivelul destinației Colinele Transilvaniei, dezvoltarea durabilă și promovarea pe pe plan național și internațional a destinației, promovarea identității vizuale a zonei și realizarea unei comunicări unitare și integrate către turiști dar și prin conservarea și valorificarea sustenabilă a ariilor protejate naturale și a peisajului arhitectural și cultural tradițional.
Prin această înțelegere, Consiliul Județean va avea atribuția de a comunica bilateral cu unitatea de management a destinației turistice în legătură cu toate evenimentele organizate în localitățile de pe raza județului Brașov, și care sunt incluse în destinația turistică Colinele Transilvaniei și va pune la punct, alături de Mioritics, planurile de dezvoltare și promovare.

Cum vom circula de acum? Decizii radicale în Uniunea Europeană

0

l Merkel și Macron cutremură Europa

Liderii UE s-au reunit într-un summit virtual. Aceștia au subliniat că autoritățile trebuie să mențină restricţii ferme şi să accelereze procesul de vaccinare în lupta cu pandemia.
În contextul în care tot mai multe state din UE sunt în alertă din cauza celui de-al treilea val al pandemiei, responsabilii de la Paris nu exclud plasarea într-o nouă carantină a anumitor zone sau chiar a întregii tări.

Autoritățile europene sunt în alertă

Italia a raportat joi, 26 februarie, peste 16.400 de cazuri de îmbolnăvire. Trebuie menționat că acesta este cel mai ridicat bilanț din ultimele șase săptămâni.
Prim-ministrul Franței, Jean Castex, a explicat că 20 de regiuni sunt atent monitorizate.
„Situaţia medicală a ţării noastre s-a agravat în ultimele zile. Am avut peste 30.000 de cazuri noi ieri, un număr pe care nu l-am mai înregistrat din noiembrie”, a declarat prim-ministrul Franței.
Comisia Europeană a promis o creştere accentuată a numărului de doze disponibile în al doilea trimestru, cu livrări în creştere din partea laboratoarelor Pfizer/BioNTech şi Moderna, aprobarea vaccinului Johnson & Johnson şi un control atent al exporturilor.
„Varianta britanică e acum în toate statele membre, în afara unuia singur. Varianta sud-africană e în 14 state-membre, iar cea braziliană în șapte dintre ele. Vrem să vedem cine exportă și unde. (Verificările) sunt concentrate pe întrebarea compania care exportă vaccinuri produse în Europa își respectă contractul cu Uniunea Europeană?”, a transmis Ursula von der Leyen.

Toți liderii sunt de acord că este nevoie de un certificat digital de vaccinare

Legat de emiterea unui paşaport european de vaccinare care să faciliteze călătoriile, liderii s-au mărginit să ceară „continuarea unei abordări comune”.
De asemenea, șefa Comisiei Europene a reamintit că persistă semne de întrebare de natură ştiinţifică, de exemplu, nu este sigur că încetezi să transmiţi virusul după ce ai fost vaccinat.
În acest context, Angela Merkel a explicat că toți liderii sunt de acord că este nevoie de un certificat digital de vaccinare.
„Un aspect important este că toți liderii sunt de acord că este nevoie de un certificat digital de vaccinare. Informațiile pe care ar trebui să le conțină un certificate european trebuie să fie decise de Comisia Europeană și statele membre. Comisia Europeană are nevoie de vreo 3 luni pentru a asigura condițiile tehnice necesare emiterii acestor certificate”, a subliniat Angela Merkel.
Totuși, Emmanuel Macron a susținut că vaccinul încă nu este disponibil pentru cei mai tineri dintre cetățeni.
„Eu vreau să fie clar că atunci când vorbesc de „un permis de trecere” acesta nu poate depinde de vaccinarea cuiva, din moment ce vaccinul încă nu este disponibil pentru cei mai tineri dintre cetățeni”, a subliniat Emmanuel Macron.
Trebuie menționat că există state precum Grecia care insistă pentru adoptarea accelerată a unui astfel de document, pentru a își salva sezonul estival.

Veste bombă pentru fanii showului matrimonial Mireasa: Pleacă Simona Gherghe de la Antena 1?

0

Fanii Mireasa sunt de-a dreptul șocați după ce în mediul online au apărut zvonuri conform cărora Simona Gherghe ar părăsi cârma emisiunii. Cine este faimoasa prezentatoare TV care i-ar putea lua locul celebrei blondine? Ei bine, se pare că Andreea Mantea este vedeta care ar putea să prezinte cel mai iubit show matrimonial de la Antena 1 începând cu următorul sezon.

Se pare că focoasa brunetă este în tratative cu trustul Intact de ceva vreme

Este de înțeles de ce Andreea Mantea ar fi potrivită pentru a modera show-ul Mireasa, având în vedere experiența sa trecută de la Kanal D, unde a prezentat Puterea Dragostei, emisiune cu același profil. Vestea că actuala vedetă Kanal D s-ar putea reîntoarce la Antena 1 a stârnit valuri de reacții în mediu online, având în vedere că bruneta a trăit cea mai frumoasă experiență a vieții sale imediat după ce a participat la emisiunea Burlăcița: nașterea fiului ei David.
Potrivit jurnaliștilor de la cancan.ro, frumoasa Andreea Mantea ar fi pus ochii pe postul Simonei Gherghe și ar purta discuții aprinse cu șefii de la Antene pentru a obține jobul mult dorit, acela de a prezenta emisiunea matrimonială Mireasa. Momentan nu știm sigur dacă Andreea Mantea va pleca de la Kanal D, dar suntem curioși să aflăm.

Care a fost primul job al Andreei Mantea

Andreea Mantea e tânără, frumoasă și foarte ambițioasă și toate acesta i-au adus sute de mii de fani de-a lungul timpului. A fost asistentă TV la Neatza cu Răzvan și Dani, a fost Burlăcița, a prezentat WowBiz și Puterea dragostei, iar de ceva timp este partenera de năzdrăvănii a fiului ei David, în reality-show-ul „Trăiri alături de Andreea Mantea”. Dar puțini sunt cei care știu cum și-a câștigat frumoasa brunetă primii bani, pe vremea când era încă în liceu:
„Pe la sfârșitul clasei a IX-a, la începutul vacanței de vară, am luat ziarele și-am căutat printre anunțurile cu oferte de serviciu. Cum eram foarte mică, singurul la care mi-am dat seama că aveam șanse era cel care anunța un post vacant de picoliță într-un restaurant. M-am gătit și m-am prezentat la interviu.
Am fost întrebată dacă sunt în stare să duc o tavă plină cu băuturi. Am înghițit în sec și-am zis că: «Da». Când mi-au pus tava în brațe, pe tocuri fiind, după trei pași am scăpat-o. Patroana a fost însă amabilă, mi-a spus că-i place de mine și că mă angajează, chiar dacă n-am experiență. M-am prezentat la serviciu de a doua zi. Sigur că toți banii pe care îi câștigam îi dădeam pe tot felul de prostii, care la vremea aia mi se păreau extrem de importante: pantofi, genți, rochițe etc”, a declarat Andreea Mantea într-un interviu mai vechi, acordat Revistei Formula As.

Averea Mariei Ciobanu a fost împărțită. Cine a luat casele extrem de scumpe ale artistei

0

Maria Ciobanu deja și-a împărțit averea. Iubita interpretă de muzică populară nu a mai ajuns în România de doi ani, fiind stabilită în SUA. Problemele de sănătate o țin departe de țara pe care o iubește, dar fanii nu trebuie să se teamă, căci aceasta primește îngrijirile necesare.

Averea strânsă de Maria Ciobanu. Cine o va moșteni?

Maria Ciobanu a avut o viață demnă de poveste, presărată cu provocări și amintiri frumoase. S-a iubit cu Ion Dolănescu, s-a căsătorit cu fostul soț al Ilenei Sărărăiu și a făcut trei copii cu trei bărbați diferiți. Momentele trăite de aceasta au fost pline, iar muzica i-a adus multă fericire, fiind o artistă foarte apreciată de public.

Unde locuiește acum Maria Ciobanu. Cine o îngrijește?

Maria Ciobanu și soțul ei, Mircea Câmpeanu, locuiesc acum mai mult în Los Angeles, unde Camelia Filip, fiica artistei, are grijă de ei. Pentru că are probleme de sănătate, printre care diabet și afecțiuni cardiace, interpreta este nevoită să stea departe de România, ultima oară vizitând țara în 2019. Cântăreața venea în țară în fiecare an, dar acum, vârsta și-a spus cuvântul. Camelia va primi vila din zona Giulești în care mama sa a trăit în ultimii ani pe care i-a petrecut în România, scrie Click! Pe lângă această casă, artista a construit și o vilă cu trei etaje în zona Parcului Carol, iar locuințele de acolo au fost făcute special pentru a le servi ca și cămin copiilor săi, Leontina, Camelia și Ionuț.
În tinerețe, cântăreața recunoștea că a avut parte de mari provocări pentru a reuși să își construiască un acoperiș deasupra capului și pentru a se asigura că va putea să le ofere o locuință copiilor săi.

Maria Ciobanu, o viață de poveste. Cum a trecut peste momentele grele?

„M-am împrumutat de la Ileana Sărăroiu şi mi-am cumpărat o casă pe Calea 13 Septembrie din Capitală, în care am stat doar şase ani, pentru că mi-au demolat-o…Pe mine m-a întărit situaţia şi am zis că, dacă mai pot, mai fac, dacă nu, găsesc eu un acoperiş unde să stau”, dezvăluia aceasta în trecut, într-un interviu pentru revista Taifasuri.
Din păcate, Maria Ciobanu își pierdea și a doua casă din care era dată afară după mulți ani. Nici casa în care a crescut nu îi mai aducea alinare, căci locuința din Satul Hotărăioara a fost demolată de un frate de-al său. Totuși, artista a trecut peste aceste momente dureroase și s-a ambiționat pentru a le oferi un cămin copiilor săi.
„M-am mutat într-o casă naţionalizată, am cumpărat-o, apoi m-am judecat opt ani, dar m-au dat afară în 2004. Îi mulţumesc Celui de Sus că am reuşit să le fac acoperişuri copiilor- Ionuţ, Camelia şi Leontina- au câte un apartament lângă Parcul Libertăţii din Bucureşti. Pentru acest lucru cântam şi la câte trei nunţi la sfârşit de săptămână ca să pot strânge banii”, a spus artista.

Cugetări

0

Seneca: „Nu vei fi niciodată fericit dacă te vei mânia că cineva e mai fericit decât tine”

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.