Într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Bihor, ministrul Mediului s-a referit la primarul Allen Coliban, cel care a criticat în prima fază ordonanţa privind intervenţia în cazul urşilor. „A înţeles că această ordonanţă doar în ultimă instanţă permite intervenţia cu arma letală, a înţeles că trebuie să facă alungare şi relocare. S-a şi luminat domnul Coliban şi deja cred că mi-a trimis cerere pentru colar, vreo 30 de bucăţi, imediat să îi dăm acele colare prin care să monitorizezi urşi pe care îi vor reloca. Lucrurile se liniştesc, a citit ordonanţa cap coadă şi a înţeles că arma nu îi este pusă în braţe şi chiar dacă ar avea nu poate în orice situaţie să intervină cu arma letală împotriva exemplarelor de urs din Braşov. Le vom lămuri, le vom discuta şi cu siguranţă ordonanţa îl va ajuta pe domnul primar să alunge şi să reloce urşii din Braşov astfel încât riscul să fie din ce în ce mai mic pentru cetăţenii din oraş şi pentru turişti”, a explicat Tánczos Barna, conform news.ro.
Biserica Ortodoxă din Grecia: Vaccinurile nu conţin microcipuri, nici celule embrionare
l Sfândul Sinod grec îi îndeamnă pe credincioși să se vaccineze
Duminică a fost citită în toate bisericile ortodoxe din Grecia enciclica emisă de Sfântul Sinod cu scopul de a-i îndemna pe credincioşi să se vaccineze. Sub titlul „creştinii întreabă despre vaccin, iar medicii răspund”, enciclica „Adresată Poporului” cuprinde 12 întrebări şi răspunsuri, cu precizări clare pentru toate semnele de întrebare pe care le-ar putea avea credincioşii, relatează To Vima, citată de Rador.
De exemplu, la întrebarea dacă vaccinul protejează de mutaţia „Delta”, răspunsul este „toate vaccinurile oferă o protecție ridicată pentru a preveni formele grave de boală, intubarea sau decesul, precum și posibilitatea ca cineva să se îmbolnăvească și să fie internat în spital. Această protecție ridicată este valabilă și în cazul mutației Delta”.
În ceea ce privește necesitatea unei a treia sau chiar a patra doze de vaccin după cea inițială, răspunsul este: „Nu știm încă dacă persoanele complet vaccinate vor avea nevoie de rapeluri suplimentare, deoarece încă se studiază cât durează imunitatea după boală”.
Niciunul dintre vaccinurile anti Covid-19 nu conţine celule embrionare şi nici microcipuri
Circulara răspunde, de asemenea, la afirmaţiile unora cum că vaccinul conține celule embrionare. „Niciunul dintre vaccinurile Covid-19 utilizate în țara noastră nu conține celule embrionare”, iar „vaccinul nu afectează personalitatea persoanei vaccinate” se subliniază în enciclica Sfântului Sinod care precizează totodată şi că „vaccinurile împotriva Covid-19 nu conțin microcipuri. Acestea sunt teorii rupte de realitate, bazate pe o campanie greşită de dezinformare promovată pe internet”. În final, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia subliniază că „datele actuale arată că vaccinurile utilizate împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 sunt sigure.
Biserica Ortodoxă din România / Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat anti-Covid: „Este un drept, nu o obligație”
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române Vasile Bănescu a anunțat că Patriarhul Daniel „a reflectat la «caracterul voluntar al actului de vaccinare, precum și la faptul că acesta este un drept, nu o obligație»” și că acesta nu s-a imunizat anti-COVID deocamdată.
„Părintele Patriarh Daniel este, ca fiecare dintre noi, o persoană cu un profil medical personal, care s-a sfătuit în mod sigur cu medicul său. Dacă va decide să se vaccineze, așa cum am mai comunicat, Patriarhia Română va anunța public lucrul acesta”, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Acesta a subliniat însă că „dincolo de aceste aspecte ce țin de registrul unor decizii firesc personale, Poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind constant necesitatea respectării principiilor de natură etică”.
„Vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni”, se mai arată în mesajul transmis.
„În acest sens, nu în altul, Biserica rămâne implicată în firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la vaccinare. Opțiunea pentru vaccinare trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremismelor”, a mai adăugat Bănescu.
Dan Barna: Este momentul ca Biserica să susțină mesajul și să devină un partener pentru vaccinare
Comentariul Patriarhiei Române vine în urma apelului lansat ieri de vicepremierul Dan Barna, care i-a cerut premierului Florin Cîțu să inițieze un dialog cu Biserica Ortodoxă Română pentru a deveni partener pentru vaccinare: „În perspectiva valului patru cred că se poate găsi și în rândul bisericii o rezonabilitate legată de susținerea acestui mesaj de vaccinare. Cred că este momentul să discutăm foarte clar și-i voi propune premierului ca în ședința de guvern să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă și un parteneriat cu Biserica Ortodoxă, ca partener pentru vaccinare. Dacă Biserica Ortodoxă din Grecia a făcut acest lucru, și iată – Grecia a trecut de 50% rată de vaccinare, cred că este posibil, sunt convins și am încredere în înțelepciunea și a părintelui Patriarh (Daniel – n.r.) și a celorlalți ierarhi că acest mesaj e timpul să fie dat, tocmai pentru ca românii să afle pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important e să ne vaccinăm pentru a nu trebui să intrăm din nou într-o perioadă de care am crezut că am scăpat”, a spus Dan Barna
În replică, Patriarhia, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, spune că în România sunt 18 culte religioase.
„În legătură cu din nou clamata implicare a Bisericii (Ortodoxe – n.r.) în demersul de convingere a oamenilor să se vaccineze, e bine să ne amintim că în România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului și cu care acesta se situează într-un dialog pe diverse teme cu relevanță publică”, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Dincolo de acest aspect, Bănescu arată că Biserica Ortodoxă Română și-a afirmat deja de nenumărate ori poziția favorabilă, firească și clară față de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici și laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii și să-și configureze astfel o opțiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea și protejarea lor și a celor dragi. „Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simț, dar și din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent. Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menționate mai sus”, arată Vasile Bănescu.
Fenomenul singurătăţii s-a dublat în întreaga UE de când s-a declanşat pandemia (raport)
Unul din patru cetăţeni ai UE s-a simțit singur în primele luni ale pandemiei de Covid-19, potrivit unui raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, prezentat ieri. Totodată, emoțiile negative au înregistrat o creștere substanțială în această perioadă, în timp ce emoțiile pozitive, precum sentimentul de veselie sau odihnă au evoluat în direcția opusă. Raportul conţine cele mai recente dovezi ştiinţifice privind singurătatea şi izolarea socială în UE şi analizează studiul realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, care arată că sentimentele de singurătate s-au dublat în rândul tuturor grupelor de vârstă în primele luni ale pandemiei. Prevalenţa singurătăţii a crescut brusc în primele luni de la izbucnirea epidemiei de COVID-19. În timp ce în 2016 aproximativ 12% dintre cetăţenii UE au indicat că se simt singuri mai mult de jumătate din timp, această pondere a crescut la 25% în primele luni de la apariţia COVID-19. Alte emoţii negative cum ar fi sentimentul de încordare sau de descurajare au urmat aceeaşi tendinţă, în timp ce emoţiile pozitive, cum ar fi sentimentul de veselie, calm, vioiciune sau odihnă au evoluat în direcţia opusă. Potrivit raportului, s-a înregistrat o creştere de patru ori a sentimentului de singurătate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, comparativ cu 2016. Cifrele specifice fiecărei ţări arată că în perioada aprilie – iulie 2020 singurătatea a crescut cu peste 15 puncte procentuale în Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Polonia, Portugalia şi Suedia. În schimb, Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, România şi Spania au înregistrat o creştere a singurătăţii cu mai puţin de 10 puncte procentuale în aceeaşi perioadă de timp, potrivit Agerpres.
Raportul constituie primul pas al unei colaborări mai ample între Parlamentul European şi Comisie. Proiectul va include o nouă colectare de date la nivelul UE privind singurătatea, care urmează să se desfăşoare în 2022, precum şi crearea unei platforme web pentru monitorizarea singurătăţii de-a lungul timpului şi în întreaga Europă.
Greșeli în stilul de viață / Ce este HIPERTERMIA: simptome și complicații fatale
l Afecțiunile declanșate de CANICULĂ
HIPERTERMIA este o temperatură anormal de ridicată a corpului cauzată de eșecul mecanismelor de reglare a căldurii ale organismului de a face față temperaturilor ridicate provenite din mediul înconjurător, arată experții de la Institutul Național american pentru Îmbătrânire (NIH).
Oboseala de căldură, sincopa de căldură (amețeli bruște după expunerea prelungită la căldură), crampele de căldură, epuizarea dată de căldură și AVC-ul de căldură sunt forme cunoscute de hipertermie. Riscul pentru aceste condiții poate crește odată cu combinația dintre temperatura exterioară, starea generală de sănătate și stilul de viață individual. De regulă cele mai afectate sunt persoanele în vârstă, dar nici tinerii sănătoși și în forță nu sunt feriți. Iată ce trebuie să știți despre hipertermie:
Greșeli în stilul de viață
Factorii risc în cazul stilului de viață pot include faptul că nu beți suficiente lichide, că trăiți într-o locuință fără aer condiționat, lipsa de mobilitate și acces la transport, excesul de îmbrăcăminte, vizitarea locurilor supraaglomerate și neînțelegerea modului în care te adaptezi condițiilor meteorologice caniculare.
Persoanele în vârstă, în special cele cu afecțiuni medicale cronice, ar trebui să rămână în interior în zilele calde și umede, mai ales atunci când este în vigoare o alertă de poluare a aerului.
Persoanele fără aparate de aer condiționat ar trebui să meargă în locuri care au aer condiționat, cum ar fi centrele pentru bătrâni, centrele comerciale, cinematografele și bibliotecile, recomandă specialiștii NIA.
Factorii de risc
Factorii de risc legați de sănătate, unii deosebit de frecvenți în rândul persoanelor în vârstă, care pot crește riscul de hipertermie includ:
– Deshidratarea.
– Modificări ale pielii legate de vârstă, cum ar fi afectarea circulației sanguine și glandele sudoripare ineficiente.
– Boli de inimă, plămâni și rinichi, precum și orice boală care provoacă slăbiciune generală sau febră.
– Tensiunea arterială crescută sau alte afecțiuni care necesită modificări ale dietei. De exemplu, persoanele cu diete cu restricție de sare pot prezenta un risc crescut.
– Transpirație redusă, cauzată de medicamente precum diuretice, sedative, tranchilizante și anumite medicamente pentru inimă și tensiune arterială.
– Luarea mai multor medicamente pentru diferite afecțiuni. Cu toate acestea, este important să continuați să luați medicamentele prescrise și să discutați posibilele probleme cu un medic.
– A fi supraponderal, obez sau subponderal.
– Consumul de băuturi alcoolice.
– Furtună tiroidiană – este un exces de hormon tiroidian din organism. Este o afecțiune care pune viața în pericol și necesită asistență medicală imediată. O furtună tiroidiană poate apărea după boală, intervenție chirurgicală, infecție sau sarcină.
Clasificarea supraexpunerii la căldură
Specialiștii de la NIH clasifică supraexpunerea la căldură în trei niveluri principale: crampe date căldură, epuizare de căldură și accident vascular dat de căldură.
a) Crampele de căldură, deși sunt puternice pentru corp, nu necesită asistență medicală. Tind să dispară cu multă odihnă și rehidratare.
Simptomele crampei de căldură includ:
– temperatura corpului ridicată
– ameţeală
– dureri musculare sau rigiditate
b) Epuizarea prin căldură necesită asistență medicală dacă simptomele durează mai mult de o oră sau se înrăutățesc în timp. Pe lângă simptomele crampei de căldură, o persoană poate prezenta:
– vărsături
– dureri de cap
– concentrare redusă sau judecată afectată
Primele simptome ale afecțiunilor date căldură apar deoarece temperatura corpului urcă peste normal, și pot include cefalee, greață, vărsături, crampe musculare și oboseală. Aceste simptome înseamnă de fapt epuizare dată de căldură. Dacă nu se iau măsuri pentru a reduce temperatura corpului, afectarea datorată căldurii se poate înrăutăți și poate duce la un accident vascular cerebral.
c) AVC-ul dat de căldură este o formă gravă, care poate pune viața în pericol. Prezintă, printre altele, simptome precum puls rapid, puternic, lipsă de transpirație, piele uscată roșie, leșin sau comă. Temperatura corpului crește până la 40,5 grade Celsius sau mai mult, moment în care persoana în cauză dezvoltă modificări neurologice, cum ar fi confuzia sau pierderea conștienței. La asemenea temperaturi ridicate, proteinele corpului și membranele din jurul celulelor din organism, în special din creier, încep să fie distruse sau funcționează defectuos. Căldura extremă poate afecta organele interne, provocând defectarea celulelor musculare cardiace și a vaselor de sânge, deteriorarea organelor interne și, în unele cazuri, moartea. Experții de la Harvard Health Publishing spun că există două cauze principale ale AVC-ului dat de căldură:
– Accidentul Vascular Cerebral datorat activității intense: se produce atunci când cineva este activ în mod energic într-un mediu fierbinte, cum ar fi să facă un sport intens într-o zi caniculară sau să participe la activități militare (gen parade sau intervenții ale pompierilor). De obicei îi afectează pe cei tineri, oameni sănătoși, cel mai puțin susceptibili de a fi preocupați de efectele căldurii asupra sănătății lor. De cele mai multe ori, simptomele AVC-ului sunt ignorate.
– AVC-ul neintenționat: apare la persoanele care au o capacitate redusă de a regla temperatura corpului, cum ar fi persoanele în vârstă, copiii foarte mici sau persoanele cu boli cronice. Canicula, fără niciun alt factor, poate fi suficientă pentru a provoca accidente vasculare cerebrale de căldură la acești oameni.
Dacă bănuiți că cineva suferă din cauza caniculei:
– Duceți persoana într-un loc umbros sau cu aer condiționat. Îndemnați-o să se întindă.
– Dacă suspectați un AVC, sunați la 112.
– Încurajați individul să facă duș, baie sau să se spele pe corp și față cu un burete cu apa rece.
– Aplicați o cârpă umedă și rece pe încheieturi, gât, axile și / sau inghinal. Acestea sunt locuri în care sângele trece aproape de suprafața pielii, iar cârpele reci pot ajuta la răcirea sângelui.
– Dacă persoana poate înghiți în siguranță, dați-i lichide precum apă, sucuri de fructe și legume, dar evitați alcoolul și cofeina care deshidratează!
4 alimente dovedite că ajută la scăderea în greutate
Multe persoane se luptă cu kilogramele în plus și, în special după ultimul an și jumătate de pandemie, numărul acestora a crescut. Astfel, sunt și mai mulți cei care vor să scape de kilogramele acumulate în plus.
Iată patru alimente care s-a dovedit că sunt de ajutor în lupta cu kilogramele:
Semințe de Chia
Conținutul ridicat de fibre, proteine și Omega 3 din semințele de chia îl fac unul dintre cele mai bune superalimente care ajută la slăbit. Acestea dau o senzație de sațietate pentru mut timp și de asemenea, absorb conținutul de apă în exces, ajutând astfel la pierderea în greutate. Aceste semințe crude sunt ideale pentru a adăuga aromă și valoare nutritivă caracteristică salatelor, sau chiar băuturilor!
Pulbere din boabe de cafea verde
Acest extract de boabe de cafea verde provine din boabe de cafea care nu au fost prăjite. Acest lucru ajută boabele de cafea să rețină compuși valoroși precum acidul clorogenic, care este un antioxidant cunoscut pentru că ajută la scăderea în greutate, la creșterea metabolismului și la scăderea tensiunii arteriale.
Pudră de ceai verde
Ceaiul verde organic are zero calorii proprii și este un antioxidant natural și puternic datorită prezenței unui tip de flavonoid numit catehină. Acest lucru poate ajuta la arderea lipidelor mai repede și mai ușor prin creșterea metabolismului în timp, ceea ce înseamnă că pierdeți în greutate mult mai repede!
Oțet de mere natural
Preparat din mere și miere, acest oțet de mere crud și nefiltrat poate ajuta în mod semnificativ la gestionarea greutății, promovând sațietatea timpurie și, de asemenea, scade nivelul de insulină și zahăr din sânge. Efectul său puternic alcalinizant asupra organismului ajută la îmbunătățirea imunității și crește energia.
Ce trebuie să faci? 10 boli comune care apar în jurul vârstei de 50 de ani
l 9 din 10 oameni peste 50 de ani au o boală cronică
Conform statisticilor, mai mult de 9 din 10 adulți în vârstă au o boală cronică și aproape 8 din 10 au mai mult de una. Deci, în jurul vârstei de 50 de ani, mai devreme sau mai târziu, pot să apară tot felul de boli. Iată care sunt cele mai comune:
1) Hipertensiunea: Pe măsură ce îmbătrânim, vasele de sânge devin mai puțin flexibile și asta pune presiune asupra sistemului circulator, cel care transportă sângele prin organism. Aproximativ 2 din 3 adulți peste 60 de ani au tensiune arterială ridicată. Ca să întârzii apariția hipertensiunii, regulile de bază sunt: controlează-ți greutatea, fă exerciții fizice, renunță la fumat, găsește modalități de a face față stresului și mănâncă sănătos, arată specialiștii de la Johns Hopkins
2) Diabetul: Din 1980 încoace, numărul adulților de vârstă mijlocie și al vârstnicilor cu diabet zaharat aproape că s-a dublat. Din această cauză, CDC (Centrul American pentru Controlul Bolilor) numește diabetul epidemie. Riscul de a face boala crește după ce ai trecut de 45 de ani și poate avea efecte devastatoare. Diabetul duce la boli de inimă, boli renale, orbire, probleme vasculare, amputație și alte probleme. Regulile de bază sunt să-ți controlezi greutate și glicemia.
3) Bolile de inimă: Acumularea de plăci de colesterol în artere este o cauză majoră a bolilor de inimă. Poate debuta în copilărie și se înrăutățește pe măsură ce îmbătrânești. De aceea, persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 59 de ani sunt de mai mult de cinci ori mai susceptibile să aibă boli de inimă decât persoanele cu vârsta între 20 și 39 de ani.
4) Obezitatea: În cazul în care cântărești mult mai mult decât este sănătos pentru înălțimea ta, ai putea fi considerat obez. Obezitatea este legată de cel puțin 20 de boli cronice, inclusiv boli de inimă, accident vascular cerebral (AVC), diabet, cancer, tensiune arterială ridicată (hipertensiune) și artrită. Cea mai mare rată de obezitate dintre toate grupele de vârstă este la adulții cu vârste cuprinse între 40 și 59, pentru că 41% dintre ei sunt obezi.
5) Osteoartrita: Medicii spun că în general această boală a articulațiilor apare datorită uzurii dată de vârstă (37% dintre persoanele de 45 de ani și peste au osteoartrită a genunchiului). Dar genetica și stilul de viață influențează și ele apariția bolii. Și leziunile anterioare ale articulațiilor, lipsa activității fizice, diabetul și obezitatea pot juca un rol.
6) Osteoporoza: Aproximativ jumătate dintre femeile de peste 50 de ani și până la 25% dintre bărbații din aceiași grupă de vârstă au fracturi deoarece au pierdut prea multă masă osoasă, iar organismul nu a mai înlocuit-o. Ajută dacă aveți: o dietă sănătoasă bogată în calciu și vitamina D și K (aveți nevoie atât pentru oase puternice), cât și exerciții fizice obișnuite, cum ar fi dansul, joggingul sau urcarea scărilor. Și durerile de spate și deformările coloanei tot din lipsa acestor vitamine și minerale apar.
7) Pierderea auzului: Întrebi des „Ce ai spus?” Aproximativ 18% dintre americanii cu vârste între 45 și 64 de ani au un fel de probleme de auz și situația tinde să se înrăutățească pe măsură ce îmbătrânești. Zgomotul puternic, unele boli și moștenirea genetică joacă toate un rol. De asemenea, unele medicamente pot cauza probleme de auz. Consultați medicul ca să nu surziți complet, atrag atenția experții.
8) Probleme de vedere: E enervant că pe măsură ce înaintați în vârstă vedeți tot mai greu să citiți scrisul mic? Hipermetropia nu e singura amenințare! Cataracta și glaucomul pot fi vinovate de probleme de vedere odată cu înaintarea în vârstă. Consultați medicul că să nu ajungeți la orbire.
9) Cancer: Vârsta este cel mai mare factor de risc pentru cancer. Boala afectează și tinerii, dar riscul crește de două ori între 45 și 54 de ani. Nu vă puteți controla vârsta sau genele, dar aveți un cuvânt de spus în lucruri precum fumatul, alimentația sau statul prea mult la soare.
10) Demența: Alzheimer, o formă de demență, nu apare de regulă până la 65 de ani (una din 9 persoane cu această vârstă sau mai mare are Alzheimer), dar rata incidenței crește la 1 din 3 persoane la vârste mai mari de 85 de ani. Unii factori de risc (precum vârsta și ereditatea) sunt incontrolabili, dar o dietă sănătoasă pentru inimă, supravegherea tensiunii arteriale și a glicemiei ar putea ajuta în întârzierea apariție bolii, spun experții.
Vitamina K, nutrientul care ajută la coagularea sângelui: cum îți dai seama că îți lipsește din organism
Vitamina K are rol în coagularea sângelui, pentru a reduce sângerările atunci când se produc răni ale vaselor de sânge. Iată simptomele deficitului de vitamina K, dar și alte efecte în organism ale acesteia. Coagularea sângelui este un proces important al corpului care previne sângerările excesive la rănirea vaselor de sânge. Trombocitele și proteinele plasmatice lucrează împreună pentru a ajuta la formarea cheagurilor de sânge, dar substanțele nutritive joacă un rol cheie.
Vitamina care ajută la coagularea sângelui
Vitamina K este un grup de vitamine liposolubile care joacă un rol în metabolismul osos și reglarea nivelului de calciu din sânge, în afară de faptul că ajută la formarea cheagurilor de sânge. Organismul are nevoie de vitamina K pentru a produce protrombină, un factor proteic și de coagulare important în coagularea sângelui și în metabolismul osos. Deficitul de vitamina K poate duce la sângerări excesive și vânătăi ușoare. Vitamina K, spre deosebire de alte vitamine, nu este de obicei folosită ca supliment alimentar, dar este prezentă în mod natural în diferite fructe și legume. Organismul necesită acest nutrient în cantități mici. Cele mai importante tipuri de compuși ai vitaminei K sunt K1 și K2. Vitamina K1 sau filochinona se obține din plante, adică din legume. Vitamina K2 sau menaquinona este un grup de compuși obținuți în mare parte din brânzeturi, ouă, carne și produse fermentate.
Cum ajută vitamina K la coagularea sângelui
Coagularea este un proces care previne sângerările excesive atât în interiorul, cât și în exteriorul corpului. Vitamina K ajută la producerea proteinelor necesare pentru coagularea sângelui. Protrombina este o proteină dependentă de vitamina K implicată direct în coagularea sângelui, prin urmare este foarte important aportul suficient de vitamina K.
Alte beneficii ale vitaminei K
Oase puternice
Osteocalcina este o proteină care necesită vitamina K pentru a produce țesut osos sănătos și pentru a preveni slăbirea oaselor. Astfel, vitamina K joacă un rol important în construirea oaselor
Sănătate cognitivă
Creșterea nivelului sanguin al acestei vitamine a fost legată de îmbunătățirea memoriei episodice la adulții în vârstă. Memoria episodică este foarte importantă, deoarece se referă la memoria pe termen lung care implică amintirea conștientă a experiențelor anterioare împreună cu contextul lor, în termeni de timp, loc, emoții asociate etc.
Sănătatea inimii
S-au făcut studii pentru a cerceta rolul vitaminei K în menținerea unei inimi sănătoase pentru a dovedi că nutrienții ajută la prevenirea mineralizării, adică acumularea de minerale în artere. Acest lucru ajută în continuare corpul să mențină tensiunea arterială scăzută, permițând inimii să pompeze sânge liber prin corp. Vitamina K este implicată în producția de proteine Gla matrice (MGP), care ajută la prevenirea calcificării sau întăririi arterelor cardiace, care contribuie la bolile de inimă.
Cât de multă vitamina K este necesară
Deoarece organismul nu este capabil să producă o cantitate suficientă de vitamina K, o anumită cantitate trebuie luată prin dietă. Adulții au nevoie de aproximativ 1 microgram de vitamina K pe zi pentru fiecare kilogram din greutatea lor corporală. Cantitatea de vitamina K de care aveți nevoie depinde și de vârstă și sex.
Deficitul de vitamina K este mult mai frecvent la sugari, ducând la o afecțiune numită sângerare prin deficit de vitamina K (VKDB). Nou-născuții prezintă un risc crescut de deficiență a vitaminei K din mai multe motive, cum ar fi că laptele matern este scăzut în vitamina K, vitamina K nu se transferă bine din placenta mamei la copil, ficatul nou-născutului nu folosește vitamina eficient și, de asemenea, pentru că nou-născuții nu produc singuri vitamina K2 în primele câteva zile de viață. Nou-născuții primesc în mod normal o injecție cu vitamina K pentru a-i proteja de sângerarea craniului, care ar putea fi fatală.
Semne și simptome ale deficitului de vitamina K
Dacă aveți deficit de vitamina K, corpul dumneavoastră nu are suficiente proteine, astfel încât sângerarea prea mare este unul dintre simptomele deficitului acestei vitamine. În caz de sângerări neașteptate și excesive, timpul de protrombină (PT / INR) este principalul test de laborator efectuat pentru a investiga sângerarea. Dacă rezultatul este prelungit și se suspectează că se datorează nivelurilor scăzute de vitamina K, atunci vitamina K va fi administrată adesea prin injecție.
Primarul „almanahe” în acțiune! Oana Mizil, la spital după ce a fost agresată de Marian Vanghelie
l Poliţiştii au emis ordin de restricţie pentru Vanghelie
Probleme grave în cuplul Mizil-Vanghelie, după 9 ani de iubire! Fostul deputat PSD Oana Mizil a ajuns la spital, după ce a fost agresată de partenerul său, Marian Vanghelie, care este acuzat de violenţă domestică. Oana Mizil a ajuns, sâmbătă seară, la Spitalul Elias din Capitală, iar medicii au sunat la 112 pentru că femeia avea mai multe lovituri în zona feței, dar și pe brațe. „La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, poliţiştii Staţiunii Snagov au fost sesizaţi prin apel 112, de către un spital din Bucureşti, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgenţe a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său”, anunţă Poliţia.
Poliţiştii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar în urma activităţilor desfăşurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. „De asemenea, poliţiştii Staţiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică şi, rezultând existenţa riscului iminent, au emis Ordin de Protecţie Provizoriu, împotriva concubinului persoanei vătămate”, precizează poliţiştii.
Vanghelie, prima reacție după ce a fost acuzat că a bătut-o pe Oana Mizil: „Nu am lovit-o. Ne pregătim să mergem la mare”
Fostul primar admite, totuși, că sâmbătă seară a existat o altercație între el și partenera sa de viață din ultimii 9 ani, însă susține că nu a atins-o pe femeia care i-a dăruit o fetiță. Acesta a declarat că a chemat salvarea în seara respectivă, dar numai pentru că Oana Mizil are probleme cu tensiunea. Mai mult, Marian Vanghelie susține că se află în toiul pregătirilor pentru a merge în concediu la mare, alături de partenera sa de viață. Cât despre ordinul de protecție emis împotriva sa, fostul edil al Sectorului 5 nu a dorit să comenteze. A ținut să precizeze doar că el și Oana Mizil formează în continuare un cuplu. Surse din spital susțin că iubita fostului primar ar fi fost externată în cursul zilei de duminică și a plecat să locuiasca la fratele ei.
Oana Mizil, la începutul relației: „Îmi place la Marian tandreţea cu care mă înconjoară”
Marian Vanghelie şi Oana Mizil au transformat colegialitatea în amor în anul 2012. Cei doi PSD-işti au recunoscut că formează un cuplu după ce au fost surprinşi împreună într-o vacanţă în Franţa. Fostul primar al sectorului 5 venea după o căsătorie de 28 de ani cu Charlotte, pe care o luase de nevastă la vârsta de 18 ani. Şi Oana Mizil avea un divorţ la activ. În 2015 a venit pe lume micuţa Maria.
„Marian este un om onest, ferm și de cuvânt, ceea ce-l face să semene foarte mult cu bunicul meu (Paul Niculescu Mizil – n.r). Cu Marian pot să discut deschis indiferent ce problemă aș avea, că este personală sau politică. A fost alături de mine în momentele grele și asta m-a făcut să-l iubesc”, spunea Oana Niculescu Mizil în 2012, imediat după ce și-au cunoscut relația. Ea a explicat și de ce l-a lăsat pe el primul, să recunoască public amorul dintre ei. „Aşa mi s-a părut firesc, în acel moment, să îl las primul pe el să îşi asume aceasta relaţie, bărbăteşte, iar acesta este unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la el. Bărbăţia, onestitatea, ambiţia şi faptul că îşi asumă faptele şi opiniile fără a da înapoi. Dar, mai ales, îmi place la Marian tandreţea cu care mă înconjoară şi pe care nu o bănuiam la prima vedere. Este un om inteligent şi un bărbat de încredere. Avem o relaţie firească, frumoasă, care a evoluat de la sine. Trăim o “întâmplare” umană specială, dar atât de obişnuita, care ne face fericiţi şi care nu supără pe ceilalţi, atât timp cât amândoi suntem nişte oameni liberi. Atât eu cât şi Marian ne-am separat de soţii noştri şi suntem în relaţii foarte bune cu ei“, spunea Oana Mizil atunci .
Mai sunt și români fericiți: Romina Gingaşu a devenit soția vicepreședintelui concernului Ferrari
Romina Gingaşu a reușit să-i fure inima miliardarului Piero Ferrari, care s-a îndrăgostit iremediabil de româncă. Relația celor doi datează încă din 2016 și a trecut deja testul timpului. Chiar dacă între ei este o diferență de vârstă considerabilă, au reușit să-și facă relația să decurgă numai lapte și miere. Așa că nu e deloc surpinzător că au vrut să facă pasul cel mare, doar că numai ei au știut acest detaliu. Cei doi s-au folosit de pretextul că organizează nunta unei cunoștințe, iar după ce s-a terminat ceremonia prietenilor a început a lor. Invitații au rămas de-a dreptul mască, dar s-au bucurat pentru cuplul proaspăt căsătorit! Locația în care au spus „da” pentru totdeauna este una extrem de luxoasă și exclusiviste din insula Capri din Italia, la restaurantul Canzone del Mare.
Piero Ferrari și Romina Gingaşu s-au căsătorit în mare secret
A fost, să-i spunem, o nuntă mai atipică, pentru că invitații nu au știut, de fapt, că vor asista la o dublă nuntă. Romina Gingașu și Piero Ferrari, fiul nelegitim al lui Enzo Ferrari, au devenit oficial soț și soție, după ce i-au uimit pe toți la nunta unor prieteni.
Cei doi au spus că, de fapt, vor organiza nunta acestora, însă nu le-au spus că și ei își vor jura iubire veșnică. Evenimentul a fost unul absolut luxos. Ceremonia a avut loc în insula Capri, Italia, la restaurantul Canzone del Mare, renumit pentru priveliștea care pur și simplu îți taie respirația. Al Bano este cel care a cântat la nunta celor doi. Există și o legătură între româncă și celebrul interpret italian. Se pare că numele acesteia este inspirat de numele fostei soții și parteneră de scenă a lui Al Bano, Romina Power.
Cum s-au cunoscut Romina Gingașu și Piero Ferrari
Povestea lor de dragoste a început în 2016, când cei doi se aflau pe aeroportul privat Milano Linate și așteptau să fie transferați cu un elicopter pe circuitul de Formula 1 de la Monza. Românca lucra la compania producătoare de avioane „Bombardier” și avea jobul de a vinde avioane celor mai bogați oameni ai lumii. Când l-a întâlnit, Romina nu avea habar că-l are în fața sa pe Piero, fiul lui Enzo Ferrari. Cu toate că au discutat mult, românca ar fi realizat că are alături un om important abia când oameni din aeroport l-au rugat pe Piero Ferrari să le ofere autografe. Mai târziu, când au făcut schimb de cărți de vizită în scop profesional, a aflat și numele bărbatului interesat de avioanele Bombardier. Tranzacția nu s-a realizat, dar pe 14 februarie 2017, Romina a primit o invitație la cină din partea lui Piero Ferrari. „Chimia dintre ei doi plutea în aer. Discutând, au realizat că au pasiuni comune, aviația și ingineria. Din acea zi au rămas nedespărțiți”, conform presei din Italia. La o lună de la momentul respectiv, Romina și Piero s-au mutat împreună. Piero Ferrari a divorțat de Floriana Nalin în 2019, după 50 de ani de căsnicie, pentru a putea să fie cu românca. Piero Ferrari, vicepreședinte și acționar al celebrului concern Ferrari, are 76 de ani și o avere absolut impresionantă, de circa 4,5 miliarde de dolari.















Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.