0.3 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 3968

Ceaiul de gălbenele, un antibiotic natural

0

Ceaiul de gălbenele are și proprietăți antiinflamatorii și antispasmice, fiind folosit și în tratarea vânătăilor, a rănilor, a eczemelor, a bolilor pielii, a hemoroizilor și a arsurilor. Deoarece are proprietăți antiinflamatorii, ceaiul de galbenele este bun și pentru a trata ciuperca unghiei. Galbenelele sunt bogate în vitamina A, uleiuri esențiale și zaharuri care stimulează sistemul imunitar. Când suntem răciți, putem bea cu încredere ceai de galbenele, deoarece va grăbi procesul de vindecare. Putem apela la același remediu și când ne doare gâtul. Acest ceai acționează asupra membranelor inflamate și calmează durerea și scade febra.

Parcare de bun simț la Cotul Donului

0

Lucrările de reamenajare a parcării de la Cotul Donului, amplasată pe DN 1 (între Braşov şi Predeal, km. 148+064), realizate de Asociaţia Bun-Simţ şi Atitudine Civică, în parteneriat cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, au fost finalizate și aceasta a fost inaugurată ieri, când s-a făcut şi o acţiune de ecologizare a zonei. La evenimentul de deschidere a parcării au fost prezenți şi reprezentanţii Poliţiei Rutiere. „Mulţi şoferi preferă depăşirea prin parcarea de la Cotul Donului apăsând cu putere pedala de acceleraţie şi punând în pericol persoanele staţionate în parcare. Am considerat că trebuie să îi invităm la evenimentul de inaugurare a parcării şi pe reprezentanţii IPJ Braşov. Vom încerca să găsim o soluţie eficientă, pentru ca şoferilor să nu li se mai permită astfel de manevre în trafic”, a explicat preşedinta Asociaţiei Bun-Simț şi Atitudine Civică, Cristina Predoiu. Ea a reamintit că asociația și- a propus utilarea parcărilor și refugiilor de pe tronsonul Azuga-Sibiu cu coșuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor și panouri cu mesaje educative pentru participanții la trafic. Parcarea de la Cotul Donului este a treia parcare reamenajată astfel. Toate parcările se reamenajează din fonduri private, provenind din sponsorizări și donații. „Au fost montate coşuri de gunoi pentru colectarea selectivă a deşeurilor aruncate iresponsabil de unii participanţi la trafic şi panouri informative, menite să atragă atenţia celor care ajung în parcare asupra importanţei unui comportament civilizat în parcări şi pe drumurile publice”, a declarat Predoiu. Prima parcare din programul „bun-simţ turistic” a fost amenajată în luna aprilie, între Predeal şi Azuga (la limita dintre judeţele Braşov şi Prahova), iar a doua, la intrarea în Predeal, dinspre Bucureşti. Obiectivul asociaţiei este ca pe DN 1, între Azuga şi Sibiu, să fie realizate 90 de astfel de parcări, toate finanţate din fonduri private. „Chiar dacă proiectul este la început de drum, putem spune ca semnalele sunt pozitive şi suntem încrezători în proiectul nostru, deoarece în urma monitorizării structurii deşeurilor în containerele instalate, am constatat că deşeurile au fost aruncate la coşul potrivit în proporţie de 70%”, a încheiat Predoiu.

De luni sunt reluate cursele pentru transportul elevilor

0

De luni, odată cu începerea anului școlar, se vor relua cursele școlare, a declarat ieri directorul interimar al RATBV, Marian Geman. „Azi ( n.r. ieri) am avut o discuție cu cei de la Primărie și am stabilit să reluăm aceste curse, dar cu anumite adaptabilități, care vor fi făcute publice zilele următoare ”, a precizat Geman. Înainte de vacanța de vară, în Brașov erau funcționale cinci trasee ale curselor de transport elevi – cu plecare din capetele de linie Roman, Triaj, Rulmentul, Municipal și Avantgarden3. De asemenea, Geman a anunțat că Regia Autonomă de Transport Brașov este pregătită pentru a face față unui aflux mare de călători în zilele următoare, când transportul public va fi gratuit în municipiul Brașov. „Avem un proiect pilot prin care avem câteva mașini de rezervă pe care le postăm în capetele de linii, iar în funcție de ce ne comunică dispecerii putem oricând să suplimentăm mașinile de pe traseu”, a mai declarat directorul interimar al RATBV.

„A fost dorința lui“: Nepotul marelui Pescaru, legitimat la FC Brașov

0

Autor: Adi MARICA

l Alex Frumosu, nepotul legendarului Nicolae Pescaru, a fost legitimat, în această săptămână, la FC Brașov

Alex Frumosu (16 ani), nepotul celui mare fotbalist al Brașovului, regretatul Nicolae Pescaru, a fost legitimat la FC Brașov. După aproape un an în care a fost la Sepsi OSK, tânărul fotbalist a ales să revină la Brașov. „A fost doar alegerea lui Alec. Cei de la Sepsi OSK s-au comportat excelent și și-au dat acordul pentru ca Alex să fie legitimat la FC Brașov fără niciun fel de pretenții financiare“, spun părinții lui Alex Frumosu. Alex a fost legitimat în această săptămână și a început antrenamentele sub comanda lui Rareș Forika la echipa U 17 a clubului brașovean. Alex Frumosu (16 ani,1, 85) evoluează pe postul de atacant și ar putea debuta duminică, la Prejmer, în meciul din Campionatul Național U 17 dintre FC Brașov și Grupul Şcolar Agricol Nucet.

A început fotbalul la FC Brașov

Alex Frumosu a început fotbalul la 8 ani, la FC Brașov sub comanda antrenoarei Lucia Ghioc. „Primii pași în fotbal Alex i-a făcut la grupa mea de la FC Brașov. Domnul Nicolae Pescaru îl aducea la antrenamente și chiar am rămas impresionată pentru că niciodată nu mi-a cerut să-l tratez preferențial pe Alex. Știu că părinții lui Alex chiar ne-au ajutat cu un rând de echipament. Alex este un copil cuminte, înțelegător, care își dorea foarte mult să reușească“, a spus Lucia Ghioc.

Promisiunea lui Dîrvăreanu

În sezonul 2015-2016, Frumosu a trecut la FC Bența/ Colțea, unde a lucrat cu antrenorul Răzvan Harhață, apoi, timp de doi ani a fost la Forex, la grupa lui Cătălin Zaharia, iar din iulie 2018 până în vara acestui an a fost legitimat la Corona Brașov unde i-a avut ca antrenori pe Lucian Nicolau și apoi pe Liviu Negoiță. Antrenorul care îl cunoaște cel mai bine pe Alex Frumosu, este Florin Dîrvăreanu. Cei doi au colaborat în ultimii ani, perioadă în care Dîrvăreanu a lucrat individual cu nepotul lui Pescaru. „Am lucrat individual cu Alex în ultimii ani și eu spun că a ajuns la un nivel bun. Depinde acum pe ce mâini intră, dacă va avea șansă să ajungă mai sus. Eu spun că e bine că nu poartă numele Pescaru pentru că asta ar fi însemnat o presiune enormă pe umerii lui. De la primele ședințe de pregătirea i-am promis lui Nicolae Pescaru că voi face totul ca Alex să ajungă fotbalist. Nu putem face comparații pentru că Nicolae Pescaru ca fotbalist a fost un geniu. Alex a crescut mult la capitolul forță, este muncitor și mereu dornic să învețe și să acumuleze“, a spus Dîrvăreanu.

Pescaru, simbolul fotbalului brașovean

Nicolae Pescaru este o legendă a Braşovului. Considerat cel mai bun fotbalist al Brașovului, Nicolae Pescaru a jucat aproape 20 de ani la FC Braşov. „Fără falsă modestie pot spune că am fost cel mai bun. Pur şi simplu. Simţeam că pot face tot ce vreau pe teren, dar am avut şi colegi pe măsură: Gyorffy, Campo, Năftănăilă, Cadar, Adamache, Ivăncescu, Necula, Hârlab… Am jucat pe toate posturile, mai puţin pe cel de portar, dar şi acolo cu puţin antrenament cred că făceam faţă! A fost vorba de talent pur. Eu m-am trezit în fotbal fără să urmez paşii fireşti, adică la copii şi juniori. Faptul că aveam o tehnică bună, loveam mingea perfect cu ambele picioare, aveam forţă, viteză sînt calităţile care m-au propulsat în categoria fotbaliştilor, nu a jucătorilor de fotbal. Apoi devotamentul, determinarea şi ambiţia cu care jucam m-au propulsat în inimile braşovenilor. Am simţit mereu pe umeri “dulcea povară” de a fi un reprezentant al „stegarilor“ pe teren, dar şi în afara lui. Echipa asta a însemnat totul pentru mine, dar nu merit şi nu vreau să mi se facă statuie pentru acest lucru. Aici, la Braşov, am cunoscut cele mai mari satisfacţii şi am cunoscut oameni adevăraţi. Cele mai frumoase amintiri sunt meciurile jucate pe Tineretului, cu tribune arhipline, cu suporteri căţăraţi în plopi pentru că nu mai aveau loc în tribune. FC Braşov s-a desfiinţat, asta a fost o lovitură dură pentru că niciodată nu am crezut că se va ajunge aici! Braşovul a avut întotdeauna fotbal cu Steagu în frunte. Acum… e greu, nu sunt bani şi se pare că fotbalul nu mai interesează pe nimeni în Braşov“, spunea Nicolae Pescaru într-un interviu acordat Monitorului Expres în urmă cu câțiva ani. Nicolae Pescaru a murit în urmă acum doi ani vârsta de 76 de ani. Născut pe 27 martie 1943, Nicolae Pescaru a evoluat în peste 300 de meciuri în Liga 1 pentru Steagul Roşu Braşov. A marcat de 62 de ori în prima ligă, fiind și acum deținătorul recordului de goluri marcate pentru „galben-negri”, el fiind urmat de Mugurel Buga și Marian Ivan, ambii cu câte 57 de goluri. La echipa naţională a bifat 4 selecţii. A făcut parte din lotul primei reprezentative la Cupa Mondială din Mexic 1970.

Numire. Marian Constantinescu e team-manager la FC Brașov

0

Autor: Adi MARICA

l Fostul fotbalist de la FC Brașov este începând de ieri team manager la echipa de Liga a 2-a

Marian Constantinescu (40 de ani) a lăsat treningul de antrenor la echipa U 19 de la FC Brașov, pentru postul de team -manager la primă echipă unde a fost dorit insistent de antrenorul Ilie Stan. Marian Constantinescu s-a retras ca fotbalist, în vara trecută, după ce a promovat cu Corona Brașov în Liga 3. Deținător al Licenței UEFA A de antrenor, fostul atacant brașovean a rămas în fenomen, mai întâi ca antrenor la echipa U19 a clubului Corona Brașov, iar din această vară a trecut la „new FC Brașov“ unde a antrenat echipa U 19. Constantinescu a mers ieri, la București, la sediul FRF, pentru a obține ID-ul ca oficial (card de identitate profesională).
Primul meci în această postură pentru Marian Constantinescu va fi cel de sâmbătă, de la Avrig, cel cu CSO Șelimbăr din etapa a 6-a a Ligii a 2-a, când „Costică“ va sta pe bancă. Echipa antrenată de Ilie Stan ocupă locul 13, cu 6 puncte, la fel ca trupa pregătită de Eugen Beza, care e pe poziția a 12-a datorită golaverajului mai bun, 4-8 față de 4-9.
Fost fotbalist în Liga 1 la FC Brașov, Poli Timișoara, Ceahlăul Piatra Neamț, Concordia Chiajna și Juventus București, Marian Constantinescu a strâns în total 208 meciuri în primul eșalon, reușind 27 de goluri și 19 assist-uri.

Cupa României. ACS SR Brașov – AFK Csikszereda 2-6 / Tibi Ghioane a demisionat: „Nu mă răzgândesc“

0
Foto: Dan Potor

Autor: Adi MARICA

l La finalul meciului cu ciucanii, Tibi Ghioane și-a anunțat demisia
l „E nevoie de un şoc la echipă!“, a spus Ghioane
l Interimatul va fi asigurat de Ioan Naghi și Robert Elek

ACS SR Brașov a părăsit Cupa României în turul 4 după eșecul la scor: 2-6 cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Pe teren lucrurile au fost cât se poate de clare încă din startul jocului. Diferența de eșalon, buget, forță dar și valoare a fost de partea ciucanilor. Entuziasmul elevilor lui Tibi Ghioane nu a fost de ajuns. Răchișan a forțat și a jucat accidentat. Vlad Olteanu a reușit o dublă, iar Burlacu, Iordache și Cenk au încercat să țină pasul cu adversarii atât cât au putut.

Jelena a reușit un hattrick, Vlad Olteanu, gol de senzație

Ciucanii au controlat jocul, au dominat autoritar, iar masivul atacant Richard Jelena, împrumutat de echipa harghiteană de la Kisvárda (Ungaria) a făcut tot ce a vrut cu defensiva brașoveană. Richard Jelena a reușit un hattrick și se pare că Vali Suciu și-a găsit omul de gol după startul dezastruos din Liga a 2-a: cinci meciuri, cinci înfrângeri! De cealaltă parte, Vlad Olteanu a reușit o dublă, primul gol reușit din lovitură liberă din colțul careului a fost de senzație, direct în vinclul porții adverse. ACS SR Brașov părăsește Cupa României în turul 4. Elevii lui Tibi Ghioane au reușit să elimine pe ACS Kids Tâmpa după loviturile de departajare, iar eliminarea lui FC Brașov cu golul de senzație al lui Căucă rămâne borna sezonului.

Tibi Ghioane a demisionat: „E nevoie de un şoc!“

La finalul jocului cu ciucanii, antrenorul Tini Ghioane și-a anunțat demisia! „Chiar nu e nimic de zis după acest joc. E nevoie de un şoc la echipă după acest rezultat. Eu demisionez. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu acești băieţi. Atât am putut. S-au adunat câteva jocuri, avem puncte puţine în campionat, iar în acest meci am fost penibili. Se poate remedia situaţia, fără mine pe bancă. Sper să le prindă bine la băieţi acest șoc şi să îşi revină în campionat. Eu atât am putut, le mulţumesc pentru perioada petrecută împreună. Decizia mea este definitivă, nu mă răzgândesc!”, a spus Tibi Ghioane.
Cu Tibi Ghioane la timonă, brașovenii au ajuns în turul 4 al Cupei României, după ce au eliminat pe ACS Kids Tâmpa Brașov după loviturile de departajare și pe FC Brașov Steagul Renaște (L2). În campionat, brașovenii au început slab, 0-0 în deplasare cu Sepsi OSK 2 și 1-2 pe teren propriu cu FCHermannstadt 2. De pregătirea echipei în perioada imediat următoare se vor ocupa directorul tehnic Ioan Naghi și secundul Robert Elek. Jucătorii, dar și suporterii își doresc revenirea lui Liviu Nicolae pe banca tehnică, însă rămâne de văzut dacă fostul tehnician care a dus echipa în sezonul trecut la barajul de promovare va accepta.

Vali Suciu: „Tibi Ghioane merită mai mult respect“

Antrenorul ciucanilor, Vali Suciu, a fost surprins de decizia lui Ghioane. „Îmi pare foarte rău și este păcat că a luat această decizie. Eu cred că a luat o decizie pripită. Și eu am avut momente din acestea, mai ales după seria asta neagră din campionat. Eu spun că Tibi Ghioane merită mai mult respect, pentru că face lucruri bune, îndrăznețe. Ar trebui să aibă susținere din toate punctele de vedere“, a spus Suciu. Referitor la meciul cu ACS SR Brașov, în care echipa sa a obținut prima victorie a sezonului, Suciu spune că este o descătușare. „Pentru noi nu a fost un start slab de campionat, ci unul dezastruos cu înfrângeri pe linie. Eu știu că fața echipei nu a fost cea din primele cinci etape din Liga 2. În cantonamentul din vară, jucătorii au răspuns foarte bine, am arătat foarte bine, dar s-au întâmplat mai multe lucruri peste care sper să fi trecut cu această victorie de la Brașov. Pentru noi această victorie, chiar dacă a fost obținută în fața unei echipe de eșalon inferior, înseamnă enorm pentru moralul jucătorilor. Este o descătușare și sper ca în etapele care urmează să demonstrăm că suntem o echipă mai bună decât cea din sezonul trecut“, a spus Vali Suciu, care l-a lăudat pe atacantul Richard Jelena. „Pe Jelena eu l-am dorit de un an de zile. A intrat și în meciul cu FC Hermannstadt și a marcat, acum a marcat de trei ori. Am așteptări mari de la el. Atacantul trebuie să fie golgheter, să simtă poarta și să marcheze goluri. Mă bucur că a marcat și în al doilea meci oficial și sper să o țină tot așa pentru că avem nevoie de jucători de calitate“.

ACS SR Brașov – AFK Csikszereda 2-6

Au marcat: Vl. Olteanu 34, 58 / Jelena 21, 25, 82, Kelemen 43, Jebari 46, Bărăbaș 90
ACS SR Brașov: Căucă – Negotei, Godri, Dragomir, Dobrean, Mitu – Burlacu (82 Dragoș Sandu) – Vl. Olteanu, Răchișan (82 Sergiu Șerban), Iordache – Cenk.

„Limoniu“ nu l-a vrut la FC Brașov. Spaniolul Roberto Alarcón a semnat cu U Cluj

0

Autor: A.M.

FC Universitatea Cluj a mai bifat un transfer. Spaniolul Roberto Alarcón (23 de ani) este cel mai nou nume ce se alătură lotului condus de Erik Lincar. Înainte de a semna cu U Cluj, Alarcon a susținut probe de joc al FC Brașov. Spaniolul l-a convins pe antrenorul Ilie Stan, nu însă și pe președintele Ioan Mărginean!Crescut de RCD Mallorca, Alarcon a debutat în 2018 la nivel de profesioniști pentru formația secundă a clubului, care evolua în Tercera División (Liga a IV-a din Spania). În primul sezon la seniori, acesta a reușit să înscrie cinci goluri.În ianuarie 2020, noul jucător al Universității Cluj a semnat cu FC Tucson, echipă din USL League One. A strâns 16 prezențe în tricoul formației din Arizona, marcând două goluri și oferind două pase decisive.Roberto s-a antrenat alături de „studenți” și a declarat că este încântat să joace pentru ”U”: „Sunt aici de câteva zile. Am avut ocazia să observ organizarea clubului și să îmi cunosc colegii. Cred că e o oportunitate mare pentru a mă dezvolta ca jucător. Abia aștept să să îmbrac tricoul acestei echipe și să joc.Am fost în tribune la două meciuri. Suporterii de aici m-au impresionat. Abia aștept să joc pentru ei, pentru acest oraș. Voi lupta pentru acest club. Mă gândesc doar la promovare și voi da totul pentru asta”, a declarat fundașul dreapta pentru fcucluj.ro.

Guvernul a atacat moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR la CCR

0

Premierul Florin Cîțu a anunțat ieri, după ședința internă a PNL, că Guvernul va sesiza CCR pentru a se asigura că sunt respectate procedurile.
“Vă anunţ că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională pentru conflict juridic între Guvern şi Parlamentul României. Există dubii şi în modul la care au fost depuse aceste semnături. Noi ce am văzut și ce am primit, semnături în fotocopie, este inadmisibil. Curtea Constituțională e singura care poate spune dacă s-a respectat legea”, a declarat Florin Cîțu. „Pot retrage moțiunea și să discutăm cu toții”, a adăugat premierul.
El a precizat că sesizarea urmează să fie depusă miercuri( n.r. sesizarea a fost depusă ieri seară). Potrivit acestuia, dacă CCR va spune că moțiunea a fost depusă legal, „procedurile curg” în continuare. Întrebat ce se va întâmpla în cazul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care a convocat plenul reunit, Cîţu a replicat că situaţia va fi analizată.
“Vreau să vedem întâi dacă a încălcat statutul prin această convocare – dacă este o convocare nelegală şi este împotriva statutului şi a PNL – şi după aceea vor fi sancţiuni”, a susţinut el.

Dacă o să fie cvorum…Ludovic Orban și Anca Dragu au convocat plenul Parlamentului pentru astăzi

0

l Se prezintă moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban și cel al Senatului, Anca Dragu, au convocat, pentru joi, de la ora 16:00, plenul reunit al Parlamentului pentru prezentarea moțiunii de cenzură susținute de USR PLUS și AUR împotriva Cabinetului Cîțu. Liderii celor două Camere invocă patru decizii CCR pentru a trimite moțiunea să fie citită în plen. „La data de 3 septembrie 2021 s-a înregistrat la cabinetul președintelui Senatului sub nr.I/2824/2021 și la cabinetul președinteIui Camerei Deputaţilor sub nr. 2490/3.09.2021, Moţiunea de cenzură intitulată “Demiterea Guvernului Cîţu, singura șansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!”. Luând în considerare convocarea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor și Senatului în datele de 3, 4, 6 și 7 septembrie a.c, în vederea stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură care însă nu s-a putut realiza din cauza lipsei cvorumului de ședinţă;
Având în vedere:
– Decizia Curţii Constituţionale nr.1525/2010 asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României, pe de o parte, și Parlamentul României alcătuit din Camera Deputaţilor și Senat, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 818 din 07 decembrie 2010 (…)
În acest mod opoziţia parlamentară nu se mai poate exprima şi controlul parlamentar este lipsit de eficienţă. Or, niciun instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept.”
Totodată, președinții celor două Camere parlamentare invocă: Decizia CCR nr. 609/2020 asupra respingerii cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern și Parlament; Decizia CCR nr. 85/2020 asupra admiterii cererilor de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre Președinte1e României și Parlamentul României, formulate de președintele Camerei Deputaţilor și președintele Senatului; Decizia CCR nr. 209/2012 referitoare la respingerea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 1/9.02.2012 pentru acordarea încrederii Guvernului.

Timp de 8 zile: Festivalul Zilelor Culturale Maghiare începe duminică la Brașov

0

l Degustări de vinuri, dansuri și târg de produse tradiționale, în centrul vechi

Timp de 8 zile, comunitatea maghiară din Brașov și din toată Țara Bârsei își va prezenta concetățenilor tradițiile și valorile care definesc această comunitate în cadrul celei de a XI-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare, eveniment care se va desfășura în perioada 12 – 19 septembrie în zona centrului istoric. Festivalul Zilelor Culturale Maghiare cuprinde și anul acesta peste 50 de activități culturale: concerte, spectacole, expoziții, prezentări de carte, activități sportive, degustări de vinuri și produse gastronomice, târg de meșteșuguri și produse tradiționale, dansuri populare, jocuri și concerte pentru copii, care se desfășoară în locații diferite, cele mai importante fiind Piața Sfatului, Piața Sfântul Ioan, Curtea Liceului Aprily Lajos. Programele sunt concepute pentru toate generațiile, atât pentru locuitorii orașului, dar și pentru turiștii aflați în perioada respectivă în Brașov, accesul fiind gratuit la marea majoritate a acestora, cu respectarea regulilor epidemiologice în vigoare.
„Este a XI-a ediție, ne mândrim cu acest festival pentru că este cel mai mare festival în limba maghiară din sudul Transilvaniei. Ne mândrim și este foarte benefic pentru noi, pentru comunitatea maghiară, care numără aproape 20.000 în municipiu și 40.000 în județ, în condițiile în care din păcate nu avem o instituție culturală în limba maghiară. Aceste festivaluri, aceste evenimente, vin să suplimenteze acest deficit al orașului. Avem trei locații mari, avem și o noutate, dea anul acesta vom avea evenimente și Piața Sfântul Ioan, acolo o să avem cinci concerte mari, inclusiv o colaborare cu Filarmonica. Locul tradițional rămâne Piața Sfatului, cu concertele mari, din 16 până în 19 septembrie. Totodată, alături de concertele mari, o să avem și frumosul târg de meșteșugari și de producători autohtoni. A treia locație este curtea Liceului Aprily Lajos. Acolo o să avem mâncare specifică ungurească, kurtos-kalacs, langos și concerte cu formații locale. O să avem și acolo un colț unde copiii și familiile vor avea evenimente. Avem și expoziții de cărți și proiecții de filme cu subtitrare în limba română. Deci, vom avea un festival, mega festival, un maraton festival, în limba maghiară, dar cum am specificat și comunitatea românească poate să își găsească foarte multe evenimente, unde poate să se bucure alături de comunitatea maghiară, și ăsta este și un scop, de fapt, ca să putem să promovăm valorile comunității maghiare pentru pentru celelalte naționalități din Brașov”, a declarat Toro Tamas, inițiatorul acestui eveniment
Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Brașov ”Țara Bârsei organizat de Asociația Maghiarilor din Țara Bârsei, valoarea totală a proiectului fiind de 420.062 de lei.

Aproape 210.000 lei finanțare de la primărie și aproape 100.000 lei de la Consiliul Județean

Primăria Brașov cofinanțează a acest proiect prin ghidul de finanțare al proiectelor culturale cu suma de 209.725, fiind încadrat la categoria proiectelor
„Ne bucurăm că avem ocazia să sprijinim și să finanțăm acest eveniment, care sărbătorește nu doar cultura în general, dar și multiculturalitatea Brașovului. Avem o comunitate maghiară importantă în orașul nostru și avem datoria să îi sprijinim în a-și exprima tradițiile, cultura și valorile. Vă invit ca în această săptămână să ne bucurăm alături de ei. Vom avea concerte, spectacole, expoziții, prezentări de carte, activități sportive, degustări de vinuri și produse gastronomice, târg de meșteșuguri și produse tradiționale, dansuri populare, jocuri și concerte pentru copii”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu
Alături de Primăria Brașov, și Consiliul Județean cofinanțează acest eveniment suma alocată fiind de 99.948 lei.
„Este al doilea an în care Consiliul Județean sprijină acest festival, prima oară în 2019, iar anul acesta, în 2021, a acordat o finanțare de aproximativ 100.000 de lei, fiind încadrat la aria proiectelor mari. Considerăm că este un proiect care promovează multiculturalitatea ca o valoare pentru întreaga comunitate brașoveană, și în acest context ne bucurăm că putem finanța un eveniment dedicat atât comunității maghiare, cât și tuturor brașovenilor”, a declarat Toaso Imelda, director executiv în Consiliu Județean.

Festivalul de Dansuri Populare Maghiare ”Țara Bârsei”

Tot în această perioadă comunitatea maghiară organizează și un festival dedicat dansurilor populare maghiare din Țara Bârsei. Astfel în data de 19 august, începând cu ora 13.00, pe scena din Piața Sfatului, de 10 ansambluri de dansuri populare maghiare vor susține un spectacol de culori și mișcări.
,,Festivalul de Dansuri Populare Maghiare ”Țara Bârsei” este un proiect cultural care promovează diversitatea culturală, pentru publicul interesat de cultură, tradiții și obiceiuri specifice comunității maghiare din Brașov, indiferent de etnie, turiști, care vor învăța despre cultura maghiară dar mai ales despre conviețuire și promovarea valorilor culturale tradiționale și a moștenirii culturale comune”, precizează organizatorii acestui festival.
Evenimentul este organizat în memoria reputatului brașoveanului Reiff István – profesor, muzician, coreograf și colecționar de folclor –, care a pus bazele ansamblului de dans popular maghiar Búzavirág din Brașov. Din 2007 încoace, după moartea sa, întâlnirile regulate ale ansamblurilor de dans populare maghiar din Țara Bârsei îi sunt dedicate memoriei lui „nea Pista”.
Festivalul de Dansuri Populare Maghiare ”Țara Bârsei” este un proiect cultural derulat de Asociația Culturală a Maghiarilor din Diaspora Transilvăneană, valoarea lui este de 33.500 de lei. Primaria Municipiului Brasov cofinanțează acest proiect prin ghidul de finanțare a proiectelor culturale cu suma de 30.000 lei.

Organismul tău consumă permanent resurse pentru a produce energie, a repara țesuturi, a susține imunitatea și a menține funcționarea normală a sistemului nervos, a mușchilor și a oaselor. Alimentația oferă majoritatea vitaminelor, mineralelor și celorlalți nutrienți necesari acestor procese.

Un meniu variat nu elimină orice risc de deficit, mai ales în sarcină, în cazul dietelor restrictive, al unor afecțiuni digestive sau al tratamentelor de lungă durată. În acest articol afli ce sunt nutrienții, care sunt sursele lor alimentare, ce simptome necesită o evaluare medicală și de ce suplimentele cer atenție.

Ce sunt nutrienții și de ce are nevoie organismul de ei

Nutrienții sunt substanțe pe care corpul le preia din alimente și băuturi. Ei ajută la formarea țesuturilor, producerea energiei și reglarea reacțiilor biochimice. Îi poți împărți în două categorii principale:

Apa și fibrele alimentare completează acest tablou. Apa contribuie la hidratare și transportul nutrienților, iar fibrele susțin tranzitul intestinal, sațietatea și controlul glicemiei. O dietă cu multe calorii, dar cu puține alimente nutritive, poate favoriza oboseala și aportul insuficient de micronutrienți.

În categoria vitaminelor din grupul B intră și folatul. În anumite situații, medicul poate discuta despre aportul de folat și despre produse precum acidul folic de la DrMax, însă alegerea dozei trebuie individualizată. Poți consulta și pagina despre acidul folic, care explică pe scurt funcțiile sale biologice.

Vitaminele: liposolubile și hidrosolubile

Vitaminele sunt compuși organici pe care îi obții mai ales prin alimentație. Ele se împart în vitamine liposolubile și hidrosolubile, în funcție de modul în care corpul le absoarbe și le stochează.

Vitaminele liposolubile A, D, E și K se absorb împreună cu grăsimile alimentare. Organismul le poate depozita, astfel că dozele mari, luate fără recomandare, pot crea probleme.

Vitaminele hidrosolubile includ vitamina C și vitaminele din complexul B. Organismul le stochează în măsură limitată, deci alimentația regulată contează.

Vitamina C participă la formarea colagenului și crește absorbția fierului din surse vegetale. Ardeiul gras, kiwi, citricele, căpșunile și broccoli sunt exemple accesibile. Vitaminele B susțin metabolismul energetic, formarea celulelor sanguine și funcția sistemului nervos. Le găsești în leguminoase, cereale integrale, carne, pește, ouă, lactate, nuci și semințe.

Mineralele importante: de la calciu la iod

Mineralele sunt elemente anorganice pe care le preiei din apă și hrană. Unele, precum calciul și magneziul, sunt necesare în cantități mai mari. Altele, inclusiv fierul, zincul, iodul și seleniul, se consumă în cantități mici.

Calciul susține structura oaselor și a dinților, contracția musculară și coagularea. Îl găsești în lactate, sardine cu oase, tofu fortificat, broccoli și băuturi vegetale fortificate.

Fierul intră în compoziția hemoglobinei, proteina care transportă oxigenul în sânge. Carnea și peștele conțin fier hemic, pe care organismul îl absoarbe mai ușor. Lintea, fasolea, năutul și semințele oferă fier non-hemic. Asociază aceste alimente cu surse de vitamina C, de exemplu o salată cu ardei lângă o porție de linte.

Magneziul participă la funcția musculară și nervoasă. Îl poți obține din semințe de dovleac, migdale, leguminoase, cacao și cereale integrale.

Potasiul și sodiul influențează echilibrul lichidelor și tensiunea arterială. Cartofii, fasolea, spanacul, bananele și avocado pot crește aportul de potasiu. Limitează sarea din mezeluri, snacksuri și semipreparate.

Iodul ajută organismul să producă hormoni tiroidieni. Peștele, lactatele, ouăle și sarea iodată consumată moderat reprezintă surse frecvente. Persoanele cu boli tiroidiene trebuie să ceară sfatul endocrinologului înainte de a folosi produse cu iod.

De ce nu există o doză potrivită pentru toată lumea?

Necesarul de nutrienți diferă în funcție de vârstă, sex, greutate, sarcină, alăptare, activitate fizică, dietă, boli cronice și medicamente. Valorile de referință de pe etichete oferă orientare generală, însă nu stabilesc nevoile tale personale.

Acordă atenție suplimentară dacă:

Medicul poate recomanda analize țintite, precum hemoleucograma, feritina, vitamina B12 sau vitamina D, în funcție de simptome și istoricul tău medical.

Semne care merită discutate cu medicul

Oboseala, căderea părului sau crampele musculare pot apărea din multe cauze. Nu indică automat un deficit de vitamine sau minerale. Programează un consult dacă observi simptome persistente, precum:

Nu începe produse cu vitamine sau minerale înaintea analizelor fără să întrebi medicul. Unele pot modifica rezultatele și pot îngreuna interpretarea lor.

Suplimentele: când pot ajuta și ce riscuri au

Suplimentele nu înlocuiesc mesele echilibrate. Alimentele oferă, pe lângă vitamine și minerale, fibre, proteine și alți compuși utili pentru sănătate.

Medicul sau farmacistul poate evalua dacă există un motiv documentat pentru suplimentare, de exemplu un deficit confirmat, sarcina, malabsorbția sau o dietă care exclude grupe alimentare. Evită alegerea produselor pe baza simptomelor observate online.

Excesul poate produce efecte adverse. Vitaminele A, D, E și K se pot acumula în organism. Fierul poate provoca tulburări digestive și poate fi periculos în exces. Zincul în cantități mari poate reduce absorbția cuprului, iar potasiul poate deveni riscant pentru persoanele cu boală renală sau pentru cele care iau anumite medicamente pentru tensiune.

Verifică mereu eticheta, ingredientele și doza totală din toate produsele pe care le folosești. Spune medicului și farmacistului despre tratamentele curente, inclusiv despre produsele fără prescripție.

Cum construiești zilnic un meniu bogat în micronutrienți

Pentru utilizare uzuală, urmărește diversitatea alimentară pe parcursul săptămânii. Poți porni de la câteva alegeri simple:

Variază tipurile de fructe și legume, gătește blând și limitează alimentele ultraprocesate. Controalele medicale regulate completează măsurile de prevenție.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Iarna pune presiune pe ținutele de zi cu zi: diminețile reci, ploaia, trotuarele umede și diferențele de temperatură dintre exterior și birou cer alegeri practice. Accesoriile potrivite te ajută să rămâi confortabil, fără să încarci ținuta cu multe piese. În continuare, descoperi șase categorii utile și sfaturi simple pentru a le alege și combina.

1. Căciula care protejează fără să încarce ținuta

Căciula devine utilă în zilele cu vânt, temperaturi scăzute sau precipitații. Pentru utilizare uzuală, alege un model din lână, amestec de lână sau fibre tehnice care se usucă repede. Modelele din bumbac se potrivesc mai bine toamna, deoarece absorb umezeala și pot păstra senzația de rece pe vreme umedă.

Un beanie simplu, fără logo-uri mari, se integrează ușor într-o ținută casual cu geacă matlasată, jeanși și bocanci. Dacă porți un palton, alege un tricot fin, în nuanțe de gri, bleumarin, maro închis sau negru. Căciulile cu manșetă acoperă bine urechile și funcționează pentru drumurile zilnice pe jos sau pentru ieșirile de weekend.

Pentru o alegere echilibrată, verifică trei detalii:

2. Fularul potrivit pentru frig, birou și timp petrecut afară

Fularul protejează zona gâtului și completează firesc o ținută de sezon. Un model gros, tricotat, merge bine cu o parka, o geacă matlasată sau o jachetă din lână. Pentru birou ori întâlniri, o eșarfă mai subțire, din lână fină sau amestec cu cașmir, arată mai îngrijit alături de un palton.

Nu trebuie să potrivești perfect fularul cu căciula și mănușile. Este suficient să alegi culori apropiate ca intensitate. De exemplu, un palton gri poate merge cu un fular bleumarin, verde închis sau bordo. O geacă neagră permite și un model discret în carouri, dacă restul ținutei rămâne simplu.

În zilele cu navetă, laptopul și documentele au nevoie de protecție împotriva umezelii. Un rucsac cu fermoare bine acoperite sau o geantă structurată poate organiza mai ușor lucrurile personale. Modelele de genți pentru bărbați oferă opțiuni potrivite atât pentru ținute office, cât și pentru ieșiri mai relaxate.

3. Mănușile pentru confort și libertate de mișcare

Mâinile se răcesc repede, mai ales dacă aștepți transportul în comun, conduci sau petreci mult timp afară. O garderobă de iarnă funcționează mai bine cu două tipuri de mănuși: o pereche mai elegantă și una practică, pentru activități zilnice.

Mănușile din piele se potrivesc cu paltoane, pantaloni din stofă și ghete Chelsea. Maroul închis arată bine lângă ghete și curele în aceeași familie cromatică, iar negrul se potrivește ușor cu ținute în tonuri reci. Pentru o opțiune cu aspect îngrijit, poți consulta selecția de mănuși de piele pentru bărbați.

Pentru plimbări lungi, condus sau activități în aer liber, alege mănuși tricotate cu căptușeală ori modele tehnice cu inserții antiderapante. Unele au zone compatibile cu ecranele tactile, utile dacă folosești telefonul des. Probează-le înainte: degetele trebuie să se miște natural, iar materialul nu trebuie să strângă palma.

4. Șosetele și ghetele care mențin picioarele uscate

Șosetele influențează confortul mai mult decât pare la prima vedere. Lâna merinos ajută la reglarea temperaturii și gestionează umezeala pentru utilizare uzuală. Pentru bocanci, poți alege șosete mai groase, cu zone întărite la călcâi și vârf. În ghetele elegante, o variantă medie ca grosime lasă suficient spațiu piciorului.

Evită șosetele foarte groase în încălțăminte strâmtă. Piciorul stă comprimat, circulația poate avea de suferit, iar senzația de frig apare mai repede. Ghetele pentru oraș au nevoie de talpă aderentă și de un material care rezistă la umezeală. După purtare, îndepărtează urmele de sare cu o lavetă ușor umedă și lasă încălțămintea să se usuce natural, departe de calorifer.

5. Rucsacul sau geanta pentru zilele aglomerate

O geantă bine aleasă păstrează organizate obiectele pe care le porți zilnic: laptopul, încărcătorul, agenda, portofelul sau o pereche de mănuși de rezervă. Pentru navetă, rucsacul cu compartiment separat pentru laptop și spate căptușit oferă mai mult confort. Pentru birou, o geantă structurată sau o servietă din piele se potrivește cu un palton și ghete curate.

Alege un format proporțional cu rutina ta. Un rucsac mare nu ajută dacă porți doar câteva lucruri, iar o geantă mică devine incomodă dacă transporți zilnic documente sau echipamente. Negrul, bleumarinul și maroul se asortează ușor cu majoritatea hainelor de iarnă.

Construiește garderoba de iarnă treptat, pornind de la piesele pe care le vei purta cel mai des. Alege materiale potrivite pentru vreme, culori ușor de combinat și dimensiuni confortabile. Astfel, fiecare accesoriu își găsește locul în ținutele tale de zi cu zi.

Dosarele și documentele în lucru se pot acumula rapid, mai ales în birourile în care sunt gestionate facturi, contracte, formulare și proiecte. Când toate ajung pe aceeași suprafață, activitățile zilnice devin mai dificile: spațiul pentru calculator și notițe se reduce, iar identificarea actelor importante durează mai mult.

Suporturile pentru dosare ajută la delimitarea documentelor și la păstrarea lor la îndemână, fără să aglomereze inutil biroul. Alegerea lor depinde de dimensiunile mobilierului, formatul documentelor, volumul de lucru și frecvența consultării. O soluție potrivită pentru un post individual poate să nu fie la fel de practică într-o recepție sau într-un departament cu mai mulți colegi.

Evaluează spațiul disponibil înainte de achiziție

Începe prin a măsura suprafața biroului, rafturile din apropiere și spațiul disponibil în dulapuri sau sertare. Notează lățimea și adâncimea blatului, dar ține cont și de locul necesar pentru monitor, tastatură, mouse și activitățile de scriere. Un suport prea voluminos poate rezolva problema dosarelor, dar poate încurca restul activității.

Privește și dincolo de suprafața biroului. Un raft lateral, un corp de mobilier sau o porțiune liberă de perete pot găzdui organizatoare fără să ocupe zona de lucru.

Pentru birourile compacte, sunt utile în special:

Păstrează liberă zona în care semnezi, verifici sau completezi documente. Suportul trebuie să completeze spațiul, nu să transforme blatul într-o suprafață greu de folosit.

Organizează documentele în funcție de fluxul de lucru

Înainte să stabilești câte suporturi îți trebuie, separă documentele după frecvența utilizării și etapa în care se află. Actele consultate zilnic și cele aflate în procesare au nevoie de acces rapid, în timp ce documentele finalizate sau arhivele vechi pot fi mutate în dulapuri și cutii.

Într-un birou administrativ, poți delimita documentele în câteva categorii:

Această separare previne amestecarea documentelor urgente cu cele deja rezolvate. Într-o recepție, de exemplu, tăvile pot avea etichetele „De înregistrat”, „De distribuit” și „Finalizat”. În contabilitate, un suport vertical poate păstra dosarele furnizorilor curenți, iar documentele din perioadele anterioare pot fi depozitate separat.

Stabilește și cine este responsabil de mutarea actelor între compartimente. Dacă fiecare coleg folosește alte reguli, suporturile se vor umple rapid cu documente fără o destinație clară.

Alege forma și dimensiunea potrivite pentru dosare

Formatul și greutatea documentelor influențează direct stabilitatea organizatorului. Majoritatea actelor de birou sunt A4, însă mapele, cataloagele, prezentările și planurile pot avea dimensiuni mai mari. Verifică dimensiunile interioare ale suportului, înălțimea lateralelor și lățimea compartimentelor, astfel încât documentele să nu se îndoaie sau să alunece.

Suporturile verticale sunt potrivite pentru:

Tăvile orizontale sunt mai potrivite pentru coli, formulare, plicuri și documente care intră sau ies frecvent din circuit. Le poți suprapune pentru a separa etapele de lucru, cu condiția să poți scoate ușor actele din fiecare nivel.

Bibliorafturile pline și dosarele voluminoase au nevoie de o bază stabilă și de un suport rezistent. Nu le înghesui în tăvi subțiri, concepute pentru hârtii. Pentru documente numeroase, un raft solid sau un dulap poate fi o alegere mai sigură decât un organizator de birou.

Dacă gestionezi dosare suspendabile sau ai nevoie de soluții dedicate pentru arhivare, consultă gama de suporturi pentru dosare. Alege modelul în funcție de sistemul de șine, mobilierul disponibil și numărul de dosare pe care vrei să le păstrezi la îndemână!

Ține cont de material și de rezistență

Materialul trebuie ales în funcție de greutatea documentelor, frecvența manipulării și mediul în care va fi folosit suportul.

Contează și finisajele. Marginile trebuie să fie netede, baza să nu alunece ușor, iar compartimentele să nu se deformeze sub greutatea documentelor. Dacă mai multe organizatoare sunt amplasate în aceeași încăpere, păstrarea unei game cromatice unitare contribuie la un aspect ordonat.

Valorifică rafturile și spațiul vertical

Atunci când blatul este deja ocupat, mută o parte dintre documente în afara suprafeței de lucru. Rafturile deasupra sau lângă birou pot găzdui dosare consultate periodic, iar suporturile de perete pot păstra formularele și mapele subțiri la vedere.

Așază documentele folosite cel mai des la o înălțime la care ajungi fără efort. Rafturile superioare sunt mai potrivite pentru dosare consultate rar sau materiale de referință. Nu amplasa volume grele deasupra zonei în care stau angajații și verifică rezistența mobilierului înainte de încărcare.

În spațiile comune, organizatoarele trebuie amplasate astfel încât să nu blocheze trecerile, sertarele sau accesul la imprimantă. Dacă mai multe persoane folosesc același raft, rezervă compartimente distincte pentru fiecare departament ori categorie de documente.

Decide între suporturi fixe, mobile și modulare

Suporturile fixe funcționează bine atunci când documentele rămân la același post de lucru. Sunt potrivite pentru contabilitate, resurse umane sau secretariat, unde dosarele sunt consultate în mod repetat și trebuie să aibă un loc stabil.

Pentru echipele care transportă frecvent acte între birouri și săli de ședință, un organizator mobil poate simplifica activitatea. Mânerele și compartimentele bine delimitate ajută la păstrarea documentelor în ordine în timpul deplasării. Verifică stabilitatea și modul de fixare a dosarelor înainte de utilizare.

Sistemele modulare permit adăugarea de tăvi, separatoare sau compartimente pe măsură ce crește volumul documentelor. Sunt utile în birourile în care apar proiecte noi sau se schimbă periodic numărul de dosare active. Astfel, poți extinde organizarea fără să înlocuiești toate accesoriile.

Protejează documentele și folosește etichete clare

Suporturile deschise sunt practice pentru documentele curente, dar nu sunt potrivite pentru toate actele. Contractele, documentele de personal, informațiile salariale și alte materiale care conțin date sensibile trebuie păstrate într-un spațiu cu acces controlat.

Folosește sertare care se încuie sau dulapuri dedicate și evită să lași documente confidențiale pe tăvi aflate la vedere, mai ales în recepții și birouri în care intră vizitatori. Stabilește reguli clare privind persoanele care pot consulta sau muta dosarele.

Pentru celelalte documente, etichetele ajută echipa să folosească suporturile în același mod. Alege denumiri scurte și concrete, precum:

Dacă organizezi documente pentru mai multe departamente, poți completa etichetele cu numele echipei sau perioada la care se referă. Codurile de culoare sunt utile, dar păstrează aceeași convenție în toate zonele de lucru.

Verifică periodic conținutul și golește tăvile în care documentele finalizate au rămas prea mult timp. Mută actele inactive în arhivă, înlocuiește organizatoarele deteriorate și ajustează numărul de compartimente dacă volumul de lucru se schimbă. O verificare scurtă la sfârșitul săptămânii poate preveni acumularea teancurilor.

Un sistem de organizare adaptat biroului

Alegerea suporturilor pentru dosare pornește de la măsurarea spațiului și de la înțelegerea modului în care circulă documentele. Soluțiile verticale eliberează blatul, tăvile suprapozabile separă actele aflate în lucru, iar rafturile și dulapurile păstrează dosarele consultate mai rar.

Alege materiale rezistente, verifică dimensiunile și stabilește reguli simple de etichetare și utilizare. Un sistem potrivit nu trebuie să ocupe cât mai mult spațiu, ci să facă documentele ușor de găsit și de gestionat. Astfel, biroul rămâne funcțional, iar echipa își poate desfășura activitatea fără să piardă timp printre dosare și teancuri de hârtie.

Închiderea de lună ajunge adesea să însemne documente căutate în grabă, mesaje trimise seara și întrebări repetate despre aceeași plată sau factură. Antreprenorul vrea să afle rapid cum stă cu încasările, cheltuielile și taxele, iar cabinetul are nevoie de documente complete pentru a pregăti evidențele și declarațiile corect. Dacă informațiile ajung târziu sau pe canale diferite, ambele părți pierd timp.

Un flux bine stabilit reduce această presiune. Clientul știe ce documente pregătește, până la ce dată și cui le transmite. Cabinetul verifică informațiile într-o ordine clară, centralizează întrebările și oferă raportări care pot susține deciziile de business.

Ce presupune închiderea de lună în relația dintre client și cabinet

Închiderea de lună reprezintă procesul prin care firma și cabinetul contabil colectează, verifică și înregistrează documentele aferente unei perioade. Procesul include facturi emise și primite, extrase bancare, documente de casă, date despre salarii, stocuri, active și alte operațiuni care influențează contabilitatea.

Scopul nu este doar respectarea obligațiilor fiscale. O închidere realizată ordonat vă ajută să înțelegeți ce bani aveți de încasat, ce plăți urmează, care sunt costurile principale și ce obligații fiscale trebuie pregătite. Pentru rezultate stabile, informațiile comerciale trebuie să corespundă cu documentele și cu situația reală din firmă.

Responsabilitățile se împart între cele două părți. Clientul pune la dispoziție documentele primare și explică operațiunile pe care doar echipa sa le cunoaște. Cabinetul verifică documentele, efectuează înregistrările contabile și semnalează lipsurile sau neconcordanțele.

De ce apar blocaje la final de lună

Cele mai multe întârzieri nu pornesc de la o regulă contabilă dificilă, ci de la documente incomplete sau transmise târziu. O factură poate rămâne într-un e-mail, un bon fiscal într-un sertar, iar extrasul unui cont bancar secundar poate fi omis complet. Dacă aceste informații ajung în ultimele zile înainte de depunerea unei declarații, cabinetul nu mai are suficient timp pentru verificări.

Un alt blocaj apare atunci când firma folosește prea multe canale. Facturile ajung pe WhatsApp, contractele într-un e-mail, rapoartele de la procesatorul de plăți într-un folder separat, iar bonurile fiscale rămân pe hârtie. Fără o locație comună pentru documente, este dificil să verificați ce a fost predat și ce lipsește.

Mai apar neclarități și în cazul operațiunilor speciale. De exemplu, extrasul bancar poate arăta o plată de 8.000 lei către un furnizor, însă contabilul nu poate afla doar din extras dacă suma reprezintă un avans, o factură, o garanție sau un transfer între conturi. Firma trebuie să ofere contextul și documentul justificativ.

Principiul de lucru: închiderea începe pe parcursul lunii

O firmă care adună toate actele în primele zile ale lunii următoare lucrează sub presiune. O firmă care colectează documentele săptămânal poate identifica mai ușor facturile lipsă, plățile nealocate sau contractele care trebuie transmise contabilului.

Este util să stabiliți un calendar intern mai devreme decât termenele fiscale. Acest interval lasă loc pentru verificări, întrebări și corecții. Termenul intern trebuie să fie realist, acceptat de persoanele implicate și revizuit după primele luni de aplicare.

De exemplu, o firmă de servicii poate transmite documentele pe parcursul lunii, poate face o verificare internă în ultimele trei zile lucrătoare și poate preda setul final până în ziua 3 sau 4 lucrătoare a lunii următoare. Cabinetul poate trimite clarificările centralizate, iar firma le poate răspunde într-un termen convenit.

1. Emiteți și colectați documentele imediat ce apar

Primul pas începe în activitatea zilnică. Emiteți facturile către clienți imediat după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, în condițiile stabilite prin contract. Verificați datele beneficiarului, descrierea produselor sau serviciilor, cota de TVA aplicabilă, scadența și condițiile de plată.

O factură emisă cu date incomplete poate întârzia încasarea și poate genera corecții ulterioare. Dacă factura trebuie corectată, informați cabinetul și păstrați documentele care explică operațiunea, cum ar fi factura storno sau factura corectată. În cazul facturilor primite, salvați documentul într-un spațiu unic imediat ce îl primiți.

Pentru documentele transmise prin RO e-Factura, sistemul național administrat de ANAF, stabiliți cine verifică periodic facturile primite și cine le corelează cu bunurile sau serviciile efectiv recepționate. Documentul electronic nu explică întotdeauna întregul context comercial. De aceea, contractele, comenzile, avizele și procesele-verbale pot fi necesare pentru o înregistrare corectă.

2. Pregătiți lunar un set complet de documente și informații

Facturile reprezintă doar o parte din dosarul lunar. Cabinetul are nevoie și de informații despre plăți, încasări, numerar, angajați, stocuri sau contracte noi. Lista exactă depinde de activitatea firmei și de serviciile prevăzute în contractul cu cabinetul.

În majoritatea cazurilor, setul lunar include următoarele documente:

Înainte de predare, verificați dacă ați avut operațiuni care nu apar direct într-o factură: un împrumut acordat sau primit, o plată făcută de asociat, un avans, o achiziție de echipament, o investiție ori un contract nou de închiriere. Aceste situații trebuie comunicate din timp, deoarece pot necesita documente suplimentare sau un anumit tratament contabil și fiscal.

3. Stabiliți un punct unic pentru documente și statusuri

Documentele transmise prin mai multe aplicații se pierd ușor. Alegeți un singur spațiu de lucru: o platformă agreată cu cabinetul, un folder securizat sau un sistem de management al documentelor. Organizați fișierele pe luni și categorii, astfel încât fiecare document să poată fi identificat rapid.

O regulă simplă de denumire ajută mult. De exemplu, puteți salva o factură de achiziție în formatul „2026-09-Furnizor-Număr factură”. Pentru un document de plată, puteți include data, furnizorul și suma. Nu este nevoie de o structură complicată; este suficient ca echipa să o aplice constant.

Este util să urmăriți și statusul documentelor. Un tabel partajat poate arăta ce documente au fost încărcate, ce informații lipsesc, ce întrebări a transmis cabinetul și cine trebuie să răspundă. Limitați accesul la persoanele autorizate și păstrați istoricul modificărilor, mai ales pentru documentele financiare sau cele care conțin date personale.

4. Cabinetul verifică documentele și centralizează clarificările

După primirea documentelor, cabinetul verifică dacă acestea sunt complete, lizibile și încadrate în perioada corectă. Contabilul urmărește legătura dintre facturi, extrase bancare, încasări, plăți, documente de casă și evidențele comerciale. Dacă apar diferențe, cabinetul are nevoie de explicații înainte de finalizarea înregistrărilor.

Pentru această activitate, cabinetele folosesc de regulă un program pentru evidență contabilă, care permite preluarea structurată a documentelor, urmărirea înregistrărilor și verificarea informațiilor pe perioade. Instrumentul susține organizarea procesului, însă documentele corecte și explicațiile operaționale rămân responsabilitatea firmei.

Este mai eficient ca întrebările să ajungă într-o listă centralizată, nu în mesaje separate trimise pe măsură ce apar. O solicitare clară ar trebui să conțină documentul vizat, problema identificată, informația necesară și termenul de răspuns. De exemplu: „Plata din 18 septembrie către Furnizor X, în valoare de 2.450 lei: vă rugăm factura sau explicația plății până la data de 4 octombrie.”

Această abordare reduce mesajele urgente și oferă firmei o imagine completă asupra punctelor deschise. În același timp, cabinetul poate prioritiza situațiile care influențează raportarea, TVA-ul sau obligațiile declarative.

5. Răspundeți rapid la întrebări și validați operațiunile importante

Contabilul poate interpreta documentele în baza regulilor contabile și fiscale, însă nu poate ghici natura economică a unei tranzacții. Dacă firma a plătit un avans pentru un serviciu, a primit marfă fără factură sau a achitat o cheltuială personală cu un card de firmă, echipa internă trebuie să explice situația.

Desemnați o persoană responsabilă de relația curentă cu cabinetul. Aceasta nu trebuie să fie administratorul în toate cazurile; poate fi un coleg din financiar, operațional sau administrativ, cu acces la documentele necesare. Stabiliți și o persoană de rezervă pentru concedii sau perioade aglomerate.

Acordați atenție specială următoarelor situații:

Răspunsurile oferite la timp permit cabinetului să înregistreze corect operațiunile și să pregătească o situație financiară mai apropiată de realitatea firmei. Pentru tranzacții cu tratament fiscal complex, cereți opinia unui expert contabil sau a unui consultant fiscal autorizat înainte de a lua decizii.

6. Cabinetul reconciliază datele și pregătește raportarea

Reconcilierea înseamnă compararea mai multor surse de date pentru a identifica diferențele. De exemplu, cabinetul compară soldul contabil al contului bancar cu extrasul emis de bancă, verifică dacă încasările sunt asociate facturilor și urmărește dacă plățile au documente justificative.

În această etapă se verifică și soldurile clienților și furnizorilor, avansurile, casa, cardurile de firmă și conturile de la procesatorii de plăți. Pentru o firmă care vinde online, raportul marketplace-ului trebuie corelat cu comenzile, facturile, comisioanele și sumele efectiv încasate în cont. Dacă apar diferențe, acestea se clarifică înainte de raportarea finală.

Cabinetul poate înregistra și operațiuni specifice perioadei, cum ar fi amortizarea activelor, cheltuielile în avans sau veniturile în avans. Amortizarea reprezintă distribuirea contabilă a valorii unui activ, cum ar fi un laptop sau un echipament, pe durata sa de utilizare. Pentru firmele cu stocuri, această etapă poate include și analiza diferențelor de inventar sau a ajustărilor de gestiune.

După verificări, cabinetul pregătește raportarea convenită. În funcție de activitate, aceasta poate include situația veniturilor și cheltuielilor, soldurile de clienți și furnizori, poziția de numerar, facturile restante, principalele costuri și obligațiile fiscale estimate sau calculate.

7. Analizați raportarea, arhivați documentele și ajustați fluxul

Raportarea lunară trebuie să ofere informații utile pentru decizii, nu doar documente necesare pentru conformare. Analizați ce facturi au depășit scadența, ce plăți urmează, cum au evoluat cheltuielile și dacă există costuri neobișnuite. Dacă raportul nu răspunde la o întrebare importantă pentru firmă, cereți cabinetului o formă mai potrivită de prezentare.

De exemplu, un antreprenor care are dificultăți de lichiditate poate urmări separat facturile de încasat pe intervale de scadență: până la 30 de zile, între 31 și 60 de zile și peste 60 de zile. O firmă cu mai multe puncte de lucru poate solicita o comparație a veniturilor și cheltuielilor pe fiecare locație, dacă datele disponibile permit această analiză.

După validarea raportării, arhivați documentele și păstrați explicațiile pentru tranzacțiile importante. Stabiliți momentul în care luna se consideră închisă operațional. Dacă ulterior apare un document nou, analizați împreună cu cabinetul modul în care îl tratați și impactul asupra perioadei deja raportate.

Programați o discuție scurtă după închidere. Puteți analiza ce documente au lipsit, unde au apărut întârzieri și ce reguli trebuie ajustate. O revizuire de 15 minute, făcută lunar, previne repetarea acelorași probleme.

Cine face ce: responsabilități clare pentru client și cabinet

O delimitare simplă a responsabilităților reduce presupunerile. Clientul furnizează documente și explicații, iar cabinetul verifică, înregistrează și semnalează problemele. Contractul de prestări servicii trebuie să descrie limitele colaborării, termenele și responsabilitățile ambelor părți.

Activitate Client Cabinet
Emiterea facturilor Emite și verifică datele comerciale Poate verifica înregistrarea contabilă
Colectarea facturilor de achiziție Încarcă sau transmite documentele Verifică documentele primite
Transmiterea extraselor bancare Furnizează extrasele pentru toate conturile Reconcilează mișcările bancare
Explicarea plăților și încasărilor Oferă context și documente suport Solicită clarificări punctuale
Comunicarea operațiunilor speciale Informează imediat Analizează tratamentul contabil
Calculul obligațiilor fiscale Validează informațiile operaționale Pregătește calculele și declarațiile, conform contractului
Raportarea lunară Analizează și formulează întrebări Transmite rapoartele convenite
Arhivarea și îmbunătățirea procedurii Participă Participă

Este util să stabiliți termene interne pentru fiecare activitate. De exemplu, firma poate transmite extrasele bancare până în ziua 2 lucrătoare, poate răspunde la clarificări până în ziua 5, iar cabinetul poate transmite raportarea după finalizarea verificărilor.

Checklist practic înainte de predarea documentelor

Înainte de transmitere, parcurgeți o listă scurtă. Aceasta reduce riscul de a omite documente recurente și ajută persoana responsabilă să lucreze constant, inclusiv în perioadele aglomerate.

Păstrați checklistul într-un loc accesibil și actualizați-l dacă apar activități noi. O firmă care începe să vândă prin marketplace, de exemplu, trebuie să adauge rapoartele specifice acestei surse de venit.

Reguli de comunicare care reduc urgențele

Folosiți un canal principal pentru documente și un canal separat pentru întrebări rapide. Dacă trimiteți documentele în conversații lungi, acestea pot fi ușor omise sau pierdute între mesaje. Pentru documente, folosiți spațiul comun agreat; pentru clarificări, folosiți e-mailul sau o platformă de colaborare.

Formulați întrebările și răspunsurile cât mai concret. În loc de „Verificați plata aceasta”, transmiteți data, suma, furnizorul și explicația. În loc de „Lipsește o factură”, cabinetul poate preciza furnizorul, tranzacția și documentul necesar.

Stabiliți și o regulă pentru documentele sosite după termen. Cabinetul trebuie să analizeze dacă acestea afectează declarațiile, raportarea sau perioada contabilă deja închisă. Nu presupuneți că un document întârziat poate fi inclus automat fără consecințe; tratamentul depinde de natura tranzacției și de situația fiscală a firmei.

Indicatori utili pentru evaluarea procesului

Nu este nevoie de un sistem complicat pentru a afla dacă fluxul funcționează. Urmăriți lunar câțiva indicatori ușor de calculat și discutați rezultatele cu cabinetul.

Dacă numărul clarificărilor crește lunar, analizați cauza. Poate lipsesc rapoarte de la un procesator de plăți, poate persoana responsabilă nu are acces la toate documentele sau poate firma emite facturi din mai multe sisteme fără centralizare. Corectați cauza, nu doar efectul.

Greșeli frecvente de evitat

Predarea documentelor în ultima zi rămâne una dintre cele mai comune greșeli. Această practică lasă prea puțin timp pentru verificări și crește riscul de raportări incomplete. Este mai util să transmiteți documentele continuu și să păstrați finalul de lună pentru controlul ultimei liste de verificare.

Evitați și ideea că extrasul bancar este suficient pentru toate plățile. Extrasul arată că banii au plecat sau au intrat în cont, dar nu justifică întotdeauna scopul economic al tranzacției. Contractele, facturile, ordinele de plată, deconturile și explicațiile interne completează informația necesară.

Nu modificați facturi sau documente după ce le-ați predat fără să informați cabinetul. Dacă anulați o factură, emiteți o corecție sau primiți un document nou, transmiteți imediat schimbarea. Comunicarea la timp ajută cabinetul să actualizeze evidențele înainte de pregătirea raportărilor și declarațiilor.

O închidere de lună organizată se construiește prin pași repetați: documente colectate la timp, responsabilități clare, clarificări centralizate și raportări analizate. Începeți cu un calendar simplu și cu un checklist agreat împreună cu cabinetul, apoi ajustați procedura după primele două sau trei luni de aplicare. Pentru decizii fiscale sau contabile cu impact ridicat, solicitați întotdeauna recomandarea unui expert contabil sau consultant fiscal autorizat.

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

În 2027, alegerea unui program de facturare ține mai puțin de aspectul facturii și mai mult de ce se întâmplă cu ea după emitere. Pentru un IMM, opțiunile se împart în trei categorii: programe de facturare, programe de contabilitate și sisteme ERP. Un program de facturare emite și transmite documente, unul de contabilitate le înregistrează, iar un ERP leagă facturarea de stocuri, plăți, cashflow și raportare.

Diferența contează într-un an în care fiecare factură trece prin RO e-Factura, apare în SAF-T și influențează decontul de TVA. O alegere potrivită reduce munca dublă dintre aplicații, iar una nepotrivită o mută doar dintr-un fișier în altul. Ghidul de mai jos compară cele trei categorii și criteriile după care alegi între ele.

Ce diferență există între un program de facturare, unul de contabilitate și un ERP?

Un program de facturare emite facturi, proforme și avize și le transmite în SPV, dar se oprește, de regulă, la document. Un program de contabilitate înregistrează documentele în conturi, generează balanța și declarațiile, însă lucrează pe date introduse sau importate din alte aplicații. Un sistem ERP reunește facturarea, gestiunea, achizițiile, cashflow-ul și raportarea în aceeași bază de date.

Pe scurt, cele trei categorii acoperă:
• programul de facturare, cu emiterea documentelor și transmiterea în RO e-Factura;
• programul de contabilitate, cu înregistrările contabile, balanța și declarațiile fiscale;
• sistemul ERP, cu fluxul complet, de la ofertă și stoc la încasare, cashflow și rapoarte.

Pentru o firmă cu câteva facturi pe lună, un program simplu de facturare poate acoperi nevoia de bază. Pe măsură ce apar stocuri, furnizori, mai multe conturi bancare și termene de plată, aceeași informație ajunge introdusă de mai multe ori, în aplicații diferite. Din această dublare apar diferențele dintre factură, extras și contabilitate.

Ce avantaje are un ERP față de un program de facturare?

Avantajul central al unui ERP este că o singură operațiune actualizează toate zonele afectate de ea. Factura emisă descarcă stocul, apare la încasări și intră în cashflow-ul previzionat, iar factura primită de la furnizor ajunge direct în achiziții și în gestiune. Rezultatul se vede în mai puține reintroduceri de date și în rapoarte disponibile fără exporturi în Excel.

Un ERP se adaptează și la specificul fiecărui domeniu, de la producție și distribuție până la servicii. Un ERP pentru companii de construcții de la QuickFin.erp, de exemplu, urmărește bugetele, contractele, costurile cu materialele și plățile pentru fiecare proiect. Într-un program de facturare clasic, aceeași urmărire înseamnă tabele separate și verificări manuale.

Ce cerințe trebuie să acopere un program de facturare în 2027?

În 2027, un program de facturare trebuie să transmită facturile în RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emitere și să păstreze XML-urile validate, care reprezintă exemplarul original al facturii. Datele lui ajung apoi în SAF-T, în declarația 394 și în decontul de TVA, pe care ANAF îl compară cu decontul precompletat RO e-TVA. Orice diferență dintre aceste surse cere explicații.

Criteriile minime de verificat în 2027 sunt:
• transmiterea automată în SPV și urmărirea statusului fiecărei facturi;
• arhivarea XML-urilor validate;
• preluarea automată a facturilor primite din SPV;
• legătura cu încasările și cu reconcilierea bancară;
• compatibilitatea cu standardul european EN 16931, obligatoriu prin pachetul ViDA pentru facturile B2B intracomunitare din 2030.

Un ERP acoperă aceste cerințe din același flux, fără exporturi între aplicații. Un program izolat de facturare le acoperă doar parțial, iar restul muncii revine contabilului sau antreprenorului la închiderea de lună.

Unde se încadrează QuickFin.erp?

QuickFin.erp se încadrează în categoria sistemelor ERP construite pentru firmele din România, cu facturare, e-Factura integrată cu SPV, gestiune, achiziții și cashflow în același cont. Platforma folosește agenți AI pentru sarcini concrete: reconcilierea bancară pornită de la extrasul în format PDF, procesarea facturilor primite din SPV și răspunsuri la întrebări despre datele financiare ale firmei.

Pentru facturarea zilnică, programul de facturare cu agenți AI QuickFin ERP emite facturi, proforme și facturi storno, le transmite automat în SPV și arată statusul fiecăreia în listă.

Stocul se descarcă la emitere, notele contabile se generează automat, iar cashflow-ul previzionat se actualizează la fiecare document. Planul Lite Starter pornește de la 4,99 € pe lună plus TVA, iar planurile superioare adaugă gestiune, producție și contabilitate completă.

În 2027, un program de facturare rămâne suficient pentru activitățile foarte simple, însă firmele cu stocuri, furnizori și termene de plată câștigă mai mult dintr-un ERP care leagă documentele de bani și de raportare. QuickFin.erp oferă 30 de zile gratuite pe orice plan și 365 de zile gratuite pentru firmele înființate în ultimele 12 luni. Testează platforma pe datele firmei tale și compară rezultatul cu fluxul actual.

Te-ai mutat într-o locuință nouă, ai eliberat camera în care până acum ținea biroul sau pur și simplu nu te mai regăsești în dormitorul de acum? Amenajarea unei camere de la zero pare la început copleșitoare, dar devine simplă dacă o iei în ordinea firească: întâi pereții, apoi podeaua, apoi patul și, la final, detaliile. Fiecare etapă influențează următoarea, așa că merită gândite împreună. La Leroy Merlin găsești soluții pentru toate aceste etape, plus idei care te ajută să vezi cum se leagă între ele.

Stabilește atmosfera înainte de orice cumpărătură

Înainte să alegi materiale, decide ce vrei să simți când intri în cameră. Un dormitor în nuanțe calde, de bej, teracotă sau verde salvie, transmite liniște, iar unul în tonuri reci, de gri sau albastru, pare mai aerisit. Pentru o cameră mică, culorile deschise o fac să pară mai mare. Alege două-trei culori de bază și păstrează-le pe tot parcursul proiectului. Notează și dimensiunile camerei, poziția ferestrei și a prizelor, pentru că de ele depinde unde va sta patul.

Pereții, fundalul întregii camere

Vopseaua rămâne varianta cea mai simplă, dar un tapet ales cu grijă poate da caracter întregii încăperi. O idee des folosită este peretele de accent din spatele patului: restul camerei rămâne într-o culoare neutră, iar un model floral, geometric sau cu textură aduce personalitate fără să încarce spațiul. Tapetul pe suport de vlies se montează mai ușor, pentru că adezivul se aplică direct pe perete, iar cel din vinil rezistă mai bine la ștergere. Calculează numărul de role în funcție de înălțimea peretelui și de raportul modelului și pregătește suprafața, care trebuie să fie netedă și uscată.

Podeaua, confort la fiecare pas

Dormitorul este camera în care umbli cel mai des desculț, așa că senzația de sub picioare contează. Dacă îți dorești căldură și liniște, mocheta este o alegere potrivită: este moale, reduce zgomotul pașilor și ecoul din cameră și păstrează mai bine căldura decât o pardoseală rece. Pentru dormitor, alege un fir mai des, care rămâne plăcut la atingere și se uzează mai greu, iar dacă ai încălzire în pardoseală, verifică dacă modelul este compatibil cu ea. Aspiratul regulat o păstrează curată și îi prelungește viața.

Patul, piesa centrală

Odată stabiliți pereții și podeaua, patul își găsește locul firesc. Ideal este să ai acces din ambele părți, cu cel puțin 60 de centimetri liberi, iar tăblia să stea lipită de peretele de accent. Dimensiunea lui o alegi în funcție de cameră și de câte persoane dorm în el.

Când compari modelele de saltele pat, pornește de la dimensiunile exacte ale somierei, pentru că o saltea mai mică sau mai mare decât cadrul se deformează în timp. Uită-te apoi la materiale, de la spumă la arcuri independente, și la husă: una detașabilă și lavabilă îți ușurează mult întreținerea. După despachetare, lasă salteaua câteva ore să se aerisească și să-și recapete forma înainte să o folosești.

Detaliile care fac camera a ta

Ultima etapă este cea mai plăcută: perdelele care filtrează lumina dimineții, o oglindă, câteva rafturi și textilele care leagă culorile alese la început. Nu uita de lumină: o sursă principală pe tavan, câte o veioză de fiecare parte a patului și, eventual, o bandă discretă de lumină caldă în spatele tăbliei schimbă complet atmosfera serii. La Leroy Merlin găsești, în același loc, tapet, pardoseli, saltele și decorațiuni, așa că poți gândi camera ca pe un întreg și poți păstra stilul de la un capăt la altul. Iar dacă vrei să vezi materialele înainte să te decizi, magazinul este locul potrivit să le compari.

Un dormitor amenajat de la zero este o ocazie rară să construiești exact spațiul de care ai nevoie. Ia deciziile pe rând, păstrează-te în paleta aleasă și nu te grăbi la detalii. Rezultatul va fi o cameră în care te întorci cu plăcere în fiecare seară.

Mănânci echilibrat, mergi regulat la sală, ai grijă la somn, iar greutatea ta pare stabilă. Totuși, abdomenul inferior, flancurile, coapsele sau brațele par să nu se schimbe în ritmul în care ai vrea. Situația este frecventă și nu însemnă că regimul alimentar sau că antrenamentele tale nu funcționează.

Corpul nu elimină grăsimea uniform. Unele zone răspund mai lent la deficitul caloric, iar altele păstrează depozite subcutanate chiar și după ce ai obținut o greutate apropiată de cea dorită. Iată ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă, care sunt cauzele posibile și ce opțiuni medicale pot exista după ce ai construit obiceiuri sănătoase.

Ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă la dietă și sport?

Expresia „grăsime rezistentă” descrie, de regulă, depozite de țesut adipos care rămân vizibile în anumite regiuni ale corpului, deși ai slăbit sau urmezi consecvent un program de mișcare. Nu există un tip separat de grăsime pe care dieta și sportul să nu îl poată influența deloc. Mai degrabă, organismul mobilizează mai greu energia stocată în anumite zone, precum abdomenul inferior, talia, flancurile, coapsele, partea posterioară a brațelor sau zona submentală.

Poți suspecta un depozit localizat dacă hainele devin mai largi în anumite zone, dar continuă să fie strâmte în altele. Această situație nu confirmă o indicație pentru vreo procedură, dar merită discutată cu un medic dacă te preocupă. Când depozitele rămân clar delimitate, chiar și după luni de alimentație echilibrată și mișcare constantă, liposucția poate fi una dintre soluțiile medicale discutate pentru remodelarea zonelor respective.

Dacă apar umflături recente, asimetrie pronunțată, modificări rapide ale formei corpului sau sensibilitate locală, programează un consult, pentru că aceste semne pot necesita o evaluare diferită de cea estetică.

Ce să faci când problema nu este doar grăsimea, ci și pielea în exces?

Uneori, abdomenul rămâne proeminent sau lipsit de fermitate din alte motive decât grăsimea localizată. După sarcină sau după o scădere mare în greutate, pot apărea exces de piele, laxitate cutanată și diastază abdominală, adică depărtarea mușchilor drepți abdominali.

În astfel de situații, liposucția are anumite limite, mai exact nu îndepărtează un exces mare de piele și nu corectează diastaza. Poți analiza împreună cu chirurgul beneficiile operației de abdominoplastie, o procedură care îndepărtează pielea în exces și poate corecta diastaza, atunci când există indicație medicală pentru asta. Consultația ar trebui să includă și discuția despre cicatrici, recuperare, controale și activitățile pe care le vei relua gradual.

Un abdomen mărit nu reprezintă automat o indicație pentru liposucție sau abdominoplastie. Balonarea, grăsimea viscerală, postura și laxitatea pielii pot contribui separat sau împreună, iar examinarea clinică ajută medicul să diferențieze aceste situații.

De ce apar depozitele adipoase persistente, chiar și cu un stil de viață sănătos?

Distribuția țesutului adipos diferă de la o persoană la alta. Două persoane cu aceeași greutate, înălțime și rutină sportivă pot avea forme corporale diferite, din câteva motive:

Discută cu medicul de familie dacă observi oboseală persistentă sau schimbări rapide în greutate, pentru a exclude alte cauze medicale.

De ce abdomenele nu elimină grăsimea de pe burtă?

Exercițiile abdominale întăresc musculatura, dar nu forțează organismul să ardă grăsimea exact din zona antrenată. Acest fenomen poartă numele de „slăbire localizată”, iar literatura de specialitate nu îl susține ca efect obținut prin exerciții direcționate pe o singură zonă. Sportul rămâne, totuși, esențial pentru sănătate: crește consumul energetic total, păstrează masa musculară și reduce riscul de recâștigare a kilogramelor, dar nu poate controla ordinea în care organismul folosește rezervele de energie sau îndepărta excesul de piele.

Cum verifici dacă stagnarea este reală, înainte de un consult?

Înainte să iei în calcul o soluție de remodelare corporală, analizează-ți obiceiurile. Un checklist simplu te poate ajuta:

Dacă bifezi majoritatea punctelor și depozitele persistă, o discuție cu un chirurg plastician te poate ajuta să înțelegi ce opțiuni sunt realiste pentru corpul tău.

Ce merită să reții înainte de a lua o decizie?

Grăsimea localizată rezistentă apare frecvent dintr-o combinație de factori ce țin de genetică, hormoni, structură corporală și adaptări normale după slăbire. Alimentația echilibrată, somnul și mișcarea rămân baza menținerii sănătății, dar nu pot direcționa slăbirea către o singură zonă.

Dacă ai o greutate stabilă și observi depozite persistente, discută cu un specialist despre opțiunile potrivite pentru tine. Un specialist în chirurgie plastică îți poate explica la ce rezultate realiste te poți aștepta.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Surse de informare:

c2cfb2d6b1281b9b34bd8299ec5dc780.jpgDr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastică și estetică

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosm

Pregătești cârnați după tăierea porcului, faci chiftele pentru familie sau procesezi carne pentru o pensiune? Înainte să alegi o mașină de tocat, merită să estimezi realist cât poți lucra într-o oră. Cifra de pe cutie arată de regulă randamentul obținut în condiții bune: carne rece, bucăți potrivite, sită curată și motor folosit corect.

În gospodărie, timpul real include pregătirea cărnii, alimentarea aparatului, schimbarea sitei și curățarea pieselor. Următorii pași te ajută să alegi o capacitate potrivită, fără să plătești pentru un aparat prea mare sau să forțezi unul prea mic.

1. Înțelege ce arată capacitatea în kg/oră

Producătorii exprimă capacitatea prin cantitatea de carne pe care mașina o poate toca într-o oră de funcționare. Folosește această valoare ca punct de plecare, nu ca promisiune fixă. De exemplu, un aparat cotat la 100 kg/oră poate procesa aproximativ 60–75 kg într-o oră în care incluzi pauzele și manipularea cărnii.

Verifică și cât timp poate funcționa motorul fără oprire. Un model care lucrează 30 de minute, apoi are nevoie de o pauză scurtă, poate susține un ritm mai bun decât unul care se încălzește după 10 minute. Pentru rezultate stabile, citește instrucțiunile privind pauzele recomandate de producător.

2. Alege tipul de mașină după cantitatea de carne

Fiecare gospodărie lucrează în alt ritm. Dacă toci de două ori pe an câteva kilograme pentru sarmale sau chiftele, nu ai aceleași nevoi ca o fermă familială care pregătește 100 kg de carne într-o zi.

Tip mașină de tocat Randament realist orientativ Potrivită pentru
Manuală 5–15 kg/oră Cantități mici, utilizare ocazională
Electrică de uz casnic 15–60 kg/oră Gospodării și preparate pentru familie
Semiprofesională 60–150 kg/oră Ferme familiale, pensiuni, loturi mari
Profesională 150–500+ kg/oră Măcelării și procesare frecventă

O mașină manuală te ajută la 2–5 kg de carne, mai ales dacă lucrezi fără acces la electricitate. Pentru un lot de 20–30 kg de cârnați, o mașină electrică bine construită îți reduce efortul și păstrează un ritm constant.

Modelele semiprofesionale au de obicei componente metalice, tavă mai mare și motor pregătit pentru sesiuni mai lungi. Dacă administrezi o mică fermă, o pensiune sau vinzi produse pregătite legal, acest tip de aparat oferă un raport corect între preț, putere și ritm de lucru.

3. Pregătește carnea pentru un randament bun

Carnea rece trece mai ușor prin melc și sită. Pune bucățile la frigider înainte de lucru, iar dacă sunt moi, lasă-le 20–30 de minute la congelator. Nu le îngheța complet: carnea trebuie să fie fermă la exterior, dar ușor de tăiat cu cuțitul.

Taie carnea în cuburi care intră lejer în gura de alimentare. Îndepărtează oasele, cartilajele tari, pielițele groase și tendoanele mari. Aceste resturi pot bloca mecanismul sau pot uza cuțitul. Folosește împingătorul aparatului, nu degetele și nici coada unui cuțit.

Sita influențează atât viteza, cât și textura. O sită cu găuri de 6–8 mm merge bine pentru cârnați rustici și chiftele. Pentru umpluturi mai fine, poți toca apoi printr-o sită de 3–4,5 mm, dar timpul de lucru crește. La cârnați, păstrează și grăsimea rece; ea ajută compoziția să rămână suculentă după gătire.

4. Verifică piesele care influențează tocarea

Motorul contează, însă cuțitul, sita, melcul și angrenajele decid cum se comportă aparatul după mai multe utilizări. Un cuțit tocit nu taie curat, ci împinge carnea spre sită. Vei observa că aparatul se mișcă greu, carnea se încălzește și ies fibre neuniforme.

Montează cuțitul cu partea tăietoare spre sită și verifică dacă sita stă dreaptă. Spală piesele imediat după lucru, usucă-le complet și păstrează-le într-un loc ferit de umezeală. Pentru gospodării care caută aparate și accesorii pentru prepararea alimentelor, poți compara echipamentele disponibile aici.

După tocare, umple rapid mațele cât compoziția este rece. Pentru loturi mai mari, mașinile de umplut cârnați ajută la obținerea unor cârnați uniformi și reduc timpul petrecut cu umplerea manuală.

5. Calculează capacitatea necesară

Împarte cantitatea totală de carne la timpul în care vrei să termini lucrarea. Apoi alege o mașină cu o capacitate declarată mai mare decât rezultatul obținut, deoarece vei avea pauze pentru curățare și reîncărcare.

De exemplu:

Nu alege strict după cea mai mare cifră afișată. Uită-te la materiale, disponibilitatea pieselor de schimb și cât de simplu cureți aparatul după fiecare lot.

6. Află ce înseamnă nr. 12, nr. 22 și nr. 32

Aceste numere arată dimensiunea capului de tocare și a componentelor compatibile. Nr. 12 se potrivește pentru folosire ocazională în gospodărie. Nr. 22 oferă un ritm bun pentru familii mari și ferme mici. Nr. 32 se adresează activităților cu volum ridicat, unde ai spațiu suficient și lucrezi frecvent.

Nu presupune că un număr mai mare garantează automat un rezultat mai bun. Un nr. 22 cu motor solid, cuțit bun și angrenaje rezistente poate lucra mai eficient decât un nr. 32 slab construit.

7. Evită greșelile care opresc lucrul

Nu introduce carne caldă, oase sau bucăți prea mari dacă manualul nu permite acest lucru. Oprește aparatul dacă auzi zgomote neobișnuite, simți miros de motor încins sau observi că sita se umple rapid. Curăță piesele, verifică montajul și lasă motorul să se răcească.

Alege aparatul după cel mai mare lot pe care îl pregătești într-un an. Pregătește carnea din timp, lucrează în porții mici și testează întâi textura pe 500 g de compoziție. Astfel poți ajusta sarea, condimentele și sita înainte să pregătești întregul lot de cârnați.

Capacitatea potrivită a unei mașini de tocat carne depinde de cantitatea procesată, frecvența utilizării și timpul disponibil. Compară randamentul declarat cu durata de funcționare recomandată și ia în calcul pregătirea cărnii, pauzele și igienizarea. Astfel, poți alege un aparat care susține ritmul de lucru al gospodăriei sau al micii afaceri.

Geamurile aburite dimineața, pervazurile ude și petele din colțurile pereților apar frecvent în locuințe odată cu răcirea vremii. Un strat fin de condens poate fi normal după o noapte rece, însă picăturile care curg zilnic pe sticlă arată că aerul din casă reține prea mulți vapori. Iată șase măsuri practice care reduc umezeala și ajută la păstrarea unui mediu mai confortabil pentru familie.

1. Măsoară umiditatea și identifică tipul de condens

Condensul apare când aerul cald și umed din interior atinge o suprafață rece, cum este geamul iarna. Vaporii ajung la „punctul de rouă”, adică la temperatura la care se transformă în picături de apă. Ferestrele nu produc umezeala, însă o fac vizibilă.

Înainte să schimbi garnituri sau să investești în aparate, verifică unde apare condensul. Situațiile diferă și cer soluții diferite:

Folosește un higrometru, un dispozitiv simplu care arată umiditatea relativă din încăpere. Așază-l la distanță de calorifer, fereastră, aragaz sau baie, deoarece aceste zone pot modifica temporar valoarea afișată. Multe locuințe se simt confortabil la o umiditate între 40% și 60%. Iarna, dacă geamurile se udă frecvent, urmărește valori apropiate de 40-50%.

Verifică higrometrul dimineața în dormitor, după duș și după ce gătești. Dacă valoarea sare constant peste 60%, ai un indiciu clar că trebuie să reduci vaporii din aer.

2. Aerisește scurt, complet și la momentele potrivite

Mulți proprietari țin geamul rabatat ore întregi, cu intenția de a usca aerul. Metoda răcește pereții, tâmplăria și podeaua, iar încăperea are nevoie apoi de mai mult timp pentru a reveni la o temperatură confortabilă. Pereții reci pot favoriza apariția condensului, mai ales în apartamentele cu izolație modestă.

Deschide ferestrele larg timp de 5-10 minute, de două sau trei ori pe zi. Dacă poți crea curent între camere, schimbul de aer devine mai rapid. Aerul rece de afară conține, de regulă, mai puțini vapori decât aerul din casă. După ce intră și se încălzește, poate prelua umezeala din încăpere.

Acordă atenție momentelor care cresc umiditatea:

Aerisirea ajută mult, însă poate să nu fie suficientă într-un apartament de parter, într-o baie fără geam sau într-o cameră unde se usucă rufe. În astfel de situații, un dezumidificator camera poate menține umiditatea la valoarea setată, fără să fie nevoie să răcești locuința prin aerisiri repetate.

3. Redu umezeala produsă în baie, bucătărie și la uscarea rufelor

Într-o locuință locuită de o familie, vaporii se acumulează repede. Respirația din timpul nopții, un duș fierbinte, fierberea apei și rufele întinse în casă pot ridica umiditatea într-un interval scurt. Într-un dormitor mic, cu ușa închisă, două persoane pot produce suficienți vapori peste noapte cât să apară picături pe geam dimineața.

În baie, pornește ventilatorul înainte de duș, dacă ai unul, și lasă-l activ după terminare. Șterge apa rămasă pe cabina de duș, faianță și baterii. Această rutină reduce cantitatea de apă care se evaporă treptat în următoarele ore. Verifică și robinetele, sifonul de pardoseală sau rezervorul toaletei: o pierdere mică, dar constantă, menține umezeala ridicată.

În bucătărie, pornește hota de la începutul preparării mâncării și acoperă oalele. Fierberea fără capac eliberează rapid vapori, mai ales în apartamentele cu bucătărie deschisă spre living. Curăță periodic filtrele hotei, deoarece grăsimea acumulată scade capacitatea de evacuare.

Rufele uscate pe calorifer sau pe un suport amplasat în sufragerie pot elibera câțiva litri de apă în aer. Dacă nu ai balcon, curte sau uscător de rufe, limitează uscarea la o singură cameră. Închide ușa, ține geamul închis cât timp funcționează aparatul de control al umidității și verifică periodic rezervorul. Hainele se pot usca mai repede, iar vaporii nu ajung în toate camerele.

4. Păstrează o temperatură stabilă și lasă aerul cald să circule

Condensul se formează mai ușor pe sticla rece. De aceea, oprirea completă a căldurii peste noapte poate agrava problema, mai ales în camerele orientate spre nord sau în apartamentele de la ultimul etaj. Dimineața, aerul se încălzește mai repede decât geamul, iar picăturile apar înainte ca suprafața sticlei să ajungă la o temperatură mai ridicată.

Menține o temperatură relativ constantă, cu o diferență moderată între zi și noapte. Pentru multe familii, reducerea temperaturii cu 1-2 grade noaptea este mai practică decât oprirea totală a încălzirii.

Verifică și zona din jurul ferestrei. Draperiile lungi, perdelele groase sau mobilierul lipit de calorifer pot opri circulația aerului cald către geam. Lasă spațiu între calorifer și textile, iar dacă ai pervazuri foarte late, evită să le încarci cu ghivece mari sau obiecte decorative care blochează fluxul de aer.

Dulapurile masive amplasate lângă pereții exteriori merită și ele atenție. Lasă câțiva centimetri între mobilă și perete, astfel încât aerul să circule. Dacă observi miros de umezeală sau puncte negre în spatele dulapului, mută piesa de mobilier, curăță zona și verifică umiditatea din încăpere câteva zile la rând.

5. Verifică ferestrele, garniturile și zonele reci din locuință

Dacă higrometrul arată valori normale, dar geamurile continuă să se ude, fereastra poate avea o problemă de etanșare, reglaj sau izolație. În timp, garniturile se pot turti, crăpa ori desprinde, iar feroneria poate necesita ajustare. Aerul rece pătrunde pe lângă ramă și răcește excesiv marginea geamului.

Poți face câteva verificări simple acasă. Privește cu atenție garniturile și observă dacă există porțiuni desprinse. Verifică siliconul din jurul ramei și caută urme de apă pe glafuri. În zilele cu vânt, apropie palma de marginile ferestrei, fără să atingi sticla; uneori poți simți curenți reci care indică o etanșare slabă.

Pentru rezultate stabile, cheamă un specialist dacă observi una dintre aceste situații:

Petele care se accentuează după ploaie pot indica infiltrații, nu condens. Infiltrația cere o intervenție asupra fațadei, acoperișului, glafurilor sau instalațiilor, în funcție de sursă. Ștergerea geamului ori reducerea umidității din casă nu rezolvă această problemă.

6. Acționează rapid dacă apar mucegaiul și mirosul de umezeală

Condensul repetat poate afecta tâmplăria, vopseaua lavabilă, pervazurile și finisajele. În timp, umezeala favorizează mucegaiul, care apare frecvent în colțurile camerelor, după dulapuri, pe pereții exteriori sau în jurul ferestrelor. Pentru părinții cu copii mici, merită să urmărească din timp aceste zone, deoarece aerul încărcat și mirosul persistent pot crea disconfort în locuință.

Dacă geamurile sunt deja ude, șterge apa de pe sticlă, ramă și pervaz cu o lavetă absorbantă. Nu lăsa apa să pătrundă în rosturile tâmplăriei sau în tencuială. Apoi aerisește scurt și identifică sursa: rufe, duș, gătit, plante multe, acvariu, umidificator folosit prea des sau o posibilă pierdere de apă.

Curăță petele mici de mucegai cu produse potrivite pentru suprafața respectivă și poartă mănuși. Aerisește încăperea în timpul curățării. Dacă petele reapar după câteva săptămâni, se extind sau vin însoțite de tencuială umedă, cere o evaluare tehnică. Problema poate ține de punți termice, infiltrații sau ventilație insuficientă.

Pentru o rutină simplă, urmărește timp de o săptămână umiditatea din camerele cu probleme, aerisește după activitățile care produc vapori și menține o temperatură constantă. Aceste măsuri ajută geamurile să rămână mai uscate și reduc riscul ca umezeala să ajungă pe pereți.