Acasă Blog Pagina 35

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie

0

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00, pentru persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie în sesiunea anterioară. Ministerul Mediului a anunțat că noua etapă de finanțare beneficiază de un buget de aproximativ 35,4 milioane de lei, provenit din fonduri rezervate anterior, pentru care procedurile nu au fost finalizate.
Solicitanții vor putea obține ecotichete cu valori cuprinse între 10.000 și 18.500 de lei, în funcție de tipul vehiculului achiziționat, iar înscrierile vor fi deschise până la 31 decembrie 2026 sau până la epuizarea fondurilor. Potrivit Ministerului Mediului, noua sesiune se va desfășura în aceleași condiții ca etapa anterioară, fără modificări ale valorii ecotichetelor sau ale regulilor de participare.

„Pentru această nouă sesiune sunt puse la dispoziție fondurile rezervate anterior pentru care nu au fost parcurse complet toate procedurile. Sunt bani care trebuie să ajungă la cetățeni, nu să rămână blocați în proceduri administrative. Ne dorim un program accesibil, eficient și care să răspundă nevoilor reale ale românilor. Fiecare beneficiar în plus înseamnă un pas înainte către un transport mai curat și un mediu mai sănătos”, a declarat Natalia-Elena Intotero, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, joi, 29 octombrie.

Pentru noua sesiune, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pune la dispoziție 35.389.000 de lei, sumă redistribuită între trei categorii de vehicule.
– 25.600.000 de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid;
– 9.239.000 de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi plug-in hibrid și autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
– 550.000 de lei pentru achiziționarea motocicletelor sau a motocicletelor electrice.
Înscrierea se realizează prin aplicația online disponibilă pe site-ul AFM. Sesiunea va fi deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Valoarea ecotichetelor

Valoarea sprijinului financiar depinde de tipul vehiculului nou achiziționat:
– 18.500 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
– 15.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
– 12.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
– 10.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.

Programul Rabla este unul dintre cele mai utilizate programe guvernamentale dedicate înnoirii parcului auto din România. Între 2005 și 2024, prin programele Rabla Clasic și Rabla Plus: – au fost casate 1.061.452 de autovehicule; – au fost achiziționate 719.999 de mașini noi, dintre care 9.797 plug-in hybrid și 49.716 de mașini complet electrice.

România, medalie mondială la lupte! Andreea Beatrice Ana a cucerit bronzul la Astana

0

Andreea Beatrice Ana a cucerit bronzul la Campionatul Mondial de lupte

Andreea Beatrice Ana a cucerit, joi, medalia de bronz la categoria 53 kg, la Campionatul Mondial de lupte pentru seniori, competiție găzduită de Astana.

Sportiva română a urcat pe podium după ce a învins-o cu 6-3, în finala pentru bronz, pe americanca Cristelle Rodriguez Dobler. Este a doua medalie de bronz mondială consecutivă pentru Andreea Ana, după cea câștigată anul trecut, la Zagreb.

„O nouă performanță de excepție, o nouă dovadă a valorii sale și un motiv imens de mândrie pentru luptele românești. Felicitări, Andreea! Ai luptat pentru tine, pentru echipă și pentru România”, a transmis Federația Română de Lupte pe Facebook.

„Imagine, cuvânt și realitate”, tema festivalului SETbv 2026 de la Brașov

0
„Imagine, cuvânt și realitate”, tema festivalului SETbv 2026 de la Brașov

Festivalul Brașov Science, Education & Technology (SETbv) revine la Brașov în perioada 5–21 noiembrie 2026, cu o serie de conferințe, dezbateri și workshopuri organizate la Hotelul Aro Palace.

Tema ediției din acest an este „Imagine, cuvânt și realitate”, iar programul abordează subiecte din filosofie, psihologie, istorie, biologie și sociologie. Printre invitați se numără Dragoș Iliescu, Alexandru Stermin, Georgiana Țăranu, Constantin Vică, Victor Ilie și Gelu Duminică.

Evenimentele sunt organizate de Asociația District Hub, iar accesul publicului este gratuit. Pentru workshopuri, locurile sunt limitate, astfel că participarea se face pe baza unui formular de înscriere.

Programul complet este disponibil pe site-ul oficial SETbv 2026.

Costin Curelea, OUT de la România U21! Adrian Mutu, favorit să-i ia locul

0

Federația Română de Fotbal a anunțat joi, 29 octombrie, încheierea colaborării cu selecționerul Costin Curelea, după ratarea calificării la Campionatul European U21 din 2027.
România U21 a încheiat preliminariile pe locul 3 în Grupa A, sub Spania și Finlanda, ratând astfel prezența la turneul final.
„Colaborarea dintre Federația Română de Fotbal și selecționerul reprezentativei U21, Costin Curelea, a ajuns la final! Federația Română de Fotbal îi mulțumește lui Costin Curelea pentru activitatea sa la echipa națională a României U21 și îi urează mult succes în cariera de antrenor!”, a transmis FRF.
Adrian Mutu, favorit pentru preluarea naționalei
Principalul favorit pentru postul de selecționer al României U21 este Adrian Mutu (47 de ani). „Briliantul” a mai pregătit reprezentativa de tineret în perioada 2020-2021, calificând echipa la Campionatul European din 2021. La turneul final, România a încheiat grupa fără înfrângere, după o victorie cu Ungaria și remize cu Olanda și Germania.

Polițiștii brașoveni au depistat un bărbat urmărit internațional de autoritățile germane

0
Polițiștii brașoveni au depistat un bărbat urmărit internațional de autoritățile germane

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Brașov au pus în executare, la data de 28 octombrie, un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania, pe numele unui bărbat, de 26 de ani, din comuna Crizbav, județul Brașov.

Persoana era urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și tâlhărie.

După depistare, acesta a fost prezentat de către polițiști procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, urmând să fie parcurse procedurile legale specifice cooperării judiciare internaționale.

Bărbat din Moieciu, condamnat la peste 7 ani de închisoare pentru furt calificat și fraude financiare

0
Bărbat din Moieciu, condamnat la peste 7 ani de închisoare pentru furt calificat și fraude financiare
Foto: Sasun Bughdaryan/Unsplash

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au pus în aplicare, la data de 28 octombrie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Brașov, privind un bărbat, de 28 de ani, din comuna Moieciu, care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

După identificare, bărbatul a fost condus și depus de polițiști în cadrul Penitenciarului Codlea, unde urmează să execute pedeapsa privativă de libertate.

Incident violent în gara din Făgăraș. Doi bărbați au fost reținuți

0
Incident violent în gara din Făgăraș. Doi bărbați au fost reținuți

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Făgăraș au fost sesizați, printr-un apel de urgență, la data de 27 octombrie, în jurul orei 21.30, de către un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Ploiești, județul Prahova, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în stația feroviară din municipiul Făgăraș, ar fi fost agresat fizic de către persoane necunoscute, în urma unui conflict spontan.

Imediat după sesizare, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov, au desfășurat activități de investigare ce au condus, la identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, respectiv trei bărbați și o femeie, cu vârste curpinse între 15 și 37 de ani.

După identificare, cele patru persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, iar față de doi bărbați, de 18, respectiv 37 de ani, în baza materialului probator administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Aur pentru Brașov! Didier Mititelu, campion național la cros

0

Didier Mititelu e campion național la cros

Campionatele Naționale de Cros și Ștafetă Mixtă, desfășurate în perioada 24–25 octombrie, la Betfia, lângă Băile Felix, au reunit sute de sportivi din întreaga țară.

Didier Damian Mititelu a cucerit titlul de campion național de cros la seniori, obținând prima medalie din istoria ACS Brașov Athletic Academy la un Campionat Național.

Originar din București, sportivul de 24 de ani a fost peste toți alergătorii de fond și semifond din țară, în cursa de la Betfia. Mititelu a alergat cei 10 kilometri în 33 de minute, 57 de secunde și 13 sutimi. Pe locul secund  s-a clasat Rareș Imre Miklos (CSM Sighișoara / CSU Cluj-Napoca), cu timpul de 34:16.70, iar pe 3 a terminat Iulius Gavriș Ștefan (CSU Cluj-Napoca) –34:31.75.

Pregătit de trei ani de antrenorul brașovean Gabriel Boga, Mititelu este legitimat la CSU Arad și ACS Brașov Athletic Academy, în baza unei duble legitimări.

„Didier a cucerit pentru prima dată în carieră titlul de campion național la categoria seniori! Este un rezultat cu o semnificație aparte pentru noi, deoarece reprezintă prima medalie la un Campionat Național din istoria ACS Brașov Athletic Academy, și încă una de aur, la cea mai importantă categorie de vârstă”, au transmis reprezentanții clubului brașovean.

Selecționat pentru Campionatele Balcanice

Performanța de la Betfia i-a adus lui Mititelu și selecția în echipa României pentru Campionatele Balcanice de Cros, programate pe 14 noiembrie 2026, la Koynare, în Bulgaria.

 

Rata șomajului în județul Brașov, în ușoară scădere luna trecută

0
Câți șomeri vor fi în România în 2025?
Câți șomeri vor fi în România în 2025?

La sfârșitul lunii septembrie 2026 în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov erau înregistrați 7.235 șomeri (din care 3.452 femei), rata șomajului fiind de 2,81%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,88%, în luna septembrie 2026 acest indicator a înregistrat o scădere.
Din totalul de 7.235 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Brașov, 1.231 persoane erau beneficiare de indemnizaţie de şomaj (17%), iar 6.004 erau șomeri neindemnizați (83%).
În ceea ce privește mediul de rezidență, 5.046 (70%) șomeri provin din mediul rural și 2.189 (30%) sunt din mediul urban.

Șomerii cu învățământ primar și fără studii reprezintă 39% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Brașov urmați de șomerii cu studii gimnaziale în procent de 34%, iar 11% au absolvit învățământul liceal. Șomerii cu nivel de învățământ profesional/arte și meserii reprezintă 9% din totalul șomerilor înregistrați, urmați de persoanele cu studii superioare 6%, iar cei cu învățământ postliceal reprezintă 1%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 803 persoane (365 femei) foarte greu ocupabile, 1.815 persoane (797 femei) greu ocupabile, 4.075 persoane (1993 femei) mediu ocupabile, iar 542 (297 femei) sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Brasov sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Brasov la adresa www.anofm.ro.

Prețurile apartamentelor din România au crescut cu aproape 5% într-un an. Brașovul, al treilea cel mai scump oraș

0
Prețurile apartamentelor din România au crescut cu aproape 5% într-un an. Brașovul, al treilea cel mai scump oraș

Un apartament costă, în medie, în România 114.900 de euro, cu aproape 5% mai mult decât în urmă cu un an, iar o tranzacție se încheie în aproximativ două luni, potrivit Imobiliare.ro. Deși Cluj-Napoca, București și Brașov conduc topul orașelor unde cumpărătorii trebuie să plătească cel mai mult pentru a face o achiziție imobiliară, cel mai alert ritm de creștere se poate observa față de începutul toamnei trecute în Reșița și în Zalău.

Top 10 cele mai scumpe orașe din România

La nivel național borna de 2.000 euro/mp util este atinsă sau depășită doar în șapte orașe. Cel mai scump centru urban rămâne Cluj-Napoca, singurul oraș unde prețul mediu solicitat pentru apartamentele listate la vânzare trece de 3.300 euro/mp util, după un avans cu 5% în ritm anual. Următoarele locuri în top sunt ocupate de București (2.312 euro/mp util), Brașov (2.309 euro), Craiova (2.142 euro), Sibiu (2.034 euro), Constanța (2.020 euro), Iași (2.000 euro), Târgu Mureș (1.994 euro), Timișoara (1.984 euro) și Oradea (1.885 euro).

La polul opus se află orașul Reșița, cel mai ieftin din România pentru cei interesați de realizarea unei achiziții imobiliare. Acesta este singurul municipiu reședință de județ unde prețul mediu solicitat cumpărătorilor nu a atins încă pragul de 1.000 euro/mp util. Cele mai importante scumpiri au fost înregistrate, însă, în ultimul an aici, un avans cu 15,4%. Un avans apropiat, cu 15,3%, a putut fi observat și în Zalău (1.303 euro/mp util) în același interval de timp.

Ușoare ieftiniri înregistrate doar în două orașe

Doar în două reședințe de județ s-au putut observa în ultimul an ușoare ieftiniri ale prețurilor solicitate pentru apartamente, cu circa 3%. Este vorba despre Călărași (1.160 euro/mp util) și Brăila (1.055 euro/mp util).

Tendințe pe principalele piețe rezidențiale din țară

București: Deși apartamentele noi se vând cu prețuri mai mari decât cele din blocuri vechi, acestea din urmă s-au scumpit mai mult pe parcursul ultimului an, un avans cu 9% comparativ cu aproape 7% pe segmentul nou.

Cumpărătorii achită cele mai mari prețuri pentru apartamentele noi și vechi listate la vânzare în Sectorul 1 al Capitalei și pe cele mai mici în Sectorul 4. Dacă se privește piața bucureșteană mai în detaliu, se poate spune că zona Kiseleff-Aviatorilor este cea mai scumpă, apartamentele fiind listate la vânzare cu un preț mediu de 4.930 euro/mp util în septembrie. În topul zonelor cu cele mai piperate prețuri se întâlnește și Herăstrău-Șoseaua Nordului (4.785 euro/mp) și Dorobanți – Floreasca (4.047 euro/mp). Cele mai ieftine cartiere din București sunt Rahova (1.700 euro/mp), Giurgiului (1.707 euro/mp) și Giulești (1.811 euro/mp).

Brașov: Este nevoie, în medie, de 75 de zile pentru a găsi cumpărătorul potrivit pentru un apartament listat la vânzare în al treilea cel mai scump oraș din România. Perioada de vânzare a crescut ușor în ultima lună. Cele mai scumpe locuințe sunt localizate în Brașovul Vechi unde prețurile ating 3.268 euro/mp util. Cea mai ieftină zonă din oraș, Florilor, este și singura unde s-au înregistrat ieftiniri mai semnificative în ultimul an (-5%). Unele dintre cele mai importante creșteri de preț au apărut, în schimb, în cartiere precum Bartolomeu (+12%), Tractorul (+10%) și Răcădău (9%).

Cluj-Napoca: Prețul mediu solicitat în Cluj-Napoca a ajuns în septembrie să fie cu 64% mai mare față de media națională. Durata de timp necesară identificării cumpărătorilor este în creștere cu 20% față de septembrie 2025 atingând trei luni. Chiar și în zonele ieftine din Cluj-Napoca, precum Dâmbul Rotund sau Mănăștur, apartamentele sunt listate la vânzare cu prețuri ce pornesc de la 3.000 euro/mp util.

Constanța: Întârzierea deciziei de achiziție cu un an s-a tradus printr-un preț cu 12% mai mare în cazul apartamentelor nou construite în orașul de pe litoral. În cazul locuințelor vechi avansul a fost mai temperat, cu aproape 7%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Faleza Nord, Tomis II și Tomis Plus au fost în septembrie cele mai scumpe cartiere din Constanța. În ritm anual, în cele trei zone s-a putut observa un avans cu 12%-14% la nivelul prețului mediu solicitat pentru apartamentele listate la vânzare.

Iași: Ai nevoie de un buget mediu de 106.900 euro pentru a cumpăra un apartament în Capitala Moldovei. Timpul petrecut de o locuință în piață de la listare până la tranzacționare este, în medie, de 73 de zile pe piața locală. Perioada necesară identificării cumpărătorului este apropiată de cea înregistrată în orașe precum Constanța sau Brașov. Cele mai accesibile cartiere sunt Bucium (1.772 euro/mp) și Frumoasa (1.809 euro/mp).

Timișoara: Cumpărătorii au acces la cele mai ieftine apartamente în cartierele Steaua (1.693 euro/mp), Iosefin (1.736 euro/mp) și Freidorf (1.736 euro/mp). La polul opus întâlnim zona Take Ionescu unde prețul mediu solicitat cumpărătorilor depășește 2.500 euro/mp util. Doar locuințele aflate în imediata vecinătate a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” mai ies în piață cu prețuri similare.

Cât costă o casă în România

Pentru a cumpăra o casă în România este nevoie de un buget mediu de 170.000 euro. Aceste proprietăți au, în medie, o suprafață utilă de 116 metri pătrați. Cele mai scumpe case de vânzare pot fi găsite tot în Cluj-Napoca (3.375 euro/mp util), oraș unde s-a înregistrat una dintre cele mai semnificativă creșteri ale prețurilor pe acest segment de piață în ultimul an, cu 7%.

Prețurile solicitate cumpărătorilor de case și vile s-au majorat cu 11% în Brașov (2.414 euro/mp), cu 9% în Sibiu (2.095 euro/mp) și cu aproximativ 8% în Craiova (1.721 euro/mp) și în București (2.342 euro/mp).