Brașovenii Erich Jekelius, Johann Hedwig, Martin Schmeitzel au fost iluștri oameni de știință, cu contribuții de talie internațională în paleontologie, botanică și statistică.

Brașovul a dat științei nume importante care, la vremea respectivă, au întemeiat discipline, le-au consolidat sau chiar le-au dat o direcție de dezvoltare modernă, apropiindu-le de cele de azi. Fie că au avut contribuții internaționale sau naționale, cei mai mulți dintre acești savanți sunt recunoscuți azi și pomeniți în manuale, enciclopedii, lucrări științifice, pe plăcuțele cu nume de străzi sau licee. Dar mulți au rămas în anonimat în propria lor țară, cu toate că, în comunitatea științifică internațională, numele lor e la loc de cinste. Monitorul Expres consideră că a venit vremea ca acești iluștri oameni de știință să fie cunoscuți și prețuiți în primul rând acasă, la Brașov.

Paleontolog de faimă mondială

Descendent al unei familii de vază a Brașovului, Erich Jekelius (1889-1970), născut la Satulung (astăzi Săcele), a fost un paleontolog recunoscut la nivel european. Încă de mic s-a îndrăgostit de natură, astfel că a ales să studieze geologia, o știință, la vremea aceea, prea puțin cunoscută. Jekelius a absolvit strălucit în Germania și Ungaria, la școli de vârf în domeniile științelor naturale teoretice (geologia și mineritul).

Geologul brașovean Marcian Bleahu apreciază că Jekelius a fost un geolog complet: petrograf, cartograf și paleontolog. După terminarea studiilor, a fost cooptat în Serviciul Geologic al Ungariei și i s-a dat ca temă studiul zonei natale. La vârsta de 23 de ani, în 1913, a publicat primele date geologice despre Piatra Craiului. În anii următori a cartografiat formațiunile mezozoice din Postăvarul, Piatra Mare și Piatra Craiului. Lucrarea „Faunele mezozoice din munții Brașov” a fost prima lui monografie paleontologică în care a descris și a fotografiat fauna preistorică din Munții Brașovului, peste 200 de specii, din care 23 erau noi pentru știință.

Au urmat și alte expediții, care s-au finalizat cu noi monografii paleontologice, cotate la nivelul celor mai exigente lucrări de gen din lume. Astfel, Jekelius a devenit unul dintre cei mai importanți paleontologi. După Marea Unire din 1918, a lucrat la Institutul Geologic din București. Ca geolog principal, a publicat o serie de studii valoroase asupra fosilelor de moluște. O lucrare interesantă este cea dedicată geologiei Pasului Bran din 1925, în care a lansat o nouă teorie cu privire la formarea Munților Piatra Craiului. Forând în Dealul Melcilor pentru fabrica de ciment din Răcădău, unde era coproprietar, Jekelius a extras circa 100 de specii de fosile (2.419 exemplare). Rezultatele au fost publicate într-o impunătoare lucrare ilustrată în Anuarul Institutului Geologic al României din 1935, studiu care i-a adus o faimă mondială.

A descoperit sute de specii noi

Cercetând bazinul Țării Bârsei, a găsit peste 350.000 exemplare de moluște fosile, din care 26 noi pentru știință. Jekelius a ajuns la concluzia că Bazinul Țării Bârsei a fost un lac izolat prin ridicarea lanțului vulcanic Harghita. Această monografie a rămas până astăzi unul din cele mai complexe studii paleontologice realizate la noi în țară. Colegii de breaslă îl considerau cel mai serios și prolific cunoscător al faunelor mezozoice și pliocene de la noi, un paleontolog de talie internațională.

A fost coautor la redactarea Hărții geologice a României, scara 1:1.500.000, prima de acest fel, extrem de valoroasă, apărută în 1926, și care va rămâne mult timp harta de referință pentru teritoriul țării. A avut contribuții importante și în studiul zăcămintelor de gaze naturale de la Sărmășel și Gherla pentru Societatea de gaz metan. S-a implicat și în domeniul construcției de baraje.

Muzeografia este un alt domeniu care l-a preocupat pe savant, contribuind la dezvoltarea „Muzeului Săsesc al Țării Bârsei”, înființat în 1907. Ca director, a editat un Anuar în 1925, urmat de cinci volume de „Comunicări ale Muzeului”. Aici erau expuse eșantioanele de roci și fosile culese din cercetările sale de teren. Din păcate, Muzeul a fost devastat, după 23 august 1944, și colecțiile s-au pierdut. Însă, la Institutul Geologic al României, s-au păstrat prețioasele exemplare de fosile din calcarele triasice din Dealul Melcilor de la Brașov cu numeroasele specii noi.

Specialiștilor li se pare uluitoare migala cu care a preparat sutele de exemplare, le-a dezghiocat din rocă, o muncă aproape chirurgicală. Brașoveanul a completat dicționarul de paleobiologie cu sute de specii noi, descoperite de el.

Diploma de Leipzig nu era bună la Brașov

Johann Hedwig este un nume care nu lipsește din nicio enciclopedie mondială a științelor. S-a născut la Brașov, în 8 decembrie 1730. Domeniul în care s-a afirmat a fost botanica, scriind o pagină importantă din istoria acestei științe. Tatăl lui, Jakob Hedwig, a fost consilier local și negustor de vinuri. A studiat la Brașov, în Pressburg (Slovacia) și Zittau (Germania). În 1752, a intrat la Universitatea din Leipzig, unde și-a luat doctoratul în 1759. A studiat filosofie și matematică, dar și științe medicale, domeniu în care și-a impresionat profesorii, botanisți eminenți ai vremii. Unul dintre aceștia, EG Bose, l-a invitat pe Hedwig să locuiască în casa lui și l-a angajat timp de trei ani ca asistent la spital. Fără acest ajutor, n-ar fi fost în stare să-și finalizeze studiile, după decesul tatălui său din 1747.

După absolvire, Hedwig a vrut să practice medicina în Brașov, dar a fost dezamăgit să constate că nu sunt primiți decât cei cu diplomă de la Universitatea din Viena. La sfatul unui prieten din Chemnitz, Saxonia, a decis să se stabilească în acest oraș, la scurt timp după căsătoria cu Sophie Teller. Deși a devenit un medic de succes, Hedwig și-a dedicat mult timp studiului plantelor, domeniu de care era interesat cu pasiune încă din copilărie. Îl preocupau în special mușchii, specia Fierea Pământului, capitol puțin studiat pe atunci. Un botanist celebru i-a dăruit un microscop care mărea de 290 de ori.

Moartea soției, în 1776, l-a făcut să se dedice o vreme întreținerii celor șase copii. Dar în 1778, prietenii l-au convins să se recăsătorească. A doua soție, Clara Benedicta Sulzberger din Leipzig, l-a ajutat enorm în promovarea carierei lui științifice. I-a dăruit și alți șase copii, care însă au murit înainte de majorat.

Un catalog botanic cu nume de brașovean

În 1781, la sugestia soției, Hedwig s-a mutat la Leipzig. Acolo a continuat să practice medicina și, în anul următor, a publicat „Fundamentum Historia Naturalis muscorum frondosorum“, lucrare ce a atras atenția specialiștilor. A obținut astfel recunoașterea internațională, după ani de sărăcie și anonimat. În 1784 a preluat conducerea Spitalului Militar de la Leipzig. Peste doi ani, a devenit profesor universitar de botanică, apoi director la Grădina Botanică. Faima lui Hedwig s-a răspândit și a fost ales membru în mai multe academii și societăți științifice, inclusiv Royal Society din Londra (1788). Pe 8 ianuarie 1797, marele Goethe i-a făcut o vizită și a remarcat că brașoveanul are „preparate și desene frumoase“. În timpul iernii deosebit de aspre din 1798-1799, Hedwig a continuat să-și viziteze pacienții. După o febră severă, a murit, pe 7 februarie 1799.

Observațiile lui asupra mușchilor (briofite) au condus la o mai bună înțelegere a reproducerii acestora. A descoperit cum se realizează acest proces, contrazicându-l pe celebrul Carl Linne, autorul clasificării speciilor. Cea mai importantă contribuție a brașoveanului a fost în domeniul clasificării mușchilor, savantul descriind toate speciile cunoscute la acea oră. Clasificarea lui stă la baza nomenclatorului științific modern al mușchilor. S-a mai ocupat și de identificarea ferigilor și a algelor. Tot lui, botanica îi datorează tehnica de laborator prin care se disecă mușchii, tehnică folosită și azi.

Este recunoscut astăzi drept părintele briologiei moderne (ramura botanicii care se ocupă de studiul mușchilor de pământ). În cunoscuta lui lucrare, Species Muscorum Frondosorum, publicată postum, în 1801, a descris peste 360 de specii din Europa și America de Nord. Catalogul a fost o mină de aur pentru botaniștii care i-au continuat cercetările timp de mai bine de 100 de ani și este și astăzi baza oricărei enciclopedii în domeniu. Numele lui a fost dat unei familii de mușchi, Hedwigiaceae, care cuprinde 10 subspecii. În 1852, a apărut Hedwigia Journal, iar din 1959 există o publicație științifică cu numele Nova Hedwigia (apare anual și are 550 de pagini). Atunci când un autor face referire la clasificarea brașoveanului, se folosește abrevierea Hedw.

Nașul statisticii mondiale

Martin Schmeitzel (28 mai 1679-20 iulie 1747), născut la Brașov, profesor la Universitatea din Halle, are meritul de a fi botezat statistica. El își numea prelegerile „Collegium politico-statisticum“. Cu toate că era sas, a demonstrat științific și a popularizat în cursurile și lucrările lui teoria originii pur române a românilor. A fost fiul pastorului de la biserica Sf. Ioan. După ce a făcut liceul în Brașov, a călătorit în Ungaria, Polonia, Silezia și Saxonia. Din ianuarie 1700, a început să predea la Universitatea din Jena. Începând cu 1702, a fost titular la catedrele de drept constituțional, geografie, heraldică și istorie de la universitățile din Wittenberg, Greifswald, Halle, Copenhaga, Lund. În 1712 a primit titlul de Maestru în Filosofie.

Cu toate că Schmeitzel a creat termenul „statistik“, părintele statisticii este considerat Gottfried Achenwall (1719 – 1772), studentul lui, care nu a făcut altceva decât să folosească acest cuvânt.

Dascălul brașovean Ioan Emanoil Nechifor este autorul primei lucrări de contabilitate în limba română, creator de terminologie contabilă autohtonă. Contul este în viziunea lui Nechifor o socoteală „trebuincioasă negustorului“, care-l apără de ruină și îl determină să fie moral. Brașoveanul a denumit prima lucrare de contabilitate din România „Pravila comercială“ (1837).

„Doamna preistoriei românești”

Silvia Marinescu-Bîlcu și-a dedicat întreaga viață cercetării arheologice. Colegii îi spun „Doamna preistoriei românești“ și este renumită pentru descoperirile ei hallstattiene și geto-dacice de pe malurile Dunării. Târpești și Drăgușeni sunt monografii arheologice recunoscute pe plan internațional și publicate la Oxford. A cercetat culturile Criș, Precucuteni și Cucuteni, Gumelnița și este unica expertă în statuete antropomorfe și zoomorfe. Arheologul Silvia Marinescu-Bîlcu a descoperit numeroase statuete din cultura Gumelnița.

Născută la Brașov, la 1 ianuarie 1935, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București, Secția de Istorie Veche și Arheologie în vara anului 1958. La Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“, la care lucrează din 1957, este cercetător principal. În 1965, a fost numită cercetător științific la secția sclavagistă, în cadrul căreia s-a preocupat de probleme legate de „Meșteșugurile în Dacia Romană“. A colaborat la întocmirea bibliografiei preistorice românești (1965-1970).

Ionel Radu Prișcu (22 ianuarie 1921, Brașov-24 februarie 1987) a fost cel mai cunoscut inginer constructor de baraje din România. Absolvent al Liceului Andrei Șaguna și apoi, în 1944, al Universității Politehnice din București cu „Magna cum Laude“, Radu Prișcu a creat numeroase generații de specialiști în hidrotehnică, printre studenții săi numărându-se și politicienii de mai târziu Ion Iliescu, Petre Roman și Călin Popescu Tăriceanu. De numele lui Radu Prișcu se leagă toate marile construcții hidrotehnice care au dat României independența energetică. A lucrat la Bicaz, Vidraru, Siriu, dar a proiectat și a coordonat și construirea unor mari baraje și în Iran sau Liban.

Fondatorul homeopatiei

Johann Martin Honigberger (10 martie 1795-18 decembrie 1869) a fost un medic și farmacist sas din Brașov. A urmat Liceul Johannes Honterus din oraș, după care a intrat ucenic într-o farmacie din Piața Sfatului. Timp de jumătate de secol, Honigberger a întreprins cinci călătorii în India, trei în Europa și una în Asia, trăind o viață plină de aventuri și cu multe acțiuni de pionierat. În 1815 a plecat spre Constantinopol, unde a devenit medicul personal al sultanului. Timp de patru ani, a fost medic de curte al maharajahului Ranjit Singh.

A practicat atât medicina alopată, cât și cea homeopată în Transilvania, Bulgaria, Turcia, India și Pakistan. A introdus în Asia noi metode de vaccinare antivariolică. S-a îmbolnăvit de holeră și a reușit să se vindece singur, cu ajutorul homeopatiei. El a fondat în Lahore și Calcutta primele spitale unde oamenii săraci erau îngrijiți fără a li se cere bani. Metodele sale de tratare a cazurilor de holeră și ciumă erau inovatoare, iar la Calcutta a luptat pentru combaterea unei epidemii de holeră.

Honigberger cunoștea 17 limbi, printre care germana, latina, franceza, engleza, turca, araba, persana, hindi și cașmira. A fost un reputat orientalist, arheolog, botanist și numismat, însă numele lui e pomenit mai ales ca fondator al homeopatiei.

Profesorul Cornel Cărpinișan, chirurg la serviciul de chirurgie pulmonară de la spitalul din Brașov în perioada 1941-1948, este fondatorul chirurgiei toraco-pulmonare în România. A realizat primele pneumonectomii sub anestezie locală. Prof. dr. Caius Tiberiu Spârchez, recunoscut drept întemeietorul școlii românești de gastroenterologie, s-a născut la Zărnești, în 1899.

Performanțe medicale de ieri și de azi

• Primul medic ce a operat sub narcoză cu eter, în 1847, a fost chirurgul brașovean Friederich Kraft (1811-1854).

• Rahianestezia, o tehnică de anestezie folosită în orice spital din lume, a fost consacrată și perfecționată în România de către doctorul brașovean A. Aburel, care a fost și primul citat de literatura medicală pentru introducerea unui cateter (de tip ureteral) pe cale sacrată, în 1931.

• Elena Densușianu-Pușcariu (1875-1966) a fost prima femeie-profesor universitar în domeniul medical din România și prima femeie-profesor la o clinică de oftalmologie din lume. Fiica lingvistului Aron Densușianu și a scriitoarei Elena Circa, sora lui Ovid Densușianu, s-a născut în Făgăraș. După ce a absolvit Medicina la Iași, în 1899, a devenit prima femeie doctor în medicină din România. A condus clinici de oftalmologie din Iași și București, a predat această specialitate și a publicat peste 100 de lucrări, în care descrie pe larg trei noi metode în chirurgia oftalmologică.

Alexandru-Vladimir Ciurea (foto 1) este unul dintre cei mai mari neurochirurgi români. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni“, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. A realizat peste 20.000 de operații pe creier, din care jumătate la copii.

Dan Eugen Deleanu, născut în Brașov la 27 august 1964, este cel mai bun specialist în cardiologie intervențională din România, fiind șeful Secției de Cateterism Cardiac, Angiologie și Cardiologie Intervențională de la Fundeni. Șagunistul i-a operat inima lui Ion Iliescu printr-o incizie de numai 2 milimetri în picior.

Inventatori care au schimbat istoria

• Cu 40 de ani înaintea lui Coandă, făgărășeanul Alexandru Ciurcu (1854-1922) a construit primul motor cu reacție, conceput și pus în funcțiune chiar de el. Era format dintr-o butelie de aramă, cu o capacitate de 2 l și un orificiu de evacuare, cu diametrul de 3 mm. Amestecul introdus producea, prin ardere, o presiune interioară de 10-15 atmosfere. La 13 august 1886, Ciurcu a experimentat cu succes prima ambarcațiune cu motor reactiv.

Experimentul a avut loc pe Sena și a durat 15 minute. „Propulsorul Ciurcu“ a avut drept sponsor pe celebrul Jules Verne. Ciurcu rămâne autorul motorului-rachetă, fiind pomenit în toate manualele de astronomie din lume. „Dispozitivul este de fapt o rachetă care zboară și care antrenează obiectul de care este atașată“, scria „La Nature“ în 1886.

• În anul 1900, un alt savant român anunța o invenție uimitoare: „becul cu reglarea curentului de aer și gaz“, cunoscut ulterior sub numele de Becul Teclu, instrument indispensabil astăzi în toate laboratoarele de chimie din lume. Produce o flacără mai fierbinte decât Becul Bunsen și deci este superior acestuia. Nicolae Teclu (1839-1916) a fost profesor la Brașov și la Academia de Arte din Viena (la catedra de Chimia culorilor), chimist al Monetăriei Statului și al Imprimeriei Imperiale din Viena. Numărul invențiilor lui e de ordinul zecilor. Eminescu a participat la câteva experiențe ale lui Teclu la Viena.