Acasă Blog Pagina 273

Video. „Regina Cerului” a aterizat cu cinci ore întârziere pe Aeroportul Brașov

0

„Regina Cerului” a aterizat cu cinci ore întârziere pe Aeroportul Brașov

În premieră, un avion Boeing 747, poreclit „Jumbo Jet”, dar și „Regina Cerului”, a aterizat în această seară pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.

 

Programat inițial să aterizeze în jurul orei 16:00, avionul a ajuns pe aeroportul brașovean la ora 21:07.
Video aici.

Boeing 747 este unul dintre cele mai emblematice avioane din istoria aviației comerciale, fiind recunoscut la nivel mondial pentru dimensiunile sale impresionante și rolul pe care l-a avut în dezvoltarea transportului aerian internațional.

S-a reunit şi Kids Tampa Brașov» Programul meciurilor amicale

0

S-a reunit şi Kids Tampa Brașov

Fotbaliștii lui Kids Tâmpa Brașov au reluat pregătirile sub comanda antrenorului Ovidiu Mihai. La primele două ședințe de pregătire au fost prezenți 19 jucători. Au absentat motivat, Mihăilă, Stoica și Marinescu, toți accidentați. Mario Vlad se află în probe la FC Voluntari, iar Covalciuc, Iorga, Barnea, Matsumoto, Vasile si Dragomir au fost cedați la Corona Brașov.

Programul meciurilor amicale

18 iulie:  Kids Tâmpa Brașov – ACS Prejmer

25 iulie:  Kids Tâmpa – Petrolul Berca
1 august : Kids Tâmpa Brașov – Corona Brașov
8 august: Kids Tâmpa Brașov- Petrolul Hârtiești
15 august : Kids Tâmpa Brașov – Unirea Alba Iulia
22 august : Kids Tampa  Brașov – Unirea Bascov

 

Șapte persoane reținute după perchezițiile la Casa de Pensii din București

0

Șapte persoane au fost reținute după perchezițiile efectuate la Casa de Pensii București, alte 13 fiind cercetate sub control judiciar, anunță Poliția Română.

În urma perchezițiilor efectuate miercuri, au fost descoperite și ridicate sumele de 114.330 de euro și 373.490 de lei, 110 dispozitive de stocare a datelor, 4 token-uri utilizate pentru semnătura digitală, 160 de ștampile cu diferite impresiuni, 87 de carnete de muncă (în original), înscrisuri olografe, documente, o armă neletală cu aer comprimat, precum și alte mijloace de probă.

Dintre persoanele reținute, șase vor fi duse în instanță cu propunere de arestare preventivă, iar față de o altă persoană procurorii DIICOT au luat măsura controlului judiciar.

DIICOT și Poliția Română au efectuat miercuri percheziții în biroul unui funcționar de la Casa de Pensii București, acuzat că face parte dintr-o grupare specializată în comiterea unor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin falsificarea datelor pentru emiterea deciziilor de pensionare pentru un număr de peste 860 de persoane.

Conform unor oficiali ai DIICOT, în dosar mai sunt implicați un expert judiciar și un fost angajat ITM.

Membrii grupării au folosit asociații nonprofit fără activitate, societăți comerciale de tip fantomă și persoane vulnerabile ale căror date de identificare erau utilizate pentru a emite documente ce atestau, nereal, calitatea de angajat pentru persoanele interesate să obțină vechimea în muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 15.000 și 50.000 lei.

Prin depunerea acestor declarații fiscale s-a urmărit crearea unui istoric scriptic în câmpul muncii pentru beneficiarii pensiilor, astfel încât aceștia să îndeplinească condițiile de eligibilitate impuse de Casele de Pensii din punct de vedere al veniturilor realizate.

Deși beneficiarii pensiilor nu au fost niciodată angajați la societățile comerciale și la asociațiile nonprofit controlate de membrii grupării, în urma depunerii declarațiilor aceștia au dobândit în mod fictiv și retroactiv această calitate. Până în prezent a rezultat faptul că prin această modalitate pe parcursul a 5 ani s-a generat o vechime nereală în muncă pentru un număr de peste 860 persoane (beneficiari).

Ziua Porților Deschise la Detașamentul 2 de Pompieri Brașov

0

Detașamentul 2 de Pompieri Brașov împlinește 52 de ani în slujba comunității!
Astfel, duminică, 19 iulie 2026, între orele 10:00 și 15:00, brașovenii sunt invitați la Ziua Porților Deschise, organizată la Detașamentul 2 de Pompieri Brașov, Str. Berzei nr. 24. Adulții, dar și copiii vor putea descoperi autospecialele și tehnica de intervenție, vor putea sta de vorbă cu pompierii și afla povești din misiunile și intervențiile lor.

Mai mult decât atât, nu vor lipsi demonstrațiile și prezentările interactive.
Cei mai mici vizitatori vor avea ocazia să fie pompieri pentru o zi, să urce în autospeciale, să descopere echipamentele și să plece acasă cu amintiri de neuitat.

Sepsi OSK, în colaps! Laszlo Dioszegi „Avem mare, mare nevoie de bani!”

0

Sepsi OSK, în colaps! Laszlo Dioszegi „Avem mare, mare nevoie de bani!”

Sepsi OSK a revenit în Superliga României, dar are probleme financiare

Sepsi OSK traversează unul dintre cele mai grele momente din scurta istorie în cea ce privește situația financiară. Sepsi OSK a fost mereu un club stabil din punct de financiar, însă retrogradare echipei în Liga 2, dar și schimbarea Guvernului de la Budapesta, au produs efect nedorite la gruparea patronată de Laszlo Dioszegi.

Laszlo Dioszegi e la capătul puterilor

Patronul clubului a dezvăluit că echipa încă nu se regăsește din punct de vedere financiar. ”Foarte mult ne-a afectat Liga 2, după ce-am pierdut drepturile de televiziune, dar și unii sponsori. În momentul de față nu prea vin sponsorii… Nici cei pe care i-am avut în trecut. Cred că este o problemă la nivel național.Fără sprijin al unor investitori nu putem să supraviețuim! Nu suntem ca alte echipe cu datorii de milioane de euro care merg mai departe… Nu vreau să cădem în capcana asta. Sperăm să aducem investitori… Eu singur nu pot să țin o echipă în Liga 1, nu mai am puterea financiară. La Mondial am discutat cu trei oameni potenți care locuiesc în Canada și care vor să ne ajute. Avem nevoie de ajutor, mare, mare nevoie de bani! Trebuie să mergem mai departe și singur nu am puterea financiară să țin echipa în prima ligă”, a spus patronul, la Radio Sfântu Gheorghe.

Mesaj pentru fani

Diószegi a transmis și un mesaj ferm de unitate adresat suporterilor . „Noi niciodată nu renunțăm. Până mai am sănătate și până pot, eu întotdeauna rămân lângă club. Avem mare nevoie de voi toți, de fiecare, de la A la Z. Să stați lângă echipă orice se întâmplă. Împreună nu putem să fim învinși”, a concluzionat patronul lui Sepsi OSK.

CCR amână sesizarea Guvernului privind conflictul cu ICCJ pe tema restanțelor salariale

0

Curtea Constituțională a amânat joi, pentru 23 septembrie, dezbaterea sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supremă a dat Guvernul în judecată și a câștigat în primă instanță pentru neplata acestor restanțe salariale apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.

„Am decis (…) în ședința de Guvern sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție. De ce am fost nevoiți să facem acest lucru? Pentru că instanța de judecată s-a substituit puterii executive și legislative în materie bugetară și a gestionării finanțelor publice. Sarcina puterii judecătorești, conform legii și Constituției, este de a interpreta și de a aplica legile existente, iar din punctul de vedere al juriștilor Guvernului instanța își depășește sfera de competență atribuită constituțional pentru că, potrivit Legii 500 din 2002 privind finanțele publice și Codului administrativ, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare și alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară reprezintă atribute exclusive și suverane ale puterii executive și legislative. În acest moment, puterea judecătorească nu are nici competență tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat, obligând Guvernul să aloce sume pentru un singur sector. E vorba de plata restanțelor salariale din zona de Justiție’, declara, pe 2 iulie, Bolojan.
El a susținut atunci că ‘instanța perturbă direct echilibrul bugetar național’, act ce reprezintă ‘o ingerință directă’ în activitatea executivă a statului.

„În luna martie, Înalta Curte de Casație a sesizat Curtea de Apel București, solicitând obligarea Guvernului să achite 4,8 miliarde lei, sume reprezentând restanțe salariale câștigate prin procese sau penalități la aceste restanțe. Ce am constatat foarte repede, cu mare celeritate: Curtea de Apel București a emis această acțiune la începutul lunii mai. Sigur, Guvernul a contestat această acțiune și termenul care a fost stabilit de către Înalta Curte este de 9 iulie. Prima instanță a stabilit în afara acestei sume și penalități de 1% pe zi din această sumă, care reprezintă 48 de milioane de lei pe zi, deci o sumă enormă, de aproximativ 9 milioane de euro, în afara amenzilor și a altor aspecte de genul acesta stabilite pentru Ministerul de Finanțe și pentru Guvern. Acest cuantum este în fapt mult mai mare, pentru că în afară de aceste sume solicitate de Înalta Curte mai sunt și sume în zona de Parchet care și acestea sunt de aproximativ 3 miliarde de lei’, a explicat prim-ministrul.

Ministerul de Finanțe consideră că o astfel de decizie ar aduce atingere separației și echilibrului puterilor în stat și ar crea grave prejudicii asupra bugetului de stat.
Pe 5 mai, Curtea de Apel București a admis acțiunea introdusă de Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat Guvernul și Ministerul Finanțelor să plătească, inclusiv prin rectificare bugetară, drepturile salariale restante ale magistraților.

CAB a mai stabilit că Guvernul și Ministerul de Finanțe trebuie să pună în executare decizia în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței, cu penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, dar și amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
Cererea de chemare în judecată este semnată de președinta Înaltei Curți, Lia Savonea, iar acțiunea a fost soluționată în timp record, chiar de la primul termen al procesului.

UPDATE. Accident mortal pe DN13, la Valea Bogății. Un motociclist și-a pierdut viața

0
UPDATE. Accident mortal pe DN13, la Valea Bogății. Un motociclist și-a pierdut viața

Un motociclist a murit în urma unui accident rutier care s-a produs joi pe DN13, în zona Valea Bogății, după ce a fost prins sub un autocamion.

UPDATE. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier intervin la accidentul care a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN 13, în apropiere de Rupea Gară, județul Brașov.

Din primele date obținute la fața locului, se pare că un bărbat, conducător al unei motociclete, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în circumstanțe ce urmează a fi clarificate, împrejurare în care s-a dezechilibrat și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autocamion care circula din sens opus.

În urma impactului, conducătorul motocicletei a suferit leziuni majore pentru care echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul.

Activitățile de cercetare sunt în desfășurare, urmând a se stabili modul în care s-a produs accidentul și a se dispune măsurile legale corespunzătoare la finalizarea acestora.

În zonă, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri, fapt pentru care Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să respecte limita legală de viteză și să o adapteze la condițiile de drum.

De asemenea, Poliția Brașov transmite conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri pentru urmarea rutei alternative temporare de circulație.

Știrea inițială. Un accident rutier s-a produs joi pe DN13, în zona Valea Bogății, un motociclist fiind prins sub un autocamion, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov.

La fața locului au fost mobilizate de urgență un echipaj de descarcerare, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Din păcate, motociclistul, un bărbat, a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de către personalul medical.

Totodată, echipajele de intervenție au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și măsurile de siguranță necesare la locul producerii accidentului.

Bărbat arestat preventiv după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera, în Germania și în România (VIDEO)

0
Bărbat arestat preventiv după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera, în Germania și în România (VIDEO)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, efectuează cercetări într-un dosar penal, cu persoana bănuită în stare de arest preventiv, după ce o femeie și fiul acesteia ar fi fost victimele unor acte de violență și amenințare săvârșite de partenerul de viață.

Activitățile de cercetare au fost demarate la data de 14 iulie, când polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 29 de ani, din județul Brașov, cu privire la faptul că aceasta și fiul său ar fi fost victimele unor acte de violență, fapte ce s-ar fi petrecut atât pe teritoriul Germaniei, cât și ulterior pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit indicii din care a rezultat că, în cursul lunii iunie, bărbatul, de 30 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat în mod repetat acte de violență fizică și psihică asupra concubinei sale. De asemenea, polițiștii au stabilit și că, în perioada în care locuiau în Germania, femeia ar fi fost agresată fizic, amenințată și lipsită de libertate de către partenerul care ar fi folosit amenințări și ar fi afișat obiecte periculoase pentru a-i induce o stare de temere.

Totodată, după ce persoana vătămată a părăsit locuința și s-a întors în România, aceasta ar fi continuat să primească, prin intermediul aplicațiilor de comunicare online, mai multe mesaje și înregistrări audio cu caracter amenințător.

Astfel, la data de 15 iulie, după ce polițiștii au stabilit pe baza investigațiilor faptul că persoana bănuită s-ar afla pe raza județului Brașov, în urma unei acțiuni desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Râșnov, al Serviciului Criminalistic și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, bărbatul a fost depistat în trafic și condus la unitatea de poliție pentru audieri în dosarul în care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violență în familie și amenințare.


În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii persoanei cercetate pentru o perioadă de 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar ulterior, după dispunerea acestei măsuri, a fost prezentată în fața judecătorului de drepturi și libertăți care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Campanie de colectare a deșeurilor electrice, vineri, în Ghimbav

0
Campanie de colectare a deșeurilor electrice, vineri, în Ghimbav

O campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice va avea loc vineri, 17 iulie, în orașul Ghimbav.

Punctul de colectare va fi amenajat în centrul orașului, în zona „La Nuc”, și va funcționa între orele 10:00 și 17:00.

Cetățenii sunt invitați să predea echipamente electrice vechi sau defecte, indiferent dacă funcționează la priză sau cu baterii. Organizatorii anunță că toți participanții vor fi înscriși automat la o tombolă cu premii.

Pentru deșeurile electrice de mari dimensiuni este disponibil și un serviciu gratuit de ridicare de la domiciliu, pe bază de programare telefonică, la nr. de tel. 0742 400 404.

Brașovul, vizat de o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică

0
Brașovul, vizat de o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben pentru 16 iulie, ora 12 – 16 iulie, ora 22, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.

Astfel, joi (16 iulie), în cea mai mare parte a zonei montane, în Maramureș, estul și sudul Transilvaniei, Muntenia, nordul și estul Olteniei, sudul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h) și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…50 l/mp.

Potrivit ANM, manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.