Acasă Blog Pagina 265

Doi medici trimiși în judecată pentru peste 200 de fapte de abuz în serviciu

0
Absolvenții de rezidențiat care devin medici specialiști în 2025 nu vor putea să se angajeze în spitale și instituții publice.Este decizia Guvernului Ciolacu
Dispozitive cardiace extrase de la cadavre, reutilizate ilegal la zeci de pacienți

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță finalizarea cercetărilor într-un dosar complex privind abuzuri grave în sistemul medical. Doi medici au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, pentru peste 200 de acte materiale de abuz în serviciu, precum și pentru luare de mită și complicitate.

185 de pacienți, implantați cu dispozitive cardiace reutilizate

Primul inculpat, medic primar în cadrul Clinicii de Cardiologie a unui spital din Iași, este acuzat că, între aprilie 2018 și mai 2022, a implantat 185 de pacienți cu stimulatoare și defibrilatoare cardiace de unică folosință, extrase de la cadavre sau cu proveniență necunoscută.

Potrivit rechizitoriului, medicul a ignorat riscurile medicale grave și a procedat la resterilizarea dispozitivelor, deși legislația interzice în mod expres reutilizarea acestora.

Prejudiciu de peste 2 milioane de lei și încălcarea drepturilor pacienților

Procurorii arată că faptele au produs un prejudiciu de 2.076.505 lei spitalului din Iași și au încălcat drepturile pacienților, inclusiv dreptul la sănătate și la informare. Unele persoane implantate cu dispozitive reutilizate s-au constituit părți civile în dosar.

Rețea de furnizare a dispozitivelor extrase de la pacienți decedați

Ancheta arată că medicul din Iași ar fi operaționalizat o rețea de cadre medicale care îi furnizau dispozitive cardiace implantabile, unele extrase de la pacienți decedați, fără acordul acestora sau al aparținătorilor.

Dispozitivele nu erau înregistrate în gestiunea spitalului, nu aveau documente de proveniență, avize de conformitate sau certificate de garanție, iar fluxul procedural intern era complet ocolit.

Medic din Brașov, acuzat de complicitate

Al doilea inculpat, medic cardiolog la un spital din Brașov, este acuzat că i-a trimis colegului din Iași, în 24 de situații, dispozitive medicale de unică folosință cu proveniență necunoscută, nesterilizate sau cu termenul de valabilitate expirat.

Resterilizare improprie și riscuri medicale majore

Resterilizarea dispozitivelor se făcea în condiții improprii, prin imersie în soluții dezinfectante, nu prin expunere la radiații gamma – procedura omologată. Ministerul Sănătății avertizează că astfel de practici pot genera riscuri toxice, incompatibilități ale materialelor și infecții severe, în special la pacienții vârstnici.

Intervenții nejustificate și diagnostice fictive

Procurorii mai arată că o parte dintre intervențiile de implantare nu erau necesare. Medicul ar fi consemnat diagnostice fictive sau ar fi recomandat medicamente care să provoace simptome specifice, pentru a justifica implantarea dispozitivelor reutilizate.

Colegiul Național „Andrei Șaguna” intră în reabilitare și eficientizare energetică

0
Colegiul Național „Andrei Șaguna” intră în reabilitare și eficientizare energetică

Primarul George Scripcaru a anunțat luni semnarea contractului de proiectare și execuție pentru eficientizarea energetică și modernizarea Colegiului Național „Andrei Șaguna“, Corpul A și B, parte din programul de investiții al municipalității în infrastructura educațională pentru asigurarea celor mai bune condiții de învățare a preșcolarilor și elevilor brașoveni. Acest program include, pe lângă construirea de noi clădiri care au această destinație, reabilitarea, modernizarea, eficientizarea energetică și extinderea celor existente.

Finanțarea investiției este asigurată de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, printr-o finanțare rambursabilă, partea a programului „Orașe verzi (Green cities)”, program pe care BERD-ul îl derulează în peste 60 de orașe din mai multe țări.

Conform contractului semnat cu Asocierea CON-A Operations SRL ȘI KXL Studio SRL, cele două firme au la dispoziție 4 luni pentru realizarea proiectului tehnic și 14 luni pentru finalizarea lucrărilor. Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție este de 54.230.297,70 lei, fără TVA.

Proiectul vizează în principal:

lucrări de restaurare și consolidare imobile (inclusiv consolidarea pereților portanți pentru reducerea riscului seismic);
lucrări de arhitectură și finisaje interioare;
lucrări de eficiență energetică (izolare termică pereți, acoperiș și planșee, înlocuire tâmplărie);
construirea unei noi structuri metalice de legătură, izolată seismic;
reabilitarea acoperișului;
instalarea de pompe de căldură aer-apă și înlocuirea integrală a rețelelor de distribuție a agentului termic;
sistem BEMS (Sistem de Management Energetic al Clădirii);
refacerea completă a rețelelor de apă-canal și a grupurilor sanitare, precum și a instalațiilor electrice/de iluminat;
implementarea măsurilor ISU;
lifturi exterioare și măsuri de creștere a accesibilității în cele două imobile.

Obiectivul final al proiectului este de a moderniza clădirile (Corp A și Corp B) aparținând Colegiului Național „Andrei Șaguna” prin aducerea lor la nivelul cerințelor de „clădiri aproape zero energie (nZEB)”, așa cum este acest concept definit în legislația națională în vigoare.

Informații despre clădiri

Corpul A – clădirea veche – este alcătuită din 3 tronsoane, cu regim de înățime: Subsol parţial+Parter+1Etaj+etaj 2. Este o clădire încadrată ca monument istoric de valoare națională, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice actualizată în anul 2015, cu codul Bv-II-m-A-11587 și intră sub protecția Legii nr. 422 din 18.07.2001 privind protecția monumentelor istorice. Această clădire a fost construită între anii 1851-1856, cu două intervenții majore, în anii 1872 și 1938, prin adăugarea a două tronsoane de o parte și cealaltă a clădirii principale.

Corpul B al Colegiului Național „Andrei Șaguna” este proiectat în anul 2000 și este construit pe latura sudică a curții interioare, între laturile corpului A. Regimul de înălțime al clădirii este Parter+Etaj 1+Mansardă și se desfășoară pe o suprafață construită de aproximativ 525,00 mp.

La sfârșitul anului trecut, municipalitatea a semnat un contract de finanțare rambursabilă cu BERD-ul în valoare de 29,94 milioane de euro, care include eficientizarea energetică mai multor clădiri proprietatea municipiului, respectiv corpurile A și B ale Colegiului Național „Andrei Șaguna“; clădirea de birouri, centrul de comunicații; centrul de instruire, clădirea pentru cantină, clădirea pentru dormitoare, punctul termic și atelierul de pe str. Fundăturii nr. 2; Școala gimnazială nr. 1, corp, B, de pe str. Cocorului și Școala gimnazială nr. 12, corp, B, de pe str. Școlii. Conform acestui acord, BERD asigură sprijinul și în organizarea procedurilor de licitație pentru elaborarea proiectelor tehnice și realizarea lucrărilor.

Tot în această perioadă se derulează evaluarea tehnică a documentaților depuse în cadrul achiziției pentru lucrări de proiectare și execuție la clădirile de pe str. Fundăturii și se pregătesc documentațiile în vederea achiziției de execuție lucrări pentru reabilitare și eficientizare energetică a celor două școli, în cazul acestora având proiectele tehnice.

Sistemul BEMS

Un sistem BEMS (Building Energy Management System – Sistem de Management Energetic al Clădirii) este o platformă informatică avansată, bazată pe tehnologie IoT, destinată monitorizării, controlului și optimizării consumului de energie în cadrul clădirilor. Acesta funcționează ca un subset specializat al unui sistem BMS (Building Management System) general, concentrându-se în mod specific pe eficiența energetică.

Caracteristici și funcționalități principale:
Monitorizare în timp real: Colectează date despre consumul de energie (electricitate, gaze, apă) din diverse sub-sisteme, cum ar fi HVAC (încălzire, ventilație, aer condiționat), iluminat și alte utilități.
Automatizare: Ajustează automat funcționarea echipamentelor pentru a menține confortul, reducând în același timp risipa.
Analiză și Raportare: Oferă rapoarte detaliate pentru a identifica zonele cu consum ridicat și posibilitățile de economisire.
Integrare: Poate fi integrat cu sisteme de securitate și alte sisteme tehnice ale clădirii.

UPDATE. Un bolovan desprins de pe versant a provocat un accident grav pe DN7: Un bărbat a murit

0
UPDATE. Un bolovan desprins de pe versant a provocat un accident grav pe DN7: Un bărbat a murit

Un grav accident rutier s-a produs marți pe DN7, pe Valea Oltului, la ieșirea din localitatea Lazaret, după ce un bolovan desprins de pe versant a căzut peste un autoturism aflat în trafic.

UPDATE. Un bărbat în vârstă de 71 de ani a murit după ce bucata de stâncă desprinsă de pe versant a căzut peste autoturismul aflat în mers pe DN7, între Boița și Lazaret, potrivit brasovromania.net, care citează Știrile ProTV.

Din primele cercetări ale polițiștilor sibieni, autoturismul era condus spre Sibiu de o femeie de 36 de ani, din municipiul Sibiu, când bucata de stâncă a căzut peste vehicul.

În mașină se aflau două persoane. Una dintre ele a reușit să se evacueze singură, în timp ce bărbatul a rămas încarcerat și inconștient. Salvatorii l-au extras din autoturism și au început manevrele de resuscitare, însă acesta nu a răspuns intervenției, iar medicul a declarat decesul.

„În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale prezente la fața locului, unul dintre ocupanți nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul prezent declarând decesul acestuia”, a anunțat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Știrea inițială. Un grav accident rutier s-a produs marți pe DN7, pe Valea Oltului, la ieșirea din localitatea Lazaret, după ce un bolovan desprins de pe versant a căzut peste un autoturism aflat în trafic.

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a anunțat că la fața locului au intervenit echipaje ale ISU Sibiu cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță SAJ și elicopterul SMURD.

Potrivit newsbv.ro, în autoturism se aflau două persoane. Una dintre ele s-a autoevacuat, în timp ce un bărbat a rămas încarcerat. După extragerea victimei, echipajele medicale au început manevrele de resuscitare.

Intervenția este în desfășurare, iar traficul rutier pe DN7 este blocat complet în zona producerii accidentului.

Încep lucrările de întreținere curentă pe drumurile județului

0

Consiliul Județean Brașov a emis ordinele de începere și a transmis primele comenzi pentru lucrările de întreținere curentă a rețelei de drumuri județene. Această etapă a demarat după ce specialiștii Direcţiei Generale de Drumuri Judeţene şi Servicii Publice au inventariat întreaga reţea din cele trei zone ale județului pentru a stabili prioritățile de intervenție. În acest sens, s-au avut în vedere sesizările cetăţenilor transmise autorităţii judeţene, recomandările Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi necesităţile de lucrări identificate de primari pe raza unităţilor administrativ-teritoriale din judetul nostru.

Contracte subsecvente

La începutul acestei luni, Consiliul Județean a încheiat contractele subsecvente în baza acordurilor-cadru pentru realizarea lucrărilor de întreținere curentă pe timp de vară și iarnă a drumurilor județene. Contractele subsecvente au o durată de un an şi sunt executate de următoarele firme:
 SC Miracons SRL pentru Lotul 1 Braşov,
 SC Geiger Braşov SRL pentru Lotul 2 Făgăraş,
 SC Geiger Braşov SRL pentru Lotul 3 Rupea.
Finanțarea este asigurată din bugetul propriu al CJ Brașov. Ordinele privind începerea lucrărilor au fost transmise după ce constructorii au constituit garanţiile de bună execuţie, conform prevederilor contractuale.
În contracte au fost incluse valorile maximale ale lucrărilor, plăţile urmând să fie făcute în baza comenzilor transmise de autoritatea contractantă şi executate. Pentru primele comenzi pe cele trei loturi s-a alocat suma de 15 milioane de lei.

Primele, activități de estetică rutieră

Graficul de execuție debutează cu activități de estetică rutieră. Astfel, pe întreaga reţea de drumuri județene aferentă celor trei zone (Brașov, Făgăraș, Rupea) urmează să se realizeze lucrări care includ cosirea vegetaţiei ierboase de pe acostament şi taluz, tăieri şi toaletări ale lăstărişului şi arborilor.
În paralel, se va interveni pentru reparaţia carosabilului prin lucrări de plombare, executarea de burduşiri, frezarea făgaşelor şi denivelărilor la structura rutieră, colmatarea fisurilor şi a crăpăturilor, precum şi realizarea lucrărilor de aşternere a covoarelor asfaltice, în funcţie de necesităţile fiecărui sector de drum în parte.
Ulterior se vor realiza lucrările de semnalizare rutieră orizontală şi verticală, care cuprind trasări de marcaje longitudinale şi transversale, instalarea indicatoarelor rutiere în zonele în care acestea lipsesc, montarea de indicatoare noi conform solicitărilor Poliţiei Rutiere şi înlocuirea celor deteriorate sau dispărute.

Și pentru prevenirea efectelor inundațiilor

O componentă importantă a întreţinerii reţelei rutiere de interes judeţean o reprezintă lucrările vizând scurgerea apelor din zona drumului şi prevenirea efectelor inundaţiilor. În acest sens, sunt prevăzute lucrări de curăţare şi decolmatare a şanţurilor pereate şi neperate, reparaţii la suprafaţa betonată a acestora şi ridicarea/coborârea la cotă a capacelor căminelor existente.
Sectoarele de drumuri pietruite se vor amenaja prin lucrări de întreţinere care vizează aprovizionarea cu material (piatră spartă), scarificarea, reprofilarea şi compactarea materialului în vederea astupării gropilor şi făgaşelor.
Lucrări de întreţinere se vor executa şi la podurile aflate pe traseul drumurilor judeţene – fie ele construite din zidărie, beton, beton armat, beton precomprimat sau metal, precum şi la albiile cursurilor de apă pe porţiunile din apropierea podurilor, la podeţe şi pasaje.

Sunt incluse și serviciile de deszăpezire

În cadrul contractelor subsecvente aferente celor trei zone ale judeţului sunt prevăzute inclusiv serviciile de deszăpezire pentru perioada de iarnă 2026-2027.
Pentru asigurarea unor condiţii normale de circulaţie pe reţeaua rutieră a judeţului Braşov în sezonul rece, în prealabil, specialiștii Direcţiei Generale de Drumuri Judeţene şi Servicii Publice din cadrul Consiliul Judeţean Braşov şi Poliţia Rutieră vor pune la punct un program de măsuri care vizează montarea parazăpezilor pe
porţiunile de drumuri expuse viscolului şi înzăpezirii, verificarea mijloacelor de semnalizare rutieră specifice sezonului de iarnă, montarea unor indicatoare noi acolo unde se constată deteriorări sau sustrageri, dar şi reparaţia îmbrăcăminţilor asfaltice cu mixtură stocabilă, material special care se poate aşterne pe timp de
iarnă, în cazul în care situaţia o cere.

Doi bărbați au fost arestați după atacul cibernetic asupra serverului Direcției Fiscale Brașov

0
Doi bărbați au fost arestați după atacul cibernetic asupra serverului Direcției Fiscale Brașov
Foto: Aedrian Salazar/Unsplash

Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar care vizează atacul cibernetic asupra serverului care găzduiește site-ul Direcției Fiscale Brașov, potrivit observatornews.ro.

Cei doi ar fi utilizat două identități false pentru a induce în eroare reprezentanții unor firme, de la care au obținut diverse mărfuri în schimbul unor bilete la ordin fără acoperire.

Luni dimineața, Primăria Brașov a anunțat că serverul care găzduiește platforma online a Direcției Fiscale a fost ținta unui atac cibernetic de tip malware – troian. Pentru limitarea efectelor și protejarea infrastructurii informatice, serverul a fost deconectat temporar, iar site-ul a devenit indisponibil.

Specialiștii lucrează în prezent la identificarea și remedierea problemelor, urmând ca platforma online să fie repusă în funcțiune după finalizarea intervențiilor.

Brașovul, capitala fitness-ului și culturismului: Cupa României va avea loc la Teatrul „Sică Alexandrescu”

0
Brașovul, capitala fitness-ului și culturismului: Cupa României va avea loc la Teatrul „Sică Alexandrescu”

Federația Română de Culturism și Fitness organizează și în acest an Cupa României. Competiția va avea loc la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, unde cei mai buni sportivi din țară vor lupta pentru titlurile de campioni și pentru trofeele competiției.

Întrecerea se va desfășura în intervalul 25-27 septembrie 2026, la Teatrul „Sică Alexandrescu”, din Brașov.

„Indiferent dacă participați în competiție sau sunteți pasionați de sport și de un stil de viață activ, vă așteptăm să fiți alături de noi și să susțineți performanța, disciplina și excelența în sport”, anunță organizatorii.
Brașovul, capitala fitness-ului și culturismului: Cupa României va avea loc la Teatrul „Sică Alexandrescu”

SC MASTERANGE IMOBILIARE SRL-aviz de mediu

0

SC MASTERANGE IMOBILIARE SRL cu sediul în București, șos. Nordului, nr. 24-26, anunță publicul interesat asupra, declanșării etapei de încadrare pentru PUD “Construire clădiri cu funcțiunea de învățământ – educație (creșă/grădiniță) și clădiri pentru servicii spitalicești”, în vederea emiterii avizului de mediu. Publicul poate consulta prima variantă a planului la sediul APM Brașov, Str. Politehni¬cii nr. 3, în zilele de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00. Comentarii și sugestii se primesc în scris la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, str. Politehnicii nr. 3, până la data de (15 zile de la data ultimului anunț).

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Peste 37.000 de candidați la Titularizarea 2026

0

Proba scrisă a concursului de titularizare pe post în învăţământul preuniversitar se va desfăşura azi, 21 iulie, fiind aşteptaţi să participe peste 37.000 de candidaţi.
Primele rezultate vor fi afişate pe 28 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Cinci centre la Brașov pentru 1.400 de candidați

Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2026) constă în susţinerea unei inspecţii speciale la clasă sau a unei probe practice (acestea au fost în ultima lună a anului școlar) și a unei probe scrise.
Proba scrisă se va desfăşura marţi, începând cu ora 9:00, în 117 centre de concurs din 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Repartizarea celor 112 discipline de concurs pentru fiecare centru este disponibilă pe site-urile inspectoratelor şcolare. În cadrul concursului sunt testate cunoştinţele de specialitate şi didactica specialităţii, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului.
La Brașov sunt circa 1.400 de candidați înscriși, care vor susține proba în cinci centre din municipiul Brașov.

Aceleași reguli antifraudă ca pentru elevi

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare şi vor fi publicate marţi, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Sălile de multiplicare a subiectelor, sălile de concurs şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisiile de concurs, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor la proba scrisă sunt dotate cu camere de supraveghere audio-video. Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel naţional pe discipline.
Organizarea şi desfăşurarea probei scrise sunt asigurate de inspectoratele şcolare (prin comisiile judeţene de profil), iar coordonarea metodologică revine Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Durata probei scrise (4 ore) poate fi prelungită cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere ori în situaţia în care susţinerea acesteia implică dictarea conţinutului de către un candidat cu anumite deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă). În aceste cazuri (44 în 16 judeţe şi municipiul Bucureşti), comisiile judeţene de organizare şi desfăşurare a concursului asigură condiţii de egalizare a şanselor pentru candidaţii cu deficienţe prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcţie de particularităţile individuale şi de cele specifice deficienţei respective, cu informarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Regulile pentru desfășurarea concursului sunt aceleași ca pentru elevi și absolvenți, frauda (inclusiv tentativa) fiind sancționată în plus, pe lângă eliminarea din examen și anularea lucrării, cu nerepartizarea pe vreun post în anul școlar 2026/2027.

Rezultatele, pe 28 iulie și 4 august

Primele rezultate vor fi afişate pe 28 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (conform modalităţilor comunicate public de fiecare inspectorat şcolar) în 28 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, şi în 29 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi online pe 4 august.

TelVerde dedicat astăzi

Marţi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea acesteia.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Repartizarea pe post, în 5-6 august

Dar pentru ambele situații, e nevoie și să existe posturi pe care să se facă angajarea.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 5-6 august.

 

Au semnat contractele! Alex Mateiu, Bogdan Rusu, Rareș Enceanu, Andrei Lascu și Lucian Dumitriu, la Corona Brașov. Gicu Grozav, așteptat la negocierile finale

0

 

Corona Brașov își conturează lotul pentru Liga 3. Alexandru Mateiu, Rareș Enceanu, Bogdan Rusu, Andrei Lascu si Lucian Dumitriu au semnat contracte valabile pe un sezon cu CSM Corona Brașov.Cei cinci fotbaliști experimentați s-au antrenat deja cu echipa antrenată de Marian Constantinescu. În schimb, situația lui Gicu Grozav nu este încă finalizată. Situația lui Grozav  se va decide marți când fostul internațional va avea o discuție decisivă cu șefii clubului. Gicu Grozav are o ofertă concretă și de la Unirea Alba Iulia, echipă care la finalul acestei săptămâni va ajunge în cantonament la Brașov.

Foto: Monitorul Expres 

Ionuț Chirilă a fost prezentat oficial la CS Dinamo. Cantonament la Brașov

0

Ionuț Chirilă este antrenorul lui CS Dinamo

Ionuț Chirilă ( 60 de ani), este noul antrenor al celor de la CS Dinamo, echipă care va evolua în stagiunea următoarea tot în Liga a 2-a, după ce Poli Iași nu și-a putut continua activitatea.
Chirilă revine că antrenor al unei echipe după aproximativ cinci ani. Ultima aventură a acestuia a fost la Academica Clinceni, între septembrie 2021 și decembrie 2021. „Oficial. Chirilă e aici. Noul antrenor principal al echipei CS Dinamo este Ionuț Chirilă, 60 de ani, licențiat Pro. Un nume de legendă al fotbalului românesc, Chirilă și-a început cariera de tehnician la Centrul de Copii și Juniori de la Dinamo.
A crescut, în spiritul clubului, o generație de învingători. Florentin Petre, regretatul Cătălin Hîldan și alți jucători formați de Chirilă au repus Dinamo pe harta fotbalului la începutul anului 2000. A preluat, în 1997, echipa de tineret a Rapidului, apoi a făcut pasul la seniori. Electromagnetica București, Unirea Focșani, Jiul Petroșani, UTA Arad, Concordia Chiajna, Politehnica Iași, ASA Tg. Mureș și Academica Clinceni sunt echipele pregătite, de-a lungul timpului, de Chirilă. 9 ani a activat Chirilă la juniorii lui Dinamo, din 1987 până în 1996”, se arată în comunicatul postat pe contul de Facebook al CS Dinamo.

Cantonament la Brașov

Chirilă și-a adus de astăzi elevii în cantonament la Brașov, iar antrenamentele au loc la baza sportivă Campo Verde din Ghimbav. Stagiul de pregătire de la Brașov se va încheia pe 29 iulie.