Acasă Blog Pagina 248

Activitate normală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în ciuda grevei Sanitas

0
Activitate normală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în ciuda grevei Sanitas
Foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov/Facebook

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a anunțat marți că activitatea medicală se desfășoară în condiții normale, în pofida grevei generale declanșate de membrii Sindicatului Sanitas. Potrivit conducerii spitalului, sunt asigurate atât serviciile de urgență, cât și internările și consultațiile programate.

„În atenția tuturor celor interesați, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, pe perioada grevei generale a membrilor Sindicatului Sanitas, activitatea medicală se desfășoară în condiții normale, atât pentru urgențe, cât și pentru internările și serviciile programate. Toate staționarele spitalului (Central, Astra, Tractorul și Mârzescu), ambulatoriul integrat și structurile de spitalizare de zi asigură întreaga gamă de servicii contractate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.
E un semn bun, cu multe semnificații pozitive, care ar trebui să îi determine pe brașoveni să își întărească încrederea în susținerea de către întreg colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a interesului comunității”, a transmis Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Federația Sanitas a anunțat marți începerea grevei generale în sistemul de sănătate, protest la care participă aproximativ 400 de unități medicale din România.

Patru urși vor fi transferați de la Sanctuarul de la Zărnești în Franța

0

Patru urși de la Sanctuarul Libearty de la Zărnești vor fi transferați într-un parc natural din Franța, în cadrul unei colaborări internaționale între administrațiile celor două entități, a anunțat, marți, Asociația Milioane de Prieteni (AMP), administrator al sanctuarului.

Cei patru urși se numesc Alexandra, Anita, Chance și Thomas, sunt frați și sunt în vârstă de aproximativ doi ani și jumătate, au precizat reprezentanții AMP. Ei vor fi transportați, după ce vor fi tranchilizați, cu un autovehicul, la Parc Animalier de Sainte-Croix, drumul până la destinație durând peste o zi.

Reprezentanții AMP spun că acest transfer reprezintă „un eveniment unic pentru România”.

„Sanctuarul AMP Libearty va trăi un moment cu adevărat istoric: patru urși, proveniți din sălbăticie, aflați, acum, în grija noastră vor pleca împreună din România către un parc din Franța. (…) Este un transfer fără precedent pentru AMP Libearty și un eveniment unic pentru România. Plecarea celor patru urși reprezintă rezultatul unei colaborări internaționale complexe, pregătită în cele mai mici detalii, astfel încât transportul să se desfășoare în condiții de maximă siguranță. (…) Parcul (Parc Animalier de Sainte-Croix – n.r.) are o viziune apropiată de cea a Sanctuarului AMP Libearty: protejarea animalelor și educarea oamenilor în spiritul respectului față de natură și față de toate formele de viață”, au transmis reprezentanții AMP.

Parc Animalier de Sainte-Croix se întinde pe 120 de hectare și adăpostește 1.500 de animale din 100 de specii ale faunei europene, conform propriului site.

Fiind mai mult decât o grădină zoologică și nu doar un sanctuar pentru animale, acesta oferă experiența ‘sleep in the park’, respectiv cei care doresc pot să se cazeze în cabanele din arealul parcului și să urmărească de aproape animalele.

A venit decizia FRF în cazul meciului Jiul Petroșani – CS Vulturii Fărcășești, acuzat de blat pentru pariuri

0

FRF a anunțat sancțiunile în scandalul meciului acuzat de blat pentru pariuri!

A venit decizia FRF în cazul meciului Jiul Petroșani – CS Vulturii Fărcășești, acuzat de blat pentru pariuri! Pe 3 mai 2025,  Jiul a primea vizita celor de la Vulturii Fărcășești. Meciul conta pentru etapa 7 a play-out-ului Ligii 3, iar desfășurarea scorului a fost incredibilă. Oaspeții au condus cu 2-0 la pauză, gazdele au întors în repriza secundă pentru ca scorul final să fie 3-2, pentru „2 pauză, 1 final”.

Suspendări și amenzi record

S-au dictat suspendări și amenzi record în acest caz. 14 decizii de suspendare din fotbal pentru implicare în aranjarea de meciuri în diferite forme a dictat Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal. Au fost dictate trei suspendări de câte 2 ani și șapte de câte 1 an, iar sancțiunile financiare cumulate ajung în jurul a 2,2 milioane de lei! Aceste suspendări și sancțiuni vizează mai mulți oficiali, actuali și foști, antrenori și jucători de la Vulturii Fărcășești.

Sancțiunile dictate de FRF

”Admite sesizarea Secretarului General al Federației Române de Fotbal.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și alin. 4 din R.D. al F.R.F., Robert Mihai Dumitru, presedintele clubului, se suspendă 6 (șase) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 75.000 lei. În temeiul art. 61 din R.D. al F.R.F.,
Robert Mihai Dumitru se suspendă 2 (doi) ani și i se aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei. În temeiul art. 45 alin. 1 din R.D. al F.R.F. privind abaterile concurente, Robert Mihai Dumitru va executa sancțiunea prevăzută pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, respectiv suspendare pentru 2 (doi) ani și o penalitate sportivă de 200.000 lei.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și alin. 4 din R.D. al F.R.F., VLĂDUȚOIU Robert Fănuț se suspendă 12 (douăsprezece) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 150.000 lei. În temeiul art. 61 din RD al FRF, VLĂDUȚOIU Robert Fănuț se suspendă 1 an și i se aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei. În temeiul art. 45 alin. 1 din R.D. al F.R.F. privind abaterile concurente, VLĂDUȚOIU Robert Fănuț va executa sancțiunea prevăzută pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, respectiv suspendare pentru 2 (doi) ani și o penalitate sportivă de 200.000 lei.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și 4 din R.D. al F.R.F., BUCĂ Ionuț Cătălin se suspendă 10 (zece) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 120.000 lei. În temeiul art. 61 din R.D. al F.R.F., BUCĂ Ionuț Cătălin se suspendă 1 (un) an și i se aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei. În temeiul art. 87.16 din Regulamentul pentru Statutul Antrenorului FRF, BUCĂ Ionuț Cătălin se sancționează cu o penalitate sportivă de 25.000 lei. În temeiul art. 45 alin. 1 din R.D. al F.R.F. privind abaterile concurente, BUCĂ Ionuț Cătălin va executa sancțiunea pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, respectiv suspendare pentru 1 (un) an și o penalitate sportivă de 200.000 lei.

În temeiul art. 61 din R.D. al F.R.F., Samson Nwabueze se suspendă 1 (un) an și i se aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și 4 din R.D. al F.R.F., BĂLĂȘOIU Constantin Fabian se suspendă 8 (opt) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 100.000 lei.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și 4 din R.D. al F.R.F., PEIA Horațiu se suspendă 8 (opt) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 100.000 lei. În temeiul art. 61 din R.D. al F.R.F., PEIA Horațiu se suspendă 1 (un) an și i se
aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei. În temeiul art. 45 alin. 1 din R.D. al F.R.F. privind abaterile concurente, PEIA Horațiu va executa sancțiunea pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, respectiv suspendare pentru 1
(un) an și o penalitate sportivă de 200.000 lei.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și 4 din R.D. al F.R.F., MAINERICI Ionuț Alexandru se suspendă 10 (zece) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 100.000 lei. În temeiul art. 61 din R.D. al F.R.F., MAINERICI Ionuț Alexandru
se suspendă 1 (un) an și i se aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei. În temeiul art. 45 alin. 1 din R.D. al F.R.F. privind abaterile concurente, MAINERICI Ionuț Alexandru va executa sancțiunea aplicată pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, respectiv suspendare pentru 1 (un) an și o penalitate sportivă de 200.000 lei.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și 4 din R.D. al F.R.F., BUBUIOC Robert Mădălin se suspendă 10 (zece) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 100.000 lei. În temeiul art. 61 din R.D. al F.R.F., BUBUIOC Robert Mădălin se suspendă 1 (un) an și i se aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei. În temeiul art. 45 alin. 1 din R.D. al F.R.F. privind abaterile concurente, BUBUIOC Robert Mădălin va executa sancțiunea pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, respectiv suspendare pentru 1 (un) an și o penalitate sportivă de 200.000 lei.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și 4 și al art. 60.1. alin. 2 din R.D. al F.R.F., IUTALIM Mihai Alexandru se suspendă 3 (trei) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 20.000 lei.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și 4 din R.D. al F.R.F., OIȚĂ Gabriel Marin se suspendă 3 (trei) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 10.000 lei. În temeiul art. 61 din R.D. al F.R.F., OIȚĂ Gabriel Marin se suspendă 1 (un) an și
i se aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei. În temeiul art. 45 alin. 1 din R.D. al F.R.F. privind abaterile concurente, OIȚĂ Gabriel Marin va executa sancțiunea pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, respectiv suspendare pentru 1 (un) an și o penalitate sportivă de 200.000 lei.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și 4 și al art. 60.1. alin. 2 din R.D. al F.R.F., Leonard Gheorghe Gavril se suspendă 3 (trei) luni și i se aplică o penalitate sportivă de 10.000 lei.

În temeiul art. 61 din R.D. al F.R.F., VULPE Răzvan Florentin se suspendă 1 (un) an și i se aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei.

În temeiul art. 87.7 din R.D. al F.R.F., antrenorul OPRITA Alexandru se sancționează cu o penalitate sportivă de 3.000 lei. În temeiul art. 87.16 din R.D. al F.R.F., OPRITA Alexandru se sancționează cu suspendarea licenței de antrenor pe o perioadă de 2 (doi) ani și i se aplică o penalitate sportivă de 20.000 lei. În temeiul art. 45 alin. 1 din R.D. al F.R.F. privind abaterile concurente, OPRIȚĂ Alexandru va executa sancțiunea pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, respectiv suspendarea licenței de antrenor pe o perioadă de 2 (doi) ani și i se aplică o penalitate sportivă de 20.000 lei.

În temeiul art. 12 și 14 bis raportate la art. 60 bis alin. 1 și alin. 2 lit. e. din R.D. al F.R.F., arbitrul DEMETRESCU Iuliana se sancționează cu AVERTISMENT.

În temeiul art. 12 și 14 bis raportate la art. 60 bis alin. 1 și alin. 2 lit. e. din R.D. al F.R.F., observatorul MIHOC Alina se sancționează cu AVERTISMENT.

În temeiul art. 60 bis alin. 1, 2 și 4 din R.D. al F.R.F., PREDA Erika, președintele CSM Jiul Petroșani se suspendă 1 (una) lună și i se aplică o penalitate sportivă de 10.000 lei.

În temeiul art. 87.16 pct. 3 din R.D. al F.R.F., clubului CS VULTURII Fărcășești i se aplică o penalitate sportivă de 200.000 lei.”

Restricții de circulație pe DN13E, la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Vâlcele

0
Restricții de circulație pe DN13E, la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Vâlcele
Foto: DRDP Brașov/Facebook

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a anunțat că traficul pe DN13E, la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Vâlcele, este restricționat temporar între 27 și 31 iulie pentru lucrări de îndepărtare a arborilor periculoși.

„ATENȚIE – restricții de circulație pe DN13E, la ieșirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Vâlcele.
În cursul acestei săptămâni (27 – 31 iulie 2026) traficul va fi oprit pentru intervale scurte între orele 8:30 – 15:30 pentru îndepărtarea arborilor periculoși din zona drumului național.
Vă rugăm să circulați cu prudență în zonă, să respectați indicațiile piloților de dirijare și să dați dovadă de răbdare în zona lucrărilor”, a transmis DRDP Brașov.

Expoziție aniversară dedicată lui Andrei Mureșanu, la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov

0
Expoziție aniversară dedicată lui Andrei Mureșanu, la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov prezintă miercuri, 29 iulie 2026, de la ora 13:00, la sediul din Piața Sfatului, nr. 25, deschiderea expoziției aniversare ANDREI MUREȘANU – VOCEA CARE A TREZIT O NAȚIUNE.

La 210 ani de la nașterea lui Andrei Mureșanu, expoziția este dedicată nu doar autorului versurilor imnului național al României, ci și omului din spatele acestora.

Potrivit organizatorilor, conceptul curatorial urmărește itinerariul vieții sale, o călătorie care începe la Bistrița, continuă la Blaj, unde și-a petrecut anii de formare, apoi la Brașov, orașul în care și-a afirmat vocația de poet și gazetar. Destinul îl poartă pentru șase luni în exil, la Ploiești, apoi la Sibiu, înainte de a reveni la Brașov, unde avea să-și încheie, mult prea devreme, viața, la doar 47 de ani.

Curatorul expoziției este Marinela Loredana Barna, muzeograf.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada iulie-decembrie 2026.

Face pasul la seniori. Andi Ștefan Popa (ACS Avatar Brașov) trece la CSM Oradea

0

Andi Ștefan Popa (ACS Avatar Brașov) trece la CSM Oradea

Handbalistul brașovean Andi Ștefan Popa (19 ani) va juca în sezonul viitor la CSM Oradea. Andi Popa și-a făcut junioratul la ACS Avatar Brașov sub îndrumarea antrenorilor Titus Donosa și Dorin Cian, iar acum a fost cedat sub formă de împrumut al gruparea orădeană din Divizia A. „De la junioratul de la Avatar Brașov, pleacă sub formă de împrumut, la echipa mare a CSM Oradea! Andi Ștefan Popa este stângaci, are 19 ani, 1,94 m și un obiectiv clar: să demonstreze că poate face pasul la seniori. Joacă inter dreapta și extremă dreapta și merge cu ambiția cu care cresc campionii! “, este anunțul clubului brașovean.

Andi Popa face pasul spre handbalul de seniori

Și CSM Oradea a oficializat transferul handbalistului brașovean. „Tinerețea întâlnește ambiția! CSM Oradea continuă să investească în jucători de perspectivă, iar Andi Ștefan Popa este unul dintre ei! La 19 ani, Andi face pasul spre handbalul de seniori după ce și-a încheiat junioratul la Avatar Brașov, club la care s-a format ca jucător. Cu o înălțime de 1,94 m, Andi poate evolua atât pe postul de inter dreapta, cât și de extremă dreapta, fiind pregătit să demonstreze că poate face față provocărilor noului sezon. În afara terenului, își petrece timpul liber practicând una dintre pasiunile sale: pescuitul. Suntem bucuroși să îl avem alături de noi și îi dorim mult succes în primul său sezon în tricoul CSM Oradea! Bine ai venit în familia CSM Oradea, Andi!“, precizează clubul orădean.

Trei  brașoveni la CSM Oradea

Tot la CSM Oradea a ajuns și Eduard Jaga (19 ani). „Eduard Jaga va evolua in sezonul competițional 2026/2027 la echipa CSM Oradea, unde se alătură foștilor lui colegi, Andi Popa și Radu Constantinescu și vor pune umărul la îndeplinirea obiectivelor echipei!Eduard Jaga este stângaci, are 19 ani, 1,90 m, face parte din lotul lărgit al lotului național de tineret (la fel ca și Andi Popa) și joacă pe postul de extremă dreapta. Avem încredere că sub îndrumarea staff-ului tehnic profesionist, a tinerilor antrenori Cosmin Libert si Dani Pitigoi vor putea crește frumos în cadrul unei echipe tinere, ambițioase și cu mare potențial“, precizează Avatar Brașov.

Grevă generală în aproximativ 400 de spitale din România

0
Grevă generală în aproximativ 400 de spitale din România
Foto: Federatia Sanitas din Romania/Facebook

Federația Sanitas a anunțat marți începerea grevei generale în sistemul de sănătate, protest la care participă aproximativ 400 de unități medicale din România, potrivit Radio România Brașov FM.

Greva se desfășoară pe termen nelimitat, iar potrivit prevederilor legale, în timpul protestului va fi asigurată cel puțin o treime din activitate. Serviciile de urgență vor continua să fie acordate.

Reprezentanții Federației Sanitas urmează să participe la discuții cu echipa tehnică a Ministerului Sănătății. Sindicaliștii au anunțat că vor continua demersurile și prin dialogul cu partidele parlamentare, în contextul viitoarei legi a salarizării.

Exercițiu ISU la un hotel din Poiana Brașov

0

Mâine, 29.07.2026, începând cu ora 10:00, la Hotelul Grand Teleferic din Poiana Brașov, se va desfășura un amplu exercițiu de gestionare a unei situații de urgență, organizat cu participarea forțelor și mijloacelor de intervenție ale instituțiilor cu atribuții în domeniu.

Scenariul exercițiului presupune izbucnirea unui incendiu în incinta hotelului, urmat de evacuarea persoanelor aflate în clădire și intervenția coordonată a echipajelor de salvare. Totodată, va fi testată capacitatea de reacție și viabilitatea Planului Roșu de Intervenție al județului Brașov, în contextul producerii unui eveniment de amploare cu victime multiple.
Prin desfășurarea acestui exercițiu se urmărește perfecționarea modului de intervenție al structurilor operative, reducerea timpului de răspuns, verificarea cooperării interinstituționale și evaluarea procedurilor operaționale aplicabile în astfel de situații.
Pe durata exercițiului, în zona hotelului vor fi prezente numeroase autospeciale și echipaje operative, iar activitățile desfășurate fac parte exclusiv din scenariul de pregătire.

ISU Brașov adresează rugămintea cetățenilor să nu intre în panică. Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și mulțumim pentru înțelegere. Exercițiile de acest tip sunt esențiale pentru menținerea unui nivel ridicat de pregătire a personalului de intervenție, verificarea eficienței cooperării dintre instituțiile implicate și creșterea gradului de siguranță al comunității. Antrenamentele desfășurate în condiții cât mai apropiate de realitate contribuie la o intervenție rapidă și eficientă în cazul producerii unor situații de urgență reale.

România prelungește misiunea pompierilor în Franța. Un nou contingent va interveni la incendiile de vegetație

0
România prelungește misiunea pompierilor în Franța. Un nou contingent va interveni la incendiile de vegetație
Foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă/Facebook

Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că, în urma solicitării formulate de autoritățile franceze prin activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat, în ședința de ieri, prelungirea cu încă două săptămâni a participării României la misiunea de sprijin pentru stingerea incendiilor de vegetație și fond forestier din Franța.

Sub coordonarea DSU, misiunea va continua prin înlocuirea contingentului aflat în prezent în Franța cu un nou contingent de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), care va prelua responsabilitățile operaționale în zonele afectate de incendii.

Potrivit autorităților, decizia reflectă solidaritatea României cu partenerii europeni și angajamentul de a contribui la gestionarea situațiilor de urgență în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Pompierii români vor continua să acționeze alături de echipele internaționale pentru limitarea efectelor incendiilor de vegetație și protejarea comunităților aflate în zonele de risc.

Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2026 pune în dezbatere viitorul României

0
Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2026 pune în dezbatere viitorul României

Ediția a XVIII-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR) se desfășoară în perioada 7–23 august, la Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea, reunind peste 60 de invitați și un program cu peste 50 de proiecții de film. Tema ediției din acest an este “Proiect: România”, o invitație la reflecție și dialog despre direcția în care se îndreaptă societatea românească.

La 170 de ani de la încheierea Războiului Crimeii și de la Congresul de Pace de la Paris, moment care a deschis drumul către Unirea Principatelor și apariția României moderne, FFIR propune o reflecție asupra parcursului țării și asupra viitorului său.

În ultimii aproape două sute de ani, România a traversat perioade de construcție și de regres, de reforme și de rupturi istorice. Astăzi, într-un context internațional marcat de instabilitate, război la graniță, transformări geopolitice și provocări economice, întrebările despre direcția societății românești sunt mai actuale ca oricând.

Cum arată România de astăzi? Care sunt proiectele care pot reda încrederea în instituții și în spațiul public? Cum reconstruim solidaritatea într-o societate polarizată? Și, mai ales, ce poate face fiecare dintre noi?

Acestea sunt întrebările pe care FFIR le aduce în prim-plan la ediția din 2026. Timp de 17 zile, festivalul va reuni istorici, economiști, artiști, jurnaliști, oameni de cultură, lideri de opinie și reprezentanți ai societății civile într-un spațiu dedicat dialogului bazat pe argumente, idei și soluții. Motto-ul ediției este „BA DA, SE POATE!”, un mesaj care exprimă convingerea că schimbarea este posibilă atunci când există implicare, competență și responsabilitate.

După extinderea cu succes în Republica Moldova, unde între 3 și 6 iulie 2026 a avut loc ediția pilot FFIR, festivalul continuă să își consolideze rolul de platformă culturală și civică dedicată spațiului românesc.

Ediția din 2026 cuprinde peste 50 de proiecții de film, 18 dezbateri și prelegeri susținute de peste 60 de invitați, 20 de concerte și trei spectacole de teatru susținute de peste 60 de artiști, patru evenimente speciale și o școală de vară la care vor participa peste 70 de studenți și liceeni.

Evenimentele vor avea loc la Râșnov (Grădina Cetății, Cinema Amza Pellea, Biserica Evanghelică, Centrul Schubz, Piața Unirii și alte spații partenere), Brașov (Bastionul Țesătorilor), Feldioara (Cetatea Feldioara) și Codlea (Biserica Evanghelică).

Festivalul se va desfășura în perioada 7 – 9 august la Feldioara, 7 – 13 august la Brașov, 8 august la Codlea și 14 – 23 august la Râșnov.

Biletele pot fi achiziționate de pe https://eventbook.ro/festival/festivalul-de-film-si-istorii-rasnov. Dezbaterile și prelegerile vor fi transmise prin intermediul infrastructurii de live streaming a festivalului.