Acasă Blog Pagina 240

Noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov a primit autorizația de construire

0
Noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov a primit autorizația de construire

Primăria Brașov a anunțat joi că începerea lucrărilor la primul spital proprietate publică edificat în Brașov după 1989 este tot mai aproape de realitate, după ce primarul George Scripcaru a semnat autorizația de construire.

Potrivit autorităților, urmează proiectul tehnic și detaliile de execuție, după care se poate da ordinul de începere a lucrărilor de construire. Conform primarului George Scripcaru, dacă totul decurge conform planului, lucrările de construire a spitalului pot începe chiar înainte de sfârșitul acestui an.

Noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase este gândit pe principiul „arhitectura care vindecă“ și va funcționa ca un ecosistem care să asigure confortul necesar pentru pacienți și aparținători. Spațiile sunt deschise și luminoase, astfel încât să ofere și confortul psihologic adecvat. Clădirea este prevăzută cu zone interioare de mari dimensiuni luminate natural, ,,curți de lumină”, sunt folosite materiale naturale, de exemplu, utilizarea texturii lemnului și a finisajelor calde contribuie la o ambiantă confortabilă și umanizată, esențială pentru designul centrat pe pacient.

De asemenea, la fiecare nivel din zona de spitalizare continuă sunt prevăzute spații ample de relaxare, iar la etajul de spitalizare a copiilor sunt prevăzute și locuri de joacă, atât în interior, cât și în exterior, pe terasă.

Acest spital va avea 279 de paturi, dintre care 257 în regim de spitalizare continuă (15 la terapie intensivă) și 22 pentru structura de spitalizare de zi.

Regimul de înălțime al viitorului spital va fi subsol+parter+4 etaje, si ansamblul cuprinde mai multe clădiri tehnice anexa.

La subsol va funcționa serviciul de explorări funcționale – care include și două săli de bronhoscopie și un laborator de somnologie; o bază de tratament; laboratoare medicale; serviciul de anatomie patologică; farmacia; depozite și spații tehnice; precum și o parcare subterană pentru angajați.

La parter vor funcționa serviciul de internări; zona de ambulatoriu; zona de dispensar TBC (inclusiv aparat RX); serviciul de imagistică (include CT, RMN, RX); compartimentul de primiri urgențe; zona pentru spitalizarea de zi și o zonă pentru învățământ.

Etajul 1 va găzdui secțiile de spitalizare continuă: infecțioase adulți (inclusiv compartiment HIV), cardiologie, oncologie, chirurgie toracică; bloc operator, cu două săli de chirurgie toracică; secție ATI.

La Etajul II se vor găsi secția de spitalizare continuă copii, cu secție de infecțioase, secție de pneumologie (cu compartiment TBC), spații de joacă, spații pentru aparținători (inclusiv cu posibilitatea de a lucra remote), spații tehnice.

Etajul III va fi dedicat spitalizării continue a adulților – Pneumologie II, inclusiv compartiment TBC; secție îngrijire paliativă.

Etajul IV – adăpostește alte secții pentru spitalizare continuă adulți: Pneumologie I, inclusiv compartiment TBC; zona de recuperare medicală respiratorie; compartimentul de recuperare cardio-vasculară.

De asemenea, propunerea este de a avea o clădire de tip n-ZEB+, eficientă energetic, prevăzută cu panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme de umbrire.

Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Direcția Generală Programe de Sănătate.

Lucrările de proiectare și execuție sunt realizate de asocierea dintre Ubitech Construcții SRL (lider), Conim Partners, Mithras Build, Leviatan Design, Copraag Entrepreneur, la care se adaugă următorii subcontractanți: Lagan Aviation&Infrastructure Limited – terț și subcontractant, Focus Security Sistems – subcontractant, EMGaz Construct S.R.L.- subcontractant, Hospital Technical Solutions – terț și subcontractant.

Galerie Foto. Au început lucrările la stadionul Metrom. Va fi omologat de FRF pentru meciuri de Liga 3?

0
Galerie Foto. Au început lucrările la stadionul Metrom. Va fi omologat de FRF pentru meciuri de Liga 3?

Stadionul Metrom se află în plin proces de modernizare. În aceste zile, la stadionul aflat în proprietatea Direcției Administrare Publică Brașov, se lucrează de zor pentru aducerea sa la standardele cerute de FRF privind omologarea pentru meciurile din Liga 3.

Galerie Foto. Au început lucrările la stadionul Metrom. Va fi omologat de FRF pentru meciuri de Liga 3?
Foto: Monitorul Expres

Au început lucrările la fundație pentru montarea gardului dinspre strada Carpați, s-au montat copertinele pentru băncile de rezerve și au fost finalizate lucrările la instalația de apă.

În perioada următoare se vor monta și scaune pentru tribuna a doua, totul pentru că stadionul Metrom să poată fi omologat de FRF pentru meciurile de Liga 3.

Galerie Foto. Au început lucrările la stadionul Metrom. Va fi omologat de FRF pentru meciuri de Liga 3?
Foto: Monitorul Expres

În acest moment, în Brașov doar stadioanele Carpați și ICIM pot fi omologate pentru meciurile de Liga 3. Dacă la baza sportivă Carpați nu sunt probleme, în schimb stadionul ICIM se află într-o stare avansată de degradare.
Galerie Foto. Au început lucrările la stadionul Metrom. Va fi omologat de FRF pentru meciuri de Liga 3?
Foto: Monitorul Expres

La mijlocul lunii august, reprezentații FRF vor veni la Brașov pentru omologarea stadioanelor. Chiar dacă lucrările la stadionul Metrom nu vor fi finalizate până atunci, arena poate fi omologată și pe parcursul sezonului.

SC ADEMA TECHNOLOGY SRL-autorizație de mediu

0

SC ADEMA TECHNOLOGY SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a autorizației de mediu pentru activitatea de Operațiuni mecanică generală desfășurată în Codlea, str. Mecanizatorilor 34. Observațiile publicului se primesc zilnic în scris la sediul DJM Brașov, str. Politehnicii, nr. 3, pe toată perioada derulării procedurii.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

SC COMPANIA CINCI STELE SRL- Aviz de gospodărire a apelor

0

SC COMPANIA CINCI STELE SRL, a solicitat la Administrația Bazinală de Apă Olt, Avizul de gospodărire a apelor, pentru desfășurarea activității de ELABORARE PUZ-CONSTRUIRE SHOWROOM ȘI LOCUINȚE INDIVIDUALE – DN 13 – HĂLCHIU, EXTRAVILAN, în COM. HĂLCHIU, LOC. HĂLCHIU, DN13 – HĂLCHIU, EXTRAVILAN, JUD. BRAȘOV.
Aceste lucrări se execută de către solicitant, în baza avizelor de gospodărire a apelor, conform prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare și Ord. MMP nr. 828/2019. Persoanele care doresc să obțină informații cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor, pot contacta solicitantul de aviz la adresa sus menționată sau pe domnul POP LIVIU la telefonul +40726234943 începând cu data de 23.07.2026.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Astăzi începe Postul Sfintei Marii

0
Icoana Fecioarei Maria, patroana orașului Brașov
Astăzi, 31 iulie, începe Postul Sfintei Marii (Adormirii Maicii Domnului), cu o zi mai devreme decât de obicei, fiindcă oricum este vineri, zi de post.

Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele patru mari perioade de post din an. Acesta are o serie de semnificații importante pentru credincioși. De această perioadă sunt legate și unele tradiții păstrate mai ales la sate.

Postul ține două săptămâni și este cunoscut şi sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei.

Anul acesta, postul începe într-o zi de vineri se va încheia tot într-o zi de vineri, ceea ce înseamnă că se prelungește cu o zi, conform Liturgicii Generale, anunță basilica.ro.

„Postul se prelungește și în ziua sărbătorii însăși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin”, notează sursa citată.

Postul Adormirii Maicii Domnului îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Postul Adormirii Maicii Domnului. Semnificații și reguli pentru credincioși

Originea acestui post este în secolul al V-lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile.

Existau şi creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începând cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Timp de două săptămâni Biserica recomandă citirea zilnică a paraclisului Maicii Domnului și a altor rugăciuni închinate Fecioarei Maria.

Acest post este considerat mai ușor din punct de vedere alimentar decât Postul Mare, dar mai aspru decât postul Crăciunului și al Sfinților Apostoli.

Postul Adormirii Maicii Domnului: Zile cu dezlegare la pește, untdelemn, vin
  • sâmbătă, 1 august: Scoaterea Sfintei Cruci – dezlegare la ulei și vin
  • duminică, 2 august: Aducerea moaștelor Sfântului Arhidiaon Ștefan – dezlegare la ulei și vin
  • joi, 6 august: Schimbarea la față a Domnului – dezlegare la pește
  • sâmbătă, 8 august: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia – dezlegare la ulei și vin
  • duminică, 9 august: Sfântul Apostol Matia – dezlegare la ulei și vin
  • marți, 4 și 11 august, joi, 13 august

Campionatul Mondial de handbal feminin U18. România s-a calificat în grupele principale

0

Campionatul Mondial de handbal feminin U18. România s-a calificat în grupele principale

Naționala României a câştigat şi al doilea meci de la Campionatul Mondial U18. „Tricolorele” s-au impus, la Pitești, cu 37-13 împotriva Kazahstanului. România câștigase miercuri, primul meci din Grupa F contra Uruguayului, 30-16.  Cu cele două victorii, tricolorele Victorinei Bora şi-au asigurat prezenţa în grupele principale. Ultimul meci din grupele preliminare este programat sâmbătă, de la ora 18:30, împotriva Chinei.

FRF a anunțat meciurile din turul doi al Cupei României: Corona Brașov, duel cu CSM Săcele. Olimpic Zărnești joacă la Domnești

0

 

Federația a anunțat programul meciurilor din turul doi al Cupei României. Și în această fază a competiției va fi un duel brașovean. Astfel, Corona Brașov se va duela cu CSM Săcele. În turul doi intră și Olimpic Zărnești, echipă care va juca în deplasare cu CSM Domnești. Meciurile din turul doi sunt programate miercuri, 5 august 2026, de la ora 17:30.

Program meciuri Turul 2 Cupa României, ediția 2026-2027:

CSM Sighetu Marmației – CS Minaur Baia Mare
Lotus Băile Felix – Crișul Sântandrei
CS Timișul Șag – Unirea Sântana
CSM Caransebeș – Minerul Lupeni
Viitorul Cluj – SCM Zalău
Sănătatea Cluj – CSM Unirea Alba Iulia
CIL Blaj – ACS Mediaș
Metalurgistul Cugir – Jiul Petroșani
FC Păușești Otăsău – CSM Târgu Jiu
ACSO Filiași – Oltul Curtișoara
Dunărea Giurgiu – Cetatea Turnu Măgurele
Axiopolis Cernavodă – Agricola Borcea
Dunărea Călărași – Înainte Modelu
AF Bolintin-Vale – Progresul Spartac
Progresul Mogoșoaia – Voința Crevedia
CS Păulești – CS Tunari
Petrolul Berca – CSO Băicoi
FC Pucioasa – Flacăra Moreni
CS Domnești – Olimpic Zărnești
Corona Brașov – CSM Săcele
Unirea Braniștea – Sporting Liești
CSM Adjud – KSE Târgu Secuiesc
Aerostar Bacău – Viitorul Onești
CS Gheorgheni – Ceahlăul Piatra Neamț
Bradul Putna – USV

Lucrări de refacere a marcajului rutier pe DN1, în zona Timișul de Sus (VIDEO)

0
Lucrări de refacere a marcajului rutier pe DN1, în zona Timișul de Sus (VIDEO)

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov anunță că, joi, se desfășoară lucrări de refacere a marcajului rutier pe DN1, în zona Timișul de Sus.

Lucrările sunt executate de Secția Producție din cadrul DRDP Brașov.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență în zona intervenției.

Motan pierdut în Sânpetru. Răspunde la numele Misty

0
Motan pierdut în Sânpetru. Răspunde la numele Misty

Motanul din imagine a fost pierdut în Sânpetru, în zona Subcetate. Răspunde la numele Misty. Este microcipat.
Cine are informații este rugat să sune la nr. de tel. 0775.591.256.

ANM a emis noi avertizări de caniculă. Valul de căldură va persista și săptămâna viitoare

0
ANM a emis noi avertizări de caniculă. Valul de căldură va persista și săptămâna viitoare
Foto: pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în perioada 30 iulie, ora 10 – 03 august, ora 10, vor fi fenomene precum val de căldură, caniculă, disconfort termic, nopți tropicale. În intervalul menționat, un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat.

Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, joi (30 iulie) în regiunile vestice și sud-vestice, apoi, pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Va fi caniculă în Banat, Crișana și vestul Olteniei, iar de vineri (31 iulie) pe arii tot mai extinse și în Maramureș, Transilvania, restul Olteniei și izolat în celelalte regiuni. Vor fi temperaturi maxime de 33…37 de grade, iar în Câmpia de Vest în zilele de sâmbătă (1 august) și duminică (2 august) se vor atinge valori de 38…39 de grade.

În vestul țării, pe litoral și pe suprafețe mici în rest, nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în general de 20…23 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în Dealurile de Vest (23…24 de grade).

Valul de căldură va persista și pe parcursul săptămânii viitoare (perioada 3 – 9 august) și se va intensifica, vremea devenind caniculară cu disconfort termic accentuat pe arii extinse.

ANM a emis o atenționare cod galben pentru perioada 30 iulie, ora 10 – 31 iulie, ora 10, fenomenele vizate fiind temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală, în județele Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.

Joi (30 iulie), în județele Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, temperaturile vor fi deosebit de ridicate, va fi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, precum și în vestul și sudul Olteniei, unde va fi caniculă. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală, cu minime de 20…24 de grade.

ANM a mai emis o avertizare cod galben pentru perioada 31 iulie, ora 10 – 01 august, ora 10, fenomenele vizate fiind temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală, în nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei.

Vineri (31 iulie), în nord-vestul, sud-vestul și centrul țării temperaturile vor fi deosebit de ridicate, cu maxime termice între 33 și 35 de grade. În nordul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și al Olteniei și în sudul Banatului temperaturile maxime vor fi de 36…37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 20…22 de grade.

ANM a emis o avertizare cod portocaliu pentru 31 iulie, ora 10 – 01 august, ora 10, fenomenele vizate fiind caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală, în județele Bihor, Arad, Timiș.

În județele Bihor, Arad și Timiș va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de 20…24 de grade.