Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este hotarul dintre vară și toamnă

În Calendarul popular, a şasea zi a lunii august are multe semnificaţii. Ea marchează hotarul dintre vară şi toamnă. Tradiţia spune că astăzi încep să se îngălbenească frunzele în pădure, apele se răcesc, târâtoarele îşi caută ascunzişuri, iar păsările migratoare îşi încep călătoria.

Tot acum sunt recoltate multe plante şi fructe de leac. Cititorii în stele făceau în această zi observaţii şi pronosticuri astronomice pentru lunile care urmau. În popor există credinţa că aceia care, în această zi, se roagă să scape de un viciu au toate şansele să reuşească. Tot astăzi, credincioşii îşi pomenesc morţii şi dau de pomană struguri, must sau faguri de albine. Creştinii ortodocşi, aflaţi în post, au dezlegare la peşte.

Cunoscută în popor ca Preobrajenia sau Probojenia, sărbătoarea aminteşte de schimbarea la faţă a lui Hristos, pe muntele Taborului, în faţa ucenicilor Săi Petru, Ioan şi Iacov. Sărbătoarea face parte din praznicele împărăteşti şi a fost celebrată prima dată în biserica zidită de Sfânta Elena pe muntele Taborului.

Una dintre cele mai mari sărbători creştine

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe muntele Tabor este una dintre cele mai mari sărbători creştine, când apostolii Săi se conving că marele lor învăţător este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci şi Dumnezeu adevărat. Anterior, discipolii lui Iisus văzuseră şi se uimiseră de minunile Lui, considerate semne ale Dumnezeirii Sale, dar în sufletul lor ei îl considerau tot un om – un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor de până atunci.

Însă, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbării la Faţă, Sfinţii Apostoli înţeleg că Iisus este fiul lui Dumnezeu. Evenimentul s-a petrecut în ultimul an al vieţii pământeşti a Mântuitorului, cu câteva luni înainte de răstignirea Sa. Potrivit relatărilor biblice, Iisus venea spre nordul Ţării Sfinte, se îndrepta către Ierusalim şi le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce şi Învierea Sa, care îl aşteptau în Ierusalim. Ajungând în dreptul muntelui Tabor, a lăsat ceata ucenicilor Săi şi i-a luat cu El numai pe trei dintre aceştia: pe Petru, Iacob şi Ioan – discipolii cei mai de nădejde, care vor fi martori şi la rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani.

Semnificaţia teologică

Iisus, împreună cu cei trei, a urcat pe munte ca să se roage şi, pe când se ruga El, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul; faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada. Lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Iisus despre Patima şi Moartea Sa în Ierusalim. Erau marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.

Ca ieşit din fire, uimit şi mulţumit de ceea ce vedea, Petru a zis către Iisus: „Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una şi lui Ilie una“ (Matei 17, 4) – nedându-şi seama de ceea ce spunea. Dar Petru încă nu isprăvise bine de vorbit, când ochii apostolilor sunt martorii unei noi surprize – un nor de lumină îi învăluie şi pe ei, iar din nor aud deodată un glas care zice: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L“ (Matei 17, 5).

De spaimă, ucenicii au căzut cu feţele la pământ. Dar Iisus s-a apropiat de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi“. Când au ridicat ochii, nu mai era decât Iisus singur. Şi El le-a poruncit să nu dezvăluie nimănui nimic din cele ce văzuseră, până după învierea Sa din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este considerată aceea a îndumnezeirii naturii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale Dumnezeieşti.

Din acest motiv, sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini. Se crede ca Schimbarea la Faţă a Mântuitorului a avut loc în timpul festivalului evreiesc Booths şi astfel prăznuirea acesteia în Biserica Creştină devine împlinirea prin Noul Testament a sărbătorii Vechiul Testament.

În prezent, prăznuirea are loc în 6 august, cu patruzeci de zile înainte de Înălţarea Sfintei Cruci. Aşa cum Petru, Iacov şi Ioan au văzut transfigurarea înainte de răstignire astfel încât ei să afle cine este cel care va suferi pentru ei, Biserica leagă aceste două praznice pentru a-i ajuta pe credincioşi să înţeleagă misiunea Mântuitorului şi faptul că suferinţa Lui a fost voluntară şi pe deplin acceptată.

Dispută teologică

Această întâmplare a constituit subiectul unei dispute teologice între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria. Varlaam credea că lumina strălucirii lui Iisus era lumina creată, în timp ce Grigorie Palama susţinea că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu.

Acest fapt susţine argumentul lui Grigorie, mai larg, cum că noi nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu în esenţa Sa, dar Îl putem cunoaşte în energiile Sale, pe măsură ce El Însuşi se revelează. Numeroase mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul al XIV-lea, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat, de asemenea, că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană realizată de apostoli a fost aceea a Schimbării la Faţă.

Prima icoană pe care trebuie să o facă un iconar

Potrivit tradiţiei, prima icoană pe care trebuie să o realizeze un iconograf este icoana Schimbării la Faţă. Având datoria de a vesti prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie să se asemene Apostolilor care au trăit minunea Schimbării la Faţă.

Într-un manuscris din Muntele Athos, i se cerea zugravului să se roage cu lacrimi ca Dumnezeu să-i pătrundă în suflet şi să meargă la preot ca acesta să se roage pentru el şi să-i citească troparul Schimbării la Faţă. În centrul reprezentării este Hristos, înveşmântat în alb. Este înconjurat de un fond închis la culoare, aşa-numita mandorla, prezentă şi în icoana Învierii.

La picioarele Sale sunt căzuţi cu feţele la pământ Apostolii Petru, Iacob şi Ioan, iar de-o parte şi de alta sunt prezenţi Moise şi Ilie. Interesant este că în această icoană a Schimbării la Faţă, lumina care iradiază din Hristos şi-L înconjoară nu este luminoasă, ci întunecată. Întunericul din centru face trimitere la fiinţa lui Dumnezeu, care rămâne necunoscută omului. Slava pe care Apostolii au văzut-o pe munte nu a fost fiinţa lui Dumnezeu, ci o energie care izvorăşte din această fiinţă.

Probejenia

Probejenia, sărbătoare populară cu dată fixă care marchează hotarul dintre vară şi toamnă în Calendarul Popular, este sinonimă cu Schimbarea la Faţă din Calendarul creştin-ortodox. La Probejenie frunza codrului începe să-şi schimbe culoarea, iarba încetează să mai crească, pleacă primele păsări migratoare (berzele şi stârcii). Din această zi, omului îi este interzis să se mai scalde în apele râurilor şi să omoare, conform obiceiului, şarpele care-i iese în cale.

Fiind celebrată în acelaşi timp cu Schimbarea la Faţă, la Probejenie este dezlegare la peşte şi la struguri. În această zi sunt recoltate multe plante şi fructe de leac: leuşteanul, avrămeasa, usturoiul, florile de muşeţel, alunele etc. Tot în această zi se fac observaţii meteorologice în legătura cu toamna ce urmează. În popor există credinţa potrivit căreia cine se roagă să scape de un viciu, de o patimă, în această zi, va reuşi. Tot în 6 august îşi pot sărbători onomastica cei care se numesc David sau Cristina.

Credinţe populare

• De praznicul Schimbării la faţă a Mântuitorului sunt legate, de veacuri, şi o serie de credinţe şi obiceiuri populare.
• Se crede astfel că din acest moment întreaga natură capătă amprenta toamnei: culorile florilor pălesc, apa din izvoare şi fântâni devine mai rece, fructele încep să se coacă, iar cerul dimineţilor are o culoare mai puternică.
• Agricultorii cred că, după 6 august, este posibilă oricând căderea brumei.
• Femeile, mai ales în mediul rural, nu mai lasă noaptea ferestrele deschise, din credinţa că, în miez de noapte, duhurile rele se trag, de frig, în case şi că membrii familiei atinşi de ele rămân o vreme cu membrele înţepenite sau strâmbe, de parcă i-ar fi tras curentul.
• Durerile de cap ivite în această zi persistă tot anul.
• Dacă se spală în zorii zilei cu roua din grădină, luată de pe florile abia îmbobocite, chiar şi bătrânele cu chipul zbârcit pot redeveni frumoase sau măcar vor fi privite cu mai multă plăcere de omul iubit.
• Se crede că, dacă vremea se schimbă brusc în această zi, aspectul său nou se va menţine acelaşi până la 15 august, când se serbează Adormirea Maicii Domnului.