Acasă Blog Pagina 195

Investiții de peste 35 de milioane de lei în infrastructura de apă și canalizare din Rupea

0
Investiții de peste 35 de milioane de lei în infrastructura de apă și canalizare din Rupea
Foto: Compania Apa Brasov/Facebook

Compania Apa Brașov a anunțat miercuri că, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, vor fi realizate investiții de aproximativ 35,46 milioane de lei în infrastructura de apă și canalizare din Rupea.

Contractul de lucrări BV-CL-R10 „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Rupea” a fost semnat în luna iulie, iar lucrările sunt programate să înceapă la jumătatea lunii septembrie.

Proiectul prevede reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție a apei și canalizare, reabilitarea stației de pompare SP2, a rezervoarelor de înmagazinare și a Castelului de apă Hill. De asemenea, vor fi realizate o stație de clorinare, o stație de pompare a apelor uzate și o conductă de refulare.

În cadrul contractului sunt prevăzute, printre altele, reabilitarea a aproximativ 2,47 kilometri de rețea de distribuție a apei și extinderea acesteia cu 1,51 kilometri. Rețeaua de canalizare va fi reabilitată pe circa 2,24 kilometri și extinsă cu aproximativ 2,18 kilometri.

Proiectul este cofinanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă și vizează modernizarea infrastructurii de apă și canalizare din Rupea.

Dezinsecție în Săcele, în noaptea de 20 spre 21 august. Apel către cetățeni și apicultori

0
Dezinsecție în Săcele, în noaptea de 20 spre 21 august. Apel către cetățeni și apicultori
Foto: Municipiul Săcele/Facebook

Primăria Municipiului Săcele în colaborare cu firma SC SOLIVET CONCEPT SRL va efectua în noaptea de joi spre vineri, 20-21 august 2026, după orele 22.00, servicii de dezinsecție in parcurile si pe suprafața domeniului public al Municipiului Săcele.

Substanța utilizată pentru activitatea de dezinsecție parcuri/căpușe este Insecticid K-Othrine SC 25 iar pentru activitatea de dezinsecție pe domeniul public, substanța utilizată este Solfac Trio EC 140 NF. Pentru spațiile interioare și exterioare, timpul de acțiune este până la 60 de zile.

Produsele menționate se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană de către Ministerul Sănătaţii şi fac parte din grupa III de toxicitate. Serviciile de dezinsecție vor fi efectuate cu aparate de tip atomizor, generatoare de ceață dotate cu sistem ULV și aparate generatoare de ceață caldă. Pentru ca activitățile de dezinsecție să fie eficiente, acestea trebuie efectuate în mod unitar, la nivelul întregii localități, atât pe domeniul public și privat, cât și la toți utilizatorii de pe raza Municipiului Săcele.

În acest sens autoritățile fac apel către cetățeni, asociații de locatari, agenți economici și instituții publice, să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietăți, clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității. De asemenea, apicultorii din Municipiul Săcele sunt rugați să ia toate măsurile necesare în zilele de joi spre vineri, 20-21 august 2026, pentru ca acțiunea să nu afecteze viața albinelor.

În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acțiunilor de dezinsecție pe domeniul public și în parcurile din Municipiul Săcele, perioada de efectuare a activităților va fi reprogramată.

Liga 3: Olimpic Zărnești, învinsă de ARO Câmpulung. CSM Săcele a câștigat amicalul cu KSE Târgu Secuiesc

0
Liga 3: Olimpic Zărnești, învinsă de ARO Câmpulung. CSM Săcele a câștigat amicalul cu KSE Târgu Secuiesc

Olimpic Zărnești a pierdut meciul amical disputat miercuri seara, la baza sportivă din Zărnești, cu ARO Câmpulung, scor 0-1 (0-1). Golul victoriei oaspeților a fost marcat de Ionuț Jenaru în minutul 39. Olimpic Zărnești și ARO Câmpulung vor fi colege in Seria a 2-a din Liga 3.

Vali Enescu, hattrick pentru CSM Săcele

CSM Săcele a câștigat cu 4-2 meciul amical disputat miercuri, în deplasare, cu KSE Târgu Secuiesc. Golurile victoriei echipei pregătite de Marian Cristescu și Liviu Dîrstar au fost marcate de Andrei Mircescu și Vali Enescu (3).

Pentru KSE, echipă antrenată de brașoveanul Liviu Negoiță, au marcat Fabian Robert și Varga Norbert. Din minutul 50, gazdele au jucat în inferioritate numerică după eliminarea lui Raul Drugă.
Liga 3: Olimpic Zărnești, învinsă de ARO Câmpulung. CSM Săcele a câștigat amicalul cu KSE Târgu Secuiesc

Corona Brașov, calificare în premieră în grupele Cupei României. Dubla lui Bogdan Rusu și golul lui Gavrilă au decis meciul cu Tunari

0

Corona Brașov merge în grupele Cupei României

Corona Brașov s-a calificat în premieră în grupele Cupei României. Elevii lui Marian Constantinescu au trecut cu 3-2 (1-1) de CS Tunari cu golurile marcate de Bogdan Rusu (16,71 ) și Andrei Gavrilă (53). Pentru Tunari au punctat Andreas Patrick (30) și Adrian Bălan (76 penalty). Meciul de pe Carpați a fost unul extrem de spectaculos, cu cinci goluri, dar și cu multe ocazii la ambele porți. Corona a condus cu 3-1, dar pe final, brașovenii au trăit periculos după penaltiul transformat de Adrian Bălan (76). Pe finalul meciului, din minutul 88, brașovenii au jucat în inferioritate numerică după accidentarea lui Vlad Barnea. Cum toate schimbările erau efectuate, până la final Corona a jucat în 10. Corona Brașov: Aby Popa – Vlad Barnea, Andrei Gavrilă, Lucian Dumitriu, Daniel Dumbravă – Mario Matsumoto (77 Eduard Șerbănoiu), Alexandru Mateiu (46 Rareș Enceanu), Dan Vasile – Gicu Grozav (77 Vadim Covalciuc)- Andrei Lascu (27 Bogdan Roșu), Bogdan Rusu (81Raul Gavârliță). Tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor Cupei României va avea loc vineri, 21 august, de la ora 15:00.

500 de spectatori, probleme de organizare!

La meciul de pe stadionul Carpați au asistat 500 de spectatori, dintre care 30 de fani veniți de la Tunari. Cum biletele s-au epuizat de câteva zile, au fost zeci de spectatori care au urmărit meciul din spatele gardului. Mai mult, organizatorii au vândut bilete și în sectorul destinat presei!

Dominic Fritz, reconfirmat în unanimitate președinte al USR de către Comitetul Politic

0

Comitetul Politic al Uniunii Salvați România (USR) i-a reconfirmat în unanimitate sprijinul politic lui Dominic Fritz în funcția de președinte al partidului, cu votul celor 151 de membri prezenți la ședință.

Decizia vine în urma unei hotărâri recente a Curții Constituționale a României (CCR), despre care reprezentanții USR susțin că încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii și este influențată de majoritatea politică PSD.

USR denunță decizia CCR și atacul asupra statului de drept

Membrii Comitetului Politic au subliniat că nicio decizie instituțională nu poate anula votul direct al membrilor USR sau opțiunea exprimată de locuitorii municipiului Timișoara. Partidul acuză PSD și Curtea Constituțională de încercarea de a schimba regulile în mod retroactiv pentru a elimina un adversar politic.

Reprezentanții opoziției avertizează că aplicarea retroactivă a unor decizii creează un precedent periculos pentru toți cetățenii României, lăsându-i vulnerabili în fața abuzurilor de putere.

Opoziție fermă împotriva blocului PSD-AUR

Reconfirmarea mandatlui lui Dominic Fritz semnalează unitatea formațiunii politice în fața presiunilor exterioare. USR își reafirmă poziția de opoziție totală față de încercările de capturare politică a instituțiilor democratice ale statului.

Conducerea partidului dă asigurări că va continua să apere votul cetățenilor, independența instituțiilor și principiile constituționale care garantează democrația și libertatea în România.

Primarii din judeţul Brașov s-au întâlnit cu reprezentanții Electrica

0

La solicitarea companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Brașov, prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, a organizat miercuri, 19 august, la Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universității Transilvania din Brașov, o întâlnire de lucru cu primarii din județ și reprezentanții acestei companii.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate obiectivele DEER – Sucursala Brașov, rolul și aria de responsabilitate ale acesteia, investițiile aflate în implementare și planificate de companie la nivelul județului Brașov, precum și procedurile, termenele și condițiile pentru realizarea racordării obiectivelor unităților administrativ-teritoriale (UAT) la rețeaua electrică de distribuție.
La întâlnirea cu primarii au fost prezenți, printre alții, Mihaela Rodica Suciu, director general al DEER, Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, și George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.
Discuțiile au vizat, în principal, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice, corelarea investițiilor în rețelele electrice cu proiectele de dezvoltare ale localităților, facilitarea racordării noilor consumatori și a investițiilor economice, precum și identificarea unor soluții pentru creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică.

A intrat întâmplător într-o agenție și a ales „niște numere la nimereală”. Câștigătoarea marelui premiu Loto 6/49 și-a ridicat banii

0
A intrat întâmplător într-o agenție și a ales „niște numere la nimereală”. Câștigătoarea marelui premiu Loto 6/49 și-a ridicat banii

Câștigătoarea celui mai mare premiu la Loto 6/49, în valoare de 52.839.623,04 lei (peste 10,07 milioane de euro), și-a ridicat câștigul în cursul zilei de astăzi, 19 august, a anunțat Loteria Română.

Câștigătoarea este din Oradea, are 59 de ani, și este pensionată medical. Ea a mărturisit că a intrat întâmplător în agenție și a ales să completeze „niște numere la nimereală”.

“Pentru mine, acest premiu este o minune care mi-ar putea salva viata. Consider că e noroc și, în același timp, o binecuvântare. Cu acești bani îmi voi lua viața de la capăt”, a mărturisit câștigătoarea.

Câștigătoarea nu a dorit să-și facă publică identitatea.

USR depune proiect de lege pentru desființarea admiterii paralele la liceu

0
USR depune proiect de lege pentru desființarea admiterii paralele la liceu

Consecventă poziției susținute încă din anul 2023, USR susține desființarea examenelor de admitere proprii ale liceelor, deoarece nu fac decât să adâncească inechitățile deja existente în sistemul de Educație. Un proiect de lege în acest sens a fost depus sub semnătura parlamentarilor USR Corina Atanasiu și Ștefan Pălărie.

„O probă de selecție organizată de licee, adăugată peste Evaluarea Națională, ar accentua una dintre cele mai grave probleme ale școlii românești: lipsa egalității de șanse. Evaluarea unică și repartizarea computerizată permit și copiilor cu rezultate foarte bune din mediul rural sau din familii cu posibilități reduse să obțină un loc în cele mai căutate licee și clase din județul lor ori din marile orașe. În schimb, examenele proprii ale liceelor ar avantaja elevii ai căror părinți pot plăti meditații și programe de pregătire adaptate fiecărei probe. Dubla selecție nu ar verifica exclusiv cunoștințele și meritul elevilor, ar transforma veniturile familiei, accesul la meditații și sprijinul educațional de acasă în criterii indirecte de admitere, adâncind inechitățile deja existente în sistem”, declară deputata USR Corina Atanasiu, membră a Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.

Pentru copiii performanți, dar vulnerabili din perspectiva situației financiare, păstrarea unei duble selecții pentru liceu ar însemna un risc dublu: fie să participe fără aceeași pregătire, fie să renunțe din start la liceele de top, de teama că ar putea rămâne fără un loc. Mulți ar ajunge astfel să aleagă clase și licee sub nivelul rezultatelor și al potențialului lor.

„În anul 2023, când legile Educației au ajuns în dezbatere parlamentară, alături de colegii mei din USR am criticat vehement aberațiile din proiectul România Educată. Una dintre cele mai proaste idei, lipsită de orice argument valabil sau de sprijinul specialiștilor, a fost admiterea paralelă în liceu. S-au opus asociațiile de elevi, s-au opus asociațiile de părinți. Astăzi, depunem un proiect de abrogare a acestei idei inaplicabile și distrugătoare pentru bruma de învățământ românesc rămas în picioare. Doar a amâna o problemă prin prorogare, nu este deloc o soluție. De aceea, soluția reală este eliminarea posibilității de examen paralel și reconstruirea evaluării naționale de la finalul clasei a VIII-a, pentru a acoperi inclusiv arii curriculare sociale sau de tip STEM”, precizează senatorul USR Ștefan Pălărie, președintele Comisiei pentru învățământ din Senat.

Proiectul USR propune modificarea Legii învățământului preuniversitar (nr. 198/2023) în sensul abrogării prevederilor referitoare la organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a de către colegii și licee. Astfel, toate locurile vor fi repartizate computerizat în baza rezultatelor Evaluării Naționale, conform opțiunilor exprimate.

USR reamintește că, în 2023, senatorii USR au părăsit dezbaterile din comisii pe legile Educației, în semn de protest, după ce senatorii majorității de atunci au votat împotriva amendamentului USR de eliminare a sistemului dual de admitere în liceu.

Comunicat USR Brașov

Lucrări pe strada Nisipului de Jos din Brașov. Trafic restricționat

0
Lucrări pe strada Nisipului de Jos din Brașov. Trafic restricționat

Primăria Brașov a anunțat că, începând de astăzi, 19 august, pe strada Nisipului de Jos, inclusiv în intersecția cu strada Dealul Spirii, vor fi executate lucrări de reparații și întreținere a carosabilului.

Pe durata lucrărilor, circulația rutieră este restricționată, iar intervențiile pot crea disconfort participanților la trafic.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție în zona afectată și să respecte semnalizarea rutieră.

Peste 18 milioane de lei, prejudicii recuperate și măsuri asigurătorii în dosarele economice instrumentate de polițiștii brașoveni

0
Peste 18 milioane de lei, prejudicii recuperate și măsuri asigurătorii în dosarele economice instrumentate de polițiștii brașoveni

Combaterea infracționalității economico-financiare a rămas una dintre direcțiile prioritare de acțiune ale polițiștilor brașoveni, unde activitățile desfășurate au vizat cu preponderență prevenirea și sancționarea faptelor care afectează mediul de afaceri și bugetul de stat.

Astfel, în cadrul dosarelor penale instrumentate, în primele șase luni ale acestui an, principalele domenii de interes au fost reprezentate de combaterea evaziunii fiscale, spălării banilor, contrabandei, faptelor de corupție, neregulilor din domeniul achizițiilor publice și încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

Ca urmare a activităților operative desfășurate, valoarea totală a prejudiciilor recuperate și a măsurilor asigurătorii instituite în cauzele instrumentate de polițiștii din cadrul S.I.C.E. Brașov se ridică la peste 18.100.000 de lei, ceea ce reflectă o preocupare pentru recuperarea produsului infracțional și limitarea impactului faptelor de natură economică.

Totodată, pentru încălcarea legislației din domeniul economic, în perioada de referință, polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 413.000 de lei. De asemenea, au dispus măsuri de confiscare a unor sume de bani nefiscalizate prin intermediul caselor de marcat, a aproape 39.000 de țigarete provenite din contrabandă, precum și a unor băuturi alcoolice deținute sau comercializate cu încălcarea prevederilor legale.

Acțiunile pentru prevenirea și combaterea infracționalității economice vor continua și în perioada următoare în scopul protejării mediului de afaceri, asigurării unui climat concurențial corect și apărării intereselor cetățenilor și ale bugetului public.