Acasă Blog Pagina 191

Femeie căzută pe carosabil, pe strada Mureșenilor din Brașov. Poliția a sancționat firma care efectua lucrări

0
Femeie căzută pe carosabil, pe strada Mureșenilor din Brașov. Poliția a sancționat firma care efectua lucrări

În urma unor imagini apărute în spațiul public, în care o femeie a fost surprinsă recent în timp ce cădea pe carosabil, pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov, Poliția Brașov a demarat verificări.

Polițiștii Biroului Rutier Brașov au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat societatea care efectua lucrări de renovare la un imobil din zonă, activitate care restricționa accesul pietonilor.

Pentru aspectele constatate, societatea a fost sancționată contravențional, potrivit prevederilor legale.

Razie în centrul Brașovului încheiată cu aproape 60 de abateri și amenzi de 25.000 de lei (VIDEO)

0
Razie în centrul Brașovului încheiată cu aproape 60 de abateri și amenzi de 25.000 de lei (VIDEO)

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Poliția Municipiului Brașov, prin secțiile urbane și Biroul Rutier, împreună cu Serviciul Criminalistic, au organizat și desfășurat, la data de 20 august, o acțiune în municipiul Brașov pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea siguranței rutiere.

Scopul acestei acțiuni a fost acela de a diminua riscul de victimizare a populației, de a preveni și combate infracționalitatea pe toate segmentele și de a identifica și trage la răspundere persoanele care încalcă prevederile legale. Activitățile s-au derulat cu preponderență în zona centrală a municipiului Brașov, acolo unde se concentrează un număr ridicat de persoane.

În urma controalelor desfășurate, cei peste 20 de polițiști angrenați au constatat aproape 60 de abateri contravenționale pentru încălcări ale normelor de siguranță rutieră și de ordine publică, fiind aplicate sancțiuni în valoare de aproximativ 25.000 de lei.

În cazul a doi conducători auto a fost luată și măsura reținerii permisului de conducere, iar în alte trei situații, ce prezentau pericol pentru siguranța participanților la trafic, a fost dispusă măsura reținerii certificatului de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate.


Poliția Brașov precizează că acțiuni similare vor fi desfășurate și în perioada următoare, și în zone din municipiu sau localități din județ, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

Dosare penale după controale în trafic în județul Brașov: un șofer, depistat băut, iar altul cu numere provizorii expirate

0
Dosare penale după controale în trafic în județul Brașov: un șofer, depistat băut, iar altul cu numere provizorii expirate

Poliția Brașov a anunțat că în urma unor acțiuni efectuate recent în trafic au fost constatate infracțiuni rutiere.

Astfel, la data de 20 august, în jurul orei 18.45, în apropiere de localitatea Bod, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au oprit, pe o stradă din zona de competență, un autovehicul, condus de un bărbat de 54 de ani, din aceeași localitate.

Acesta, în urma testării cu aparatul etilotest avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru acest fapt a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 17.40, în localitatea Ormeniș, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au depistat un tânăr, de 20 de ani, care conducea un autoturism pe o stradă din localitate.

În timpul verificărilor cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că valabilitatea numerelor provizorii montate pe autoturism este expirată.

În aceste cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul neînmatriculat, urmând ca cercetările să fie continuate sub coordonarea procurorilor desemnați din cadrul unităților de parchet competente, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale.

Corona Brașov înfruntă SCM Râmnicu Vâlcea în Supercupa României. Sorina Grozav merge la Barcelona

0

Supercupa României la handbal feminin dă startul sezonului

Cele mai bune 4 echipe din sezonul trecut, Gloria Bistrița, CSM București, Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea, vor juca sâmbătă și duminică, la Bistrița, în turneul Final Four din Supercupa României la handbal feminin. Competiția va fi transmisă în direct de Digi Sport. Prima semifinală este Corona Brașov – SCM Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, 22 august, de la ora 12:30. În a doua semifinală se vor duela Gloria Bistrița și CSM București, de la ora 15:00. Finala mică este programată duminică, 23 august, de la ora 15:00, iar finala mare va începe la ora 17:30.

Sorina Grozav merge la Barcelona

Din lotul Coronei lipsește în continuare Sorina Grozav, accidentată la umăr la turneul amical de la Brăila. Interul stânga va merge la începutul săptămânii viitoare la o clinică din Barcelona pentru un control medical amănunțit și pentru tratament.

Foto: Corona Brașov 

Transfer de animale la Zoo Brașov

0

Colecția de animale a Grădinii Zoologice Brașov s-a îmbogățit cu trei noi exemplare: doi masculi de hienă pătată (Crocuta crocuta) și o femelă de râs carpatin (Lynx lynx). Animalele au ajuns la Zoo Brașov prin transferuri realizate în cadrul programelor europene de protecție a speciilor (EEP– EAZA Ex-situ Programme) coordonate de Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor (EAZA).
Începând de astăzi, vizitatorii Grădinii Zoologice Brașov îi pot vedea pe cei doi masculi de hienă pătată, în vârstă de 4, respectiv 6 ani. Aceștia au fost transferați de la Zoo San Inacio, Portugalia, în cadrul EEP – ului dedicat speciei. Transferul celor doi masculi de hienă face parte din managementul coordonat la nivel european al populațiilor de animale sălbatice aflate în grădinile zoologice membre EAZA.
La Zoo Brașov a ajuns și o femelă de râs carpatin (Lynx lynx), în vârstă de un an, transferată de la Zoo Goldau, Elveția. Aducerea acesteia a fost recomandată de coordonatorul programului EEP pentru această specie, în contextul în care, în luna aprilie, femela de râs care se afla la Brașov a fost transferată la Zoo Galați. Noua femelă va forma o pereche cu masculul existent, în perspectiva reproducerii.

„Transferurile de acest tip sunt realizate pe baza recomandărilor specialiștilor și a planurilor de management al populațiilor la nivel european și doar dacă grădina zoologică îndeplinește standardele privind bunăstarea animalelor. Prin sosirea celor doi masculi de hienă pătată, o premieră pentru Zoo Brașov, și a femelei de râs carpatin, instituția noastră își consolidează rolul în eforturile europene de conservare ex-situ și în managementul responsabil al speciilor. Ne bucurăm, totodată, că putem oferi vizitatorilor oportunitatea de a descoperi și admira specii cât mai diverse de animale și de a contribui, prin participarea noastră la aceste programe, la menținerea unor populații viabile de animale sălbatice în cadrul rețelei europene de grădini zoologice”, a precizat Alin Pînzaru, Director adjunct D.A.I.P. Brașov, Serviciul Grădina Zoologică.

Programele Europene de Protecție a Speciilor (EEP) sunt programe coordonate de Asociația Europenă a Grădinilor Zoologice și Acvariilor (EAZA), cu scopul de a asigura supraviețuirea pe termen lung a speciilor pe cale de dispariție în grădinile zoologice și acvariile din Europa. În prezent EAZA gestionează programe pentru peste 500 de specii animale prin cercetare și conservare, managementul populațiilor, educație și conștientizare și nu în ultimul rând pregătirea și reintroducerea unor exemplare în habitatele lor naturale, atunci când este posibil și sigur.

Comprest introduce pe străzile Brașovului o nouă autospecială pentru spălarea și igienizarea pubelelor

0
Comprest introduce pe străzile Brașovului o nouă autospecială pentru spălarea și igienizarea pubelelor

l Autospeciala poate spăla recipiente de 120, 240 și 1.100 de litri

Programul de înnoire a parcului auto destinat activității de colectare și salubrizare din municipiul Brașov continuă. După achiziționarea, la începutul acestui an, a șase autospeciale compactoare Volvo, operatorul Comprest introduce în activitatea zilnică o nouă autospecială MAN, Euro 6, destinată spălării și igienizării containerelor și pubelelor de gunoi.

Începând de joi, noul echipament va putea fi văzut pe străzile Brașovului, unde va fi utilizat pentru curățarea recipientelor și a zonelor aferente punctelor de colectare a deșeurilor.

Autospeciala permite spălarea toatală a recipientelor iar un ciclu complet de spălare are o durată de aproximativ patru minute.

Pentru o igienizare cât mai eficientă, mașina este dotată cu rezervor pentru detergent, sistem de spălare cu presiune pentru curățarea platformelor și boiler pentru încălzirea apei până la o temperatură de 120°C. Astfel, intervenția nu se limitează doar la spălarea recipientelor, ci permite și curățarea zonelor în care acestea sunt amplasate.

Potrivit Primăriei Brașov, în anumite situații, operațiunile de spălare pot limita, pentru perioade scurte de timp, accesul pe anumite artere, în parcări sau în zonele din imediata apropiere a platformelor de colectare. Acțiunile de curățare și igienizare urmăresc inclusiv limitarea fenomenului „gunoiul atrage gunoi”, în condițiile în care, în ultima perioadă, au fost constatate situații în care deșeurile sunt împrăștiate în jurul platformelor de către persoane care scotocesc în containere.

Municipalitatea și operatorul de salubritate fac apel la brașoveni să păstreze curățenia în zonele de colectare și să depoziteze deșeurile doar în recipientele destinate fiecărei categorii.

Camion răsturnat pe DN1, în județul Prahova. Trafic blocat pe sensul spre Brașov

0

Un camion s-a răsturnat vineri, 21 august 2026, pe DN1, în zona localității Păulești, județul Prahova, potrivit Info Trafic România.

Conform primelor informații, una dintre anvelopele unui camion a explodat, iar vehiculul s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma evenimentului a fost acroșat și un autoturism.

Nu au fost înregistrate persoane care să necesite îngrijiri medicale.

Traficul a fost complet blocat pe sensul de mers către Brașov și s-a desfășurat îngreunat pe sensul opus, potrivit informațiilor disponibile la momentul producerii incidentului.

Șoferii care tranzitează zona sunt sfătuiți să reducă viteza, să respecte indicațiile polițiștilor și să ia în calcul timpi suplimentari de deplasare.

Salvamont Râșnov: Marcajele turistice trebuie păstrate curate și vizibile

0
Salvamont Râșnov: Marcajele turistice trebuie păstrate curate și vizibile
Foto: Salvamont Brașov/Facebook

Salvatorii montani din cadrul Formației Salvamont Râșnov, parte a Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov, au desfășurat recent o acțiune de verificare și întreținere a traseului Take Ionescu, de la Cabana Diham, pe marcajul punct roșu, până la Pichetul Roșu și spre Cabana Mălăiești.

În cadrul acțiunii, salvatorii au îndepărtat arborii căzuți și vegetația care îngreuna deplasarea, au verificat starea traseului și a marcajelor turistice și au strâns deșeurile întâlnite pe parcurs.

Salvamont Râșnov atrage atenția și asupra protejării marcajelor turistice, după ce acestea sunt uneori acoperite cu graffiti sau abțibilduri. Salvatorii montani le recomandă turiștilor să păstreze stâlpii și semnele turistice curate și vizibile, pentru ca acestea să își poată îndeplini rolul de orientare pe munte.

Ziua de Curățenie Națională: Peste 22.000 de români vor curăța natura pe 19 septembrie. Înscrierile sunt în continuare deschise

0
Ziua de Curățenie Națională: Peste 22.000 de români vor curăța natura pe 19 septembrie. Înscrierile sunt în continuare deschise

Peste 22,000 de români s-au înscris pentru Ziua de Curățenie Națională, organizată de Let’s Do It, Romania!, pe 19 septembrie. Asociația Let’s Do It, Romania! îi invită pe toți cei care vor să contribuie la un viitor mai curat să se înscrie și să participe la Ziua de Curățenie Națională, care are loc pe 19 septembrie, simultan în 190 de țări. Milioane de oameni din întreaga lume se implică tot mai mult în protejarea mediului, iar numărul voluntarilor crește. În România, peste 22.000 de voluntari din toată țara arată că își doresc să fie parte din schimbare și s-au înscris să participe la cea mai mare acțiune dedicată curățării naturii, ajunsă la ediția cu numărul 13.

Peste 2,9 milioane de români s-au implicat, din 2010 și până în prezent, în acțiuni de curățenie alături de echipa Let’s Do It, Romania, care face parte din organizația globală Let’s Do It World. Înscrierile se fac pe app.letsdoitromania.ro.

An de an, Ziua de Curățenie Națională aduce împreună elevi, studenți, tineri, familii, companii, autorități, artiști, jurnaliști, vedete, organizații și comunități locale care aleg să transforme implicarea civică într-o acțiune concretă pentru un mediu mai curat. Prin participarea lor, voluntarii contribuie atât la colectarea deșeurilor abandonate în natură, cât și la construirea unei culturi a responsabilității față de mediul înconjurător.

„Le mulțumim celor peste 22.000 de oameni care s-au înscris deja pentru Ziua de Curățenie Națională. Fiecare voluntar contează, iar împreună putem demonstra că responsabilitatea pentru mediu este o valoare care unește comunități din întreaga țară. Îi invităm pe toți cei care nu s-au înscris încă să ni se alăture pe 19 septembrie și să transforme o zi de sâmbătă într-una cu impact real pentru natură”, a spus Agata Bulei, Project Manager Let’s Do It, Romania! și Coordonator Ziua de Curățenie Națională.

Ziua de Curățenie Națională a devenit recunoscută oficial prin Legea 266/2024. Prin această campanie, organizatorii își propun, pe lângă strângerea tonelor de deșeuri din natură, și responsabilizarea oamenilor cu privire la mediul înconjurător și la ce lasă în urmă. Tema din acest an a Zilei de Curățenie Națională este „Tu ce lași în urma ta?” și îndeamnă la reflecție și la conștientizarea fiecărui gest din viața de zi cu zi.

În 2025, peste 270,000 de voluntari din toată țara au strâns peste 427,000 de saci de deșeuri în București și cele 41 de județe. Cei care doresc sa participe la Ziua de Curățenie Națională, pe 19 septembrie 2026, se pot inscrie pe https://app.letsdoitromania.ro/.

AFECT, la a șasea ediție

0

Cea de-a 6-a ediţie a Festivalului AFECT, eveniment dedicat sănătăţii mintale, educaţiei psiho-emoţionale, psihologiei şi metodelor alternative de vindecare, organizat de Fundația Hera din Brașov, va avea loc în perioada 21 – 23 august.
Evenimentul va avea loc, în principal, la Cetatea de pe Dealul Straja, Centrul Cultural Reduta şi Hotel Aro Palace, dar sunt programate activități şi la Căsuţa Hera, sediul Fundaţiei Hera.
Evenimentul include ateliere şi workshopuri – zeci de sesiuni practice la interior şi discuţii unu-la-unu cu psihologi în zona dedicată PsihoLOC, dezbateri şi paneluri – conversaţii tematice cu invitaţi speciali, psihoterapeuţi şi scriitori (cum ar fi Petronela Rotar sau Alex Gavriliu), proiecţii de film şi artă – filme artistice şi documentare cu teme emoţionale, alături de instalaţii artistice, precum şi momente comunitare – cercuri de tobe, dans, yoga şi alte activităţi de eliberare emoţională şi conectare.

Detalii și înscrieri aici.