Acasă Blog Pagina 164

Etapă din Turul României 2026, care leagă Brașovul de Ploiești

0

Turul României 2026 continuă pe 12 septembrie cu Etapa a 4-a, care leagă Brașovul de Ploiești, pe un traseu de 165 de km. După testul montan dintre Piatra-Neamț și Băile Balvanyos, din Etapa 3, competiția schimbă radical ritmul pe parcursul aceleași etape: după start, plutonul urcă pe cea mai dificilă cățărare a ediției, la Cheia, pentru ca apoi să coboare vertiginos spre Vălenii de Munte și Ploiești, confruntarea finală anunțându-se la sprint.

Ediția din acest an a Turului României se desfășoară între 9 și 13 septembrie pe un traseu de 800 de kilometri care începe pentru prima dată în afara granițelor, la Chișinău, Republica Moldova. Competiția reunește 22 de echipe din 16 țări – Albania, Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Italia, Republica Moldova, Monaco, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria. Câștigătorul Turului României va primi un trofeu special creat în memoria lui Constantin Brâncuși, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui artist român.

 

De la munte, direct spre sprint

 

Startul oficial al Etapei 4 va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, la ora 10:00, în Piața Sfatului din Brașov. Zona de start le va oferi spectatorilor ocazia de a vedea de aproape pregătirile echipelor înaintea unei zile care va combina efortul pe cățărări cu viteza specifică unui final pe plat.
După plecarea din Brașov, cicliștii vor trece prin Săcele și vor ajunge în Prejmer, unde vor avea ocazia să salute comunitatea locală. Traseul va deveni apoi tot mai solicitant, iar cele trei mari cățărări de pe parcurs vor testa forța și rezistența favoriților.
După depășirea acestor obstacole, profilul cursei se schimbă radical. Caravana va coborî rapid spre Vălenii de Munte, apoi va traversa Boldești-Scăeni, înainte de a se lansa spre Ploiești.
Sosirea este estimată în jurul orei 14:00, în Ploiești, unde viteza, poziționarea și coordonarea pot transforma ultimii kilometri într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale ediției.

 

Unde și cum să întâmpinăm plutonul

 

Spectatorii din Brașov, Prahova și localitățile aflate pe traseu sunt invitați să urmărească trecerea plutonului și să susțină cicliștii în cea de-a patra etapă a Turului României 2026.
Caravana va trece prin Săcele, Prejmer, Vălenii de Munte și Boldești-Scăeni, oferind comunităților locale ocazia de a vedea de aproape una dintre cele mai importante competiții cicliste internaționale desfășurate în România.
Orele de trecere prin localitățile de pe traseu sunt estimative și pot varia în funcție de ritmul plutonului și de desfășurarea cursei.
Pentru siguranța spectatorilor și a sportivilor, organizatorii recomandă publicului să ajungă la locurile de vizionare cu 30–45 de minute înainte de ora estimată de trecere și să respecte indicațiile autorităților și ale echipelor de securitate.
Spectatorii sunt încurajați să susțină cicliștii cu steaguri și pancarte și să creeze atmosfera specifică marilor competiții cicliste, păstrând însă o distanță de siguranță față de carosabil și fără a pătrunde pe traseul competiției.

 

Un Tur care trece granița

 

 

Ediția 2026 marchează o premieră pentru Turul României: pentru prima dată în istoria competiției, startul are loc peste granițele României, în Republica Moldova.

După prezentarea echipelor, programată pe 8 septembrie la Chișinău, prima etapă va avea loc pe 9 septembrie, între Chișinău și Ungheni. Competiția continuă în România cu etapele Iași – Piatra-Neamț și Piatra-Neamț – Băile Balvanyos, înainte de a ajunge la Brașov și Ploiești.
Etapa a 4-a poate avea un rol important în economia generală a Turului: după dificultățile din zona montană, cicliștii vor avea nevoie să gestioneze inteligent efortul și să profite de viteza traseului pentru a ajunge în cele mai bune condiții la finalul de la Ploiești.

Competiția se va încheia pe 13 septembrie cu Circuitul București, unde va fi desemnat câștigătorul Turului României 2026.

Programul Turului României 2026
8 septembrie – Prezentarea echipelor | Chișinău
9 septembrie – Etapa 1: Chișinău – Ungheni | Start: 10:00
10 septembrie – Etapa 2: Iași – Piatra-Neamț
11 septembrie – Etapa 3: Piatra-Neamț – Băile Balvanyos
12 septembrie – Etapa 4: Brașov – Ploiești
13 septembrie – Etapa 5: Circuit București

Unde poate fi urmărit Turul României
Turul României 2026 va putea fi urmărit în direct la Prima Sport, online pe www.turulromaniei.ro, precum și pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania și Auchan România.

Turul României este organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan, în calitate de partener principal.

Opera Brașov încheie stagiunea estivală cu două spectacole: „Seară de Operă” și „Dancing Summer”

0
Opera Brașov încheie stagiunea estivală cu două spectacole: „Seară de Operă” și „Dancing Summer”

Sâmbătă, 5 septembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, se va desfășura, în cadrul stagiunii estivale, concertul extraordinar „Seară de Operă”. Evenimentul liric reunește soliștii Operei Brașov, orchestra și corul într-un program spectaculos ce va celebra capodoperele muzicii universale.

Călătoria muzicală propusă sâmbăta aceasta va debuta cu uvertura operei „La gazza ladra” de G. Rossini, interpretată de orchestra Operei Brașov.

Publicul va fi purtat apoi prin stări intense, de la dramatismul mozartian din „Răpirea din Serai” – aria lui Konstanze, până la sensibilitatea personajelor lui G. Puccini: Mimi și Rodolfo din „Boema”, precum și Liù din „Turandot”. Momentele de intensitate dramatică vor continua cu duete și arii celebre din creația lui G. Verdi, precum confruntarea dintre Leonora și Contele de Luna din „Il Trovatore” sau profundul monolog al regelui Filip din „Don Carlo”. Repertoriul verist va fi reprezentat prin pagini din „Adriana Lecouvreur” de Fr. Cilea și „Andréa Chenier” de U. Giordano. Strălucirea serii va fi completată de „Aria bijuteriilor” din „Faust” de Ch. Gounod și de melancolia rusă din creațiile lui P. I. Ceaikovski: „Valsul florilor” din „Spărgătorul de nuci” și aria Lisei din „Dama de pica”. Terțetul tensionat Amelia – Renato – Riccardo din „Un ballo in Maschera” de G. Verdi va preceda momentele corale. Corul Operei Brașov va oferi pagini muzicale de mare dinamică și emoție din operele „Don Pasquale” de G. Donizetti, urmat de legendarul „Va, pensiero” din „Nabucco” și vibrantul cor al țiganilor din „Il Trovatore” de G. Verdi. Finalul serii va fi unul festiv, soliștii, orchestra și corul reunindu-se în celebrul toast „Brindisi” din „La Traviata”.

Sâmbătă seara, interpretează soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Maria Catrina, Aurelia Florian, Silvia Micu, Cristina Radu, Adrian Dumitru, Alexandru Aghenie, Dan Popescu. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Pregătirea corului îi aparține dirijorului Dragoș Cohal. Coordonator spectacol: Silvia Papadopoulos. Regie scenă: Florentina Matei.

Concertul durează o oră și 30 minute și nu are pauză. Preț bilete: 70 lei.

Biletele se pot achiziționa atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea evenimentului.

Duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei, va avea loc ultimul eveniment din stagiunea estivală: Opera Brașov Estival – Dancing Summer, un spectacol în pași de dans oferit de Soliștii și Ansamblul de Balet. Soliști: Luna Muramatsu, Sergiu Girați, Valentina Mirică, Teodor Pătrașcu. Ansamblu: Melania Condoiu, Diana Drăgan, Miruna Moldoveanu, Mihaela Pop, Cristina Rotundu, Raluca Șut-Gherman, Claudiu Dane, Dorin Mirea, Matei Rada, Adrian Scriminț.

Participă, de asemenea, soliști și artiști lirici ai Operei Brașov: Alina Ichim, Alexandru Chiriac, Mariana Lazăr Fotescu, Bogdan Mirică și Mugurel Oancea. La vioară vor fi acompaniați de Cătălin Floroiu, artist instrumentist în Orchestra Operei Brașov și de pianistul Valentin Vasilache. Simona Manole va face prezentarea evenimentului. Coregrafia este semnată de Alexandru Fotescu și Valentina Mirică. Regie de scenă: Alexandra Scriminț.

Evenimentul se constituie într-un periplu prin lumea muzicii și a dansului, în cadrul căruia sunt prezentate secvențe de balet clasic, neoclasic, și modern. Balerinii vor dansa pe fragmente cunoscute din „Coppélia” (L. Delibes), „Gopak” (V. Solovyov-Sedoi) și „Time Lapse” (M. Nyman). Spectacolul va include, totodată, coregrafii inspirate de șlagăre românești: „Of, inimioară”, dar și de piese celebre din repertoriul internațional, precum „Sé que volverás” sau „Someone You Loved”. Potrivit Operei Brașov, artiștii au pregătit și câteva surprize muzicale.

Spectacolul durează o oră și nu are pauză. Preț bilete: 70 lei.

Biletele se pot achiziționa atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea evenimentului.

După începerea spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis.

Informații se pot obține la telefon 0268/419.380.

Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

Incendiu la un depozit de material lemnos din Măieruș

0
Incendiu la un depozit de material lemnos din Măieruș

Un incendiu a izbucnit joi la un depozit de material lemnos din incinta unei fabrici de mobilă din localitatea Măieruș, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov.

La locul intervenției s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială ABROLL și un echipaj SMURD.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, cu degajare mare de fum. În acest moment, pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea halelor învecinate.

Potrivit primelor informații, nu sunt înregistrate victime.

Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat ar putea primi bani de la stat

0
Înscrierile pentru a doua sesiune de Bacalaureat încep pe 15 iulie

Guvernul României a aprobat, în ședința din 3 septembrie, acordarea unor stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la examenele naționale din acest an. Scopul acestei măsuri, declară Guvernul, este, de fapt, recunoașterea rezultatelor de excelență și încurajarea elevilor cu rezultate foarte bune să își continue activitatea pe plan educațional.

Potrivit informării de presă transmise de Guvern privind actele normative adoptate în ședința de joi, absolvenții clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională vor primi un stimulent financiar de 2.000 de lei.
În cazul absolvenților de liceu care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat de anul acesta, stimulentul financiar va fi de 5.000 de lei. Guvernul precizează că lista beneficiarilor și modalitatea efectivă de acordare a stimulentelor vor fi stabilite prin ordin al ministrului Educației și Cercetării.

 

Aproape 100 de elevi au obținut media 10

 

În anul 2026, 7 absolvenți ai clasei a VIII-a au obținut media 10 la Evaluarea Națională, în timp ce 92 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat.

Pentru acordarea stimulentelor este necesară suma totală de 474.000 de lei. Din această sumă, 14.000 de lei sunt destinați absolvenților clasei a VIII-a, iar 460.000 de lei vor fi acordați absolvenților de liceu.
Banii provin din bugetul Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2026. Potrivit Guvernului, măsura nu aduce costuri suplimentare pentru bugetul general consolidat.
„Guvernul a aprobat acordarea de stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la examenele naționale din anul 2026, în semn de recunoaștere a rezultatelor de excelență și pentru încurajarea continuării parcursului educațional.”, menționează Executivul.

Prin hotărârea adoptată joi, absolvenții cu rezultate maxime la cele două examene naționale vor beneficia, așadar, de un sprijin financiar diferențiat în funcție de nivelul de învățământ.
„Prin această măsură, Guvernul urmărește să încurajeze absolvenții cu rezultate remarcabile să își continue parcursul educațional și să își valorifice potențialul academic.”

Două persoane, arestate preventiv pentru trafic de canabis și cocaină în Brașov

0
Două persoane, arestate preventiv pentru trafic de canabis și cocaină în Brașov

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cu vârste de 20 și 26 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada mai – iulie 2026, persoana de 26 de ani ar fi procurat de la cealaltă persoană, diferite cantități de canabis și cocaină, pe care le-ar fi comercializat, în municipiul Brașov, cu sume între 750 și 1.300 de lei la o tranzacție.

Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate doze de drog de risc și mare risc vândute de persoana de 26 de ani, iar, în urma perchezițiilor efectuate la locuințele celor în cauză, au fost descoperite și ridicate mai multe doze de substanță, aflate în curs de expertizare, precum și alte mijloace de probă.

La data de 2 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor două persoane.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Poliția Brașov precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cinci angajați, reținuți la Zărnești după ce ar fi furat aproximativ 300 de litri de combustibil

0
Cinci angajați, reținuți la Zărnești după ce ar fi furat aproximativ 300 de litri de combustibil

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu cinci bărbați în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

La data de 31 august, în jurul orelor 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi surprins un angajat al unei societăți comerciale, în timp ce sustrăgea combustibil.

Imediat după primirea sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în curtea unui depozit al societății comerciale, au fost identificați cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 43 și 58 de ani, care în calitate de angajați, ar fi sustras cantitatea totală de aproximativ 300 de litri de combustibil, pe care au depozitat-o în mai multe canistre de plastic și le-ar fi introdus în autovehiculele persoanale.

Având în vedere cele constatate, după ce au fost conduși la sediul unității de poliție și după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerii acestora în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 3 septembrie, să fie prezentați de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere corespunzătoare.

În cauză, în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”, cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Controale în trafic la Brașov: 73 de sancțiuni aplicate de polițiști

0
Controale în trafic la Brașov: 73 de sancțiuni aplicate de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov — Biroul Rutier și cei ai secțiilor urbane de poliție au organizat și desfășurat, în data de 2 septembrie, o acțiune în municipiul Brașov, care a urmărit diminuarea riscului de victimizare a populației prin producerea de accidente rutiere, cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză, precum și creșterea siguranței rutiere prin sancționarea abaterilor săvârșite de către participanții la trafic.

În cadrul activităților de control, desfășurate în două etape, au fost constatate 73 de abateri contravenționale, pentru care polițiștii au aplicat sancțiuni în valoare de aproximativ 29.000 de lei.

În cazul unui conducător auto a fost luată și măsura reținerii permisului de conducere, ca urmare a conducerii vehiculului cu viteză de peste 50 de km/h față de limita maximă admisă pe sectorul de drum.

Poliția Brașov va continua organizarea și desfășurarea unor acțiuni similare și în alte localități din județ, toate acestea cu scopul de a menține siguranța publică și de a preveni orice tip de activitate infracțională.

Echipele de intervenție execută lucrări în Uzina 2

0

„Continuăm intervențiile în cartiere, iar în aceste zile lucrările s-au concentrat în Uzina 2.
În zonă s-a intervenit pe mai multe direcții:
s-au făcut lucrări de asfaltare;
au fost refăcute marcajele rutiere;
au fost toaletați arborii;
au fost curățate și igienizate zonele din jurul platformelor de colectare a deșeurilor și au fost realizate lucrări de vopsire;
s-a făcut curățenie la locurile de joacă;
străzile și zonele pietonale au fost măturate și igienizate.

Tot în Uzina 2, pe strada Zizinului, în zona accesului către Carfil, va fi amenajat un sens giratoriu, pentru o mai bună organizare a circulației.
Intervențiile nu se opresc aici. În perioada următoare, lucrările de reparații, întreținere și curățenie vor continua și în celelalte cartiere ale Brașovului.
Cartier cu cartier, intervenim acolo unde este nevoie pentru un oraș mai curat și mai bine întreținut”, anunță Primăria Municipiului Brașov.

Turneu de baschet, la Brașov

0

Turneu de baschet, la Brașov
Corona Brașov, CSM Ploiești, CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea și CSM Târgu Mureș se întâlnesc la finalul săptămânii, la Brașov, la Cupa Corona.

La finalul acestei săptămâni, Brașovul este gazdă pentru un puternic turneu de baschet, Cupa Corona. La turneul care va avea loc vineri și sâmbătă la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” participă Corona Brașov, CSM Ploiești, CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea și CSM Târgu Mureș. Vineri, în prima zi a turneului, Corona va întâlni, DE la ora 16.00, pe CSM Ploiești. În al doilea meci al zilei se vor duela, de la ora 19.00, CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea și CSM Târgu Mureș. Sâmbătă sunt programate meciurile: CSM Târgu Mureș și CSM Ploiești ( ora 15:00) și Corona și CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea (ora 18.00).

Pele Buga trece la Corona Brașov

0

Buga a fost inclus în proiectul Corona Brașov

Încă un nume mare al fotbalului brașovean se alătură proiectului Corona Brașov. Echipa de fotbal din Liga a treia, Corona Brașov, a reușit o lovitură importantă, după ce l-a convins fostul mare fotbalist Mugurel Buga să se alăture proiectului. „Buga se va ocupa de scouting“, a spus Adrian Szabo, coordonatorul secției de fotbal de la Corona Brașov. Mugurel Buga (48 de ani) a ocupat în ultimii ani postul de manager sportiv la FC Brașov Steagul Renaște. După ce la „new FC Brașov“ s-a pus lacătul, Buga a demarat, împreună cu fostul său coleg de la FC Brașov, Marian Ivan, un proiect fotbalistic în care cei doi foști mari atacanți ai Brașovului oferă cursuri de perfecționare pentru tinerii jucători de la toate cluburile sportive din Brașov. La începutul lui 2024, Pele Buga a ajuns la SR Brașov unde a fost, o scurtă perioadă, director sporti. În ultimul an a activat că antrenor la Colțea Brașov.”Pele” a jucat la FC Brașov, Rapid București, Xanthi Skoda (Grecia). La ”apusul” carierei a evoluat în ligile inferioare pentru AFC Hărman și Corona Brașov. A reușit să ajungă până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, cu Rapid (2006), iar în naționala României are 6 selecții și un gol.