Acasă Blog Pagina 158

Auto: Brașoveanul Norbert Maior, învingător în premieră la Raliul Iașului

0

Norbert Maior a câștigat Raliul Iașului 2026

Brașoveanul Norbert Maior a obținut prima sa victorie la Raliul Iașului, chiar la debutul cu o nouă mașină de concurs,Škoda Fabia Rally2. Maior, avându-l copilot pe Vlad Colceriu, s-a apropiat la 16,4 puncte de liderul campionatului, Simone Tempestini, cu o singură etapă rămasă până la finalul sezonului. Pe locul al doilea s-au clasat Raul Badiu și Rareș Fetean, tot pe o Škoda Fabia Rally2, la 25,2 secunde de învingători. Podiumul general al Raliului Iașului a fost completat de echipajul Bogdan Marișca și Sebastian  Itu. În clasamentul general, Simone Tempestini, absent motivat la Iași pentru că a participat la etapa europeană din Țara Galilor, se menține pe primul loc cu 173,8 puncte. Norbert Maior e pe doi cu 157,4 puncte, iar Andrei Gîrtofan ocupă locul 3 cu 146,6 puncte

Video. Se redeschide circulația pe strada Dobrogeanu Gherea

0

De mâine, 7 septembrie, se redeschide circulația pe Dobrogeanu-Gherea.
Potrivit municipalității, lucrările la partea carosabilă au fost realizate conform graficului stabilit, astfel că, începând de mâine, 7 septembrie, circulația rutieră pe strada Constantin Dobrogeanu-Gherea va fi reluată, la termenul anunțat.

https://www.facebook.com/reel/28676356411987700?locale=ro_RO

Lucrările vor continua și în perioada următoare, în afara părții carosabile, pentru finalizarea rampelor de acces către proprietățile din zonă.

Ghid practic:Cum verifici online stagiul de cotizare și vechimea la pensie prin noul portal CNPP

0

Verificarea modului în care s-au acumulat anii de vechime în sistemul public de pensii a devenit un demers mult mai simplu, fără a mai fi necesară prezența fizică la ghișeele instituției. Odată cu lansarea noului portal oficial al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), asigurații au la dispoziție instrumente digitale moderne pentru a consulta contribuțiile și stagiile de cotizare înregistrate de-a lungul carierei.

Accesul în Spațiul Privat Virtual (SPV) și crearea contului

Pentru a vizualiza situația personală, primul pas este accesarea Spațiului Privat Virtual (SPV) disponibil pe site-ul oficial al CNPP.

  • Utilizatorii care aveau deja un cont pe vechea platformă nu trebuie să parcurgă o procedură nouă; conturile anterioare au fost migrate automat, iar autentificarea se face folosind aceleași credențiale.
  • Utilizatorii noi își pot crea un cont direct în mediul online prin intermediul sistemului național de identificare electronică ROeID sau folosind o semnătură electronică calificată. O a treia opțiune presupune depunerea unei cereri clasice la ghișeul oricărei case teritoriale de pensii.

Platforma este complet optimizată și poate fi accesată cu ușurință de pe orice dispozitiv (calculator, tabletă sau telefon mobil).

Ce informații poți vizualiza în contul personal CNPP

Odată autentificat în SPV, utilizatorul are acces la rapoarte detaliate privind activitatea profesională și contribuțiile virate la bugetul asigurărilor sociale. Printre datele disponibile se numără:

  • Stagiile anuale și lunare de cotizare înregistrate după data de 1 aprilie 2001;
  • Declarațiile nominale de asigurare depuse de-a lungul timpului de către angajatori;
  • Informații preluate din carnetul de muncă, acolo unde acesta a fost digitizat;
  • Situația financiară pentru contractele opționale de asigurare socială;
  • Contribuțiile virate către fondurile de pensii private administrat privat (Pilonul II).

De asemenea, noua platformă include module suplimentare utile, cum ar fi un instrument orientativ de simulare a drepturilor de pensie, dar și posibilitatea vizualizării deciziilor de pensionare sau a taloanelor de pensie în format electronic.

De ce este importantă data de 1 aprilie 2001

Pentru activitatea desfășurată după 1 aprilie 2001, baza de date a CNPP se bazează pe declarațiile electronice lunare transmise de angajatori. Din acest motiv, pentru această perioadă nu mai sunt necesare, în mod obișnuit, adeverințe suplimentare de vechime la momentul pensionării, informațiile regăsindu-se deja în sistem.

În schimb, pentru perioadele anterioare lunii aprilie 2001, situația se prezintă diferit. Dacă în carnetul de muncă sau în evidențele online nu apar datele pentru anii respectivi, titularii trebuie să știe că documentele originale (carnetul de muncă fizic, adeverințele de vechime sau de grupuri de muncă) rămân documente de bază care trebuie păstrate cu grijă pentru stabilirea drepturilor de pensie.

Ce trebuie să faci dacă observi lipsuri în stagiul de cotizare

În cazul în care constați că o anumită perioadă lucrată după anul 2001 nu figurează în evidențele online, este recomandat să verifici mai întâi declarațiile nominale depuse de fostul angajator.

Pentru lămurirea situației sau pentru obținerea unei confirmări oficiale, asigurații pot adresa o solicitare scrisă casei teritoriale de pensii de care aparțin. Noul sistem permite transmiterea online a cererilor și a documentelor justificative direct prin intermediul platformei, reducând considerabil birocrația și timpul necesar soluționării.

Corona Brașov 2 a debutat în Liga 4 Brașov. Victorie la limită cu ACS Prejmer

0

Corona Brașov 2 a debutat în Liga 4 Brașov.

Corona Brașov 2, echipa antrenată de Rareș Forik, a învins-o pe stadionul Carpați pe ACS Prejmer, scor 1-0, în ultimul meci al etapei a 2 din Liga 4 Brașov. Unicul gol al partidei a fost marcat de Claudiu Pătrașcu și a venit în minutul 53.

Liga 4 Brașov, etapa 4, rezultate, marcatori:

Sâmbătă, 5 septembrie:
Internațional Brașov – Aripile Brașov 1-0 ( Emanuel Crețulescu),
Chimia Victoria – Unirea Hărman 2-1 (Ciprian Colarez 2 / Gheorghiță Pusuc),
Teutonii Ghimbav – Măgura Codlea 0-0
ACS Hoghiz – ACS Zona Rupea 0-4 (Andrei Pușcașu 2, Daniel Vaida 2),
SR Brașov – CSM Făgăraș 2-1 (Alin Ionescu- aut, Marius Nicodim / Sergiu Cotac),
Duminică, 6 septembrie:
Corona Brașov 2 – ACS Prejmer 1-0 ( Claudiu Pătrașcu).

Inter Cristian a stat.

Clasament: SR Brașov 6p, 2. Internațional Brașov 6p, 3. ACS Zona Rupea 4p, 4. Măgura Codlea 4p, 5. Inter Cristian 3p, 6. Corona Brașov 3p, 7. Chimia Victoria 3p, 8. Teutonii Ghimbav 2p, 9. CSM Făgăraș 1p , 10. ACS Hoghiz 1p, 11. Aripile Brașov 0p 12. Unirea Hărman 0p, 13. ACS Prejmer 0p.

 

„Vrem parc, nu parcare!” Peste 1.000 de brașoveni au protestat în Parcul Central împotriva proiectului susținut de administrația Scripcaru

0

O mobilizare civică fără precedent în ultimii ani a avut loc duminică, 6 septembrie 2026, în municipiul Brașov. Cu mic, cu mare, peste 1.000 de brașoveni au ieșit în stradă pentru a apăra Parcul Central „Nicolae Titulescu”, transformat în oră zero a nemulțumirii publice față de decizia autorităților locale de a construi o parcare subterană în plină zonă verde.

Marș tăcut și mesaje ferme împotriva betoanelor

Protestul, inițiat de grupul civic „Scut pentru spații verzi”, a adunat în inima orașului un public eterogen, de la persoane în vârstă și părinți însoțiți de copii, până la numeroși tineri. Participanții au format un lanț uman și au înconjurat parcul într-un marș tăcut, dar extrem de elocvent prin forța sa, fiind considerată cea mai amplă mișcare de protest înregistrată pe plan local de la marile manifestații din perioada Ordonanței 13 încoace.

Pe pancartele ridicate de cetățeni s-au putut citi mesaje directe la adresa priorităților administrației conduse de primarul George Scripcaru: „Vrem parc, nu parcare!” și „Parc, nu motoare!”. Oamenii și-au exprimat indignarea față de proiectul aprobat în urmă cu zece zile de Consiliul Local, care a dat undă verde studiului de fundamentare pentru concesionarea construirii și administrării unei parcări subterane cu 440 de locuri, pe o durată de până la 49 de ani.

Opoziție totală față de afectarea plămânului verde al orașului

Acțiunea de amploare vine ca o replică directă la planurile municipalității, contestate dur în ultimele zile atât de societatea civilă, cât și de foști reprezentanți ai administrației locale și de la nivel central. În timp ce susținătorii proiectului din Primărie mizează pe reorganizarea traficului din centrul istoric, brașovenii au arătat clar că nu sunt dispuși să sacrifice un parc istoric de 140 de ani și să riște distrugerea definitivă a vegetației mature pentru o investiție privată de peste 100 de milioane de euro care, în realitate, riscă să decapiteze o treime din spațiul verde și să aducă un trafic și mai intens în zona centrală.

Apel la donații pentru rechizitele a peste 500 de copii nevoiași

0

Pentru a veni în sprijinul a peste 500 de copii nevoiași care vor să meargă la școală, Fundaţia Bucuria Darului din Braşov a redeschis campania de strângere de fonduri pentru rechizite şcolare.

„Strângem în aceste zile rechizite pentru 500 de copii din Braşov şi satele din jur, din familii care trec prin greutăţi. Am căutat cele mai mici preţuri, iar cu 100 de lei putem pregăti un copil cu ghiozdan şi rechizitele de bază pentru şcoală. Avem nevoie de ajutor acum, cât încă putem cumpăra rechizitele la preţuri mici”, a declarat Sânziana Vatră, manager proiect fundaţie.

Cei care doresc pot dona pe www.bucuriadarului.ro selectând „educaţie”, direct în conturile fundaţiei, cu menţiunea „educaţie”, sau la sediul fundaţiei, pe strada Gospodarilor nr. 5.

Planetariul Brașov se redeschide după aproape opt luni

0

Planetariul „Cosmonaut Dumitru Prunariu” din Brașov se redeschide marți, 8 septembrie, după aproape opt luni de închidere pentru revizie tehnică.
Odată cu redeschiderea planetariului vor fi reluate și proiecțiile dedicate publicului. Programul cuprinde spectacole despre Sistemul Solar, constelații, găuri negre, asteroizi și misiunile spațiale

Planetariul va fi deschis de marți până duminică, iar în perioadele de vacanță școlară și în zilele de sărbătoare legală va avea program și lunea. Toate spectacolele sunt în limba română.

Programul proiecțiilor

Marți, joi și sâmbătă
10:00: 3-2-1, am decolat!
11:00: Bunicul savant și Zoe: Misiunea lumina
12:00: Cerul nopții – Constelațiile
13:00: Expediția: Recifele de coral
15:00: Găurile Negre Supermasive
16:00: Partea întunecată a luminii
17:00: Scânteia. Universul din noi
18:00: Misiunea Asteroid

Miercuri, vineri și duminică

10:00: 3-2-1, am decolat!
11:00: Bunicul savant și Zoe: Misiunea lumina
12:00: Sistemul Solar, casa noastră
13:00: Expediția: Recifele de coral
15:00: Găurile Negre Supermasive
16:00: Partea întunecată a luminii
17:00: Scânteia. Universul din noi
18:00: Misiunea Asteroid

.

S-au stabilit semifinalistele Cupei României la hochei

0

S-au stabilit semifinalistele Cupei României la hochei

Corona Brașov, CSHC Fenestela 68, ACSH Gheorgheni și CSA Steaua București s-au calificat, sâmbătă, în semifinalele Cupei României la hochei pe gheață. În Grupa A, Corona Brașov a trecut de CSM Galați cu 11-0 (4-0, 4-0, 3-0). Golurile victoriei brașovenilor au fost înscrise de Tamas Reszegh, Pavlo Borisenko, David Levin (3), Colby McAuley (2), Szilard Rokaly, Jared Michael Van Wormer și Zsolt Mathe (2). În celălalt meci al grupei A, CSHC Fenestela 68 a dispus de Sportul Studențesc cu 23-2 (7-0, 11-1, 5-1).Corona Brașov conduce în Grupa A, cu 6 puncte, urmată de ACSHC Fenestela 68, 6 puncte, CSM Galați, 0 puncte, Sportul Studențesc, 0 puncte.
În grupa B, CSA Steaua București a învins-o pe ACS Sapientia U23 cu 8-6 (4-2, 2-0, 2-4), iar ACSH Gheorgheni s-a impus în meciul cuSport Club Miercurea Ciuc cu 5-3 (1-0, 2-2, 2-1). Steaua e liderul Grupei B, cu 6 puncte, urmată de ACSH Gheorgheni, 6 puncte, ACS Sapientia U23, 0 puncte, SC Miercurea Ciuc, 0 puncte. Duminică vor avea loc ultimele meciuri din grupe, Sportul Studențesc – CSM Galați (12:00) și Corona Brașov – CSHC Fenestela 68 (17:30) în Grupa A, SC Miercurea Ciuc – ACS Sapientia U23 (15:00) și ACSH Gheorgheni – CSA Steaua București (19:00), în Grupa B.Turneul Final Four va avea loc în perioada 12-13 septembrie, în Remetea Ice Arena.

Cutremur de 4,1 grade în zona Vrancea

0
Două cutremure la 47 km de Brașov, noaptea trecută: Magnitudini de peste 3

Un seism cu magnitudinea moderată de 4,1 pe scara Richter s-a produs duminică dimineața, 6 septembrie 2026, la ora 07:04:18, în celebrul bazin seismic Vrancea. Potrivit informațiilor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), mișcarea tectonică a fost simțită de locuitorii din București și județul Ilfov.

Date tehnice despre seism

Cutremurul s-a înregistrat la o adâncime considerabilă, de 149,6 kilometri, având o intensitate estimată la gradul II. Epicentrul a fost localizat în județul Buzău, în imediata vecinătate a mai multor orașe importante din regiune:

  • La 54 de kilometri sud-est de Sfântu Gheorghe;

  • La 59 de kilometri est de Brașov;

  • La 61 de kilometri sud de Buzău;

  • La 65 de kilometri sud de Focșani;

  • La 75 de kilometri nord de Ploiești.

Reacția autorităților și situația din teren

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov a activat protocoalele specifice și a demarat verificări în teren pentru a identifica posibile pagube materiale sau eventuale efecte negative generate de mișcarea telurică.

Până la ora transmiterii primelor date oficiale, la numărul unic de urgență 112 nu au fost înregistrate apeluri din partea cetățenilor care să solicite sprijin sau să semnaleze pagube majore. Autoritățile le recomandă cetățenilor să își păstreze calmul și să se informeze din surse oficiale, amintind că în cazul unor cutremure pot urma replici de intensitate mai mică.

Protest pentru apărarea Parcului Central din Brașov

0
Brașovenii sunt chemați astăzi, la ora 11.00, să participe la o acțiune de protest în apărarea parcului central din Brașov. Acțiunea vine în urma proiectului relansat acum zece zile, când Consiliul Local Brașov a aprobat studiul de fundamentare pentru concesionarea construirii și administrării unei parcări subterane cu 440 de locuri.
„Ne întâlnim la ora 11:00 pe Aleea Principală, în dreptul trecerii de pietoni de la Aro, apoi pornim în plimbare și înconjurăm parcul.
Veniți cu pancarte și mesaje pentru autorități, să spunem clar:
Nu vrem parcare sub Parcul Central!
Vrem ca parcul să rămână întreg și vom fi mereu aici să-l apărăm”, anunță Grupul de inițiativă civică SCUT pentru spații verzi.
„Pentru plimbarea de azi, vă rugăm să lăsați acasă:
1. Mașina
2. Agresivitatea și înjurăturile de orice natură
3. Însemnele și mesajele politice
4. Orice altă inițiativă care nu ține de subiectul parcării de sub parc
Aceasta este o adunare publică pașnică.
Este una dintre modalitățile prin care noi, ca societate civilă, ne putem cere drepturile și putem spune în ce fel de oraș vrem să trăim.
Ne vedem în parc!”, anunță același Grup de inițiativă civică SCUT pentru spații verzi.