Acasă Blog Pagina 152

Brașovean condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic

0
Brașovean condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic
Foto: Carstens-Peters/Unsplash

La data de 8 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Brașov pe numele unui bărbat, de 37 de ani, din municipiul Brașov.

Persoana în cauză a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

După depistare a fost condus de polițiști la Penitenciarul Codlea, unde a fost încarcerat în vederea executării pedepsei.

18 finaliști și 30 de fotografii dedicate Muntelui Tâmpa, într-o expoziție la Brașov

0
18 finaliști și 30 de fotografii dedicate Muntelui Tâmpa, într-o expoziție la Brașov

A III-a ediție a concursului de fotografie „Muntele Tâmpa – simbol al Brașovului” s-a încheiat pe 31 august 2026. Potrivit organizatorilor, și în această ediție, cele mai apreciate 30 de imagini selectate de un juriu format din profesioniști vor fi expuse în cadrul unei expoziţii și eveniment tematic intitulat „Zilele ariei naturale protejate Muntele Tâmpa”.

Cei 18 finaliști care vor expune cele 30 de imagini selectate de juriul concursului dintr-un număr de peste 150 de fotografii înscrise, în ordine alfabetică, sunt: Alexandru Ghițescu, Alexandru Mario Mihai, Andrea Köllő, Andreea Andreescu, Eugen-Gheorghe Gomoescu, Halyna Vitiuk, Hugó-Áron Pilbáth, Iosif Trif, Izabella Șaramet, Kinga Mihály, Maria Cristina Burnoiu, Mirabela-Maria Cătăniciu, Oana Ionescu, Roxana Axinte, Ruxandra Bănică, Ungvari Ernő, Virginia Radoiu, Viktoriia Mykhalenko.

Tematica expoziției este flora, fauna și peisajul de pe și cu Muntele Tâmpa. Orașul Brașov este unul dintre puținele orașe care au în intravilanul lor arii naturale protejate. Acestea aduc beneficii locuitorilor, dar și responsabilitate pentru păstrarea lor. În vorbirea curentă, Brașovul este deja sinonim cu „orașul de la poalele Tâmpei”, muntele care desparte vechiul cartier din Şchei și cetatea din Centrul istoric de cartierul mai nou, Valea Cetății.

Primele 5 fotografii clasate vor fi premiate și expuse ulterior și la Restaurant Panoramic Brașov, într-o selecție dedicată Muntelui Tâmpa. Anunțul câștigătorilor va fi făcut în cadrul vernisajaului pe data de 25 septembrie 2026 de la ora 16:00 la Centrul Cultural Apollonia – Banca de Cultură (sala Doina Cornea, etajul 2).

În cadrul vernisajului va avea loc și un concert acustic susținut de artisul brașovean „Watzzy” alături de invitați surpriză. Expoziția de fotografie se poate vizita în perioada 25 septembrie – 15 octombrie 2026.

Un eveniment inițiat de Organizaţia GeoEcologică ACCENT, susținut de Primăria Municipiului Braşov, găzduit de Banca de Cultură Apollonia și organizat în parteneriat cu Restaurant Panoramic Brașov. Cele mai apreciate 30 de imagini au fost selectate de un juriu format din Mihai și Ana Moiceanu (PhotoTOUR Brașov – fotografi și cineaști profesioniști).

Doi turişti recuperaţi de pe Valea Caraimanului

0

Doi turişti care au părăsit traseul marcat pe Valea Caraimanului, în Munţii Bucegi, şi au rămas blocaţi într-o zonă de abrupt au fost recuperaţi, marţi, de salvamontiştii din Prahova.

Salvamontiştii prahoveni au intervenit, marţi, pentru recuperarea a doi turişti care au urcat pe Valea Caraimanului, în Bucegi, însă au ieşit de pe traseul marcat şi au rămas blocaţi într-o zonă de abrupt. Salvatorii montani au ajuns la cei doi, i-au preluat şi i-au coborât în siguranţă de pe munte.

Imagini postate de Salvamont Prahova arată că una dintre persoane a rămas blocată într-o zonă din care nu mai putea urca pe munte, iar în jos era prăpastie. Salvamontiştii au atras în repetate rânduri atenţia asupra faptului că turiştii care urcă pe munte trebuie să se informeze, înainte de a pleca în drumeţie, asupra traseului şi să aleagă ruta pe care vor urca în funcţie de capacitatea lor de a face faţă condiţiilor grele şi terenului accidentat de pe munte.

Motorsportul revine la Râșnov pentru etapa a 6-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă

0

La Trofeul Râșnov sunt înscriși 106 concurenți

Trofeul Râșnov, etapa cu numărul șase din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă are loc la finalul acestei săptămâni. Competiția se desfășoară între 11 și 13 septembrie pe Valea Cetății, pe un traseu de 4 kilometri, o diferență de nivel de 240 de metri. La etapa de la Râșnov sunt înscriși 106 concurenți. Capul de afiș al luptei pentru victoria absolută rămâne Jérôme France. Pilotul modelului Nova NP01 ajunge la Râșnov din postura de lider detașat al clasamentului OPEN, cu 118 puncte, față de cele 79 ale lui Elias Julian Răduță. Francezul se află  în fața primei sale șanse reale de a închide matematic lupta pentru campionat. Sâmbătă, 12 septembrie, concurenții vor parcurge recunoașterile, antrenamentele cronometrate și cele două manșe de calificare, în timp ce duminică, 13 septembrie, după ultimele urcări de antrenament, atenția se va îndrepta spre cele două manșe decisive de concurs.

Unde ieșim

0
Unde ieșim

Joi, 10 septembrie, Râșnov Medieval Run – Campionatul European Masters Off-Road Running Râșnov – Poiana Brașov – Masivul Postăvarul, editia a-V-a
Joi, 10 septembrie, Filarmonica Brașov, Concert simfonic cu Cristian Mandeal și Elisabeth Leonskaja, Sala Patria, sala mare, ora 19,00
Vineri, 11 septembrie, Râșnov Medieval Run – Campionatul European Masters Off-Road Running Râșnov – Poiana Brașov – Masivul Postăvarul, editia a-V-a
Vineri, 11 septembrie, Teatrul Sică Alexandrescu ora 18.00 Oamenii Pământului Spectacol hibrid de teatru muzical
Sâmbătă, 12 septembrie, Opera Brașov, Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, ora 18,30
Sâmbătă, 12 septembrie, Teatrul Sică Alexandrescu, Spectacolul-recital „Între două fronturi”, ora 16,00
Sâmbătă, 12 septembrie, Întâlnirea Națională Volkswagen Clasic Piața Sfatului
Duminică, 13 septembrie, Râșnov Medieval Run – Campionatul European Masters Off-Road Running Râșnov – Poiana Brașov – Masivul Postăvarul, editia a-V-a
Duminică, 13 septembrie, Piața Sf Ioan Festivalul Medieval
Duminică, 13 septembrie, Teatrul Sică Alexandrescu ora 18.00 Doi într-un butoi

Cugetări

0
Cugetări

Antoine de Saint-Exupery: „Adevărata iubire începe de acolo de unde tu nu mai aștepți nimic în schimb”

S-a întâmplat la 9 septembrie

0
S-a întâmplat la 9 septembrie

1543: Maria Stuart, în vârstă de nouă luni, este încoronată „regina scoțienilor” în centrul orașului scoțian Stirling.
1668: Avarul, o comedie în cinci acte de Molière, are premiera la Paris.
1743: Rescriptul împărătesei Maria Terezia prin care s-a dat dreptul copiilor de iobagi români din Transilvania de a frecventa școala.
1911: A fost efectuată prima cursă poștală cu avionul în Europa.
1912: A fost dezvelit bustul generalului dr. Carol Davila, lucrare a lui Constantin Brâncuși, și primul monument al lui Brâncuși la București.
1918: Constituirea, din inițiativa lui C. I. Parhon, a Societății de neurologie, psihiatrie și psihologie din Iași (din 1921 și de endocrinologie).

Rețeta zilei

0
Rețeta zilei
Tăieţei cu sos dulce şi pui

Ingrediente: 400 g piept de pui, cimbru uscat şi măcinat, 400 g tăieţei, 150 g unt, sare, piper, ulei pentru prăjit, 300 g sos de tomate, 1 linguriţă miere, 10 g parmezan, pătrunjel verde

Preparare: Se spală pieptul de pui, se taie cubuleţe, se condimentează cu sare şi piper şi se prăjesc în ulei încins. După ce au căpătat o crustă aurie, se scot şi se scurg de ulei. Între timp, se pun tăieţeii să fiarbă în apa cu sare. Separat, se topeşte untul, se adaugă cimbrul, mierea şi sosul de tomate. Se lasă să clocotească şi, după ce a scăzut, se ia de pe foc. Pastele se servesc cu bucăţelele de pui şi sosul dulceag, parmezan ras şi pătrunjel verde.

O carte pe săptămână

0
O carte pe săptămână
„Cartea înțelepciunii“, de Dalai Lama

Orice om năzuiește să aibă parte în viață de iubire, de înțelegere și de compasiune. Mai mult, își dorește să înțeleagă natura umană – cine este el, cine sunt ceilalți? Sfinția Sa Dalai Lama, liderul spiritual al poporului tibetan, oferă fiecăruia dintre noi un sfat de care, cu siguranță, avem nevoie. E undeva scris în această cărțulie. Trebuie doar căutat cu atenție…

Bancul zilei

0
Bancul zilei

Nu e chiar atât de dificil să găsești femeia visurilor tale. Dificil este să o ascunzi de soție.