Acasă Blog Pagina 144

Turist polonez căzut într-o râpă în Munții Făgăraș. Salvamontiștii au pornit spre el

0
Foto cu rol ilustrativ

Un turist polonez a căzut sâmbătă într-o râpă din Munții Făgăraș, în zona Vârfului Mircii, între Lacul Bâlea și Vârful Moldoveanu.

Salvamontiștii au fost alertați și s-au deplasat spre locul indicat pentru evaluarea situației și recuperarea victimei. Deocamdată nu sunt informații despre starea turistului sau despre eventualele leziuni suferite.

A doua intervenție în mai puțin de 24 de ore

Incidentul vine după o altă intervenție în Munții Făgăraș. În noaptea de vineri spre sâmbătă, salvamontiștii din Argeș au recuperat doi turiști rămași blocați între Lacul Călțun și Tunelul Transfăgărășan.

Cei doi erau epuizați, iar unul avea o luxație și nu mai putea continua traseul. Misiunea a durat aproximativ cinci ore.

Salvamontiștii recomandă turiștilor să își planifice atent traseele, să țină cont de timpul necesar și să evite plecările târzii. Pentru drumețiile montane sunt recomandate lanterna frontală cu baterii de rezervă, folia de supraviețuire și o trusă medicală.

Pescar din Mexic, salvat după opt zile în derivă pe Oceanul Pacific

0

Un pescar din Mexic a supraviețuit opt zile în derivă pe Oceanul Pacific, la aproximativ 500 de kilometri de coastă, după ce ambarcațiunea sa a rămas fără combustibil.

A fost purtat sute de kilometri în larg

Héctor Márquez Martínez a plecat la pescuit la sfârșitul lunii august din Puerto Ángel, în statul Oaxaca, și intenționa să revină acasă după câteva ore.

După ce a rămas fără combustibil, barca de lemn a fost purtată de curenți în larg. Familia a anunțat dispariția, iar Marina mexicană, pescari locali, rude și voluntari au participat la operațiunea de căutare.

Pe 7 septembrie, pescarul a fost observat de echipajul unui cargou, la sud de Huatulco.

Salvatorii i-au oferit apă și alimente

Marinarii i-au oferit apă, mâncare și combustibil și au transmis autorităților coordonatele sale. Pescarul a refuzat să-și abandoneze barca.

O navă a Marinei mexicane a ajuns ulterior în zonă și l-a preluat. Bărbatul era grav deshidratat, dar starea sa era stabilă.

Cazul vine la aproximativ o lună după ce alți doi pescari din aceeași regiune au fost salvați după cinci zile petrecute în derivă într-o ladă frigorifică.

O nouă fântână arteziană în Brașov

0

O nouă fântână arteziană este funcțională pentru brașoveni, în zona „Trei Alimentare”, la intersecția Zizinului cu Calea București.
„Jocurile de apă, luminile și muzica transformă fântâna într-un punct de atracție al zonei și într-un spațiu plăcut pentru momentele de relaxare petrecute în aer liber. Apă, lumină și muzică, într-un spectacol de care se pot bucura brașovenii!”, au transmis reprezentanții Primăriei Brașov.

Nicio surpriză! Corona Brașov și ACSH Gheorgheni vor juca finala Cupei României la hochei

0

Corona Brașov și ACSH Gheorgheni vor juca finala Cupei României la hochei

Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, cele mai bune echipe din campionat intern, vor disputa finala Cupei României la hochei pe gheață, după ce au câștigat, sâmbătă, semifinalele desfășurate în Remetea Ice Arena.
Corona  a trecut de CSA Steaua București cu 2-0 (1-0, 0-0, 1-0), prin golurile marcate de Tamas Reszegh și David Levin.ACSH Gheorgheni a dispus de CSHC Fenestela 68 cu 5-0 (2-0, 2-0, 1-0), golurile fiind reușite de Christopher Bodo, Akos Szigeti, Mark Janos, Levente Simon și Brance Orban.

Corona – ACSH Gheorgheni e finala Cupei României 

Finala Cupei României se va disputa duminică, de la ora 17:00, între Corona Brașov și ACSH Gheorgheni. Cele două echipe au deschis noul sezon la hochei, luna trecută cu Supercupa României, trofeu câştigat de Corona Braşov. Finala mică, CSA Steaua București – ACSHC Fenestela 68, va începe la ora 13.00.

Bărbat atacat de câini în Parcul Noua din Brașov

0
Un bărbat de 40 de ani ar fi fost atacat, sâmbătă seara, de câinii patronului restaurantului „Pescăruș” în Parcul Noua din Brașov. În urma incidentului, victima s-ar fi prezentat la Secția 2 de poliție din Brașov, unde a dat declarații cu privire la împrejurările în care s-a produs atacul.
Deocamdată, informațiile sunt preliminare, iar circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul urmează să fie clarificate.

Etapa 3 Liga 3 | CSM Săcele a pierdut derbiul cu Sepsi OSK II. Olimpic Zărnești, victorie importantă la Breaza

0

CSM Săcele a pierdut derbiul cu Sepsi OSK II

Derbiul rundei a 3-a din Seria a 2-a a Ligii a 3, CSM Săcele – Sepsi OSK II, s-a încheiat cu victoria clară a covăsnenilor, scor 0-3. Mihai Negoiță ( CSM Săcele) a fost eliminat în minutul 79 pentru două cartonase galbene.Este prima înfrângerea săcelenilor din acest campionat.

Olimpic Zărnești, victorie la Breaza

Olimpic Zărnești a bifat primul succes în deplasare la, 2-1 (1-0), in meciul cu Tricolorul Breaza. Golurile victoriei echipei antrenate de Mihai Stere au fost marcate de Iustin Grigore (43) și Rareș Coltofean ( 63). prahovenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 2, când a fost eliminat Marius Duricu. Vlad Berloiu (Olimpic Zărnești) a fost eliminat în minutul 79.

 

Liga 3, Seria a 2-a, etapa 3

Vineri, 11 septembrie:
ACS Mediaș- CSO Băicoi 1-1
Kids Tâmpa Brașov- Inter Sibiu 0-2
ARO Câmpulung – Corona Brașov 1-3
Sâmbătă, 12 septembrie:
Tricolorul Breaza – Olimpic Zărnești 1-2
Carpați Covasna – CSO Teleajenul 1-3
CSM Săcele – Sepsi OSK II 0-3
Clasament: 1. Sepsi OSK II 9p, 2. Corona Brașov 7p, 3. Inter Sibiu 6p, 4. Olimpic Zărnești 6p, 5. CSM Săcele 6p, 6. CSO Băicoi 5p, 7. ACS Mediaș 4p, 8. ARO Câmpulung 4p, 9. CSO Teleajenul 4p, 10. Tricolorul Breaza 0p, 11. Kids Tâmpa Brașov 0p, 12. Carpați Covasna 0p

Bărbat din Făgăraș, reținut și arestat preventiv după un conflict spontan pe stradă

0

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unui conflict spontan izbucnit pe o stradă din municipiul Făgăraș, unde a agresat fizic o altă persoană.

Detaliile incidentului din Făgăraș

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați în seara de 10 septembrie, în jurul orei 20.00, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată fizic pe o stradă din oraș. Echipajul ajuns la fața locului a stabilit că incidentul a avut loc pe strada Tăbăcari, pe fondul unor discuții contradictorii între doi bărbați, în vârstă de 54, respectiv 57 de ani.

Conflictul spontan a degenerat, moment în care bărbatul de 57 de ani a devenit agresiv și și-a lovit concetățeanul, provocându-i suferințe fizice. În baza probatoriului administrat în dosarul penal, polițiștii l-au identificat și au dispus reținerea agresorului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Măsuri legale dispuse de instanță

În urma prezentării în fața instanței de judecată de către procurorul de caz, judecătorii au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele suspectului.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Trafic restricționat între Poiana Brașov și Râșnov. Când se aplică măsura

0

Șoferii care circulă între Poiana Brașov și Râșnov trebuie să țină cont de restricțiile de trafic instituite pe DN1E în acest weekend.

Potrivit CNAIR, măsura este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului Râșnov Medieval Run.

Restricții pe DN1E

Sâmbătă, 12 septembrie, traficul este restricționat între orele 08:30 și 17:30.

Duminică, 13 septembrie, circulația va fi restricționată în intervalul 08:30-12:30.

Restricțiile se aplică pe sectorul de drum dintre Poiana Brașov și Râșnov.

Liga 4 Brașov etapa 3 | Surpriză la Rupea. SR Brașov a pierdut la limită şi a cedat şefia seriei. Internațional Brașov e noul lider

0

Internațional Brașov e noul lider al Ligii a 4-a Brașov

Liga 4 Brașov are un nou lider după runda a 3-a. Internațional Brașov a câștigat cu 3-2 la Cristian și este noul lider al Ligii a 4-a Brasov. Echipa antrenată de Ciprian Ursu are punctaj maxim după trei etape. ACS Zona Rupea a câștigat cu 2-1 derbiul rundei cu SR Brașov. Edi Rența a fost eliminat în minutul 53 pentru două cartonașe galbene. Este primul eșec al brașovenilor în acest campionat. Măgura Codlea a realizat scorul etapei, 6-0 cu ACS Hoghiz și a urcat pe locul doi în clasament. Chimia Victoria, echipă pregătită de Ionel Ganea, a câștigat dramatic meciul disputat la Ghimbav cu Aripile, scor 3-2 cu două goluri marcate în prelungiri de Ciprian Colarez!

Meciuri etapa 3 Liga 4 Brașov, sezon 2026-2027, rezultate și marcatori

Miercuri, 9 septembrie
CSM Făgăraș – Corona Brașov II 1-1( Cătălin Suciu /Claudiu Pătrașcu)
Sâmbătă, 12 septembrie:
ACS Zona Rupea – SR Brașov 2-1 (Paul Vaida, Rares Hegbeli / Mihai Arinean)
Măgura Codlea – ACS Hoghiz 6-0 (Marius Savu 2, Toderașcu , Botezatu, M
Badea, O. Sterian), Unirea Hărman – Teutonii Ghimbav 0-1 ( Emanuel Popa), Aripile Brașov – Chimia Victoria 2-3 ( Ionuț Olaru 2 / Rareș Olaru, Ciprian Colarez 2), Inter Cristian – Internațional Brașov 2-3 ( Tudor Ilie, S. Cioroiu / Cosmin Muscalau, Alin Gerotă, M. Kerekes)
ACS Prejmer a stat.

Clasament: 1. Internațional Brașov 9p, 2. Măgura Codlea 7p, 3. ACS Zona Rupea 7p, 4. SR Brașov 6p, 5. Chimia Victoria 6p, 6. Teutonii Ghimbav 5p, 7. Corona Brașov II 4p, 8. Inter Cristian 3p, 9. CSM Făgăraș 2p , 10. ACS Hoghiz 1p, 11. Aripile Brașov 0p 12. Unirea Hărman 0p, 13. ACS Prejmer 0p.

ANPC a verificat peste 1.600 de operatori și a aplicat amenzi de aproape 4 milioane de lei

0
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.102 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,98 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la peste 1.600 de operatori economici la nivel național, în perioada 7 – 11 septembrie 2026.
Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranței produselor comercializate, a respectării legislației specifice domeniului alimentar și a condițiilor de prestare a serviciilor. În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate diverse sancțiuni și măsuri.
Comisarii ANPC au mai acordat 600 avertismente și au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de 115.000 de lei, temporar produse în valoare de 2.550.000 lei și au oprit prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru opt operatori economici.
Principalele neconformități constatate au fost: deficiențe privind traducerea în limba română a etichetei atașate, lipsa avertismentelor, lipsa mențiunilor privind compoziția fibroasă a produsului, deficiențe privind mențiunile pe etichetă a producătorului/distribuitorului, comercializarea unor produse depreciate calitativ și comercializarea unor produse neconforme sau expirate.
De asemenea, a mai fost constatată prestarea serviciilor în spații neautorizate sau care nu respectă condițiile legale de funcționare, agregate neigienizate corespunzător, cu urme de rugină, paviment deteriorat, ustensile neconforme utilizate în spațiul de gătit, deficiențe privind păstrarea necorespunzătoare, fără respectarea temperaturilor de depozitare a produselor preparate, prezenta unor urme de mucegai în spațiul destinat gătirii, lipsa mențiunilor privind țara de proveniență și prezentarea produselor ca fiind autohtone, în lipsa certificatului de producător.