Acasă Blog Pagina 135

Ordin de protecție și monitorizare electronică pentru un bărbat din Făgăraș, acuzat că și-ar fi agresat partenera

0
Ordin de protecție și monitorizare electronică pentru un bărbat din Făgăraș, acuzat că și-ar fi agresat partenera

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în care a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, care s-ar fi manifestat agresiv față de partenera sa și i-au montat acestuia un dispozitiv de monitorizare electronică.

La data de 15 septembrie, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați, cu privire la faptul că, o femeie ar fi fost agresată fizic de către partener.

Având în vedere cele sesizate, polițiștii s-au deplasat la fața locului, respectiv la un imobil de pe strada 13 Decembrie, din municipiul Făgăraș, unde au stabilit faptul că, între cei doi parteneri ar fi avut loc discuții contradictorii, însă fără a avea loc acte de agresiune. Ulterior, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, la data de 10 septembrie, în jurul orelor 02.00, pe fondul unui conflict spontan, femeia ar fi fost agresată fizic de către concubin, în timp ce se aflau în alt imobil din municipiul Făgăraș, fiindu-i provocate suferințe fizice.

Astfel, în baza celor constatate în mod direct, cât și în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, din care s-a determinat un risc iminent de violență, pe numele bărbatului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care au dispus mai multe măsuri pentru protecția persoanei vătămate, între acestea fiind și obligația de a păstra o distanță de siguranță față de victimă, sens în care polițiștii i-au montat agresorului un dispozitiv de monitorizare electronică.

Cercetările urmează a fi continuate în cadrul dosarului penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violența în familie, cercetări ce se derulează sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Acțiune „BLITZ” a Poliției Brașov pe bulevardul Saturn: 69 de sancțiuni și amenzi de peste 8.000 de lei

0
Acțiune „BLITZ” a Poliției Brașov pe bulevardul Saturn: 69 de sancțiuni și amenzi de peste 8.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat, la data de 14 septembrie, o nouă acțiune tip „BLITZ” pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și reducerea consecințelor accidentelor rutiere grave, dar și pentru descurajarea comportamentelor agresive sau neadecvate în trafic.

Acțiunea a avut un caracter preponderant preventiv și a fost organizată, pe bulevardul Saturn, din municipiul Brașov, în special din perspectiva încălcării regimului legal de viteză.

Astfel, în cele două intervale orare, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în urma controalelor efectuate, au identificate mai multe situații periculoase, pentru care au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 8.000 de lei.

De asemenea, a fost oprit din a circula pe drumurile publice un autovehicul care nu prezenta siguranță în trafic, certificatul de înmatriculare fiind retras până la remedierea problemelor constatate.

Poliția Brașov precizează faptul că, aceste acțiuni se desfășoară punctual, într-un interval de timp prestabilit și prin concentrarea unor efective în anumite zone și pe segmente de interes operativ, pentru identificarea cu operativitate a situațiilor care pot afecta siguranța rutieră și ordinea publică. Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare, inclusiv în alte zone de interes operativ.

UPDATE/O femeie de 40 de ani din Râșnov, care a fost dată dispărută, a fost găsită

0
UPDATE/O femeie de 40 de ani din Râșnov, care a fost dată dispărută, a fost găsită

O femeie de 40 de ani din Râșnov, care a fost dată dispărută, a fost găsită.

UPDATE. Poliția Brașov a anunțat miercuri, 16 septembrie, că, în urma activităților de căutare, o femeie de 40 de ani din Râșnov, BRATU SILVIA-VASILICA (foto), care a fost dată dispărută, a fost identificată.
Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni și nici nu a fost implicată în comiterea altor fapte de natură penală.

Știrea inițială. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au anunțat joi că efectuează verificări pentru identificarea unei persoane, BRATU SILVIA-VASILICA, în vârstă de 40 de ani, care ar fi plecat de la domiciliul său, orașul Râșnov, județul Brașov, la data de 9 septembrie și nu ar mai fi revenit până în prezent.

Semnalmente: înalțime 1,60 m, păr lung negru, ochi căprui.

La momentul plecării, femeia era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni tip jeans, de culoare albastru închis, un tricou de culoare gri închis, peste care purta o vestă de culoare albastru închis și era încălțată cu o pereche de pantofi sport de culoare închisă.

Cei care dețin și pot furniza informații cu privire la persoana semnalată sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

UPDATE/Incendiu puternic la o casă din Râșnov: O persoană a fost rănită, iar mai multe animale și păsări au murit (FOTO, VIDEO)

0

Un incendiu a izbucnit miercuri la o casă din Râșnov.

UPDATE. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov a anunțat că în urma incendiului izbucnit miercuri la o casă din Râșnov au fost afectate acoperișul unei locuințe, aceasta fiind distrusă în proporție de aproximativ 60%, precum și patru anexe gospodărești.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare. Acestuia i s-a acordat asistență medicală la fața locului. Persoana este conștientă, în afara oricărui pericol și a refuzat transportul la spital.

Din păcate, în urma incendiului au murit trei câini, patru pisici și aproximativ 30 de păsări.

Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.

Știrea inițială. Un incendiu a izbucnit miercuri la o casă din localitatea Râșnov, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov.

La fața locului se deplasează cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care două autospeciale aparținând Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Cristian și Râșnov, o autocisternă cu apă și un echipaj SMURD.

Există pericol de propagare a incendiului la construcțiile aflate în imediata apropiere.

Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea construcțiilor învecinate.

Fotbal juvenil: Sepsi OSK cu patru grupe la AJF Brașov!

0

Fotbal juvenil: Sepsi OSK cu patru grupe la AJF Brașov!

Din acest sezon, Sepsi OSK are patru echipe de copii și juniori în campionatele organizate de AJF Brașov. Motivul? AJF Covasna nu are suficiente echipe la categoriile U10 -U 13 astfel că oficialii lui Sepsi OSK au solicitat înscrierea echipelor la categoriile U10, U11, U12 și U13 în competițiile organizate de AJF Brașov. Cum cererea a fost acceptată, Sepsi OSK va juca cu patru echipe în campionatele organizate de AJF Brașov.

AJF Brașov: U 11- U10 cuplaj:

U 11, Seria II: Junior Brașov, Olimpic Zărnești, Corona Brașov, ACS Kids Tâmpa (fete), ACS Tâmpa, ACS Pro-Elit Brașov, Olimpic Cetate Râșnov și Sepsi OSK

U10 Seria II: Dinamo București – Centrul Sportiv Brașov, Junior Brașov, Olimpic Zărnești, Corona Brașov, AC Kids Tâmpa Brașov (fete), ACS Tâmpa Brașov, ACS Elite – Stars Brașov, Olimpic Cetate Râșnov, Sepsi OSK

AJF Brașov: U 13U- 12 cuplaj:
U 13 seria 1: ACS Elite Stars Brașov, Junior Brașov, FC City Brașov, Forex Brașov, ACS Prejmer, ACS Kids Tâmpa Brașov 2, CSM Săcele, Sepsi OSK

U 12, Seria 1: ACS Pro- Elit Brașov, Junior Brașov, FC City Brașov, Forex Brașov, ACS Prejmer, ACS Kids Tâmpa Brașov 2, CSM Săcele, Sepsi OSK

Ziua de Curățenie Națională, pe 19 septembrie. Peste 179.000 de voluntari s-au înscris

0
Ziua de Curățenie Națională, pe 19 septembrie. Peste 179.000 de voluntari s-au înscris

România se unește pentru Ziua de Curățenie Națională, pe 19 septembrie. Peste 179.000 voluntari s-au înscris deja pentru a participa, pe 19 septembrie, la acțiunile de ecologizare organizate simultan în toate județele țării și în București. Echipa centrală Let’s Do It, Romania! din București și 41 de coordonatori județeni îi vor ajuta și ghida pe românii care se implică să strângă deșeurile din natură și să lase în urmă locuri curate.

Cei care doresc să participe la Ziua de Curățenie Națională pot consulta harta cu punctele de întâlnire și zonele de curățenie din întreaga țară, disponibilă aici: Harta punctelor de întâlnire. Harta va fi actualizată până pe 18 septembrie, cu o zi înainte de acțiunea de voluntariat.

Coordonată de Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din țară, Ziua de Curățenie Națională transformă, an de an, implicarea civică într-o acțiune uriașă cu impact benefic atât pentru natură, cât și pentru oameni și îi aduce împreună pe cei care cred că schimbarea începe cu un gest simplu. Inițiativa este organizată simultan în 190 de țări prin mișcarea globală Let’s Do It World. De la elevi, studenți și profesori, până la familii, prieteni, companii și autorități locale și naționale, participanții contribuie la curățarea zonelor afectate de deșeuri abandonate și la construirea unei culturi a responsabilității față de mediu.

,,Numărul impresionant de înscrieri arată că tot mai mulți români înțeleg că un mediu mai curat începe cu implicarea fiecăruia dintre noi. Toți voluntarii transmit un mesaj puternic despre responsabilitate, respect pentru natură și grijă față de comunitate. Le mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat până acum și îi invităm pe toți cei care doresc să facă parte din această mișcare națională să se înscrie online, pe app.letsdoitromania.ro, unde găsesc și lista tuturor coordonatorilor și a punctelor de întâlnire din toată țara”, declară Agata Bulei, Project Manager Let’s Do It, Romania! și Coordonator Ziua de Curățenie Națională.

Peste 2,9 milioane de români s-au implicat, din 2010 și până în prezent, în acțiuni de curățenie alături de echipa Let’s Do It, Romania! și au strâns peste 32,399 tone de deșeuri.

Înscrierile pentru Ziua de Curățenie Națională, de pe 19 septembrie, se fac online, pe app.letsdoitromania.ro. Participarea este deschisă tuturor, indiferent de vârsta sau experiența anterioară. Voluntarii pot alege locul de curățenie cel mai apropiat și primesc de la coordonatori saci și mănuși pentru acțiune.

Ziua de Curățenie Națională a devenit recunoscută oficial prin Legea 266/2024. Prin această campanie, organizatorii își propun, pe lângă strângerea tonelor de deșeuri din natură, și responsabilizarea oamenilor cu privire la mediul înconjurător și la ce lasă în urmă. Tema din acest an a Zilei de Curățenie Națională este „Tu ce lași în urma ta?” și îndeamnă la reflecție și la conștientizarea fiecărui gest din viața de zi cu zi.

Pompierii români se întorc acasă din Grecia

0
Misiunea pompierilor români în Grecia se încheie, ultimul schimb pornind, miercuri, spre casă. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), ultimul schimb îşi încheie misiunea, miercuri, şi porneşte spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experienţa şi spiritul de solidaritate ale pompierilor români.
De la începutul lunii august, 120 de pompieri, în trei schimburi (fiecare schimb câte două săptămâni), au fost prezenţi în apropierea Atenei, în localitatea Nea Makri, alături de pompierii greci, pregătiţi să intervină în sprijinul comunităţilor ameninţate de incendiile de vegetaţie.
Pe întreaga perioadă a misiunii, modulul românesc specializat în stingerea incendiilor de pădure a desfăşurat activităţi de monitorizare şi intervenţie pentru limitarea şi lichidarea incendiilor izbucnite pe teritoriul Greciei, în zonele stabilite de autorităţile elene.
„Fiecare dintre colegii noştri şi-a îndeplinit misiunea cu responsabilitate şi profesionalism, departe de familie şi de cei dragi, dar cu gândul la oamenii pe care îi puteau ajuta. Vă mulţumim pentru fiecare zi în care aţi fost la datorie, pentru efortul depus şi pentru felul în care aţi reprezentat România! Mulţumim colegilor pompieri greci pentru colaborare şi pentru încrederea acordată pe parcursul acestei misiuni”, a transmis IGSU.
În perioada 1 august – 15 septembrie, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), a participat în Grecia cu un modul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure, în cadrul programului de pre-poziţionare organizat de Direcţia Generală pentru Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO).
Programul de asistenţă, finanţat de Uniunea Europeană, a fost conceput ca măsură de sprijin pentru comunităţile din Europa, grav afectate de incendiile devastatoare din anii anteriori. Acesta face parte din noua politică a UE pentru prevenirea şi limitarea incendiilor de pădure în sudul Europei şi a reunit, în acest an, pe teritoriul Republicii Elene, echipaje operative din România, Cehia, Franţa şi Moldova.

Brașovul caută voluntari pentru FOTE 2027

0

Brașovul va fi gazda, pentru a doua oară, a singurei competiții sportive de nivel olimpic, Festivalul Olimpic al Tineretului European (European Youth Olympic Festival – EYOF), jocurile de iarnă, în perioada 17 – 21 februarie 2027. Una dintre cele mai importante componente pentru desfășurarea acestui eveniment este suportul acordat de voluntarii care vor fi implicați în această competiție.

Cei care doresc să fie parte din mișcarea olimpică europeană, dar și din alte proiecte majore pe care Brașovul le va derula în următorii ani o pot face, începând din 15 septembrie, aplicând pentru înscrierea în programul de voluntariat ,,Brasov Romania Accord for Sport and Olympic Volunteers 2027 (B.R.A.S.O.V. 2027)”, formularul poate fi completat accesând acest link:
https://voluntarbv.ro/…/aplicatie-voluntari-erasmus…

„De astăzi (15 septembrie, n.n.) se deschid înscrierile pentru voluntarii care vor să facă parte din echipa Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE 2027. Ne dorim ca brașovenii, și nu numai, să se alăture acestei echipe extraordinare, formată din oameni dornici să se implice și să contribuie la organizarea unui eveniment sportiv de anvergură. Brașovul a avut șansa de a organiza FOTE în 2013 și, pentru că atunci ne-am prezentat foarte bine, avem această oportunitate din nou, în 2027. Nu trebuie să ai experiență pentru a deveni voluntar. Important este să îți dorești să te implici, să înveți și să faci parte din echipă. Vino alături de noi, descoperă ce înseamnă voluntariatul și fii parte dintr-un proiect european extraordinar!”, le-a transmis viceprimarul Dan Ghiță viitorilor voluntari.

Apelul este lansat în cadrul proiectului european B.R.A.S.O.V. 2027 (BRASOV ROMANIA ACCORD for SPORT and OLYMPIC VOLUNTEERS 2027), finanțat prin programul Erasmus+ Sport, care își propune să dezvolte una dintre cele mai importante comunități de voluntari din sport din România.
În prima etapă, voluntarii vor fi implicați în pregătirea și desfășurarea FOTE Brașov 2027. Ulterior, aceștia vor rămâne conectați la comunitatea de voluntariat dezvoltată prin platforma VoluntarBV, care va funcționa ca o bază de date și un hub de oportunități pentru viitoare evenimente sportive, culturale și comunitare din Brașov și din întreaga țară.

Proiectul răspunde unei provocări importante la nivel european: dezvoltarea, profesionalizarea și consolidarea voluntariatului în sport. Prin intermediul său, Primăria Municipiului Brașov și partenerii săi își propun să creeze o cultură durabilă a voluntariatului, care să depășească granițele unui singur eveniment și să genereze beneficii pe termen lung pentru comunitate.
Obiectivul principal al proiectului este recrutarea, formarea și certificarea a aproximativ 900 de voluntari, proveniți din categorii sociale diverse, într-un program incluziv, accesibil și susținut digital.

De ce să fii voluntar? De ce să te implici?

Pentru că orice lucru mare pornește cu pași mici, dar hotărâți.
În spatele fiecărei performanțe sportive, al fiecărui eveniment reușit și al fiecărei povești care inspiră se află oameni care au ales să se implice. Oameni care au înțeles că succesul unei echipe este construit prin contribuția fiecăruia.
FOTE 2027 va fi un astfel de moment pentru Brașov. Un moment în care orașul va primi sportivi, oficiali și delegații din toată Europa. Un moment în care comunitatea locală va avea șansa să arate ce poate construi atunci când lucrează împreună.
A fi voluntar înseamnă că ai câștigat deja ceva: inițiativă, ambiție, dorința de a te implica și o echipă alături de care să crești.

Ce vei câștiga dacă vei deveni voluntar în acest proiect?

vei participa la organizarea unui eveniment sportiv european de anvergură;
vei lucra într-o echipă internațională și multiculturală;
vei dobândi experiență practică în organizarea de evenimente;
îți vei dezvolta competențe de comunicare, lucru în echipă, leadership și rezolvare de probleme;
vei participa la sesiuni de formare și pregătire dedicate;
vei obține certificări și experiență relevantă pentru parcursul educațional și profesional;
îți vei construi relații și conexiuni valoroase cu oameni care împărtășesc aceleași valori.

Ce câștigă comunitatea?

Dincolo de beneficiile individuale, voluntariatul contribuie la dezvoltarea unei comunități mai unite, mai active și mai implicate.
Voluntarii devin ambasadori ai orașului, contribuie la succesul evenimentelor, susțin coeziunea socială și creează o moștenire care rămâne în comunitate mult după încheierea competițiilor.
Pentru înscrierea în programul de voluntariat ,,Brasov Romania Accord for Sport and Olympic Volunteers 2027 (B.R.A.S.O.V. 2027), este suficient să  completați formularul de înscriere.
B.R.A.S.O.V. 2027 (BRASOV ROMANIA ACCORD for SPORT and OLYMPIC VOLUNTEERS 2027) este un proiect finanțat prin programul Erasmus+ Sport, care urmărește dezvoltarea unui model sustenabil și transferabil de recrutare, formare, recunoaștere și implicare a voluntarilor în cadrul evenimentelor sportive de mare amploare, având ca principal context de implementare Festivalul Olimpic al Tineretului European de Iarnă Brașov 2027. Proiectul este implementat de Municipiul Brașov în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Asociația Comitetului de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.).

Cu o durată de implementare de 18 luni, proiectul a început la 1 august 2026 și beneficiază de un buget total eligibil de 1.250.000,75 euro.

Liga 4 Brașov: SR Brașov a transferat un atacant din Germania

0

Atacantul Paul Schürmer va juca la SR Brașov

Atacantul Paul Schürmer (22 de ani) a fost transferat de SR Brașov şi va juca în Liga 4 Brașov. Schürmer a jucat în ligile de amatori din Germania. „Paul Schürmer se alătură lotului nostru pentru sezonul 2026/2027, venind din Germania, de la SV Gutenstetten-Steinachgrund. Atacant de profil, Paul își descrie principalele calități prin viteză și forță fizică, după experiența acumulată în fotbalul german, la nivel de Bezirksliga, în Bavaria. Bine ai venit în familia stegară, Paul! “, este anunțul clubului brașovean. Paul Schürmer ar putea debuta la SR Brașov sâmbătă, în derbiul etapei a 4-a din Liga 4 cu Măgura Codlea. După primele trei etape, SR Brașov ocupă locul 4 în clasament cu 6 puncte, iar Codlea e pe 2 cu 7 puncte.

Pregătiți pentru spectacol! Programul FIS Ski Jumping Summer Grand Prix Râșnov 2026

0
Pregătiți pentru spectacol! Programul FIS Ski Jumping Summer Grand Prix Râșnov 2026

Râșnovul găzduiește, la finalul acestei săptămâni, etapele de sărituri cu schiurile din cadrul FIS Ski Jumping Summer Grand Prix 2026. Competițiile de la Râșnov vor avea loc pe trambulina HS-97 din Complexul Olimpic de pe Valea Cărbunării.

80 de sportivi din 19 țări

Ski Jumping Summer Grand Prix Râșnov 2026 aduce la start 80 de sportivi din 19 țări (Austria, Canada, China, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Kazahstan, Norvegia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Elveția, Ucraina și Statele Unite.

România îi va avea că reprezentanți pe Daniel Andrei Cacina și Mihnea Alexandru Spulber la masculin, iar Daniela Toth va concura în întrecerea feminină. Sâmbătă, 19 septembrie, este programat concursul masculin de la ora 15.00 și cel feminin de la 17.15.

Duminică, 20 septembrie, concursul individual feminin va începe la ora 11.00, iar cel masculin este programat la ora 17.00.
Pregătiți pentru spectacol! Programul FIS Ski Jumping Summer Grand Prix Râșnov 2026