Acasă Blog Pagina 115

Hochei: Corona Brașov a legat două victorii consecutive în Erste Liga. Revenire de la 0-2 cu FEHA 19

0

Corona Brașov a legat două victorii consecutive în Erste Liga

Corona Brașov a câștigat meciul disputat, vineri seara, în deplasare, cu FEHA 19 și a ajuns la două victorii consecutive în Erste Liga. Corona a câștigat cu 3-2 (0-2,1-0, 2-0), după ce brașovenii au revenit de la 0-2! Golurile victoriei au fost marcate de Szilard Rokaly, Daniel Koger și Jeremy Welsh. În clasamentul Erste Liga, Corona a urcat pe locul 3 cu 7 puncte din 3 meciuri. Primele două clasate sunt Újpest și ACSH Gheorgheni, ambele cu câte 9 puncte din patru meciuri. FEHA 19 ocupă ultimul loc fără niciun punct.

Foto: Corona Brașov 

Liga 3 etapa 6 | Surpriză la Dragoslavele. Carpați Covasna, la primul punct în Liga 3! Kids Tâmpa Brașov a preluat „lanterna roșie”

0

Carpați Covasna a obținut  primul punct în Liga 3!

Carpați Covasna, echipă pregătită de Vasile Gherghe și Ciprian Răduțoiu, a scos un punct în deplasare, cu ARO Câmpulung Muscel, scor 1-1. Este primul punct obținut de covăsneni în Liga 3. Kids Tâmpa Brașov a căzut pe ultimul loc, dar brașovenii vor juca sâmbătă, în deplasare, cu CSO Teleajenul.

 

Liga 3, Seria a 2-a, etapa 5

Vineri, 25 septembrie:
ACS Mediaș – Tricolorul Breaza 2-1
ARO Câmpulung – Carpați Covasna 1-1
Sâmbătă, 26 septembrie, ora 17.00:
CSO Teleajenul – Kids Tâmpa Brașov
CSO Băicoi – Sepsi OSK II
Olimpic Zărnești – Inter Stars Sibiu
Sâmbătă, 26 septembrie, ora 19.00:
Corona Brașov – CSM Săcele

Clasament: 1. Sepsi OSK II 12p, 2. Olimpic Zărnești 12p, 3. Corona Brașov 11p, 4. ACS Mediaș 11p, 5. CSO Teleajenul 10p, 6. Inter Stars Sibiu 9p, 7. CSO Băicoi 9p, 8. ARO Câmpulung 7p, 9. CSM Săcele 6p, 10. Tricolorul Breaza 1p, 11. Carpați Covasna 1p, 12.Kids Tâmpa Brașov 0p.

Consiliul Județean Brașov are un nou secretar general

0

Consiliul Județean Brașov are un nou secretar general, în persoana Cristinei-Carmen Ferțu, desemnată câștigătoare în urma concursului organizat de instituție.
Aceasta a preluat funcția deținută ani la rând de Maria Dumbrăveanu, care a ieșit la pensie. Noul secretar general a fost prezentat în plenul CJ Brașov desfășurat joi, 24 septembrie.

Concursul pentru ocuparea funcţiei de secretar general al judeţului s-a desfăşurat în luna august, iar pentru a ocupa această funcţie s-au înscris 9 candidaţi. Cei mai mulţi dintre ei, respectiv 7 au fost respinşi la proba scrisă, astfel că la interviu s-au calificat doar 2 candidaţi.

Noul secretar general al judeţului Braşov are 47 de ani şi, înainte de a obţine postul din cadrul Consiliului Judeţean Braşov a mai ocupat funcţia de consilier juridic la Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanelor Braşov (aprilie 2026 – septembrie 2026). De asemenea, a fost consilier parlamentar la Direcţia Judeţeană Braşov a Autorităţii Electorale Permanente (ianuarie 2023 – martie 2026), consilier juridic în cadrul Corpului de Control al prefectului Judeţului Braşov (iulie 2007 – august 2023) şi director de cabinet la Prefectura Brașov (decembrie 2003 – iulie 2007). În perioada decembrie 2001 – iulie 2003 a fost expert în cadrul Oficiului Teritorial de Informare Publică Braşov.

Infracțiuni rutiere la Râșnov și Săcele: Șofer cu numere provizorii expirate și altul băut la volan, cercetați penal

0
Infracțiuni rutiere la Râșnov și Săcele: Șofer cu numere provizorii expirate și altul băut la volan, cercetați penal

Polițiștii brașoveni au depistat în trafic doi bărbați care au încălcat legislația rutieră în Râșnov și Săcele.

Bărbat cercetat penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat

La data de 24 septembrie, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit, în trafic, pe strada Uzinei, din localitate, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 40 de ani.

În timp ce efectuau verificări cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că valabilitatea numerelor provizorii montate pe autoturism este expirată.

Față de cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând să fie dispuse măsurile legale la finalizarea anchetei.

Un bărbat care conducea sub influența băuturilor alcoolice, oprit de polițiști

La data de 25 septembrie, imediat după miezul nopții, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit, pentru control, un autoturism.

La volan, polițiștii au identificat un bărbat, de 34 de ani, care prezenta semne vizibile ale consumului de alcool. Astfel, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, o concentrație ridicată, ce putea conduce la producerea unui accident rutier.

Față de rezultatul înregistrat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, aflate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la sfârșitul cărora vor fi dispuse măsurile legale.

„Săptămâna Prevenirii Criminalității” la Brașov: Polițiștii le-au explicat seniorilor cum să se ferească de înșelăciuni și fraude cibernetice

0
„Săptămâna Prevenirii Criminalității” la Brașov: Polițiștii le-au explicat seniorilor cum să se ferească de înșelăciuni și fraude cibernetice

În perioada 21 – 25 septembrie 2026, județul Brașov este implicat în campania dedicată educației preventive „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, un eveniment organizat sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române (I.G.P.R.).

În cea de-a patra zi din „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, în cadrul proiectului ”Academia Seniorilor”, polițiștii brașoveni au desfășurat o întâlnire la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, unde, alături de comunitatea de seniori, s-a discutat despre noile metode de înșelăciune și despre măsurile concrete de protecție, atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul digital. De asemenea, activitățile au continuat, în mijlocul vârstnicilor, și în parcurile din municipiul Brașov, pentru oferirea de recomandări preventive în ceea ce privește siguranța acestora.

Trecerea de la metodele tradiționale la fraudele din spațiul cibernetic impune o atenție sporită, iar polițiștii le-au prezentat mecanismele folosite. De la binecunoscuta metoda Accidentul sau falsul reprezentant al unei instituții, până la pârghiile sofisticate din mediul online, cum ar fi platformele fictive de investiții, mesajele de tip phishing și tentativele de furt de date bancare.

Astfel, pentru a nu deveni victime, Poliția Brașov recomandă seniorilor:

NU aveți încredere în câștiguri ușoare: Nimeni nu oferă bani gratis pe internet sau la telefon.
NU instalați aplicații la cererea străinilor: Nu descărcați niciun program pe telefon sau calculator dacă vi se cere asta prin telefon, indiferent cât de amabil este cel care vă vorbește.
NU folosiți aparate de plată necunoscute: Dacă cineva vă trimite la un tonomat/aparat de pe stradă pentru a introduce bani în numele unui „nepot” sau pentru câștiguri din „investiții garantate”, opriți-vă!
NU dați datele de pe card: Niciodată nu comunicați codul PIN, numărul cardului sau codul de securitate de pe spatele acestuia (cele 3 cifre) nimănui. Poliția, banca sau firmele serioase nu vă vor cere NICIODATĂ aceste date la telefon.

Ce să faceți dacă aveți suspiciuni

Înainte de a trimite orice sumă de bani, închideți telefonul și sfătuiți-vă cu un membru al familiei sau cu un prieten/cunoscut în care aveți deplină încredere.
Dacă ați fost victima unei înșelăciuni, contactați imediat banca dumneavoastră pentru a bloca cardul și sunați la Poliție la numărul unic de urgență 112.

Prin organizarea și susținerea acțiunilor de informare periodice destinate seniorilor, Poliția Brașov își propune să le ofere informații actualizate și încrederea necesară de a naviga în siguranță prin provocările lumii moderne, aflată într-o continuă digitalizare.

Tot în cadrul „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, polițiștii Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu mai multe structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor desfășura activități specifice la evenimentul Noaptea Cercetătorilor organizat astăzi, 25 septembrie, începând cu ora 16.00, în colaborare cu Universitatea Transilvania Brașov.

Încheierea „Săptămânii Prevenirii Criminalității” la Brașov, organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, marchează finalul a cinci zile de acțiuni intense de conștientizare, lăsând comunității brașovene resursele și responsabilitatea de a transforma siguranța într-un efort continuu și zilnic.

Pisică pierdută în zona Gemenii

0
Pisică pierdută în zona Gemenii

Pisica din imagine s-a pierdut în Brașov, în zona Gemenii, str. Baba Novac. Are un an. Răspunde la numele Catiusa.
Cine are informații este rugat să sune la nr. de tel. 0723545748.
Se oferă recompensă!

Avertisment la Râșnov: O ursoaică însoțită de doi pui a pătruns în oraș din cauza unei porți din gardul electric de protecție care a fost lăsată deschisă

0
Avertisment la Râșnov: O ursoaică însoțită de doi pui a pătruns în oraș din cauza unei porți din gardul electric de protecție care a fost lăsată deschisă

Primăria Râșnov a anunțat vineri dimineața că o ursoaică însoțită de doi pui a coborât în mod repetat în intravilanul orașului Râșnov și a ajuns în gospodăria unui localnic, după ce o poartă din gardul electric de protecție a fost lăsată deschisă în zona Dobrice.

„Gardul electric poate limita accesul urșilor în oraș. O poartă lăsată deschisă îl face însă inutil!
Autoritățile locale fac eforturi constante pentru a limita accesul urșilor către oraș. În ultima perioadă, la limita cu pădurea a fost montat un gard electric de aproximativ 9 kilometri, verificat periodic.
Sistemul este însă eficient doar dacă porțile amenajate în gard sunt închise după fiecare trecere.
În zona Dobrice, în apropierea bazinului de apă, o astfel de poartă a fost lăsată deschisă, iar o ursoaică cu doi pui a început să coboare în mod repetat către oraș. Animalul a ajuns inclusiv în gospodăria unui localnic.
În aceste condiții, putem spune că o poartă lăsată deschisă înseamnă, practic, sabotarea eforturilor făcute pentru siguranța întregii comunități.
În acest moment se desfășoară o acțiune de îndepărtare a animalelor, la care participă peste 10 persoane. Primarul Râșnovului, Horia Motrescu, ține legătura, încă de la primele ore ale dimineții, cu Ocolul Silvic Râșnov, Jandarmeria și Poliția Locală, pentru gestionarea acestei situații.
În perioada următoare, autoritățile intenționează să monteze camere de supraveghere la porțile din gard, iar cei care le lasă deschise vor fi sancționați.
Închideți poarta după fiecare trecere! Siguranța orașului depinde și de acest gest simplu.”, a transmis Primăria Râșnov.

Modificări în programul de circulație pe Transalpina

0

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că programul de circulaţie pe Transalpina (DN67C) se modifică începând de sâmbătă, din cauza vremii.

„Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile de la altitudini de peste 1.500 m (ploi, lapoviţă şi ninsori), programul de circulaţie pe sectorul DN67C – Transalpina, între Rânca (km 34+800) şi Obârşia Lotrului (km 59+800), se modifică. Începând de sâmbătă, 26 septembrie, circulaţia va fi permisă zilnic, doar în intervalul orar 09:00 – 18:00″, anunţă, vineri, CNAIR.

Până acum, traficul era permis până la ora 20.00. Participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră instituită şi să îşi planifice deplasările în funcţie de noul program de circulaţie.

În zonele montane înalte de câteva zile vremea s-a stricat şi se înregistrează lapoviţă şi ninsoare, dar şi vânt puternic şi temperaturi scăzute.

Schimb de experiență româno-tunisian la ISU Brașov. Raed Arafat a însoțit o delegație de experți în protecție civilă

0
Schimb de experiență româno-tunisian la ISU Brașov. Raed Arafat a însoțit o delegație de experți în protecție civilă
Foto: ISU Brasov/Facebook

În data de 24 septembrie 2026, o delegație de experți ai Oficiului Național pentru Protecție Civilă din Tunisia (ONPC) a vizitat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, în cadrul programului european Exchange of Experts.

La activitate au participat secretarul de stat în MAI, șef al DSU, dr. Raed Arafat, generalul de brigadă Lucian-Dumitru Marciu, împuternicit inspector general al IGSU, precum și specialiști din cadrul DSU și IGSU.

Generalul de brigadă Lucian-Dumitru Marciu a prezentat modul de organizare și rolul operațional al ISU Brașov, principalele riscuri specifice județului și particularitățile intervențiilor asociate acestora.

Delegația a avut, totodată, ocazia să cunoască o parte din autospecialele și echipamentele utilizate de pompierii brașoveni în misiunile de intervenție. Discuțiile au vizat pregătirea forțelor, coordonarea intervențiilor și experiența practică a specialiștilor din cele două țări.

La finalul întâlnirii, reprezentanții delegației tunisiene și cei ai structurilor române implicate au făcut un schimb de plachete onorifice, ca semn de apreciere reciprocă și al bunei colaborări în domeniul protecției civile.

Traseu extins și program de luni până duminică pe o linie RATBV

0
Începând de mâine, 26 septembrie, linia RATBV 56 va circula pe traseu extins întreaga săptămână, de luni până duminică, care asigură legătura între capătul de linie Roman și Cimitirul Micșunica.
Modificările vizează îmbunătățirea transportului public în zonele Uzina 2 și Astra, precum și facilitarea deplasării elevilor către unitățile de învățământ din zonele respective.
Față de programul anterior, limitat la sfârșitul săptămânii, linia 56 va funcționa și în zilele lucrătoare. Totodată, traseul va fi extins pe strada Zizinului până la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Timișul Mare Sec, pentru a deservi mai bine locuitorii din zona Uzina 2.
Introdusă în iunie 2024

În fapt, este o revenire la programul liniei 56, din momentul introducerii ei, în iunie 2024, în vremea administrației Coliban. A fost o soluție practică, imediată, spre deosebire de promisiunea electorală vânturată de George Scripcaru privind o pasarelă peste/sub calea ferată.
Ulterior, din 3 noiembrie 2025, RATBV și Asociația Metropolitană de Transport au decis restrângerea activității, sub pretextul cererii reduse de călători.
Ca urmare a acelei decizii, autobuzul a fost retras din circulație în zilele lucrătoare și a fost programat să circule doar sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală, având un număr limitat de opt curse pe zi pentru fiecare sens.

Două curse de dimineață, adaptate programului școlar
Noul orar include două plecări stabilite special pentru a facilita transportul elevilor:
Ora 7:10 – plecare de la Cimitirul Micșunica, pentru elevii din Uzina 2 care trebuie să ajungă la unitățile de învățământ din zona străzii Saturn, în cartierul Astra.
Ora 7:40 – plecare de la capătul de linie Roman, pentru elevii din cartierul Astra care se deplasează către Colegiul Tehnic „Remus Răduleț” sau Liceul cu Program Sportiv Brașov.
Traseu extins și program de luni până duminică
Pe sensul Roman – Cimitirul Micșunica, autobuzele liniei 56 vor opri stațiile Cometei, Neptun, Complexul Mare, Gemenii și Remus Răduleț.
La întoarcere, traseul va include stațiile Poligrafie, Romradiatoare, Carfil și Drumul Cernatului, înainte de revenirea către Gemenii și Roman.
Noul program intră în vigoare sâmbătă, 26 septembrie 2026, iar primele curse din timpul săptămânii vor circula începând de luni, 28 septembrie. Orarul detaliat pentru fiecare stație este disponibil prin canalele de informare ale RATBV.