AcasăNationalProgramul ”Laptele și cornul” se poate schimba în toată țara, pe modelul...

Programul ”Laptele și cornul” se poate schimba în toată țara, pe modelul de la Brașov

- Advertisement -

Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a dat astăzi Raport favorabil, cu unanimitate, modificărilor aduse Legii privind Programul pentru Școli al României (Lapte și Corn), singurul program de alimentație școlară cu acoperire națională.
Modificările au fost propuse în luna septembrie de Cătălin Teniță, deputat REPER, pentru a rezolva mai multe neajunsuri ale programului.

- Advertisement -

Schimbările propuse:
– Lapte și produse lactate, 5 porții pe săptămână/copil (de la 3 porții în prezent);
– Fructe și legume, 5 porții pe săptămână/copil (de la 2 porții în prezent);
– Cornul și celelalte produse de panificație să fie diversificate și cu adevărat proaspete, consumate în 24 de ore de la producție;
– Alocare suplimentară pentru asigurarea de produse alternative pentru copiii cu intoleranțe la lactoză sau gluten;
– Susținerea micilor producători locali (licitații pe loturi de mai mică extindere geografică și cu separare a tipurilor de produse/servicii achiziționate);
– Posibilitatea de susținere a bugetelor prin decontarea în timp util (afectează cele mai mai vulnerabile comunități);
– Metode de achiziție pe lanțul scurt;
– Posibilitate de indexare cu inflația pentru a elimina situații în care nu se prezintă la licitații furnizorii (cum e cazul acum);
– Măsuri educative pentru obiceiuri alimentare sănătoase, care să apropie copiii de mediu și de concepte precum agronomie rurală şi evitarea risipei alimentare;
– Monitorizarea programului în regim de date deschise.
Din 2017 România este participantă în Programul pentru școli al Uniunii Europene, susținut din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat. În anul școlar care tocmai a început, aproape 1,9 milioane de copii (1.885.225) primesc lapte, corn și fructe la școală.
Multe dintre punctele de mai sus sunt deja implementate de municipalitatea brașoveană.
În termenii actuali, un copil primește constant, în fiecare zi de școală, doar cornul, pe când laptele și produsele lactate se oferă doar câte trei porții pe săptămână, iar fructe și legume doar de două ori pe săptămână. Totodată, cornul nu este mereu proaspăt, iar produsele oferite nu sunt diversificate și nu acoperă suficient din necesarul zilnic de elemente nutritive necesare unui copil.
Ca parte din program, copiii ar trebui să beneficieze și de măsuri educative care să promoveze obiceiuri alimentare sănătoase și care să-i apropie de mediul înconjurător și de concepte precum agronomie rurală și evitarea risipei alimentare. În anul școlar 2020-2021, doar o treime dintre preşcolari și elevi au beneficiat de aceste măsuri educative, deși există un buget special alocat acestui scop.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE