De Ziua Crucii se ţine post negru pentru vindecarea de boli

Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica a rânduit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei când a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Crucea pe care a fost răstignit Iisus. Aceştia au găsit nişte cruci şi, neştiind care este Crucea Domnului, au atins, la îndemnul îngerului, crucile de trupul unei femei moarte. Atunci când a fost atinsă cu Sfânta Cruce, femeia a înviat. Crucea a fost înălţată pentru a fi văzută de mulţime şi, de atunci, acest praznic a fost trecut între sărbătorile tuturor creştinilor.

Simbolul credinţei creştine

Crucea este simbolul credinţei creştine. Pe 14 septembrie, ortodocşii postesc la praznicul împărătesc al înălţării Sfintei Cruci pe care s-a jertfit Iisus Hristos. Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să se închinăm cu semnul crucii, cinstindu-l astfel pe Mântuitor, aducând în sufletele noastre dragostea pentru cel care a trecut din viaţă spre moarte pe cruce, pentru izbăvirea păcatelor noastre. Pe 14 septembrie cinstim două evenimente: aflarea crucii pe care a fost răstignit Iisus şi înălţarea ei solemnă de către episcopul Macarie de Ierusalim, în anul 335, şi readucerea lemnului crucii de la perşi, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în anul 630. Crucea rămâne semnul cel mai de seamă al creştinismului, iar cinstirea ei s-a răspândit mai ales din secolul IV, încă din timpul vieţii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Astăzi în biserici se ţin slujbe speciale, trebuie să ne rugăm şi să ţinem post.

Vedenia împăratului Constantin

În Scrierile Sfinte se povesteşte cum Constantin cel Mare, întâiul împărat al creştinilor, era la Roma, unde se războia cu Maxenţiu. Inamicul era numeros şi împăratul se temea de înfrângere. Atunci, i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer şi litere romane care formau un mesaj: „In hoc signo vinces“ („Întru aceasta vei birui“). Iisus i-a apărut în vis, cerându-i să însemne cu crucea toate steagurile şi scuturile ostaşilor săi. Tulburat, Constantin cel Mare a însemnat cu crucea uniformele soldaţilor şi a poruncit să se facă o cruce de aur, întocmai celei care i se arătase, care a fost purtată în faţa oştenilor. Armata lui a biruit vrăjmaşii. Văzând puterea Sfintei Cruci, împăratul, care ulterior s-a creştinat, a trimis-o pe mama sa să afle la Ierusalim Crucea pe care a fost răstignit Domnul.

Minunea Sfintei Cruci

Sfânta Elena a găsit la Golgota trei cruci, cu tot cu piroane, a Mântuitorului şi ale celor doi tâlhari răstigniţi de-a dreapta şi de-a stânga lui Iisus. Sfânta Elena nu ştia care e Crucea Sfântă, dar a aflat-o printr-o minune. O văduvă al cărei sicriu a fost atins cu Sfânta Cruce s-a sculat din moarte. Cutremurată, împărăteasa a îngenuncheat şi a sărutat sfântul lemn. Fericitul Macarie, Patriarhul locului, a înălţat crucea deasupra amvonului, ca să poată fi văzută de mulţimea de credincioşi care se îmbulzeau, spunând: „Doamne, miluieşte-ne cu puterea Crucii Tale“. De atunci, aceasta a fost ziua Înălţării Sfintei Cruci, numită şi Făcătoare de Viaţă. În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică este aşezată Sfânta Cruce în mijlocul sfântului lăcaş, iar creştinii o împodobesc cu flori şi se închină. Este o zi de post, o zi în care suntem chemaţi să medităm la Jertfa Mântuitorului, la suferinţele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele şi cântările bisericeşti subliniază tocmai importanţa Crucii în viaţa creştinilor: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău“ (Troparul Înălţării Sfintei Cruci).

Împărţirea Crucii

Astăzi, fragmente din lemnul sfânt se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria şi Muntele Athos. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Xiropotamou, din Sf. Munte Athos. Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul crucii este neştirbit. Făcându-ne cruce, evocăm patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus.

Credinţe populare

Tradiţia populară consideră că, în această zi, toate gângăniile şi şerpii intră în pământ unde iernează până la Alexii (17 martie). Printre şerpii care se ascund în aluniş, unul are în guşă o piatră preţioasă, tămăduitoare de multe boli. După Ziua Crucii nimănui nu-i mai e îngăduit să ucidă şerpi. Ziua Crucii e ziua şarpelui, nu se taie lemne, ca să nu vină şerpii la case. Este ziua care marchează schimbarea anotimpurilor. Este şi ultima zi în care se culeg buruieni de leac. Acum începe culesul viilor, se ţin slujbe speciale de binecuvântare a rodului şi a butoaielor pentru vin. La cules, se lasă păsărilor ultimul buştean al viei considerat „strugurele lui Dumnezeu“. Fragii găsiţi după ce trece Ziua Crucii nu trebuie mâncaţi, fiind socotiţi ai morţilor. Perele culese de Ziua Crucii sunt bune de bubă rea. Dacă mai tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă. Cine lucrează de Ziua Crucii se va îmbolnăvi de boală grea. Azi nu se mănâncă nimic din ce are forma crucii, cum ar fi usturoi, nuci, prune, pepeni sau peşte. Nu se lucrează pe câmp sau în casă, pentru a nu atrage primejdiile. În schimb, cei care ţin post negru, însoţit de rugăciune din suflet, se vindecă de multe boli grele.

Cum ne facem cruce?

Semnul crucii îi apără pe oameni de nenorociri şi primejdii şi îndepărtează teama. Tradiţia mai spune că este suficient să-ţi aduci aminte în ce zi a săptămânii a picat în acel an Ziua Crucii, că pe dată capeţi putere şi-ţi învingi teama. Însemnarea feţei cu semnul crucii trebuie făcută cu respect şi cuviinţă. Semnul crucii se face astfel: se împreunează primele trei degete de la mâna dreaptă, simbolizând Sfânta Treime, iar cele două degete mici le lipim strâns de podul palmei, simbolizând pe Adam şi Eva. Ducem mâna la frunte şi zicem: „În numele Tatălui“, „şi al Fiului“ – la piept, „şi al Sfântului Duh“ – la cei doi umeri. Lăsând mâna în jos, spunem: „Amin!“.