l În jurul firului alb-roșu al Mărțișorului s-au împletit legende și povești nemuritoare
l Cel care dăruiește sau poartă un mărţişor la început de martie este ferit de rele şi îi merge bine tot anul
De la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la delicatele figurine sau daruri virtuale, Mărțișorul este unul dintre cele mai vechi și iubite obiceiuri specifice românilor. În jurul firului alb-roșu s-au împletit legende și povești nemuritoare. Unele vorbesc despre ursită, altele despre noroc și bucurie. Un fel de talismane aducătoare de fericire. Cel care dăruiește sau poartă un mărţişor este ferit de rele şi îi merge bine tot anul.
Mărţişorul se poate purta la mână, la gât, prins la piept ori la rever. În unele regiuni ale ţării, mărţişoarele sunt oferite inclusiv bărbaţilor. La început a fost un bănuţ. Apoi o ghindă, un nasture, un lemn uşor meşteşugit ori o monedă găurită de care se legau două aţe împletite – una albă şi alta neagră. În timp, roşul a luat locul negrului. Iar de la monedă s-a ajuns la forme diferite, ciudate ori vesele. Simbolul mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia, după unele povești, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca oile la munte.
Mărţişoarele norocului
Fiecare mărțișor are istoria lui. Ghiocelul vorbește despre primăvară și gingășie și se oferă îndeosebi copiilor. Trifoiul cu patru foi aduce noroc, rândunica vorbește despre bucuria vieții, inima despre dragoste, iar coșarul despre soartă. Numai câteva sunt însă mărțișoare norocului și se spune că ele te vor proteja tot anul. Iată ce semnificații spirituale au căpătat de-a lungul timpului:
• Cel dintâi ar fi trifoiul cu patru foi, simbol clasic al norocului.
• Hornarul. Cândva, coşarul era un meseriaş foarte căutat şi la fel de important ca un doctor sau un pompier. Aducea noroc pentru că de el depindeau vieţile oamenilor, un coş necurăţat putând provoca incendii şi asfixieri.
• Potcoava de cal. Aduce noroc numai dacă e îndreptată în sus, ca să nu scape norocul. Se spune că necuratul nu mai intră niciodată acolo unde vede atârnată o potcoavă. Și că vrăjitoarele călăresc măturile pentru că le e frică de cai. Potcoava ar apăra şi împotriva deochiului.
• Cheiţa. Se spune că trei chei purtate împreună deschid uşile pline cu noroc: cea a bogăţiei, cea a sănătăţii şi cea a iubirii. Grecii antici spuneau despre chei că sunt simbolul cunoaşterii şi al vieţii. Două chei încrucişate, una din argint şi una din aur, sunt emblema papală şi reprezintă „cheile ce deschid Regatul Cerurilor“. Cheiţa-mărţişor semnifică şansa de a găsi calea către succes.
• Buburuza. Este un mărţişor aducător de noroc şi protecţie, simbolul Fecioarei Maria. Reprezintă soarele. În unele legende indoeuropene, buburuza este soţia zeului fulgerelor, pedepsită de soţul ei pentru că l-a înşelat şi de aici cele 7 puncte negre (de câte ori i-a fost necredincioasă). În folclorul românesc, fetele şi flăcăii prindeau insectele, apoi le dădeau drumul zicând: „Mămăruţă, ruţă, Suie-mă-n căruţă, Şi-ncotro tu vei zbura, Acolo m-oi mărita/însura“. Cel ursit se credea că se află în direcţia în care zbura buburuza. Dacă stătea pe loc, persoana rămânea necăsătorită.

Brățara alb-roșie cu bănuț de argint
Pe când romanii sărbătoreau ziua de 1 Martie drept prima zi a Anului Nou, ei aveau obiceiul să dăruiască fetelor tinere și copiilor bănuți din argint și mici podoabe să le poarte noroc. Cu timpul, românii, bulgarii sau macedonenii au preluat acest obicei și au legat bănuțul de un fir împletit cu roșu și alb.
Originea Mărțișorului nu poate fi stabilită cu exactitate, dar prin secolele XVII – XVIII femeile și copiii, de la sate și de la orașe, purtau deopotrivă șnur de mărțișor la gât și la mână, de care atârna un bănuț norocos. Nu se purta decât monedă din argint, pentru că argintul avea puterile lui magice să alunge necazurile, să îi țină sănătoși și curați la chip, frumoși și voioși tot anul. După ce treceau zilele Babelor, șnurul alb-roșu se lega la primul pom înflorit care îți ieșea în cale, iar bănuțul din argint se păstra cu sfințenie, mai ales de către fetele tinere, care îl puneau la salbă. Printre cele mai vechi mărțișoare cu bănuți descoperite, pe cele mai multe se găseau mesaje de iubire precum „Iubește pe cine te iubește!” sau se ștanța anul în care a fost dăruit și numele celei care îl purta.

Povestea potcoavei norocoase
Pe când era un simplu călugăr și se ocupa de fierărie, Sfântul Dunstan a fost vizitat de diavol care i-a cerut să-i potcovească armăsarul. Numai că tânărul călugăr și-a dat seama că este o ispită, l-a prins iute pe drac de un picior și l-a potcovit cu o potcoavă înroșită în foc. Urlând de durere, necuratul a promis că îi îndeplinește orice dorință, numai să scoată potcoava încinsă.
Sfântul Dunstan i-ar fi cerut să promită că nu se va atinge niciodată de o casă care are o potcoavă la ușă, iar diavolul a făcut jurământul pe dată.
De atunci se crede că cine are o potcoavă la intrarea în curte sau în casă este protejat de rele și are parte numai de noroc. De asemenea, cine găsește o potcoavă tocită pe drum va avea o mare bucurie în viață.
Un asemenea simbol puternic al norocolui s-a transformat ușor în mărțișor, în spațiul dunărean, iar potcoava cu șnurul alb-roșu este purtată de câteva secole pentru prosperitate și bucurie.
Mărţişoare cu o vechime de peste opt mii de ani
Cuvântul „mărţişor“ are origini latine şi este numele popular al lunii martie. Acest străvechi obicei al primăverii este specific poporului român şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare. De altfel, Martie (Marţ) este încărcat de riturile începutului, căci, la început, 1 Martie marca Anul Nou, şi mai cu seamă anul nou agricol. Marte a fost la origini zeul primăverii, al vegetaţiei, ulterior căpătând valenţe războinice. În legendele noastre, Marte este un Moş hâtru şi capricios, care îşi bate joc de celelalte luni şi de oameni, prin schimbări neprevăzute ale vremii. Rădăcinile obiceiului de a dărui mărţişoare se pierd în timp, în epocile precreştine. În multe săpături arheologice pe teritoriul României s-au găsit mărţişoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Dovezi ale obiceiurilor de acum circa 8000 de ani au fost descoperite în situl arheologic de la Schela Cladovei din judeţul Mehedinţi, unde au fost găsite coliere de care erau agăţate mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu. Se spune că dacii purtau la gât mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică vitejiei bărbatului.

Mărţişoare dacice
Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau pregătite încă din timpul iernii şi se purtau, ca şi acum, doar după 1 Martie. Mărţişoarele erau atunci pietricele albe şi roşii înşirate pe un fir textil sau chiar monede care erau atârnate de fire subţiri de lână, negru cu alb. Monedele din aur, argint sau bronz indicau statutul social al celor care purtau arhaicele mărţişoare menite să aducă noroc şi să provoace vremea bună. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumuseţe şi previn arsurile cauzate de soare. Mărţişoarele erau purtate până când înmugureau copacii, fiind apoi atârnate de crengile lor.
Mărţişoare romane
Pe vremea romanilor, mărţişorul era legat de sărbătoarea începutului de an, care la acea vreme era marcat la 1 Martie. Cu această ocazie exista obiceiul de a se dărui un cadou: un fir roşu împletit cu unul alb care simbolizau roşul dragostea, fertilitatea, iar albul puritatea. La început, de firul împletit era legată o floricică. Simbolul împletirii roşu-alb se întâlneşte şi în tradiţiile orientale, roşul simbolizând principiul feminin, Shakti, iar albul, masculinitatea, Shiva.
Până dau copacii în floare
La originile Mărţişorului aşa cum îl ştim noi astăzi, a stat o monedă de aur la care se ataşa o sfoară făcută din două părţi răsucite, una roşie şi alta albă, pe care copiii obişnuiau să o poarte la gât. Fetele purtau Mărţişorul până când înfloreau copacii, moment în care legau mărţişorul de trunchiul unui copac, iar cu moneda îşi cumpărau brânză, pentru a avea o faţă albă şi frumoasă tot anul. După un timp, moneda a fost înlocuită cu mărgele frumos colorate. În unele părţi ale ţării, mărţişorul este purtat la încheietura mâinii, toată luna martie. După care, înainte de răsăritul soarelui, fetele îl înnodau de trunchiul unui copac sau îl puneau într-un arbust de trandafiri, cu convingerea că toate dorinţele lor se vor împlini.

Tradiţii în alb şi roşu
În folclorul românesc, anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primăvara prin roşu, vara prin verde sau galben, toamna prin negru sau albastru, iar iarna prin alb. De aceea, se poate spune că şnurul de care se agaţă un mărţişor şi care este împletit în culorile alb-roşu este şi el un simbol al trecerii de la iarna cea albă şi rece, la primăvara mustind de viaţă ca focul şi sângele. Semnificaţia culorilor mai este tălmăcită şi altfel în credinţa populară: se poate spune că roşul, dat de foc, sânge şi soare, este atribuit vitalităţii femeii, iar albul, ca zăpada rece şi pură, ca apele înspumate, ca norii de pe cer, semnifică curajul bărbatului. Şnurul Mărţişorului este, astfel, simbolul împletirii inseparabile a celor două principii – o permanentă înnoire. Pentru a respecta tradiţia, Mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la 1 martie până când apar semnele de biruinţă ale primăverii: până ce înfloresc cireşii ori trandafirii, până se aude cucul cântând, până ce vin berzele sau rândunelele.
Pe 1 martie încep și zilele babelor
Babele vestesc şi ele venirea primăverii. Se spune că, în aceste zile de la început de martie, Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să-şi dea jos cele 9 cojoace, câte unul în fiecare zi şi astfel în fiecare şi afară se face puţin mai cald, iarna lăsând loc primăverii să vină. Babele reprezintă o tradiţie pur românească, iar obiceiul cere ca, de pe 1 până pe 9 martie, fiecare om să-şi aleagă o zi, sau mai bine zis o babă. Bătrânii spun că, aşa cum va fi vremea în acea zi, aşa este şi firea omului respectiv. Alţii spun că aşa cum este vremea în acea zi aşa va fi şi următorul an pentru omul respectiv. Adică, dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte, acel om este voios şi bun la suflet sau îi va merge bine tot anul următor, dacă în schimb este întunecat, atunci acela nu este un om bun la suflet şi este cam supărăcios. Tot în tradiţia românească se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie.

Cum ne alegem Baba
Tradiţia este atât de veche încât adevăratele ei origini nici nu se mai cunosc. La fel cum se întâmpla şi cu interpretarea zilelor de naştere, pentru care există mai multe variante, la fel se întâmplă şi cu alegerea babelor; o metodă este aceea de a-ţi alege o zi oarecare între 1 şi 9 martie, o altă metodă este de a-ţi alege baba în funcţie de ziua de naştere, dacă ziua se află între 1 şi 9 ale oricărei luni atunci şi baba va fi în ziua respectivă, de exemplu dacă este cineva născut pe 6 august baba lui va fi pe 6 martie; dacă data naşterii este formată din două cifre atunci se procedează astfel: de exemplu cineva este născut pe 17 decembrie, ziua în care îi pică baba se calculează astfel 1 + 7= 8, deci baba este pe 8 martie. Zilele Babelor sunt urmate de cele ale Moşilor sau Uncheşilor, care se sfârşesc de Alexii, la 17 martie. Graniţa dintre aceste zile este data de 9 martie, Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici. În popor se spune că atunci când zilele babelor sunt friguroase, „îs aspre rău babele, da’ doar or fi mai moi Uncheşii”. Credinţa generală este că vremea din ziua de 9 martie se va menţine timp de 40 de zile, şi chiar şi în ziua de Paşti.
Cele mai vechi legende ale Mărțisorului
• Una din cele mai vechi legende ale Mărțisorului spune că Soarele a coborât, într-o zi, la hora dintr-un sat, întruchipându-se într-o fecioară frumoasă. Un zmeu a răpit tânara fecioară și a închis-o într-o temniță. În acel moment, păsările au încetat să mai cânte, iar întreaga natură a stat în loc. Un tânăr curajos s-a hotărât într-o zi să înfrunte zmeul pentru a elibera Soarele astfel încât lucrurile să revină la normal.
După lupte ce au durat zile la rând, voinicul a câștigat lupta cu zmeul și a eliberat Soarele, readucând primăvara. Din păcate însă, rănile pe care zmeul i le-a făcut în timpul confruntării l-au doborât, sângele curgându-i șiroaie pe zăpada albă. Sângele voinicului de pe zăpada albă și reușita tânărului curajos sunt și astăzi celebrate prin purtarea firului alb-roșu în piept la venirea primăverii.
• A doua legendă arată că Primăvara se plimba într-o poiană, când a observat un ghiocel răsărit, pe care a vrut să îl ajute să crească, îndepărtând zăpada din jurul lui. Iarna a devenit mânioasă şi a trimis un frig teribil peste ghiocel care a îngheţat. Primăvara a dorit să îi ţină de cald cu mâinile şi s-a rănit la un deget, iar sângele i-a curs peste ghiocel, readucându-l la viaţă. Potrivit legendei, astfel, Primăvara a învins Iarna. Iar simbolul puterii binelui care învinge răul e snurul alb-roșu.
Ce trebuie să facem de 1 Martie
• Indiferent că suntem bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, 1 Martie trebuie să ne prindă curaţi şi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare. Întâmpinăm venirea primăverii, un nou început, care poate să fie mai frumos, mai bogat, mai puternic. De Mărţişor, acum, nu mai există decât o singură regulă – aceea de a dărui. Dacă la începuturile mărţişorului cea care îl dăruia era femeia cea mai bătrână din casă, iar cel care îl primea – copilul, acum nu se mai ţine cont de această regulă. Ne-am obişnuit însă ca bărbaţii să dăruiască femeilor, iar copiii – celor mai în vârstă. Doar în unele zone din Moldova – în nord – fetele dăruiesc băieţilor, urmând ca ele să primească daruri de 8 Martie.






