11.1 C
Braşov
Acasă Blog

Continuă seria bună pentru Daniel Isăilă cu Ajman în Emiratele Arabe Unite

0

Continuă seria bună pentru Daniel Isăilă cu Ajman în Emiratele Arabe Unite
Ajman, formație preluată de antrenorul brașovean Daniel Isăilă de la retrogradare, a bifat a șasea partidă fără înfrângere în campionatul din Emiratele Arabe Unite (patru victorii și două egaluri)! Ajman a terminat la egalitate, scor 1-1 meciul disputat astăzi, în deplasare, cu Al Nasr și ocupă locul 7 în clasament cu 31 de puncte, în condițiile în care are și un meci mai puțin disputat. Isăilă a preluat Ajman la începutul lunii luna octombrie, când echipa se afla pe penultimul loc în clasament cu doar un punct acumulat!

Brașov: 50 de proiecte culturale, declarate câștigătoare de Comisia de evaluare

0
Brașov: 50 de proiecte culturale, declarate câștigătoare de Comisia de evaluare

Primăria Brașov a publicat luni, 20 mai, lista cu cele 50 de proiecte culturale declarate câștigătoare în urma evaluării făcute de comisia formată din 4 experți externi, specializați în management și/sau finanțări nerambursabile în acest domeniu și 3 consilieri locali, dintre care doi consilieri de la PSD și unul de la USR. Suma cofinanțării din bugetul Primăriei pentru cele 50 de proiecte este de 5,99 milioane de lei, cea mai mare sumă alocată de municipalitate proiectelor depuse de operatorii culturali privați. În următoarele zile se pot depune contestațiile, iar după evaluarea acestora, în 9 mai, va fi publicată lista finală.

„Numărul foarte mare de proiecte depuse, care a crescut de la un an la altul, arată că Primăria a ales calea corectă pentru a finanța astfel de proiecte. Comisia de evaluare a finalizat analiza celor 74 de proiecte declarate eligibile în prima etapă, 50 dintre ele fiind declarate de comisia de evaluare câștigătoare. Urmează perioada de contestații, iar pe 29 mai vom publica lista finală, urmând să semnăm contractele. Este cel mai mare număr de proiecte de până acum, în această etapă. În ultimii ani Brașovul a devenit un oraș cultural, în adevăratul sens al cuvântului, un oraș în care fiecare dintre noi, brașovean sau turist, se poate regăsi în evenimentele pe care operatorii culturali le organizează, iar rolul nostru este de ai îi susține, fie că vorbim de instituțiile din subordine, fie că vorbim de operatorii privați. Această implicare se vede în schimbarea nu doar a vieții orașului, ci și a modului în care comunitatea se raportează la cultură, participă la evenimente și în gradul de satisfacție al brașovenilor”, a declarat primarul Allen Coliban.

Cinci dintre proiectele declarate câștigătoare au cea mai mare finanțare, de 250.000 de lei, trei dintre ele la aria tematică „Proiecte cu caracter repetitiv“: Brașov Jazz&Blues Festival, al Asociației Culturale Fanzin, aflat la a XII-a ediție, și Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Brașov ,,Țara Bârsei”, al Asociației Maghiarilor din Țara Bârsei, aflat la a XIV-a ediție, și Acoustic Summit, al Asociației Culturale REF. Alte două proiecte care au solicitat suma maximă sunt Săptămâna Comediei, ediția a XI-a, al Asociației Culturale Fanzin, la aria tematică „Teatru“, și Academia de vară dedicată instrumentelor de suflat din lemn „Musica Kronstadt 2024”, Ediția a VII-a, al Asociației Culturale Arte Kronstadt, la aria tematică „Educație prin cultură“.

La aceeași categorie, proiecte mari, cu finanțare între 150.001 – 250.000 de lei, se mai încadrează și JazzUP Peak Fest 3, al Asociației CultART (aria tematică: Intervenție culturală, suma aprobată: 249.998 lei), Bienala Arhitectura.6 ±HUMAN NATURE, al Ordinul Arhitecților din România filiala Brașov-Covasna-Harghita (aria tematică: Proiecte cu caracter repetitiv, suma aprobată: 249.970 de lei), Festival de Muzica Veche Brașov, al Asociației Kyrios (aria tematică: Muzică, suma aprobată: 249.504 de lei), Festivalul Cavalcada Muzicala, al Asociației Maghiarilor din Țara Bârsei, (aria tematică: Muzică, suma aprobată: 226.480 de lei), Dracula Film Festival, ediția a XII-a al Asociației Culturale Fanzin (aria tematică: Arte vizuale, suma solicitată: 220.000 de lei), Festivalul International de Teatru Maghiar în Brașov, al Asociației Culturale a Maghiarilor din Diaspora Transilvăneană, (aria tematică: Teatru, suma solicitată: 167.250 de lei).

Conform ghidului de finanțare, în cazul proiectelor mari, finanțate cu o sumă între 150.001 și 250.000 lei, valoarea minimă de cofinanțare (din partea solicitantului – n.r.) este de 25%.

În categoria proiectelor medii, finanțate cu o sumă între 70.001 – 150.000 lei, au fost aprobate 15 proiecte, unele care sunt deja în agenda culturală de mai mulți ani, altele aflate la prima ediție.

Cea mai mare parte a proiectelor culturale care beneficiază de majorarea fondurilor alocate Ghidului de finanțare sunt proiecte mai mici sau aflate la prima ediție. În cazul acestor proiecte, valoarea minimă de cofinanțare este doar de 10%.
În această categorie sunt următoarele proiecte:
Brașov: 50 de proiecte culturale, declarate câștigătoare de Comisia de evaluare

Toate proiectele participante la această sesiune a Ghidului de finanțare pentru proiecte culturale au fost evaluate de o comisie formată din:

– 4 specialiști aleși de către Comisia pentru activități științifice, social – culturale, muncă, familie, educative, sportive, agrement, tineret, religie, învățământ, sănătate și protecție socială și numiți prin Dispoziție de Primar, în baza unor CV-uri transmise către această comisie de specialitate, conform modelului solicitat de Administrația Fondului Cultural Național, din care să rezulte vechimea minimă de 3 ani în domeniul culturii sau, după caz, cel puțin 2 ani în managementul și/sau evaluarea proiectelor culturale;

– 3 consilieri locali, reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice cu drept de vot.

Primăria Brașov a semnat contractul pentru benzile de circulație dedicate transportului în comun

0
Primăria Brașov a semnat contractul pentru benzile de circulație dedicate transportului în comun

Primăria Brașov continuă investițiile în infrastructura dedicată mobilități sustenabile, prin transformarea transportului public în principala soluție de deplasare în interiorul orașului. Astfel acesta devine mai atractiv prin calitatea serviciului oferit și prin viteza de deplasare a mijloacelor de transport în comun. La sfârșitul săptămânii trecute, Municipalitatea a semnat contractul de lucrări pentru proiectul ,,Amenajare benzi dedicate transportului public în Municipiul Brașov și trotuare adiacente”. Este primul proiect al municipalității prin care se vor crea culoare speciale pentru transportul în comun și, odată cu creșterea vitezei medii de deplasare a vehiculelor de transport public de călători, va crește și interesul brașovenilor pentru acest tip de transport, care, la orele de vârf, îi va ajuta să ajungă mai repede la destinație.

Investiția face parte din programul municipalității de trecere spre o mobilitate verde, care să ofere condiții de deplasare mai bune decât cu propriul automobil. Primele trei benzi vor fi amenajate pe traseul linei 5, în ambele sensuri, între terminalul Poienelor și cel de la Stadionul Municipal, precum și pe b-dul Victoriei, care va asigura legătura cu gara.

Amenajarea acestor benzi va fi realizată de către asocierea dintre RS Activ și Comprest, valoarea lucrărilor fiind de 11,6 milioane de lei.
Primăria Brașov a semnat contractul pentru benzile de circulație dedicate transportului în comun
,,Brașovul trece la o nouă etapă în ceea ce privește tranziția spre o mobilitate verde, una care pune în prim plan cetățeanul, în locul mașinii. Zilele trecute am semnat contractul de lucrări pentru amenajarea de benzi dedicate transportului în comun, investiție care va schimba profund modul în care ne raportăm la nevoile de deplasare. Faptul că autobuzele electrice și troleibuzele vor avea prioritate față de autoturismele proprii va fi încă un impuls pentru a utiliza acest tip de transport. Brașovul are nevoie de astfel de investiții pentru a putea să le oferim cetățenilor soluții alternative de transport, pentru a putea avea un oraș cu aer mai curat, un oraș mai prietenos cu cetățenii săi. Odată cu ordinul de începere a lucrărilor, firma are la dispoziție maxim 8 luni să amenajeze aceste benzi, astfel că avem toate șansele ca din acest an mijloacele de transport în comun să ajungă mai repede și mai sigur la destinație”, a declarat primarul Allen Coliban.

Traseele destinate circulației transportului public pentru care se amenajează benzi dedicate sunt:

1. Sensul Astra – Bartolomeu: terminal transport public Poienelor – Calea București – Str. Toamnei – B-dul M. Kogălniceanu – Str. Iuliu Maniu – Str. N. Iorga – Str. Lungă – Calea Făgărașului – terminalul de transport public Bartolomeu (Stadion Municipal);

2. Sensul Bartolomeu – Astra: Calea Făgărașului – Str. Lungă – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Calea București – terminal transport public Poienelor;

3. B-dul Victoriei, pe ambele sensuri, între B-dul M. Kogălniceanu – terminalul de transport urban Gară.

Lungimea traseului benzilor dedicate, cumulată pentru cele 3 trasee, este de aproximativ 12,68 km.
Primăria Brașov a semnat contractul pentru benzile de circulație dedicate transportului în comun
Amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lățime de 3-4 metri și o adâncime de 4-6 cm a asfaltului existent și așternerea pe o suprafață de 49.475 mp metri pătrați a unui covor asfaltic nou. Marcajele rutiere se vor reface pe o lungime totală, cumulată, de 39 de km, cu vopsea reflectorizantă.

Se vor reabilita trotuarele adiacente traseului benzilor, în zonele afectate de fisuri, tasări, văluriri.

În zonele de intersecție cu străzile secundare sau la intrarea și ieșirea din sensurile giratorii, benzile dedicate vor fi colorate și marcate cu mesajul internațional ,,BUS Only ” (Doar pentru autobuz). De asemenea, separarea benzilor dedicate se va face, în funcție de posibilitățile din fiecare zonă de pe traseu, prin benzi rezonatoare sau semisfere de cauciuc.

Valoarea totală a lucrărilor este de 11.563.870,11 lei fără TVA lei, fără TVA, termenul de execuție a lucrărilor fiind de 8 luni.

Badminton. Brașoveni, medaliați la Adria Youth International 2024 din Croația

0

Badminton. Brașoveni, medaliați la Adria Youth International 2024 din Croația

Sportivii secției de badminton de la Kids Tâmpa Brașov, pregătiți de antrenorul Dan Stegaru, au participat, în perioada, 16-19 mai, la Opatija, la
Adria Youth International, un turneu de pregătire, în Croația, cu naționala de badminton a României.

Aur pentru Maxim Iacob

La finalul turneului, sportivii brașoveni au câștigat o medalie de aur prin Maxim Iacob în proba de dublu mixt U15 – unde a făcut echipă cu Andreea Costache – CSO Voluntari și două medalii de bronz prin Ioana Matei la categoria U11, simplu și dublu mixt- în echipă cu Rareș Eremia de la BC Decorio București. De asemenea, Kids Tâmpa a mai jucat alte două sferturi de finală, prin Maxim Iacob la simplu U15 și prin Călin Grăjdieru și Maxim Iacob la dublu U17.

Săptămâna Comediei, între 1-7 iulie, în Brașov

0
Săptămâna Comediei, între 1-7 iulie, în Brașov

Săptămâna Comediei revine în Brașov cu ediția a 11-a, între 1-7 iulie, la Teatrul „Sică Alexandrescu”, Cinema Astra, Parcul Central Nicolae Titulescu și Cartier Coresi.

Festivalul include trei componente distincte: teatru, film și o secțiune de teatru, concerte, film și spectacole în aer liber.

Secțiunea concurs de teatru a Săptămânii Comediei propune în acest an spectacole în premieră la Brașov.

Programul secțiunii de teatru, de la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov:

Luni, 1 iulie, Theater Light Studio & Teatrul Total: Genul programului: Comedie, regia Răzvan Oprea (în afara competiției)

Festivalul va fi deschis de cea mai nouă premieră a Teatrului Total „Genul programului: Comedie”, de Jade Rose Parker, cu o distribuție impresionantă: Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Răzvan Oprea și Diana Stancu. Avanpremiera spectacolului va avea loc pe 13 iunie, urmând să fie prezentată la Brașov pe 1 iulie.

Marți, 2 iulie, Teatrul Nottara: Ultima oră, regia Erwin Șimșensohn

O comedie excelentă, o poveste demnă de un scenariu hollywoodian se construiește în jurul unei erori de tipografie ce naște o serie de încurcături, lupte de putere, dar și o mare iubire. Personaje memorabile într-o aventură cu final fericit!

Jurnalistul Horia Ghibuțiu, spunea despre spectacolul de la Nottara:

„Succesul la public al unei comedii românești interbelice era oricum asigurat de savurosul text peren al lui Mihail Sebastian: impostura, jurnalismul ca afacere, universitarii cu capul în nori, presa în poziție de ghiocel, oamenii cu bani care schimbă miniștrii ca pe șosete erau și acum 91 de ani și sunt și azi specifice societății românești”.

Miercuri, 3 iulie, Teatrul de Comedie: A fi sau a nu fi, regia Vlad Massaci

Spectacolul pus în scenă de către Vlad Massaci reprezintă inedita adaptare a unui film celebru al marelui cineast evreu-german refugiat din calea naziștilor la Hollywood, Ernst Lubitsch, din 1942, având-o pe Carole Lombard cap de afiș. Este o comedie despre umanitatea din noi, dar și despre miza actorului atunci când se dezvăluie spectatorului, care la final își va pune, după cum speră apreciatul regizor de teatru român, aceeași întrebare hamletiană: a fi sau a nu fi (om)?

Joi, 4 iulie, Teatrul Metropolis: 30+, regia Alexandru Bogdan

30+, cu titlul original Beautiful Bodies, este o comedie despre șase femei, toate în vârstă de peste 30 de ani și toate dezamăgite, într-un fel sau altul, de cum arată viețile lor. Însă ce le alină pe fiecare e prietenia celorlalte. Căci atunci când nu ai o familie (sau când familia e sursa ta de nefericire), prietenii tăi sunt tot ce ai nevoie.

„Cred că un spectacol de teatru este reușit în măsura în care el comunică eficient cu publicul. În cazul nostru, această relație aproape se simte, este vie și imediată. Nu există invenții regizorale, situații de lumini complicate sau decor impresionant. Doar șase actrițe minunate care timp de o oră și jumătate, vă vor purta printr-un carusel de emoții. Și ca în orice comedie care se respectă, râsul este garantat”, spune Alexandru Bogdan, regizorul spectacolului 30+.

Vineri, 5 iulie, Teatrul Dramaturgilor Români: Interesul General, regia Andrei Huțuleac

Așa cum aprecia Alina Epîngeac, membră a juriului festivalului timp de două ediții, „Interesul general e o comedie mai mult decât reuşită. E un spectacol inteligent, cu actori al căror talent transformă o poveste cu tovarăşi într-o joacă frumoasă, pe care o priveşti cu drag. Râzi, te bucuri, reţii replici, povesteşti prietenilor ce „mişto a fost la teatru”. Emană pur şi simplu bucuria de a face această profesie, e jucat cu plăcere şi te molipseşti şi tu de o stare de bine. Nu ridici nicio sprânceană întru înţelegere la nicio trimitere elitistă. Nu se emit pretenţii, nu e un experiment, nu e o inovaţie – e (doar) teatru de calitate.”

Sâmbătă, 6 iulie, Teatrul Bulandra: Family.exe, regia Mimi Brănescu

Family.exe este o dramedie provocatoare și surprinzătoare despre vulnerabilitate și traume de familie. Frumusețea textului care stă la baza spectacolului – unul inteligent și spumos, demn continuator al teatrului satiric românesc – e sporită de faptul că lasă loc liber interpretărilor.

În distribuția spectacolului prezentat de Teatrul Bulandra: Gheorghe Ifrim, Andi Vasluianu, Oana Tudor, Manuela Ciucur, Paula Niculiță, Cornel Scripcaru și Lucian Ifrim.

Duminică, 7 iulie, Teatrul Național Timisoara: Romanian Psycho, textul, regia artistică și interpretarea Florin Piersic Jr. (în afara competiției)

Florin Piersic Jr. se întoarce la tripla ipostază, de dramaturg, regizor și interpret, în comedia Romanian Psycho. Actorul construiește, cu inteligența, cu umorul și cu verva care îi sunt proprii, ceea ce se numește științific „safe space”, spațiul de siguranță al cărui destinatar este personajul necunoscut care poate lua chipul fiecărui spectator în parte.

Biletele au fost puse în vânzare pe biletebrasov.ro.

Conform tradiției, un juriu alcătuit din cinci profesioniști cu expertiză în arta dramaturgică, respectiv: Maria Zărnescu (teatrolog și critic de teatru), Bianca Veșteman (scenograf și ilustrator), Horia Suru (regizor), Dan Cogălniceanu (actor și manager al Teatrului „Sică Alexandrescu”) și Ioan Big (scriitor, jurnalist și analist Pop Culture), va acorda 5 premii: Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță, Cel mai bun spectacol, Premiul pentru Regie și Premiul Juriului.

Alte trei locații se alătură festivalului Săptămâna Comediei: Cinema Astra, Parcul Nicolae Titulescu și Cartier Coresi.

Secțiunea de film se va desfășura la Cinema Astra, unde programul va include 16 comedii politice, și în Parcul Nicolae Titulescu, unde vor fi filme pentru copii și comedii pentru întreaga familie, toate cu intrarea gratuită.

Pentru al doilea an consecutiv, Parcul N. Titulescu va găzdui timp de trei zile, între 5 și 7 iulie, secțiunea outdoor a festivalului, care va include un program generos de spectacole pentru copii, spectacole de improvizație, acrobație, spectacole stradale, ateliere și concerte.

Vor fi Ada Milea și Ion Creangă, povești românești, spectacole de statui vivante, spectacole de acrobație și jonglerie, spectacole de improvizație cu Trupa Improștim și The Creative Moustache, Ana Crăciun Lambru – maestru păpușar și Teatrul Magic Puppet și Sarmalele Reci, Partizan și Conexiuni.

Săptămâna Comediei ajunge în acest an și în Cartierul Coresi, unde vor fi programate o serie de spectacole în aer liber și multe surprize pentru cei mai mici dintre locatari.

Programul complet al festivalului va fi disponibil în curând pe saptamanacomediei.ro, iar biletele la spectacolele de teatru au fost puse deja în vânzare pe biletebrasov.ro și more.com.

”Săptămâna Prevenirii Criminalității”: 21 mai 2024 – Siguranța în mediul online

0
”Săptămâna Prevenirii Criminalității”: 21 mai 2024 - Siguranța în mediul online
Foto: pixabay.com

Cea de-a doua zi a ”Săptămânii Prevenirii Criminalității” ediția 2024, respectiv 21.05.2024, a fost dedicată siguranței în mediul online.

Internetul reprezintă un spațiu în care comunicarea, informația și divertismentul sunt beneficii pentru toți oamenii, indiferent de vârsta și de cultura căreia aparțin, însă, conform statisticilor, adolescenții și tinerii sunt cei mai ”fideli” utilizatori.

Având în vedere că spațiul online poate fi și un mediu propice victimizării, polițiștii brașoveni au derulat activități informative în rândul adolescenților din cadrul Școlii Gimnaziale nr 6 Brașov. Astfel, tinerii au aflat informații interesante despre navigarea în siguranță pe internet, dar și reguli care trebuie respectate pentru a evita să fie expuși riscurilor de a deveni victime ale atacatorilor cibernetici sau agresorilor sexuali.

În cadrul activităților, polițiștii brașoveni le-au reamintit adolescenților, dar și cadrelor didactice câteva reguli pentru o navigare în siguranță în spațiul virtual:
– Nu da niciunei persoane întâlnite pe Internet informații personale despre tine sau familia ta!
– Parolele sunt secrete și îți aparțin! Dacă bănuiești că parola ți-a fost divulgată, nu ezita să o schimbi de îndată!
– Dacă cineva te face să te simți inconfortabil în mediul online, poți oricând să renunți la comunicarea cu acea persoană, poți chiar să scoți din lista de contacte persoanele cu care nu mai vrei să comunici și poți chiar să raportezi profilul acestora!
– Nu tot ceea ce citești sau vezi pe Internet este adevărat! Fotografiile și materialele video pot fi modificate cu ușurință cu ajutorul programelor informatice și pot înfățișa situații nereale!
– Cere ajutor, în orice situație, persoanelor în care ai încredere, părinți, profesori sau prieteni apropiați! În situațiile delicate, nu ezita să apelezi Poliția!

„Prevenirea este responsabilitatea fiecăruia. Alege să te implici!”, transmite Poliția Română.

Primul transfer pentru Bernd Storck. Marius Coman, prezentat oficial de Sepsi OSK

0
Marius Coman a fost prezentat oficial de noua sa echipă

Atacantul Marius Coman este primul transfer efectuat de Sepsi OSK pentru noul sezon de SuperLigă, ediția 2024-2025. Marius Coman (27 de ani), golgheterul Corvinului Hunedoara în sezonul 2023-2024, a fost prezentat oficial la Sepsi OSK. Atacantul originar din Vișeu de Sus a semnat cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și va fi la a doua experiență în prima ligă, după cea din 2017-2018, când a prins câteva minute în tricoul echipei CFR Cluj. „Clubul Sepsi OSK a ajuns la un acord cu atacantul Marius Coman, care ultima dată a jucat la Corvinul Hunedoara, dar a mai evoluat în carieră, printre altele, și pentru Academica Clinceni, CFR Cluj, Universitatea Cluj, CSM Reșița, Comuna Recea sau Petrolul Ploiești. Jucătorul, în vârstă de 27 de ani, a semnat un contract pe trei ani cu clubul nostru. Îi urăm mult succes lui Marius alături de Sepsi OSK!”, a informat Sepsi OSK pe pagina sa de Facebook.

Festival de educație matematică, la Brașov

0
Festival de educație matematică, la Brașov

Prima ediție a festivalului de educație matematică dedicat profesorilor din România, DataMathLab, cu tema „matematica vizibilă” va avea loc pe 6 și 7 iulie 2024 la Colegiul Național Andrei Șaguna din Brașov.

Evenimentul îl aduce în România pe Mark Saul, consultant educațional internațional cu 35 de ani de experiență ca profesor de matematică, fost director de competiții al Asociației Americane de Matematică, co-fondator al Festivalului de Matematică Julia Robinson și laureat al premiului prezidențial al SUA pentru excelență în predarea matematicii.

Printre invitații din România se numără profesori și lideri educaționali precum Radu Gologan (prof. univ. dr. la Universitatea Politehnica București și președintele Societății de Științe Matematice), Cristian Voica (conf. univ. dr. la Universitatea din București), Szilárd András (conf. univ. dr. la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj), Dr. Daniela Vasile (Director de Curriculum și Evaluare la Avenor College București), Ariana Văcărețu (profesoară la Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj), Cătălin Ciupală (profesor la Colegiul Național „Andrei Şaguna” din Braşov) și Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației.

Prin ateliere practice, stații de rezolvare de probleme provocatoare și discuții în plen cu invitați speciali, Festivalul DataMathLab vine în sprijinul profesorilor care vor să motiveze elevii să „vadă” matematica dincolo de formule și teme.

Pornind de la obiecte din jurul nostru, puzzle-uri și probleme din viața reală, profesorii vor descoperi experiențe de învățare care dau sens conceptelor matematice abstracte precum fracțiile, funcțiile sau polinoamele, având ca miză dezvoltarea gândirii.

„Prin acest eveniment, ne propunem să creștem o adevărată comunitate de profesioniști pasionați de matematică care să catalizeze schimbarea practicilor de predare în școli pentru ca elevii să descopere gândirea matematică”, a spus Măriuca Morariu, directoarea Aspire Teachers și inițiatoarea programului.

Evenimentul vine la finalul programului DataMathLab, o călătorie de învățare pentru profesorii de matematică care se derulează pe tot parcursul anului școlar. În format blended learning, programul susține profesorii să-și îmbunătățească practicile pentru ca elevii să învețe să gândească și să rezolve probleme de matematică.

DataMathLab este soluția inițiată în 2021 de Aspire Teachers pentru problema alfabetizării matematice scăzute în rândul elevilor români (aproape jumătate nu ating competențe de alfabetizare matematică de bază, după ultimul test PISA).

Evenimentul este liber pentru toți participanții, organizatorii recomandând o donație minimă pentru a acoperi o parte din costuri.

Festivalul DataMathLab este organizat de asociația non-profit Aspire Teachers cu susținerea Romanian-American Foundation, Atria Urban Resort, Colegiul Național Andrei Șaguna și Avenor College.

Pentru înscrieri, se poate accesa pagina evenimentului: www.aspireteachers.ro/datamathlab-festival2024

Pamela Diaconu, consilier local PNL: “Ai verificat cu mă-ta”

0
Pamela Diaconu, consilier local PNL: “Ai verificat cu mă-ta”

În ședința Consiliului Local Brașov de vineri, 17 mai, consiliera PNL Pamela Diaconu l-a înjurat în direct pe primarul Allen Coliban: “Ai verificat cu mă-ta”.

Ai zice că sunt vorbele unui individ necioplit, fără educație, dar nu, sunt vorbele unei doamne consilier PNL din Consiliul Local Brașov, la adresa primarului Allen Coliban. Doamna Pamela Diaconu se încadrează perfect în echipa grobienilor scripcariști, arătând mari carențe în educația dumneaei. Suntem obișnuiți deja chiar și cu violența fizică din partea consilierilor PNL și o înjurătură nu ne sperie, dar este trist că aceasta este îndreptată împotriva tuturor brașovenilor care vor un oraș fără clanuri, găști și mafioți, care vor un oraș administrat de oameni cinstiți și onești.

După ce consiliera PSD, Alexandra Ioana Crivineanu, a declarat că nu are timp de muncă în Consiliul Local pentru brașoveni, că ei sunt în campania electorală, a venit înjurătura “de susținere” de la colega ei de coaliție și de alianță, consiliera PNL Pamela Diaconu, îndreptată către primarul Allen Coliban: “Ai verificat cu mă-ta”.

După această treabă “chibzuită”, echipa care face nimic a părăsit ostentativ ședința, lăsând-o astfel fără cvorum. Astfel, mai multe puncte importante de pe ordinea de zi a ședinței au rămas nediscutate și nevotate, în detrimentul brașovenilor.

Printre proiectele care nu au mai ajuns la vot din cauza chiulangiilor de la PSD-PNL se regăseau:
● aprobarea organizării unui referendum pentru înființarea unui parc la Lubrifin – Lemexim – IUS
● aprobarea achiziționării unei clădiri în care să fie amenajată o școală nouă în cartierul Tractorul Nou
● aprobarea regulamentului de publicitate stradală
● aprobarea regulamentului privind traficul auto în Centrul Istoric
● aprobarea cumpărării hanului de la Pietrele lui Solomon
● aprobarea studiului de fundamentare pentru construirea unei parcări subterane în zona centrală
● aprobarea convenției de colaborare cu Ana Teleferic având ca obiect exploatarea instalaţiilor de transport pe cablu din Poiana Braşov pentru vânzarea cartelelor de tip bike pass în perioada mai – noiembrie 2024, de care depinde deschiderea bikepark-ului
● aprobarea unor colaborări cu asociații și fundații pentru organizarea de evenimente în parteneriat de Ziua Copilului

Cod mandatar financiar: 21240009

*Articol al USR Brașov (P)

FOTO. ACS Carla Ritmic Gim Brașov, 20 medalii la concursul internațional Levski Cup din Bulgaria

0
Gimnastele clubului ACS Carla Ritmic Gim Brașov au obținut 20 de medalii la concursul de la Sofia

FOTO. ACS Carla Ritmic Gim Brașov, 20 medalii la concursul internațional Levski Cup din Bulgaria

În perioada 17-19 mai, la Sofia, a avut concursul Internațional Rhythmic Gymnastics Tournament Levski Cup and prize Margarita Rangelova. La competiția din Bulgaria au participat gimnaste din Bulgaria, Israel, Italia, România și cluburile din Serbia, Estonia, Turcia, Brazilia, Columbia și Slovenia. Micuțele gimnaste de ACS Carla Ritmic Gim Brașov, pregătite de Carla Stoica, au obținut 20 medalii.

Categoria 2018

Irina Iliescu – medalie de aur
Viktoria Yarotska – medalie de aur

Categoria 2017

Ioana Fifoiu – medalie de aur
Miruna Popescu – medalie de aur și premiu special pentru cea mai bună săritură

Categoria 2016
Medeea Dumitru – medalie de aur și două medalii de argint

Anastasia Berdei – medalie de argint și medalie de bronz

Categoria 2015

Luiza Iovanovici – medalie de aur

Categoria 2014

Sara Dan – trei medalii de argint și o medalie de bronz

Rayna Ghineț – medalie de aur și trei medalii de bronz

LaraIorgescu – medalie de argint

Categoria 2013
Raisa Dumitru – medalie de aur

Categoria 2010
Dalina Ungureanu Dalina – locul IV

SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă soluții complete și de înaltă calitate pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, cu respectarea normelor în vigoare și a condițiilor de siguranță impuse prin LEGEA ARHIVELOR NAȚIONALE NR. 16/1996.

Arhivare și depozitare documente în maximă siguranță

Firma dispune de două depozite proprii, situate în București și Brașov, echipate cu spații de arhivare documente și depozitare conform standardelor internaționale. În plus, SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă servicii complete de arhivare, inclusiv depozitarea documentelor, prelucrarea arhivistică, scanarea documentelor, transportul și distrugerea securizată a acestora.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare pune la dispoziția clienților săi spații de depozitare dotate cu sisteme automate de supraveghere video, alarmare și stingere a incendiilor, controlul umidității și microclimatului, pază umană asigurată de echipe specializate 24/24h. De asemenea, soluția software complexă și echipamentele IT de ultimă generație monitorizează în permanență parametrii mediului de depozitare și asigură trasabilitatea, securitatea și integritatea documentelor.

Consultarea rapidă a documentelor arhivate

Documentele pot fi consultate fie în mod electronic – acestea fiind trimise prin e-mail- fie în format fizic la sediul SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare, fie la sediul clientului. În acest ultim caz, documentele sunt expediate pentru consultare prin servicii de curierat sau transport prin flotă proprie cu vehicule specializate și monitorizate prin GPS. În plus, compania oferă sali individuale de consultare documente echipate cu tehnologie de ultimă generație pentru copierea și scanarea documentelor.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare are în vedere dezvoltarea continuă și inovația tehnologică pentru a asigura un parteneriat de durată cu clienții săi. Firma are certificat Sistemului de Management al Securității Informației conform standardului internațional SR ISO/IEC 27.001: 2018, fiind de asemenea certificată conform standardelor ISO 9001:2015 – Sistemul de Management al Calității, ISO 14.001: 2016 – Sistemul de Management de Mediu și ISO 45.001:2018 – Sistemul de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale.

Prin certificarea conform standardelor ISO mentionate mai sus, SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare demonstrează preocuparea pentru dezvoltare și inovație tehnologică continuă, precum și angajamentul pentru calitate, mediu, sănătate și securitate ocupatională.

SDA – SERVICII DE DEPOZITARE ȘI ARHIVARE se remarcă prin soluții complete, securizate și accesibile pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, fiind un partener de încredere pentru orice business care își dorește să aibă acces rapid și sigur la informațiile sale.

De ce sa apelezi la un detectiv particular Iasi ? Pentru ca viata este scurta si nu merita sa te framanti, sa iti faci zile amare si sa nu ajungi la niciun rezultat. Pentru ca un detectiv particular Iasi are experienta, metodologia si gadgeturile necesare pentru a descoperi raspunsurile la intrebarile tale si, uneori, chiar si solutiile.

Esti persoana fizica si o problema cu una sau mai multe necunoscute nu te lasa sa dormi? Apeleaza la un detectiv particular Iasi! Esti o companie si crezi ca cineva iti spioneaza afacerea sau ai o oferta care te intriga? Apeleaza la un detectiv privat Iasi! Esti avocat si clientul tau are nevoie de dovezi? Apeleaza la un detectiv Iasi! Stii zicala “a nu vedea padurea de copaci”? Uneori avem nevoie de o viziune noua, din exterior.

In plus, cautand adevarul de unul singur, mai ales in cazurile personale, esti subiectiv. Un detectiv privat este obiectiv, el nu este afectat emotional de cazul pe care il preia. Ramane mereu focusat pe obiectivul anchetei si pe rezultate.

Salvezi timp si resurse cu un detectiv particular Iasi

Munca de detectiv particular Iasi implica mai mult decat urmarirea suspectilor, implica tactici moderne si o inalta pregatire, inclusiv in investigatie digitala. Astazi, o parte din infractiuni sau actiuni care iti pot aduce prejudicii sunt operate din spatele unui telefon, a unei tablete sau a unui computer. Tocmai de aceea, cu experienta si profesionalismul dobandite in ani de studii si practica, detectivii particulari descopera rapid ADEVARUL.

In plus, tu ramai anonim. Detectivul, care poate fi un barbat sau o femeie, in fuctie de natura cazului, este bine pregatit si va obtine informatii fara ca cei vizati sa banuiasca vreo clipa ceva. Tocmai de aceea este important sa iti alegi un detectiv particular Iasi cu experienta si o conduita profesionala fara cusur.

Care este cea mai buna agentie de detectivi particulari din Iasi?

Raspunsul este simplu. Este aceea care iti rezolva cazul repede si cu tarife onorabile. Indiferent de natura spetei, experienta, reputatia si integritatea sunt cele ma bune unitati de masura.

Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin sunt suplimente alimentare cu rezultate confirmate de clienti.

1. Toate cele de mai sus sunt suplimente alimentare, remedii 100% naturale care au rezultate bune in tratarea diverselor afectiuni cu care cei mai multi dintre noi ne luptam zi de zi.
2. Toate informatiile de care aveti nevoie legate de aceste medicamente organice sunt descrise cu lux de amanunte (prospect, pret, recenzii, formule active) si obiectivitate pe Evonet, un motor de cautare pentru suplimente alimentare, medicamente naturiste si remedii sigure si testate.
3. Sunt suplimente alimentare care pot fi achizitionate din Romania, direct de la distribuitorii autorizati.

Suplimentele alimentare sunt o solutie de intretinere sau tratament usor de administrat si fara efecte negative, fara compusi periculosi, blande, cu efect rapid si de lunga durata. Stresul, anxietatea, lipsa timpului liber, grijile de zi cu zi, lipsa activitatilor sportive, alimentele de proasta calitate sau mult prea procesate s.a.m.d. ne degradeaza fizic si psihic.

Cu vitaminele si mineralele ne-am obisnuit deja, dar se pare ca nu este suficient. Este nevoie de o sustinere mai mare a organismului si asta cu tinte exacte. Tocmai de aceea au aparut suplimente alimentare dedicate unor disfunctionalitati sau unor probleme care pot fi tinute sub control sau pot fi corectate, chiar vindecate.

Evonet aduna in acelasi loc toate informatiile care pot fi de folos pacientilor, celor care cauta solutii alternative la o problema de sanatate, medicilor din diverse ramuri deschisi catre medicamente 100% naturale si tuturor celor care vor sa fie informati.

Va propun o scurta trecere in revista a celor mai apreciate suplimente alimentare, atat din punct de vedere al recenziilor adunate de la pacienti si specialisti cat si din punct de vedere al comenzilor inregistrate de distribuitorii autorizati de producatori.

Keto Diet, capsule pentru slabit

Dieta Keto, datorita eficientei si a unui regim usor de urmat si-a gasit repede adepti. Rezultatele obtinute i-au mobilizat pe cercetatori care au dezvoltat Keto Diet capsule, un supliment alimentar natural care sa ii ajute sa slabeasca pe cei supraponderali sau pe cei care doresc sa renunte la cateva kilograme fara efort.

Conform datelor adunate de Evonet, poti slabi de la cateva kilograme pana la 14-20 de kilograme pe luna. La prima vedere pare foarte mult, utilizatorii povestind de topirea grasimilor rapida dupa ce starea de cetoza se instaleaza in organism.
Obezitatea este un factor de risc din multe puncte de vedere, motiv pentru care orice ajutor este bine-venit.

Detonic, medicament pudra pentru hipertensiune

Foarte multi oameni sunt hipertensivi si asta se datoreaza mediului in care traim si stresului la care suntem supusi zi de zi. Tocmai de aceea, in UK s-au facut studii si s-a recomandat consumul de Detonic persoanelor cu predispozitie la AVC.

Imbunatatirea functiilor cardiace intr-un mod natural este un pas mare atat pentru cercetatori cat si pentru pacietii care pot recurge la acest medicament sub forma de pudra care reduce natural hipertensiunea.

Inca o problema in care pudra naturala Detonic ajuta, este combaterea aparitiei aterosclerozei, medicamentul fiind un aliat de nadejde in curatarea vaselor de sange si oxigenarea excelenta a creierului.

Era si timpul ca cercetarile in domeniu sa scoata la lumina un medicament natural de intretinere a inimii si functiilor ei.

Alkozeron, tratament alcoolism

Vedem foarte des reclame la suplimente alimentare pentru ficat in care este atins si consumul de alcool. Sa recunoastem ca situtia este mai grava decat dramatizarea din reclamele TV si ca era nevoie de un medicament care sa lupte impotriva dependentei e alcool.

Consumul de alcool este o problema atat pentru persoana dependenta cat si pentru cei din jur, mai ales pentru familia consumatorului. Cele mai multe acte de violenta se desfasoara pe sub efectul consumului de alcool, violenta domestica fiind inca o problema care trebuie privita cu maxima seriozitate.

Dependenta este o boala si trebuie tratata ca atare, acesta este motivul pentru care cercetatorii au lucrat ani de zile la o formula terapeutica naturala care sa inhibe pofta de alcool si il ajute ce cel dependent sa scape de acest viciu. Evonet a strans toate datele si recenziile pentru ava informa corect despre Akkozon, medicament care ajuta la tratarea alcoolismului.

Insumed, reduce zaharul din sange

Conform ultimelor statistici Diabetul a devenit o problema de sanatate atat in cazul celor trecuti de prima tinerete cat si in cazul celor mai tineri, chiar si in randul copiilor. Consumul de alimente dulci, sucuri si junk food are si un revers al medaliei, si anume, Diabetul.

Insumed capsule pentru diabet este o solutie naturala si eficienta pentru reducerea nivelului glicemic si pentru normalizarea acestuia. Diabetul poate avea consecinte grave, schimbarea stilului de viata fiind prima masura care este recomandata pacientului suferind sau celui cu glicemia ridicata aproape de valorile acestei afectiuni.

Curele cu Insumed pastile, conform recenziilor adunate de la pacienti, medici in nutritie, diabet si endocrinologie au ajutat multi pacienti cu mentinerea sub control a glicemiei. Insumed poate fi consumat si preventiv de persoanele care au in familie cazuri de diabet, Evonet fiind locul de unde va puteti informa corect.

Clean Vision, medicament pentru vedere

Vederea este inca o functie a organismului nostru greu incercata. Petrecem din ce in ce ai mult timp cu ochii in ecranul telefonului, in monitoare sau privind la TV. Ochii nostri au nevoie de pauze, au nevoie de odihna si somn, altfel veti ajunge sa purtati ochelari.

Medicamentele pe baza de luteina ajuta, iar daca vorbim de suplimente alimentare naturale, cu compusi organici, este si mai bine. Clean Vision capsule pentru ochi actioneaza asupra prediunii aflate la nivelul globilor oculari si sustine vederea de la interior catre exterior.

Imbunatatirea vederii intr-un mod natural si neinvaziv nu poate fi decat o veste buna pentru pacientii cu plobleme de vedere.

Urotrin tablete naturale pentru prostata

Tabletele pentru prostata nu sunt o moda, sunt necesare pentru ca functiile acesteia sa fie complete pentru ca altfel, aceasta problema de ordin medical isi intinde plasa catre partea psihologica si produce dezechilibre pe mai multe planuri. Urotrin tablete pentru prostata este un medicament natural pentru barbati si problemele lor specifice.

Vedem des la TV reclame la tot felul de remedii pentru prostata. Pentru barbati, functionarea prostatei la un nivel optim este direct propotionala cu o viata sexuala normala. Problemele legate de prostata pot duce la erectii slabe, la ejaculari premature si chiar la infertilitate si impotenta.

Urotrin pentru prostatita este destinat barbatilor atat pentru vindecarea inflamatiilor la nivelul aparatului uro-genital cat si pentru imbunatatirea performantelor in viata intima. Pentru orice problema exista o solutie.

Concluzie

Legatura dintre Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin o reprezinta Evonet, site-ul in care se regasesc toate informatiile despre aceste suplimente alimentare. Prospect, pret, recenzii, pareri de pe forumuri, indicatii si contraindicatii, toate pot fi gasite intr-o sursa de incredere: www.evonet.ro.

Noi, brașovenii, suntem obișnuiți cu turiștii, îi vedem la fiecare pas făcut în centru, îi recunoaștem după interesul cu care privesc în jur și după obiectivele aparatelor foto. Orașul abundă de unități de cazare cu 3 și 4 stele, dar mulți turiști preferă cazarea în regim hotelier Brașov.

Citisem într-un articol despre cât de profitabilă este închirierea artamentelor în regim hotelier. Oare chir așa să fie? Oare totul se reduce la profit? Cum rămâne cu toate investiția făcută de proprietar? Cum rămâne cu confortul care de multe ori este peste cel oferit de hoteluri cu multe stele? Cele mai multe apartamente sau garsoniere care sunt oferite spre închiriere în regim hotelier sunt amenajate modern și oferă condiții de lux.

Eu am un apartament mic, motiv pentru care, atunci când îmi vin prietenii din Sibiu sau Timișoara în vizită, caut rapid cazare în regim hotelier care, dacă mă mulțumește pe mine, îi va mulțumi și pe ei. În astfel de momente am descoperit apartamentele Promenada Studios, mai exact studiouri în regim hotelier Brașov.

Lux și bun gust

Eu le-am văzut pozele pe site, dar cum am o coastă împrumutată tocmai de la Toma Necredinciosu’, m-am dus să mă conving. Apartamentele se află într-un bloc nou, aproape de Coresi, lucru care m-a bucurat enorm. E liniște și ai un sentiment de intimitate, apropierea de mall fiind ca bomboana pe colivă.

Fiind un bloc nou, te simți binevenit de la intrare, din casa scării. Intrarea în apartament se face cu cartelă, nu cu cheie. Încă de la primii pași, apartamentul te încânta prin design și calitatea obiectelor folosite. Nici nu știi unde să te uiți prima dată.
Aici sigur este mâna unui designer de interior, îmi dau seama după culori, după obiectele de mobilier, după nuanța lemnlui sau textura tapetului.

Electocasnice hi-tech în bucătărie

Nu cred că se vor omorî prietenii mei cu gătitul, dar eu una nu am așa ceva acasă și îmi doresc. Nu știu câți dintre clienți folosesc plita și cumptorul, dar pentru cei care vor să își gătească ceva în casă, în bucătărie se găsesc toate cele necesare, ba chiar mai mult. Ai cafetieră, ai cană termică, ai vase și ustensile de cea mai bună calitate. Aproape că îți e milă să le folosești.

Camera este open space și ai, pe lângă canapeaua soft, un birou de la care poți lucre oricând. Insula care desparte elegant bucătăria de living, este un mare televizor. Totul este la superlativ.

Dormitor cu parfum de somn ușor

Știi ce nu suport eu la cele mai multe hoteluri? Paturile! Sunt mici și , de cele mai multe ori, au saltelele uzate. La Promenada Studios totul este nou, camerele au început să fie închiriate în regim hotelier în urmă cu câteva luni.
Lenjeria de pat este albă și miroase a proaspăt spălat. Pernele par confortabile, deși nu le-am testat. Draperiile sunt opace, tapetul de bun gust și lumina poate fi reglată.

Baie mare cu produse de igienă

Știți prospapele moi, halatele și papucii de unică folosință de la hoteluri? Sunt și aici, ambalate frumos și așezate elegant. Încă o bilă albă îi dau acestui studio destinat cazării în regim hotelier pentru produsele de igienă din baie. Nici la hoteluri de 4 stele nu am întâlnit o gamă de produse de îngrijire de calitate superioară.

Îmi place totul! Sincer, i-aș lasă pe prietenii mei să stea la mine și eu m-aș muta câteva zile într-unul din apartamentele închiriate în regim hotelier Promenada Studios.

Daca unii dintre noi au intrat intr-un concediu prelungit, altii, pe fondul prezentei virusului pandemic, au muncit mai mult decat oricand si este firesc sa simta nevoia unei pauze, al unui concediu fara a se limita la propriul apartament. Nu stiu in ce masura turismul are portile deschise dar stiu o solutie sigura: inchiriere autorulota Brasov.

Daca locuiesti intr-un oras la munte nu inseamna ca esti in concediu. Oricat de minunat ar fi Brasovul de sarbatori sau in timpul anului, simti nevoia sa evadezi, sa pleci o perioada, sa descoperi un colt de rai uitat de lume sau sa te retragi undeva unde la orele 11 sa nu fii nevoit sa tragi zavoarele.

Eu am descoperit ca pot avea libertatea de a petrece un concediu alaturi de familie daca apelez la o firma care sa imi ofere servicii de inchiriere autorulota Brasov, servicii de calitate si extinse, facilitati multiple si preturi de Romania, nu de Europa.

Care sunt avantajele serviciilor de inchiriere autorulota Brasov?

1. Libertatea de miscare
Daca inchiriezi o autorulota, poti petrece concediul departe de casa si izolat in acelasi timp. Poti campa la marginea unei paduri sau pe malul unui lac si te poti reconecta cu natura, cu cerul si pamantul si nu in ultimul rand, cu familia pe care cu siguranta ai neglijat-o putin din cauza timpului scurt petrecut impreuna.

2. Siguranta
Acum, mai mult decat oricand, datorita numarului tot mai mare de imbolnaviri vrei sa fii in siguranta. Poti campa intr-un loc izolat, departe de orice “picior de om”, fara a fi nevoit sa parcurgi distante mari fata de Brasov.
Daca tot vorbim despre siguranta, permite-mi sa te asigur, din proprie experienta, ca dupa fiecare serviciu de inchiriere autorulota, aceasta este igienizata temeinic, tocmai pentru a oferi siguranta impotriva colectarii de virusuri si bacterii.

3. Facilitati
Daca te numeri printre cei care au nevoie de caldura, curent, de baie si bucatarie cu apa calda, poti sta linistit, vei avea parte de ele 🙂 Vei avea si smart TV pentru emisiunile preferate, frigider si tot ce inseamna o bucatarie echipata modern, doar ca la dimensiuni mai mici. Inchipuie-ti ca ai facut rezervare la un mini hotel cu servicii de self catering accommodation.

Daca vrei sa-ti surprinzi iubita, apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov. Ai grija sa pui in frigider cate ceva de ale gurii, un vin bun si cateva dulciuri, fructe si inghetata. Nu va trebuie multe, puteti campa sau opri oriunde are voie si un autoturism, puteti chiar sa va faceti aprovizionarea de la un supermarket aflat in drumurile voastre.

4. Fara program
Un lucru care pe mine ma irita putin la hoteluri si pensiuni este programul. Nu imi plac vacantele in care cineva imi face program de masa sau pentru alte activitati. Vreau sa ma trezesc cand am chef, sa mananc cand am chef si sa imi fac bagajele la plecare fara sa bata cineva la usa mea in ideea in care vrea sa se apuce de curatenie pentru urmatorii turisti cazati.

5. Fara noaptea de Revelion la fereastra
Nu stiu sincer cum va fi noaptea dintre ani. Mai sunt cateva zile pana atunci si lucrurile nu se anunta prea incurajator. Multi dintre noi vom sarbatori in familie, fara uratori, fara vizite la cei dragi, fara prieteni. Ma intristez la simplul gand, nici nu imi mai vine sa scriu.

Daca nu vrei sa fii printre cei care se vor zgai la cer pentru a vedea artificiile, daca nu vrei sa te numeri printre cei care isi vor lipi nasurile de fereastra rece si vor inchina un pahar de sampanie privind la vecinii de vis a vis, fugi in natura. Apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov si petrece altfel mini-vacanta de sarbatori. Sper din tot sufletul sa gasesti o autorulota de inchiriat, sunt convinsa ca nu sunt singura care s-a gandit la aceasta posibilitate.

In incheiere nu-mi ramane decat sa iti urez un an mai bun, mai frumos si cu rezultate negative la teste ;).

Acum, mai mult decât oricând cred că ai conștientizat cât de important este să ai un apartament cu 3 camere în Brașov. Punând de cele mai multe ori cheltuielile pentru întreținere deasupra confortului, sau diferența de preț dintre 2 și 3 camere, mulți dintre oamenii aflați în căutarea unui apartament s-au îndreptat către cele cu 2 camere. Până în martie, când mulți dintre noi am fost nevoiți să lucrăm de acasă, nu am înțeles cât de util ar fi fost să avem un apartament cu 3 camere.

Apartamente 3 camere Brașov finalizate și gata de mutare

În contextual pandemiei cu care ne confruntăm acum, o cameră este sală de clasă și o cameră a devenit birou. Dacă ai 2 copii, atunci biroul tău se mută în bucătărie. Mai în glumă, mai în serios, cred că o camera în plus este mai mult decât utilă.

Dacă vorbim însă de apartamente noi, cheltuielile de întreținere de la 2 camere la 3 camere sunt nesemnificative. Nu e târziu să faci pasul nici acum, deja sunt zvonuri că în curând vom lucra iar de acasă. O să zici că multe apartamente se vând în stadiu de proiect și că până te vei muta se va termina și nebunia asta. Ei bine, eu știu din surse sigure că există apartamente cu 3 camere finalizate în Brașov, numai bune să te muți în ele.

Ce dezvoltator imobiliar mai are disponibile pe piața imobiliară apartamente noi cu 3 camere Brașov? Mosaic Residence este cel care îți poate pune la dispoziție apartamente cu 3 camere finalizate chiar în vecinătatea mall-ului Coresi. Și nu orice fel de apartamente, ci unele spațioase, bine compartimentate și izolate pentru cele 5-6 luni de iarnă, câte sunt de obicei în Brașov.

Credibilitatea dezvoltatorului imobiliar trage la cântar

Mosaic Residence nu este la primul bloc construit, așa că, dacă ai nevoie de feedback, ai de unde să-l obții. În plus, apartamentele sunt finisate cu tot ce este mai bun în materie de parchet, gresie, faianță, tâmplărie PVC, uși sau obiecte sanitare. Calitatea nu este doar un cuvânt, ea se vede în materialele folosite și se simte atunci când vine vorba de confort.

Cei mai mulți dintre cunoscuții mei s-au mutat în noile blocuri de lângă Coresi, unii chiar în apartamente construite de Mosaic Residence. Mi-ar fi spus dacă ar fi întâmpinat vreo neplăcere… Dacă vrei și tu să faci acest pas, achiziționează un apartament nou cu 3 camere Brașov, finalizat și finisat, adică la cheie. Lasă în urmă și fără nici un regret micul apartament constuit în “anii de glorie” și mută-te într-un apartament spațios, căduros, modern și bine poziționat.

Birou sau dormitor pentru oaspeți, o cameră în plus înseamnă mai mult confort. Ai multiple avantaje la care aș mai adăuga și faptul că nu mai sunt necesare renovări sau intervenții în următorii ani, asta dacă ai ales un apartament nou în Brașov.

Brazi în ghiveci sau brazi tăiați de Craciun? Iată o întrebare care pe care și-o pun cei care nu sunt interesați de brazii de palstic și preferă naturalul.

Deși este noiembrie, în acest an parcă nici Crăciunul nu se anunța cu același avant ca în anii trecuți. Dacă în alți ani vitrinele magazinelor te orbeau și muzica cu tematică îți zgâria urechile înainte de căderea frunzelor, acum, ca efect secundar al pandemiei, e liniște și pace.

Dragii mei, acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de Crăciun, avem nevoie de magie, de speranță și de brad împodobit. Dacă nu sunteți adeptii brazilor artificiali, aveți de ales între brazii gata tăiați și cei în ghiveci. Puteți să vă îndreptați către marile magazine sau direct către o pepinieră Brașov.

Brazi tăiați livrați la domiliu

Chiar și cei care nu erau adepții cumpărăturilor online s-au obișnuit deja cu livrările. Nu știu cum e în alte orase, dar în Brașov , Pepiniera Brazi Argintii livrează coniferele gata tăiate, pe mai multe înălțimi și categorii (economic, standard și premium).

Eu sper din toată inima că astfel, tăierile masive de brazi și molizi sunt reduse sau chiar stopate. Mulți vor spune că nici așa nu e bine, că e o risipă și că obiceiul bradului de Crăciun o crimă împotriva naturii. Personal, eu sunt împotriva plasticului, cei mai mulți brazi artificiali sunt confectionati din plastic și cred că sunt un pericol mult mai mare pentru natură. Fără brad Crăciunul ar fi incomplet…

Brazii crescuți în pepiniere cu scopul de a fi tăiați de Crăciun nu afectează natura, nu implică defrișare, tăiere ilegală și nu au legatură cu fauna. Este drept ca nu vor opri peste noapte tăierile ilegale, dar nici folosirea brazilor artificiali nu va avea acest efect, cei care se ocupă cu astfel de „îndeletniciri” nu sunt activi doar de Crăciun și nu sunt focusați doar pe brazi.

Vorbim despre brazi sau conifere crescute fix cu scopul de a fi tăiate în preajma Crăciunului pentru a împodobi casele celor care își doresc să respecte tradițiile. Achiziționând un brad argintiu sau unul obișnuit de la o pepinieră Brașov veți fi siguri de proveniența acestuia și veți susține o aface locală. Este momentul să avem grijă de cei de lângă noi.

De acasă sau de birou, puteți acum să comandați bradul dorit și pepiniera Brașov Brazi Argintii îl va livra GRATUIT în ziua și la ora stabilită.

Brazi în ghiveci pentru Crăciun

De ceva ani încoace, eu cumpăr câte un braduț în ghiveci și apoi, după sărbători, încep să îmi sun prietenii care stau la casă spre a vedea cine vrea sa îl găzduiască într-o curte pentru restul vieții.

Cred ca soluția brazilor în ghiveci împacă pe toata lumea, nu se taie și apoi nu se aruncă nici un brad. Este dezolant peisajul de după sărbători, o multime de brazi stau aruncați pe langă tomberoanele din oraș. Brazii în ghiveci achizitionați de la pepiniere vin și cu garanția că vor putea fi plantați și vor rezista la temeraturile locale.

Eu sper că ne vom bucura de aceste sărbători și că vom avea parte de bucurii, de familie, de prieteni și de tradiții.