AcasăSportA învins în cel mai important meci! Cosmin Bodea, salvat de medici...

A învins în cel mai important meci! Cosmin Bodea, salvat de medici și gata de o nouă viață

- Advertisement -

O a doua șansă la viață pentru Cosmin Bodea

- Advertisement -

Cosmin Bodea (53 de ani), fostul căpitan al lui FC Brașov, a fost salvat de medici după ce a suferit un infarct chiar în incinta spitalului! Totul s-a petrecut pe drumul de întoarcere de la meciul echipei sale, Lotus Băile Felix disputat la Sighetu Marmației. Simțindu-se rău, tehnicianul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Oradea. „A fost șansa mea! Imediat cum am ajuns, mi s-a făcut rău și am fost resuscitat. M-au băgat direct în operație și mi-au montat două stenturi”, a povestit Bodea pentru Monitorul Expres. Fumatul și stresul din fotbal au fost cauzele indicate de medici. Antrenorul se află acum în afara oricărui pericol și va lua o pauză de aproximativ două luni, urmând să revină pe bancă la începutul anului 2027. „Acum am fost externat și sunt bine și este clar că trebuie să fiu mult mai atent. Mi-am dat seama că problemele cotidiene, tensiunea meciurilor, dar și fumatul m-au adus în această situație. Nimic nu este mai important ca viața și familia”, a concluzionat fostul căpitan al lui FC Brașov. Multă sănătate, Cosmin!

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE