Prin tradiție, în Joia Mare (în unele zone, în Vinerea Mare), se vopsesc ouăle de Paște. Tot prin tradiție, acestea sunt roșii. Asta pentru că legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de Patimile Mântuitorului. Răstignirea şi Învierea lui se înfrăţesc cu reînvierea naturii primăvara şi cu reluarea ciclurilor vieţii. Oul, el însuşi purtător de viaţă, devine un simbol al regenerării, al purificării şi al veşniciei.
La români, obiceiul pregătirii ouălor de Paşti cunoaşte particularităţi care conferă tradiţiei şi credinţei semnificaţii deosebite, integrând-o deseori universului atât de fascinant al artei populare.
Preocuparea românilor de a înroşi de Paşti ouăle este, însă, departe de a fi una particulară, cercetătorii fiind unanimi în a aprecia universalitatea şi mai ales vechimea milenară a obiceiului, prezent încă din epoca precreştină. Se ştie că egiptenii aveau un cult special, la echinocţiul de primăvară, când ofereau ouă zeului creator, iar perşii se felicitau de Anul Nou dăruindu-şi ouă în diferite culori.
La romani, după cum afirmă Ovidiu, Juvenal şi Pliniu se foloseau, tot la echinocţiul de primăvară, ouă colorate. Aşa cum au pătruns multe alte tradiţii păgâne (bradul, capra, ursul ş.a.) în cultul creştin, aşa a pătruns şi obiceiul înroşirii ouălor, încă în perioada primilor creştini, când culoarea roşie a ouălor simboliza biruinţă împotriva diavolului.
▪ Diverse legende
Legenda spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-L s-au transformat în ouă roşii. O altă tradiţie consemnează că Maica Domnului, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus ouă să le dea ostaşilor s-o lase să Îl ia de pe Cruce, iar din rănile Mântuitorului au căzut picături de sânge care le-au înroşit.
O altă legendă spune că după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii şi fariseii au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei a spus: „Când va învia cocoşul pe care îl mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Hristos”. Nici nu şi-a terminat acela spusele, şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.
Se mai povesteşte că în momentul Învierii lui Hristos, toate ouăle din cuibare s-au înroşit.
Se mai spune că, după Învierea lui Hristos, s-ar mai fi întâmplat o minune. Apostolii vesteau pretutindeni în oraşul Ierusalim că Mântuitorul lumii a înviat din morţi. O precupeaţă, care vindea ouă, nu voia să creadă, ci zise: „Pe cât de adevărat e faptul că ouăle ce le vând nu sunt roşii, pe atât de adevărată este şi istoria despre Învierea lui Hristos”. Încă nu terminase precupeaţa vorba, când deodată toate ouăle ce le avea în paneraş se înroşiră ca sângele şi din acea clipă a crezut şi ea în Învierea lui Iisus, iar întru pomenirea întâmplării se fac în toţi anii de Paşti ouă roşii.
▪ Oul roșu ne apără de diavol
În tradiţia populară de la noi, ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodăria omului, sunt benefice în felurite situaţii. Culoarea roşie este simbol al focului purificator.
O credinţă din Bucovina spune că oul roşu este apărător de diavol. Acesta se tot intereseaza dacă oamenii mai fac ouă roşii şi umblă cu colinda, căci doar atunci când aceste obiceiuri vor înceta, el va ieşi în lume.
În multe locuri se obişnuieşte ca românii care se pregătesc să meargă la biserică de Înviere, să se spele cu apă neîncepută, în care s-a pus măcar un ou roşu şi câţiva bănuţi de argint, ca să le meargă bine tot anul şi să fie curaţi ca argintul. Acest ou este păstrat tot anul.
În lumea satului, ouăle roşii se împart în cimitir sau în curtea bisericii, pentru pomenirea celor morţi fără lumânare sau fără lumina botezului.
De Paşti, când se merge la biserică, tot creştinul poartă în buzunar măcar un ou roşu, copiii le poartă în sân, dar şi fetele care vor să se mărite în acel an.
▪ Culorile s-au diversificat
La început, ouăle erau doar roşii, dar s-a ajuns să se facă şi în alte culori: galben, verde, albastru, mai puţin negre, iar coloritul era obţinut exclusiv din seva plantelor. Cu timpul, se găsea simbol pentru fiecare culoare: roşu pentru sângele Domnului, negru pentru suferinţa Maicii Domnului, albastru, speranţa creştinului în mântuire.
Simbolistica s-a tot îmbogăţit: Roşu, simbolul sângelui, al Soarelui, focului, al dragostei şi bucuriei de viaţă. Negru – absolutism, statornicie, eternitate. Galbenul – lumina, tinereţea, fericirea, recolta, ospitalitatea. Verdele – reînnoirea naturii, prospeţimea, rodnicia, speranţa. Albastru- cerul, sănătatea, vitalitatea. Violetul – stăpânirea de sine, răbdarea, încrederea în dreptate.
În afară de minunata artă a încondeierii („împiestrire”, „închistrire”, „încristire”, „muncire”, „chinuire”), ouă decorative se mai fac cu vopselele în relief (Vrancea, Putna Sucevei), împodobite cu mărgele (Bucovina), din lemn (zona Neamţ), din lut (Corund- Harghita) sau chiar din material plastic, mai recent.
Ornamentica ouălor decorative este extrem de variată, ea cuprinzând simboluri geometrice, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe, skeomorfe (unelte de muncă) şi religioase, reprezentând moartea, viaţa, eternitatea, nemurirea, unirea, comuniunea.






