Președintele Nicușor Dan a prezentat public concluzii preliminare după analizarea a sute de mesaje transmise de magistrați din întreaga țară, semnalând existența unor probleme structurale grave în sistemul judiciar, legate de influențe, intimidări și lipsa de transparență în promovări și delegări.
Mesaje de presiune și teamă în rândul magistraților
În unele instituții ar fi avut loc ședințe în care s-ar fi transmis mesaje de influențare și intimidare. Potrivit președintelui, doar aproximativ 20 de magistrați au tconfirmat prezența la întâlnirea de luni, în nume individual, iar alți 20 reprezintă asociații profesionale. Mulți dintre cei care au solicitat întâlniri cu Administrația Prezidențială au cerut ca acestea să nu aibă loc public, invocând teama de repercusiuni profesionale.
Președintele a afirmat că s-a ajuns la situații absurde, în care s-au propus întâlniri pe rând, în spații separate, sau chiar preluarea magistraților din locuri publice pentru a nu fi văzuți, fapt considerat inacceptabil pentru cea de-a treia putere în stat.
Discuții publice și amânarea întâlnirilor confidențiale
În acest context, Nicușor Dan a anunțat că întâlnirile confidențiale solicitate nu vor avea loc, iar pentru data următoare este programată o discuție publică, deschisă magistraților care își asumă participarea. Eventualele acuzații punctuale vor fi analizate ulterior, în cadrul unor discuții separate.
Președintele a precizat că a primit aproximativ 2.000 de pagini de mesaje de la magistrați, dintre care a citit personal circa două treimi, restul fiind analizate de consilierii săi, care au realizat un material de sinteză.
Acuzații privind conducerea instanțelor și CSM
Din mesajele primite reiese existența unor suspiciuni grave legate de modul de funcționare a sistemului judiciar. Sunt semnalate probleme privind rolul decisiv al președinților de instanțe în colegiile de conducere, influența acestora asupra promovărilor la instanțele superioare și existența unor criterii de obediență, nu de profesionalism.
De asemenea, delegările și detașările ar fi realizate arbitrar, inclusiv prin mutări încrucișate între instanțe, iar Inspecția Judiciară ar avea o atitudine discreționară. Concluzia sesizărilor este că o parte a conducerii sistemului judiciar ar acționa în interesul unui grup restrâns, nu în interes public, afectând independența magistraților.
Referendum în rândul magistraților, anunțat pentru ianuarie
Președintele Nicușor Dan a anunțat intenția de a iniția, în luna ianuarie, un referendum intern în rândul corpului magistraților, cu o singură întrebare: dacă Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului.
În funcție de rezultat, vor urma discuții legislative sau, în cazul unui vot negativ majoritar, se așteaptă demisia conducerii CSM. Președintele a declarat că, dacă 70–80% dintre magistrați consideră că CSM nu mai reprezintă interesul cetățenilor, membrii acestuia ar trebui să plece.
Problema majoră: teroarea și lipsa curajului de a vorbi
Nicușor Dan a subliniat că una dintre cele mai grave probleme este climatul de teamă din sistem, care îi împiedică pe magistrați să vorbească deschis. Deși există sesizări, lipsesc probele concrete în dosare, tocmai din cauza dificultății de a demonstra presiunile exercitate.
Președintele a mai afirmat că sunt necesare schimbări și la nivelul unor structuri precum DNA și DIICOT și a recunoscut că participarea magistraților la discuțiile publice ar putea fi redusă, tocmai din lipsa de curaj.
Sinteza observațiilor transmise de magistrați și alți actori din sistemul judiciar privind funcționarea justiției, independența magistraților și mecanismele privind cariera magistraților
Prezentul raport sintetizează observațiile scrise transmise direct în atenția Președintelui României de magistrați activi sau retrași din activitate, în perioada 11 – 19 decembrie 2025, în contextul: dezbaterilor publice privind sistemul de justiție, declarațiilor publice ale unor magistrați, pozițiilor divergente exprimate la nivel instituțional în sistemul de justiție, luărilor de poziție din rândul societății civile și articolelor de presă (inclusiv o investigație jurnalistică).
Până la data de 20 decembrie 2025, inclusiv, am consemnat un număr de 320 de emailuri, din care peste 135 provenind de la mai mult de 250 de magistrați care au transmis opinii/sugestii/reclamații.
Distribuția pe instanțe și parchete a magistraților este următoarea:
a) Instanțe judecătorești
Judecătorii – Judecătoria Bistrița, Judecătoria Constanța, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Târgoviște, Judecătoria Brad
Tribunale – Tribunalul București, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Olt, Tribunalul Mureș, Tribunalul Bistrița, Tribunalul Botoșani, Tribunalul Timiș, Tribunalul Maramureș, Tribunalul Covasna, Tribunalul Cluj, Tribunalul Satu-Mare, Tribunalul Brașov, Tribunalul Bihor, Tribunalul Galați, Tribunalul Mehedinți
Curți de Apel – Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Maramureș, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Oradea
b) Parchete
Direcția Națională Anticorupție (structura centrală și servicii teritoriale), Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
În total, magistrații care au trimis emailuri provin de la 27 de instanțe și 14 parchete. Este posibil ca magistrații care au transmis observațiile în format anonim să facă parte și din alte instanțe sau parchete decât cele anterior enumerate.
Am consemnat și un aflux de peste 180 de emailuri adresate de cetățeni, avocați, polițiști, avertizori în interes public (de integritate), societatea civilă, solicitări de audiență, executori judecătorești, grefieri. Aceste mesaje aduc în atenție, cu precădere, observații, reclamații sau percepții rezultate din experiențe personale cu sistemul de justiție și alte autorități publice. Dată fiind gravitatea unei părți însemnate din aspectele semnalate, apreciem că se impune o analiză ulterioară aprofundată, un dialog corespunzător și sesizarea, acolo unde este cazul, a autorităților de control competente.
I. Preliminarii
Invitația publică adresată de Președintele României în atenția magistraților din România:
1. A avut în vedere rolul constituțional al Președintelui României de a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, precum și acela de garant al îndeplinirii obligațiilor asumate de România față de Uniunea Europeană
2. A luat în considerare că „prerogativele constituționale ca și legitimitatea democratică pe care i-o conferă alegerea lui de către electoratul întregii țări îi impun Președintelui României să aibă un rol activ, prezența lui în viața publică neputând fi rezumată la un exercițiu simbolic și protocolar. Funcțiile de garanție și de veghe consacrate în art. 80 alin. (1) din Constituție implică prin definiție observarea atentă a existenței și funcționării statului, supravegherea vigilentă a modului în care acționează actorii vieții publice – autoritățile publice, organizațiile legitimate de Constituție, societatea civilă – și a respectării principiilor și normelor stabilite prin Constituție, apărarea valorilor consacrate în Legea fundamentală. Nici veghea și nici funcția de garanție nu se realizează pasiv, prin contemplare, ci prin activitate vie, concretă.”
3. A fost precedată de observarea Raportului din 2025 privind statul de drept întocmit de Serviciile Comisiei Europene privind situația statului de drept din România care la capitolul dedicat sistemului judiciar reține că:
a) în privința percepției publice cu privire la independența sistemului judiciar din România „44% din populația generală și 51% din întreprinderi percep nivelul de independență al instanțelor și al judecătorilor ca fiind „destul de bun sau foarte bun” în 2025. Percepția publicului larg asupra independenței sistemului de justiție s-a deteriorat semnificativ în comparație cu 2024 (52%) și 2021 (51%). Percepția întreprinderilor asupra independenței sistemului de justiție s-a deteriorat în comparație cu 2024 (56%), deși s-a îmbunătățit în comparație cu 2021 (45%)”, precum și că
b) potrivit sondajului Eurobarometru special din 2025 privind corupția, „75% din respondenți percep corupția ca fiind larg răspândită în țara lor, iar 60% afirmă că se simt afectați de corupție în viața de zi cu zi (față de media UE de 30%). În ceea ce privește întreprinderile, 90% din ele consideră că fenomenul corupției este generalizat (față de media UE de 63%), iar 72% din ele consideră că acesta face dificilă desfășurarea de activități economice (față de media UE de 35%).”
4. A fost transmisă într-un context social aparte, caracterizat prin dezbateri publice privind sistemul de justiție, declarațiilor publice ale unor magistrați, pozițiilor divergente exprimate la nivel instituțional în sistemul de justiție, luărilor de poziție din rândul societății civile și articolelor de presă (inclusiv o investigație jurnalistică).
II. Conținutul și obiectivele Raportului
Observațiile sintetizate în Raport provin de la magistrați care fac sau au făcut parte din diferite instanțe de judecată și parchete (judecătorii, tribunale, curți de apel și parchete de pe lângă acestea, din București, Mureș, Constanța, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Iași, Bistrița, Brașov, Prahova, Brăila, Satu Mare, ș.a.), din paliere profesionale diferite (magistrați cu funcții de conducere, magistrați cu funcții de execuție, magistrați pensionari, magistrați debutanți) și acoperă aspecte de ordin administrativ, managerial, jurisdicțional și normativ.
Luând în considerare spectrul larg al remitenților (atât sub aspectul poziției în interiorul sistemului judiciar, cât și sub aspect teritorial), s-ar putea extrage unele concluzii privind disfuncționalitățile observate.
Este important de subliniat că Raportul de sinteză:
- Nu stabilește vinovății individuale sau colective;
- Nu califică fapte ca fiind conforme sau contrare legii;
- Nu cuprinde judecăți de valoare;
- Nu substituie competențele CSM, IJ, MJ sau ale parchetelor, instanțelor de judecată ori altor autorități de control.
Raportul redă strict observațiile transmise, într-o formă coerentă și centralizată, urmărind totodată să identifice tipare recurente și vulnerabilități structurale rezultate din observarea coroborată a observațiilor transmise. Este de menționat și faptul că o parte dintre magistrații remitenți au formulat o serie de propuneri de modificare a legislației în vigoare, însă față de obiectivele primare ale prezentului raport și ale stadiului dezbaterilor publice din prezent, precum și ținând cont de caracterul eterogen al propunerilor transmise, documentul de față nu conține o sinteză a acestora. Într-o etapă ulterioară, acestea vor putea fi valorificate prin înaintarea lor către autoritățile cu atribuții de inițiativă legislativă, având aptitudinea de a contribui la procesul de dezbatere publică.
Așadar, Raportul nu își propune evaluarea situațiilor sau soluțiilor individuale și nu interferează cu actul de justiție propriu-zis, ci vizează mecanismele administrative, procedurale, judiciare și/sau legislative care, potrivit unui volum semnificativ de sesizări convergente, ar fi de natură a afecta:
a) independența efectivă a judecătorului și a procurorului,
b) meritocrația în cariera magistratului,
c) funcționarea previzibilă și eficientă a justiției,
d) încrederea publică în autoritatea judecătorească.
Pentru eficiență și trasabilitate, corelarea punctuală dintre observații, probleme identificate și riscuri de ordin constituțional este prezentată distinct de prezentul raport, aceasta fiind destinată strict uzului intern și pusă la dispoziția strict a Președintelui României.
III. Confidențialitate
Pentru asigurarea deplinei confidențialități a conținutului observațiilor transmise, respectiv a datelor de identificare și de contact ale acelor magistrați care și-au devoalat identitatea, inclusiv ca urmare a solicitării recurente și ferme a acestora, a fost stabilit un acces strict și restrâns la observațiile primite, strict la nivelul Departamentului însărcinat cu procesarea observațiilor.
Totalitatea observațiilor primite poate fi consultată integral exclusiv de Președintele României, până la eventuale alte indicații din partea Domniei sale și a magistraților remitenți.
Va aparține în integralitate Președintelui României și autorilor observațiilor decizia cu privire la modul ulterior de utilizare.
Aceleași mențiuni sunt aplicabile și sumarulului observațiilor primite, existând posibilitatea ca direct sau indirect aceasta să aibă aptitudinea de a devoala identitatea remitenților, contrar voinței exprimate de aceștia.
IV. Concluziile generale care se desprind din parcurgerea observațiilor transmise
În urma analizei și sistematizării observațiilor transmise, pot fi extrase unele concluzii generale, după cum urmează:
1. O parte relevantă din observațiile transmise accentuează necesitatea asigurării caracterului confidențial al identității magistraților, unii dintre aceștia alegând să nu își devoaleze identitatea (ci doar instanța/parchetul ori circumscripția de proveniență), motivele recurente indicând „teama de consecințe” sau „frica de represalii” de natură a afecta evoluția profesională ulterioară (e.g. cercetări disciplinare, afectarea dosarelor de promovare, delegare, detașare), inclusiv prin formulări de tipul „motivul pentru care am folosit un nume fictiv în mesaj este că, recunosc, îmi este frică de consecințele acțiunii mele în interiorul sistemului, în condițiile în care am muncit enorm și am sacrificat multe pentru a ajunge magistrat”.
Sunt aduse în context exemple din trecut, dar și recente, cel al jud. Beșu cu privire la care Inspecția Judiciară ar fi fost sesizată în mai puțin de 24 ore de la difuzarea investigației jurnalistice, respectiv situația recuzării jud. Moroșanu.
2. Magistrații nu solicită intervenții directe în cariere individuale, ci restabilirea unor garanții instituționale legate de independența în desfășurarea activității, cu precădere în cazul judecătorilor.
În accepțiunea generală care degajă din observațiile transmise, percepția magistraților pare a fi una de neîncredere, având resort în concentrarea decizională și fragilizarea independenței interne.
3. Observațiile nu par să descrie incidente izolate, ci un cumul de vulnerabilități structurale ale sistemului de justiție care, în lipsa corecțiilor, se susține că au condus la și au aptitudinea de a accentua erodarea independenței interne a magistraților (cu precădere în cazul judecătorilor), calității actului de justiție și încrederii publice.
4. Vulnerabilitățile structurale rezultate din observațiile transmise indică drept potențiale categorii de factori generatori de risc:
a) Lipsa de transparență ori transparența redusă și inexistența unor criterii obiective în zone sensibile ale carierei magistraților (delegare, detașare, numire în funcții de conducere – interviuri și evaluare proiect, promovare efectivă – evaluare hotărâri și comisii), ceea ce ar permite o selecție informală și de natură a inhiba contestarea;
b) Un fenomen de tipul „gatekeeping” prin intermediul interviurilor și rapoartelor în sensul că interviul (ICCJ, funcțiile de conducere) și raportul Inspecției Judiciare sunt descrise ca un veto cu justificare/motivare îndoielnică sau inexistentă și predictibilitate redusă;
c) Lipsa unor mecanisme, proceduri și metodologii standardizate de adoptare, publicitate și comunicare a deciziilor administrative, existând un acces limitat la înregistrări, comisii, motivări, documente de schimbare a completelor ori altor acte de administrare internă, inclusiv a acelor de constituire a comisiilor de evaluare, de contestare, de organizare a concursurilor, de elaborare a subiectelor și altele asemenea;
d) Riscul unui efect descurajant, de inhibare în exercitarea unor drepturi (de a candida, de a contesta) și asupra libertății de exprimare, prin semnale disciplinare/instituționale sau prin consecințe negative privind cariera;
e) Presiunea sistemică generată de volumul de activitate care reduce calitatea și crește vulnerabilitatea la erori, întârzieri și, implicit, generează un nivel de vulnerabilitate pentru magistrații care în anumite situații ar fi în dezacord cu propunerile conducerii, astfel de cazuri având aptitudinea de a atrage declanșarea unor anchete disciplinare;
f) Neclaritățile, necorelările sau insuficiențele de ordin legislativ care generează o presiune sistemică suplimentară, inclusiv din perspectiva instrumentelor de asigurare a integrității ori a resurselor umane și logistice. Sunt incluse aici, cu titlu de exemplu, situația prescripției răspunderii penale, ineficiența dovedită a structurilor de parchet competente să cerceteze infracțiuni comise de magistrați, regimul dual de subordonare al poliției judiciare, competența limitată a ofițerilor DGA, experienței și resurselor tehnice ale acestora.
5. Din ansamblul observațiilor se poate extrage un nucleu comun, repetitiv de propuneri care vizează, în esență:
a) Descentralizarea puterii decizionale prin întărirea rolului colegiilor de conducere inclusiv din perspectiva unei reprezentativități efective a acestora corelat cu reducerea polilor de putere concentrați în jurul președinților de instanțe (prin alegerea directă de către judecători a restului membrilor colegiului de conducere); corelativ, asigurarea reprezentativității efective în alegerea membrilor CSM;
b) Limitarea strictă a delegărilor și detașărilor, însoțite de proceduri competitive, criterii și motivări transparente, publice și predictibile;
c) Proceduri competitive și transparente pentru accederea la toate funcțiile de conducere, inclusiv la funcțiile de vicepreședinți de instanțe și președinți de secții;
d) Revenirea la probe obiective și meritocratice în cazul promovărilor magistraților, inclusiv la ICCJ, iar în cazul menținerii și a probei cu interviul, scăderea semnificativă a ponderii acesteia, corelativ cu introducerea unui mecanism public și standardizat de evaluare la nivel național și asigurarea publicității componenței și activității concrete (actele, interviurile) a comisiilor de organizare, examinare, evaluare, de contestații și de testare psihologică; aceleași mențiuni sunt aplicabile mutatis mutandis și probei evaluării hotărârilor judecătorești, respectiv actelor procurorilor;
e) Reformarea Inspecției Judiciare, inclusiv prin stabilirea unor proceduri transparente, meritocratice și predictibile de numire a inspectorilor și de derulare a cercetărilor disciplinare, precum și prin instituirea unui sistem efectiv de răspundere a inspectorilor, inclusiv prin raportare la finalitatea acțiunilor disciplinare exercitate;
f) Asigurarea unui management eficient al resursei umane în mod corelat pentru tot parcursul profesional al magistratului – intrare în profesie, evoluție, pensionare;
g) Asigurarea unui management logistic eficient;
h) Asigurarea unui cadru normativ, instituțional și logistic, de cercetare și judecare a infracțiunilor de corupție în rândul magistraților, mecanismul actual fiind considerat nefuncțional;
i) Clarificarea și asigurarea efectivă a rolului avertizorului în interes public;
j) Clarificarea și stabilizarea cadrului normativ penal corelată cu asigurarea continuității completelor de judecată din secțiile penale și cu mecanisme eficiente apte să prevină prescripția răspunderii penale;
k) Valorificarea resursei umane și tehnice a DGA prin extinderea competențelor ofițerilor acesteia, precum și clarificarea regimului poliției judiciare, ambele pentru a veni în sprijinul operaționalizării și eficientizării activității de urmărire penală;
l) Restrângerea categoriilor de personal de specialitate asimilat magistraților;
m) Recalibrarea competențelor instanțelor în vederea asigurării degrevării celor suprasolicitate, inclusiv prin măsuri care vizează regimul taxelor judiciare de timbru, introducerea unor noi proceduri administrativ-jurisdicționale în anumite domenii ori recalibrarea numărului căilor de atac în anumite domenii.
6. Unele observații cuprind percepții, evaluări și relatări care nu sunt dezvoltate complet și/sau probate în sine prin emailul ori atașamentele transmise.
O serie de alte observații cuprind date suplimentare (e.g. numele unor persoane, denumiri de instituții, numere de dosare ori fixarea temporală a evenimentelor) care, prin sine ori împreună cu elemente adiționale minimale, au un caracter verificabil.
Avem în vedere, în acest context, observațiile de o gravitate ridicată și care, în forma actuală și pentru scopul prezentului Raport, este necesar să fie tratate cu deosebită atenție, cu obligația de rezervă, dar și cu recomandarea aprofundării lor, extinderii dialogului și, acolo unde este cazul, sesizarea autorităților competente. Cu titlu strict exemplificativ, pot fi redate citate precum:
a) „favoruri” prin delegări/detașări, „colegiile de conducere practic nu mai există”, „președinții/vicepreședinții/președinții de secție sunt mici dumnezei”; „acest mecanism (n.n. al delegărilor și detașărilor) este perceput ca un sistem de recompense (…) și ca instrument de îndepărtare a unor judecători”. Sunt relatate inclusiv situații verificabile prin demersuri ulterioare, precum: „președinta Curții de Apel București a aprobat delegarea, deși se afla în perioada de interdicție și în ciuda faptului că persoana respectivă avea dosare rămase în pronunțare și instanța de la care a plecat a rămas la un deficit de 60%. Aceasta nu este o situație singulară, în care Curtea de Apel București trece peste interdicțiile celor admiși direct în magistratură de a se transfera la alte instanțe, aprobând delegări pe care le prelungește succesiv până la expirarea celor 3 ani, urmând ca atunci să li se soluționeze favorabil cererile de transfer. Mecanismul cu delegarea este mai facil pentru ca este complet lipsit de transparență”;
b) Existența unor „exemple concrete” de judecători detașați la CSM de mai mulți ani, promovări „dubioase” la CAB, numiri de șefi de secție fără integrare anterioară;
c) „Suntem amenințați cu inspecția judiciară, cu sancționarea de către CSM”, „La CAB s-a instaurat frica”, „nu te înscrii la concurs dacă nu ai chemare”, „candidații neagreați sunt descurajați sau eliminați”, „ne spun în ședință că se vor asigura ei că nu avem ce să le facem, că sunt intangibili”, „raportul IJ semnalizează soarta candidatului”, „suntem în teroare”, „ni se oferă direcții clare pe tipuri de dosare”, „ședințe de supunere și denigrare”, „ne spuneau că vor urma pedepse și cercetări”, „totul funcționează pe principiul recompensă și pedeapsă”, „președintele instanței (…) este pus în funcție de (…) membru CSM (…) răspunde bine la comenzi (…)”.
d) „Presiunea din interior este reală, iar mecanismele informale de influență funcționează mult mai dur decât se vede din exterior”, „ai o cauză cu persoane influente te trezești că ți se ia fără explicații și ajunge la un parchet superior…iar după câteva luni afli că s-a clasat”, „Orice urmă de nesupunere poate duce oricând la retragerea delegării”;
e) Similar, poate fi amintită o relatare indirectă despre un apel telefonic atribuit unui membru CSM (nume indicat) către președintele unei instanțe, cu mesaj de tip condiționare („dacă vei fi cuminte”) în cadrul unei proceduri vizând cariera magistratului;
f) „După comunicatul de presă au fost trimise mesaje printre noi. Mesaje de amenințare. Să nu îndrăznim să ne solidarizăm sau să semnalăm ceva.”
g) „IJ (n.n. Inspecția Judiciară) generează temere în rândul magistraților și nu este percepută ca o instituție cu funcție de autoreglare a sistemului judiciar, ci ca un mijloc de presiune atât asupra magistraților în ansamblu (mijloc de disuasiune), dar și asupra magistraților incomozi.”, „IJ are imaginea unui instrument folosit în scopul reducerii la tăcere a celor care nu sunt de acord cu opinia asumată de către CSM.”, „realitatea din sistem semnalează imaginea unei inspecții autoritare care inspiră teamă”;
h) „evaluarea discreționară a comisiei de evaluare constituite la nivelul curții de apel”, „independența judecătorului poate fi amenințată nu numai de factori din exterior, ci și de ierarhia judiciară”;
i) „să înțelegeți că sub aparența legalității se întâmplă lucruri grave”.
7. Percepțiile recurente (exprimate de mai mulți autori) converg spre semnalarea:
- unui climat instituțional caracterizat prin instalarea fricii și descurajarea exprimării critice în interiorul sistemului, coroborat cu opinia conform căreia accesul la funcții de conducere sau promovare este condiționat de conformare;
- abandonării unui sistem meritocratic, bazat pe profesionalism și responsabilitate, în detrimentul unui sistem bazat pe aprecieri și decizii subiective, netransparente și de conformare;
- utilizării unor mecanisme contrar scopului prevăzut de lege sau prin deturnarea de la acest scop, cu obiectivul de a fideliza, recompensa ori de a sancționa diferiți magistrați;
- menținerii unor vulnerabilități ale magistraților, cauzate de factori extrinseci lor (volumul de muncă, resursele umane și logistice – personal auxiliar, spații de lucru și echipamente), ca în cazul neconformării la unele decizii ori direcții ale conducerii să fie expuși la inițierea unei anchete disciplinare;
- unui rol al Inspecției Judiciare și comisiilor de evaluare ca instrumente de semnalizare negativă a magistraților „incomozi”, iar nu ca mecanisme de prevenire, îndrumare și corecție;
- pierderii atractivității profesiei și, în special, a resursei umane prin pensionări ori demisii timpurii ale unor magistrați competenți, fără mecanisme eficiente de recuperare.
8. Potrivit observațiilor unor magistrați, reacția imediată la nivelul conducerii sistemului de justiție este relevantă, iar aceasta se reflectă prin cel puțin trei direcții principale de acțiune:
- Sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la judecătorul Beșu în mai puțin de 24 ore de la difuzarea investigației jurnalistice;
- Admiterea unei cereri de recuzare a judecătoarei Moroșanu, cerere bazată pe opiniile exprimate de aceasta de susținere a magistraților care au fost intervievați în investigația jurnalistică;
- Inițierea unui apel public la dialog în rândul magistraților, dar nu prin consultări efective, ci prin convocări interne ale conducerilor instanțelor de a colecta „alte probleme”, mecanism perceput de unii dintre magistrați ca o tentativă de disciplinare și aliniere a judecătorilor în spatele conducerii, exploatând prudența și teama acestora de consecințe administrative.
Pornind de la aceste premise, unele observații percep tăcerea majorității magistraților nu ca achiesare la starea existentă ori ca lipsă de opinie, ci ca o strategie de autoprotecție profesională, menită să evite polarizarea, represaliile sau compromiterea carierei.
Astfel, tăcerea ar fi explicată prin vulnerabilități concrete și cunoscute în sistem, precum restanțele în motivarea hotărârilor, utilizarea programului flexibil, erori inevitabile sub presiunea volumului de muncă, aspirații de promovare. Toate acestea sunt sau par a fi percepute drept pârghii informale de control, care descurajează formele de exprimare critică.
9. Cauza structurală a acestui climat este evidențiată în mai multe observații care consideră drept cauză legile justiției din 2022, legi care:
- au concentrat puterea decizională în mâinile președintelui instanței care desemnează vicepreședinții și președinții de secții, împreună aceștia alcătuind o majoritate confortabilă a colegiului de conducere;
- au golit colegiul de conducere de legitimitate democratică și rol efectiv;
- au creat o rețea ierarhică în care fiecare președinte de instanță devine un vector de control asupra colectivului, inclusiv asupra completelor, mutării între secții pe alte specializări, evaluării profesionale, capacitatea de blocare a posibilităților de promovare, detașare, dar și modalități de soft power precum asigurarea sau nu a accesului la un program mai flexibil, stabilitatea unui anumit grefier, alocarea unui asistent.
10. Această arhitectură ar fi, potrivit unor observații, de natură a explica:
- conformismul generalizat;
- uniformitatea „suspectă” a voturilor la alegerile pentru CSM;
- succesul aproape automat al candidaților susținuți de structurile de conducere.
V. Prezentarea sistematizată și coerentă a principalelor mecanisme de organizare judiciară și privind cariera judiciară potrivit magistraților care au formulat observații cu privire la aceste aspecte
1. Preliminarii. Intervențiile legislative la nivelul anului 2022.
În viziunea reflectată în cuprinsul observațiilor, legile justiției adoptate în anul 2022 au reconfigurat profund structura de conducere a instanțelor, cu efecte directe asupra echilibrului intern al puterii și asupra independenței funcționale a judecătorilor.
Printre modificările centrale sunt aduse în atenție conducerea instanțelor, cariera și promovarea, pensionarea, regimul CSM.
O serie de observații fac trimitere la forme anterioare ale cadrului normativ ca fiind mai degrabă caracterizate prin transparență decizională, decizie participativă, reprezentativitate a magistraților în organele de conducere ori un grad mai ridicat de independență.
2. Procedura de selecție și numire a președinților instanțelor judecătorești
Procedura este reglementată prin Legea nr. 303/2022 coroborată cu Legea nr. 304/2022 și cu regulamentele adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii. Aceasta nu este o procedură electivă la nivelul instanței, ci un mecanism de numire centralizată, aflat integral sub controlul CSM, în special al Secției pentru judecători.
În esență, principiul care guvernează actualul sistem este acela că președinții instanțelor nu sunt aleși de colectivul judecătorilor din instanța respectivă, ci sunt numiți de CSM, în urma unui concurs național. Mandatul este, de regulă, de trei ani, cu posibilitatea unei singure reînvestiri, iar exercitarea funcției este condiționată de menținerea sprijinului instituțional al organelor implicate în procedură.
Procedura se declanșează prin decizia CSM de a scoate la concurs funcțiile de conducere vacante sau care urmează să devină vacante. Secția pentru judecători stabilește posturile, calendarul concursului și condițiile de desfășurare, publicând anunțul oficial. În această etapă, controlul este exclusiv instituțional, fără vreo implicare a instanțelor sau a adunărilor generale ale judecătorilor în decizia de declanșare a procedurii.
În etapa următoare, judecătorii care îndeplinesc condițiile legale de vechime și integritate pot depune candidaturi. Dosarul de înscriere include, în mod obligatoriu, un proiect de management al instanței, prin care candidatul își expune viziunea administrativă și organizatorică, alături de documente privind activitatea profesională. Deși formal deschisă tuturor celor eligibili, această etapă este percepută ca fiind influențată în practică de climatul instituțional existent în instanță și de relația candidatului cu structurile de conducere.
Ulterior, sunt solicitate avize consultative, în special din partea colegiului de conducere al instanței în cauză și, în anumite situații, din partea conducerii instanței ierarhic superioare. Deși legea califică aceste avize drept consultative, fără caracter obligatoriu, ele sunt percepute ca având o greutate practică semnificativă, în special atunci când sunt negative, fiind frecvent valorificate în evaluarea globală a candidaturii. În această fază s-ar contura, potrivit observațiilor, primele mecanisme informale de „filtrare” a candidaților.
Un rol central în procedură îl are Inspecția Judiciară, care întocmește un raport de evaluare a activității și conduitei profesionale a candidatului. Raportul nu este, în sine, o sancțiune și nu presupune constatarea unor abateri disciplinare, însă poate conține observații sau aprecieri care, deși formulate generic, sunt suficiente pentru a crea o percepție negativă asupra candidatului, astfel cum descriu unii dintre magistrați. În practică, potrivit acestora, o singură mențiune defavorabilă, chiar marginală, poate deveni decisivă în etapa următoare.
Etapa determinantă a procedurii este interviul susținut de candidat în fața Secției pentru judecători a CSM. Interviul vizează proiectul de management, capacitatea de conducere și viziunea instituțională, dar nu este guvernat de criterii clare și nici de o grilă de evaluare transparentă. Evaluarea este centrată pe o evaluare despre care se susține că este subiectivă, iar Secția pentru judecători/procurori dispune de o marjă largă de apreciere în percepția magistraților. Devin astfel posibile situațiile în care Secția poate respinge un candidat fără o motivare substanțială, poate acorda note sub pragul necesar sau poate decide să nu ocupe postul, chiar dacă există candidați care au parcurs toate etapele procedurii.
În final, Secția din cadrul CSM adoptă decizia de numire sau de respingere a candidatului. Decizia are natura unui act administrativ și poate fi atacată în contencios administrativ, competența revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totuși, controlul judecătoresc este unul limitat, circumscris legalității formale a procedurii, fără a permite instanței de control să analizeze oportunitatea sau temeinicia aprecierilor CSM.
Așadar, legislația în vigoare nu prevede alegerea președintelui instanței de către judecătorii acesteia, nu instituie obligația respectării unui clasament obiectiv și nu asigură transparența deliberărilor CSM în procesul decizional, nu există o probă scrisă teoretică sau practică anonimizată standardizată, nu sunt criterii cuantificabile comparabile unui examen clasic. În consecință, funcția de președinte de instanță devine, în accepțiunea magistraților, una profund dependentă de voința CSM, iar sistemul, în ansamblu, generează, potrivit acestora, o relație de subordonare instituțională care poate influența, chiar și indirect, independența judecătorilor în plan administrativ și profesional.
3. Conducerea instanțelor
O altă modificare relevantă în observațiile transmise vizează colegiul de conducere. Acesta nu mai este un organ reprezentativ al colectivului instanței, ci este alcătuit preponderent din membrii echipei de conducere – președinte, vicepreședinți și președinți de secție – ca membri de drept, la care se adaugă doi judecători aleși. Prin această formulă, caracterul participativ al colegiului este substanțial diminuat.
În același timp, rolul colegiului a fost redus, dintr-un organ cu atribuții decizionale într-unul în principal consultativ. Deși legea menține, formal, competența colegiului asupra „problemelor generale de conducere”, atribuțiile sale concrete sunt stabilite la nivel infralegal, prin Regulamentul de ordine interioară. Din coroborarea normelor rezultă că deciziile relevante sunt adoptate, în fapt, de președintele instanței, prin acte administrative individuale.
Această mutație ridică, în unele observații, probleme de transparență, întrucât hotărârile colegiului beneficiază de o minimă publicitate internă, în timp ce actele președintelui nu sunt supuse acelorași exigențe.
O altă modificare esențială sesizată privește desemnarea vicepreședinților și a președinților de secție, care nu mai are loc prin concurs, ci exclusiv la propunerea președintelui instanței. În percepția magistraților, această soluție concentrează controlul asupra echipei de conducere în mâinile unei singure persoane și elimină mecanismele de selecție meritocratică.
Centralizarea ar fi amplificată de faptul că președintele instanței exercită atribuții relevante și în materia carierei judecătorilor – delegare, detașare, evaluare și promovare – domenii în care aprecierea conduitei și a activității profesionale are un rol determinant. Cumulul acestor prerogative nu afectează direct actul de judecată, dar în percepția magistraților poate influența raporturile administrative și climatul profesional din instanță.
4. Promovarea
Procedura de promovare a judecătorilor distinge între promovarea pe loc, care presupune dobândirea gradului profesional superior fără schimbarea instanței la care judecătorul își desfășoară activitatea, și promovarea efectivă, care implică ocuparea unui post vacant la o instanță superioară. Din perspectiva funcționării sistemului judiciar și a independenței judecătorilor, promovarea efectivă este cea care produce consecințe instituționale directe și care ridică cele mai multe dificultăți în aplicare.
În forma actuală a legii, promovarea efectivă nu se realizează prin susținerea unui examen scris de verificare a cunoștințelor juridice. Nu există probe anonimizate, subiecte unice sau bareme de evaluare care să permită o ierarhizare obiectivă și verificabilă a candidaților. Selecția se face printr-un mecanism de evaluare, axat pe aprecierea activității profesionale anterioare, în special a calității hotărârilor judecătorești pronunțate și a conduitei magistratului în exercitarea funcției.
Procedura începe prin înscrierea judecătorului care îndeplinește condițiile de vechime și pentru care există posturi vacante la instanța superioară. Urmează evaluarea unui portofoliu de hotărâri judecătorești, realizată de o comisie constituită la nivelul Curților de Apel pentru judecători, respectiv la nivel național în cazul procurorilor.
Comisia constituită la nivelul Curților de Apel este alcătuită din președintele Curții de Apel și alți 4 judecători cu specializarea corespunzătoare, propuși de colegiul de conducere al acesteia, mecanism care reflectă, în opinia magistraților, un instrument suplimentar de putere al președintelui instanței.
Această evaluare are un caracter preponderent subiectiv, fiind realizată pe baza unor criterii generale, care nu pot fi cuantificate cu precizie și care permit variații semnificative de apreciere de la un candidat la altul, astfel cum rezultă din opiniile magistraților care au transmis observații.
În paralel, Inspecția Judiciară întocmește un raport privind activitatea profesională și conduita judecătorului. Acest raport include referiri la activitatea de judecată, la eventuale sancțiuni sau sesizări, precum și, în anumite situații, la poziții publice, apartenența la asociații profesionale sau articole de presă. Deși raportul Inspecției Judiciare nu este, în mod formal, un criteriu eliminatoriu, potrivit celor transmise de magistrați are în practică o influență semnificativă asupra percepției generale asupra candidatului și asupra rezultatului final al procedurii.
Deși procedura este concepută formal ca una națională și unitară, se susține în cadrul observațiilor că în practică ar exista o influență semnificativă a conducerilor instanțelor în care candidații își desfășoară activitatea. Avizele, evaluările interne și poziționarea președinților de instanță pot influența atât conținutul rapoartelor Inspecției Judiciare, cât și percepția generală asupra candidatului în cadrul procedurii de promovare.
Un factor suplimentar de dezechilibru este decalajul creat între promovarea pe loc și promovarea efectivă, în special în urma concursurilor de promovare pe loc organizate în anul 2022, în urma cărora un număr foarte mare de judecători au dobândit grade profesionale superioare fără a putea ocupa în mod efectiv posturi corespunzătoare la instanțele superioare. Această situație a accentuat dependența de mecanisme administrative precum delegarea, decisă într-o măsură semnificativă de conducerile instanțelor (președinte CA, respectiv secție judecători CSM, respectiv PG). Se adaugă în acest caz și o ipoteză amintită în sensul că un post ocupat prin delegare este apt să blocheze un post vizat de o procedură de transfer.
Acest întreg cadru are aptitudinea de a genera, potrivit opiniilor exprimate, vulnerabilități structurale care afectează percepția de meritocrație în interiorul sistemului judiciar, creează presiuni indirecte asupra judecătorilor în raport cu exprimarea publică și cu raporturile interne de autoritate și contribuie la diminuarea încrederii în echitatea mecanismelor de evoluție profesională.
5. Delegarea
Potrivit concepției legiuitorului, delegarea reprezintă o măsură temporară și excepțională, destinată asigurării continuității activității instanțelor și parchetelor în situații obiective, precum lipsa temporară de personal sau vacanța unor funcții.
Din punct de vedere juridic, competența de a dispune delegarea judecătorilor aparține președintelui Curții de apel pentru delegări intra-circumscripție, respectiv CSM, prin Secția pentru judecători, pentru circumscripții ale altor curți de apel ori pentru funcții de conducere vacante, cu acordul expres al judecătorului.
Potrivit unor observații, funcționarea mecanismului în practică relevă o disociere semnificativă între competența formală și controlul efectiv al procedurii. Susținerea președintelui curții de apel ar fi determinantă inclusiv pentru aprobarea de către CSM.
Delegarea este dispusă pentru perioade de cel mult șase luni, cu posibilitatea prelungirii succesive. În practică, această posibilitate se susține că a fost utilizată extensiv, conducând la situații în care judecători sunt delegați pe perioade mai îndelungate, fără organizarea unui concurs sau a unei proceduri de numire efectivă. În aceste condiții, delegarea își pierde caracterul temporar și se transformă într-un mecanism de ocupare de facto a posturilor sau a funcțiilor, inclusiv a celor de conducere, însă cu menținerea postului inițial al judecătorului delegat, ceea ce poate genera supra-încărcarea celor rămași în instanța de origine. De asemenea, delegarea produce efecte profund negative în special în privința proceselor penale (din perspectiva asigurării continuității completului și necesității de readministrare a probelor în cazul încetării delegării în cursul procesului), dar și în cazul promovărilor (în acest caz, postul ocupat temporar prin delegare neputând fi atribuit prin promovare, nefiind considerat vacant).
Un element problematic al regimului delegării semnalat îl constituie absența unor criterii legale clare de selecție și departajare (cazuri obiective, temeinic justificate, legate exclusiv de necesitatea asigurării bunei funcționări a instanței unde se solicită delegarea). În percepția unor magistrați, legea nu prevede o procedură concurențială, un sistem de punctaj sau obligația motivării comparative a deciziei în ipoteza existenței mai multor cereri pentru același post. Delegarea este tratată, potrivit acestor observații, ca un act strict de oportunitate administrativă, iar refuzul sau neprelungirea acesteia nu beneficiază de căi efective de contestare, deși consecințele asupra carierei judecătorului pot fi semnificative.
În acest context, delegarea se susține că a devenit, în mod implicit, o etapă premergătoare transferului, promovării sau numirii în funcții de conducere. Accesul efectiv la instanțe superioare sau la poziții relevante în sistem este, în practică, condiționat de parcurgerea acestei etape, ceea ce transformă delegarea într-un instrument informal de selecție a carierei judiciare. Între observațiile transmise, au fost indicate și două cazuri de delegare cu privire la care s-au ridicat probleme de legalitate din perspectiva respectării legii sub aspectul termenului minim impus de la data numirii în funcție după promovarea concursului de numire în magistratură.
Potrivit percepției magistraților, rezultă cu titlu general că funcționarea actuală a delegării produce efecte sistemice importante, între care se remarcă diluarea caracterului său excepțional, substituirea procedurilor de concurs prin decizii administrative, consolidarea controlului ierarhic intern asupra judecătorilor și accentuarea conformismului instituțional. Toate acestea afectează, în înțelegerea observațiilor primite, independența internă a judecătorilor, nu în raport cu soluțiile pronunțate, ci în raport cu traseul profesional și relația cu ierarhia administrativă.
6. Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară
Consiliul Superior al Magistraturii, consacrat constituțional drept garant al independenței justiției, exercită această funcție printr-o arhitectură instituțională duală, în care, la nivel legislativ, competențele sunt împărțite între Plen și cele două secții corespunzătoare carierelor judiciare. În practică, această distribuție a atribuțiilor a generat, potrivit observațiilor transmise, o diferență semnificativă între rolul formal al Plenului și puterea decizională efectivă exercitată de secții, cu consecințe directe asupra funcționării sistemului judiciar și asupra percepției interne a independenței magistratului.
Plenul Consiliul Superior al Magistraturii este organul colegial în care se reunesc toți membrii Consiliului, respectiv judecătorii și procurorii aleși, membrii de drept (între care și Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție) și reprezentanții societății civile. Din punct de vedere normativ, Plenul concentrează atribuțiile de ordin instituțional, administrativ și strategic. El aprobă regulamentele de organizare și funcționare ale CSM, adoptă regulamentele-cadru privind organizarea instanțelor și parchetelor, avizează proiectele de acte normative care privesc justiția și exercită rolul de reprezentare a autorității judecătorești în raporturile cu celelalte puteri ale statului și cu organismele internaționale. Tot Plenului îi revine responsabilitatea bugetară, inclusiv aprobarea proiectului de buget al CSM și gestionarea resurselor administrative, precum și competența esențială de a numi conducerea Inspecției Judiciare.
Cu toate acestea, Plenul nu exercită atribuții directe asupra carierei individuale a judecătorilor și procurorilor. El nu decide promovări, numiri în funcții de conducere, delegări, detașări sau sancțiuni disciplinare și nu soluționează conflicte concrete privind independența unui magistrat. Această delimitare este esențială, deoarece mută centrul de greutate al puterii decizionale către secțiile CSM. În opinia magistraților remitenți, membrii secției de judecători din cadrul CSM (n.n. în actualul cadru legislativ) ar fi reprezentanții președinților de instanțe, cu precădere ai celor de curți de apel, care își pot exercita astfel in extenso sfera de putere decizională.
Secția pentru judecători și Secția pentru procurori exercită competențele decisive în materie de carieră. Ele hotărăsc asupra promovării, evaluării profesionale, numirii și revocării din funcții de conducere, delegării și detașării magistraților, precum și asupra răspunderii disciplinare. Tot aceste secții sunt cele care validează sau resping candidaturile la funcții superioare, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, și care apreciază, într-o manieră larg discreționară, potrivit opiniilor exprimate de remitenți, conduita profesională și managerială a magistraților. În acest cadru, rolul Plenului rămâne unul de fundal, fără pârghii efective de control sau corecție a deciziilor secțiilor.
O vulnerabilitate structurală majoră rezultă, conform observațiilor magistraților, din faptul că Plenul, deși este forul suprem al CSM, nu poate interveni pentru a corecta decizii ale secțiilor percepute ca arbitrare sau neunitare. Mai mult, Inspecția Judiciară, deși este formal sub controlul Plenului, acționează operațional în procedurile gestionate de secții, iar rapoartele acesteia joacă un rol determinant în promovare și cercetările disciplinare. Această configurație creează o concentrare indirectă a puterii în mâinile unui număr restrâns de decidenți, cu o responsabilitate diluată și cu mecanisme limitate de transparență și control intern.
Din perspectiva observațiilor transmise de magistrați, această arhitectură instituțională favorizează conformismul, inhibă exprimarea critică și generează percepția că evoluția profesională depinde mai puțin de criterii obiective și verificabile și mai mult de relația cu structurile de conducere și cu decidenții din secții. În acest context, rolul constituțional al CSM ca garant al independenței justiției riscă să fie golit de conținut în plan practic, independența fiind protejată formal față de ingerințe externe, dar vulnerabilă în raport cu ierarhia internă și cu mecanismele administrative.
În concluzie, competența Plenului CSM este una esențială pentru funcționarea instituțională a sistemului judiciar, dar insuficientă pentru a asigura un echilibru real al puterii în interiorul acestuia. Fără o regândire a raportului dintre Plen și secții și fără mecanisme suplimentare de transparență și control, actuala distribuție a atribuțiilor continuă să alimenteze tensiuni, să afecteze încrederea internă și să fragilizeze standardul independenței judiciare.
Printre aspectele care au fost invocate de magistrați, se regăsește și aceea conform căreia Plenul are atribuția de a propune procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorii care efectuează urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați. În contextul ponderii majoritare a numărului de judecători (zece), se apreciază în cuprinsul observațiilor că aceste propuneri au fost fie respinse în mai multe cazuri nejustificat, fie aprobate luându-se în considerare criterii care nu sunt bazate pe aspecte meritocratice.
Alți magistrați au subliniat că Secția pentru judecători a CSM ar putea respinge un candidat fără a oferi nicio motivare. În concret, în lipsa unor criterii obiective ale interviului candidaților pentru promovare la Înalta Curte, s-ar limita controlul judecătoresc efectiv și se alimentează astfel percepția deciziilor discreționare în procesul de promovare în rândul magistraților.
În privința Inspecției Judiciare, pot fi amintite o serie de observații care pun sub semnul întrebării și chiar afirmă că activitatea de control exercitată de aceasta reprezintă un mecanism de conformare la deciziile organelor de conducere a instanțelor. În acest context, este subliniat și că procedurile de numire a inspectorilor sunt subiective și arbitrare, nefiind bazate pe criterii clare, obiective și care să testeze în mod veritabil competențele profesionale și de etică. Sub acest aspect, percepția magistraților este alimentată de etapa unui interviu care are caracter eliminatoriu. În final, amintim observațiile primite privind existența în cadrul Inspecției Judiciare a magistraților delegați, aspect de natură a vulnerabiliza ideea de cercetare disciplinară independentă și obiectivă, fiind transmise inclusiv propuneri care să vizeze un sistem de evaluare a inspectorilor raportat la gradul de confirmare sau infirmare a rezultatelor anchetelor disciplinare prin hotărârile judecătorești definite.
7. Unele disfuncționalități particulare, sesizate în privința răspunderii penale, urmăririi penale și a avertizorilor în interes public
Problema prescripției răspunderii penale a fost tratată de o serie de magistrați în observațiile transmise, atât din perspectiva cauzelor, cât și prin formularea unor propuneri în materie. Premisele acestui subiect aduc în atenție un cadru legislativ deficitar care a fost apoi sancționat prin două decizii ale Curții Constituționale, respectiv decizia nr. 297/26.08.2018 și decizia nr. 358/26.05.2022, cea dintâi nefiind urmată de o punere a cadrului legislativ în acord cu dispozițiile Curții. Practic, pe fondul lipsei de intervenție la nivel legislativ, s-a produs efectul scurtării termenului în care persoanele cercetate puteau fi trase la răspundere penală (în acest context întreruperea cursului prescripției neputând opera și rămânând aplicabil exclusiv termenul general de prescripție).
Ulterior, prin decizia nr. 67/25.10.2022 pronunțată de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a consacrat faptul că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material care se aplică cu respectarea dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă. Astfel, potrivit acestei dezlegări, începând cu data de 01.02.2014 (data intrării în vigoare a Codului penal) și până la data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2022) nu au existat cazuri de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, ceea ce a însemnat aplicarea termenelor de prescripție generală (și nu a celor speciale, care reprezentau dublu termenelor generale).
În acest context, prescripția răspunderii penale a generat încetarea unui număr impresionant de dosare penale, ceea ce a produs un efect profund negativ în percepția societății cu privire la eficiența și credibilitatea actului de justiție.
Suplimentar, magistrații remitenți au arătat în cadrul observațiilor și faptul că la data de 16 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a pronunțat Decizia nr. 8 în dosarul nr. 531/1/2025 prin care a stabilit că „lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din OUG nr. 120/2005”.
Și în acest domeniu magistrații remitenți subliniază necesitatea unei reacții în plan legislativ prin care să extindă competențele acestei structuri de poliție de a cerceta faptele de corupție la un nivel general, iar nu doar limitat pe structurile MAI. Justificarea este dată de faptul că resursa umană este una specializată și experimentată, fiind depuse eforturi în calificarea ofițerilor de poliție judiciară și fiind alocate resurse financiare importante pentru dotarea acesteia cu tehnică specială, specifică instrumentării cauzelor de corupție. În observațiile transmise, s-a subliniat că privarea procurorilor care lucrează cauze de corupție de posibilitatea delegării organelor de poliție din cadrul DGA în dosare poate fi comparată plastic cu o acțiune de tragere în mers a „frânei de mână la lupta anticorupție”. Corelativ, a fost propus și faptul că detașarea polițiștilor la DNA ar trebui supusă unei proceduri bazate pe verificarea criteriilor de experiență, cunoștințe și calități ale acestora.
Corelativ, situația structurilor de cercetare a infracțiunilor comise de magistrați, dezvoltată anterior, a fost amintită în cadrul unei serii de observații, din care rezultă ineficiența și nefuncționalitatea acestei organizări, inclusiv din cauza lipsei de resurse umane specializate și tehnice.
În final, se cuvine a fi amintită situația specială a protecției avertizorului în interes public, în contextul mai multor observații care privesc acest subiect. Conform unei hotărâri a CSM din anul 2025, normele privind protecția avertizorului în interes public nu s-ar aplica în cazul instanțelor de judecată, fapt perceput de magistrați ca un factor de presiune și care, dacă s-ar achiesa la această interpretare, ar necesita o intervenție legislativă, în sensul unei prevederi exprese a acestei incidențe. Este, totuși, interesant de observat, că pe site-ul oficial al Inspecției Judiciare, la secțiunea legislație aplicabilă, figurează inclusiv Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.***
În concluzie, aspectele semnalate de magistrați semnalează deficiențe privind mai multe componente ale sistemului judiciar, unele care privesc organizarea judiciară, unele care vizează cariera magistraților, iar altele care au în vedere cadrul legislativ aplicabil. De asemenea, sunt aduse în atenție elemente și disfuncționalități care pot impune analize suplimentare, inclusiv prin colectarea și corelarea unor date obiective, în vederea delimitării riguroase între percepții instituționale și situații de fapt verificabile.
În acord cu atribuțiile sale constituționale, Președintele României urmează să își exercite prerogativele prin inițierea unui dialog instituțional structurat cu autoritățile competente și actorii relevanți, prin solicitarea unor evaluări tehnice și juridice din partea organismelor cu atribuții în materie, precum și, după caz, prin susținerea autorităților învestite cu inițiativă legislativă în demersurile de adaptare a cadrului normativ, menite să asigure funcționarea coerentă, transparentă și echilibrată a sistemului judiciar.
