• Călin Georgescu a avut un delir mistico-religios după închiderea urnelor: ”Prin candela renăscută a speranței, poporul român a ales să nu mai stea în genunchi, să nu mai fie invadat, să nu mai fie umilit (…) În duminica aceasta, a 30-a după Rusalii este pilda tânărului bogat”. Citește aici declarațiile.

Călin Georgescu are un discurs puternic antisemit, legionar, ”mesianic”, pro-rus și anti-Occident. Este născut în 26 martie 1962, susține că vine dintr-o familie de preoți și declara în podcasturile la care a participat în campanie că ”nu este un candidat”, ci că ”este la nivelul unei chemări, unul pentru toți și noi toți cu Dumnezeu”.

- Advertisement -

Conform  site-ului oficial este căsătorit din 2006 cu Cristela Georgescu și are trei băieți. Pe pagina oficială, Georgescu notează că a absolvit Liceul de Matematică – Fizică din București (absolvit cu nota 8.00 la Bacalaureat, conform site-ului).  În perioada 1981-1986 a absolvit Facultatea de Îmbunătățiri Funciare din cadrul Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu din București (absolvit cu examen de stat, nota 10.00, susține acesta pe site).

Georgescu susține că a absolvit doctoratul în 1999 în pedologie (știința solului) la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu din București.

Fostul ”premier” al lui Simion și AUR, apologet al criminalilor de război

- Advertisement -

Călin Georgescu a fost vizibil pe televiziuni atunci când George Simion l-a numit propunerea AUR pentru funcția de premier, dar a făcut un pas în spate la scurt timp, în februarie 2022.

Atunci, Georgescu a devenit motiv de tensiune între George Simion și co-președintele AUR de la acea vreme, Claudiu Târziu, după ce a făcut apologia criminalilor de război calificându-i ”eroi” pe șeful legionar Corneliu Zelea Codreanu și pe autorul Holocaustului din România, Ion Antonescu. Tot el a spus despre asasinarea lui Nicolae Iorga de către legionari că ”istoria este mistificată”. Procurorii i-au deschis dosar penal pentru elogierea vinovaților de genocid și crime de război, dar nu e clar în ce stadiu este ancheta.

  • Georgescu a făcut adesea și apologia ”înțelepciunii rusești”, iar într-o dezbatere electorală de la Digi24, Georgescu nu a fost în stare să verbalizeze dacă este sau nu un admirator al lui Putin, deși moderatorii au insistat pentru un răspuns simplu, cu ”Da” sau ”Nu”. Georgescu a devenit vizibil iritat, a comentat că primește prea des această întrebare și nu a răspuns dacă îl admiră sau nu pe Vladimir Putin, inculpat internațional pentru crimele de război din Ucraina.  

Ulterior episodului în care a făcut apologia criminalilor de război, Georgescu a fost retras de AUR, ”pierzând” funcția de ”premier” și fiind nominalizat drept ”președinte de onoare” al partidului. O lună mai târziu, Georgescu a anunțat că a întrerupt discuțiile cu partidul extremist (februarie 2022). Călin Georgescu nu a mai fost vizibil în presa tradițională, dar a început să crească pe rețeaua chinezească de socializare Tik Tok.

La 1 octombrie 2024 Georgescu și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale, iar aceasta i-a fost validată de Biroul Electoral Central, semn că Georgescu a reușit să strângă peste 100.000 de semnături din țară, fără să aibă însă structuri politice în teritoriu sau susținerea, cel puțin fățișă, a vreunui partid.

Ulterior, Biroul Electoral Central (BEC) a decis, în miercurea dinaintea alegerilor, înlăturarea tuturor clipurilor și materialelor electorale online ale candidatului independente Călin Georgescu care nu conțin codul de identificare al mandatarului financiar.

  • G4Media și ISE au arătat cum un val de clipuri a apărut în ultimele zile înainte de primul tur pe TikTok cu voturi filmate în cabinele de vot din Diaspora: O parte din electoratul român se filma în timp ce aplica ștampila pe candidatul Călin Georgescu, reporterii identificând sute de astfel de înregistrări pe rețeaua chinezească. Citește detalii, aici.
  • Tot în ultimele zile înainte de alegeri, mai multe site-uri fantomă îl dădeau pe rețelele de socializare retras pe Georgescu din cursa prezidențială: Site-urile fantomă aparțineau rețelei de propagandă a partidului extremist AUR, după cum arată o analiză Misreport din 2023. Detalii, aici.