l La primul congres al comuniștilor din România, din 1921, singurul participant care a spus NU afilierii la Internaţionala a III-a comunistă a fost un braşovean

Pe 7 noiembrie 1917 (25 octombrie pe stil vechi), bolşevicii conduşi de Vladimir Ilici Lenin s-au instalat brutal și în forță la putere în Rusia. Era primul guvern comunist din lume şi urma să genereze 75 de ani de crime, teroare și sângeroasă dictatură în numele „clasei muncitoare”. Un regim care nu a rămas doar între graniţele URSS, ci s-a extins şi în ţările din apropierea Uniunii Sovietice. Inclusiv România.

Represiunea bolșevică a început în Rusia la scurt timp după lovitura de stat și împușcarea tuturor membrilor familiei Țarului Nicolae. Oponenții politici au fost arestați și majoritatea condamnați la moarte. A fost instaurată o cruntă cenzură și a fost creată o temută poliție politică, CEKA. În același timp, utilizarea politicii răzbunării unor clase, a unor categorii sociale asupra altora a jucat un rol esențial în consolidarea puterii bolșevicilor. Bolșevicii stăpâneau instrumentele propagandei și nu au ezitat să le folosească pentru a-și consolida puterea. Prin minciună și teroare, au redus la tăcere vocile țării și au impus primul guvern totalitar din istorie. Au înlăturat și condamnat mai bine de un secol orice formă de opoziție politică.

În 1921, s-au organizat și comuniștii din România. La început păreau inofensivi

Acum 103 de ani, la nici 5 ani de la revoluția bolșevică din Rusia, lua naştere una din cele mai sinistre formaţiuni politice care aveau să guverneze România: Partidul Comunist Român. Nimeni n-a bănuit că, în spatele sloganurilor patriotarde ale celor care se pretindeau salvatorii proletariatului ,,oprimat”, se ascundea viitorul călău al democraţiei. Incubatorul în care s-a dezvoltat mai târziu dictatura comunistă.

Înființarea Partidului Comunist Român este datată în istorie ca 8 mai 1921. Aşa cum au consemnat-o ziarele, aşa cum a fost ea „aranjată“ de nomenclatură. Chair dacă Partidul a ascuns vreme de zeci de ani adevărul despre congresul din 8 mai 1921. Atunci, reprezentanţii Braşovului s-au opus afilierii la Internaţionala a III-a comunistă, atitudine despre care s-a păstrat tăcerea până după 89. Când, istoria reală a PCR a început să iasă de la secretizare. Inclusiv minciunile legate de „unanimitatea“ de voturi de la constituirea patidului importat din Rusia bolșevică.

Un proiect imposibil

Intenţia realizării unei istorii a PCR nu a fost materializată nici în vremurile lui de glorie pentru că adevărul ar fi fost prea departe de „adevărul“ care urma să fie proclamat prin acea sinteză. Partidul avea în arhivele sale multe crime, mizerii, trădări, laşităţi şi minciuni de acoperit. Ar fi fost nevoie de o societate prostită progresiv, care să admită că aşa au fost evenimentele. Trebuia spălat creierul unei naţiuni până în amintirile cele mai profunde pentru a impune apoi o istorie contrafăcută. Un trecut atât de murdar şi atât de josnic nu putea fi uşor reabilitat. Aşa încât proiectul istoriei complete a PCR n-a fost niciodată finalizat.

Ilegaliştii, reduşi la tăcere

Se ajunsese atât de departe cu minciuna încât, printr-o dispoziţie, ilegaliştii PCR n-au mai fost invitaţi în şcoli. Elevii cunoşteau din manuale mai bine istoria partidului în ilegalitate decât ilegaliştii înşişi. Istoria trebuia să rămână aşa cum se hotărâse deja. Defunctul Institut de Istorie a Partidului a reuşit să măsluiască istoria până la un punct. Adevărul însă a rămas, răsfirat prin puţinele mărturii scrise. Una din surse, ziarul „Socialismul“, a consemnat şedinţa de constituire a PCR. Însăşi fondarea acestei formaţiuni politice a fost marcată de controverse. Chiar comuniştii cei mai aprigi s-au opus ideologiei aberante impuse de ruși. Unul dintre cei mai vehemenţi opozanţi ai afilierii la Internaţionala a III-a şi la regimul stalinist a fost un braşovean: Carol Bartha.

„Clasa cea mai înaintată a societăţii“

Braşovul a fost o regiune care a creat probleme PCR-ului. De aici era Carol Bartha, adversarul lui Gheorghe Cristescu, preşedintele PCR între 1921-1924. În Brașov a fost judecat Ceauşescu, pentru găinării de golănaș, nicidecum pentru activitatae revoluţionară. Şi tot de aici, de la Brașov, PCR a primit o grea lovitură la 15 noiembrie 1987 prin cea mai mare revoltă anticomunistă. Aşa cum se spunea în cărţile fostului regim, Braşovul a fost „printre cele dintâi oraşe care au cunoscut intrarea acestei noi şi tinere clase în arena luptelor sociale“. Era vorba de proletariatulul secolului XIX, „clasa cea mai înaintată a societăţii“. Dacă ar fi să ne luăm după ce scriau cărţile lui Ceauşescu, la 20 aprilie 1890 a luat fiinţă primul cerc muncitoresc din Braşov.

Delegaţie braşoveană

Braşovul a fost gazda Conferinţei organizaţiilor social-democrate din Transilvania în decembrie 1903, prilej cu care s-a dezbătut referatul „organizarea politică şi economică a muncitorilor“. „Dezvoltarea industriei capitaliste a dus la creşterea numerică a clasei muncitoare: 24.795 în 1939, faţă de 5.676 în 1919“. Aşa încât înfiinţarea unui partid care să o reprezinte părea justificată. Primele cercuri socialiste apăruseră în România în anii 1871-1872.

În 1918, Partidul Social-Democrat şi-a schimbat denumirea în Partidul Socialist din România, cu primul congres general în 1921. Atunci s-a votat transformarea partidului în Partidul Socialist Comunist din România. La actul de constituire au luat parte ca delegaţi ai secţiunii din Braşov Tiron Albani, Eugen Rozvan, Carol Bartha, Gheorghe Mamina, iar din Făgăraş, Gheorghe Vlad.

Recalcitrantul tovarăş Bartha

Ce se spunea prin manualele de istorie? Că socialiştii au decis în unanimitate afilierea la Internaţionala a III-a chiar înainte de începerea lucrărilor congresului. Dar n-a fost aşa. În realitate, s-au înregistrat 432 de voturi pro, 111 rezerve (anti) şi 2 voturi informative. Printre cei 111, braşoveanul Carol Bartha a luat cuvântul de mai multe ori, exprimându-şi nemulţumirea pentru felul nedemocrat în care decurge congresul. În data de 12 mai, „Socialismul“ consemna că, indignat de faptul că la congres nu erau prezente toate categoriile sociale, „Tovarăşul Bartha protestează contra procedeului alegerii delegaţilor pentru unitari şi cere amânarea ca să se convoace din nou masa mare a membrilor“. Tovarăşul Marian îi spune să o lase mai moale, Braşovul are 63 de mandate şi 6.000 de membri şi ar trebui să se fie mulţumit.

„Nu pot primi afilierea“

„După cum majoritatea delegaţilor de aici au mandat imperativ pentru afiliere, aşa am şi eu mandat de afiliere pentru rezerve“, a tunat braşoveanul în plen. N-a vrut să accepte orbeşte decizia activiştilor, înainte de a şti ce opţiune au braşovenii pe care îi reprezintă. „Dacă muncitorimea din Braşov va primi afilierea, mă voi supune deciziunei lor. Nu pot primi afilierea fără rezerve, căci un ordin venit de acolo ne poate aduce la acelaşi rezultat ca şi ale grevei generale“, a spus el în 12 mai, conştient că, dacă nu sunt de acord cu politica noului partid, braşovenii vor ieşi în stradă. A doua zi, şedinţa a început cu intonarea Internaţionalei a III-a, în română şi maghiară. Cristescu a spus cu însufleţire: „Voturile voastre injectează în corpul revoluţiei sociale serul dătător de viaţă care să-i regenereze forţele“. Dar Bartha n-a fost impresionat.

Ce voiau primii comunişti?

„Tovarăşul Rosvany: Din moment ce centriştii au votat contra Internaţionalei a III-a, ei nu mai pot fi primiţi în partid şi deci, trebuie să plece“. Braşoveanul Bartha nu a renunţat să protesteze faţă de dictatura lui Cristescu şi a acoliţilor lui. „E o crimă ce se face aici, când ni se spune că trebuie să plecăm din partid. Noi nu vom pleca, vom sta aici şi vom lupta. Daţi-ne afară dacă credeţi că veţi face bine“. Nimeni nu l-a susţinut. Ceilalţi tovarăşi au sărit cu gura pe el şi lucrările congresului s-au sfârşit aşa cum se hotărâse la Moscova. La congresul al II-lea, din octombrie 1922 de la Ploieşti s-a adoptat statutul şi denumirea de „Partidul Comunist din România, secţie a Cominternului“. Ideologia impusă de URSS susţinea autodeterminarea, considerând România un stat multinaţional şi cerând dezmembrarea lui în stătuleţe, pe naţionalităţi. Iar forma de guvernământ trebuia să fie dictatura proletariatului prin partidul comunist, ca partid unic.

Primul atentat terorist

În ziua de 12 mai 1921, în timpul dezbaterii proiectului statutului Partidului Comunist-Socialist, în sală au pătruns jandarmi şi poliţişti. Au făcut arestări sub acuzaţia de „complot împotriva siguranţei statului“, pentru lozinca „autodeterminării până la despărţirea de stat“ a provinciilor abia revenite la patrie, Transilvania şi Basarabia. „Socialismul“ n-a mai apărut din 13 mai până în 14 decembrie. A urmat procesul din Dealul Spirei, în care cei arestaţi s-au întâlnit cu membrii grupului condus de Goldstein. La 8 decembrie 1920, comunistul Max Goldstein declanşase o bombă în clădirea Senatului României. Au murit în primul atentat terorist din România ministrul Justiţiei, Dimitrie Greceanu, episcopul Oradei, Radu Dimitrie, şi senatorul Spirescu, iar preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă, a fost grav rănit.

Braşov, sediul PCR în ilegalitate

În 1922, a apărut Uniunea Tineretului Socialist, care, din 1924, se va numi Uniunea Tineretului Comunist. În 21-23 octombrie 1921, s-a desfăşurat la Braşov Congresul General al Sindicatelor din România. La 30 iulie 1922 a fost convocată adunarea generală de reorganizare, pe baze comuniste, a secţiei Braşov a PCR. În decembrie 1924, PCR a fost interzis, prin Legea Mârzescu. În aprilie 1924, membrii PCR s-au întâlnit la Braşov şi astfel, Braşovul devine sediul PCR în ilegalitate, care funcţiona în paralel cu cel legal, ca rezervă, în caz că cel de la Bucureşti ar fi fost anihilat. În 1934, s-a înfiinţat un comitet local antifascist sub conducerea profesorului comunist Ilie Cristea. Împreună cu alt braşovean, Nicolae Blebea, ei au fost aleşi şi în conducerea comitetului naţional. Tot în acel an, a luat fiinţă la Târgu Mureş MADOSZ (Uniunea Oamenilor Muncii Maghiari din România). Secţia din Braşov era condusă de Ioan Iajob. În 1937, s-a ţinut la Braşov Congresul MADOSZ.

Îl cheamă Luca

Pe numele adevărat Luca Laszlo, Vasile Luca crescuse la un orfelinat din Sibiu, iar la 17 ani, lucra la Depoul Braşov. A dezertat din armata română. „În 1922 am participat activ la trecerea Partidului socialist din Braşov la PC la crearea organizaţiei de PC la Braşov. În sindicat eram membrul comitetului sindicalist metalurgist, prim delegat al fabricei metalurgice Schiel Braşov. În 1923 am devenit preşedintele organizaţiei PC la Braşov“, mărturisea Luca în memoriile sale din arhiva Comintern-ului. În iulie 1924, a devenit secretar regional al PC în regiunea Braşov, Sibiu, Tîrnava, Valea Jiului, „unde am creat prima dată organizaţie ilegală a PC pe bază de celule pe întreprindere. În decembrie 1924, am fost arestat şi acuzat pentru tipărirea şi răspândirea manifestului ilegal intitulat «Jos robia economică politică şi naţional㻓. La intrarea în partid „eram un element declasat, beţiv, cartofor şi aveam şi o boală care era socotită nevindecabilă (sifilis)“, recunoştea cel ce a condus PCR din Braşov.

40 de ani de partid unic și sinistru

În 1947, la Congresul XVIII al PSDR s-a hotărît unificarea cu PCR. în vederea realizării unităţii politice a clasei muncitoare. În 1948, la Congresul I al Partidului Muncitoresc Român (PMR)-(Congresul al VI-lea al PCR se consfinţeşte unificarea PCR cu PSDR. şi crearea partidului unic al clasei muncitoare. Ce a urmat mulți acum nu mai este un secret. Comunismul s-a instalat cu toate ororile sale deplin în România. Au urmat deportările, naţionalizarea, pușcăriile și lagărele în care erau exterminați toți ,,dușmanii de clasă”, colectivizarea, dictatura lui Ceauşescu. Poate că cei 40 de ani de întuneric n-ar fi existat dacă atunci, în 1921, mai mulţi dintre cei care chiar credeau că acest comunism apără drepturile celor nevoiași ar fi făcut front comun cu braşoveanul Carol Bartha, cel care s-a opus aservirii țării la Rusia lui Lenin.

Primul președinte al Partidului Comunist Român era „burghez”

Primul președinte al Partidului Comunist Român a fost Gheorghe Cristescu. Avea 4 clase primare, se declara socialist, dar avea tot felul de afaceri.

„Noi socialiștii – afirma Cristescu – voim să desființăm regimul capitalisto-burghez, în care milioane de muncitori si țărani trăiesc de la naștere și până la moarte în cea mai neagră mizerie, îmbogățind fabricanții, moșierii și pe toți exploatatorii muncii omenești. Voim ca toți oamenii să fie datori să muncească, iar de roadele muncii să se bucure toți deopotrivă”.

Deziderat care n-a fost niciodată realizat de comuniștii ajunși la putere. Ba mai mult, nomenclatura comunistă a devenit curând o „clasa privilegiată”.

Iar Gheorghe Cristescu, în ciuda discursului său socialist, era, în realitate, „un pașnic burghez” (după cum îl caracteriza și Pamfil Șeicaru): proprietar al unui atelier de textile, comunist „de sușă”, cu agenție de plasare a șomerilor în 1904, concesionar de restaurante în anii ’30, în București și la Călimănești (unde are și un hotel), ducând un trai „confortabil”, „Plăpumarul” făcea parte exact din burghezia pe care o dorea „desființată”. Propria sa nepoată îl descria mai târziu, în povestirile sale, ca fiind, spre finalul anilor ’30, ceea ce se putea chema un „om bogat”.

În noiembrie 1922, Gelbert Moscovici raporta Kominternului, de la Viena „Cristescu Gheorghe, plăpumar, proprietar de casa si al unei pantofarii. Strălucit orator popular, întrebuințează o frazeologie radicală, din punct de vedere teoretic e neformat, de fapt un oportunist mic burghez de cea mai curată speță, însă totuși sub o conducere corespunzătoare, lucrează foarte bine și servește partidul prin popularitatea sa uriașă și, din când în când, tactul său diplomatic.” (Arhiva CC al PCR, Fd.1, D78, p 52)

Organele CC ale PCR

Extrema stângă edita la Braşov: „Spre stânga“, condus de militantul comunist Ilie Cristea, „Gyari Munkas“, „Cuvânt Nou“, „Vremuri Noi“, „Uj Ido“. În 1940, a apărut ziarul „Uzina şi ogorul“, organul ilegal al Comitetului regional din Ţara Bîrsei al PCR. La 22 decembrie 1989, în Braşov apărea pentru ultima oară „Drum Nou – organ al comitetului judeţean PCR şi al Consiliului Popular“.

Statistică roşie

La 10 noiembrie 1948, organizaţia judeţeană Braşov a Partidului Unic Muncitoresc număra 31.124 membri. „În sistemul pregătirii politico-ideologice un loc important îl ocupă Şcoala Interjudeţeană de partid, care, dispunând de o experienţă de peste trei decenii, pregăteşte cadre de partid, de stat şi ale organizaţiilor de masă din judeţul Braşov şi alte opt judeţe ale ţării.“ Astfel că, în 1980, 87.878 de braşoveni erau membri PCR. Fiecare al patrulea om al muncii era membru de partid. Activau şi 107.796 membri UTC dintre care 20.192 făceau parte şi din PCR. Organizaţia judeţeană a pionierilor şi şoimilor patriei cuprindea 65.000 de pionieri şi 29.000 de şoimi. Nomenclatura număra 14.000 de activişti.