„Un Moise al neamului nostru românesc“: Arsenie Boca, Sfântul Ardealului

• Se împlinesc 35 de ani de la moartea celui mai mare duhovnic care a propovăduit vreodată în zona Braşovului
• Născut la 29 septembrie 1910, preotul prigonit de regimul comunist a fost canonizat în acest an de Biserica Ortodoxă Română

„Părintele Arsenie Boca poate fi asemănat cu un Moise al neamului nostru românesc, cu un Sfânt Ilie al neamului nostru, cu un Sfânt Apostol Pavel şi cu Sfântul Ioan Gură de Aur“, spunea Preasfinţitul Daniil, Episcopul locțiilor al Daciei Felix, despre cel mai îndrăgit sfânt al Ţării Făgăraşului.

Fost stareţ al mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910. Anul acesta, când se împlinesc 35 de ani de când s-a ridicat la ceruri, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română și, astfel, primește titulatura Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, urmând să fie cinstit pe 28 noiembrie.

Despre moartea lui sunt încă multe taine. Mulţi spun că au mărturii că părintele a fost schingiuit de Securitate, că îi fuseseră smulse unghiile de la mâini. Sunt alții care spun că înainte de a muri şi-ar fi avertizat călăii: „Spuneţi-i lui Ceauşescu că nu mai apucă Crăciunul”. Alte voci neagă și spun că bunul părinte a murit de moarte bună, la Mânăstirea Sinaia, slăbit de boli și muncă. Un lucru e cert. Părintele Arsenie Boca a fost urmărit şi supravegheat de Securitate până în ultimul său ceas. Cine a fost Arsenie Boca şi de ce este pentru creştinii români un model de înţelepciune, dragoste, smerenie şi mângâiere?

Student la Belle Arte

Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Părinţii săi, Iosif şi Cristina, l-au botezat Zan. A făcut şcoala primară în satul natal şi apoi a intrat la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu“, din Brad. „La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul-ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă“, povestea părintele într-o autobiografie.

După absolvire ca şef de promoţie, în 1929, s-a înscris la Institutul Teologic din Sibiu, unde a absolvit cu teza de licenţă „Încercări asupra vieţii duhovniceşti“. „Dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine, intram la aviaţie la Cotroceni, ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia“, nota el. În anul 1933, pentru că picta cu har, mitropolitul Nicolae Bălan l-a trimis cu bursă la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Cât a stat în capitală, a urmat şi cursuri de medicină şi antropologie, dar a frecventat şi prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. În anii de studenţie, a cântat la flaut. În ziua în care a împlinit 25 de ani, a fost hirotonit diacon celib.

„Mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta“

Patru ani mai târziu, după terminarea studiilor, şi-a făcut ucenicia în monahism, la Sfântul Munte Athos. Aici, împreună cu fostul său profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Stăniloae, a tradus Filocalia în limba română. Destinul lui avea să se lege de Sâmbăta de Sus începând cu luna iunie 1939. Pe 3 mai 1940 a fost tuns în monahism la mănăstirea pe care a şi renovat-o, primind numele de Arsenie. Doi ani mai târziu, a fost hirotonit preot. În 1943, la izvoarele Văii Sâmbăta, a terasat stânca şi a scobit o chilie în inima muntelui, la 1.600 metri altitudine. În acelaşi an, preotul la care începeau să vină credincioşii cu sutele şi miile, a intrat în atenţia Securităţii. Declanşase ceea ce s-a numit „mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta“, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus“. După ocuparea sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945, dus la Bucureşti şi eliberat pe 30 iulie 1945, pentru că nu i-a fost găsită nici o vină. A fost anchetat din nou un an mai târziu, la Securitatea din Braşov. Toate documentele prigoanei au ieşit la lumină, fiind păstrate în arhivele CNSAS.

Anii de prigoană comunistă

„Un an m-am ocupat cu gospodărie, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. În vremea asta ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aici m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot“, mărturisea părintele în autobiografia cerută de Siguranţă. Tot la Sâmbăta şi-a dat seama care e chemarea lui. Era în postul Crăciunului şi picta o icoană a Mântuitorului. Se spune că a auzit o voce tainică: „Arsenie, nu Mă mai picta pe icoană, că vremea s-a apropiat. Mergi şi pictează în inimile oamenilor, prin cuvântul tău. Spune-le că vin peste ei necazuri şi suferinţe“.

Izvorul Tămăduirii, prăznuit în anul 1948, a fost ultimul mare praznic sărbătorit la Mănăstirea Sâmbăta. A fost arestat în 14 mai 1948 şi anchetat la Făgăraş, pentru că i-a ajutat creştineşte cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. A fost schingiuit o lună şi jumătate şi silit să semneze declaraţii. La 25 noiembrie, mitropolitul Nicolae Bălan l-a dus personal la Mănăstirea Prislop. Acolo a devenit protosinghel şi stareţ, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare şi anchetare.

Muncă silnică la Canal

La mănăstirea Prislop, pelerinajele oamenilor s-au înmulţit. Creştinii îl căutau pe părintele Arsenie Boca pentru darul lui de a vedea cauzele, dar şi căile de îndreptare a răului. Printre cei care îi cereau sfatul, erau şi oameni ai securităţii. Îi recunoştea, nu-i refuza, dar le vorbea cu dublu înţeles. În 1951, a fost din nou ridicat şi dus, de data aceasta, direct la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Vreme de un an a făcut muncă silnică, alături de delincvenţi de drept comun. Aceştia au devenit credincioşi şi l-au protejat. Pe perioada detenţiei, a fost un exemplu de demnitate şi un sprijin pentru fraţii săi de suferinţă.

Ca martir al gulagului comunist, părintele a fost închis la Braşov, Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea. În 1959, i s-au înscenat nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism. I s-a interzis să mai slujească la altar. A urmat pribegia la Bucureşti, unde a avut domiciliu forţat şi unde a fost tot timpul ţinut în umbră. Cu cele două licenţe ale sale, una la Belle Arte şi alta la Teologie, n-a fost admis decât ca pictor muncitor la Biserica Sfântul Elefterie, apoi la atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor.

Şi-a prevestit data morţii

În anul 1968, Părintele Arsenie Boca a ieşit la pensie. Chiar şi ieşit de pe scena ecumenică, a fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 a pictat biserica din Drăgănescu, azi, Mihăileşti, judeţul Giurgiu. Măicuţele de la Mănăstirea din Prislop au fost şi ele persecutate, până când s-au reorganizat la Sinaia. Aici, începând cu 1969, părintele şi-a avut chilia şi atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 şi unde a şi închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. Şi-a lăsat într-o rânduială desăvârşită predicile, meditaţiile şi desenele. Se povesteşte în Sâmbăta de Jos că, în vara anului 1989, Părintele Arsenie Boca l-a rugat pe un tâmplar să-i facă o cruce de lemn, pe care să scrie anul naşterii şi pe cel al morţii, adică 1989. Se pare că a ştiut chiar ziua exactă în care va muri, pentru că, la Biserica din Drăgănescu, a ales să picteze scena supliciilor Sf. Ştefan cel Nou, pomenit în calendarul ortodox pe 28 noiembrie, zi care a fost şi data morţii Părintelui Arsenie. La înmormântarea sa, în mulţimea de credincioşi circula zvonul că ar fi fost ucis de Securitate tocmai pentru că ar fi spus că Ceauşeştilor li se apropie sfârşitul. Lucru ce avea să li se întâmple peste nici o lună. Arsenie Boca fost înmormântat acolo unde şi-a dorit, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. Și așa a fost. În fiecare an, în ziua de 28 noiembrie, la Prislop vin în pelerinaj 30.000-40.000 de oameni.

Profeţiile Sfântului din Ardeal

În pelerinajele lui, părintele Arsenie Boca a trecut prin mai toate aşezările din Ţara Făgăraşului, lăsând în urma lui numeroase legende despre minunile pe care le-a făcut, premoniţiile şi sfaturile duhovniceşti cu care i-a uimit pe toţi.
– Localnicii din Ocna Sibiului au povestit că, în anii ´50, părintele a spus că a văzut şapte coroane de aur coborând din cer pe capul unor săteni, iar pe coroane scria ceva cu litere de foc. Peste câteva luni, şapte gospodari au fost arestaţi şi trimişi la Canal, de unde nu s-au mai întors.
– „Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri o să dispară, dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi-amar de lume“, spunea în 1940, despre ascensiunea comunismului, dar şi despre ce îi va urma acestuia.
– „Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism, ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă. Numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi“.
– Ceauşescu „va muri în ziua de Crăciun. şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui“.
– „Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi, mai ales, în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de la Dumnezeu. Vor cădea şi cei aleşi. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vă vor lua totul!“.
– Unul dintre tablourile vizionare ale părintelui înfăţişează două turnuri înalte, apropiate, care se prăbuşesc în foc, praf şi fum. Pictura a fost finalizată în anul 1983.
– „România va fi Grădina Maicii Domnului, Bucureştiul va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămânea, aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai Dumnezeu ştie care vor fi aleşii“.