Cinci apeluri au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov, patru pentru Salvamont Neamţ, câte două pentru Salvamont Gorj, Salvamont Bihor, Salvamont Covasna, Salvamont Harghita, Judeţul Cluj şi câte un apel pentru Salvamont Prahova, Salvamont Sinaia, Salvamont Săcele, Salvamont Maramureş, Judeţul Vâlcea şi Judeţul Vrancea.

De asemenea, s-au primit 49 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice  din zona montană.

- Advertisement -

Salvamontiştii din Prahova au intervenit în Munţii Bucegi, după ce un grup de patru persoane a intenţionat să străbată Brâna Aeriană, dar la intrarea în brână, o fată a alunecat şi a căzut aproximativ 300 de metri.

”Am solicitat sprijin aero la POA Braşov. Un salvator montan a recuperat întâi, prin troliere, a doua fată care suferit un atac de panică şi nu se mai putea deplasa. Ulterior, doi salvatori montani au fost inseraţi şi au recuperat trupul neînsufleţit. Cei 2 băieţi din grup au coborât până la Refugiul Costila, de unde au fost recuperaţi de către salvamontişti. Condoleanţe familiei îndoliate!”, au arătat salvamontiştii prahoveni.