Legendele Brașovului: Minunea din Biserica Sf. Nicolae din Schei

• Acum mai bine de 300 de ani, o icoană din biserica din Şchei a plâns cu lacrimi de sânge, s-a auzit un tunet, iar o lumină orbitoare i-a speriat pe credincioşi

Pe 1 august începe Postul Adormirii Maicii Domnului. Iar credincioșii devin mai evlavioși și se pregătesc pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă, pe 6 august, şi Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august. Și, ca întodeauna în pragul marilor sărbători, creștinii își amintesc de icoanele făcătoare de minuni, minuni care ne-au întărit credința.

Site-ul Crestin Ortodox.ro prezintă o listă cu peste 60 de icoane din România care ar fi făcătoare de minuni, iar publicaţia creştină Jurnalul Spiritual prezintă peste 200. Avem icoane şi locuri cunoscute făcătoare de minuni și în judeţul Braşov, cum ar fi Icoana Sf. Nicolae de la Mănăstirea Predeal, Icoana Maicii Domnului, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dejani sau Mănăstirea „Săpată în Piatră”, de la Şinca Veche.

De-a lungul timpului s-au petecut însă la Brașov și minuni care, deși nu apar în „liste oficiale”, au rămas neșterse din memoria locului după ce s-au transmis, ca o legendă, din generație în generație. Este și povestea de acum mai bine de 300 de ani, când o icoană din biserica Sf. Nicolae din Şchei a plâns cu lacrimi de sânge. Descrisă în cronica istoricului Mihaly Cserei, întâmplarea de acum trei secole a stârnit mirare şi groază în rândurile braşovenilor. Se spune că o icoană a plâns cu lacrimi de sânge. Apoi în sfântul locaş s-au auzit tunete, iar slujitorii bisericii au fost orbiţi de o lumină puternică. Ce s-a întâmplat, exact, în 1710, în Şchei? Rămâne o poveste care merită evocată în aceste zile.

Străvechi locaș sfânt, plin de legende

Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului este una specială, atât datorită vechimii atestate a sfântului locaş, cât şi prin legendele care au însoţit-o de-a lungul veacurilor. Această biserică emblemă a Braşovului nu e numai leagănul primei şcoli în limba română, nu e doar un străvechi lăcaş de cult al Braşovului şi nu e doar polul spiritual în jurul căruia au supravieţuit locuitorii din Şchei.

Se pare că edificiul are şi taine, unele dintre ele greu de desluşit. Poveştile spun că sfântul s-a arătat locuitorilor din Şchei, că îi ocroteşte şi are grijă ca şcheienii să trăiască în cinste şi dreptate, iar pe cei nevoiaşi îi ajută. Dar dincolo de legende, există şi întâmplări reale, consemnate în cronici. Una dintre ele, petrecută în biserica patronată de Sfântul Nicolae, este menţionată în lucrarea lui Mihaly Cserei, „Historiaja“, apărută la Pesta, în anul 1852. În această cronică a evenimentelor din Transilvania din perioada 1661-1711, se vorbeşte despre minunea petrecută în biserica românilor din Şchei, când o icoană a Mântuitorului „a asudat cu sudori de sânge“.

1710: o icoană a plâns cu lacrimi de sânge

Cărturarul George Bariţiu a remarcat şi el această întâmplare neobişnuită şi a menţionat-o în „Părţi alese din Istoria Transilvaniei pe 200 de ani în urmă“. Întemeietorul presei româneşti în Transilvania reproduce din cronica lui Cserei „câteva minuni înfricoşiate şi înspăimântătorie“, printre care şi aceasta: „Aici la Brasoviu, în noaptea Pasciloru, în beserica românescă din Şchiai, icona restignirei domnului Christosu asudă sudori de sânge, iar după aceea, câteva zilele i s-a scursu mereu umezeala dintr-un ochiu, la care am mersu şi eu ca să vediu“. Se ştie că lacrimile au apărut întâi în ochiul stâng, apoi şi în cel drept.

Prof. dr. Vasile Oltean, de la Prima Şcoală Românească, pomeneşte şi el acest episod: „În 7 aprilie 1710, în Vinerea Mare, în biserica din Şchei, are loc o mare minune, redată atât de cronicarul maghiar Mihaly Cserei, cât şi de documentele germane de la Braşov“. Chiar şi în „Cazanii“ se vorbeşte de minunea din Şchei.

Conform altor surse, „în biserica valahă din Şchei, un crucifix a asudat amarnic cu sânge, iar după câteva zile dintr-un ochi au curs neîntrerupt lacrimi“. Crucifix sau icoană împărătească, cert e că în acest locaş de cult, Mântuitorul a plâns şi întâmplarea a zguduit comunitatea creştină din Şchei, şi nu numai. Din păcate, n-a existat nicio anchetă oficială a bisericii, nu se ştie cine a pictat icoana şi nici cine a donat-o.

„Sfânta icoană era aprinsă ca un bujor“

Peste câţiva ani, informaţia a fost notată cu lux de amănunte pe marginea unei file din cronica redactată de Radu Tempea, „Istoria sfintei besereci a Şcheilor Braşovului dintre 1484-1742“. Protopopul confirmă minunea: „Făcut-s-au minune dumnezeiască peste fire, că la Icoana Domnului nostru Iisus Hristos cea mare de la dveriile cele mari (uşile împărăteşti), s-au ivit o lacrămă la o linte tocmai în coada luminii ochiului stâng, iar a doua zi, în Sâmbăta cea Mare, au ieşit ca un izvoraş foarte luminat pre obrazul sfântului chip şi au izvorât până în ziua Sfintei Învieri cătinel şi până a doua zi, în Lunea Paştilor, foarte frumos, de au ajuns până pre braţele sfântului chip. Iară când fu la prepolovlenia (jumătatea) praznicului, în vremea chindiei, Miercuri, au început din celălalt ochiu dirept de au izvorât aşijderea şi unde au încetat izvoru, era tocmai ca un nastur şi izvorul era tocmai ca untdelemnul curat, iară sfânta icoană era aprinsă ca un bujor şi pre obraji ieşise mulţi năsturaşi, ca untdelemnul“.

Nu se ştie când ochii Mântuitorului s-au oprit din plâns, nici ce s-a mai întâmplat cu icoana plângătoare. Urma ei s-a pierdut cel mai târziu în 1740, când întregul iconostas al bisericii a fost înlocuit. În jurul acestei întâmplări supranaturale nu s-au născut legende, pelerinaje sau un cult deosebit. Totul ar fi fost dat uitării şi probabil că astăzi n-am şti nimic, dacă n-ar fi fost consemnată de învăţaţii vremii.

În anul în care s-a întâmplat minunea, a ocolit cetatea Brașovului

Interesant este că istoricul Cserei relatează şi alte întâmplări înfricoşătoare legate de Biserica „Sfântul Nicolae“. El susţine că aici s-au auzit zgomote asurzitoare şi au avut loc fenomene atmosferice bizare. Iată cum le reia succint, în limba vremii, George Bariţiu. „În 11 septembrie, spre reversatulu zilei, se auzi în biserica cea mare din cetate pocnetu şi vuietu înfricoşiatu, ca şi cumu ar da din tunu. Popa celu mare şi vighietorii de nopte, mergându acolo, n-au vediutu altuceva decâtu lumină forte mare în biserică“.

În biserici nu se pot auzi tunete din senin, fără o cauză concretă. Iar la vremea aceea, când nu se inventase încă electricitatea, o lumină orbitoare nu era posibilă fără foc. Minune dumnezeiască, semne ale prezenţei Sfântului Nicolae sau fenomene neelucidate, aceste lucruri, la care au existat destui martori, s-au petrecut într-adevăr şi au băgat spaima până şi în oamenii bisericii. Se pare că n-a fost singura întâmplare stranie din zonă şi din întregul Ardeal, peste care s-au abătut multe nenorociri în acel 1710. A fost un an al secetei şi al molimelor. Conform cronicilor, până în 1712, au murit de ciumă circa 200.000 de oameni în întreaga Transilvanie. Credincioşii erau siguri că lacrimile de sânge ale Mântuitorului din icoană au însoţit cumplita epidemie. Braşovul, însă, surprinzător, a fost ocolit de nenorocire. Cu jumătate de secol mai devreme, erau răpuşi de ciumă 40 de braşoveni în fiecare zi. În anul în care în Biserica din Şchei s-a întâmplat minunea, ciuma („pestilentia“) a ocolit cetatea.

Invazii de lăcuste şi furnici zburătoare

Iată şi alte întâmplări de groază din Transilvania anului 1710: „În septembre, veniră din Moldova locuste cu miriadele, încâtu se întunecă sorele de ele. Acelea consumară tota verdeţia, iar apoi deasupra Clujului se bătură în aer omorându-se unele pe altele, încâtu coperiră loculu până la oulu piciorului. În districtulu Făgăraşiului una româncă băgându pânea în cuptoriu, aluatulu i se prefăcu în sânge. În Trei Scaune, la Szent-Lelek (n.r. azi, Sânzieni, jud. Covasna), s-au arătatu în aeru furnice aripate iarăşi în miriade, bătându-se între sine ca duoe tabere. În Clujiu şi la Sibiu se arătă susu în aeriu unu omu tienendu arma în mână. Totu la Clujiu, neşte fiinţie în formă de fete încongiurară cetatea între bocete şi ţipete înfricoşiate, iar într-un locu din apropiere, şierpii şi broşcele se muşcau cumplitu, încâtu şi apa se înroşi“.

Aşadar, invazii de lăcuste, aluat prefăcut în sânge, furnici zburătoare, comportamente neobişnuite ale animalelor, fiinţe supranaturale proiectate pe cer. Toate aceste fapte inexplicabile relatate de Cserei, care ar stârni interesul oricărui pasionat de mituri şi ufologie, şi-au găsit o interpretare ironică în comentariul lui George Bariţiu: „Bunulu cronicariu le crede pe tote acestea fără nicio alegere“.

Chiar dacă sunt greu credibile, întâmplările s-au petrecut. Poate nu chiar în forma exagerată în care au fost menţionate, dar cu siguranţă au existat. Fie şi pentru simplul motiv că, la acea vreme, cronicarii nu fabulau, ci făceau exact ceea ce erau acreditaţi să facă: să redea realitatea cât mai fidel.

Cronicar de seamă al Transilvaniei

Dar cine este acest Mihaly Cserei, povestitorul minunilor din Şchei? S-a născut în 1667, la Racu, judeţul Harghita, într-o familie de nobili din Scaunul Ciuc. A studiat la Odorheiu Secuiesc. S-a aflat printre cei refugiaţi în Ţara Românească. În 1692, lucra ca funcţionar comissarius secretaeius pe lângă unchiul său, Apor Istvan, devenit ulterior trezorier regal. S-a căsătorit cu Kun Ilona, care abia împlinise 13 ani. S-au mutat la Aita Mare. A fost repartizat prin mai multe oraşe transilvănene, dar a stat mulţi ani şi la Braşov, unde şi-a scris memoriile, începând cu 1709. În timpul campaniilor la care participase, curuţii l-au capturat, l-au jefuit şi torturat. Reuşind să scape, s-a întors la Braşov, unde şi-a găsit soţia şi copiii în închisoare, deoarece generalul Wellenstein crezuse că Cserei s-a lăsat prins de curuţi de bunăvoie. În 1707, Cserei a fost numit jude regal al Ciucului. Timp de trei ani, şi-a îndeplinit funcţia fără salariu. S-a întors la Braşov, unde a fost numit subcomisar al scaunului Braşov. După moartea soţiei, în 1720, s-a cununat cu Szeki Zsuzsanna. S-a retras la Aita Mare, unde a mai trăit încă 34 de ani.

Cserei Mihaly a scris cea mai semnificativă istorie în limba maghiară a vremii: Vera Historia Transylvanica ab anno 1661 incipiendo elaborata per Michaelem Tserei de Nagy Ajta et descripta în exilio Coronensi anno 1709 mense Decembri-Veritas omnia vinch. Cronica a fost începută în decembrie 1709, la Braşov. Istoria Transilvaniei începe cu principatul lui Apafi Mihaly şi se termină după 50 de ani, în 1711, la mijlocul unei propoziţii. Cserei a murit în 1756, la vârsta de 89 de ani.

„Învaţă Transilvania, învaţă, nu te mai însoţi cu Ungaria”

Cronicarul şi istoricul Mihaly Cserei de Miklosvărszek et Nagyajta a militat pentru o Transilvanie autonomă. El considera că românii au înlocuit jugul de lemn otoman, mai blând, cu cel de fier, habsburgic, mai aspru. Îndemnul lui a fost mult comentat de istorici şi literaţi: „Învaţă Transilvania, învaţă, nu te mai însoţi cu Ungaria, pentru că păsatul ungurean de multe ori îţi arsă gura, şi tot n-ai fost în stare să înveţi“.

Ungurii l-au acuzat de transilvănism, iar românii de viziuni separatiste, aşa că Mihaly Cserei n-a fost agreat de nicio tabără, deşi ambele i-au recunoscut meritele deosebite. Profesorul şi publicistul Virgil Şotropa îl numea „mare duşman al catolicilor şi uniţilor“. Într-adevăr, epoca în care s-au petrecut minunile din Şchei a fost marcată de presiunile Bisericii Unitariene asupra ortodocşilor din Transilvania.

Braşovenii, însă, au rezistat în credinţa străbună, sfătuiţi de Antim Ivireanul, de îndrumătorii lor spirituali de la Biserica „Sfântul Nicolae“ şi, poate chiar de minunile petrecute în Şchei, care le-au întărit credinţa. Lăcrimarea icoanei, tunetele şi luminile ciudate din Şcheiul de acum trei secole n-au primit o atenţie deosebită în cercetările analiştilor, însă fac parte din istoria Brașovului.

L-a făcut pe hoț să se teamă

Biserica Sf. Nicolae a trăit clipe de mare încercare și tristețe, în urma cu cââiva ani, atunci când a fost furată o icoana veche din 1554 care o înfățișa pe Maica Domnului cu pruncul Isus. Valoarea ei, in 1993, se ridica la 200.000 de dolari.

Preotul Vasile Prodea povestea că atunci s-a întâmplat ceva nemaîntâlnit: „Icoana a fost furată de un țigan. N-a vândut-o, a ținut-o în casă. Hoțul a mărturist polițiștilor, după ce a fost prins, că, de fiecare dată când intra în camera unde era icoana, era cuprins de transpirații, tremura din toate încheieturile, i se făcea frică și se sufoca. Trebuia să scoată icoana afară!”. Între timp, enoriașii s-au rugat împreună cu preoții ca icoana să fie găsită. În cele din urmă, politistii au adus înapoi icona, spre marea bucurie a tuturor. Maica Domnului mai făcuse o minune.

Cea mai veche reprezentare a Maicii Domnului

Cea mai veche dintre reprezentările Maicii Domnului cunoscute nouă se află în catacomba Sfânta Priscilla din Roma şi se crede că aparţine veacului al II-lea. Poate una din primele şi cele cele mai cunoscute dovezi că Maica lui Dumnezeu este ocrotitoarea celor drept credincioşi a fost în anul 626 d.Hr. Atunci, locuitorii Constantinopolului, ca ultimă speranţă a salvării lor, au plimbat pe meterezele marii cetăţii asediate de avari icoana Maicii Domnului, făcând astfel zidurile inexpugnabile. Nenumărate mărturii au vorbit apoi despre minunile făcute de-a lungul vremii de icoane ale Maicii Domnului.

Cea mai cunoscută icoană făcătoare de minuni din lume

Cea mai cunoacută icoană făcătoare de minuni din lume se află în Israel. Despre icoana Fecioarei Maria de la biserica Schimbarea la Faţă de pe muntele Tabor, de lângă Nazaret, se spune că vindecă boli şi îndeplineşte orice dorinţă. Măicuţele de la mănăstirea bisericii spun că prima minune s-a întâmplat atunci când icoana a venit singură, pe Marea Mediterană, din Grecia. A doua, a fost redarea vederii unei tinere care se născuse oarbă.