Consiliul Național al Rectorilor a cerut, miercuri, universităților, printr-o rară intervenție a sa în dezbaterile publice, să ia măsuri clare împotriva hărțuirilor sexuale, pe care să le „identifice” fără întârziere, dar „în conformitate cu prevederile legale”. Ministrul Educației Ligia Deca le-a cerut, la rândul ei, „sancțiuni aspre” în astfel de cazuri. CNR le mai solicită universităților „proceduri eficiente pentru raportarea și investigarea” abaterilor.

- Advertisement -

Or, în acest moment, universitățile sunt blocate să folosească un instrument-cheie pentru raportarea abuzurilor chiar printr-o Hotărâre a Guvernului Ciolacu, elaborată de ministerul Ligiei Deca, anume cea referitoare la Codul-cadru de etică și deontologie universitară. Acesta a scos efectiv în afara legii, din primăvară, sesizările anonime la comisiile de etică ale instituțiilor de învățământ superior.

  • Problema modului cum se fac sesizările referitoare la abuzuri și hărțuire sexuală în universități a fost adusă din nou în discuție după dezvăluirile cu privire la profesorul Alfred Bulai de la SNSPA. Între altele, reprezentantul studenților din această universitate era citat, marți, că acolo „orice sesizare anonimă este respinsă din start”. În ancheta inițială Snoop.ro se menționa, de altfel, că „în prezent, victimele nu știu cui să se adreseze. Site-ul universității nu oferă un contact pentru Secretariatul Comisiei de Etică, unde ar trebui depuse sesizările”.
  • Pe de altă parte, recomandările existente în sistemele dezvoltate de învățământ superior îndeamnă universitățile să permită toate formele prin care victimele pot să reclame abuzuri, inclusiv reclamații anonime – vezi cazul recomandărilor Universities UK, despre care a relatat Edupedu.ro.
  • Reclamațiile anonime sunt excluse în prezent

Reclamațiile anonime sunt excluse în prezent ca opțiune pentru toate universitățile, prin act normativ „de la Centru”. Anume, printr-o Hotărâre a guvernului Marcel Ciolacu, hotărâre elaborată și pusă în consultare, anterior, la nivelul Ministerului Educației condus de Ligia Deca – cea care, într-o primă luare de poziție după cazul Alfred Bulai, spunea miercuri că „În calitate de ministru, am urmărit constant îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei în mediul educațional.”

Este vorba despre Hotărârea 305 din 4 aprilie 2024, referitoare la Codul-cadru de etică și deontologie universitară, un document despre care ministrul Ligia Deca a spus că ar fi trebuit adoptat „de 13 ani”.

- Advertisement -

 

Ce spune Codul adoptat de Guvern în aprilie

Codul-cadru de etică permite ca oricine să depună sesizări, dar elimină automat posibilitatea sesizărilor anonime, în orice situație, prin regulile pe baza cărora sesizările la comisiile de etică universitară pot fi considerate admisibile. Mai precis, pentru a fi admisibilă, o sesizare trebuie să includă semnătura autorului și datele de identificare ale acestuia.

Citește mai mult pe Edupedu.ro

Reclamațiile anonime ale studenților hărțuiți sexual sunt blocate în toate universitățile din România printr-o Hotărâre a Guvernului Ciolacu, elaborată de ministerul Ligiei Deca. Codul-cadru de etică interzice legal un instrument-cheie pentru combaterea abuzurilor / Ce fac mari universități ale lumii