18 C
Braşov
AcasăStiri BrasovAstăzi sărbătorim Sfinții Împărați Constantin și Elena

Astăzi sărbătorim Sfinții Împărați Constantin și Elena

- Advertisement -

Astăzi sărbătorim Sfinții Împărați Constantin și Elena. În această zi, e bine ca femeile să stropească prin gospodărie cu aghiasmă sau tămâie pentru a alunga duhurile necurate.

- Advertisement -

În 21 mai, atât biserica ortodoxă, cât şi cea romano-catolică îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sărbătoarea creştină de astăzi este marcată în calendar drept „Sfinţii mari împăraţi şi întocmai ca apostolii, Constantin şi Elena“. Sfântul Constantin a fost al 32-lea împărat al Imperiului Roman după August. Întreaga sa viaţă a fost o luptă pentru eliberarea Bisericii creştine de sub prigoana păgână. Cea mai însemnată realizare a împăratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însă va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Creştinii de pretutindeni respectă numeroase tradiţii şi obiceiuri, în funcţie de zonele în care s-au născut. Cert este că astăzi nu se spală, nu se calcă şi nu se fac treburi în gospodărie. Toţi cei care au în familie morţi ce au purtat numele Sf. Împăraţi Constantin şi Elena trebuie să dea de pomană.

„Cu acest semn vei birui“

Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxenţiu şi a lui Liciniu. În timpul domniei sale, împăratul Constantin a aflat că Maxenţiu, care împărăţea pe atunci la Roma, îi chinuieşte pe creştini şi le dărâmă bisericile. Deşi nu avea o oaste numeroasă, în anul 312 d.Hr., Constantin i-a declarat război conducătorului păgân. El s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute în luptă pentru a-i elibera pe creştini. În una din zile, lui Constantin i s-a arătat pe cer o cruce mare, strălucitoare şi înconjurată de stele, sub care scria „hoc signo vinces“ – „cu acest semn vei birui“. Şi-a dat seama că primise un semn de la Dumnezeu şi imediat a poruncit tuturor soldaţilor să zugrăvească semnul Sfintei Cruci pe steagurile de luptă, pe scuturi şi pe coifuri. L-a învins pe Maxenţiu, şi a fost primit cu bucurie la Roma, unde a fost încoronat împărat al Imperiului Roman de Apus. După ce a ajuns la cârma imperiului, împăratul Constantin a dat poruncă scrisă ca toţi credincioşii să fie lăsaţi să se manifeste liber. Acest act este cunoscut până astăzi sub numele de Edictul de la Milan (313) şi conturează pentru prima dată noţiunea de libertate religioasă în întreaga lume. După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu).

Sfânta Cruce, slăvită în Constantinopol

Sub semnul Sfintei Cruci, împăratul l-a învins şi pe Liciniu, unul dintre cei mai înverşunaţi tirani ai vremii, care domnea în partea de răsărit a imperiului. Împăratul Constantin a dus ultimul său război împotriva sciţilor pe care de asemenea i-a biruit cu semnul Crucii. După aceea, Constantin a mutat capitala imperiului în răsărit, în cetatea Vizanţia, zidită de un grec pe nume Vizas. În anul 324, Constantin şi maica sa Elena s-au stabilit în noua capitală pe care au numit-o după numele împăratului, Constantinopol. Ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, Constantin a aşezat în mijlocul cetăţii un stâlp înalt având deasupra Sfânta Cruce, iar în curtea palatului a fost ridicată o biserică impunătoare în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde, după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. Domnia primului împărat creştin al Imperiului Roman a durat peste 30 de ani (306 – 337), fiind o mare binecuvântare pentru Biserică. Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la 22 mai 337, în Duminica Rusaliilor, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.

- Advertisement -
Împărăteasa Elena a aflat crucea pe care a fost răstignit Hristos

Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu ca a fiului ei, Elena, mama lui Constantin, s-a dus la Ierusalim, în fruntea unei sfinte solii, pentru a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos şi pentru a descoperi locul în care Mântuitorul a fost îngropat. Şi nu a abandonat căutările până când, la 14 septembrie 326, nu a adus Sfânta Cruce în faţa credincioşilor din imperiu. Iar descoperirea locului în care Iisus a fost îngropat a fost cinstită prin ridicarea Bisericii Mormântul lui Iisus (în anul 330), chiar acolo unde existase cavoul familiei lui Iosif de Aritmathia. De asemenea, Sfânta Elena şi-a susţinut fiul în toate realizările sale, una dintre cele mai mari fiind ctitorirea unei noi capitale a imperiului: Constantinopolul (oraşul lui Constantin). Inaugurat în anul 330, pe locurile fostului Bizanţ (şi ale actualului oraş turc Istanbul), Constantinopolul devine capitala creştină a imperiului.

A consfinţit duminica liberă

După Edictul de la Milan, împăratul Constantin s-a ocupat de îmbunătăţirea vieţii creştinilor. A desfiinţat pedepsele necreştine ca răstignirea, a abolit dreptul tatălui de a-şi vinde sau omorî copiii, a favorizat eliberarea sclavilor, a stimulat ajutorarea văduvelor, săracilor şi bolnavilor, a aprobat înfiinţarea justiţiei şi instanţelor episcopale, a dat legi pentru administrarea Bisericii creştine, a generalizat ca zi de odihnă duminica, ziua Învierii lui Hristos. De asemenea, a iniţiat construirea de noi biserici în toate zonele imperiului său, sau repararea celor existente.

Obiceiuri și superstiții

În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă şi că cine va împărţi cruciuliţe astăzi va ieşi învingător din orice încercare. De asemenea, în ziua celebrării acestor sfinţi, în calendarul popular apare o sărbătoare dedicată păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor, deoarece păsările îşi învaţă puii să zboare. Pentru a preîntâmpina distrugerea holdelor şi a strugurilor de către păsările cerului, nu se lucrează în această zi, iar celor ce vor lucra li se vor arde bucatele pe câmp.
Este şi ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Femeile înlătură azi cu aghiasmă şi tămâie duhurile necurate din gospodărie. Pentru apărarea de forţele malefice, ţăranii stăteau în jurul unui foc. Prin fumul de la acest foc erau trecute şi oile, „ca să fie ferite de rele”, pe timpul cât vor sta la stână. De asemeni, se făcea mare hărmălaie pentru ca vrăjitoarele ce încercau să fure sporul laptelui să fie izgonite.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE

SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă soluții complete și de înaltă calitate pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, cu respectarea normelor în vigoare și a condițiilor de siguranță impuse prin LEGEA ARHIVELOR NAȚIONALE NR. 16/1996.

Arhivare și depozitare documente în maximă siguranță

Firma dispune de două depozite proprii, situate în București și Brașov, echipate cu spații de arhivare documente și depozitare conform standardelor internaționale. În plus, SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă servicii complete de arhivare, inclusiv depozitarea documentelor, prelucrarea arhivistică, scanarea documentelor, transportul și distrugerea securizată a acestora.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare pune la dispoziția clienților săi spații de depozitare dotate cu sisteme automate de supraveghere video, alarmare și stingere a incendiilor, controlul umidității și microclimatului, pază umană asigurată de echipe specializate 24/24h. De asemenea, soluția software complexă și echipamentele IT de ultimă generație monitorizează în permanență parametrii mediului de depozitare și asigură trasabilitatea, securitatea și integritatea documentelor.

Consultarea rapidă a documentelor arhivate

Documentele pot fi consultate fie în mod electronic – acestea fiind trimise prin e-mail- fie în format fizic la sediul SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare, fie la sediul clientului. În acest ultim caz, documentele sunt expediate pentru consultare prin servicii de curierat sau transport prin flotă proprie cu vehicule specializate și monitorizate prin GPS. În plus, compania oferă sali individuale de consultare documente echipate cu tehnologie de ultimă generație pentru copierea și scanarea documentelor.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare are în vedere dezvoltarea continuă și inovația tehnologică pentru a asigura un parteneriat de durată cu clienții săi. Firma are certificat Sistemului de Management al Securității Informației conform standardului internațional SR ISO/IEC 27.001: 2018, fiind de asemenea certificată conform standardelor ISO 9001:2015 – Sistemul de Management al Calității, ISO 14.001: 2016 – Sistemul de Management de Mediu și ISO 45.001:2018 – Sistemul de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale.

Prin certificarea conform standardelor ISO mentionate mai sus, SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare demonstrează preocuparea pentru dezvoltare și inovație tehnologică continuă, precum și angajamentul pentru calitate, mediu, sănătate și securitate ocupatională.

SDA – SERVICII DE DEPOZITARE ȘI ARHIVARE se remarcă prin soluții complete, securizate și accesibile pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, fiind un partener de încredere pentru orice business care își dorește să aibă acces rapid și sigur la informațiile sale.

De ce sa apelezi la un detectiv particular Iasi ? Pentru ca viata este scurta si nu merita sa te framanti, sa iti faci zile amare si sa nu ajungi la niciun rezultat. Pentru ca un detectiv particular Iasi are experienta, metodologia si gadgeturile necesare pentru a descoperi raspunsurile la intrebarile tale si, uneori, chiar si solutiile.

Esti persoana fizica si o problema cu una sau mai multe necunoscute nu te lasa sa dormi? Apeleaza la un detectiv particular Iasi! Esti o companie si crezi ca cineva iti spioneaza afacerea sau ai o oferta care te intriga? Apeleaza la un detectiv privat Iasi! Esti avocat si clientul tau are nevoie de dovezi? Apeleaza la un detectiv Iasi! Stii zicala “a nu vedea padurea de copaci”? Uneori avem nevoie de o viziune noua, din exterior.

In plus, cautand adevarul de unul singur, mai ales in cazurile personale, esti subiectiv. Un detectiv privat este obiectiv, el nu este afectat emotional de cazul pe care il preia. Ramane mereu focusat pe obiectivul anchetei si pe rezultate.

Salvezi timp si resurse cu un detectiv particular Iasi

Munca de detectiv particular Iasi implica mai mult decat urmarirea suspectilor, implica tactici moderne si o inalta pregatire, inclusiv in investigatie digitala. Astazi, o parte din infractiuni sau actiuni care iti pot aduce prejudicii sunt operate din spatele unui telefon, a unei tablete sau a unui computer. Tocmai de aceea, cu experienta si profesionalismul dobandite in ani de studii si practica, detectivii particulari descopera rapid ADEVARUL.

In plus, tu ramai anonim. Detectivul, care poate fi un barbat sau o femeie, in fuctie de natura cazului, este bine pregatit si va obtine informatii fara ca cei vizati sa banuiasca vreo clipa ceva. Tocmai de aceea este important sa iti alegi un detectiv particular Iasi cu experienta si o conduita profesionala fara cusur.

Care este cea mai buna agentie de detectivi particulari din Iasi?

Raspunsul este simplu. Este aceea care iti rezolva cazul repede si cu tarife onorabile. Indiferent de natura spetei, experienta, reputatia si integritatea sunt cele ma bune unitati de masura.

Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin sunt suplimente alimentare cu rezultate confirmate de clienti.

1. Toate cele de mai sus sunt suplimente alimentare, remedii 100% naturale care au rezultate bune in tratarea diverselor afectiuni cu care cei mai multi dintre noi ne luptam zi de zi.
2. Toate informatiile de care aveti nevoie legate de aceste medicamente organice sunt descrise cu lux de amanunte (prospect, pret, recenzii, formule active) si obiectivitate pe Evonet, un motor de cautare pentru suplimente alimentare, medicamente naturiste si remedii sigure si testate.
3. Sunt suplimente alimentare care pot fi achizitionate din Romania, direct de la distribuitorii autorizati.

Suplimentele alimentare sunt o solutie de intretinere sau tratament usor de administrat si fara efecte negative, fara compusi periculosi, blande, cu efect rapid si de lunga durata. Stresul, anxietatea, lipsa timpului liber, grijile de zi cu zi, lipsa activitatilor sportive, alimentele de proasta calitate sau mult prea procesate s.a.m.d. ne degradeaza fizic si psihic.

Cu vitaminele si mineralele ne-am obisnuit deja, dar se pare ca nu este suficient. Este nevoie de o sustinere mai mare a organismului si asta cu tinte exacte. Tocmai de aceea au aparut suplimente alimentare dedicate unor disfunctionalitati sau unor probleme care pot fi tinute sub control sau pot fi corectate, chiar vindecate.

Evonet aduna in acelasi loc toate informatiile care pot fi de folos pacientilor, celor care cauta solutii alternative la o problema de sanatate, medicilor din diverse ramuri deschisi catre medicamente 100% naturale si tuturor celor care vor sa fie informati.

Va propun o scurta trecere in revista a celor mai apreciate suplimente alimentare, atat din punct de vedere al recenziilor adunate de la pacienti si specialisti cat si din punct de vedere al comenzilor inregistrate de distribuitorii autorizati de producatori.

Keto Diet, capsule pentru slabit

Dieta Keto, datorita eficientei si a unui regim usor de urmat si-a gasit repede adepti. Rezultatele obtinute i-au mobilizat pe cercetatori care au dezvoltat Keto Diet capsule, un supliment alimentar natural care sa ii ajute sa slabeasca pe cei supraponderali sau pe cei care doresc sa renunte la cateva kilograme fara efort.

Conform datelor adunate de Evonet, poti slabi de la cateva kilograme pana la 14-20 de kilograme pe luna. La prima vedere pare foarte mult, utilizatorii povestind de topirea grasimilor rapida dupa ce starea de cetoza se instaleaza in organism.
Obezitatea este un factor de risc din multe puncte de vedere, motiv pentru care orice ajutor este bine-venit.

Detonic, medicament pudra pentru hipertensiune

Foarte multi oameni sunt hipertensivi si asta se datoreaza mediului in care traim si stresului la care suntem supusi zi de zi. Tocmai de aceea, in UK s-au facut studii si s-a recomandat consumul de Detonic persoanelor cu predispozitie la AVC.

Imbunatatirea functiilor cardiace intr-un mod natural este un pas mare atat pentru cercetatori cat si pentru pacietii care pot recurge la acest medicament sub forma de pudra care reduce natural hipertensiunea.

Inca o problema in care pudra naturala Detonic ajuta, este combaterea aparitiei aterosclerozei, medicamentul fiind un aliat de nadejde in curatarea vaselor de sange si oxigenarea excelenta a creierului.

Era si timpul ca cercetarile in domeniu sa scoata la lumina un medicament natural de intretinere a inimii si functiilor ei.

Alkozeron, tratament alcoolism

Vedem foarte des reclame la suplimente alimentare pentru ficat in care este atins si consumul de alcool. Sa recunoastem ca situtia este mai grava decat dramatizarea din reclamele TV si ca era nevoie de un medicament care sa lupte impotriva dependentei e alcool.

Consumul de alcool este o problema atat pentru persoana dependenta cat si pentru cei din jur, mai ales pentru familia consumatorului. Cele mai multe acte de violenta se desfasoara pe sub efectul consumului de alcool, violenta domestica fiind inca o problema care trebuie privita cu maxima seriozitate.

Dependenta este o boala si trebuie tratata ca atare, acesta este motivul pentru care cercetatorii au lucrat ani de zile la o formula terapeutica naturala care sa inhibe pofta de alcool si il ajute ce cel dependent sa scape de acest viciu. Evonet a strans toate datele si recenziile pentru ava informa corect despre Akkozon, medicament care ajuta la tratarea alcoolismului.

Insumed, reduce zaharul din sange

Conform ultimelor statistici Diabetul a devenit o problema de sanatate atat in cazul celor trecuti de prima tinerete cat si in cazul celor mai tineri, chiar si in randul copiilor. Consumul de alimente dulci, sucuri si junk food are si un revers al medaliei, si anume, Diabetul.

Insumed capsule pentru diabet este o solutie naturala si eficienta pentru reducerea nivelului glicemic si pentru normalizarea acestuia. Diabetul poate avea consecinte grave, schimbarea stilului de viata fiind prima masura care este recomandata pacientului suferind sau celui cu glicemia ridicata aproape de valorile acestei afectiuni.

Curele cu Insumed pastile, conform recenziilor adunate de la pacienti, medici in nutritie, diabet si endocrinologie au ajutat multi pacienti cu mentinerea sub control a glicemiei. Insumed poate fi consumat si preventiv de persoanele care au in familie cazuri de diabet, Evonet fiind locul de unde va puteti informa corect.

Clean Vision, medicament pentru vedere

Vederea este inca o functie a organismului nostru greu incercata. Petrecem din ce in ce ai mult timp cu ochii in ecranul telefonului, in monitoare sau privind la TV. Ochii nostri au nevoie de pauze, au nevoie de odihna si somn, altfel veti ajunge sa purtati ochelari.

Medicamentele pe baza de luteina ajuta, iar daca vorbim de suplimente alimentare naturale, cu compusi organici, este si mai bine. Clean Vision capsule pentru ochi actioneaza asupra prediunii aflate la nivelul globilor oculari si sustine vederea de la interior catre exterior.

Imbunatatirea vederii intr-un mod natural si neinvaziv nu poate fi decat o veste buna pentru pacientii cu plobleme de vedere.

Urotrin tablete naturale pentru prostata

Tabletele pentru prostata nu sunt o moda, sunt necesare pentru ca functiile acesteia sa fie complete pentru ca altfel, aceasta problema de ordin medical isi intinde plasa catre partea psihologica si produce dezechilibre pe mai multe planuri. Urotrin tablete pentru prostata este un medicament natural pentru barbati si problemele lor specifice.

Vedem des la TV reclame la tot felul de remedii pentru prostata. Pentru barbati, functionarea prostatei la un nivel optim este direct propotionala cu o viata sexuala normala. Problemele legate de prostata pot duce la erectii slabe, la ejaculari premature si chiar la infertilitate si impotenta.

Urotrin pentru prostatita este destinat barbatilor atat pentru vindecarea inflamatiilor la nivelul aparatului uro-genital cat si pentru imbunatatirea performantelor in viata intima. Pentru orice problema exista o solutie.

Concluzie

Legatura dintre Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin o reprezinta Evonet, site-ul in care se regasesc toate informatiile despre aceste suplimente alimentare. Prospect, pret, recenzii, pareri de pe forumuri, indicatii si contraindicatii, toate pot fi gasite intr-o sursa de incredere: www.evonet.ro.

Noi, brașovenii, suntem obișnuiți cu turiștii, îi vedem la fiecare pas făcut în centru, îi recunoaștem după interesul cu care privesc în jur și după obiectivele aparatelor foto. Orașul abundă de unități de cazare cu 3 și 4 stele, dar mulți turiști preferă cazarea în regim hotelier Brașov.

Citisem într-un articol despre cât de profitabilă este închirierea artamentelor în regim hotelier. Oare chir așa să fie? Oare totul se reduce la profit? Cum rămâne cu toate investiția făcută de proprietar? Cum rămâne cu confortul care de multe ori este peste cel oferit de hoteluri cu multe stele? Cele mai multe apartamente sau garsoniere care sunt oferite spre închiriere în regim hotelier sunt amenajate modern și oferă condiții de lux.

Eu am un apartament mic, motiv pentru care, atunci când îmi vin prietenii din Sibiu sau Timișoara în vizită, caut rapid cazare în regim hotelier care, dacă mă mulțumește pe mine, îi va mulțumi și pe ei. În astfel de momente am descoperit apartamentele Promenada Studios, mai exact studiouri în regim hotelier Brașov.

Lux și bun gust

Eu le-am văzut pozele pe site, dar cum am o coastă împrumutată tocmai de la Toma Necredinciosu’, m-am dus să mă conving. Apartamentele se află într-un bloc nou, aproape de Coresi, lucru care m-a bucurat enorm. E liniște și ai un sentiment de intimitate, apropierea de mall fiind ca bomboana pe colivă.

Fiind un bloc nou, te simți binevenit de la intrare, din casa scării. Intrarea în apartament se face cu cartelă, nu cu cheie. Încă de la primii pași, apartamentul te încânta prin design și calitatea obiectelor folosite. Nici nu știi unde să te uiți prima dată.
Aici sigur este mâna unui designer de interior, îmi dau seama după culori, după obiectele de mobilier, după nuanța lemnlui sau textura tapetului.

Electocasnice hi-tech în bucătărie

Nu cred că se vor omorî prietenii mei cu gătitul, dar eu una nu am așa ceva acasă și îmi doresc. Nu știu câți dintre clienți folosesc plita și cumptorul, dar pentru cei care vor să își gătească ceva în casă, în bucătărie se găsesc toate cele necesare, ba chiar mai mult. Ai cafetieră, ai cană termică, ai vase și ustensile de cea mai bună calitate. Aproape că îți e milă să le folosești.

Camera este open space și ai, pe lângă canapeaua soft, un birou de la care poți lucre oricând. Insula care desparte elegant bucătăria de living, este un mare televizor. Totul este la superlativ.

Dormitor cu parfum de somn ușor

Știi ce nu suport eu la cele mai multe hoteluri? Paturile! Sunt mici și , de cele mai multe ori, au saltelele uzate. La Promenada Studios totul este nou, camerele au început să fie închiriate în regim hotelier în urmă cu câteva luni.
Lenjeria de pat este albă și miroase a proaspăt spălat. Pernele par confortabile, deși nu le-am testat. Draperiile sunt opace, tapetul de bun gust și lumina poate fi reglată.

Baie mare cu produse de igienă

Știți prospapele moi, halatele și papucii de unică folosință de la hoteluri? Sunt și aici, ambalate frumos și așezate elegant. Încă o bilă albă îi dau acestui studio destinat cazării în regim hotelier pentru produsele de igienă din baie. Nici la hoteluri de 4 stele nu am întâlnit o gamă de produse de îngrijire de calitate superioară.

Îmi place totul! Sincer, i-aș lasă pe prietenii mei să stea la mine și eu m-aș muta câteva zile într-unul din apartamentele închiriate în regim hotelier Promenada Studios.

Daca unii dintre noi au intrat intr-un concediu prelungit, altii, pe fondul prezentei virusului pandemic, au muncit mai mult decat oricand si este firesc sa simta nevoia unei pauze, al unui concediu fara a se limita la propriul apartament. Nu stiu in ce masura turismul are portile deschise dar stiu o solutie sigura: inchiriere autorulota Brasov.

Daca locuiesti intr-un oras la munte nu inseamna ca esti in concediu. Oricat de minunat ar fi Brasovul de sarbatori sau in timpul anului, simti nevoia sa evadezi, sa pleci o perioada, sa descoperi un colt de rai uitat de lume sau sa te retragi undeva unde la orele 11 sa nu fii nevoit sa tragi zavoarele.

Eu am descoperit ca pot avea libertatea de a petrece un concediu alaturi de familie daca apelez la o firma care sa imi ofere servicii de inchiriere autorulota Brasov, servicii de calitate si extinse, facilitati multiple si preturi de Romania, nu de Europa.

Care sunt avantajele serviciilor de inchiriere autorulota Brasov?

1. Libertatea de miscare
Daca inchiriezi o autorulota, poti petrece concediul departe de casa si izolat in acelasi timp. Poti campa la marginea unei paduri sau pe malul unui lac si te poti reconecta cu natura, cu cerul si pamantul si nu in ultimul rand, cu familia pe care cu siguranta ai neglijat-o putin din cauza timpului scurt petrecut impreuna.

2. Siguranta
Acum, mai mult decat oricand, datorita numarului tot mai mare de imbolnaviri vrei sa fii in siguranta. Poti campa intr-un loc izolat, departe de orice “picior de om”, fara a fi nevoit sa parcurgi distante mari fata de Brasov.
Daca tot vorbim despre siguranta, permite-mi sa te asigur, din proprie experienta, ca dupa fiecare serviciu de inchiriere autorulota, aceasta este igienizata temeinic, tocmai pentru a oferi siguranta impotriva colectarii de virusuri si bacterii.

3. Facilitati
Daca te numeri printre cei care au nevoie de caldura, curent, de baie si bucatarie cu apa calda, poti sta linistit, vei avea parte de ele 🙂 Vei avea si smart TV pentru emisiunile preferate, frigider si tot ce inseamna o bucatarie echipata modern, doar ca la dimensiuni mai mici. Inchipuie-ti ca ai facut rezervare la un mini hotel cu servicii de self catering accommodation.

Daca vrei sa-ti surprinzi iubita, apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov. Ai grija sa pui in frigider cate ceva de ale gurii, un vin bun si cateva dulciuri, fructe si inghetata. Nu va trebuie multe, puteti campa sau opri oriunde are voie si un autoturism, puteti chiar sa va faceti aprovizionarea de la un supermarket aflat in drumurile voastre.

4. Fara program
Un lucru care pe mine ma irita putin la hoteluri si pensiuni este programul. Nu imi plac vacantele in care cineva imi face program de masa sau pentru alte activitati. Vreau sa ma trezesc cand am chef, sa mananc cand am chef si sa imi fac bagajele la plecare fara sa bata cineva la usa mea in ideea in care vrea sa se apuce de curatenie pentru urmatorii turisti cazati.

5. Fara noaptea de Revelion la fereastra
Nu stiu sincer cum va fi noaptea dintre ani. Mai sunt cateva zile pana atunci si lucrurile nu se anunta prea incurajator. Multi dintre noi vom sarbatori in familie, fara uratori, fara vizite la cei dragi, fara prieteni. Ma intristez la simplul gand, nici nu imi mai vine sa scriu.

Daca nu vrei sa fii printre cei care se vor zgai la cer pentru a vedea artificiile, daca nu vrei sa te numeri printre cei care isi vor lipi nasurile de fereastra rece si vor inchina un pahar de sampanie privind la vecinii de vis a vis, fugi in natura. Apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov si petrece altfel mini-vacanta de sarbatori. Sper din tot sufletul sa gasesti o autorulota de inchiriat, sunt convinsa ca nu sunt singura care s-a gandit la aceasta posibilitate.

In incheiere nu-mi ramane decat sa iti urez un an mai bun, mai frumos si cu rezultate negative la teste ;).

Acum, mai mult decât oricând cred că ai conștientizat cât de important este să ai un apartament cu 3 camere în Brașov. Punând de cele mai multe ori cheltuielile pentru întreținere deasupra confortului, sau diferența de preț dintre 2 și 3 camere, mulți dintre oamenii aflați în căutarea unui apartament s-au îndreptat către cele cu 2 camere. Până în martie, când mulți dintre noi am fost nevoiți să lucrăm de acasă, nu am înțeles cât de util ar fi fost să avem un apartament cu 3 camere.

Apartamente 3 camere Brașov finalizate și gata de mutare

În contextual pandemiei cu care ne confruntăm acum, o cameră este sală de clasă și o cameră a devenit birou. Dacă ai 2 copii, atunci biroul tău se mută în bucătărie. Mai în glumă, mai în serios, cred că o camera în plus este mai mult decât utilă.

Dacă vorbim însă de apartamente noi, cheltuielile de întreținere de la 2 camere la 3 camere sunt nesemnificative. Nu e târziu să faci pasul nici acum, deja sunt zvonuri că în curând vom lucra iar de acasă. O să zici că multe apartamente se vând în stadiu de proiect și că până te vei muta se va termina și nebunia asta. Ei bine, eu știu din surse sigure că există apartamente cu 3 camere finalizate în Brașov, numai bune să te muți în ele.

Ce dezvoltator imobiliar mai are disponibile pe piața imobiliară apartamente noi cu 3 camere Brașov? Mosaic Residence este cel care îți poate pune la dispoziție apartamente cu 3 camere finalizate chiar în vecinătatea mall-ului Coresi. Și nu orice fel de apartamente, ci unele spațioase, bine compartimentate și izolate pentru cele 5-6 luni de iarnă, câte sunt de obicei în Brașov.

Credibilitatea dezvoltatorului imobiliar trage la cântar

Mosaic Residence nu este la primul bloc construit, așa că, dacă ai nevoie de feedback, ai de unde să-l obții. În plus, apartamentele sunt finisate cu tot ce este mai bun în materie de parchet, gresie, faianță, tâmplărie PVC, uși sau obiecte sanitare. Calitatea nu este doar un cuvânt, ea se vede în materialele folosite și se simte atunci când vine vorba de confort.

Cei mai mulți dintre cunoscuții mei s-au mutat în noile blocuri de lângă Coresi, unii chiar în apartamente construite de Mosaic Residence. Mi-ar fi spus dacă ar fi întâmpinat vreo neplăcere… Dacă vrei și tu să faci acest pas, achiziționează un apartament nou cu 3 camere Brașov, finalizat și finisat, adică la cheie. Lasă în urmă și fără nici un regret micul apartament constuit în “anii de glorie” și mută-te într-un apartament spațios, căduros, modern și bine poziționat.

Birou sau dormitor pentru oaspeți, o cameră în plus înseamnă mai mult confort. Ai multiple avantaje la care aș mai adăuga și faptul că nu mai sunt necesare renovări sau intervenții în următorii ani, asta dacă ai ales un apartament nou în Brașov.

Brazi în ghiveci sau brazi tăiați de Craciun? Iată o întrebare care pe care și-o pun cei care nu sunt interesați de brazii de palstic și preferă naturalul.

Deși este noiembrie, în acest an parcă nici Crăciunul nu se anunța cu același avant ca în anii trecuți. Dacă în alți ani vitrinele magazinelor te orbeau și muzica cu tematică îți zgâria urechile înainte de căderea frunzelor, acum, ca efect secundar al pandemiei, e liniște și pace.

Dragii mei, acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de Crăciun, avem nevoie de magie, de speranță și de brad împodobit. Dacă nu sunteți adeptii brazilor artificiali, aveți de ales între brazii gata tăiați și cei în ghiveci. Puteți să vă îndreptați către marile magazine sau direct către o pepinieră Brașov.

Brazi tăiați livrați la domiliu

Chiar și cei care nu erau adepții cumpărăturilor online s-au obișnuit deja cu livrările. Nu știu cum e în alte orase, dar în Brașov , Pepiniera Brazi Argintii livrează coniferele gata tăiate, pe mai multe înălțimi și categorii (economic, standard și premium).

Eu sper din toată inima că astfel, tăierile masive de brazi și molizi sunt reduse sau chiar stopate. Mulți vor spune că nici așa nu e bine, că e o risipă și că obiceiul bradului de Crăciun o crimă împotriva naturii. Personal, eu sunt împotriva plasticului, cei mai mulți brazi artificiali sunt confectionati din plastic și cred că sunt un pericol mult mai mare pentru natură. Fără brad Crăciunul ar fi incomplet…

Brazii crescuți în pepiniere cu scopul de a fi tăiați de Crăciun nu afectează natura, nu implică defrișare, tăiere ilegală și nu au legatură cu fauna. Este drept ca nu vor opri peste noapte tăierile ilegale, dar nici folosirea brazilor artificiali nu va avea acest efect, cei care se ocupă cu astfel de „îndeletniciri” nu sunt activi doar de Crăciun și nu sunt focusați doar pe brazi.

Vorbim despre brazi sau conifere crescute fix cu scopul de a fi tăiate în preajma Crăciunului pentru a împodobi casele celor care își doresc să respecte tradițiile. Achiziționând un brad argintiu sau unul obișnuit de la o pepinieră Brașov veți fi siguri de proveniența acestuia și veți susține o aface locală. Este momentul să avem grijă de cei de lângă noi.

De acasă sau de birou, puteți acum să comandați bradul dorit și pepiniera Brașov Brazi Argintii îl va livra GRATUIT în ziua și la ora stabilită.

Brazi în ghiveci pentru Crăciun

De ceva ani încoace, eu cumpăr câte un braduț în ghiveci și apoi, după sărbători, încep să îmi sun prietenii care stau la casă spre a vedea cine vrea sa îl găzduiască într-o curte pentru restul vieții.

Cred ca soluția brazilor în ghiveci împacă pe toata lumea, nu se taie și apoi nu se aruncă nici un brad. Este dezolant peisajul de după sărbători, o multime de brazi stau aruncați pe langă tomberoanele din oraș. Brazii în ghiveci achizitionați de la pepiniere vin și cu garanția că vor putea fi plantați și vor rezista la temeraturile locale.

Eu sper că ne vom bucura de aceste sărbători și că vom avea parte de bucurii, de familie, de prieteni și de tradiții.