l Mai multe legende spun că, răsplătit de Maica Domnului pentru bunătatea sa, bradul e mereu verde, iar de Crăciun ajunge în casele oamenilor, împodobit și iubit de toți, mai ales de copii
Se spune că atunci când S-a născut Pruncul Iisus, îngerii și păstorii au venit la iesle să I se închine. Drumul cel mai lung, l-au făcut însă cei trei Magi. Care veneau de departe, călăuziți de stea. Au adus și daruri pentru Pruncul Iisus. Aur, smirna și tămâie. Ajungând aproape de Bethleem, orașul unde s-a împlinit minunea Dumnezeiască, Magii au vrut să pună lângă darurile lor și o floare sau măcar o creangă verde. Pentru ca întreaga natură să se bucure de Vestea cea mare. Nu au găsit însă decât uscături.
Doar pe vârful unui deal au dat de un brad mic și verde. Și l-au luat cu ei. Când au ajuns, au așezat darurile pe crengile bradului la picioarele Maicii Domnului. De atunci, bradul verde este numit Pomul de Crăciun.

Asta este doar una din legendele născute în jurul bradului. În amintirea minunatei veniri pe lume a Mântuitorului s-a păstrat obiceiul ca de Crăciun să facem daruri și să avem în casă un brad. Pe crengile căruia să aşezăm podoabe. Astfel, bradul va rămâne mereu simbolul bucuriei, luminii şi speranţei.
Bradul e mereu verde și iubit, răsplătit de Maica Domnului
O altă legendă spune că acum 2023 de ani, când a venit pe lume Iisus Hristos, împăratul Irod se temea nespus de profeția care vorbea de nașterea lui Mesia. Irod le-a poruncit soldaților săi să fie ucişi toţi copiii mai mici de doi ani. Sperând astfel să scape de copilul Iisus. Maria își luase însă fiul şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, a părăsit Bethleemul. Pe drum, Maica Domnului a auzit tropote de cai în urma ei. Atunci, văzând un stejar, l-a rugat să-şi coboare crengile şi s-o ascundă pe ea și Pruncul Iisus de oamenii lui Irod. Dar stejarului i se făcu frică şi a refuzat-o.
Ea fu însă chemată de un brad mic și verde. Care pe dată, i-a înfăşurat pe mamă și prunc cu crengile sale. Exact în clipa în care oamenii lui Irod treceau călare. După ce pericolul a trecut, Fecioara mulţumi bradului pentru bunătatea sa. Și îi spuse: „Cât vei trăi, bradule, să nu vestejeşti niciodată! Să fii mereu verde şi iubit de toţi copiii”. Iar stejarului îi hărăzi ca toată viaţa lui să tremure fie iarnă, fie vară. Aşa se explică faptul că bradul e mereu verde. Iar iarna, de Crăciun, ajunge în casele oamenilor, iubit de toţi, mai ales de copii.
Pomul Vieţii
O altă legendă este legată de sfântul Bonifaciu, călugărul anglican care a rânduit biserica creştină în Franţa şi Germania. Într-o bună zi, el a dat peste un grup de păgâni adunaţi în jurul unui stejar falnic. Se pregăteau să aducă drept jertfă un copil zeului Thor. Pentru a salva viaţa micuțului, Bonifaciu a prăvălit stejarul la pământ cu o lovitură năprasnică de pumn. În locul acestuia a răsărit un brăduţ. Sfântul a grăit către păgâni, spunându-le că brăduţul este Pomul Vieţii, închipuind viaţa veşnică a lui Iisus Hristos.

Mai există o poveste despre un sărac pădurar care, în ajunul Crăciunului, a dat peste un copil pierdut şi înfometat. Cu toate că era foarte sărac, pădurarul i-a potolit foamea şi i-a oferit adăpost peste noapte. A doua zi când s-a trezit, pădurarul a găsit în uşa colibei un pom minunat, cu ramurile scânteietoare. Băieţaşul înfometat era, în realitate, copilul Iisus. Iar bradul era răsplata dată pădurarului pentru fapta sa bună.
În locul pomului cu mere
Altă legendă spune că Martin Luther, întemeietorul credinţei protestante, se plimba printr-o pădure, în ajunul Crăciunului. Privind spre cer, a fost uimit de frumuseţea puzderiei de stele. Ale căror luminiţe sclipeau feeric printre crengile brazilor. Atât de fermecat a fost de priveliştea minunată, încât a tăiat un brăduţ şi l-a adus acasă, pentru familia lui. Pentru a reface sclipirea stelelor, a pus lumânări în crengile brăduţului. Și astfel, s-a născut bradul de Crăciun.
Alţii susţin că bradul de Crăciun şi-ar avea originea într-o piesă medievală de teatru care evocă Paradisul. În Evul Mediu, majoritatea oamenilor nu ştiau să citească, şi micile scenete de teatru erau mijlocul de propovăduire a învăţăturilor Bibliei.
Piesa evocând Paradisul, care înfăţişa crearea omului şi alungarea lui Adam şi a Evei din Rai, se juca în fiecare an pe 24 decembrie, adică în plină iarnă, ceea ce ridica o mică problemă. Era nevoie de un pom cu mere, dar iarna merii nu dau fructe. Aşa încât se recurgea la o soluţie de schimb. În locul lor se foloseau brazi, de crengile cărora se atârnau mere.

Mai există o altă legendă care povesteşte că, în secolul al VII-lea, un călugăr din Devonshire a venit în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului. Se zice că acesta s-a folosit de forma triunghilară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime. În Europa, în secolul al XII-lea, de Crăciun, bradul era atârnat de tavan cu vârful în jos.
Legenda românească a bradului de Crăciun
Cea mai frumoasă dintre legende este cea românească, care povesteşte așa: „demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai păşeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopţii, măcar că era miez de zi. Iisus Hristos şi Sfântul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri. Și au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliţi şi mai înfricoşaţi. Mândrii stejari şi fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia îşi puteau păzi frunzişul bogat de urgia cerurilor. Unde să-i mai adăpostească şi pe cei doi călători, spuneau falnicii copaci? Merii şi perii au explicat că trebuie să-şi apere fructele, sălciile. Și plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă şi au tăcut. Dintre toţi, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: «Fructe mândre pe care să le apăr nu am, frunzişul meu e făcut din ace ascuţite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc şi mă socotesc nefolositor. Dar dacă vreţi să-mi cinstiţi acoperământul cu prezenţa voastră, eu vă voi primi cum voi şti mai bine şi am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese». Și așa a făcut. Domnul Iisus şi Petru au fost păziţi cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru pe cer”, spune legenda.
„Tu, bradule, ai fost cel mai vrednic“
„Atunci, ieşind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad: «Dintre toţi copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca de azi înainte, iarna, tu să nu-ţi mai lepezi frunzişul ca ceilalţi copaci, ci să-l păstrezi veşnic. Apoi, fie ca acele tale înţepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere şi să le vindece bolile, astfel încât ei să te preţuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească şi să pună pe ramurile tale toate bunătăţile. Iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu eşti copacul cel mai drag Mie». Numai ce zise acestea şi Iisus dispăru, împreună cu Petre, într-o geană de lumină. A rămas în pădure însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare. Precum şi această poveste murmurată de frunzişul copacilor, înfioraţi de minunea dumnezeiască”.
Primul brad împodobit de Crăciun în România
În 1866 documentele vremii vorbesc despre primul brad împodobit de Crăciun în România. Era bradul de la palatul regal din București. Se întâmpla la nici opt luni de la venirea în România a principelui Carol I. Bradul era împodobit cu flori de hârtie și cu fructe.
În decembrie 1866, tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun „regal” în România. Atmosfera din casa Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, serioși și austeri, precauți și solitari, conduși de simțul datoriei, nu era lipsită însă de voie bună de Crăciun.

Casa regală a României a sărbătorit în următoarele opt decenii Crăciunul după tradițiile locale, dar dacă pe vremea primului nostru rege ceremoniile erau mai simple, pe vremea lui Ferdinand Întregitorul erau mai pline de lumină și distracție. Pe vremea domniei sale, Regele Carol I chema la masă sute de copii, stătea de vorba cu ei și le împărțea daruri- haine, fructe și dulciuri Pe la 1900, bradul regal era adus la București de pe domeniul Peleș, iar în el se puneau lămpi electrice.
Primii brazi de Crăciun au fost împodobiți în Alsacia
Primii brazi de Crăciun au fost împodobiți în Alsacia, înainte de 1550. Iar în teritoriile germane s-au răspândit puternic după 1650. Documentele arată că în 1539 a fost dus un brad de Crăciun în catedrala din Strasbourg. Se spune că Martin Luther, care a murit în 1546, ar fi împodobit un brad cu lumânări.
În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasbourg, fiind împodobit cu mere roşii. În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, nu foarte diferit de felul în care îl împodobim şi în prezent.
În anul 1841 apare în Anglia primul brad de Crăciun, atunci când prinţul consort Albert, bunicul Reginei Maria a României, a dăruit un exemplar soţiei sale, celebra regină Victoria. Și l-a instalat la castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger. Ulterior, îngerul a fost înlocuit cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la Răsărit.
Prima instalație electrică cu beculețe de Crăciun
Prima instalație electrică cu beculețe de Crăciun a fost creată de Thomas Edison, în 1880, la Menlo Park, California. Iar după 1910 se produceau pe scară largă instalații cu beculețe colorate care să fie întinse și aprinse de Crăciun.
Interesant este că în secolul XVII chiar creștinii au interzis pentru un timp sărbătorirea Crăciunului. Este vorba de protestanții englezi denumiți „puritani”, pentru că doreau să „purifice” Church of England de practicile catolice. Ei spuneau că este un păcat să sărbătorești o zi asociată cu tradiții păgâne și spuneau că oamenii trebuie să respecte reguli stricte de conduită religioasă. Au fost interzise chiar și tartele cu umplutură de fructe confiate numite „minced pies”. Iar magazinele trebuiau să rămână deschise pe 25 decembrie. Interdicția a durat aproape 25 de ani la Boston, dar mai puțin în Anglia.
O veche colindă spune că Pruncul Iisus s-a născut în munţii noştri
„Am umblat, Am degerat, Munţii i-am înconjurat Şi pe Domnul L-am aflat La Peştera Ialomicioara, Unde a născut Fecioara, Maica Domnului Hristos, Soare, raze, luminos“, cântă colindătorii în seara de Ajun.
În tradiţia populară, naşterea Mântuitorului este localizată în spaţiul românesc, chiar în zona Braşovului. Două vechi colinde din Ţara Bârsei vorbesc de naşterea Domnului în peştera Ialomicioara. „Am umblat, Am degerat, Munţii i-am înconjurat Şi pe Domnul L-am aflat La Peştera Ialomicioara, Unde a născut Fecioara, Maica Domnului Hristos, Soare, raze, luminos“ şi „La Schitul Ialomicioara Vine să nască Fecioara Un prunc tânăr şi frumos Cu numele de Hristos“.

Popular, Sfinxului din Bucegi i se spune Domnul de Piatră, făcând referire la alt colind ardelenesc: „La o piatră neslovată, Lerui, Doamne, Şade Maica-ngenuncheată, Ca să nască fiu din piatră. Fiu din piatră şi-a născut“.
Poetul Ion Pillat, în poezia „Naşterea Domnului“, inspirată dintr-o legendă populară românească, spune că Iisus s-a născut la poalele Munţilor Piatra Craiului, „Jos sub poarta raiului, Pe sub Piatra Craiului, Unde-ncep muscelele, Apele şi stelele“.






