IPJ Ilfov a comunicat,  că în 27 octombrie, la 21.15, un echipaj de la Rutieră a oprit în trafic, în localitatea Domnești, un bărbat care a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive:

Dosar penal, pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive

„Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București. Pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere. Fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal. În care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

- Advertisement -
„Nu aruncaţi cu noroi”, zice Dorian Popa