l La 23 august 1989, comuniştii, care au confiscat și deturnat adevărata semnificație a actului istoric de la 23 august 1944, omagiau „45 de ani de la Revoluţia de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă“

Ultima defilare din Braşov a avut loc la 23 august 1989, când comuniştii omagiau „45 de ani de la Revoluţia de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă“. 158.006 de demonstranţi au trecut prin faţa tribunei oficiale, în fix 106,09 minute. Planul demonstraţiei a fost finalizat încă din 16 august 1989 de comandamentul care răspundea cu capul de desfăşurare, cu atât mai mult cu cât Braşovul, după istoricul 15 Noiembrie 1987, trebuia strunit şi controlat la sânge. Defilarea a implicat forţe uriaşe şi un scenariu stabilit până la ultimul detaliu. Despre fiecare participant se ştia tot: de la poziţia lui în coloană, ce steag sau pancartă va purta, ce va scanda, câţi oameni de ordine îl vor supraveghea şi câte secunde va zăbovi în faţa oficialităţilor. În tribuna oficială, lungă de 74 de metri şi organizată pe trei sectoare, au fost invitaţi 151 de comunişti de frunte şi alte 393 de cadre de conducere din întreprinderi şi instituţii. Fiecare cu locul stabilit. Pentru a-i păzi, au fost aduşi 1.400 de miliţieni. Alţi 16.527 de „oameni de ordine“ au supravegheat coloanele de demonstranţi.

„Demonstraţia oamenilor muncii“ într-un dosar

Ultima defilare din Braşov s-a numit „Demonstraţia oamenilor muncii“. Se împlineau, conform istoriei rescrisă de comuniști, 45 de ani de la Revoluţia de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă. Scenariul manifestării este consemnat într-un dosar, scăpat ca prin minune de furia revoluţiei. A fost finalizat pe 16 august 1989 de comandamentul care răspundea cu capul de desfăşurarea ca la carte, fără incidente sau greşeli, a uriaşei manifestări-omagiu din regimul Ceauşescu. Documentaţia era întocmită de reprezentanţi de la partid şi funcţionari de la municipiu. După care era vizată de Securitate care mai făcea modificări cu privire la poziţia în tribună a anumitor persoane sau cu ordinea de intrare în scenă a întreprinderilor. Schema şi indicaţiile erau trimise pe linie de sindicat fiecărei unităţi care avea sarcina să mobilizeze şi să instruiască oamenii, să confecţioneze materialele propagandistice. Nomenclaturiştii primeau invitaţie nominală, în tribună. Chiar şi ştabilor li se impunea o disciplină strictă. Pe invitaţie era precizat momentul începerii defilării: ora 8.00, dar şi ora-limită la care trebuiau deja să fie instalaţi în tribună: 7.45.

544 de ştabi în tribuna oficială

Participanţii la defilare se bucurau că au zi liberă. De fapt, numai o jumătate de zi, dimineaţa aşteptau ore în şir în soarele fierbinte până le venea rândul să defileze. După care, se duceau la mici şi bere. Dacă mai găseau. Demnitarii însă erau invitaţi la Casa Armatei la „o întâlnire“ organizată de Biroul Comitetului Judeţean de Partid Braşov. Adică o petrecere îmbelşugată, cu alimente interzise sau raţionalizate pentru populaţie. Cine erau aceşti cetăţeni cărora manifestanţii le făceau cu mâna? La ultima defilare din Braşov, s-au instalat la tribuna oficială 151 de comunişti cu funcţie şi alte 393 de cadre de conducere din întreprinderi şi instituţii.

Câţiva reprezentanţi ai muncitorilor

La tribuna A stăteau directorii de întreprinderi. În Tribuna B apăreau 26 de vechi comunişti, „cu stagiu dinainte de 23 august“, 26 de veterani de război, 24 cadre din unităţile militare, 10 membri ai Comitetului Executiv al CPM, 5 reprezentanţi ai Secretariatului Comitetului Judeţean al UTC, 4 cadre de conducere de la Consiliul Judeţean al Sindicatelor, 4 de la Secretariatul Comitetului Municipal al UTC, 3 cadre de conducere de la Consiliul Municipal al Sindicatelor, 14 cadre de conducere din întreprinderi şi instituţii şi 82 de oameni ai muncii din 41 de unităţi, nenominalizaţi. La tribuna oficială, an de an, erau invitaţi şi câţiva tovarăşi fără funcţii, dar care se remarcaseră prin „rezultate deosebite în întrecerea socialistă“. În 1989, au fost onoraţi cu o astfel de invitaţie 20 de ingineri, electricieni, lăcătuşi, strungari, maiştri şi şefi de secţie. După ştampila documentului, toţi 20 erau din uzina Tractorul. Oricum, nu puteau fi din Steagu Roşu, oaia neagră a industriei braşovene. Dosarul ultimei defilări de 23 august din Braşov mai cuprinde o notă scrisă de mână pe verso, cu alţi oameni invitaţi în tribuna oficială, probabil rezerve, fiindcă niciun loc nu trebuia să rămână gol.

Cea mai pompoasă era însă aşa-zisa tribună 0, rezervată celor mai importanţi nomenclaturişti. Dar nici ei nu aveau voie să se aşeze cum voiau. Dosarul conţine o schemă intitulată „Protocolul pentru tribuna 0“, în care, în funcţie de sensul de deplasare al manifestanţilor (de la Teatrul Dramatic către Casa Armatei), cele 19 nume erau trecute astfel încât locurile centrale să revină comuniştilor cu funcţiile cele mai înalte în partid. Chiar în mijloc, zâmbea poporului Petre Preoteasa, încadrat de Cioboiu Adrian, Cebuc Maria pe de o parte, şi Dăogaru Gheorghe şi Schuster Elena, de cealaltă parte. Restul până la 28 stăteau în spatele lor. Scenografia pare gata. Totuşi, membrii comandamentului nu s-au oprit aici cu organizarea defilării. Trebuiau să raporteze la Bucureşti cum au făcut selecţia membrilor din tribuna oficială şi dacă au respectat structura impusă de la centru. Aşa că s-a făcut şi o statistică cu date despre toţi cei 164 de invitaţi în tribună. Aceasta cuprinde: numărul reprezentanţilor pe întreprinderi, poziţia fiecăruia în tribună, muncitor/maistru, intelectual/funcţionar, sex, naţionalitate (română, maghiară, germană), funcţie în PCR, conducere tehnico-administrativă, sindicat, UTC sau FDUS.

74 de metri de comunişti

După ce se stabilea numele fiecărui ştab din tribună, i se repartiza un loc. Se foloseau planşe şi scheme ale construcţiei, de obicei din lemn, amplasată pe actualul Bulevard al Eroilor, peste drum de Facultatea de Litere. Era împărţită în 3 sectoare. În centru, tribuna oficială denumită tribuna 0, avea 20 de metri lungime, iar invitaţii stăteau aliniaţi pe 4 rânduri, dispuse la un metru distanţă între ele, în trepte. În stânga, în tribuna A, nomenclaturiştii stăteau ceva mai înghesuiţi. Între rândurile lungi de 27 de metri, erau 0,8 şi 0,9 metri. Simetric, tribuna laterală B avea aceleaşi dimensiuni. Tribuna 0 avea o suprafaţă de 40 mp, una laterală, 81 mp. Imaginaţi-vă că tronul pe care stăteau „cei mai iubiţi“ braşoveni avea 74 m lungime şi acoperea 202 mp. Există şi liste cu numele, rândul, locul şi sectorul în care trebuia să se aşeze şi să facă oamenilor muncii cu mâna fiecare ales al poporului.

Defilare cu viteză de 4 km/oră

Cât despre participanţii la defilare, aceştia aveau de urmat un desfăşurător întocmit cu precizie milimetrică. Astfel, distanţa între coloane trebuia să fie de exact 10 metri, manifestanţii trebuaiu să păstreze 0,7 metri între rânduri şi să se deplaseze cu 4 km/oră. Coloana I era formată din 1.500 de membri ai gărzilor patriotice, 1.000 de PTAP-işti, 1.000 de pionieri, 2.200 de membri ai apărării civile şi 2.000 ai Crucii Roşii. 7.700 de oameni treceau prin faţa tribunei oficiale în 5 minute şi 5 secunde. Coloana a doua era intitulată „Ctitorii ale Epocii Nicolae Ceauşescu“. 1.000 de oameni căţăraţi sau pe lângă care alegorice decorate cu simboluri ale înfăptuirilor socialiste, defilau în 0,66 minute. Coloana a III-a se numea „Sub soarele lui august slăvim Epoca de Aur“ şi era formată din 12.800 de tineri şi copii cărora le erau rezervate 8,40 minute. Şi acum începeau să defileze oamenii muncii, grupaţi pe întreprinderi. În frunte, Tractorul cu 16.000 de oameni care salutau tribuna în 10,5 minute. Coloana V cuprindea întreprinderi fruntaşe în întrecerea socialistă. ICSITTA avea 1.000 de demonstranţi, iar cei mai puţini, Nivea (15). Universitatea Braşov s-a prezentat cu 600 de persoane, iar inspectoratul Şcolar cu 700. 5.110 braşoveni au defilat prin faţa tribunei oficiale în 3,35 minute.

În dimineața zilei de 23 august 89, centrul Brașovului, impânzit cu portretele ,,tovarășului”, era foarte bine păzit

2.140 de miliţieni i-au păzit pe stegari

În 1989, după revolta anticomunistă din ’87, abia coloana a VI-a era rezervată celor de la Autocamioane ,,Steagu roşu“, muncitori care altădată deschideau defilarea. 17.000 de stegari au defilat rapid prin faţa tribunei, în doar 11,16 minute. Au fost însoţiţi de 2.140 de oameni de ordine, mai mulţi decât cei care supravegheau Tractorul. Celelalte coloane, până la a XV-a inclusiv, erau compuse numai din oameni ai muncii din întreprinderi. A XVI-a coloană abia era a intelectualilor şi oamenilor de cultură (9.516): procuratura, notariatul, judecătoria, direcţia sanitară, oficiul farmaceutic, muzeul judeţean, statistica, biblioteca, bănci (BI, BN, BAIA), ADAS, Teatrul Muzical, Teatrul Dramatic, Filarmonica, IIRUC, CEC. Toţi au defilat în 6,24 minute. CFR-ul avea coloana lui, comerţul şi cooperaţia, pe a lor. Coloana XIX se numea „Cântarea României“. 1.000 de artişti amatori aduceau şi ei mulţumiri partidului şi cârmaciului, într-o trecere de 66 de secunde. Coloana X aparţinea cluburilor sportive. 2.400 de sportivi braşoveni treceau prin dreptul oficialităţilor, conform programării, în 1,58 minute. Iar ultimii, cei care întotdeauna încheiau defilarea, probabil mai mult strategic, erau oamenii de ordine, coloana XXI.

La defilare, oamenii muncii trebuiau să-și exprime „bucuria și mândria”

158.006 demonstranţi, în 106,09 minute

În 1989, au fost aduşi la defilare 1.400 de miliţieni încolonaţi. Plus ceilalţi 16.527 care au însoţit fiecare delegaţie. Total demonstranţi: 158.006. Timp total: 106,09 minute. Nicio secundă în plus. Ceremonia s-a încheiat fix la ora 9,47. O să ziceţi că aceste cifre erau doar pe hârtie. Că era imposibil să fie respectat orarul chiar aşa, la secundă, când e vorba de jumătate din populaţia Braşovului. E cazul să credeţi, totul a fost real, iar ceea ce planificaseră oamenii din primărie şi de la partid s-a petrecut întocmai, într-un scenariu incredibil de amănunţit, care a funcţionat cu o precizie de ceas. Cele 158.000 de suflete au fost manevrate cu dexteritatea câştigată de organizatorii PCR în ani de parade. A fost însă pentru ultima oară când braşovenii s-au mai lăsat dirijaţi. Peste patru luni, deşi au ajuns în centru tot în coloane, au rupt rândurile comuniştilor. Revoluţia a fost şi ea tot un fel de defilare, cu coloane de muncitori, sloganuri şi pancarte. Poate cea mai mare defilare din istoria oraşului. Fără dosar de organizare. Sau nu?!

Comuniștii au schimbat adevărata semnificație a zilei de 23 august

După ce au luat puterea, comuniștii au șters adevărata semnificație a actului istoric de la 23 august 1944 al cărui artizan a fost Regele Mihai. Acest act istoric a adus cu 6 luni mai devreme sfârșitul celui de Al doilea Război Mondial. Atunci, Regele Mihai l-a arestat pe mareșalul Ion Antonescu şi a retras România din alianţa cu Hitler. Lovitura de palat de la 23 august 1944 a însemnat redirecţionarea Armatei Române pe Frontul de Vest, pentru eliberarea Transilvaniei. Deși în 1944 existau doar câteva sute de membri de partid, comuniștii au lăsat să se înțeleagă faptul că ei sunt adevărații autori ai actului de la 23 august. 23 august a devenit ocazia perfectă pentru propagandă, manipulare și mistificare a adevărului. Între 1948-1989, Ziua Națională a României a fost declarată data de 23 august. Tot comuniștii au impus sintagma „revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 august 1944”. La început, comuniștii i-au zis ziua eliberarii României de sub jugul fascist de catre armata sovietică. Pe parcurs, când căutau să iasă de sub tutela sovietică, au vorbit de insurecția armată, ca mai apoi, să inventeze „revoluția de eliberare antifascista și antiimperialistă”, opera a Partidului Comunist Român. Practic, istoria a fost îngropată timp de aproape 40 de ani de grandomania liderilor comunişti care au confiscat ziua de 23 august şi au transformat-o într-un omagiu închinat lor și mai apoi ,,geniului din Carpați”, „iubitul conducător” Nicolae Ceaușescu.

23 august, Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului

În anul 2008, Parlamentul European a desemnat ziua de 23 august ca Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului. Această zi a fost comemorată pentru prima dată în anul 2011 în Varșovia, sub auspiciile Președinției poloneze a Uniunii Europene. A fost emisă atunci „Declarația de la Varșovia“, ai cărei semnatari au subliniat necesitatea de păstrare în memoria europenilor a consecințelor regimurilor totalitare criminale și au cerut Uniunii Europene să cerceteze și să centralizeze documentele referitoare la crimele comise de aceste regimuri.

În 2013, pentru a consolida această dată în memoria europenilor ca simbol al comemorării victimelor regimurilor totalitare din secolul XX, Reţeaua Europeană „Memorie şi Solidaritate” (European Network Remembrance and Solidarity) a lansat o iniţiativă specială: „Remember. August 23“. Astfel, ENRS a creat o serie de cărţi poştale, insigne şi bannere în semn de respect faţă de cei care au luptat pentru ca noi să putem trăi astăzi în democraţie.

Simbolul central al campaniei, panglica neagră, a fost plasată pe zece cărţi poştale, care înfățișează portretele prizonierilor lagărelor de concentrare, a lagărelor de exterminare, a gulagurilor sovietice și a închisorilor staliniste, creând astfel un tablou simbolic, expresiv și dureros al crimei. Una dintre personalităţile care apar în această selecţie este cardinalul român Iuliu Hossu (1885–1970), episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, senator de drept în Parlamentul României. Arestat de Securitate în 1948, a fost închis la penitenciarul Sighet şi reţinut cu domiciliu obligatoriu la mănăstirile de la Căldăruşani, Curtea de Argeş şi Ciorogârla.