5.7 C
Braşov
AcasăPovestile MonitorulA fost şi puternic, dar şi jigărit: Istoria zbuciumată a leului românesc

A fost şi puternic, dar şi jigărit: Istoria zbuciumată a leului românesc

- Advertisement -

l După intrarea României în UE, 2015 ar fi trebuit să fie anul în care leul nostru urma să se pensioneze, după 148 de ani de istorie agitată
l Deși leul românesc dă semne de mare oboseală, trebuie să-şi facă treaba încă 5 ani ani cel puţin, pentru că România și-a propus în acest an să treacă la moneda euro abia în 2029

- Advertisement -

România și-a propus să treacă la moneda euro în anul 2029, asta după ce de la aderarea la UE urma să pensionăm bătrânul nostru leu în 2012, apoi în 2015. Voința politicienilor este însă departe de a fi suficientă, mai ales când țara noastră se confruntă cu deficite financiare semnificative și o fragilitate sporită a balanței externe. Conform ultimului raport intitulat „România – Zona Euro Monitor” (publicat în octombrie 2022), problemele economice din țara noastră nu fac deloc accesibilă îmbrățișarea euro. Și, deşi leul românesc dă semne de mare oboseală, trebuie să-şi facă treaba încă cinci ani cel puţin. Adică, până va împlini 165 de ani. Peste un secol şi șase decenii de viaţă în care a mai fost numit când „leu vechi“, când „leu nou“ şi chiar „leu prost“, dar şi „leu greu“. A avut şi zile bune, dar a cunoscut mai mult vremuri tulburi şi crize din care a ieşit jigărit sau umflat artificial cu pompa păguboasei inflaţii.

Talerul-leu, tatăl leului

Leul nostru, născut oficial în 1867, a supravieţuit unor perioade tulburi în viaţa lui. S-a devalorizat, şi-a mai revenit câte puţin, şi-a schimbat chiar înfăţişarea uneori, a devenit mic şi neputincios, a stagnat, dar şi-a păstrat numele. Una peste alta, i-a mers, precum românului, când mai bine, când mai rău. De ce se numesc banii românilor lei? La mijlocul secolului al XVII-lea, într-o perioadă de declin politic pentru Ţara Românească şi Moldova, piaţa monetară era inundată de monede străine. Cea mai cunoscută era talerul olandez –„löwenthaler”. Moneda „löwenthaler” avea gravată pe partea din spate un leu. Din cauza pronunției dificile și a desenului de pe monedă, românii au adoptat banul, dar i-au spus „leu”. Talerul-leu, o monedă de argint, a fost menţionată într-un document din anul 1581.Chiar și după ce talerul olandez a fost scos din uz, locuitorii principatelor române îl foloseau ca o unitate de calcul imaginară pentru bani, sub numele de „leu”. Şi asta cam două veacuri.

Primii lei batuți după Lege, în 1867, în România

Primul leu era din argint

- Advertisement -

Cert este faptul că, spre sfârşitul epocii medievale, leul era o monedă din argint, care valora 133 de bani, sau aspri. Era socotită cât două treimi dintr-un galben. Adică 1 galben era egal cu 1,50 lei. Leul nu prea putea concura cu galbenul, monedă valoroasă din aur, cunoscută şi sub numele de ughi. Un document emis în Moldova, în 1679, cobora valoarea leului în raport cu galbenul, arătând că 12 galbeni valorau cît 20 de lei ceea ce ânsemna un curs de 1 galben la 1,66 lei. Valoarea galbenului, comparativ cu leul din argint, a crescut ânsă continuu pînă la ânceputul epocii moderne.

Löwenthalerii, părinții leului

Monedă naţională după Unirea lui Cuza

În cursul secolului al XVIII-lea, leii erau mai mult o unitate monetară imaginară. 500 de lei formau o „pungă“ de bani, punga fiind unitatea de măsură ân care se calcula tributul ţării către sultan. 36 de mii de pungi alcătuiau o „hazna“, adică un tezaur. Unirea Moldovei şi Munteniei ân anul 1859 şi formarea statului modern român a avut ca obiectiv fundamental modernizarea şi dezvoltarea economico-socială. Era nevoie de reforme. Pe lîngă reforma agrară şi cea a sistemului de credit, s-a făcut şi reforma sistemului monetar. Pentru că în domeniul monetar domnea anarhia şi specula de monede. Iar România, ca stat nou, nici nu avea o monedă naţională. Leul era doar unitate de calcul, iar pe piaţa românească circulau peste 80 de monede străine.

Primul leu de o sută de bani, prin lege

La 22 aprilie 1867 a apărut legea care consfinţeşte înfiinţarea primului sistem monetar românesc. Tot atunci se naşte şi Leul, ca monedă naţională. Valoarea leului a fost stabilită la 100 de bani, renunţându-se la vechea împărţire conform căreia un leu număra 40 de parale. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani, denumite popular „bancuţe“, erau din argint. Monetăria statului s-a înfiinţat în 1870, ceea ce a făcut ca primele monede să fie bătute la Birmingham şi la Bruxelles. În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare. Leul era bătut din aur şi din argint şi, pe baza legii din 1867, s-au pus în circulaţie, alături de leii metalici, şi nişte bilete de tezaur cu valoare nominală exprimată în lei. Aceste însemne băneşti au fost emise printr-o lege din 1877 şi au fost numite „bilete ipotecare“, fiind ulterior înlocuite cu bancnotele. Biletele ipotecare aveau valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei şi 500 lei şi erau emise de către Ministerul de Finanţe, pentru a obţine fondurile necesare susţinerii financiare a Războiului de Independenţă.

Leul românesc, la egalitate cu francul

România era conectată la sistemele moderne europene şi, până la Primul Război Mondial din 1916, a avut una din cele mai puternice monede ale continentului. Ca şi francul francez şi francul elveţian, leul românesc se raporta astfel: 1 dolar era egal cu 5,18 lei, o marcă germană făcea 1,24 lei, iar o liră sterlină însemna 25,25 lei, toate aceste raporturi bazate pe echivalenţa metalului preţios pe care îl conţineau prin acoperirea din tezaur. În perioada de patru decenii până la 1914, leul acelor vremuri a fost cel mai puternic şi a avut cea mai mare stabilitate din toată istoria economică a ţării.

Banii de război

În timpul Primului Război Mondial, monedele din aur şi argint au fost tezaurizate, rămânând în circulaţie doar bancnotele, devenite neconvertibile, şi banii divizionari. La bancnotele emise de Banca Naţională a României, care se înfiinţase în 1880, s-au adăugat „banii de război“ emişi de ocupanţii germani prin Banca Generală şi puşi în circulaţie, tot sub denumirea de lei, în teritoriile ocupate de ei.

Bancnote de 500 de lei care au circulat între cele două războaie

Prima bancnotă de 5.000 de lei

După Marea Unire din 1918, printr-o nouă reformă monetară, derulată între 1920 şi 1921, circulaţia leului a fost extinsă în toată România Mare. În contextul crizei economice mondiale, prin 1929 leul s-a depreciat substanţial ajungând printre cele mai slabe monede europene. În 1919, preţurile crescuseră de aproape nouă ori faţă de 1914 şi de aproape 19 ori în 1922. În 1926 a ajuns la cel mai scăzut nivel, înregistrându-se o depreciere de 42 de ori. În anul 1926, Banca Naţională împreună cu autorităţile române începe pregătirile pentru stabilizarea leului, operaţiune care s-a realizat abia la începutul anului 1929. Din 1924 şi alte state au încercat să-şi întărească moneda prin reforme monetare: Germania, Suedia, Austria, Anglia, Italia, Belgia, Polonia, Franţa, Danemarca şi Norvegia. Stabilizarea din 1929 a păstrat semnele monetare de până la 1918 şi a adus în circulaţie bancnote noi, de 500, 1.000 şi 5.000 de lei.

Hârtia de 5 milioane de lei

Încheierea perioadei de criză, în anul 1933, a prins leul în continuă alunecare. În 1936, Banca Naţională a confirmat o depreciere oficială cu 38%. În 1940, leul înregistrase o devalorizare de 10%, faţă de momentul stabilizării din 1929, pe fondul cheltuielilor implicate de cel de-al Doilea Război Mondial. Cantităţi imense de hârtie monetară au fost puse în circulaţie, fapt ce a determinat creşterea inflaţiei de peste 8.500 de ori în 1947, faţă de 1938. Atunci, biletele de bancă emise de BNR au înregistrat cele mai mari valori nominale: 10.000, 100.000, 1.000.000 şi 5.000.000 de lei. În timpul şi după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial leul s-a prăbuşit dramatic. Un dolar însemna 966 lei în 1941, 4.830 lei în 1944, 179.676 lei în 1946 şi 6.055.854 lei în 1947.

Bani cu chipul regilor

Chipurile regilor care s-au succedat au rămas întipărite pe aversul monedelor. Pe cele de 20 şi de 100 de lei, din aur, din 1922, era întipărită efigia regelui Ferdinand, încununat cu frunze de laur. Chipul de copil al micului rege Mihai, de pe monedele de 5 şi de 20 de lei, din 1930, a fost apoi înlocuit cu cel al tatălui său, Carol al II-lea. Efigia regelui Carol al II-lea a fost executată pe leii româneşti dintre 1930 şi 1940 de gravori cunoscuţi ai vremii precum André Lavrillier, Ion Jalea şi Haralambie Ionescu.

1947 a adus naţionalizarea

După cel de-al Doilea Război Mondial, care a afectat sănătatea tuturor economiilor, noi reforme monetare s-au produs în Corsica, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Cehoslovacia. Majoritatea au recurs la înlocuirea vechilor hârtii cu altele şi au speculat această decizie reducând din masa banilor aflaţi în circulaţie. În România, reforma monetară s-a produs în anul 1947 sub dominaţia regimului comunist. Prin decizia BNR, paritatea de schimb leu/dolar a fost stabilită la 150 lei pentru un dolar SUA. „Leii noi“ erau preschimbaţi contra a 20.000 lei vechi, dar în limita unui plafon. Rezultatul stabilizării din 1947 a constat în reducerea însemnelor monetare în circulaţie la 1.377,6 milioane lei de la 48.451 miliarde lei, într-o singură zi. Reevaluarea, făcută peste noapte, a venit fără vreo avertizare prealabilă şi fără posibilitatea ca aceia care aveau economii să-şi valorifice banii. Comuniştii au lovit astfel în ţăranii cu stare, în industriaşi, comercianţi şi în orice român care avea o brumă de economii. După naţionalizare, puteai vedea copii jucându-se cu vechile bancnote de un milion, devenite hârtii fără valoare.

Bancnotă de 1 milion aruncată la gunoi la stabilizarea monetară
făcută de comuniști în 1947

Leii socialismului

Preţurile au continuat însă să urce, iar inflaţia să crească, ceea ce a determinat autorităţile comuniste să recurgă, câţiva ani mai târziu, la o nouă stabilizare. În 1952, statul socialist face o nouă stabilizare monetară, în scopul declarat de a reduce surplusul de monedă aflată în circuţie. Preţurile şi veniturile populaţiei s-au redus atunci de 20 de ori. Au fost introduse în circulaţie monedele de 1, 3, 5, 10 şi 25 de bani şi bancnote din hârtie de 1, 3, 5, 10, 25 şi 100 lei. Stabilitatea impusă de economia socialistă a fost menţinută până în 1990. Cotaţia leului în raport cu dolarul a fost între 12 şi 18 lei. Deşi preţurile au variat nesemnificativ în tot acest timp, totuşi, în România exista o inflaţie mascată, în special în anii ’80, protejată de lipsa de bunuri şi servicii de larg consum. Reformele monetare din 1947 şi 1952 nu au conferit leului convertibilitate. În 1966 s-au emis monede şi bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialistă România, acestea rămânând în circulaţie până după Revoluţia din 1989.

Săraci, dar cu milioane de plastic

Între 1990 şi 2003 se emit aproape an de an noi monede şi bancnote. Prima emisiune monetară post-revoluţionară este cea a monedei de 10 lei 1990. Inflaţia este galopantă. Apar apoi, în ordine, bancnotele de 500 lei (1991 – două emisiuni), 1.000 lei (1991), 5.000 lei (1991), 200 lei (1992), 500 lei (1992 – două filigrane), 1.000 lei (1993), 5.000 lei (1993) şi 10.000 lei (1994). Mai departe, au apărut, în ordine, bancnotele de 50.000 lei (1996), 1.000 lei (1998), 5.000 lei (1998), 100.000 lei (1998), 10.000 lei (1999) şi 50.000 lei (2000).
Bancnota de 50.000 lei a avut două variante asemănătoare (1996 şi 2000 – diferenţa era la desen- vioara de lângă portretul lui George Enescu, ca element de siguranţă). În 1999 a fost emisă, serie restrânsă, şi o monedă de 500 lei „Eclipsa Solară“ din Aluminiu-Magneziu (AlMg3), cu diametrul de 25 mm. În 1999, România devine prima ţară din Europa care emite bani pe suport de plastic (polimer). Este de remarcat faptul că bancnota de 1.000.000 de lei a intrat în Cartea Recordurilor – fiind bancnota de plastic cu cea mai mare valoare nominală din lume. Până azi, Ro mânia e singura ţară din Europa care foloseşte bani din plastic. Asemenea bancnote se mai pot întâlni în Asia şi Australia.

Milioanele de plastic din anii 90

Leul cu patru zerouri tăiate

Noua unitate monetară a României intră în viaţa noastră la data de 1 iulie 2005, când leul românesc a pierdut ultimele 4 zerouri, prin denominare (reevaluare) la rata de 1 leu nou pentru 10.000 lei „vechi“. De data asta, schimbarea s-a făcut pe îndelete, fără limită. Până la 31 decembrie 2006 au circulat în paralel şi vechile însemne monetare, emise în perioada 2000-2003. În acest moment, bancnota cea mai valoroasă este cea de 500 de lei. Inflația a ros însă an de an din coama leului autohton. Iar puterea lui de cumpărare, în raport cu moneda euro e încă mică. De câteva luni, rata de schimb se tot apropie de pragul de 5 lei pentru un euro. Zilele acestea cursul a depășit valoarea de 4,9500 lei pentru un euro.

Bani care au circulat pe teritoriul României

Drahma histriană
Drahma de la Istros (cca. 480 î.Cr.) este cea mai veche emisiune monetară din spaţiul românesc. În regiunile locuite de triburile geto-dacice, au mai circulat stateri şi tetradrahme emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Lysimach, drahme de la Apollonia şi Dyrachium şi tetradrahme bătute de provincia romană Macedonia Prima şi de oraşul Thasos.
Kosoni
În secolul al II-lea î.Hr. în Dacia a pătruns masiv denarul republican roman, fapt ilustrat de marele număr de tezaure descoperite.
Taler – Leu
La 22 aprilie 1867 a fost adoptată „Legea pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale“, iar leul a devenit moneda naţională, fiind împărţit în 100 de bani. La început s-au emis numai monede de aramă, cu valoarea nominală de 1, 2, 5 şi 10 bani.

Primii bani

Primele forme de schimb monetar pe actualul teritoriu al ţării noastre au apărut la sfârşitul epocii bronzului, sub formă de pumnale, vârfuri de săgeţi sau alte mărfuri. Primele semne monetare, bani de metal, de bronz şi argint, au fost bătute cu peste 2.500 ani în urmă. Astfel de monede au fost descoperite la Histria, Callatis, Tomis, colonii greceşti din Dobrogea, sub numele de drahme. Cântăreau peste 8 grame de argint. Aceste monede reprezintă geneza primului sistem monetar autohton pe teritoriul României.

O lescaie şi-o para

Dintre monedele care au circulat la noi în Evul Mediu, câteva au rămas în istorie cu numele. Sunt pomenite în expresii des folosite, deşi mulţi dintre noi nu se întreabă cum ne-am ales cu aceste cuvinte. De pildă, expresiile „n-am o lescaie“ sau „nu dau o lescaie“ se referă la o sumă infimă, fără valoare, care era reprezentată de o lescaie (lascaia). Lescaia a circulat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi era o monedă de valoare mică, intermediară între ban şi para. Şi paraua, o monedă mică, turcească, din argint, a rămas în limba românilor. Care spun adesea despre ceva neînsemnat că nu face nici cât „o para chioară“.

Banii aflați în circulație
în România socialistă,
între anii 1966 și 1990

Falsificatori judecaţi la Braşov

Banul, „ochiul dracului“, i-a împins întotdeauna pe oameni la fapte ilegale. Falsificarea banilor, de pildă, este atestată încă din Evul Mediu, când contrafacerea unor monede era favorizată de desele emisiuni noi apărute. O însemnare veche arată că domnul Radu cel Mare (1495-1508) a făcut o intervenţie către braşoveni pentru a le cere să elibereze un supus al său ce fusese acuzat de fals fără a fi el vinovatul. „Pe cei ce vor fi făcut acei aspri îi vom afla noi şi îi vom pedepsi, cum li se cuvine după lege“, asigura domnitorul.

Cât costa pâinea în 1877 şi 1912

În 1877, o pâine costa 0,24 lei, 0,23 lei în 1900 şi 0,26 de lei în 1912. Zahărul s-a scumpit de la 1,25 lei, în 1877, la 1,13, în 1900, dar costa numai 0,95 lei în 1912. Brânza de oi era 0,60 de lei kg în 1877, 1,05 lei în 1900 şi 1,48 lei în 1912. Carnea de porc se vindea cu doar 0,55 de lei în 1877, dar cu 1,34 lei în 1912. Un litru de vin a urcat de la 0,47 lei la 0,90, între 1877 şi 1912. Tutunul era și pe atunci un produs scump. În 1877 costa 12,15 lei, iar în 1912 se vindea cu 12,50 lei punga.

Lefurile anului 1900

În anul 1900, un ministru primea lunar o leafă de 2.500 lei. Un colonel câştiga 800 lei pe lună, un căpitan doar 330 lei. Şi pe-atunci, tot învăţătorii erau printre slujbaşii cel mai prost plătiţi. Un dascăl de la sat primea 90 lei, iar la oraş, 225 lei pe lună. Un profesor de liceu cu gradaţie, după materia predată, era plătit între 950 şi 420 lei. Cel mai prost se plătea însă munca ţărănească. Un om luat cu simbrie primea între 0,80-1,20 lei pe zi sau între 20 şi 30 lei pe lună.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE

Alegerea dintre BCA de 25 cm și BCA de 30 cm apare frecvent atunci când construiești o casă, faci o extindere sau refaci pereții exteriori. Diferența pare mică, însă poate influența structura, performanța termică a fațadei, suprafața utilă și costul total al lucrării.

BCA-ul, numit și beton celular autoclavizat, este realizat din ciment, var, nisip silicios, apă și agent de expandare. Blocurile sunt tratate în autoclavă, la temperatură și presiune controlate. Materialul are o greutate mai redusă decât betonul și permite o execuție relativ rapidă a zidăriei, însă grosimea trebuie aleasă conform proiectului.

Ce diferă, concret, între cele două grosimi

Un perete din BCA de 30 cm este mai gros decât unul de 25 cm și poate contribui la o rezistență termică mai bună a zidăriei. În anumite proiecte, grosimea suplimentară poate conta și din punct de vedere structural. În același timp, un perete mai gros ocupă mai mult spațiu și poate necesita adaptări la fundație, elevație sau soclu.

Nu porni de la ideea că un perete mai gros înseamnă automat o construcție mai sigură. Inginerul structurist stabilește grosimea necesară în funcție de numărul de niveluri, dimensiunea și poziția golurilor pentru uși și ferestre, tipul planșeelor și condițiile terenului.

Primul criteriu: rolul peretelui

Înainte să compari produsele, stabilește rolul fiecărui perete din proiect. Pereții exteriori, pereții portanți interiori și compartimentările au cerințe diferite.

Dacă construiești o anexă ușoară, precum o magazie sau o cameră tehnică, verifică mai întâi soluția prevăzută în proiect. Chiar și în cazul construcțiilor mici, fundația și zidăria trebuie gândite împreună.

Densitatea și conductivitatea termică trebuie comparate împreună

Grosimea blocului nu spune totul despre performanța peretelui. Consultă fișa tehnică și compară caracteristicile declarate pentru fiecare produs.

Urmărește în special:

De exemplu, un BCA de 25 cm cu o conductivitate termică redusă poate contribui la o performanță termică bună a peretelui, mai ales atunci când este integrat într-un sistem de termoizolație corect dimensionat. Verifică și declarația de performanță a produsului, precum și conformitatea cu standardul aplicabil blocurilor din beton celular autoclavizat.

Izolația termică: zidăria face parte dintr-un sistem

În cazul unui perete exterior, performanța finală depinde de toate straturile: tencuiala interioară, zidăria, adezivul, termoizolația, stratul de armare și finisajul fațadei. BCA-ul de 30 cm oferă, în general, o rezistență termică mai mare decât cel de 25 cm, însă termoizolația exterioară are de obicei o influență importantă asupra coeficientului U al peretelui complet.

Cere proiectantului calculul termotehnic pentru întreaga fațadă, nu doar pentru blocul de zidărie. Acordă atenție și zonelor în care pot apărea pierderi de căldură, precum soclul, buiandrugii, stâlpii, centurile, glafurile și îmbinările cu planșeele. Dacă aceste detalii nu sunt executate corect, performanța termică a peretelui poate scădea.

Suprafață utilă, fundație și buget

La aceeași amprentă a casei, pereții de 30 cm ocupă mai mult spațiu decât cei de 25 cm. Diferența de 5 cm se adună pe întregul contur al clădirii și poate conta mai ales în camere mici, holuri sau băi.

Compară costul întregului sistem, nu doar prețul unui bloc. Include în calcul cantitatea de BCA, mortarul, transportul, manipularea, manopera, termoizolația, buiandrugii și celelalte elemente necesare zidăriei.

Dacă vrei să schimbi grosimea prevăzută în proiect, verifică și modul în care peretele se așază pe fundație, precum și alinierea dintre soclu și fațadă.

Când alegi 25 cm și când alegi 30 cm

BCA-ul de 25 cm poate fi potrivit atunci când această grosime este prevăzută în proiect, iar caracteristicile produsului corespund cerințelor structurale și termice ale construcției. Avantajul este că ocupă mai puțin spațiu și poate fi utilizat împreună cu un sistem de termoizolație exterioară dimensionat corespunzător.

BCA-ul de 30 cm poate fi necesar atunci când proiectul prevede o grosime mai mare a zidăriei sau când configurația construcției impune această soluție. În acest caz, trebuie luate în calcul cantitatea mai mare de material, spațiul ocupat de perete și eventualele adaptări ale fundației sau soclului.

Alegerea finală trebuie făcută conform proiectului, nu doar în funcție de diferența de preț dintre cele două variante.

Execuția face diferența

Primul rând de BCA se montează pe mortar de nivelare, peste hidroizolația prevăzută în proiect. Verifică atent nivelul și alinierea blocurilor, deoarece abaterile de la bază se vor transmite și către rândurile următoare.

Aplică mortarul pentru rosturi subțiri conform instrucțiunilor producătorului și acordă atenție blocurilor care trebuie tăiate. Respectă modul de țesere a zidăriei la colțuri și decalarea rosturilor verticale.

Nu modifica poziția pereților portanți, dimensiunea golurilor sau grosimea zidăriei fără acordul arhitectului și al inginerului structurist.

Checklist înainte de comandă

  1. Verifică grosimile prevăzute în proiectele de arhitectură și structură.
  2. Stabilește care pereți sunt portanți și care au doar rol de compartimentare.
  3. Compară densitatea, rezistența la compresiune și valoarea lambda.
  4. Analizează peretele în ansamblu, inclusiv termoizolația și detaliile fațadei.
  5. Verifică impactul grosimii asupra fundației, soclului și suprafeței utile.
  6. Alege mortarul și accesoriile compatibile cu blocurile folosite.
  7. Calculează necesarul de materiale și verifică stocul și condițiile de livrare.
  8. Cere acordul proiectantului înainte de orice modificare față de soluția prevăzută în proiect.

Alegerea dintre BCA de 25 cm și BCA de 30 cm trebuie făcută în funcție de proiect, rolul peretelui și cerințele construcției. Grosimea influențează atât partea structurală, cât și performanța termică, suprafața utilă și costul final al lucrării.

Compară caracteristicile tehnice ale produselor, analizează peretele ca sistem complet și respectă soluția stabilită de proiectant. Astfel, alegerea BCA-ului va fi corelată cu întreaga construcție, nu doar cu diferența de 5 cm dintre cele două variante.

O vacanță la mare cu bunici, părinți și copii poate crea unele dintre cele mai frumoase amintiri de familie. În același timp, fiecare generație are propriul ritm. Cei mici vor joacă și activități, bunicii apreciază confortul și momentele de liniște, iar părinții își doresc, de cele mai multe ori, să se relaxeze fără să organizeze programul în fiecare zi.

De aceea, alegerea resortului este foarte importantă. Un loc potrivit pentru întreaga familie reduce drumurile, simplifică mesele și oferă suficiente alternative încât fiecare să își poată petrece vacanța așa cum îi place.

Pornește de la nevoile fiecărei generații

Înainte să compari camere și facilități, gândește-te la oamenii cu care pleci. Vârsta copiilor, mobilitatea bunicilor și activitățile preferate de adulți pot schimba complet alegerea.

Dacă îți dorești un sejur în sudul litoralului, poți alege hotel Mera Resort din Venus, un resort de 4 stele cu servicii all-inclusive, potrivit pentru vacanțele în familie.

Stabilește două sau trei lucruri importante pentru toată lumea. Pot fi apropierea de plajă, piscinele, mesele incluse sau activitățile pentru copii. În felul acesta, compararea variantelor devine mult mai simplă.

Alege camere care oferă confort și intimitate

O vacanță în familie nu înseamnă că trebuie să petreceți fiecare minut împreună. Bunicii pot avea propria cameră, în timp ce părinții și copiii au nevoie de suficient spațiu pentru odihnă și lucrurile celor mici.

Dacă rezervi mai multe camere, întreabă dacă acestea pot fi amplasate în apropiere. Astfel, vă întâlniți ușor pentru mese sau activități, fără ca fiecare generație să renunțe la intimitate.

Verifică și detalii precum existența liftului, balconul, tipul paturilor și distanța față de restaurant, piscine sau plajă. Pentru bunicii ori pentru părinții care se deplasează mai greu, câteva minute în minus de mers pot conta mult.

Verifică accesul la facilitățile importante

Într-un resort mare, nu este suficient să existe multe facilități. Contează și cât de ușor ajungeți la ele.

Analizează traseele dintre camere, restaurant, piscine și plajă. Aleile ușor de parcurs sunt utile atât pentru seniori, cât și pentru familiile cu copii mici. Zonele de odihnă și spațiile umbrite sunt, de asemenea, binevenite în zilele călduroase.

Accesul facil la plajă simplifică programul. Dacă cel mic are nevoie de somnul de prânz sau bunicii vor să se retragă mai devreme, revenirea în cameră nu trebuie să fie dificilă.

Caută activități pentru copii, dar și momente de liniște

Cei mici au nevoie de varietate. Piscinele, locurile de joacă și programele de animație le pot umple ziua cu experiențe noi, însă un resort potrivit pentru trei generații trebuie să ofere și alternative pentru adulți.

În timp ce copiii se joacă, bunicii pot savura o cafea pe terasă, pot face o plimbare sau se pot bucura de câteva ore de odihnă. Părinții pot profita, la rândul lor, de momentele în care programul celor mici le permite să se relaxeze.

Nu încercați să faceți totul împreună. Puteți păstra micul dejun, cina sau plimbarea de seară drept momente comune, iar restul zilei să rămână flexibil.

Alege un sistem de masă care simplifică vacanța

Pentru un grup format din mai multe generații, mesele pot deveni rapid o provocare. Copiii pot avea nevoie de mese mai mici și dese, bunicii pot prefera anumite preparate, iar adulții nu vor să caute un restaurant diferit în fiecare zi.

Un sistem all-inclusive poate simplifica această parte a vacanței. Verifică, însă, ce include concret pachetul, programul meselor și opțiunile disponibile pentru copii sau pentru persoanele cu anumite preferințe alimentare.

Nu le cere bunicilor să aibă grijă de copii întregul concediu

Vacanța este și pentru ei. Chiar dacă bunicii își doresc să petreacă timp cu nepoții, este bine să discutați înainte despre program și așteptări.

Poate exista o după-amiază în care bunicii stau cu cei mici, iar părinții se relaxează separat, dar acest lucru ar trebui să fie o alegere, nu o obligație. La fel de firesc este ca bunicii să își dorească o dimineață liniștită sau o plimbare în doi.

Un program flexibil îi ajută pe toți să se bucure de vacanță fără senzația că trebuie să respecte permanent agenda întregului grup.

Păstrați câteva momente pentru toată familia

Farmecul unei vacanțe cu trei generații vine tocmai din timpul petrecut împreună. Nu este nevoie de un program elaborat. O cină relaxată, câteva fotografii pe plajă, o plimbare după masă sau câteva ore petrecute la piscină pot deveni amintirile despre care veți vorbi mult timp.

Alege un resort care oferă suficientă varietate pentru copii, confort pentru bunici și timp de relaxare pentru părinți. Atunci când fiecare generație își găsește propriul ritm, vacanța la mare devine mai simplă, mai relaxată și, mai ales, mai frumoasă pentru întreaga familie.

Filtrul de ulei păstrează lubrifiantul cât mai curat înainte ca acesta să circule prin motor. În timpul funcționării, uleiul preia particule metalice rezultate din uzură, reziduuri de ardere, praf și depuneri. Dacă filtrul se încarcă prea mult, debitul de ulei poate avea de suferit, iar motorul ajunge să funcționeze cu ulei insuficient filtrat.

Problema nu apare mereu brusc. Uneori, șoferul observă martorul de ulei aprins, zgomote la pornire sau un motor care devine mai gălăgios după ce se încălzește. Alteori, filtrul înfundat reprezintă doar efectul unei probleme mai vechi, cum ar fi schimburile întârziate de ulei, depunerile din motor sau folosirea unui lubrifiant necorespunzător.

Ce rol are filtrul de ulei și cum protejează motorul

Filtrul face parte din sistemul de ungere și curăță uleiul înainte ca pompa să îl trimită către componentele aflate în mișcare. Alege un filtru ulei compatibil cu marca, modelul, motorizarea și anul de fabricație al mașinii.

Este important de menționat că filtrul nu poate reface proprietățile unui ulei degradat. El reține impuritățile, însă nu poate corecta o vâscozitate nepotrivită sau lipsa aditivilor de protecție dintr-un ulei folosit peste intervalul recomandat.

Sistemul de ungere deservește piese care funcționează la viteze și temperaturi ridicate. Printre acestea se numără arborele cotit, cuzineții, arborele cu came, tacheții hidraulici, lanțul de distribuție și turbocompresorul. La motoarele moderne, canalele de ungere au dimensiuni mici, iar depunerile pot afecta circulația uleiului.

Un filtru de ulei include, de regulă, câteva componente importante:

Supapa de by-pass protejează motorul de lipsa totală a lubrifierii. Totuși, ea permite uleiului nefiltrat să circule prin motor, iar această situație nu trebuie ignorată.

Ce înseamnă, de fapt, un filtru de ulei înfundat

Un filtru se înfundă atunci când mediul filtrant reține mai multe impurități decât poate gestiona în condiții normale. Uleiul întâmpină rezistență la trecere, iar presiunea din circuit poate varia. În majoritatea cazurilor, supapa de by-pass se deschide înainte ca motorul să rămână complet fără ulei.

Această protecție temporară nu rezolvă cauza. Particulele abrazive continuă să circule și pot afecta lagărele, tacheții, distribuția sau turbina. Un filtru colmatat prematur poate indica și nămol acumulat în baie, contaminare cu combustibil, antigel ajuns în ulei sau uzură internă avansată.

Filtrul de ulei nu trebuie confundat cu filtrul de combustibil. Un filtru de motorină sau benzină înfundat provoacă, de obicei, pornire dificilă, ezitări la accelerație și pierdere de putere. Filtrul de ulei afectează în primul rând lubrifierea și protecția pieselor interne.

Simptomele frecvente ale unui filtru de ulei înfundat

Semnele de mai jos nu confirmă singure un filtru colmatat. Ele pot apărea și din cauza unei pompe de ulei uzate, a unui senzor defect, a unui sorb înfundat sau a nivelului redus de ulei. Totuși, merită să acționezi rapid dacă apar.

Martorul de presiune a uleiului se aprinde sau pâlpâie

Martorul roșu de ulei indică o posibilă lipsă de presiune în circuit. Dacă se aprinde în mers și rămâne activ, oprește motorul într-un loc sigur. Nu continua deplasarea până la service, deoarece câteva minute de funcționare cu presiune insuficientă pot provoca avarii costisitoare.

Martorul poate apărea la ralanti, după încălzirea motorului, în viraje sau la frânare. Verifică mai întâi nivelul uleiului, însă nu presupune că problema dispare dacă joja indică un nivel corect.

Zgomote neobișnuite la pornire sau după încălzire

Ticăitul tacheților hidraulici, zgomotul lanțului de distribuție sau bătăile metalice din partea inferioară a motorului pot semnala lubrifiere slabă. La motoarele turbo, un sunet ascuțit sau neobișnuit din zona turbinei merită verificat imediat.

Unele zgomote apar doar la pornirea la rece. În acest caz, supapa anti-retur a filtrului poate să nu mai păstreze uleiul în circuit. Dacă zgomotul persistă mai mult de câteva secunde sau reapare frecvent, un service trebuie să verifice presiunea reală a uleiului.

Ulei îngroșat, depuneri sau miros de combustibil

Uleiul închis la culoare nu arată automat un filtru înfundat, mai ales la diesel. Mai relevante sunt nămolul vizibil sub capacul de umplere, consistența foarte groasă, particulele metalice sau mirosul puternic de motorină.

La mașinile diesel echipate cu filtru de particule, regenerările întrerupte pot dilua uleiul cu combustibil. Nivelul de pe jojă poate chiar să crească, iar uleiul își pierde capacitatea de lubrifiere. În această situație, service-ul trebuie să identifice cauza înainte de montarea unui filtru nou.

Scăderea performanței, un semn indirect

Filtrul de ulei nu reduce direct puterea motorului. Totuși, depunerile și presiunea redusă pot afecta turbina, distribuția variabilă sau tacheții hidraulici. Motorul poate răspunde mai lent la accelerație, poate funcționa neregulat sau poate intra în regim de protecție.

Riscurile pentru motor dacă ignori problema

Un filtru încărcat excesiv nu produce mereu o defecțiune imediată. Riscul crește dacă mașina circulă mult timp cu ulei vechi sau cu martorul de presiune aprins.

Printre consecințele posibile se află:

Costul unui schimb de ulei și filtru rămâne mult mai mic decât reparația unei turbine sau refacerea motorului. Nu amâna verificarea dacă observi bătăi puternice, miros de ulei încins, fum în compartimentul motor sau scurgeri mari de ulei.

Cauzele înfundării filtrului de ulei

Schimburile întârziate de ulei reprezintă una dintre cele mai întâlnite cauze. Uleiul oxidează în timp și formează depuneri care ajung în filtru. Intervalele extinse de 20.000–30.000 km pot apărea în planurile de service ale unor producători, însă traficul urban din România, drumurile scurte și pornirile dese pun presiune suplimentară pe ulei.

Mulți specialiști recomandă un interval de aproximativ 10.000–15.000 km sau un an, în funcție de manualul mașinii, motor și stilul de condus. Pentru mașinile folosite predominant în oraș, intervalul mai scurt oferă rezultate mai bune.

Alte cauze frecvente includ:

  1. folosirea unui ulei fără aprobarea cerută de producător;
  2. montarea unui filtru nepotrivit sau de calitate slabă;
  3. depunerile acumulate după un istoric de service incert;
  4. contaminarea uleiului cu apă, antigel sau combustibil;
  5. probleme la pompă, sorb sau ventilația carterului.

Cum se verifică problema într-un service

Dacă suspectezi un filtru de ulei înfundat, oprește motorul în cazul în care se aprinde martorul roșu. Apoi verifică nivelul uleiului pe teren drept, conform procedurii din manual. Nu adăuga aditivi care promit creșterea presiunii și nu face spălări interne agresive fără recomandarea mecanicului.

În service, mecanicul ar trebui să verifice:

Diagnoza electronică ajută, dar nu înlocuiește măsurarea mecanică a presiunii. Aceasta arată dacă motorul primește suficient ulei în condiții reale de funcționare.

Prevenție și recomandări de înlocuire

Pentru a asigura o lubrifiere corectă, se recomandă schimbarea filtrului la fiecare schimb de ulei. Un filtru nou montat cu ulei vechi se poate încărca rapid cu impuritățile rămase în circuit.

Respectă câteva reguli simple:

Dacă ai cumpărat recent o mașină second-hand fără istoric clar, programează o revizie completă cât mai curând. Verifică nivelul uleiului periodic și urmărește orice zgomot nou sau martor aprins. Alege filtrul compatibil și solicită o verificare într-un service dacă apar semne de presiune scăzută ori lubrifiere necorespunzătoare.

Holul este prima cameră pe care o vezi când intri în casă și ultima pe care o traversezi când ieși. Primește cel mai mult trafic din toată locuința, de multe ori direct cu încălțăminte de afară, așa că gresia aleasă pentru acest spațiu trebuie să fie, în același timp, rezistentă și primitoare la vedere. Iată ce merită să iei în calcul, atât la alegerea plăcilor, cât și la montajul lor.

De ce holul are nevoie de o gresie rezistentă

Spre deosebire de alte camere, în hol se calcă zilnic, de mai multe ori, uneori cu pantofi murdari sau uzi, direct de afară. O gresie de calitate inferioară se uzează vizibil în timp, își pierde luciul și se zgârie ușor, mai ales în zona de lângă ușa de intrare. Alegerea unei gresii rezistente la trafic intens și la zgârieturi este primul criteriu, indiferent de model sau culoare.

Tipuri de gresie potrivite pentru un aer primitor

Pentru un hol care se simte cald, nu rece, culorile calde sau modelele cu aspect de lemn sunt o alegere sigură. Gresia cu aspect de lemn combină avantajele practice ale gresiei, rezistență și ușurință la curățare, cu senzația vizuală a parchetului, fără dezavantajele acestuia la umezeală. 

Modelele geometrice sau cele inspirate din plăcile tradiționale românești sunt, de asemenea, populare pentru un hol cu personalitate, mai ales dacă restul locuinței are un stil mai neutru. Formatele mari de gresie dau senzația de spațiu mai generos, ceva util mai ales în holurile mai înguste.

Detaliul care contează pentru siguranță: gresia antiderapanta

Un hol este locul unde apa, zăpada topită sau noroiul ajung cel mai des, mai ales toamna și iarna. Din acest motiv, gresia antiderapantă este recomandată aici mult mai mult decât în alte camere ale casei. Verifică indicele de alunecare al plăcilor înainte de a le cumpăra, mai ales dacă holul se conectează direct cu exteriorul sau are o ușă spre balcon sau spre curte.

Culoarea rosturilor, un detaliu ușor de trecut cu vederea

Rosturile deschise la culoare arată curat imediat după montaj, dar se murdăresc vizibil mai repede în holul cu trafic mare. O nuanță de rost mai apropiată de culoarea gresiei sau ușor mai închisă ascunde mai bine murdăria zilnică, fără să afecteze aspectul general al pardoselii.

Ce contează la montaj

Montajul pornește de la o suprafață bine pregătită înainte de aplicarea gresiei, curată, plană și fără resturi de material vechi. Adezivul potrivit pentru tipul de placă și pentru zona de trafic intens face diferența pe termen lung, la fel ca rosturile de dilatare, necesare mai ales dacă holul are o suprafață mai mare. Lângă ușa de intrare, o hidroizolație suplimentară previne infiltrațiile de apă sub gresie, o problemă frecventă în timp la acest tip de spațiu.

Pentru ca toate aceste detalii tehnice să fie respectate, montajul are nevoie de o echipă cu experiență, nu de o lucrare făcută în grabă. Aici intervine serviciul de montaj gresie și faianță oferit de Hornbach – cumperi gresia din magazin sau de pe site, iar montajul se adaugă separat, realizat de echipele de profesioniști cu care Hornbach colaborează.

Procesul pornește cu o discuție cu coordonatorul serviciilor de montaj, fie direct în magazin, fie prin e-mail. Ești apoi contactat de un meșter, cu care stabilești o dată pentru vizita la locația unde vrei să montezi gresia. La vizită se fac măsurătorile necesare și se inspectează spațiul, apoi se întocmește devizul.  

După finalizarea lucrărilor, Hornbach oferă garanție de doi ani pentru manoperă, produsele beneficiind de garanția producătorului.

Alegerea gresiei potrivite pentru hol îmbină estetica cu rezistența la trafic și umezeală. Investind într-un material antiderapant și într-un montaj realizat de profesioniști, te asiguri că vei avea un spațiu primitor pentru mulți ani. Dacă vrei să vezi și alte lucrări pentru care poți apela la acest tip de serviciu, nu doar montajul gresiei din hol, mergi la cel mai apropiat magazin Hornbach sau caută pe site, la secțiunea de servicii, unde găsești toate situațiile în care poți apela la specialiștii în montaj.

Toamna înseamnă recoltat, pregătirea terenului, semănat și multe ore în care utilajele lucrează aproape fără pauză. Dacă verificările rămân pentru ultima săptămână, problemele mici se adună exact când vremea începe să dicteze programul. Citește în continuare și află cum să intri în sezon fără comenzi urgente, piese căutate în grabă și drumuri repetate la atelier.

Verifică utilajele de care vei avea nevoie

Începe cu lista lucrărilor planificate și notează echipamentele necesare pentru fiecare etapă. Tractorul, plugul, grapa, combinatorul, semănătoarea și remorcile trebuie verificate înainte ca programul să devină aglomerat. Dacă puterea disponibilă nu mai acoperă suprafața lucrată sau tractorul actual petrece prea mult timp în reparații, consultă din timp oferta de pret pentru tractoare agricole de la Royal DRU și calculează investiția alături de consum, dotări și costurile de întreținere.

Fă reviziile înainte să înceapă lucrările

Schimbă uleiul și filtrele dacă ai ajuns la intervalul menționat în manual, apoi controlează nivelul lichidului de răcire, bateria, furtunurile și instalația hidraulică. Verifică și presiunea anvelopelor, deoarece valorile nepotrivite cresc consumul și pot tasa pământul mai mult decât este necesar.

Treci apoi la echipamentele atașate pentru că discurile uzate, cuțitele tocite, rulmenții cu joc și curelele crăpate nu se repară singure peste vară, chiar dacă au fost lăsate frumos în magazie.

Stabilește ce lucrări cere fiecare parcelă

După recoltare, verifică resturile vegetale, gradul de tasare și umiditatea solului. Pământul prea ud se lipește de organele active și se compactează sub greutatea utilajelor, iar solul foarte uscat solicită tractorul și lasă bulgări greu de mărunțit. Momentul potrivit contează uneori mai mult decât numărul trecerilor.

Asigură puterea necesară pentru echipamentele folosite

Tractorul trebuie corelat cu greutatea, lățimea și necesarul de putere al utilajelor pregătite pentru toamnă. De exemplu, modelul ARMATRAC 1054 E poate fi luat în calcul pentru lucrări care au nevoie de tracțiune și putere ridicată. Configurația include motor Perkins cu patru cilindri, tracțiune 4×4 și transmisie cu 12 trepte înainte și 12 înapoi, iar seria ajunge la aproximativ 105 CP, în funcție de versiune.

Pregătește semințele și materialele necesare

Verifică necesarul de sămânță după suprafață, densitatea recomandată și masa a 1.000 de boabe, fără să comanzi cantitățile doar după consumul din anul anterior. Păstrează și o rezervă rezonabilă pentru reglajele semănătorii ori eventualele diferențe dintre suprafața calculată și cea lucrată.

Reglează utilajele înainte să ajungi pe câmp

Semănătoarea trebuie calibrată pentru fiecare tip de sămânță, deoarece diferențele de dimensiune și greutate schimbă cantitatea distribuită. Verifică tuburile, brăzdarele, distribuitoarele și adâncimea de lucru pe o distanță scurtă, apoi măsoară cantitatea consumată. Zece minute de probă pot salva hectare întregi de la semănat prea rar sau prea des.

Pentru plug, grapă și scarificator, controlează adâncimea, unghiurile de lucru și fixarea componentelor. Reglajele făcute în curte sunt mai ușoare decât ajustările începute după primul hectar lucrat prost.

Organizează lucrările după timp și vreme

Notează suprafețele, ordinea lucrărilor și intervalele potrivite pentru fiecare cultură. Lasă loc în program pentru ploi, reparații și transport, deoarece calendarul fără nicio rezervă cedează după prima zi cu probleme. Prioritate au lucrările care depind direct de umiditatea solului și de perioada optimă pentru semănat. Pregătește și traseele dintre parcele, spațiile de descărcare și persoanele implicate. Când fiecare știe unde trebuie să ajungă și ce echipament folosește, dispar multe telefoane, așteptări și drumuri făcute fără rost.

Sezonul agricol de toamnă se pregătește prin revizii, piese comandate la timp, reglaje verificate și lucrări stabilite după starea fiecărei parcele. Câteva zile rezervate acestor verificări pot reduce opririle tocmai în săptămânile în care programul depinde de vreme. Vezi gama Royal DRU și discută despre tractoare, utilaje pentru pregătirea solului și echipamentele necesare în lunile următoare. Nu uita, cere detalii despre preț, livrare, dotări și piese, apoi pornește lucrările de toamnă cu tot ce ai nevoie deja pregătit.

Un palton bine ales ajută orice ținută de sezon rece să arate mai îngrijit. Îl poți purta peste un costum într-o zi de birou, dar îl poți integra la fel de ușor într-o combinație cu jeanși, pulover și ghete. Diferența o fac croiala, lungimea, materialul și felul în care se așază pe corp.

Dacă alegi un palton pentru partenerul tău, pentru un cadou sau pentru propria garderobă, începe cu o întrebare simplă: va fi purtat mai ales în ținute elegante sau în outfituri urbane, de zi cu zi? Răspunsul te ajută să alegi între o croială clasică, mai lejeră, și una modernă, cu o linie mai apropiată de corp.

Ambele variante au puncte forte și limite. Citește ghidul de mai jos, compară opțiunile și alege modelul care se potrivește modului real în care va fi purtat.

Croială clasică sau modernă: care este diferența?

Croiala influențează atât confortul, cât și imaginea generală a unei ținute. Un palton bărbați poate arăta bine pe umeraș, însă proporțiile trebuie să funcționeze și peste hainele pe care le porți frecvent. De aceea, merită să verifici spațiul din zona umerilor, a pieptului și a brațelor înainte să te uiți doar la culoare sau la detalii.

Ce înseamnă croiala clasică?

Croiala clasică, numită uneori regular fit, urmărește o linie dreaptă și lasă mai mult spațiu în interior. Umerii stau relaxat, pieptul nu este strâns, iar talia nu urmărește foarte aproape forma corpului. Acest tip de palton se potrivește bine peste sacou, costum, cardigan gros sau pulover tricotat.

Modelele clasice au adesea rever standard, nasturi discreți și buzunare simple. Culorile întâlnite frecvent sunt bleumarin, gri antracit, negru, maro închis și camel. Aceste nuanțe se asortează ușor cu haine elegante și rămân potrivite mai multe sezoane.

Croiala clasică ajută în special dacă:

Ai grijă însă la mărime. Un palton clasic nu trebuie să fie prea mare. Cusătura umerilor trebuie să se oprească aproape de capătul umerilor, iar materialul nu ar trebui să formeze pliuri ample în zona spatelui sau a brațelor.

Ce caracterizează croiala modernă?

Croiala modernă, cunoscută și ca modern fit, urmează mai aproape linia corpului. Nu înseamnă automat un palton strâmt. În majoritatea cazurilor, modelul păstrează suficient spațiu pentru o cămașă, o maletă sau un pulover de grosime medie, dar talia și brațele au o formă mai precisă.

Un palton modern poate avea guler înalt, fermoar ascuns, buzunare cu design discret, închidere simplă sau rever mai îngust. Aceste detalii merg bine cu ținute smart-casual și urbane. De exemplu, un palton gri mediu, cu croială modernă, arată foarte bine cu jeanși drepți, pulover negru și ghete din piele.

Această croială poate fi potrivită dacă:

Pentru un rezultat echilibrat, verifică paltonul închis. Ar trebui să poți mișca brațele, să urci scări și să stai pe scaun fără senzația că materialul trage în piept sau în spate.

Modern fit vs. slim fit: diferența care contează

Modern fit și slim fit pot părea apropiate, dar oferă niveluri diferite de confort. Modern fit urmărește corpul fără să îl strângă excesiv. Slim fit se apropie mai mult de talie, piept și brațe, iar purtarea peste un pulover gros poate deveni incomodă.

Testează croiala prin câteva mișcări simple:

  1. Încheie paltonul peste un pulover.
  2. Ridică brațele până la nivelul umerilor.
  3. Întinde brațele în față, ca și cum ai ține volanul.
  4. Așază-te și verifică dacă nasturii sau fermoarul tensionează materialul.
  5. Observă dacă apar cute orizontale în zona pieptului și a spatelui.

Dacă simți presiune sau paltonul se ridică mult pe umeri, ai nevoie fie de o mărime diferită, fie de o croială mai lejeră.

Comparație rapidă între croiala clasică, modernă și slim

Criteriu Croială clasică Croială modernă Croială slim
Spațiu în interior Generos Echilibrat Redus
Aspect general Elegant, tradițional Actual, structurat Apropiat de corp
Purtare peste costum Potrivită Bună, dacă modelul are loc în umeri Mai dificilă
Libertate de mișcare Ridicată Bună Mai limitată
Stil recomandat Business, formal, clasic Smart-casual, urban Minimalist, elegant

Alege paltonul în funcție de felul în care îl porți

Înainte să alegi modelul, gândește-te la hainele pe care le are deja în garderobă persoana care îl va purta. Un palton care arată bine cu un costum poate părea prea formal peste hanorac. La fel, un model scurt cu glugă poate fi confortabil în oraș, dar nu acoperă corect un sacou.

Palton elegant pentru costum și birou

Pentru ținute business, un palton drept sau ușor cambrat oferă rezultate stabile. Alege un model care acoperă complet sacoul și ajunge în jurul genunchiului sau puțin deasupra lui. Lungimea protejează mai bine de frig și păstrează proporțiile costumului.

Paltonul cu un singur rând de nasturi rămâne o alegere practică pentru birou. Îl poți purta cu costum bleumarin, gri sau negru, cămașă simplă și pantofi eleganți. Pentru un aspect mai formal, un model cu două rânduri de nasturi adaugă structură în partea superioară a corpului.

Verifică trei detalii înainte de achiziție:

Palton pentru ținute smart-casual

Pentru ieșiri, întâlniri, drumuri prin oraș sau zile în care nu porți costum, croiala modernă poate funcționa foarte bine. Un model de lungime medie, până în zona coapsei sau aproape de genunchi, se combină ușor cu pantaloni chino, jeanși drepți, malete și ghete Chelsea.

Bejul, camelul, griul, bleumarinul, maroul și verdele închis se potrivesc în multe combinații. De exemplu, un palton camel arată bine cu jeanși albaștri, pulover crem și ghete maro. Un model bleumarin se potrivește cu pantaloni gri, maletă albă și sneakers simpli, curați.

Palton casual pentru oraș și weekend

Modelele scurte oferă libertate de mișcare la mers, în mașină sau în transportul public. Peacoat-ul, paltonul cu glugă, modelul cu fermoar sau cel cu guler înalt completează bine ținutele casual.

Poți combina un palton scurt bleumarin cu jeanși negri, hanorac gri și bocanci. Pentru un outfit mai curat, înlocuiește hanoracul cu un pulover simplu și alege sneakers fără imprimeuri mari. Păstrează restul ținutei echilibrat: dacă paltonul are glugă, multe buzunare sau închideri vizibile, evită accesorii prea încărcate.

Tipuri de paltoane bărbătești: modele clasice și moderne

Modelul ales schimbă felul în care porți paltonul de la o zi la alta. Iată câteva dintre variantele întâlnite frecvent.

Paltonul cu un singur rând de nasturi

Acest model creează o linie simplă și se potrivește multor tipuri de siluetă. Îl poți integra într-o ținută formală cu costum, dar și într-una de zi cu zi, cu pulover și pantaloni chino. Pentru primul palton elegant, un astfel de model oferă multă libertate la asortare.

Paltonul cu două rânduri de nasturi

Paltonul cu două rânduri de nasturi are o construcție mai pronunțată în zona pieptului. Poate avantaja o siluetă înaltă sau atletică și merge bine în combinații business. Pentru rezultate echilibrate, alege o mărime care permite închiderea comodă și nu adaugă prea mult volum.

Paltonul lung

Paltonul lung ajunge la genunchi sau sub genunchi. Oferă protecție mai bună împotriva vântului și completează ținutele cu costum. Îl poți purta și cu jeanși drepți și maletă, mai ales dacă alegi un model simplu, într-o culoare neutră.

Paltonul scurt

Un model scurt se oprește în zona șoldului sau la jumătatea coapsei. Este practic pentru deplasări rapide și pentru condus. De regulă, se potrivește mai bine cu haine casual decât cu sacouri lungi, care ar putea rămâne vizibile sub tiv.

Trenciul, peacoat-ul și paltonul cu glugă

Trenciul este o opțiune mai ușoară pentru primăvară, toamnă și zile umede. Peacoat-ul are de obicei două rânduri de nasturi și o lungime mai scurtă. Paltoanele cu glugă sau fermoar susțin un stil relaxat și practic.

Cum alegi lungimea paltonului bărbătesc?

Lungimea influențează confortul, proporțiile și nivelul de formalitate. Nu există o regulă care se aplică tuturor, însă câteva repere te pot ajuta.

Pentru o statură mai mică, un model până la jumătatea coapsei sau puțin deasupra genunchiului păstrează proporțiile clare. Pentru statură medie, lungimile medii și cele până la genunchi sunt, în majoritatea cazurilor, ușor de purtat. O persoană înaltă poate alege și modele sub genunchi, mai ales dacă poartă pantaloni drepți și încălțăminte cu formă simplă.

Privește paltonul din față, din profil și din spate. Dacă tivul taie corpul într-un loc care pare nepotrivit sau dacă materialul acoperă prea mult pantalonii, încearcă o altă lungime.

Cum alegi paltonul în funcție de siluetă?

Croiala trebuie să susțină confortul și proporțiile naturale ale corpului. Nu încerca să copiezi un look doar pentru că apare des în imagini. Alege o formă în care persoana se mișcă ușor și se simte bine.

Pentru silueta atletică sau în V

Umerii lați și talia mai îngustă arată bine într-un palton modern fit sau într-un model ușor cambrat. Modelele cu unul ori două rânduri de nasturi pot funcționa, însă zona pieptului trebuie să rămână confortabilă. Evită variantele prea strâmte în brațe.

Pentru silueta dreaptă

O croială cu talie discret conturată poate adăuga structură. Reverele bine proporționate, buzunarele verticale și modelele cu două rânduri de nasturi pot echilibra vizual silueta. Evită paltoanele foarte largi, fără formă, mai ales dacă materialul este gros.

Pentru silueta cu abdomen mai pronunțat

Un palton cu un singur rând de nasturi și croială dreaptă oferă de obicei un aspect ordonat. Alege o lungime medie și culori închise sau tonuri neutre. Nu forța o croială slim, deoarece materialul tensionat atrage atenția asupra zonelor în care nu te simți confortabil.

Pentru statură mică sau medie

Modelele prea lungi pot încărca proporțiile. Încearcă paltoane scurte sau medii, cu nasturi plasați simplu și detalii moderate. O închidere cu un singur rând de nasturi creează o linie verticală curată.

Materiale, culori și întreținere pentru purtare îndelungată

Materialul schimbă confortul termic și felul în care paltonul își păstrează forma. Lâna sau amestecurile cu lână sunt potrivite pentru zilele reci, deoarece oferă căldură și au o ținută bună. Modelele cu fibre sintetice pot fi mai ușor de întreținut și se usucă mai repede, însă verifică eticheta pentru proporția materialelor.

La culori, începe cu ce există deja în garderobă. Bleumarinul merge cu negru, gri, maro și denim. Griul antracit se potrivește ținutelor de birou. Camelul și bejul aduc lumină unei combinații cu jeanși închiși sau pantaloni negri. Carourile fine pot fi o alegere inspirată dacă restul hainelor rămân simple.

Pentru a păstra paltonul în stare bună:

Alege modelul care se potrivește garderobei tale

Croiala clasică oferă mai mult spațiu și se potrivește bine ținutelor formale sau zilelor în care porți mai multe straturi. Croiala modernă conturează mai clar silueta și completează ușor outfiturile smart-casual. Slim fit poate arăta bine, dar cere mai multă atenție la mărime și la confort.

Înainte să alegi, verifică trei lucruri: ce porți sub palton, cât de des îl vei folosi și în ce situații apare cel mai des în ținutele tale. Compară lungimea, croiala și materialul, apoi alege modelul pe care îl poți purta cu plăcere în zile obișnuite, nu doar la o singură ocazie.

Programul unui copil nu se încheie odată cu ultima oră de școală. Pentru multe familii, activitățile extracurriculare au devenit o parte importantă a educației: sport, limbi străine, ateliere creative, teatru sau muzică.

În Brașov, oferta de astfel de activități este tot mai diversă. Iar atunci când vine vorba despre educația artistică, întrebarea nu este neapărat dacă un copil va ajunge vreodată artist profesionist, ci ce poate descoperi despre sine prin contactul direct cu muzica.

Pentru unii copii, acest contact începe atunci când ating pentru prima dată clapele unui pian. Pentru alții, prin ritmul unei melodii, sunetul unei chitare, al unei viori sau pur și simplu prin dorința de a cânta cu vocea.

Educația artistică completează ceea ce se întâmplă la școală

Școala are rolul de a oferi copiilor o bază comună de cunoștințe și competențe. Activitățile extracurriculare pot completa această experiență prin contexte în care copilul are mai multă libertate să exploreze ceva ce îl atrage personal.

Muzica este un exemplu foarte bun.

În cadrul unei lecții individuale, profesorul poate adapta ritmul de lucru la personalitatea, vârsta și nivelul elevului. Un copil poate avea nevoie de mai mult timp pentru a înțelege o noțiune, în timp ce altul poate progresa foarte repede și are nevoie de provocări suplimentare.

Această flexibilitate este greu de obținut într-un cadru educațional în care mai mulți elevi trebuie să parcurgă aceeași materie în același timp.

În plus, la muzică rezultatul este imediat perceptibil. Copilul aude diferența dintre prima încercare și momentul în care începe să stăpânească o piesă.

Nu fiecare copil trebuie să urmeze același traseu

Una dintre cele mai frecvente greșeli în alegerea unei activități extracurriculare este să pornim exclusiv de la preferințele adultului.

Poate că părintele și-ar fi dorit întotdeauna să cânte la pian. Copilul însă poate fi fascinat de tobe.

Poate că familia consideră vioara un instrument minunat, dar copilul cântă toată ziua prin casă și ar fi mult mai atras de canto.

Nu există o alegere universal corectă.

Uneori cel mai bun prim pas este pur și simplu explorarea: să vadă instrumentul, să îl audă de aproape, să îl atingă și să discute cu un profesor.

Interesul autentic al copilului este important, pentru că studiul muzicii presupune și repetiție. Atunci când există curiozitate, această repetiție poate fi percepută ca progres. În absența ei, aceeași activitate riscă să devină foarte repede o obligație.

Relația cu profesorul contează la fel de mult ca instrumentul

Alegerea instrumentului este doar o parte a ecuației.

Pentru un copil aflat la început, profesorul poate avea un impact enorm asupra felului în care acesta va percepe muzica.

Un profesor bun trebuie să găsească un echilibru dificil: lecția nu poate fi doar divertisment, pentru că fără structură progresul apare greu, dar nici nu trebuie transformată într-o succesiune de corecturi și obligații.

Copilul are nevoie să simtă că înaintează.

Uneori progresul înseamnă învățarea unei piese. Alteori poate însemna un ritm executat corect, o poziție mai bună a mâinii sau curajul de a cânta în fața altcuiva.

În acest sens, relația dintre profesor și elev devine o parte importantă a procesului educațional.

Muzica înseamnă și răbdare

Într-o lume în care accesul la divertisment este aproape instantaneu, studiul unui instrument funcționează într-un ritm diferit.

Nu există un buton prin care o piesă dificilă să poată fi învățată imediat.

Unele lucruri necesită repetiție.

Copilul încearcă, greșește, corectează și încearcă din nou. După câteva zile sau câteva săptămâni, ceea ce părea dificil începe să devină natural.

Această experiență poate avea valoare în sine, indiferent dacă elevul ajunge sau nu la un nivel avansat.

Copilul observă direct că progresul este construit din pași mici și repetabili.

Când muzica ajunge pe scenă

Pentru copiii care studiază un instrument sau canto, un recital poate transforma complet sensul pregătirii.

Piesa exersată acasă sau la lecție nu mai este doar un exercițiu. Devine ceva care va fi împărtășit cu părinții, colegii și ceilalți elevi.

Asta nu înseamnă că fiecare copil trebuie împins spre competiție sau performanță.

Dimpotrivă, un recital educațional poate fi valoros tocmai pentru că îi arată copilului că scena nu trebuie să însemne perfecțiune.

Poate exista emoție. Poate exista o notă greșită. Important este să ducă experiența până la capăt și să descopere satisfacția de a prezenta ceva pentru care a muncit.

Brașovul oferă tot mai multe contexte pentru educație artistică

Un oraș cu o viață culturală activă le oferă copiilor mai multe moduri de a întâlni arta.

Concerte, spectacole, expoziții, ateliere și activități organizate de instituții culturale sau centre educaționale pot transforma muzica dintr-un lucru ascultat ocazional într-o experiență trăită direct.

În ultimă instanță, educația artistică nu începe și nu se termină într-o sală de curs.

Un copil care studiază muzica poate merge la un concert și poate auzi altfel ceea ce se întâmplă pe scenă. Poate recunoaște un instrument, o melodie, un ritm sau o tehnică pe care a întâlnit-o la lecție.

În acel moment, studiul și cultura încep să se completeze reciproc.

Cum poate începe un copil?

Nu este nevoie de un plan pe zece ani.

Pentru majoritatea familiilor, primul pas poate fi mult mai simplu: alegerea unei discipline care stârnește curiozitatea copilului și întâlnirea cu profesorul.

La Centrul Vivace din Brașov, copiii, adolescenții și adulții pot studia pian, vioară, chitară, canto și tobe în cadrul unor lecții adaptate nivelului și obiectivelor fiecărui cursant.

Important este ca începutul să fie unul în care copilul are ocazia să descopere, nu să demonstreze ceva.

Unii copii vor transforma această curiozitate într-o pasiune de lungă durată. Alții vor studia câțiva ani și vor continua pe un drum complet diferit.

Ambele variante sunt firești.

Pentru că valoarea unei educații artistice nu se măsoară doar în numărul de piese învățate sau în nivelul tehnic atins.

Uneori rămâne plăcerea de a asculta muzică. Alteori rămâne curajul primei apariții în fața unui public, disciplina dobândită prin exercițiu sau bucuria de a putea cânta o melodie preferată.

Iar acesta este poate unul dintre cele mai bune motive pentru care educația artistică merită să existe și dincolo de școală.

O perioadă financiară mai dificilă poate lăsa urme în istoricul tău de creditare, însă următoarea cerere se bazează pe mai multe informații decât un episod petrecut cu ceva timp în urmă. Venitul pe care îl ai acum, datoriile active, suma solicitată și modul în care ți-ai gestionat plățile între timp pot intra în analiză. Dacă te gândești să ceri din nou finanțare, merită să știi ce verifică creditorii și ce poți face înainte să completezi cererea.

Restanțele vechi nu sunt singura informație din dosarul tău

O întârziere la plată face parte din istoricul financiar, însă analiza unei noi solicitări poate lua în calcul mai multe elemente. Valoarea veniturilor actuale, obligațiile lunare, tipul creditului solicitat și criteriile creditorului pot influența decizia. Contează inclusiv cât vrei să împrumuți raportat la banii pe care îi încasezi în fiecare lună.

Dacă în trecut ai întârziat cu o rată, evită să pornești de la ideea că orice solicitare viitoare va avea același rezultat. Condițiile și metodele de evaluare diferă între creditori, iar fiecare cerere este analizată potrivit criteriilor aplicabile, așa că poți da click aici pentru a descoperi cum poți obține un credit în condiții avantajoase.

Situația ta financiară de acum cântărește mult

Venitul actual îi arată creditorului ce capacitate ai pentru o nouă obligație. Dacă încasezi 4.500 de lei lunar, dar 2.000 de lei merg deja către alte rate, bineînțeles, condițiile sunt diferite față de situația în care ai aceleași venituri și obligații de numai 500 de lei, motiv pentru care merită să îți faci propriul calcul înainte de solicitare.

Adună ratele, facturile și cheltuielile recurente, apoi vezi ce sumă rămâne disponibilă. Creditul trebuie să intre în bugetul pe care îl ai acum, nu în cel pe care speri să îl ai peste câteva luni.

Credit Prime poate fi o variantă pe care merită să o verifici

Dacă vrei să împrumuți din nou bani după o perioadă în care ai avut restanțe, poți analiza și creditele nebancare de la IFN-uri. Procesul este adesea digital, cererea poate fi completată online, iar analiza se face potrivit criteriilor stabilite de fiecare finanțator. Istoricul negativ nu trebuie interpretat drept promisiunea unei aprobări sau a unui refuz automat.

Avantajul unui proces exclusiv online este că poți verifica relativ simplu condițiile produsului și suma pentru care vrei să aplici. Citește cerințele de eligibilitate înainte să trimiți solicitarea și alege o valoare apropiată de necesarul tău.

Suma solicitată poate schimba mult ecuația

Dacă ai nevoie de 2.000 de lei, nu are sens să pornești direct către limita maximă disponibilă doar pentru că ai posibilitatea să ceri mai mult. O valoare mai mare aduce o obligație de rambursare mai mare și poate pune presiune pe buget, mai ales dacă ai deja alte plăți lunare.

Pornește de la cheltuiala concretă și calculează cât poți acoperi din banii proprii. Dacă reparația costă 3.500 de lei și ai 1.000 de lei disponibili, poți analiza finanțarea diferenței ca să nu împrumuți întreaga valoare a lucrării.

Contează și ce s-a întâmplat după perioada cu restanțe

Istoricul recent poate spune multe despre felul în care ți-ai gestionat obligațiile după episodul respectiv. Dacă ai achitat datoriile și ai respectat ulterior scadențele, situația de acum poate arăta diferit față de perioada în care au existat întârzieri. Creditorul va face însă propria evaluare pe baza informațiilor și criteriilor sale.

În această analiză poate intra și istoricul disponibil prin Biroul de Credit, atunci când creditorul îl consultă conform procedurilor aplicabile. Înainte să aplici, poți verifica și tu informațiile înregistrate pe numele tău și poți cere corectarea eventualelor date inexacte prin procedurile disponibile.

Dacă te interesează această opțiune, deja știi cine te poate ajuta!

 

Noua facilitate este proiectată pentru a ajunge la o capacitate de procesare de aproximativ 22.000 de articole pe zi, pentru companii din sectoare precum automotive, producție industrială și logistică

CWS Workwear, unul dintre liderii europeni în furnizarea de servicii sustenabile de închiriere și igienizare a uniformelor de lucru, a inaugurat la Brașov o nouă spălătorie industrială, realizată în urma unei investiții de aproximativ 3 milioane de euro. Evenimentul oficial de inaugurare a reunit reprezentanți ai partenerilor, ai managementului internațional și local al CWS Workwear, ai administrației locale, ai mediului diplomatic și ai comunității de afaceri germano-române.

Investiția marchează o nouă etapă pentru CWS Workwear pe piața din România. Facilitatea a fost proiectată pentru a ajunge, odată cu extinderea progresivă a operațiunilor, la o capacitate de procesare de aproximativ 22.000 de articole pe zi, echivalentul a 11–12 tone de textile.

CWS Workwear are o echipă de 45 de angajați la Brașov și furnizează servicii companiilor din sectoare în care siguranța, igiena și conformitatea sunt esențiale, precum industria auto, alimentară, farmaceutică, producția industrială, industria chimică și logistică. Brașovul a fost ales pentru conectivitatea logistică, infrastructura dezvoltată, disponibilitatea forței de muncă specializate și potențialului de creștere al regiunii. Unitatea a fost concepută astfel încât capacitatea să poată fi extinsă în funcție de evoluția cererii.

Hartmut Engler, Chief Executive Officer al CWS Workwear: „Inaugurarea de astăzi reprezintă un pas strategic major în consolidarea prezenței CWS Workwear în Europa Centrală și de Est. România este o piață dinamică, cu un sector industrial puternic, iar investiția noastră de 3 milioane de euro ne permite să răspundem cererii crescute pentru servicii textile de înaltă calitate. Noua spălătorie industrială reflectă direct promisiunea noastră de sustenabilitate: Reducem amprenta de carbon prin utilizarea unor tehnologii noi, eficientizăm consumul de resurse și oferim clienților și partenerilor noștri un model veritabil de economie circulară.”

Pe lângă spălătoria industrială, investiția include un nou hub de distribuție pentru colectarea și livrarea articolelor către clienți, precum și noi spații de birouri, consolidând infrastructura operațională a CWS Workwear în România.

Andrei Teaha, Country Managing Director al CWS Workwear România: „Investiția de la Brașov este un pas important în dezvoltarea CWS Workwear în România și reflectă încrederea noastră în piața românească. Noua spălătorie ne permite să fim mai aproape de clienți și să susținem creșterea operațiunilor noastre la nivel național, prin servicii eficiente, sigure și sustenabile”.

(P) CWS Workwear inaugurează la Brașov o nouă spălătorie industrială, în urma unei investiții de aproximativ 3 milioane de euro

Tehnologie și control pe întregul flux operațional

Noua spălătorie industrială funcționează în două schimburi, cu posibilitatea de a trece la trei schimburi pe măsură ce volumele cresc. Fluxul operațional acoperă întregul proces, de la sortarea și spălarea articolelor până la uscare, controlul calității, reparații, ambalare, depozitare și pregătirea pentru distribuția către clienți. În etapa de uscare este utilizată tehnologia cu abur, care protejează articolele procesate și contribuie la prelungirea duratei lor de utilizare.

Facilitatea integrează sisteme de dozare automată a detergentului și o separare clară între zona în care sunt procesate textilele murdare și cea destinată articolelor curate, pentru a evita contaminarea încrucișată. Controlul calității și reparațiile sunt integrate în același flux, iar CWS Workwear Repair App permite purtătorilor să semnaleze direct, cu ajutorul unei fotografii și al codului de bare, articolele care necesită reparații.

(P) CWS Workwear inaugurează la Brașov o nouă spălătorie industrială, în urma unei investiții de aproximativ 3 milioane de euro

Un model bazat pe economie circulară și standarde superioare de siguranță

Modelul Workwear as a Service (WaaS) al CWS Workwear este construit pe principiile economiei circulare, face parte din ADN-ul companiei și din direcția sa de dezvoltare pe termen lung. Această direcție se reflectă și în infrastructura noii unități, care dispune de o stație proprie de tratare a apelor uzate, proiectată pentru un volum de până la 110 m³ pe zi, și de un sistem de recuperare a energiei termice, utilizată pentru preîncălzirea apei proaspete necesare procesului de spălare.

Prin sistemele de filtrare, reciclare a apei și dozare automatizată a detergenților, consumul de resurse este redus cu până la 50% comparativ cu procesele individuale sau neindustrializate de spălare.

Totodată, spălarea industrială elimină riscurile specifice mediilor de producție (deteriorarea tratamentelor ignifuge, antistatice sau reflectorizante ale echipamentelor de protecție), oferind cele mai înalte standarde de siguranță pentru angajați.

(P) CWS Workwear inaugurează la Brașov o nouă spălătorie industrială, în urma unei investiții de aproximativ 3 milioane de euro

Despre CWS Workwear

Fondată în Germania în 1899, CWS Workwear este unul dintre liderii europeni în domeniul serviciilor de închiriere de uniforme de lucru și oferă soluții complete prin modelul Workwear as a Service. Compania pune la dispoziția clienților uniforme de lucru personalizate, durabile și adaptate cerințelor de protecție ale purtătorilor, alături de servicii profesionale de gestionare și întreținere.

Cu un model de business bazat pe principiile economiei circulare, CWS Workwear urmărește să prelungească durata de viață a uniformelor de lucru și să contribuie la un viitor mai sustenabil. Astăzi, compania este prezentă în 15 țări, cu peste 5.300 de profesioniști în mai mult de 100 de locații, deservește peste 35.000 de clienți și asigură zilnic servicii pentru aproximativ 1,5 milioane de persoane.

Gigantul german CWS Workwear își extinde amprenta pe piața locală și construiește la Brașov o spălătorie industrială. Odată devenită operațională, unitatea va putea deservi parcurile industriale și logistice din regiunea Centru și nu numai, prin închirierea de echipamente de lucru și servicii de curățătorie profesională de ultimă generație.

Investiția vine în contextul în care Brașovul își consolidează poziția de hub industrial și logistic de top în România, atrăgând constant proiecte majore în producție, automotive și servicii. Odată cu această extindere economică, standardele privind siguranța la locul de muncă și sustenabilitatea devin tot mai riguroase. Tot mai multe companii din regiune abandonează vechea practică de a lăsa curățarea uniformelor de lucru în seama angajaților, orientându-se către externalizarea serviciilor de spălare și întreținere în spălătorii industriale oferite de lideri globali precum CWS Workwear.

CWS Workwear aduce în Brașov standardele germane pentru curățarea uniformelor de lucru

Curățenie impecabilă și protecție reală pentru angajați

Murdăria din mediile de producție precum uleiurile industriale, pulberile metalice sau substanțele chimice nu poate fi eliminată eficient prin spălarea casnică. În plus, ciclurile obișnuite de spălare la domiciliu deteriorează proprietățile speciale ale echipamentelor de protecție:

Eficiență operațională prin modelul „Workwear as a Service”

Pentru a elimina aceste riscuri, trendul internațional adoptat acum și în Brașov este externalizarea completă a managementului textil. Prin modelul de închiriere și mentenanță propus de CWS Workwear, companiile elimină costurile inițiale mari de achiziție a uniformelor de lucru. Echipamentele sunt preluate periodic, spălate la temperaturi și procese microbiologice controlate, reparate automat când este necesar și livrate direct în vestiarul fiecărui angajat.

Tehnologie verde pentru o amprentă redusă de carbon

Precizia industrială înseamnă și un impact semnificativ mai mic asupra mediului. Noua unitate CWS Workwear din Brașov va asigura servicii ecologice la standarde germane, utilizând sisteme avansate de filtrare, reciclare a apei și dozare milimetrică a detergentului. Aceste procese ce reduc consumul de resurse cu până la 50% comparativ cu spălarea tradițională.

Despre CWS Workwear

CWS Workwear este unul dintre liderii europeni în furnizarea de servicii de închiriere a uniformelor de lucru, printr-un model de economie circulară, Workwear as a Service. Fondată în 1899 în Germania, compania oferă soluții complete, personalizate și durabile de echipamente de protecție pentru peste 1,5 milioane de angajați din Europa. Cu o prezență extinsă în 15 țări și peste 5.300 de specialiști, CWS Workwear promovează sustenabilitatea printr-un model de servicii circular de închiriere, întreținere și reciclare a uniformelor de lucru.

CWS Workwear aduce în Brașov standardele germane pentru curățarea uniformelor de lucru

Mai multe detalii sunt disponibile pe cws.com/brasov