Dezastrul de la Cernobîl a fost un accident nuclear major care a avut loc pe 26 aprilie 1986, la centrala nucleară de la Cernobîl din Ucraina, care era pe atunci parte a Uniunii Sovietice. Accidentul a fost cauzat de o combinație de erori umane și probleme de proiectare, care au dus la o explozie și un incendiu la reactorul nuclear nr. 4.
Explozia a eliberat cantități uriașe de material radioactiv în aer, care s-au răspândit în întreaga zonă și au fost transportate de vânt în întreaga Europă. În total, au murit aproximativ 30 de persoane în urma dezastrului, dar cifra reală a victimelor a fost mai mare din cauza efectelor pe termen lung ale expunerii la radiații.
Zona de jur împrejurul centralei nucleare a devenit un loc interzis, cunoscut sub numele de Zona de Excludere de la Cernobîl, unde accesul a fost interzis pentru oameni de mai mult de trei decenii. Chiar și astăzi, după atâția ani, zona rămâne contaminată cu radiații, iar impactul dezastrului este încă resimțit de oameni și de mediu. De asemenea, accidentul de la Cernobîl a avut un impact major asupra opiniei publice și a politicii energetice, schimbând modul în care lumea privește energia nucleară și siguranța acesteia.
Norul radioactiv produs de explozia reactorului de la Cernobîl s-a răspândit în aer și a afectat mai multe țări din Europa și din alte zone ale lumii. Printre țările cele mai grav afectate se numără Belarus, Ucraina și Rusia, dar și alte țări din Europa de Est, precum Polonia, Ungaria și România, au fost afectate de radiații.
De asemenea, norul radioactiv s-a răspândit și în vestul Europei, inclusiv în țări precum Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Spania, unde au fost înregistrate niveluri ridicate de radiații. În total, s-a estimat că peste 5 milioane de oameni au fost expuși la radiații ca urmare a dezastrului de la Cernobîl.
Lumea a aflat despre dezastrul nuclear de la Cernobîl abia după câteva zile, deoarece autoritățile sovietice au încercat să ascundă accidentul. Abia după câteva zile, când alte țări din Europa au început să detecteze niveluri ridicate de radiații, guvernul sovietic a recunoscut că a avut loc un accident la centrala nucleară de la Cernobîl.
În urma acestui dezastru, autoritățile sovietice au luat măsuri de urgență pentru a încerca să controleze situația și a limita efectele radiațiilor. Aceste măsuri au inclus evacuarea a zeci de mii de oameni din zona afectată și încercarea de a acoperi reactorul distrus cu un sarcofag de beton.
Sarcofagul construit de autoritățile sovietice pentru a acoperi reactorul nuclear distrus de la Cernobîl a început să se degradeze și să se crape în timp. De aceea, în anul 2016 a fost finalizată construcția unui nou acoperiș de protecție, numit „Noul Confinement de la Cernobîl” sau „Arca”. Acesta este o structură de oțel și beton, cu o înălțime de 108 metri și o greutate de peste 36.000 de tone, care acoperă în întregime sarcofagul original și reactorul distrus. Scopul acestui nou acoperiș este de a preveni scurgerea radiațiilor și de a proteja mediul înconjurător pentru următoarele secole.
Construcția noului acoperiș de protecție pentru reactorul distrus de la Cernobîl a fost finanțată de mai multe țări și organizații internaționale, prin intermediul Fondului de Donatori pentru Sarcina Radioactivă a Chornobylului (Chernobyl Shelter Fund). Acest fond a fost creat în 1997 de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și este coordonat de Comisia Europeană. Fondul de Donatori este finanțat de mai multe țări, inclusiv SUA, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Uniunea Europeană. Totalul costurilor pentru construirea noului acoperiș a fost estimat la aproximativ 1,5 miliarde de euro.






