Mare sărbătoare: Apa sfinţită luată de Izvorul Tămăduirii vindecă boli

• Creştinii ortodocşi merg în Vinerea Luminată la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică

În fiecare an, în Vinerea Luminată, prima vinere după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea care este închinată Maicii Domnului nu are dată fixă, ci este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Sfintele Paşti. Slujba de Izvorul Tămăduirii adună mii de oameni de toate vârstele, credincioşi care vin să ia apă sfinţită, despre care se spune că ar tămădui orice boală, dacă este folosită cu credinţă.

O sărbătoare cu vechime

Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avându-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. Acest bătrân însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că în pădurile imperiale sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care Leon a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască“.

„Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“

După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“, a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fântâna dătătoare de sănătate“. Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Istanbul, numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului. Puţin mai târziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobândit vindecare de la izvor. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci. Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează şi în zilele noastre. Credincioşii care merg la Istanbul se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

De Izvorul Tămăduirii se sfinţesc apele

Creştinii ortodocşi merg în Vinerea Luminată la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. Termenul „aghiasmă“ vine de la cuvântul grecesc „aghiasmos“, care îşi are originea în cuvântul „aghios“ (sfânt). „Aghiasmos“ se poate traduce şi ca slujbă de sfinţire, dar şi ca apă sfinţită. Astfel, atunci când spunem „voi face o aghiasmă“, înţelegem slujba, iar când spunem „voi bea un pic de aghiasmă“, ne referim la apa sfinţită. În vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune şi aiasmă. Cuvântul aiasmă vine de la iazmă. În DEX, cuvântul iazmă, iezme, cu sensul de „arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie“, este indicat cu etimologie necunoscută. În sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit următoare explicaţie: atunci când preotul sfinţeşte apa, la sfârşit, cântă troparul „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău“. Când se cântă troparul, preotul stropeşte pe credincioşi în cele patru puncte cardinale cu apa sfinţită, spre alungarea „celui potrivnic“, adică a celui rău, a celui urât, care este nălucă, vedenie rea, satana. De la acţiunea stropirii cu apa sfinţită şi rostirea cantării ei, s-a reţinut în popor scopul urmărit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga „arătarea urâtă şi rea“, adică duhul cel rău, satana.

Izvorul Tămăduirii în iconografie

În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului şi Hristos se află într-un bazin asemănător cu o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale. Din bazin izvorăşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti. Aceasta icoană exprimă ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, însuşi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apa vie“ (În. 4, 10; În. 7, 38). eşti aici! Te-am găsit!“, a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi.

Obiceiuri din popor

În această zi, la biserici se oficiază slujba de sfinţire a apei, sau Agheasma Mică, pe care oamenii o beau dimineaţa, pentru întărire trupească şi sufletească.
Mulţi creştini merg astăzi la mormintele celor dragi pentru a da de pomană, a îngriji locurile de veci şi a-şi aminti că ceea ce au fost cândva cei morţi vor ajunge şi ei atunci când lumânarea vieţii se va stinge.
Astăzi se face sfinţirea apei mici, în biserici sau în fântâni şi izvoare, iar în unele părţi, preoţii fac şi botezarea caselor credincioşilor cu apă sfinţită.

Sărbătoare la mănăstirea „Sâmbăta de Sus“ de lângă Făgăraş

Mănăstirea „Sâmbăta de Sus“ are hramul „Izvorul Tămăduirii“, care este una dintre cele mai mari sărbători creştine ale Ardealului. Acolo unde astăzi se înalţă Mănăstirea Sâmbăta a fost mai întâi izvorul. Cu mult mai vechi şi decât biserica, şi decât mănăstirea. Izvorul a fost găsit de oameni acum 500 de ani într-o poiană. De cum l-au găsit, au început tămăduirile, multe miraculoase, pentru cei ce i-au băut apa. Şi i s-a spus Izvorul Tămăduirii. Abia 100 de ani mai târziu, uimit de puterile apei, Constantin Brâncoveanu a ridicat aici, în 1696, o splendidă bisericuţă în piatră şi o mănăstire. A adus de peste munţi călugări şi dascăli şi a făcut o şcoală de grămătici, alta de zugravi şi o tiparniţă, pe moşia lui din Făgăraş, unde îşi ridicase şi un palat.