l „Când vă gândiți la mine, nu fiți triști. Mai bine povestiți de mine și lăsați-mi un loc între voi, cum l-am avut și când eram cu voi”
l Wilhelm Ernst Roth, artistul brașovean stabilit în Germania în 82 și care a refăcut basorelieful furat de pe statuia lui Honterus, a murit acum 6 luni la Augsburg
„Când vă gândiți la mine, nu fiți triști. Mai bine povestiți de mine și lăsați-mi un loc între voi, cum l-am avut și când eram cu voi”. Sunt cuvintele de rămas bun din necrologul artistului Wilhelm Ernst Roth. A murit acum 6 luni, în 28 august 2022, la Augsburg. Dar inima lui a rămas pentru totdeauna la Brașov, orașul în care s-a născut și unde a trăit peste 40 de ani. Și unde s-a întors când a crezut că este nevoie de el. Cu ani în urmă, Wilhelm Ernst Roth a mărturisit că, din tot ce a realizat, cea mai importantă operă a lui este basorelieful placat pe statuia lui Honterus. După ce placa a fost furată în 1999, Roth a început să caute imagini cu basorelieful original, dar și să adune banii necesari creării unei replici. A reușit să facă asta în anul 2002, după aproape trei ani de muncă. Wilhelm Ernst Roth și-a justificat gestul printr-o mărturisire: „Inima mea a rămas în Braşov“.
Omul care păstrat istoria sașilor
În anii ’70 nu era revistă din România să nu-i publice fotografiile sau să nu amintească de expoziţiile, sculpturile şi filmele sale. I-a plăcut să surprindă serbările saşilor, dar şi alte obiceiuri din Ţara Bârsei. Filmele lui document au fost premiate, dar azi aproape nimeni nu-şi mai aduce aminte de ele, dacă nu cumva s-au pierdut de tot din arhivele româneşti. Comorile tradiţiilor braşovene au ajuns pe DVD-uri. Dar artistul mărturisea cu ani în urmă că, din tot ce a realizat, cea mai importantă operă a lui este basorelieful placat pe statuia lui Honterus de lângă Biserica Neagră.

Ajunsese în vizorul Securităţii
Viaţa lui Wilhelm Ernst Roth a fost o colecţie de amintiri. Unele frumoase, altele amare. Braşoveanul a emigrat în Germania în 1982, după trei intenţii respinse de Ceauşescu. De ce ar fi vrut să plece? Era un artist cunoscut, cariera lui se întindea pe mai multe planuri. Însă ajunsese în vizorul Securităţii şi în dizgraţia comuniştilor numai fiindcă era sas şi avea rude în Germania. „Trei fraţi ai tatălui meu au plecat cu familiile lor. Oricine avea rude în străinătate, chiar şi de gradul al treilea, era însemnat pe viaţă. Din această cauză, 20 de ani mai târziu, regimul m-a condamnat la doi ani de muncă silnică. Am fost în aceeaşi situaţie cam 100.000 de tineri, azi între 70 şi 80 de ani“, povestea Roth pentru Monitorul Expres. La un loc cu români de alte naţionalităţi, cu cei ale căror familii avuseseră o întreprindere privată înainte de 1945, condamnaţi politic, fii de preot şi ţigani criminali, s-au trezit cu toţii în trenul către Banat. „Tunşi chilug, daţi cu DDT pe organele genitale, am preluat hainele care ne marcau de acum înainte. Nu mai aveam voie să purtăm haine civile nici în concediu“. Oficial, satisfăcea stagiul militar, în realitate, era deţinut.
Doi ani de muncă silnică
A petrecut doi ani într-un adăpost pentru oi, fără nicio oră de instrucţie militară. În schimb, își aminta el, „eram puşi la tot felul munci, de exemplu construcţia şi curăţarea canalelor de apă reziduală. Sau la furnale, adâncirea albiei râurilor. Munci de tot felul pe care le făceam cu lopata în mână. Statul era beneficiarul. Trezirea era la ora 5. Mâncam linte, fasole, cartofi şi ceai. La 7 începeam munca, terminam la 18. Cina: o bucată de pâine, una de marmeladă, o ceaşcă de cafea de cicoare cu adaos de bromură. Eram flămânzi ca lupii”. Ziua se încheia cu un program de educaţie politică sau mărşăluire în coloană. Norma era între 6 şi 8 metri cubi de pământ pe zi. Cine nu săpa destul trei zile consecutiv, primea 6 luni de închisoare militară. „În două săptămâni erai un om distrus, ascultător, dependent, înrobit sufleteşte, ascultător de comenzi“. Aşa era viaţa într-un DGSM. Adică o unitate a Direcţiei Generale a Serviciilor de Muncă. „Prin Legea 309 din 2002, cei care au lucrat în aceste unităţi au primit cam 0,58 euro pentru fiecare lună muncită“, rememora artistul vânat de Securitate.
Obiceiurile saşilor, pe peliculă
După anii de lagăr, Roth a luat viaţa de la capăt în Braşov. În 1969, a devenit membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi. „10.000 de vizitatori au trecut pe la expoziţiile mele“, spunea el. A lucrat ca bobinator de motoare electrice la cooperativa „Tehnica“, doi ani a fost ceasornicar, încă 10, a reparat aparate electrice de măsură la PTTR. A fost autorul a 40 de inovaţii în domeniul staţiilor de amplificare pentru care a primit brevete. A inventat chiar şi un aparat electronic de jurizare. A făcut fotografii pentru coperte de cărţi şi reviste. A filmat şi a fotografiat obiceiurile saşilor braşoveni din anii ’70. Filmul său „Nedeea Munţilor“ a fost premiat la Cântarea României. Îi mai plăcea să migălească miniaturi în sticlă topită sau metal, coajă de nucă şi sâmburi de caise. Cu un ac de cusut şi o pensetă, a sculptat balerine, flori, porumbei şi grupuri statuare mai mici ca unghia degetului. Devenise un artist apreciat în cercurile culturale din ţară.

„Am fost vândut pe 2.000 de mărci“
Pe când lucra la ICA Ghimbav, Nicolae Spineanu, şeful lui de atunci, i-a spus într-o zi: „Băiete, jură pe ochii mamei tale că nu vei spune niciodată ce o să-ţi spun eu“. A jurat şi a aflat că n-o să mai aibă linişte. „Am fost chemat la Securitate unde m-au întrebat de tine. Vezi ce faci, băiete! Tu ai soţie şi doi copilaşi care au nevoie de tine. Ai grijă! Ai grijă!“, l-a avertizat șeful lui. „Diapozitivele despre cum trăim în România ajunseseră în străinătate şi asta n-a plăcut comuniştilor“, a explicat Roth.
În 1982, a reuşit să plece în Germania. „România împrumutase bani pentru ridicarea fabricii «Relonul» Săvineşti şi trebuia să plătească dobândă mare Germaniei. Atunci, Ceauşescu a fost constrâns să dea câţiva saşi la schimb. Eu am fost vândut pe 2.000 de mărci. Alţii, ca să ajungă pe listă, au dat mită. O rudă de-ale mele a dat 10.000 de dolari unui necunoscut, seara, la colţ de stradă“, își amintea braşoveanul ajuns în 82 în Germania.
Honterus a fost prădat
Ajuns în Augsburg, Roth şi-a continuat viaţa artistică şi s-a implicat în viaţa comunităţii săseşti de acolo, unde a fost membru referent. „Suntem cam 5.000 de saşi aici, din care peste 100 sunt din Ţara Bârsei. Mi-am zis: «Ce-ar fi să ridic şi eu un steguleţ mic ca să atrag atenţia asupra istoriei Transilvaniei?». Aşa că am organizat o expoziţie dedicată lui Honterus aici, în muzeul saşilor. De 18 ori a fost prezentată până acum, în mai multe oraşe mari“, povestea Roth, care avea o admiraţie deosebită pentru Honterus şi statuia acestuia din faţa liceului unde și el a absolvit. În 1999, placa de bronz, care reda scene din tipografia de acum 500 de ani, a fost furată. Trei rromi minori au dezlipit basorelieful, l-au deteriorat cu lovituri de ciocan, ca să nu fie recunoscut, şi l-au vândut la fier vechi. Au luat pe el 21 de mărci germane. După trei luni, poliţia i-a identificat pe autori, dar opera de artă n-a fost niciodată recuperată. Bronzul ajunsese într-o topitorie.

600 de scrisori pentru colectă
Când a auzit vestea vandalizării statuii, Roth s-a supărat foarte tare. A luat legătura cu pastorul Bisericii Negre şi i-a propus să facă o copie a basoreliefului. „I-am zis că am poze după care să lucrez, dar n-am bani. M-am apucat imediat de treabă. Lucram şi mă întrebam cât costă transportul, turnarea. M-am interesat la o turnătorie de artă cu renume din Germania şi am aflat costurile: peste 25.000 de mărci. Am contactat toate organizaţiile săseşti şi i-am rugat să contribuie cu donaţii. Am scris 600 de scrisori şi n-am primit nicio marcă, cu toate că promisesem că le pun numele pe Internet“, povesteşte artistul cu tristeţe. Saşii erau încă supăraţi pe ceea ce le făcuse regimul comunist. În cele din urmă, proiectul s-a urnit. La „Întâlnirea braşovenilor din Bavaria“, o fostă colegă i-a promis 100 de mărci, în două rate. „A făcut curăţenie pe la familii înstărite ca să strângă banii. A fost primul donator, apoi au sărit şi alţii“, relata el, emoţionat.
Inaugurare fără ceremonie
A lucrat în atelierul lui peste 2 ani la basorelief. A modelat totul în plastilină, pe o placă de lemn. Apoi, a dat-o la turnat. A făcut, de fapt, două basoreliefuri, unul din banii saşilor care până la urmă au fost de acord cu recuperarea acestei fărâme din istoria lor. „Mergând cu şapca în mână, aşa am strâns fonduri. Cam 1.000 de saşi m-au ajutat financiar, fără să fi văzut vreo lucrare modelată de mine“, mărturiseşte artistul. Celălalt exemplar a fost făcut pe banii lui Roth şi a făcut parte din expoziţia itinerantă dedicată lui Honterus. În 2002, Roth a ajuns acasă, în Braşov. A montat placa ajutat de câţiva prieteni, cu toate că era bolnav şi programat pentru o operaţie. N-a fost nicio ceremonie oficială în oraș. Dar, monumentul lui Honterus era din nou întreg.
Umanistul Honterus
Viaţa economică înfloritoare din Braşovul medieval a făcut posibilă dezvoltarea culturală, biserica având un rol deosebit în organizarea învăţământului. În secolul XVI, saşii au adoptat Reforma religioasă, reformatorul lor fiind marele umanist braşovean Johannes Honterus (1498-1549). El a reorganizat şcoala din Braşov în primul gimnaziu umanist de la noi, modelul de la Braşov fiind aplicat pe întreg teritoriul „Universităţii Săseşti“. A înfiinţat prima tipografie din Ţările Române (1539). Statuia lui a fost ridicată în urma unui concurs câştigat de „sculptorul berlinez, cu nume scandinav, Harro Magnussen“, după cum spune cărturarul Sextil Puşcariu. Dezvelită în 1898, cu ocazia a 500 de ani de la naşterea marelui reformator, statuia a fost admirată de „saşii recunoscători din tot Ardealul, în cortejul impozant prin numărul participanţilor, îmbrăcaţi în mare parte în costume străvechi“.
„Cea mai frumoasă placă a saşilor“
„În ’45, grădiniţa particulară în limba germană a mamei mele a fost interzisă. A rămas multă plastilină, m-am jucat cu ea până am învăţat să modelez. «Daţi băiatul la sculptură», ne ziceau cunoştinţele. Am învăţat să modelez şi în lut. Profesoara mea din Braşov, doamna Depner, mi-a spus despre basorelieful de la statuia lui Honterus: «Asta-i cea mai frumoasă placă a saşilor». Am fotografiat-o în zeci de poze. După ele am lucrat la refacerea plăcii“, spunea Roth. Când un coleg de la ICA l-a vizitat în Germania, l-a întrebat ce să-i aducă din România. Iar Roth a spus imediat: „Copia lui Honterus. Când voi fi la pensie o s-o modelez, pentru mine“.

Comerţ cu saşi
În 1967, ministrul afacerilor externe al României, Corneliu Mănescu, a semnat la Bonn actele privind stabilirea de relaţii diplomatice între RSR şi RFG. Partea română a cerut ca RFG să plătească o taxă pentru fiecare cetăţean de origine germană care primea viza de emigrare. Germanii au acceptat, în speranţa reîntregirii familiilor, lucru cu care Ceauşescu n-a fost de acord, în ciuda insistenţelor internaţionale. Între 1967 şi 1989 se estimează că au părăsit România, prin acest troc, circa 200.000 de persoane. În octombrie 1985, săptămânalul german Der Spiegel a dezvăluit sumele de răscumpărare. Acestea variau în funcţie de specializare şi nivel de educaţie. Cei mai scumpi erau absolvenţii de facultate (10.000 DM) şi copiii (4.000 DM).
În 2009, statuia lui Johannes Honterus a fost iar vandalizată
În 2002 a fost montată pe statuie replica plăcii furate în 1999. Cu această ocazie, Roth a realizat și o matriță a plăcii de pe partea estică a soclului statuii. În data de 19 octombrie 2009 statuia lui Johannes Honterus a fost vandalizată din nou. De pe postamentul statuii a fost furată și cealată placă de bronz originală, cu o greutate de 14 kilograme. Și replica montată în 2002 prezenta urme de forțare. Bronzul furat în 2009 este un basorelief din anul 1898 și prezintă scena în care Johannes Honterus acordă împărtășania unui bolnav în prezența familiei acestuia. A doua placă furată, ca și prima, a fost refăcută după matrițele realizate de Wilhelm Roth, cu ajutorul Ordinului Suprem Militar al Templului din Jerusalim – Marele Priorat General Magistral al României – Comanderia «Johannes Honterus» nr. 35 Brașov“, Turnătoriei Select Metlemplast S.R.L. din Odorheiul Secuiesc și Remat Brașov, care a donat bronzul necesar. De data asta, la dezvelire a avut loc o ceremonie, ținută în 31 octombrie 2010. Pentru a-i descuraja pe vandali, reprezentanții Bisericii Negre au instalat două camere de supraveghere.






