23.5 C
Braşov
AcasăStiri BrasovR.M.N., cel mai nou film al regizorului Cristian Mungiu, în prezența actorilor,...

R.M.N., cel mai nou film al regizorului Cristian Mungiu, în prezența actorilor, la Brașov

R.M.N., ultimul film al regizorului Cristian Mungiu, va putea fi văzut într-o proiecție specială în prezența actorilor Lucian Ifrim și Nuwan Karunarathna la Centrul Cultural Reduta din Brașov pe 9 iulie, începând cu ora 19:00.
R.M.N. spune o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor. Regizorul Cristian Mungiu descrie filmul ca fiind „o poveste despre raportul dintre vremurile de odinioară – percepute ca fiind mai de încredere pentru că ne deveniseră familiare – și vremurile actuale, resimțite ca haotice. Este deopotrivă o poveste despre auto-amăgirea generată de un set de valori europene care rămân mai degrabă un deziderat decât o împlinire. Este o poveste despre intoleranță și discriminare, despre prejudecăți, stereotipuri, autoritate și libertate, o poveste despre lașitate și curaj, despre individ și mase, despre destinul personal versus cel colectiv. Este, de asemenea, o poveste despre supraviețuire, despre sărăcie, despre frică și un viitor neliniștitor”.
După premiera mondială de la Festivalul de Film de la Cannes, în publicațiile internaționale au apărut și primele recenzii elogioase: „Secvențe discrete, de o claritate și o densitate uluitoare, cu o rigoare a construcției camuflată de spontaneitatea prezentării”, „Film complex, atât de încărcat de idei, încât te-ai aștepta ca preocuparea pentru estetică să nu fie o prioritate, dar R.M.N. este de o frumusețe aproape neverosimilă” notează Jessica Kiang în Variety. „Mungiu disecă cu o claritate glacială xenofobia societății românești (și a oricărei alte societăți)” scrie Christoph Petersen în Filmstarts. „R.M.N. este o explorare fascinantă, foarte umană, a multiplelor probleme cu care se confruntă România” observă Jordan Mintzer în The Hollywood Reporter.
Spectatorii din Brașov vor putea vedea filmul pe marele ecran și vor avea ocazia să se întâlnească cu actorii Lucian Ifrim și Nuwan Karunarathna la proiecția de sâmbătă, 9 iulie, ora 19:00.
Biletele sunt disponibile prin rețeaua Eventbook (bit.ly/3OWw5pe) și de la casieria Centrului Cultural Reduta.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta și Artburg.
Filmul îi are în rolurile principale pe Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu și Orsolya Moldován. Scenariul și regia sunt semnate de Cristian Mungiu. Imaginea îi aparține lui Tudor Vladimir Panduru, scenografia Simonei Pădurețu, iar montajul lui Mircea Olteanu, Tudor Reu fiind producătorul executiv al filmului.
Sinopsis: În preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de tatăl lui rămas singur (Otto) și de iubita lui din tinerețe pe care arde să o revadă (Csilla). Își dorește să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la fabrica de care se îngrijește Csilla sunt angajați muncitori străini, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm. 
R.M.N. este distribuit din 3 iunie în România de Voodoo Films.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii