23.5 C
Braşov
AcasăCititoriSfat Expres: Ikebana, arta vie a florilor

Sfat Expres: Ikebana, arta vie a florilor

Apărute în secolul al X-lea, aranjamentele Ikebana au fost folosite mai întâi la decorarea templelor budiste din Japonia. Treptat, ele au început să facă parte din viaţa de zi cu zi a locuitorilor din această parte a globului. Devenită tradiţie, arta rafinată a Ikebanei este întâlnită astăzi peste tot în Japonia. Prin simplitate şi frumuseţe, ea a cucerit întreaga lume. Aranjarea florilor este o expresie a vitalităţii, a competiţiei neîntrerupte dintre viaţă şi moarte, o artă încărcată de simboluri care a devenit o parte indispensabilă a interioarelor japoneze şi nu numai. Plăcerea pentru aranjarea florilor caută să exprime pacea sufletească, echilibrul din natură şi al naturii cu omul. În aranjamentul florilor se urmăresc câteva reguli specifice şi necesare cum ar fi forma imperfectă, neregularitatea, înfăţişarea simplă, săracă, dar în acelaşi timp delicată şi fragilă.

- Advertisement -

Principii de bază

Potrivit unei anumite concepţii estetice, aranjamentul nu trebuie să copieze natura, ci să o corecteze. Sunt folosite tulpini, ramuri desfrunzite, frunze cu un contur deosebit. Aranjamentul simplu este preferat unui buchet bogat.
Asimetria este necesară pentru ca un aranjament Ikebana să fie atractiv. Japonezii consideră mai interesant un copac îndoit, răsucit, scorburos decât unul crescut normal.
Legătura dintre om şi natură apare prin trei linii, care simbolizează cerul, omul şi pământul. Cea mai importantă este reprezentată de ramura cea mai înaltă, care semnifică cerul. A doua este ramura mijlocie, care simbolizează omul. Ea trebuie aşezată oblic în vas, iar lungimea ei trebuie să acopere trei pătrimi din prima ramură. A treia linie este cea mai scurtă şi trebuie aşezată în partea din faţă a aranjamentului.

Timpul se vede în aranjament

- Advertisement -

Simbolurile trecerii timpului au o mare importanţă în Ikebana. Niciun aranjament nu este acceptat dacă nu sugerează acest lucru. Aranjamentele diferă în funcţie de anotimp, precum şi de perioadele vieţii omului.
Trecutul este simbolizat de plante înflorite şi frunze uscate, prezentul, de flori întredeschise şi frunze verzi, iar viitorul este simbolizat de boboci de floare. Bogăţia aranjamentului variază şi ea în funcţie de anotimp. Dacă primăvara şi vara aranjamentul este bogat, iarna el va fi mai sărac şi fără strălucire.

Florile

Pot fi folosite pentru aranjamente: trandafiri, bujori, tufănele, crizanteme, floarea-soarelui, lalele, gladiole, crini, margarete, cârciumărese, ochiul-boului. De asemenea, pot fi folosite frunze de ferigă şi ramuri de stejar, alun, salcie, liliac etc. De mare efect sunt rămurelele înflorite de măr, de cireş sau alţi pomi fructiferi. Alături de acestea, în aranjamente se folosesc şi plante exotice, cum sunt gerbera, diverse specii de orhidee, anthurium, croton, ficus, flori de bromelii şi frunze de palmier.

Semnificaţia florilor

Pentru un buchet destinat unor tineri căsătoriţi se folosesc rămurele înflorite, cum ar fi cele de piersic. Irişii ocupă un loc important în aranjamentele tradiţionale japoneze. Culoarea lor albastră simbolizează curajul bărbătesc. Ramurile de pin sunt folosite de obicei pentru a simboliza tăria caracterului uman. Bambusul folosit în Ikebana semnifică puterea şi rezistenţa.

Vasul

Acesta constituie o parte importantă a aranjamentului şi trebuie ales cu atenţie. În funcţie de dimensiunile plantelor şi ramurilor folosite, vasele pot fi înalte şi subţiri, scurte, cu gura largă sau îngustă, ori largi şi joase, asemenea unui bazin. Ele pot fi din sticlă, ceramică, metal, lemn sau piatră şi pot avea diverse culori. Cu puţină imaginaţie, un obiect considerat inutil poate deveni un vas potrivit pentru un aranjament Ikebana. Se poate folosi orice, de la o cutie de tablă, un coş de nuiele, un polonic din lemn. Pentru ca tulpinile să nu se răsfire, ele se fixează pe suporturi. Iniţial, acestea au fost confecţionate din paie de orez, legate în mănunchiuri.
Dimensiunea vasului poate varia în funcţie de mărimea aranjamentului. În aranjamentele moderne, care folosesc vase înalte, sunt întâlnite suporturi neconvenţionale. Astfel, o mătură, o împletitură de nuiele sau bucăţi din fier, îndoite şi legate între ele cu sârmă, pot ajuta la susţinerea aranjamentului. Pentru tăierea plantelor poate fi utilizată o foarfecă de grădină, bine ascuţită.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii