20.2 C
Braşov
AcasăSanatateDiabetul și ochii: Ce semne dă retinopatia diabetică?

Diabetul și ochii: Ce semne dă retinopatia diabetică?

l Principala cauză de orbire la pacienții cu diabet zaharat

- Advertisement -

Retinopatia diabetică este o afecțiune întâlnită la pacienții cu diabet zaharat tip 1 dar și tip 2 care nu au un control adecvat al bolii de fond. Este necesară prezentarea regulată a pacientului la medicul oftalmolog încă de la primirea diagnosticului de diabet zaharat. Potrivit medicilor oftalmologi,retinopatia diabetică reprezintă afectarea vaselor de sânge mici ale retinei și ca urmare apare o deteriorare morfologică și funcțională a acestora, având ca rezultat final apariția de hemoragii retiniene și edem macular. Afecţiunea este de fapt o complicaţie a diabetului zaharat care se manifestă la nivel ocular.Cauza principală este controlul incorect al nivelului de zahăr din sânge. Din păcate, retinopatia diabetică duce la pierderea ireversibilă a vederii, dacă nu se stabilește din timp diagnosticul şi nu se instituie tratamentul adecvat. Cu toate acestea, trebuie menționat faptul că, de regulă,durează câțiva ani până când, netratată, retinopatia diabetică ajunge într-un stadiu în care poate să amenințe vederea.

Ce semne dă retinopatia diabetică pe măsură ce avansează

Din păcate, la debut afecțiunea nu are simptome evidente. Abia pe măsură ce boala avansează apar și principalele semne și simptome.
Iată care sunt semnele retinopatiei diabetice
-vederea încețoșată care poate alterna cu vederea clară
-se înregistrează o scădere a vederii pe timp de noapte
-creșterea numărului de puncte sau muște în câmpul vizual
-apariția unor pete albe sau negre în câmpul vizual
-dureri oculare, roșeață oculară
-afectarea gradului de percepție al culorilor

Cele 2 stadii ale afecțiunii

- Advertisement -

Retinopatia diabetică neproliferativă, fără afectarea vederii în general, dar nu obligatoriu. De cele mai multe ori, prognosticul este bun.
Retinopatia diabetică proliferativă, stadiul cel mai avansat cu un prognostic rezervat.Practic, acest stadiu al bolii se caracterizează prin neovascularizație retiniană, adică formare de vase noi, anormale la nivelul retinei.

Vestea bună este că riscul de retinopatie diabetică scade mult printr-un control optim al diabetului zaharat. Însă, odată diagnosticată boala, monitorizarea atentă şi tratamentul iniţiat la timp sunt extrem de importante.
”Fără tratament, retinopatia diabetică duce la apariția unor complicații serioase. Una dintre complicații este hemoragia vitreană (vasele de sânge vor sângera în lichidul principal care umple ochiul – numit și vitros). O altă complicație este dezlipirea de retină, aceasta fiind o urgență medicală. Nu în ultimul rând, există posibilitatea ca fluxul normal de lichid în ochi să se blocheze pe măsură ce se formează noi vase de sânge și astfel apare glaucomul, explică dr. Veronica Strehăianu, medic specialist oftalmolog.

Cum se stabilește diagnosticul de retinopatie diabetică

Retinopatia diabetică poate fi diagnosticată cel mai ușor prin examinarea fundului de ochi.Practic, diagnosticul este unul clinic, care are la bază examinarea fundului de ochi, dar și efectuarea unor investigații suplimentare.
Medicul oftalmolog va decide dacă este necesară tomografia în coerența optică (OCT) sau ecografia oculară. Cu ajutorul OCT-ului, medicul oftalmolog va putea afla dacă există acumulări de lichid în țesutul retinian. Apoi, la următoarele controale, OCT-ul va contribui la obună monitorizarea a bolii și a tratamentului.

În ce constă tratamentul retinopatiei diabetice

Retinopatia diabetică este o afecțiune care, odată debutată, continuă să existe. Tratamentul este în strânsă legătură cu tipul de retinopatie diabetică pe care îl are un pacient şi cu stadiul bolii, scopul fiind acela al încetinirii progresiei.
Uneori, în cazurile incipiente, este posibil să fie necesară doar monitorizarea atentă a bolii de fond cu controale regulate la medicul oftalmolog. În cazurile avansate se recurge la intervenții chirurgicale sau aplicații laser, în funcție defiecare caz în parte. Dacă există diagnosticul de retinopatie diabetică proliferativă sau edem macular, atunci va fi necesar tratamentul imediat. În funcție de problemele specifice ale retinei, opțiunile pot include intervenții chirurgicale, aplicații laser, injectarea medicamentelor în ochi.
Practic, aceste medicamente care se injectează în ochi sunt inhibitori ai factorului de creșterea endoteliului vascular. Rolul lor este acela de a opri creșterea noilor vase de sânge. În plus, injecțiile contribuie și la diminuarea acumulării de lichid. Injecțiile sunt recomandate numai de medicul specialist oftalmolog și se realizează, de regulă, cu anestezie locală (topică). Numărul de injecții efectuat va fi stabilit tot de medic.

Tratamentul cu laser, numit și fotocoagulare laser, este o altă procedură medicală de ajutor în cazul unor anumite forme de retinopatie diabetică.
Fotocoagularea laser constă în aplicarea unui fascicul de lumină la nivel ocular, care în contact cu vasele retiniene are efect termic, având ca rezultat fina cauterizare a vaselor afectate. În funcție de patologie, această procedură se poate efectua în sala de operație sau în cabinetul medicului.

Măsuri preventive dacă ai diabet zaharat

Este foarte important să ții sub control glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și să mergi anual la un consult oftalmologic.
Reține! Orice persoană care este diagnosticată cu diabet zaharat, indiferent de forma acestuia (diabet tip 1, tip 2 sau chiar diabet gestațional), este la risc de a dezvolta retinopatie diabetică.Mai mult, conform datelor statistice, în ani, peste 50% din pacienții cu diabet zaharat vor dezvolta retinopatie diabetică.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE