19.7 C
Braşov
AcasăStiri BrasovO premieră naţională, la Braşov: Referendumul pentru demiterea primarului din Dumbrăviţa va...

O premieră naţională, la Braşov: Referendumul pentru demiterea primarului din Dumbrăviţa va avea loc pe 19 iunie

Referendumul pentru demiterea primarului din comuna Dumbrăviţa (județul Brașov), liberalul Zachiu Popa, va avea loc pe 19 iunie, a anunţat USR Dumbrăviţa, iniţiator al consultării populare, relatează Agerpres. Un referendum pentru demiterea unui primar este o remeieră națională.
„Este oficial: #referendumul #local pentru demiterea primarului Popa Zachiu va avea loc pe data de 19 iunie! Va fi o premieră, acesta fiind primul referendum de acest gen din România. Comuna noastră devine, astfel, un exemplu naţional! Cetăţenii comunei şi-au exercitat dreptul legal, democratic, de a declanşa organizarea unui referendum local. Iar pe 19 iunie îşi vor exercita dreptul de a demite un primar de care nu mai sunt mulţumiţi şi care nu le mai reprezintă interesele”, a transmis USR Dumbrăviţa.
Conform sursei citate, urmează ca administraţia locală să facă anunţul oficial şi să înceapă informarea cetăţenilor pe toate canalele de comunicare.
„De prea mult timp, comuna Dumbraviţa este lăsată la voia întâmplării. Nu avem drumuri, nu avem canalizare, serviciile publice sunt aproape inexistente, nu avem creşă, nu avem un parc sau locuri de joacă decente, condiţiile din grădiniţe şi şcoli sunt deplorabile. Actualul primar, aflat de 16 ani în vârful administraţiei locale, la al cincilea mandat, a arătat deja de ce este în stare şi cât de mult îi pasă de comună. (…) Avem modele de succes pe care le putem prelua, comune administrate cu competenţă”, au susţinut consilierii USR Dumbrăviţa.
USR Dumbrăviţa a depus, anul trecut, în noiembrie, la Prefectura Braşov, 1.100 de semnături pentru organizarea unui referendum privind demiterea din funcţie a primarului liberal Popa Zachiu. Ulterior, în februarie, reprezentanţii acestui partid au anunţat că au depus o plângere la DNA împotriva edilului şi a secretarului comunei, Costel Micu, cei doi fiind reclamaţi pentru blocarea organizării referendumului. La rândul său, primarul a cerut instanţei de contencios administrativ suspendarea ordinului de prefect privind constituirea comisiei de organizare a referendumului.
În 24 mai, Tribunalul Braşov a respins suspendarea ordinului de prefect prin care se organizează referendumul, soluţia fiind definitivă.
Cele trei secţii de votare se deschid duminică, 19 iunie, la ora 7.00 şi se închid la ora 23.00. Întrebarea la care trebuie să răspundă cetățenii este „Sunteţi de acord cu demiterea primarului comunei Dumbrăviţa, judeţ Braşov, domnul Popa Zachiu?”.
La Dumbrăviţa sunt 4.083 de persoane cu drept de vot, iar pentru ca referendumul să fie validat este nevoie de prezenţa a 30% din locuitorii cu drept de vot, iar primarul este demis cu jumătate plus unul din voturile valabil exprimate.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

2 COMENTARII

  1. P.S. „performanta” primarului s-a datorat si sprijinului neconditionat al consilierilor locali care 16 ani au excelat cel putin prin acceptare tacita!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE